baldovin opinium

Incep sa cred ca orice fel de negociere este de fapt antisociala. Orice bun negociator este un mincinos, un actor mai bun sau mai prost al carui prim interesa insa nu este arta teatrala ci profitul. Orice mincinos este un escroc sau un hot camuflat in spatele procedurilor si institutiilor sociale. Supraevaluarea fenomenului negocierii este folositor privilegiatilor sociali. In fond castigurile negocierii pe care negociatorii o fac cu saracimea de fapt le consolideaza aceste privilegii. Acolo unde negocierea functioneaza miroase a sclavagism si stratificare sociala discrepanta intre bogati si saraci. Sunt ferm convins ca rolul politicienilor este acela de a renegocia drepturile cetateanului (fireste in defavoarea acestuia din urma) dupa ce Constitutia sau „Drepturile omului” (ca set de principii ce se situeaza deasupra Constitutiei) ii acorda formal si scolastic anumite drepturi.

Atunci cand o astfel de negociere esueaza imi provoaca o satisfactie deosebita. Lacomia negociatorului primeste o palma morala. O astfel de negociere a avut loc deja anterior scanteii care a condus la inceperea protestelor, respectiv prin intermediul retoricii crizei. Ca un adevarat pradator Basescu insusi a infirmat initial orice stare de criza pana la alegeri asigurand cetateanul ca economia inca duduie. Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta si facand in mod parsiv pe prostul si incapabilul de a anticipa viitorul, el si-a gasit in retorica crizei motivul pentru a „renegocia” promisiunile de „Sa traiti bine!”. Bazandu-se pe amintirea suportului cetatenilor, acest presedinte impreuna cu acolitii lui au dus tara la nivelul de saracire specific anilor 1990 sub aceasta noua mistificare. Si totusi in 2011 Romania a avut cel mai mare PIB din istorie, de 593,3 miliarde lei dupa ce in 2010 acesta a fost de 511,58 miliarde de lei, in 2009 de 491,2, in 2008 de 503,9 etc (http://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Romani). Iata cum in mod parsiv salariile cetatenilor au scazut si la niveluri de 40 - 50%. Stim cum bugetarii au avut scadere de 25% din salarii. Ne putem da seama din aceste cifre ca criza a fost doar pentru omul simplu nevoit sa accepte salarii mai mici in timp ce grosul banilor au intrat in buzunarele smecherilor. Pentru acestia criza a fost un foarte bun prilej de consolidare a averilor.

Popularitatea presedintelui a scazut sub 50% si, pentru cine chiar crede in valorile democratice si nu in cele ale manipularilor si escrocheriilor institutionale asta ar trebui sa insemne demisia. Orice politician care are sub 50% sustinere este un dictator a carui putere se mentine cu ajutorul armelor ci nu cu libera consimtire a cetatenilor. Basescu nu numai ca nu si-a dat demisia de onoare in respect pentru democratie dar el a mers cu nesimtirea si mai departe. Legea sanatatii asa cum a conceput-o el (ca la noi asa se guverneaza) era menita sa mai canalizeze niste bani in plus in buzunarele unor smecheri mai curand decat sa mearga la beneficii pentru omul simplu. Dar paharul deja se umpluse iar revolta spontana a cetatenilor a surprins specialisti sociologi care nu au putut-o prevedea cu toate instrumentele lor de sondare si testare. Dupa ce scanteia revoltelor s-a aprins au existat noi strategii de negociere de data asta in sens invers.

Sistemul ticalosit a crezut ca poate folosi forta pentru a camufla nemultumirea cetatenilor si a folosit varianta simpla si eficienta a intimidarii prin diversiunea anarhistilor violenti de care intre timp cu mandrie patriotica o spun ca mai toti s-au prins: anarhistii erau de fapt niste agenti sub acoperire ai (de)serviciilor secrete. Modul in care televiziunile aratau wrestling-ul intre jandarmerie si acesti agenti in timp ce lumea buna care statea de-o parte era ridicata de pe strazi in dube speciale si primea amenzi mi se pare cel mai grotesc lucru care s-a intamplat in cei 20 de ani in Romania dupa mineriadele primei Piata Universitatii. Se poate spune ca serviciile secrete au luat locul minerilor, au devenit mai putin vizibile si au stiut sa-si camufleze in protectie violenta lor nativa traditional-sclavagista fata de popor.

Jandarmilor li s-a ordonat sa abuzeze si sa intimideze incalcand astfel cu nonsalanta articolul 35 din Legea nr. 550/2004 (Legea jandarmeriei) retinand cetateni fata de care nu aveau nici o dovada ca ar fi savarsit ceva ilegal. Lumea a iesit si mai mult din case oripilata de aceasta mascarada odioasa dar si de starea din tara si revoltele mai mult s-au intetit in acele zile. Unii jandarmi, stiind ca li se cere incalcarea legilor si in special a acesteia au protestat. Altii s-au facut ca ploua cum ii sta bine celui ce poarta armele… Dar chiar si asa criza din interiorul institutiei risca sa se acutizeze asa ca guvernul s-a aratat dispus sa cedeze. La TVR au aparut de asemenea proteste impotriva politicii actualei conduceri si exista riscul unor proteste generalizate in toate sectoarele de activitate. Sunt convins ca multi patroni si-au aratat in mod ipocrit indignarea fata de Basescu si sistemul lui „fraternizand” cu angajatii. Sunt convins ca in aceasta perioada toti au lasat-o mai moale fata de politica stresarii angajatilor. Productivitatea maxima obtinuta prin frica a fost temporar suspendata de teama ajungerii unei scantei si prin ograda lor.

Protestele sunt neproductive pentru noii stapani si de aceea sistemul a trebuit sa caute solutii pentru temperare. Dupa cateva zile, Arafat a fost rechemat in functie iar dimensiunea protestelor s-a redus. Ulterior presedintele si-a asumat esecul legii sanatatii si si-a recunoscut „gafa” in mod mincinos deoarece, dupa cum am aratat in articolul precedent ce a facut el nu este o gafa ci o renegociere a dictaturii de tip nou pe care o practica. Aceasta renegociere s-a intamplat ca a iesit rau si care a condus la mai multe concesii pentru a slabi revolta spontana a cetatenilor. De la o ciupeala in plus care trebuia negociata iata ca intreaga clasa politica impreuna cu marinarul sef trebuie sa rezolve o problema mult mai grava: neincrederea cetatenilor in politicieni care a mocnit in acesti ani dar care pare sa se fi acutizat odata cu protestele. Cum necum Basescu a ajuns la incredibila cota de 10% din increderea cetatenilor.

Fortand limitele bunului simt negociatorul profesionist de la Cotroceni nu doar ca a fost adus in locul de unde plecase riscand o astfel de intindere a corzii dar chiar este facut sa cedeze din ceea ce negociase inca dinainte. Asta inseamna sa nu iei pe mere ce dai pe pere cum zice un proverb. Dupa cum am aratat la finalul acestui articol, Basescu nu isi joaca doar cartea lui ci si insasi „imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor”. De aceea, mai spuneam in acel articol „Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari” in ideea ca gura-casca din fata televizorului nu va ingrosa randurile protestatarilor. In acest articol am aratat ca temerile fata de protestele multimii vizeaza resorturi sociale nebanuite iar ca vechii inamici au devenit in aceasta perioada aliati. Iar fortele obscure din spatele televiziunilor, parte din sistemul ticalosit insusi, au raspuns la aceasta nevoie. Strategia aceasta a continuat si probabil ca va continua si in viitor. Figura carismatica a Pietei Universitatii 2012, Claudiu Craciun, a fost discret pus intentionat de catre Razvan Dumitrescu in fata unor imagini cu huligani. Cu un astfel de fundal imaginea protestatarilor este asociata cu dezordinea sociala si huliganismul si iata cum televiziunile isi fac datoria fata de sistemul care le plateste.

Zaharelul „maririi alocatiei” cu care Ceausescu incerca sa mituiasca revolutia in 1989 are forme diverse in „democratie”. „Miscarea verzilor” condusa de Remus Cernea care initial protesta in Piata a fost repede ademenita de al doilea val de negociatori (ai „Opozitiei” USL) si redusa la tacere. Iesirea presedintelui pe post dupa 13 zile de penitenta drastica de tacere pe care am comentat-o in acest articol a fost menita sa promita sfarsitul crizei si niste zaharel in plus la salariu pentru nemultumiti pe langa apelul la „intelectualitatea buna” spre a sustine sistemul. Ulterior acei ministrii (al cror nume nu trebuie tinut prea mult minte) care i-a apelat cu termenii de "ciumpalaci", "viermi" sau "nevrotici" pe protestatari au fost remaniati.

O alta „coincidenta” menita sa arate tocmai acum coerenta sistemului de justitie pe care Basescu a promis-o inca din 2004 a fost condamnarea la inchisoare a unui fost demnitar cu rang inalt, Adrian Nastase, fost prim-ministru. Evenimentul ar fi fara precedent in istoria postdecembrista a Romaniei. Din pacate opinia generala nu s-a prea aratat abatuta de la subiectul principal, respectiv protestele. Plus de asta, s-a creat si mai tare senzatia cum ca procurorii urmeaza ordinele lui Basescu, idee pe care tocmai o contracarase cu tarie la iesirea sa publica. Am auzit intr-o dimineata intr-un troleibuz stiri la radio despre numeroasele masuri de protectie sociala ce s-au initiat pentru cei cu datorii la intretinere, prin reesalonare, bla bla bla. Iata cum sistemul cauta solutii de salvare in fata cetatenilor furiosi. Ce de lucruri bune!

Dar un zaharel ceva mai consistent a fost demisia premierului. Demisia este specifica democratiei iar de asa ceva este nevoie atunci cand noua problema a Puterii este acuzatia de dictatura. La nici mai putin de o zi un alt premier era anuntat. Viteza asta de reactie a presedintelui in noua nominalizare ma duce cu gandul la Terminator si la modul in care acel robot malefic se refacea in cateva secunde dupa ce o rafale de gloante il ciuruisera anterior. Adica ii tai monstrului capul de Boc si in mai putin de o zi ii creste cap de Ungureanu la loc...

Nu inchei acest articol. Am sa-i mai fac update pe masura ce noi forme de „alocatie” vor fi scoase la inaintare. Ma risc si la un pronostic in privinta presedintelui (dupa cum l-am nimerit pe cel al premierului in discutii cu Florin Flueras, Dan Popescu si altii). Maxim 2 luni.

Ca mai tot romanul si eu am asteptat discursul presedintelui de aseara asemenea unui meci din finala campionatului mondial de fotbal unde joaca Romania. Probabil ca e printre ultimele pe care le mai poate tine in astfel de conditii de atentie din partea cetatenilor. Am cateva obiectii la anumite fortari de logica pe care presedintele le-a comis in discursul sau de aseara, erori vazute de fapt de toata lumea. Prima dintre ele a fost folosirea tendentioasa a cuvantului „gafa”. Dupa DEX gafa este o „actiune sau vorba nesocotita care poate ofensa pe cineva”. Gafele le fac in special de adolescentii dar si de adultii atunci cand isi pierd luciditatea. Ei bine, repetarea gafei nu mai inseamna gafa ci fie prostie fie gest calificat. Nu ca ar fi Basescu inteligenta intruchipata insa cu legea sanatatii a actionat pe deplin premeditat. Dorind sa se scuze cumva sperand in temperarea protestelor, Basescu a dat intr-un mod parsiv aspect de „gafa” acestei premeditari care, dupa cum se vede, pe termen lung nu i-a iesit.


Ce de-a doua fortare a logicii a fost folosirea contraargumentului fata de noua sa imagine de dictator:

„Un dictator pe care il injuri de dimineata pana seara nu imi pare a fi chiar un dictator”

a spus presedintele. In aceasta propozitie Basescu a restrans conceptul de „dictator” la dictatorul opresiv care isi impusca oponentii ce demonstreaza in strada. Evident, scopul unui astfel de contraargument este acela de a ajunge mai curand la urechile omului simplu care nu stie de alt dictator decat de Ceausescu care a ordonat impuscarea manifestantilor. Este foarte clar ca un astfel de concept este fortat. Daca in Coreea de Nord, Kim Jong-il nu si-a impuscat detractorii asta nu inseamna ca el nu ar fi fost dictator. In aceeasi masura nici Stalin nu a avut protestatari de strada care sa-l conteste. Iata ca pentru conceptul „dictator” nu este suficient faptul de a-ti reprima cu violenta contestatarii. Departe de mine gandul cum ca Stalin si Kim Jong-il nu si-ar fi putut anihila contestatarii prin violenta. Vreau sa spun doar ca intre aceasta forma de dictator clasic ce provoaca genocid si liderul politic iubit si votat de majoritate exista grade de apropiere. Insa Basescu e mai apropiat de mustaciosii tirani ai mijlocului secolului 20 devreme ce majoritatea cetatenilor nu il mai sprijina. E simplu. Asta e definitia dictatorului democratic contemporan specific nu numai fragilei noastre democratii dar chiar si a Americii. George W. Bush a guvernat in ultimii ani fara sustinerea majoritatii cetatenilor intarind sistemul opresiv de control asupra lor pentru a impiedica o eventuala revolta.

Iata ca dupa cum virusii se adapteaza la noile antidoturi se pare ca si noii dictatori se adapteaza democratiei actionand la limita dictaturii clasice. Intimidarea cetatenilor de catre fortele de ordine, ridicarea lor dupa strada fara nici un fel de dovada ca ar fi infaptuit ceva ilegal sunt actiuni care au incalcat legile fundamentale ale statului (vezi art. 35 din Legea jandarmeriei - nr. 550/2004). Faptul ca in zilele urmatoare pe majoritatea posturilor TV diferiti purtatori de cuvant se bateau cu pumnul in piept despre cum apara jandarmeria cetateanul, cum ca nici o lege nu ar fi fost incalcata atesta gradul de implicare a mass-media in acest nou tip de dictatura prin manipulare. Pentru ca aici e mai mult decat manipulare, este prostire pe fata. Acest nou tip de dictatura mizeaza pe necunoasterea cetateanului a acestor legi si insista pe aceasta picatura chinezeasca a indoctrinarii prin mass-media. Spectacolul grotesc al provocatorilor proveniti din randurile fortelor obscure ale sustinerii acestui nou tip de dictatura, imbracati in haine de ultras a fost foarte repede inteles de protestatari si putini au cazut plasa acestei capcane mediatice. Intre timp acei „anarhisti” au disparut ca prin minune dintre protestatari desi, dupa profilul lor asa cum s-a manifestat in Occident stim ca ei sunt cei mai indarjiti si nu se lasa cu una cu doua revenind mereu si mereu la lupta. De ce nu au mai aparut in Piata Universitatii si in zilele urmatoare? Pentru foarte simplul motiv ca cei mai multi protestatari nu au cazut plasa acestei capcane mediatice. Oameni nu s-au lasat pacaliti si cei care au cazut stramb au fost tot autoritatile care s-au procopsit si cu imaginea de provocatori. Iata cum se face dictatura in democratie. Cu PR si cu indoctrinarea prin TV. Lumea isi da seama de lucrurile astea si chiar daca nu e un Ceausescu, Basescu este clar presedintele care s-a apropiat cel mai mult de aceasta imagine. Si nu prea mai are cum sa scape de ea prea curand chiar daca ramane in functie.

„S-a creat impresia falsa ca Presedintele nu-i mai reprezinta pe romani”

a spus presedintele in chiar inceputul discursului. O astfel de fraza pare ca vine de la un om nedormit de mai multe nopti care nu mai gandeste coerent. Nu e greu sa intelegi ca gradul de reprezentativitate nu este o impresie ci o realitate. El nu poate fi corectat in realitate. Daca omul simplu are aceasta „impresie” daca esti domn sau dacaa crezi cat de cat in democratie pleci. Daca omul de rand nu mai are incredere in conducator, conducatorul este ilegitim indiferent daca este impresie, expresie, compresie sau ce-o mai fi. Dar iata ca presedintele nu gandeste dupa aceasta formula naturala a unei democratii autentice. O fi dormit el putin in aceste nopti insa aceasta incoerenta in gandire este asumata de presedinte si are de fapt o logica ceva mai profunda. Ea este o amenintare ceva mai subtila care seamana cu : „daca voi nu ma vreti eu va vreu”. Adica „Aveti voi impresia ca eu nu va mai reprezint insa e fals, eu va reprezint chiar si fara voia voastra”. Iata ca reprezentarea nu mai devine apanajul „romanilor” ci a insusi presedintelui care decide ca ii reprezinta indiferent de ceea ce spun sondajele. Acestea sunt doar o… impresie. Se poate vedea ca in aceasta propozitie exista o amenintare subtila la adresa atat a protestatarilor dar mai ales a celor nedecisi sa iasa in strada: „voi ati creat o «falsa impresie» eu sunt gata sa o contracarez cu mijloacele mele” spune la nivel subliminal presedintele. Cei care protesteaza sunt „falsi” iar ceilalti sunt „adevarati”.

Faptul ca discursul presedintelui s-a intamplat exact cand vremea s-a inrautatit si cand drumurile s-au blocat este o strategie de manipulare cu care presedintele incearca sa salveze ce mai poate salva. Sunt convins ca daca un tunami lovea coasta de est a SUA atunci venea si Basescu cu discursul in aceste 2 saptamani de proteste. Un astfel de discurs este special conceput sa nu fie tinut minte de cei multi speriati acum de furia naturii. Faptul ca discursul a fost ales la 18.15 reflecta intentia de minimizare a protestelor fara precedent in ultimii 20 de ani in Romania. Putem sa ne dam seama ca pozitionarea temei protestelor ca stire de mijloc in ordinea desfasurarii jurnalelor de stiri este o comanda politica jalnica de vreme ce insusi presedintele alege o astfel de ora. Fireste intentia este aceea de manipulare subtila lasand alte stiri sa o ia inainte si ocupand mintea celor care o au ceva mai adormita cu alte detalii.

In aceasta ordine de idei o distorsionare absolut penibila si miseleasca a faptelor s-a regasit intr-unul dintre cele trei raspunsuri la intrebarile ziaristilor de dupa finalul discursului:

„Stiu ca sunt mai multi nemultumiti decat cei din strada. Si ca parte din oameni au pierdut increderea in mine. Daca va uitati pe facebook sunt si mesaje de sustinere”

Perversitatea acestei remarci consta in faptul ca prin modul in care este sustinuta se da impresia ca ar exista doar putin mai multi romani decat cei iesiti in strada. Dupa sondajele de opinie realitatea este ca presedintele se bucura de sustinerea doar a 10 % dintre cetateni desi cred ca sunt „mai multi” cei care il contesta. Fata de cateva mii care au iesit in strada milioanele care stau acasa inseamna undeva sun 1%. Exprimarea lui Basescu creeaza „falsa impresie” (sic) ca ei ar fi pe undeva pe la 2-3 %. O astfel de exprimare nu este neaparat eronata insa este spusa pentru a insela spectatorul, cam in aceeasi maniera in care bancile, de exemplu si-au construit escrocheriile inselandu-si clientii. Motivul unei astfel de distorsionari este ascunderea acestei realitati sociale care anuleaza alura unei societati democratice. Daca democratia inseamna vointa poporului iar poporul inseamna cel putin 50% +1 dintre cetateni este foarte evident ca atunci cand puterea se bazeaza pe mai putin de 50% din sustinere atunci inseamna ca principiul fundamental al democratiei, respectiv majoritatea este incalcat iar societatea seamana mai mult a dictatura. Puterea este sustinuta mai mult de fortele de ordine (adica de arme sau amenintarea lor) si mai putin de cetateni.

Un astfel de anacronism nu e specific doar Romaniei. Asta e simptomul majoritatii democratiilor din intreaga lume. Sunt putini presedintii care termina mandatul (eventual si cel de-al doilea) cu majoritate in sustinerea cetatenilor. Insa in mod cert Basescu a depasit orice limita. Nu cred ca a mai existat vreun presedinte in afara de Ceausescu cu un astfel de procent. E posibil ca insusi Ceausescu sa fi avut un procent de sustinere mai mare in 1989. Asta e ceea ce vrea Basescu sa ascunda. Iata cum amestecul adevarului cu minciuna pana la urma i-au fost specifice intregii sale cariere politice! Iata de ce Basescu este la un milimetru de a fi dictator! Daca Jandarmeria ar fi ascultat ordinele pana la capat si ar fi speriat si mai mult cetatenii prin masuri represive atunci Basescu ar fi fost un dictator clasic. Daca nu ar fi existat riscul de a fi linsat la fel ca si Ceausescu probabil ca ar fi fortat si aceasta posibilitate.


Ce de-a treia astfel de fortare este folosirea tendentioasa a procentului de votanti la alegerile din 2009:

„Peste 80% dintre romani au votat pentru Parlament unicameral si pentru un numar maxim de 300 de parlamentari”

a spus eronat Basescu. Mai intai trebuie precizat ca nu toti romanii au drept de vot. Apoi ca din 18 464 274 alegatori inscrisi s-au prezentat la urne doar 10.483.815 – 56,78%. Chiar daca ar fi fost toti in favoarea referendumului (desi e clar ca au fost si voturi nule si impotriva) tot nu s-ar fi putut scoate 80% dintre romani. Nu vreau sa scot in evidenta faptul ca romanii nu ar fi fost de acord cu intentia referendumului ci faptul ca Basescu cere mila cu trecutul de la anumite forte care ii pregatesc incet debarcarea laudandu-se cu performantele sale din trecut de a strange electorat in numar mare cu discursuri populiste (vezi alegerea uninominala) sau cu lupta impotriva sistemului pe care de fapt il reprezenta cu brio. Apelul sau la intelectualitate este un apel la a crea noi iluzii sclavului si de a-l mai prosti cativa ani. Am spus-o in acest post si o voi repeta si aici: problema acestor proteste nu este doar Basescu si guvernul Boc sau moc ci intreg sistemul ticalosit extins in tot ceea ce inseamna privilegiati sociali care sunt platiti cumva indirect prin orele suplimentare la job, prin stres, prin victimele escrocheriilor bancilor fata de clienti etc. O buna parte din vechea „intelectualitate” antiiliesca este vizata. Aici sunt incluse si anumite ONG-uri obscure care mai mult sau mai putin ocolit papa banii statului pentru a nu-l decredibiliza si a nu-i arata cutumele. Nici protestatarii si nici omul simplu nu mai cred in vrajelile statului de drept catre care s-a visat zeci de ani dar care se dovedeste al naibi de stramb. Problema este mult mai mare decat se arata si ei cam stiu despre ea. Numarul mare de balbe din discursul de aseara mi s-a parut mult mai mare decat cel obisnuit (desi de cativa ani nu i-am mai ascultat discursurile) atesta ca tensiunile din cercul sau de colaboratori intre care au debarcat mai nou si vechii inamici.

Asemenea lui Ceausesu ce promitea marirea alocatiei pentru copii, noul escu a si acordat romanilor sfarsitul crizei. Modul in care a spus-o este realmente ingenios. Pentru a nu parea o promisiune tip Ceusescu Basescu a anuntat sfarsitul crizei. Dar nu oricum ci intr-un mod tendentios de parca toata lumea a vazut cum criza a disparut dintr-o data:

„As spune insa ca suntem acolo unde trebuie pentru ca, in primul rand, datorita eforturilor populatiei, Romania a iesit din recesiune”.

Cum se face totusi ca sfarsitul unei astfel de crize nu este sarbatorit mai fastuos asemenea sfarsitului unui razboi? De ce este anuntata asa mai intr-un colt de gura? Foarte simplu. De fapt criza n-a trecut deloc dupa cum aflam din ceea ce spune mai tarziu:

„Nimic nu va mai fi ca inainte de criza, la terminarea acestei crize”.

Folosirea la viitor a sfarsitului crizei arata de fapt ca de fapt criza inca exista dupa cum fiecare poate vedea. Minciuna, dupa cum s-a vazut in lipsa de entuziasm a enuntului, este insasi anuntarea finalului ei. Si nu atat minciuna in sine conteaza cat ce anume ea acopera, respectiv niste praf in ochi acum ca institutiile de sondare a opiniei publice si altele n-au putut prevedea o astfel de revolta. Apelul la „intelectualitate” si la „societatea civila” este de fapt o promisiune de „marire a alocatiei” pe care si Basescu o propune oricarui doreste sa-l sustina. De aceea „criza s-a terminat”. Revenirea asupra deciziei privind legea sanatatii si repunerea lui Arafat in functie sunt parte ale acestei strategii de zaharel. El e in stare acum sa faca daruri generoase celor care ii pot salva scaunul pentru a le cumpara increderea. Ce bun ar fi un Plesu acum! Ce buna ar fi fost acum o Saftoiu! Ce buna ar fi fost o Pipidi! Regretarea „gafelor” pare cam tardiva. Oricum aplaudacii au mult de lucru. Se scriu „si mesaje de sustinere” in fata avalansei de mesaje dezaprobatoare pentru a spala cat de cat imaginea unei societati aduse in pragul falimentului. Disperarea puterii, folosirea mijloacelor cele mai cinice pentru a ramane in functie este cu adevarat grotesca.


Problema lui Basescu e ca il lasa si presa. Frustrarea cetatenilor este speculata de presa care nu-si poate permite luxul de a pierde audienta grasa in aceste zile. El ii plateste in continuare sa minimalizeze manifestatiile dar totusi omul simplu, chiar daca nu e de acord cu iesirea in strada totusi vrea sa vada ce se intampla. Are in el samburele revoltei globale si nu stiu daca zaharel din acesta pe post de praf in ochi de genul „s-a terminat recesiunea traiasca criza” poate merge. Cu presa insa situatia e un pic diferita. O plati el Basescu the big bucks la presa pentru a filma cele mai proaste unghiuri si cei mai analfabeti cetateni pentru a submina imaginea revoltatilor dar cred ca mai mult platesc corporatiile minutul de reclama (sic!) in timpul revoltei. In ritmul acesta caderea lui Basescu e doar o chestiune de timp. Corporatiile nu-si mai pot permite nemultumirea sclavului iar politicianul trebuie sa inspire incredere pentru ca afacerile sa mearga bine. Asa ca, prin presa, corporatiile il vor convinge in final si pe indecisul din fata televizorului sa se entuziasmeze si sa creada ca pot schimba ceva in societate. Iar protestatarii il urasc mai mult decat pe Boc, care e vazut drept o marioneta slaba. Nici macar sacrificarea lui Boc nu mai reprezinta o solutie. Absenteismul care se prefigureaza la urmatoarele alegeri de asemenea nu poate umple sperantele de mai bine prin alegeri anticipate. Sunt curios sa vad ce vor inventa specialistii manipularii din jurul sau. Dar dupa modul in care evolueaza lucrurile nu vad deloc cum carmaciul poate duce Titanicul la destinatie. Poate ca ar trebui sa lase pe altcineva sa o ia pe o alta ruta ceva mai lipsita de pericole.

Un medic a iesit la plimbare si a vazut o babuta stand pe o banca fumand o tigara. Medicul i-a spus:
–"E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoastra. Care este secretul? “
Ea ii raspunse:
–“ Lucrez mult, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care lucrez la studii si proiecte, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la serviciu.
Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna sa-mi termin lucrarile la timp, si daca e sarbatoare, de asemenea, nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp.
Sunt mereu stresata din cauza termenelor de predare a documentatiilor, sarcinilor si a meeting-urilor cu sefii de la alte compartimente care vor sa le prezint lucrarile si vin cu tot felul de observatii mai mult sau mai putin pertinente..”
Medicul i-a raspuns:
–“E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??”

– „34”, ii raspunse babuta

Dupa ce a provocat scanteia revoltelor care e foarte probabil sa ii aduca mai repede sfarsitul mandatului iata ca Basescu a luat vacanta. Nu mai e de gasit desi forfota de la Cotroceni parca se aude si in mijlocul protestatarilor. Se asteapta cateva vorbe de la presedinte mai mult decat de la papa dupa inscaunare. Dar el tace. De ce tace Basescu? Sunt doua motive. Primul tine de imaginea personala iar celalalt de presiunea din partea aliatilor.

In primul caz eu cred ca presedintele tace pentru ca vrea sa vada cum vor evolua protestele. Este caracteristic pentru modul lui de lucru. Daca ele iau amploare el va ridica palaria ca un erou spunand ca nu se cramponeaza de putere si ca a venit sa serveasca democratic si ca a asteptat sa se manifeste majoritatea, ca la inceputul protestelor era doar o minoritate, ca respecta, iubeste si chiar se inchina (sic!) la vointa poporului, bla, bla bla. Ca a gresit cand l-a demis pe Arafat, ca stresul, ca criza mondiala, capra, lantul etc… Daca protestele vor deveni banalitate si lumea se va plictisi de ele (vad ca posturile TV se intrec in a oferi interviuri in preponderenta cu analfabeti si someri) va iesi cu un ras hahait zicand ca orice are dreptul la proteste dar ca ele nu au reprezentat majoritatea, drept pentru care nu a demisionat. Va demite seful jandarmeriei care a savarsit abuzurile din aceste zile si pe politicienii care i-au facut ciumpalaci, nevrotici, viermi etc. pe protestatari. Parca il si aud zicand: „acesti oameni n-au inteles nimic din lupta mea cu mafia, din votul uninominal” bla, bla bla.



Cele doua atitudini se contrazic total iar daca face o declaratie acum si ulterior lucrurile evolueaza inspre directia opusa atunci va cadea prost. Evident ca daca iese acum cu una dintre cele doua variante compromite pe cealalta. Desi este un oportunist si nu un om consistent, Basescu are un oarecare simt al coerentei in asa fel incat nu vrea sa isi compromita credibilitatea cu ramasitele celeilalte. Daca protestele vor lua amploare atunci el nu va mai putea iesi cat de cat onorabil din scena, riscand sa fie primul presedinte demis in perioada postdecembrista si cel mai aproape de a fi linsat ca si Ceausescu in 1989. In acest caz toata familia lui va trebui sa se ascunda de ochii publici macar o perioada suportand corvoada de a avea membru un presedinte care a dus Romania probabil cel mai aproape de dictatura dintre ceilalti 2. Vorbim aici de imaginea sa care se apropie destul de mult cu cea a lui Nixon, a liderilor dubiosi din tarile semidemocratice si a dictatorilor in toata regula. E cam greu sa iesi dintr-un asemenea stigmat. El risca faptul ca insisi nepotii sai sa isi doreasca un nume ceva mai frumos. E cam clar ca lumina zilei ca prietenii se vor duce naibi si la batranete singurele consolari vor fi vechiul sau tovaras Iliescu si, probabil, cu catelul. Asa s-a intampla in SUA unde dupa ce intre Clinton si Bush cel batran au existat tensiuni in campania electorala din 1992 totusi odata ce au iesit ambii de pe scena si, mai ales dupa ispravile lui Bush cel tanar intre cele doua clanuri s-a format o stransa legatura. S-a cam dus naibi respectul din partea coomunitatii si lumea intreaba despre cladirea 7 cand ies ei in public sa vorbeasca. O adevarata corvoada viata de fost presedinte. Asemenea marginalilor fie ei bolnavi, saraci, drogati etc. si expresedintii nu au o viata prea usoara in zilele noastre. Mai toti au cate o ceva de ascuns. Pana si un Reagan, unul dintre cei mai respectati si iubiti presedinti ai SUA s-a vazut tarat pe la tribunal pentru declaratii in dosarul ostatecilor… De aceea, dupa spusele lui W, Clinton a ajuns un membru al familiei, hanging around pe langa casa Bush. Asa ca o batranete de jucat remi cu Iliescu protejati de agentii secreti de furia multimii nu prea i-ar surade.

Iata ca modul in care iese din scena nu e tocmai de neglijat. Probabil ca acum il intelege pe Emil Constantinescu care s-a retras la timp dupa criza sociala de la sfarsitul anilor ‚90. I-a ramas totusi reputatia de presedinte slab insa finut. E mare lucru. Ca poti sa-ti administrezi gresit bunurile e iertabil si de inteles. Dar ca nu ai onoare, demnitate si, mai ales ca nu esti „un domn”, nu prea. A cazut el Emil in fund mai rau ca un copil de 3 ani incercand sa suteze intr-o minge insa greutatea sa pare sa fi stat mai mult la ultimul etaj si nu la mijloc asa cum e cazul lui Basescu. Degeaba danseaza Basescu pe masa, degeaba se baga la o miuta in curtea scolii sau o bere pe litoral dupa cum degeaba si un G. W. Bush s-a imbracat in comandor dand impresia ca piloteaza un avion US Army. Imaginea de tantalau care nu nimereste usa la iesire tot i-a ramas in ciuda filmelor si a biografiei scrise de scriitori platiti pentru a i-o reface. Daca lui Basescu ii va ramane imaginea de ciuflingar cu alura de dictator nu-i deloc convenabil. Pana si Iliescu a stiut sa manipuleze mai bine societatea si sa dea impresia de bunicuta. O bunicuta un pic isterica ce tresare la unele cuvinte rusesti, o bunicuta care a avut o perioada de „plecare de acasa” in tinerete, e adevarat, dar totusi o bunicuta. Multi zic ca, in ciuda saraciei din primii ani de dupa revolutie totusi democratia a fost deplina (majoritatea fiindu-i sustinatori). Iliescu nu s-a cramponat parca atata de putere, a refuzat un al treilea mandat si a zambit cat de cat credibil cand a pierdut alegerile in 1996 felicitandu-se pentru ca a reusit sa implementeze schimbul amiabil de putere. Daca Basescu se comporta ca un machit scotand pistolul sa-si apere femeia acum pe final de mandat asta nu-i de-a buna.



Basescu are mari sanse sa ramana in istoria Romaniei ca presedintele care le-a produs romanilor lehamitea fata de democratia reprezentativa. Asta nu e neaparat vina lui. Trendul democratiei directe e in toata lumea. Incepand din Antichitate puterea este din ce in ce mai fragmentata si mai cedata poporului. Scurtele regresii dictatoriale ale secolului 20 sunt totusi exceptii care par sa se orienteze dupa cursul istoriei. Acceptand sectorul privat, practic guvernul din China cedeaza patronilor cate ceva din puterea concentrata in partid. In SUA entuziasmul popular fata de democratia clasica reprezentativa a fost surescitat de scoaterea pe tapet a unui negru pe care cetatenii l-au indragit la inceput dar pe care mai nou il cam indracesc. S-a incercat si o alta extravaganta: prima femeie presedinte din istoria SUA care in momentele cheie a stiut bla bla bla desi se cam pare ca lehamitea fata de politica e mai mare decat dragostea pentru inteleapta Hillary Clinton …

Sunt convins de faptul ca in acest moment Basescu nu isi negociaza neaparat soarta ci insasi imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor sai. Bancile au putut dubla si chiar tripla ratele convenite initial cu clientii lor incalcand astfel principiul juridic al contractului punand in spatele clientului obligtii pe care acesta nu le-a stiut si la care nu a consimtit. Joburile au devenit extrem de stresante inclusiv in sectorul de stat iar starea mintala a cetatenilor a inceput sa se inrautateasca. Etc. etc. etc. Nu e deloc de mirare ca in piata se striga „Niciodata nu vom fi/colonie FMI” sau „Jos sclavia salariala” Sustinatorii lui Basescu au ajuns minoritari desi multi, printre care si eu (desi mai mult impotriva tiranilor parlamentari) l-am sustinut in 2007. Cei care il sustin acum sunt paradoxal insisi mogulii pe care ii detesta odinioara. Protestatarii au intentii diferite. Unii vor democratie directa, altii vor venirea regelui, altii un guvern neolegionar, altii sa aiba voie sa se bata pe stadioane, altii alegeri anticipate si venirea noului PP la guvernare. Cert este ca protestatarii nu mai sustin partidele si politicienii de pana acum ceea ce cam incurca afacerile, contractele si intelegerile unora intre care se afla si moguli. Foarte multi sunt dezorientati insa experienta lui Columbeanu si Orban in Piata in care au fost huiduiti si aproape linsati rejudeca relatiile dintre vechile razboaie transformate in aceste zile in aliante.

Daca protestele din Piata Universitatii îl dau jos e de rau pentru cei aflati la fraiele capitalismului salbatic. În cel mai bun caz daca noul PP va castiga eventualele alegeri anticipate va dura mult timp pana sa se lase corupti si acestia. Într-un alt caz daca clasa politica dispare, daca se va implementa o democratie directa asa cum vor intelectualii din Piata, adica daca se vor vota proiecte si nu oameni care promit si nu se tin de promisiuni atunci însusi capitalismul salbatic al televiziunilor si corporatiilor are sa aiba de pierdut. „Nu mai vrem guverne/conduse de concerne” e un slogan care le taie macaroana si lui Basescu si lui Voiculescu deopotriva. Cum se face ca dupa ce i-a facut cu ou si cu otet în trecut mogulii acum parca au intrat în pamant în loc sa se razbune un pic pe marinar? Nu scoate unul o vorba. De ce? Sa fie ei niste filosofi? Hahaha! Sa fie ei niste sfinti pe pamant? Deja rad cu lacrimi. Ce si-ar mai da ei drumul la razbunare dulce razbunare însa de fapt au enorm de pierdut daca sclavul nu sta cuminte în banca lui si îsi face treaba. Daca as fi mogul nu as avea curaj sa-mi amenint acum angajatii înfierbantati sa fie mai productivi. Daca as fi banca nu as avea curaj sa sun restantierii în zilele astea si sa îi amenint cu executarea silita. În ambele cazuri avantaj sclav - dezavantaj patron care nu mai scoate atata profit.

Daca sclavii Romaniei vor obtine mai multe drepturi toti oligarhii vor avea de pierdut nu numai Basecu si claca lui. Daca revolutia reuseste atunci nici Voiculescu nu va putea sa mai tina angajatii într-un regim de munca infernal din care sa scoata suficient profit pentru a plati apoi showurile de la televiziunile sale. Acest show tine sclavul aproape de TV gura casca al a primi pe gat reclame si nevoi în plus de consum. Televizorul cu reclamele sale care îi supraexcita sistemul psihodinamic îl face pe sclav sa consume. Consumand el are si nevoie de bani pentru a cumpara, ceea ce îl face sclav si mai tare dorind fie un job mai greu fie una alt job pe langa cel existent pentru nevoia de bani în plus.. În ograda cui? A oligarhilor. Intre care intra si mogulii trusturilor de presa. De aceea nu se spune nimic la TV despre intelectualii remarcabili care se afla zilele astea în piata - poeti, filosofi, eseisti, artisti etc. din noua generatie care concep un nou tip de societate si un nou tip de relatie patron-angajat. Libertatea ingineriilor sociale si a manipularii cu ajutorul mass-media în favoarea proiectelor dubioase care produc scindare sociala (vezi Rosia Montana) nu va mai fi aceeasi ca pana acum în viziunea acestor oameni.

De aceea Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari. Se vede de la o posta ca presa nu vede cu ochi buni nici noile idei idei despre democratia directa lansate prin manifeste si nici ideile extremiste lansate de unele grupuri. Desi pe termen scurt televiziunile au audiente record odata cu protestele totusi ele se afla în aceasta dilema a termenului lung care le taie încet si sigur creanga de sub picioare. Daca evenimentele vor evolua catre un scenariu postbasescian dramatic, cu iesiri în strada a celor cu intentii diferite care se vad în însasi diversitatea Pietei atunci vor fi tulburari sociale nefavorabile pentru modul în care s-au facut afacerile pana acum. Fie capitalismul manipularii prin marketing politic si comercial nu va mai fi atat de feroce ca pana acum fie lupta grupurilor care se vor razboi între ele pentru putere va duce la tulburari sociale cel putin la fel de serioase ca în aceste zile.

Iata ca angrenajul e extrem de complicat. Iata cum Basescu de fapt nu-si poate parasi postul asa dintr-o data. El trebuie sa faca si curatenie in urma. El trebuie sa dea impresia ca traim in liberate si democratie iar ca abuzurile din primele zile ale protestelor sau cele de dinainte de inceperea lor sunt niste accidente. Poate ca si-ar dori sa plece acum insa mogulii il ameninta cu campanii de presa nimicitoare daca ii lasa pe toti sa se scufunde.. Insa chiar si asa, tacerea asta a lui, cu cat se prelungeste cu atat seamana mai mult cu tacerea lui Hitler de dupa prima infrangere majora din Rusia in 1942.

Dupa cum se vede pentru localnici astazi a nins aproape toata ziua in Bucureşti si se pare ca nu va sta prea curand. Ieri a plouat sporadic si numarul manifestantilor din Piata a fost ceva mai mic. In conditiile in care vremea se inrautateşte si in conditiile in care probabil, la fel ca in '90, Piata Universitatii va fi mai devreme sau mai tarziu evacuata totuşi protestele s-ar putea prelungi in mod tacut.


Uite ce propune Vasile Ernu:

"Insa putem face ceva… Ce-ar fi, imi spune prietenul meu din departare, daca vom incepe sa purtam panglici sau batiste albe? Sa le purtam la rever sau la piept, la gat sau pe mana? Toate albe. Sa le punem la geamuri şi la maşini, la uşi şi la porti. Ca de sarbatori, insa in alb. Dar nişte sarbatori protestatare. La inceput vom fi 5000, dupa care 15 000, dupa care 100.000 şi dupa care 1 milion. Vom fi multi, tot mai multi.. In Piata nu poate ieşi oricine insa acest gest il poate face orice revoltat, nemultumit fata de ei, cei care ne guverneaza. La inceput ne va fi jena, ne va fi teama, dupa care cand eu ma voi intalni cu tine ne vom recunoaşte. La inceput vom fi putini, dupa care se vor solidariza şi vor prinde curajul tot mai multi. Treptat, treptat de la mine la tine, de la vecin la vecin, de la protestatar la jandarm tot mai multi vor purta panglici albe."

Ceausescu ii numea pe revolutionarii din 1989 de la Timisoara huligani. Iliescu ii numea pe protestatarii din prima Pata Universitatii golani. Mai nou, marii tismaneni anticomunisti au gasit un nou termen: „nevrotici”. Ma rog, au mai fost si alti termeni, cum ar fi „viermi”, „ciumpalaci” si altii. Iata ca similaritatile intre cele trei fenomene sunt cam izbitoare. Cel de „viermi” in special ma trimite cu gandul la Elena…

Dupa cum sistemul politienesc s-a camuflat ceva mai eficient in spatele aparentelor democratice la fel s-a intamplat si cu acest nou simbol: „nevroticii”. As vrea sa analizez un pic termenul tinand cont si de antepenultimul articol publicat aici. Cand a fost lansat termenul, nevroza se referea in special la anumite boli pe care unii pacienti, in special paciente, le imitau undeva la nivel inconstient. Ei nu erau propriuzis bolnavi de acele boli pe care le simulau insa imitatia era destul de reusita si, paradoxal, nevroticul insusi nu-si putea da seama de acest lucru. Mai tarziu aceasta tulburare psihica s-a numit „nevroza isterica”. Cele mai frecvente astfel de boli imitate erau „epilepsia” – imitata prin „marea criza isterica”, lesinurile controlate, paraliziile si diferite boli neurologice care erau imitate prin „catalepsiile isterice”. Ulterior a iesit la iveala o alta tulburare psihica foarte asemanatoare cu prima, respectiv ceea ce s-a numit „nevroza obsesionala” care se manifesta in principal fie prin ritualuri prelungite de verificare, fie prin idei recurente compulsive pe care subiectul de fapt nu le accepta moral dar care ii vin puternic si involuntar in minte sau prin ipocondrie maxima. In sfarsit o a treia forma de nevroza a fost cea fobica numita si anxioasa. Ea se manifesta prin frici teribile fata de obiecte, situatii sau evenimente total sau aproape total inofensive (spre deosebire de fricile fata de elemente periculoase care intra in alta categorie). Cam pe aici se situeaza, in mare nevroza.

Din pacate termenul a fost corupt atat in Occident cat si, mai ales, in tarile fostului bloc comunist de catre limbajul comun. In blocul comunist s-au adaugat forme noi dar diferite ca exprimare simptomatologica cum ar fi, de exemplu, asanumita „nevroza astenica” ce este de fapt stresul (re)inhibat specific relatiilor interumane din spatiul totalitarist comunist. Fie din imposibilitatea de clasificare, fie din necunoasterea diversitatii fenomenului psihopatologic, termenul nevroza s-a extins in mod ciudat in limbajul comun catre intregul spectru de tulburari psihice fara deliruri si halucinatii (care sunt psihoze). Asta s-a intamplat si in Occident si in blocul comunist. De exemplu el s-a extins catre comportamentele agresive, antisociale, sau rapid oscilante intre tristete si veselie. Exista lucruri comune intre ele intr-adevar insa deosebirile sunt si mai mari ceea ce a implicat clasificarile lor in clase diferite.

In wikipedia (romania) se spune : "Nevroza, potrivit conceptiilor contemporane, se determina ca o boala, conditionata de situatia conflictuala… (continuarea aici ) . Dar la descrierea tulburarii vedem o multime de referiri la Pavlov ceea ce ne cam spune despre autorii articolului si despre "contemporaneitatea" acestor conceptii. Daca nevroza isterica este descrisa cat de cat, observam ca cea anxioasa (sau fobica) este amestecata cu cea obsesionala numita aici impropriu pentru insasi limba romana "nevroza obsesiva”. Apoi, folosirea termenului „boala” pentru tulburarile psihice este specific psihiatriei totalitariste, psihiatria occidentala renuntand la acest termen in favoarea celui mai uman, firesc si normal „tulburare psihica”. Poate parea putin insa acest termen nu are alura spitaliceasca. Dupa evenimentele antipishiatrice din anii 1960 Occidentul a inteles ca „tulburarea psihica” este o stare normala si nu o boala. Psihicul este facut pentru a fi tulburat pana la un anumit nivel. Nu poti spitaliza un om normal. Reflexele institutional psihiatrice ale ramasitelor totalitariste din democratia occidentala de dinainte de 1960 au fost potolite de aceasta schimbare terminologica ce in fapt reflecta o anumita emancipare politica a spiritului occidental. Practic termenul „tulburare psihica” s-a intalnit cu ceea ce grecii numeau in antichitate temperament cu cele ale sale 4 forme generale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Aceste forme rudimentare de psihopatologie practic se regasesc in ceea ce se cheama „Tulburari de personalitate”. Nu vreau sa intru in detalii prea lungi (am scris mai detaliat despre subiect in lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale” ). Vreau doar sa subliniez ca ne putem da seama ca „specialistii” consultati de wikipedia Romania pentru un astfel de articol sunt niste psihiatrii scoliti mai putin prin Occident…

Din aceasta cauza cea mai competenta clasificare a tulburarilor psihice DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) in ultima editie (a IV-a) a scos practic din paginile sale termenul „nevroza”. El poate fi deja considerat o ruina desi in jargonul neoficial al psihiatrilor inca se foloseste si se va mai folosi. Principalul motiv este coruperea lui in special de limbajul comun prin regretabila lipsa de apetenta a omului simplu pentru cunoasterea diversitatii comportamentelor psihopatologice. Celalalt motiv este fonetica sa ce trimite la fiziologic. Psihanaliza a aratat inca de la inceputurile sale ca acesti isterici, obsesionali si fobici nu au probleme neurofiziologice in simptomele sale ci unele pur psihice. Adica ele nu tin de hardul ci de softul mintii. Desi in editia a III-a din DSM termenul “nevroza” inca exista, totusi intre timp APA (American Psychiatric Association) s-a convins ca in loc sa se ocupe cu dezbateri relativ la generalizari de simptome mai bine le clasifica dupa manifestarile exterioare ca „dispozitie”, „agresivitate”, „somatoforme” etc.

Nu vreau sa insist mai mult pe subiect, vreau doar sa arat si sa dezavuez mania amatorist psihiatrica a politicienilor, ziaristilor si a multor (poate mult prea multor) oameni simpli. Desi s-a abandonat intre timp, dupa cum se vede, totusi in psihopatologia profesionista de pana la DSM IV occidentala termenul „nevroza” a ramas cu sensul lui originar, respectiv obsesionalitate, fobie/anxietate si isterie. De aceea atunci cand il folosesc, acesti paraziti social ar trebui sa aiba decenta de a-l folosi corect. Toate aceste manifestari au in ele ceva introspectiv. Toate nevrozele sunt introversibile. Protestatarii pentru libertate si demnitate sociala din zilele astea nu sunt niste introvertiti, se vede bine. Au tulburarile lor psihice asa cum toata lumea le are cu exceptia minoritatilor lacome care conduc societatea astazi din umbra si care ii imbolnavesc pe ceilalti. Dar acesti oameni insetati de libertate si demnitate nu sunt nevrotici. Ei nu sunt introvertiti, slava domnului si exprimarea prin protest e sansa lor de a-si mentine mintea limpede. Exprimarea prin protest este un exercitiu catarctic. Introvertitii sunt de fapt cei ce inghit in sec si le zambesc fals aprobator amenintati din umbra de scutierii lor. Introvertitii sunt cei ce se tem sa iasa in strada si sa isi arate dezgustul fata de calaii lor pe termen lung.

Ţin insa sa remarc predispozitia feudala a celor care folosesc cu nesabuinta si neprofesionalism termenii psihopatologiei. Eu unul nu folosesc termeni psihiatrici cand ma supar pe cineva sau cand caracterizez politicieni desi stiu destula psihopatologie. Nici psihiatrii nu se apuca sa faca diagnostice atunci cand intra in conflict cu cineva. Asa ca taceti odata din gura voi adunatura asta de paraziti neosclavagisti care folositi eronat termenii psihopatologiei! Nu stiti ce e aia nevroza. Nu stiti ce e aia „Tulburare psihica” pentru ca de fapt nu vreti sa stiti ca voi ii sunteti cauza. Dar stiu de ce va complaceti in ignoranta in acest domeniu. Pentru ca va convine o viziune medievala despre psihopatologie. Am scris mai multe despre asta aici:

Cu adevarat uimitoare insa este atitudinea medievala fata de omul cu tulburari psihice ceva mai serioase asa cum este nevroticul. Cand un astfel de politician da verdictul de nevrotic are in vedere fie un medic psihiatru care sa vina si sa-i faca o injectie rapid respectivului in maniera Putin, fie chiar pregatirea Corabiei Nebunilor asa cum se facea in Occident pana acum cateva secole. Falsa delimitare pe care un astfel de parsiv social o are fata de omul cu tulburari psihice vizeaza acea conceptie patriarhala dupa care prin intermediul suferintei sale s-ar manifesta cumva diavolul. Asta sa le-o spuna lui mutu! Știu foarte bine ca omul cu tulburari psihice este de fapt victima sistemului si lumea incepe sa inteleaga. Folosirea unor astfel de termeni poate produce o oarecare impresie celui care crede in diavoli. Evident ca pentru ei, acolo unde exista psihopatologie trebuie sa existe si organe de ordine care s-o “vindece” prin bastoane. Halal societate deschisa! Halal egalitate de sanse!

Pentru mine insa invectivul “nevroticule!” inseamna cumva o dare de gol. In loc sa te gandesti ca sistemul pe care il guvernezi e cel ce produce astfel de victime si macar sa ti ascuns lucrul acesta tu de fapt il arati cu ostentatie. Nu e anacronic!? Insa pentru ei nu e. Lor li se para normal ca omul simplu sa isi distruga sanatatea fizica si mentala pentru hoiturile lor. Capitalismului i se pare normal sa preia oameni entuziasti si cu pofta de viata de pe bancile scolilor si sa ii transforme in niste acrtituri si niste dezolati. Sistemul are ateliere pentru reparatii umane. Se numesc spitale. Daca ar putea, acesti neosclavagisti ar umple spitalele psihiatrice cu noi. Din fericire chiar si aceasta bruma periodica de democratie are partile ei bune. Sunt insa destui care cred in ea si in minciunile constitutiei si din cauza lor acesti parsivi nu ii pun la pamant pe protestatari asa cum au facut ceilalti cu „huliganii” si cu „golanii”.