Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. Şi niciodată n-or să vie iară

Am primit pe e-mail fotografia asta. Daca are cineva vreo poza cu mine dansand -- in special cu palarie-- va rog mult sa trimiteti

Pe moment nu m-as fi asteptat ca moartea lui Michael sa ma afecteze atat de mult desi daca m-as fi gandit mai bine probabil ca nu ar fi fost o prea mare surpriza. Au fost cativa ani in care a fost centrul preocuparilor mele. Dupa care n-am mai stiut nimic de el ca de o dragoste neimplinita. Am stat aproape toata noaptea trecuta la MTV vazandu-i din nou si din nou videoclipurile. Cred ca asa imi imaginam o viata fericita in adolescenta. Atunci as fi stat cu orele asteptand sa intre si unul de-al lui.

Imaginea lui m-a transformat dintr-un copil introvertit intr-un adolescent curajos si increzator. El a fost poarta pentru eu ca fiinta sociala luata in serios. Am fost un adolescent ciudat , sunt un adult ciudat si voi ramane un om ciudat. Dar cu el in suflet am fost un erou, un VIP printre colegi. Nu inseamna mare lucru sa fi VIP insa pentru un marginal asa cum am fost eu asta a insemnat mai mult decat o gura oxigen.

Mi-au murit cativa oameni apropiati, bunicii in special dar n-am simtit doliul ca acum. Am suferit un pic de pe urma bunicului din partea mamei de la care mostenesc pasiunea pentru filosofie. Astazi insa ma simt de parca mi-ar fi murit copilul.

Mi-am adus a minte ca licean fiind am visat sau am fantasmat ca il voi intalni face to face- desigur nu in harmalaie si voi discuta cu el ca si cu o persoana umana si nu ca un produs al media. Incepand de ieri lucrul asta nu mai e posibil. Ma incearca un sentiment de esec profund. Mi-e mila de Michael Jackson. Mult timp am crezut ca e un profitor al sistemului, ca fura statutul de victima de la adevaratele victime pentru a atrage compasiunea, pentru a vinde si a se imbogati. Dar a fost intr-adevar si el o victima. Cu multii bani pe care i-a avut nu a facut corporatii mincinoase si trusturi de presa manipulante. Pe unii i-a donat iar pe altii i-a pierdut aiurea. Bogatia mai mult l-a insingurat. A fost un prizonier in mentalitatea de sclav. Trebuia sa fie megastar si sa isi faca datoria divina ca un rege primitiv care incorsetat in corvozile religioase regale. A fost un fotomodel al lenjeriei politicienilor. A murit pentru ca nu mai voia sa traiasca altfel decat ca un megastar. Ca un sclav constiincios nu a putut concepe sa nu-si faca bine treaba. A murit pentru ca a tinut la idealul sau care incepea sa se deterioreze. A murit din respect pentru cei ce aveau imaginea lui de zeu. A murit si de frica de a nu mai fi zeu si de a fi din nou un sclav negru asa cum au fost predecesorii sai. A fost o victima intr-adevar. O victima a civilizatiei. Asta este soarta celor care cred in "maiestuozitatea" civilizatiei. Se prabusesc.

Imi pare nespus de rau ca trebuie sa o spun acum la moartea lui dar nu cred totusi ca am sa-l pot totusi ierta vreodata pentru ca s-a tras in film cu Politia si pentru ca avea mania uniformelor. Ii inteleg complexele, mi-e mila dar cred ca ura mea fata de armata e mult mai mare fata de mila fata de el. As vrea nespus de mult sa il iert dar deocamdata nu pot. Cred ca altii au suferit mai mult din pricina armatelor decat el din pricina sistemului.

editare ulterioara:

La o a doua judecata imi dau seama ca el insusi a fost un inocent si n-a stiut ce face. Gandul asta ma face sa imi para rau daca l-am lovit.

26 - 06- 2009

Michael Jackson a murit mai demult. A murit atunci cand ultimele lui piese n-au mai fost number ones in topuri. Eu ma asteptam sa moara si fizic pe undeva prin 2000.

Raportarea mea la Michael Jackson astazi e destul de ambivalenta. Pentru mine perioada in care am fost fan Michael a fost de departe cea mai frumoasa. A fost intr-adevar o perioada magnifica pentru acele 5 minute in care discoteca era la picioarele mele. Dar daca stau sa ma uit la ce era dincolo de cateva ore de discoteca (astazi se numeste club) nu cred ca mi-ar placea sa ma intorc de tot.

Pentru mine Michael Jackson a insemnat refuzul comunismului lenes si neperformant inca supravietuitor in Romania anilor 1990 si imbratisarea neconditionata a valorilor occidentale ale culturii de masa. Admiratia celorlalti in discoteca a fost cred decisiva pentru a ma „inrola" in starea de fan. Sunt foarte sigur ca multi dintre fanii din toata lumea se identificau cu acest tip de reactie fata de prezent. Si fanii din SUA vedea in el acel „american dream", un slogan cu reverberatii neosclavagiste.

Judecand la rece Michael Jackson este un produs al culturii de masa. Pare stereotip ce spun pentru cei care au citit ceva teorii ale culturii contemporane. Dar succesul lui nu i se datoreaza exclusiv lui ci, mai ales cadrului social in care el s-a dezvoltat. Michael Jackson este pentru statutul sau de superstar cam ceea ce un actor vedeta este pentru un film. Dupa ce vede filmul lumea il tine minte pe el, actorul, deoarece nu stie ce inseamna efectiv crearea povestii si armata de oameni care lucreaza pentru ea. Din pacate astazi cultura de masa a ajuns o industrie bazata pe studii de piata, pe mercenari, pe armate de tehnicieni care se ocupa de fiecare detaliu intr-un mod in care artistul clasic nu o poate face. Rezultatul este un astfel de megashow uluitor dar parca usor cam ca un balon de sapun. Michael Jackson nu ar fi putut niciodata sa fie ceea ce a fost fara televiziunile care l-au popularizat in toata lumea si fara presa care a scris despre el. Tocmai de aceea o buna parte din arta contemporana institutionalizata a refuzat orice fel de brizbrizuri tehnice si s-a manifestat minimalist.

Din punct de vedere cultural Michael Jackson este doar o etapa in evolutia acestui tip de megashow. Originalitatea lui consta in special in faptul ca a preluat de la altii, necunoscuti sau chiar profesionisti de la Hollywod sau din industria muzici asa cum este Quincy Johnes. Thriller a revolutionat videoclipul in special datorita strategiei de piata care a apelat la Hollywod pentru a-l produce. Breack Dance-ul se manifesta in cultura de strada inca din anii 1970-80. Muzica hard rock din care el a preluat si a adaugat s-a manifestat si ea de artisti underground. Practic acei street danceri si acesti rockeri underground au inventat acea sare si piper pe care Michael Jackson a preluat-o si a dus-o in mainstream. Ei sunt adevaratii creatori de cultura dar, printr-o miscare abila a sistemului, au ramas necunoscuti. E adevarat ca ulterior el a perfectionat tehnica si ca a ajuns un dansator exceptional. Dar cred ca relatia lui cu acei street danceri de la care s-a inspirat e aceeasi cu aceea dintre inventator si producator de tehnologie care isi dezvolta un business din asta. Lumea va prefera pe Michael Jackson si nu ii va lua in seama pe cei care au inventat flash-ul si break dance-ul pentru ca el are si operatii estetice facute si arata frumos ca un inger. La fel ca si actorul pe care publicul (neinstruit) il percepe drept creatorul filmului si Michael Jackson este perceput la fel.

Presa actuala e si ea un element decisiv in crearea mitului sau. Ea este menita sa creeze artificial si iluzii si deziluzii intocmai sistemului pe care il serveste. Presa creeaza astfel de superstaruri dar, mai ales, creeaza un fond de asteptari de om zeu, de om care salveaza lumea. Scopul unui astfel de demers este unul politic si ajuta sclavul de rand sa isi faca sperante si sa mearga la vot. Tot ea creeaza artificial avalanse aratand fata obscura a politicianului in cauza, demonizandu-l si prezentand pe urmatorul politician drept zeu salvator. In felul acesta sistemul neosclavagist contemporan supravietuieste.

Ca drept rasplata Michael Jackson va fi prezent la investirea lui Bill Clinton ca presedinte. Fireste, el nu a fost atat de inteligent incat sa inteleaga rahatul in care se afla dar totusi l-am dispretuit ani mai tarziu pentru asta. Faptul ca aceste showuri se repeta la investirea presedintelui sau la lansarea candidatilor nu e un lucru intamplator. Alegatorul va vedea chiar pe Michael Jackson atunci cand cutare politician e prezentat in aceeasi maniera la alegerile electorale. Iata ca in statutul lui de megastar a contribuit din plin sistemul. Eu m-am cam prins cum sta treaba si astfel incet dar sigur mi-am inlocuit idolul mai intai cu Kant apoi cu Freud si Nietzsche. Acum ca m-am intors catre muzica nici macar nu i-am facut friend request pe myspace. N-am simtit nevoia. Planuiam sa o fac si sa ii trimit un mesaj in care sa ii sugerez sa intre in zona electronica desi poate nu era pentru el.

Evident ca si muzica a luat-o in alta directie. Popul cantat de Timberlake sau Britney Spears care ii urmeaza direct e un pop devitalizat a carui consistenta consta doar in reflexul showbiz-ului de a produce si vinde si nu neaparat de a crea. Apoi lumea insasi si-a cam pierdut romantismul anilor 1980 cu exploziile lui specifice. American Dream a devenit American Deception. Publicul lui de atunci ca segment de varsta merge astazi la Tiesto si aproape ca n-a auzit de Thriller. Educatia mai libera si mai putin stresanta si-a pus amprenta. Muzica trance, cea de club in general nu mai insista pe exploziile dionisiace ale vocii ci fie pe o voce soptita, in surdina, calma, postludica chiar daca ritmurile pot fi chiar mai dure, fie pe o voce tehnologica, robotica, rece. Asta si pentru ca scoala nu mai pune pe copii presiunile pe care le punea atunci. S-a observat ca daca copiii sunt educati mai tolerant si mai putin dojenant vor fi mai putin protestatari la maturitate iar sistemul a optat pentru asta in fragilitatea sa.

Michael Jackson a murit si fizic. Nu mai avea pentru ce sa mai traiasca. N-a conceput muzica sa ca arta pentru arta ci ca showbiz. Iar showbiz-ul nu poate exista fara un public imatur si primitiv care gasea in muzica lui acceptul pentru partener sexual la fel cum primitivul o gaseste din partea comunitatii. Spectacolul lui a fost o religie, un ansamblu de ritualuri care creeaza iluzia unei lumi mai bune. In aceeasi maniera el insusi s-a dedublat narcisic si s-a idolatrizat pe el insusi performand pe scena. Nu avea de ce sa mai traiasca pentru ca asta era viata lui pe care el insusi o vedea cum se degradeaza in realitatea banala. A murit visul american pentru ca acest vis nu s-a impacat cu banalitatea frumoasa a lumii.

Michael Jackson s-a trezit si el cu avalansa presei peste el iar scandalul cu pedofilia i-a pus capac. Cei mai infocati fani (printre care si eu) il vedeam ca pe un zeu. Dupa scandalul acesta foarte multi l-au vazut ca pe un zeu mincinos deoarece a lasat latura umana la vedere. Fiecare dintre noi fugeam de ceva. Fugeam de saracie, de un comportament sexual imatur, de educatia salbatica, de comunism. In momentul in care am vazut la el o vulnerabilitate de genul celeia de care noi fugeam nu l-am mai vazut ca pe o salvare. E clar ca si libidoul lui avea manifestari ciudate. Asa se intampla cu toti educatii salbatic, cu totii educatii in spiritul lui „american dream". Gandindu-se (mai ales inconstient) ca nu va gasi niciodata implinirea erotica ce-l inspirase pana atunci pentru ca presa sta la panda sa il loveasca pur si simplu si-a pierdut apetitul creativ. Dupa chipul si asemanarea sistemului care l-a produs in fragilitatea lui el a fost un gladiator. Adica un sclav. Iar blestemul sclavului eliberat l-a urmarit pana l-a rapus. Vad ca se fac speculatii cu privire la culoare pielii lui. Sa fim seriosi! Asta e visul vechiului sclav negru de a fi alb si de a scapa de sclavie si de destinul sau. Michael a mostenit blestemul sclavului negru in sange. Albirea pielii la care a recurs este o incercare disperata de a scapa de acest blestem cultural transgenerational.


Dar totusi ceva ma face sa il regret foarte mult. Astazi in club piesele urmeaza una dupa alta fara acea pauza de 10 -20 de secunde iar DJ-ii pun muzica intreaga noapte. Cele cateva secunde pot ajunge o ora intr-o noapte intreaga asa ca nimeni nu isi mai permite sa le mai pastreze. Nu mai e timp pentru acele secunde. Parca as vrea sa mai aud odata acea liniste din vechea discoteca. Era o liniste unica desi vocile celor prezenti inca incercau sa acopere sunetul piesei initiale pentru a comunica intre ei. In astfel de harmalaie eu auzeam mai curand reverbul monedei inceputului lui „Smooth Criminal". Stiam ca va urma o miscare agresiva a mainii care simula scoaterea pistolului din teaca si lovirea cu piciorul. Dupa inca alte cateva secunde se auzeau primele voci care incepeau sa recunoasca piesa „Michael, Michael". In scurt timp singurul care mai dansa eram eu pentru ca ceilalti se uitau. S-a dus acea perioada. Am avut fotografii dar nu mai stiu pe unde sunt.

17 -06-2009

Astazi mi s-a intamplat ceva care mi-a adus aminte de liceu. Am mers la masa la pranz si s-a terminat mancarea chiar inaintea mea.

Eram printr-a 10-a cred. Eram elev la Liceul de Arta din Craiova si stateam cu totii la caminul liceului Fratii Buzesti. Cam 15 minute de mers. Pe timpu' ala mancarea era ceva de pret... Astazi multi dintre noi tinem dieta, dar atunci o tineam de nevoie. Am facut foamea de multe ori si nu mi-a prea placut...

Intr-o seara idiotul de profesor de fizica ne-a tinut peste programul orei si am intarziat la cantina. Jumate din noi eram caministi. Eram cu Ina, cu Patricia, cu Ana si Roza, cu Marian, cu Mihai, trebuia sa fie si Georgeta si Simona, poate si Andreea. Nu stiu cat am intarziat dar cert e ca in momentul in care noi ne-am dus nu mai era mancare. "Am dat-o supliment" ne-au raspuns bucataresele. Mai ceream din cand in cand si noi supliment dar nu primeam intotdeauna. Parea cu adevarat bizar ca bucataresele sa fi dat atatea portii de supliment cand noi stim ca nu se prea dadea. Era clar ca, in lacomia lor, bucataresele pusesera mancarea in locuri bune si o duceau acasa. Am avut si eu o cunostinta care lucra la o cantina si care isi intretinea o microferma de porci din mancarea subtilizata de acolo. Adevaru' e ca niciodata nu venea toata lumea la masa, mai ales dimineata. Tocmai de asta ceream supliment uneori in locu' lu' X care nu s-a trezit, sau a plecat dupa gadgici... Oricum bucatareselor le ramanea ceva mancare si erau obisnuite sa o subtilizeze pentru ele in loc sa ne-o da noua. Partea si mai proasta era ca nu puteai sa ai cazare bla camin daca nu luai si cartela de masa. Unii erau simanticosi, nu le placea mancarea de la camin si nu dadeau pe la cantina mai mult de 4 -5 ori pe luna. Vechiul sistem comunist inca supravietuia; vrei lamai - iei si un kill de peste hamsie sarat si pe jumate stricat. Fara hamsie nu se dau lamai. La fel si cu cazarea lipita de cantina. Aveau bucataresele mancare in plus cu duiumul. Da' lacomia uneori nu poate fi stavilita. Trebuiau ele sa mai subtilizeze de la noi cate ceva...

Si uite asa mai mult fete decat baieti ne-am hotarat sa incepem revolutia. Eram in perioada in care dreapta parea salvarea Romaniei, in care Iliescu si gasca lui de neocomunisti ne pareau dusmanii nostri cei mai aprigi. Si uite asa am hotarat sa facem la Craiova o varianta tacuta a Pitei Universitatii. Ne-am prefacut ca ne resemnam si mergem la culcare da noi ne-am asezat la panda. Dupa vreo ora de panda a la James Bond am prins-o pe una dintre nemernice cu ditamai geamantanul de mancare. Alta statea in sala de mese cu alt geamantan. Nesimititele ne lasasera flamanzi/flamande pentru a-si creste surorile scroafele si fratii porci. Nu flamanzi/flamande in stilul de pictura... ci la stomac. Desi eram vreo 7-8 n-a fost chip sa ne recuperam mancarea din geamantan. Nu voia scroafa de nici un fel sa-l deschida. Cred ca ii mancam si pielea aia falsa de vinilin cu totu' si faceam o fiesta ca leii-'n savana daca puneam mana pe geamantanu' ala. Da nu era chip sa punem mana pe el. Noi doar 3 baieti nu ne puteam sa ne tinem la ditamai scroafa. Pai ce sa faci cu Roza plapanda, sau cu Marian 30 de kile. Erau atunci niste idealisti pe la arte... Eu si cu Ana ce ne mai zbateam cu animala. Da' tot n-am putut sa ne recuperam prada. Talentul meu protestatar era inca fragil la acea varsta. Am chemat politia. A venit un pampalau care nu zicea nimic si noi ne chinuiam sa desfacem geamantanu'. In loc sa il desfaca si sa profite de faptul ca noi ii facusem cea mai mare parte a muncii imbecilu' de politist a propua sa mergem la sectie. Am mers eu la sectie urmand ca restul de muschetari sa stea de paza la cealalta scroafa blocata-n cantina. Cand am ajuns la intersectie ma trezesc cu un punn in fata de la politist/militian. Imbecilu' o cunostea pe scroafa iar propunerea cu mersul la sectie era doar o manevra sa o scoata din ghearele noastre. Noi mai mult naivi si creduli am pus botu'. In timp ce eu ma dezmeticeam astia s-au facut nevazuti in noapte. Nu am fost bataus cand eram mic asa ca nu avem experienta. Ai acum am nasul un pic stramb de la acel pumn.

Cand m-au vazut inapoi colegii mei de revolutie s-au cam speriat. Probabil ca sangeram sau ceva. Incet incet haita mea s-a cam spart, fiecare a cam plecat in camera lui/ei sa se culce. Oricum dimineata nu mai era nici urma de geamantan in cantina. Am primit chiar mustrari de la directorul liceului care ziua urmatoare ne-a scos pe toti in careu si ne-a amenintat ca la urmatoarea abatere ne zboara din camin. Era clar ca, asemenea conductorilor CFR care dau "dreptu' " la sefii de mai sus si directoru' isi lua partea lui. Oricum, anul urmator n-am mai fost primiti in caminele de la Fratii Buzesti. Noi visam la Michael Jackson, Depeche Mode sau Metallica si in obscuritatea societatii incepeau sa se nasca averile de astazi. S-a inceput de jos. Am fost acolo!

Mai tineti minte cum inaintea alegerilor parlamentare din 2008 tema camatariei bancilor facea valva pe la televiziuni. Eu mi-aduc aminte pentru ca atunci inca mai aruncam cate un ochi pe la stiri. Se prezentau cazuri cu bancile date in judecata, cu niste cazuri castigate de pagubiti, au existat talk showuri etc. Dupa alegeri se pare ca subiectul a disparut. Eu am incetat ( si chiar evit cu obstinatie astupandu-mi subit urechile sau ochii ) sa mai intru in contact cu vreo stire venita din presa clasica. Dar am continuat sa ma uit la M. Badea care in principiu cam face o sinteza a lor; pana acum cateva saptamani n-a mai zis nimic de dobanzile aberante ale bancilor. Deduc de aici ca subiectul a fost abandonat si ca dintr-o data el a redevenit pe tapet. Sa fie oare din cauza absenteismului record la alegeri? Sa li se mai dea romanilor o galusca cum ca ju$titia isi face treaba, cum ca politicienii se lupta pentru ca poporul sa o duca mai bine asa cum a fost si inainte de alegerile parlamentare?

Adevarul e ca abia cine a lucrat cu o banca (in calitate de client de rand fireste, nu de angajat sau altceva) isi poate da seama despre cum functioneaza sistemul social in general. Iar eu am patit-o si stiu. In 2 ani de zile Bancpost mi-a dublat rata. De aici deduc ca pretul final pe care eu il voi plati pe casa cumparata este de fapt cel putin dublu fata de cat am negociat initial. In ritmul acesta de fapt ar putea ajunge de 12-13 ori mai mare. Cand am cerut explicatii mi-au venit cu tot felul de gogomanii din astea pe care nu stiu efectiv daca le mai crede cineva, ca Euribor, ca Banca Nationala etc.

Oricum din valva de atunci prin massmedia in afara de cateva cazuri de castig in instanta a omului de rand in fata bancilor nu s-a mai auzit si de altele. Subiectul a murit temporar si astfel prin controlul presei de catre baietii de la SRI angajati sub acoperire sau prin alte metode asemenea s-a indus omului de rand ideea cum ca problema creditelor aberante s-ar fi rezolvat. Numai ca omul de rand, eu in special, am vazut ca acest lucru nu s-a intamplat. Stiu foarte bine ca inainte de scandalul de presa cu creditele din vara lui 2008 pe masura ce eram anuntat pe fiecare luna ca rata mea creste si creste am cautat fara succes sa cer ajutorul OPC-ului, Bancii Nationale, Ju$titiei, etc. Dintr-o data am aflat chiar de la TV adresa de e-mail a celor de la Protectia Consumatorilor ( reclamatii@protectia-consumatorilor.ro ) . Imediat le-am scris si mi-au raspuns prompt sa le duc documente. Mi s-a parut de la inceput ciudat pentru ca eu vorbisem initial cu ei intre 4 ochi si le stiam reticenta si neimplicarea. Functionarul cu care am vorbit mi-as pus clar ca creditele imobiliare nu e de competenta lor. Dintr-o data situatia s-a schimbat odata cu scandalul de presa si toate autoritatile plangeau de grija bitului cetatean escrocat de lacomia bancilor. Citez un fragment din mailul primit de la ANPC etc. samd.:

• „Va multumim ca ati ales acest serviciu gratuit oferit de A.N.P.C.P.P.S. Romania, in spiritul respectarii si promovarii drepturilor legitime ale consumatorilor. Sesizarea dvs. a fost inregistrata cu nr. RO 22459 / 21.10.2008 si va fi solutionata in cel mai scurt timp, va vom remite un raspuns la adresa dvs. de e-mail cu privire la rezultatul comunicat de autoritatile competente. ”

Evident ca dupa ce au trecut alegerile n-au mai raspuns la e-mail deloc nu numai ca sesizarea n-a fost „solutionata in cel mai scurt timp ” . Probabil ca atunci, ca si acum, aceste institutii la fel ca si massmedia au primit niste ordine de sus sa devina ceva mai activi fata de acest subiect, sa vorbeasca despre interesul cetateanului, sa de impresia fie ea si temporara ca o astfel de escrocherie prin care omul de rand e furat de institutii si diferite autoritati se va termina in curand desi tine de cateva mii de ani. Sa fim seriosi: libertate ca libertate a presei, dar daca nu sunt niste baieti de pe la SRI care controleaza informatia n-are farmec.

Ce spune Basescu subit acum inainte de alegeri in legatura cu magariile bancilor e o ipocrizie. Aceste practici care jefuiesc efectiv omul de rand se regasesc in statutul sau de politician si om de afaceri. El are interes concret ca lucrurile sa ramana astfel pentru ca si statutul sau ramane astfel. Lupta cu bancile pe care el o promoveaza e ca si lupta politica: un wrestling care sa dea iluzia ca omul de rand ar fi aparat de cineva. In realitate ei si-au vandut cetatenii bancilor occidentale care fac aici profit maxim in timp ce in intreaga lume e recesiune. Ne putem inchipui ce comisioane si-au luat pentru a inchide ochii la jaful bancilor si de a nu lua nici o masura. Ei sunt tradatorii de comunitate si de tara pentru bataia de joc cu care omul de rand este tratat de banci. Cu tot juramantul lor "fata de neam si tara" sunt sigur ca pentru ei banul e mai frumos decat biblia pe care au jurat.

Acum insa ei se agita fata de absenteismul record pentru ca asta ii face chiar si la nivel oficial ilegitimi. Spun „si la nivel oficial” pentru ca stim ca de fapt ei sunt niste simpli urmasi ai vechilor jefuitori a caror legitimitate e data doar de legea junglei si nu de vreo „lege universala”. Refuzul alegerilor le arata acest statut iar ei au interesul sa de-a impresia ca cetateanul de rand i-a pus in situatia de paraziti sociali si nu ei insisi si astfel sa se scoata basma curata fata de acuzatia de jefuire a comunitatii. Evident ca ei n-au nici o problema cu asta. Pe ei nu ii deranjeaza faptul ca sunt acuzati de hotie, escrocherie sau altele de acest gen. La o adica oricand poate sa intervina Biserica sa demonstreze ca „asa a lasat D-zeu”. Dar daca au o imagine de oameni seriosi si cinstiti atunci acest fapt ce le-ar aduce un profit ceva mai mare in activitatile lor.

Oricum, pentru naivii care inca ar mai putea sa puna botul la vrajeala exista aceasta campanie pentru binele cetatenilor. Dragi colegi de natiune cu grad mare de naivitate sunteti pe cale sa primiti niste bonusuri in perioada asta pentru ca se apropie alegerile si trebuie sa mergeti sa votati acceptarea sistemului in primul rand. Poate ca si pentru cei care s-au lamurit cum e cu lupta intre bine si rau, intre "democratie" si "comunism", intre "baietii buni" si "baietii destepti", intre tehnocrati si oligarhi, pentru cei care nu prea mai pun botul la „schimbarea de la capatul tunelului” s-ar putea sa tina. Merita incercat. Si iata ca s-a facut o noua strategie de PR. Se vor livra de la TV numai vesti bune in aceasta perioada. Pe langa lupta ipocrita cu bancile am auzit lapidar la un post de radio la un moment dat despre maretele realizari a nustiu carui primar. Daca si eu care boicotez mass-media am auzit asta e clar ca dependentii de stiri vor primi un aflux in sensul asta. Stati pe aproape si dormiti in pace! Sistemul vegheaza pentru voi!

Am primit pe una dintre listele culturale la care sunt abonat un link către un cunoscut ziar cu câteva fotografii cu nişte muncitori care cică 2 munceau şi 4 stăteau.

Seara, la singura emisiune romaneasca la care ma uit, Mircea Badea spunea si el despre cum nu se mai construieste nimic în Romania ultimilor 20 de ani, ca romanii nu au vocatia construirii etc. Ei na? Pai cam cine au ajuns sclavii Europei în acest moment? Esticii si romanii cu preponderenta. Doar ca parca e un pic mai bine sa fii sclav de secol 21 în Occident decat sclav de secol 18 în Romania.

Impresia pe care ti-o da un astfel de articol este cum ca lucrurile merg prost în tara asta pentru ca niste muncitori ca aceia din imagine nu ar munci destul. În nici un caz nu te face sa crezi ca mii de favorizati ai sistemului bat apa în piua si dorm pe ei în parlament pentru salarii colosale pentru cat castiga un muncitor astazi în Romania.

Atitudinea unui astfel de ziarist care scrie un astfel de articol e profilul de mercenar de care vorbeam eu în articolul „Stapanii, mercenarii, sclavii" de pe concept. Acesta este de fapt rolul mercenarului: anume de a convinge sclavul ca traim în cea mai buna lume posibila si ca nu avem alternative. Tare se mai crizeaza jurnalistii cand vad pe aia mai puternici ca ei ca fac tot felul de inginerii pentru a se îmbogati! Însa cu cei slabi situatia e alta.

Îmi imaginez cum au negociat ei la casa lor cu niste amarati de muncitori si cum au fost nemultumiti de prestatia lor. Poate ca au si ei firme în particular si angajati platiti de mizerie. Despre cum ei se raporteaza la acei angajati în aceeasi maniera în care miliardarii din cealalta categorie se raporteaza la ei nu au nimic de spus. Vor egalitate dar nu pentru catei!

Care-i problema voastra ma vreti sclavi care sa munceasca bine pe salariu de mizerie? Bai, cum va mai puteti ma suporta? Daca sunteti atat de buni observatori voi ziaristii si realizatori de emisiune ce sunteti, de ce nu va duceti voi ma sa puneti acoperisul acelei cladiri si sa faceti voi autostrazi? Lasati ironiile si malitiozitatea gratuita la adresa unor oameni care îsi risca viata pentru ca voi sa o duceti bine. Duceti-va ma voi si faceti ca de comandat stie oricine. Hai ca cu spicuiri din astea de prin ziare si facut sinteze, cu fotografii si reportaje care surprind magarii ale autoritatilor se pricepe oricine. Si tocmai de asta trusturile la care lucrati au facut siteuri pe care se pot uploada astfel de materiale de „amatori" pe gratis, eventual cu publicarea numelui anonimilor.

Aveti mare noroc ma ca e înca activa o generatie careia i-a lipsit televizorul în timpul lui Ceausescu si care acum beleste ochii la voi. Altfel probabil ca ati face si voi ceva util pentru comunitate si nu doar sa faceti reclama perpetua „statului de drept".

24-04-2009

L-am vazut pe Puric din nou la Turcescu de Pasti. Analizat atent observam ca Dan Puric e un Eminescu intarziat in principal cu aceleasi preocupari, cu aceeasi mentalitate. Chiar l-am vazut intr-o piesa de teatru interpretand rolul lui Eminescu. Din pacate cred ca a fost cea mai slaba piesa in care l-am vazut jucand si cea mai proasta prestatie. Paradoxal. Pentru ca eu l-am cunoscut mai intai ca actor si autor de spectacole neconventionale si chiar un pic experimentale unde efectiv stralucea. Spun paradoxal deoarece mentalitatea lui expusa in presa pare absolut la polul opus fata de ce am vazut in acele piese. Daca Eminescu insusi a fost un romantic intarziat apoi romantismul acesta nationalist al lui Puric e de-a dreptul fosilizat.



Ca orice romantic si Puric idealizeaza un trecut din acesta patriarhal unde Biserica decide tot si toate. El uita de inchizitie, de colonialism, uita de zidurile groase ale culturii romanice, de inghesuiala si bolile teribile ale culturii gotice si nu numai. Aceste monstruozitati au fost realitati ale a unei lumi guvernate de spiritul religiei crestine. Lumea le-a uitat pentru ca nu mai fac parte din problemele contemporane insa ele sunt chiar monstruoase.

Ideea dupa care Romania este asa o oaza de vesnicie inconjurata de pradatori migrator-teutonico-fanarioti face parte dintr-o mentalitate de pe la 1848. La Turcescu mi-a atras atentia in special dispretul lui profund pentru „gloata” dublat de respectul lui supradimensionat pentru „comunitate”. Totusi „gloata” si „comunitatea” sunt unul si acelasi lucru, oameni sunt si unii si altii cu lucruri bune si rele, cu lucruri frumoase si urate. Ambivalenta intre „poporul bun” si „poporul rau” in care se proiecteaza in primul rand mentalitatea dublei masuri in care a fost format si care apoi se metamorfozeaza in ceea ce psihanaliza clasica numeste „pozitia schizoida” relativ la ambivalenta perceperii parintilor ca parinti buni si parinti rai. Toate astea se regasesc in mentalitatea lui, in stilul de viata, in jobul pe care il are etc.

Problema nationalismului a fost si va ramane de-a pururi ambivalenta lui. Cei mai ranchiunosi si conflictuali oameni pe care i-am intalnit erau toti mari nationaisti infocati. Dragostea fata de tara e cam ca dragostea fata de mama. E normala intre anumite limite insa devine nevrotica/ (hiper)oedipiana/ incestuoasa atunci cand in ea sunt investite frustrarile personale si idealurile cuiva. De aici tot tacamul specific nevrozei, cu gelozii, ambivalente, compulsii, istericale etc. Cu cat e mai nationalist si mai patriot un om cu atat mai mult isi uraste rivalii in acapararea dragostei tarii si in idealul de cucerire a ei. Sirul de impacari si certuri care se vede cel mai bine la C. V. Tudor face din nationalistul nostru inflacarat un Hamlet etern, incapabil sa schimbe cu adevarat ceva, mereu in deriva si dilema.

Cumva Puric este indreptatit intr-o oarecare masura in ceea ce zice. Romanii sunt o natiune mioritica, sunt fosti pastori pana acum cateva zeci de ani. A te adapta la corporatism dintr-o data plecand de la stana este o drama care seamana cu drama transformarii copilului in adolescent. Odata cu diversificarea si complexificarea vietii contemporane, cu cerintele, atentia si memoria investita in functionarea tehnologiei civilizatia devine din ce in ce mai greu de suportat pentru toti. Intre starea naturala a copilului cu informatii limitate si adultul cel suprasaturat de informatie pare sa se creeze o prapastie foarte greu de trecut. Totusi astfel de permutatii fac parte din viata insasi. Natura a avut capriciile ei si viata a trebuit sa se adapteze permanent. In cazul de fata romanul mioritic devine romanul cibernetic dupa criteriul eficientei sporite a ultimei activitati. Iar criteriul asta a fost in ultima instanta decisiv pentru desprinderea omului de animale sau a omului clasic de cel primitiv.

La un moment dat a construit el o poveste frumoasa din cateva amintiri pe care spiritul sau ostasesc eroic le-a pus cap la cap fantasmatic. Aceea cum ca Hegel ar fi luptat impotriva lui Napoleon si ca s-ar fi apropiat de cortul acestuia unde ar fi si exclamat celebra maxima „Iata spiritul lumii calare”*. Dupa cate stiu eu, la adapostul carierei universitare (in 1780 era deja „magister der Philosophie”, iar in 1818 deja ajunsese sa predea la Universitatea din Berlin sub protectia principelui Frederich Wilhem) Hegel nu putea fi mobilizat in razboi. Razboiul e pentru altii si nu pentru unii ca Hegel si nici ca Puric.

Ceea ce nu intelege Puric sau se preface ipocrit ca nu intelege este faptul ca nenorocirea popoarelor de pretutindeni nu vine de la alte popoare ci tocmai de la aceste figuri legendare de genul lui Napoleon sau Hegel. Legendele lor tin in spate clasa de neoaristocrati pe care sistemul ii protejeaza ca pe niste prunci sfinti in defavoarea restului oamenilor. Rolul de erou crestin legendar si justitiar pe care el si-l asuma este tocmai acela care a facut din

Asta isi doreste si Puric. Sa fie un Puric Cel Mare. Sa ajunga vreun fel de profet in tara lui ca Hegel la care fraierii sa se inchine. Adica sa refaca ermetismul social al societatii clasice.

Dan Puric este un om rupt de realitate si a fost asa de cand s-a nascut. Fiu de doctor – o clasa sociala foarte apreciata in sistemul comunist – el habar nu are care e realitatea concreta. Ca se duce astazi sa viziteze taranii pe campuri? Da. Dar ca un boier. Ca un preot sau ca un „om mare” de la Bucuresti. Oamenii astia isi schimba atitudinea la contactul cu experimentatorul. Dan Puric habar nu are despre realitatile si dramele vietii sclavului. Nu a fost acolo, nu le-a trait, nu stie. A crescut intr-un alt mediu social si poate ca astazi regreta pierderea acelui rai al copilariei. Admiratia lui fata de taranul roman autentic e de fapt admiratia fata de ridicarea in slavi pe care acesta i-o face, nevoia lui narcisica specifica mai intai artistului iar apoi insasi mentalitatii sale elitise, legendare. Sa nu aveti incredere in Dan Puric! Tipul acesta de om vrea doar revolutie pe hartie, schimbarea unui dictator cu altul, schimbarea unui sistem ticalosit cu altul la fel cum se lauda politicienii ca tot schimba de 20 de ani. Sunt satul de reforme de gen Iliescu, Basescu si altii ca ei. Vorbe goale si, mai ales, mincinoase in esenta lor.

Pacat de umorul cu adevarat voluptuos cu care e inzestrat. Admiratia lui pentru figurile istorice, armata si „genii” romantice de tip Hegel ma face totusi sa-l dispretuiesc. De ce sa te mai agiti pentru ca cutare banca occidentala face profit imens prin filiera din Romania sau ca functionarii publici si politicienii nu-si mai pot opri lacomia prin capusirea sistemului? In fond ceea ce propune el e acelasi lucru, ba chiar mai lacom, mai inuman decat cel al (pseudo)democratiei contemporane? Societatea idealizata pe care el o propune este pur si simplu un corporatism rudimentar. Ca te fura un rege sau un protopop clasic sau ca te fura un politician sau un bancher contemporan cu procedurile legale e nesemnificativ. Eu unul parca l-as prefera pe acesta contemporan pentru ca mai pot gasi eschive, mai pot sa spun NU.

*Hegel s-a priceput la a spune mari gogomanii, poate in acel moment o astfel de afirmatie parea in regula insa astazi ea pare parca cea mai mare din cate a spus vreodata. Si a spus destule.