Pelerinaj la ziua Izabellei

Izabella, o copila draguta si prostuta din Constanta, a vrut sa-si invite prietenii de ziua ei printr-un eveniment de Facebook. Din pacate ea n-a stiut sa seteze evenimentul ca privat, situatia devenind hilara si virala printre utilizatorii acestei retele online de socializare. Evenimentul a escaladat astfel ca, la un moment dat, numarul invitatilor a ajuns peste 300 000. Probabil speriata de celebritatea exploziva, pana la urma a sters sau cineva a ajutat-o sa stearga evenimentul de pe Facebook. Insa lucrurile nu s-au oprit aici.

Odata cu acest (deja devenit) eveniment au aparut cateva premieri, ce tin parca de filmele SF, legate de acest tip de comunitate online creata. Ziua Izabellei a fost citata de personalitati media si a ajuns la stiri. S-a creat o alta pagina Facebook care a ajuns rapid la 20 000 de aprecieri in 2-3 zile. S-au creat si alte evenimente paralele care ar fi menite sa ii ia cadouri sau sa organizeze deplasarea pana in Constanta din Bucuresti sau alte orase. Desigur, este probabil ca evenimentul sa fie promovat de anumite cluburi constantene in scop de marketing si 14 martie sa devina un alt 1 mai. Daca e de scos niste bani din asta, aceste cluburi nu s-ar da inapoi.

Comunitatile on line au inceput sa se manifeste inca din anii 1990. Am facut un fel de istorie a blogului si a Facebook-ului aici: http://baldovin.blogspot.ro/2008/05/ce-este-un-blog.html . De data asta vorbim de o transcomunitate ad-hoc care nu impartaseste nimic decat faptul ca se intalneste la o mega giga petrecere SF, apoi se desparte. Singura legatura intre acesti membri este biata copila pe care a casunat toata tara. Comunitati ad-hoc care sa manifeste activitati intime ca sarutul, imbratisatul sau casatoria, s-au mai vazut. O alta noutate este si aceea ca persoana care a creat aceasta comunitate ad-hoc, Izabella, nu isi doreste existenta ei. E stupid, e absurd, insa e foarte interesant. Imaginati-va ca presedintele, sustinut de o anumita comunitate la functia pe care o ocupa, s-ar dezice de aceasta brusc. Sau ca un muzician, in mijlocul unui concert cu o audienta elevata, s-ar opri din actiune si ar incepe sa-si renege asistenta. Dimensiunile artistice unui astfel de (fals) eveniment nu pot fi ignorate.

Partea proasta e ca o astfel de transcomunitate e in majoritate cocalara (in sensul urat al termenului). Multi fac „caterinca” din treaba asta si nu-i inteleg dimensiunea. Majoritatea covarsitoare vor sa faca misto de Izabella pentru ca nu a stiut sa-si seteze evenimentul. Dar, daca ii luam la intrebari, o sa vedem ca nici ei nu sint experti in setari Facebook, dupa cum nu sint experti nici in altceva. Vor sa se dezica de prostioara ei din complex de inferioritate convertit (intr-unul de superioritate) prin care sa arate ca ei ar fi mai destepti ca ea. Sunt ferm convins ca cei mai multi sint mult mai „naivi” decat ea. Au gasit-o pe asta mica drept obiect de distractie, si, in lipsa de altceva, ca sa nu planga, s-au distrat pe seama ei. O alta noutate pentru o astfel de comunitate de mistocari este intentia vadita de boicotare a acestui eveniment la care au consimtit. Daca cineva din acest megagrup isi doreste cu adevarat sa mearga la ziua ei, atunci o face din nevoia unei mistocareli si mai mari. Vorbim asadar de o falsa comunitate si de un fals eveniment.

Dar dincolo de grosul cocalarilor, acest eveniment deschide o portita umanista la care altii adera cu onestitate. A merge la ziua unui necunoscut si a-i ura de bine e un lucru foarte interesant. Am scris despre modul in care Vlad Ioachimescu si-a facut ziua in 2013 aici: http://baldovin.blogspot.ro/2014/01/primiti-cu-bomboana.html A face din cineva fara vreo calitate anume o vedeta este un lucru interesant care aminteste de maxima lui Andy Wharhol cum ca fiecare merita 15 minute de celebritate. E ceva foarte prostesc dar si foarte serios in acelasi timp in asta. Destule personalitati culturale care au participat intr-un fel sau altul la aceasta explozie mediatica au potentialul unei astfel de dezvoltari a subiectului.

Apoi, dincolo si de latura umanista si cea cocalarista, exista o a treia categorie de oameni care doresc sa exploateze artistic acest eveniment social. Cunosc pe cativa care sint decisi sa mearga pe 14 martie la Constanta, nu pentru a merge in club ci pentru a trai voluptatea absurditatii evenimentului. Eu cam stiu cine merge pe la evenimentele astea asa ca, in ciuda numarului colosal de potential petrecareti inscrisi, o sa fie efectiv prezenti la scara blocului ei destul de putini.
Vorbim aici de un nou dezmaț cultural. El are o explicatie psihologica destul de simpla, identica cu a altor astfel de baloane de sapun din ultimii 50 de ani. La job ne comportam civilizat, placid si amabil, respectam ordinele superiorilor desi nu ne face placere sa o facem. In timpul liber insa traim astfel de compensari neoexistentialiste ducand la absurd un eveniment care prin logica lui duce la consecinte absurde. Ei bine, absurdul asta ii seduce pe cei din zona culturala relativ la ziua Izabellei, indiferent ca sint cocalari, umanisti sau artisti. Unii fac „caterinca”, altii fac un motiv de reflexie etica, altii gasesc in el posibilitati de exprimare artistica, insa toti au la baza acelasi imbold psiho-cultural.
Un astfel de eveniment interesant si stupid in acelasi timp, marcheaza pur si simplu o noua era a culturii de masa printr-o noua generatie pentru care dramele dictaturilor, razboaielor si foametei nu inseamna absolut nimic. Cei care le-au trait nu au nici o sansa sa inteleaga o asemenea gogomanie dupa cum nici majoritatea dintre joinarii evenimentului astuia nu pricep aceste drame. Oricum ar fi, cele trei categorii de petrecareti fac evenimentul acesta viral pe internet. Tinerii il traiesc cu umor orgasmastic in timp ce cei in varsta nu inteleg despre ce-i vorba nici daca le explici in detaliu. Aici se vede ruptura intre generatii pe care fiecare a trait-o la un moment dat. Fiind adolescent, ma amuzam cu colegii de bancurile seci pe care cei in varsta nu le intelegeau. De exemplu: „Care este diferenta dintre o gaina? Raspuns: Are picioarele egale, mai ales dreptul”. Cu cat ei erau mai perplecsi de amuzamentul nostru ionescian, cu atat noi radeam mai in hohote la un astfel de gogomanie. Probabil ca acelasi lucru se intampla si acum.

Multe prostii se intampla pe Facebook, multe evenimente diverse atrag utilizatori sa se alature. Ziua Izabellei insa are ceva special, dincolo de posiblitatile de arta sociala ce se pot face. Ziua Izabellei reprezinta insele retelele de socializare care au ajuns sa ne patrunda in viata intima. Sau noi am ajuns sa ne varsam viata intima acolo. In acest fel in viata noastra pot participa milioane de oameni. Traim un fel de digitalism metaorgiastic.

Atentat terorist in Franta

Cum era si firesc, o noua dezbatere a acaparat Romania, si intreaga lume, dupa cel mai recent atentat terorist de natura religioasa din Paris. Am vazut ca exista doua tipuri de argumente, unul care apara libertatea de expresie si altul care deplange agresiunea fata de lucrurile sacre. Ambele atitudini folosesc argumente umaniste. Libertatea de expresie este o valoare fundamentala a lumii occidentale civilizate. Pe de alta parte, religia a constituit si inca constituie o buna parte a umanismului. Asa ca ne aflam in fata unei adevarate aporii morale si politice relativ la rezolvarea unor situatii ca acelea care au condus la masacrul de la Paris de ieri.

De aici decurg doua atitudini diferite fata de rezolvarea acestei probleme. Din tema libertatii de expresie se pot deduce atat atitudini cumpatate dar si atitudini extremiste, cum ar fi propunerea de daramare a moscheilor. Din cea a respectului fata de sacralitate se pot deduce idei extremiste de gasire de scuze si argumente in favoarea pastrarii prin forta a demnitatii religioase, indiferent de forma respectivei religii. Iata ca ambele atitudini au si fundament umanist dar si supape de dezvoltare extremista. Absurditatea consecintelor ambelor variante danseaza nestingherit cu logica pe care fiecare dintre ele o are. Invocarea libertatii de expresie si luarea de masuri clare pentru protejarea ei implica retroactiv anularea altor drepturi la fel de importante, cum ar fi libertatea religioasa sau libertatea de libera circulatie. Inasprirea controalelor pentru depistarea teroristilor, in numele protejarii libertatii de expresie, implica pierderea sau inabusirea altor libertati.

Recent s-a si pus in practica una dintre aceste absurditati in numele dreptului la libera exprimare. Cei care au declarat ca teroristii au fost indreptatiti sa faca ce au facut la Paris au fost condamnati la inchisoare. Prin aceasta practic autoritatile au raspuns cu aceeasi moneda cu care insisi teroristii au actionat. Asa cum teroristii au aplicat o pedeapsa disproportionata si din registru diferit,respectiv moarte contra desen si text, la fel si autoritatile au aplicat o pedeapsa disproportionata si din registru diferit, respectiv inchisoare contra idee.*

Parerea mea este ca o astfel de situatie depaseste puterea de rezolvare politica si teoretica a societatii actuale. Cred ca I. Kant se zvarcoleste in mormant de suparare ca n-a scris si o dialectica a intelectului pur care are si el aporiile lui, nu numai ratiunea pura. Fiecare dintre argumentele de mai sus are si o antiteza. De exemplu pe de o parte avem nevoia de respectare a sacrului, ca tendinta autentica a spiritului uman. Dar, pe de alta parte, invocarea oricarui argument de respectare artificiala a sacrului, in numele umanismului, implica de asemenea crearea unei scuze pentru o crima. Chiar daca ea s-a dorit a fi o corectie, aplicarea ei a fost profund disproportionata. Greseala caricaturistilor nu este atat de mare incat sa merite o astfel de pedeapsa. Caricaturistii au atacat cu condeiul iar teroristii cu gloantele.

Apoi, pe de o parte avem argumentul ca aceasta greseala are valabilitate doar in spatiul clasic, nu si in cel in care s-a si intamplat, respectiv unul civilizat, al Frantei. Conform legislatiei acestui spatiu social, ei nu au comis absolut nici o crima. Chiar si in limitele spatiului social clasic, fapta lor este o pedeapsa mult prea aspra, devenind ea insasi o crima prin proportiile sale. Daca cineva imi provoaca un oarecare disconfort si eu il ucid, atunci nu ma mai aflu in limitele civilizatiei (la care a pus umarul si religia), ci intr-o zona a barbariei. Religia nu a fost conceputa de spiritul omenesc pentru a crea crime ci pentru ca omul sa se armonizeze cu semenii si cu natura. Pildele religioase propuse de diferiti sfinti sau profeti, care ulterior au condus la altceva decat armonizare, au fost treptat excluse sau uitate din corpul religiilor.

Antiteza acestei idei sta in faptul ca, desi acei caricaturisti nu au incalcat legea in Franta, totusi asta nu inseamna si ca ei n-ar fi incalcat legea intr-un spatiu social clasic pe care ei l-au luat ca subiect. Spatiul real si spatiul mental nu sint clar delimitate pentru mentalitatea primitiva si clasica asa ca „imaginatia” caricaturistilor nu este perceputa ca un joc de astfel de culturi. Si in Europa civilizata „vrajitoarele” au fost arse pe rug timp de peste 1000 de ani.

Iata ca ne aflam in fata unei dileme politice fara sorti de izbanda. Niciuna dintre solutiile oferite de sistemul social actual nu este viabila, nu functioneaza, ceea ce atesta nevoia de reformare a insasi societatii in care traim. Asanumitul „razboi impotriva terorismului” propus de gasca lui G.W. Bush s-a vazut ca nu este o solutie pentru rezolvarea acestei probleme. Inlaturarea lui Saddam Hussein a aruncat Irak-ului din dictatura in haos si astazi iar ISIS este o consecinta a acestei greseli medievale facuta de administratia americana a anilor 2002-2008. Pe de alta parte noi, ca occidentali, nu ne putem sacrifica libertatea de expresie castigata cu sange timp de mii de ani pentru a le proteja imunitatea religioasa a celor care nu pot iesi din coconul medieval. Si nici nu putem asista pasivi cum atentatele religioase (in special islamice) se intampla.

Aceasta dilema depaseste cu mult tema conflictului dintre libertatea de expresie si demnitatea religioasa. Ea vizeaza o realitate mult mai crunta, cea a migratiei economice despre care am scris detaliat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2015/01/emigratia-si-problemele-sociale-ce.html .

* Cel putin o persoana dintre condamnatii la inchisoare a adus cuvinte jignitoare sau acuze nefondate nefericitilor jurnalisti ucisi sau publicatiei cu pricina. Dar, oricum, nimeni dintre cei pedepsiti nu a fost condamnat pentru acuzatiile de ofensa sau calomnie care, oricum, constituie clar o pedeapsa disproportionata.