Dupa reinstalare, Windows 8 poate pastra intacte programele instalate anterior

Stau destul de mult pe computer, insa nu pentru jocuri sau amuzament in general, ci pentru lucru. Desi creez initial in minte, nu as putea in acest moment face nici arta mea vizuala si nici muzica mea fara computer. Nu sint expert in hardwere si nici in softwere. Stiu anumite comenzi dintr-o diversitate larga de programe cu care imi fac treaba, si atat. In acelasi fel nu ma arunc dupa noutati cu privire la sistemul de operare sau diferite programe decat daca imi folosesc. Dar nu sint nici un novice. Astazi insa am avut un fel de „revelatie” de incepator. Am aflat un lucru uluitor relativ la Windows 8. Sau, cel putin, asa mi se pare mie. Windows 8 are ceea ce se cheama „Refresh”, adica o optiune de reinstalare care pastreaza programele instalate anterior intacte. Se pare ca aceasta optiune este o perfectionare pentru mai vechea optiune de „Repair”. Aceasta doar inlocuia anumite fisiere corupte de prin folderele windows-ului, fara sa produca insa o instalare autentica a sistemului. Sper ca acest „Refresh”, nu este un doar un „Repair” revopsit, ci chiar o reinstalare de windows. Voi vedea daca va merge ca nou in urmatoarea perioada. Deocamdata vad ca se comporta astfel.

Procesul e destul de intuitiv; pur si simplu optiunea asta exista chiar la inceputul instalarii. Initial am crezut ca nu vad bine sau ca sint prea obosit sa inteleg. Insa apoi am vazut cu surprindere placuta ca, dupa ce am bifat respectiva optiune, programele chiar mi-au ramas intacte. M-am mirat ca respectiva companie nu a facut mai multa reclama acestui aspect, ci a insistat pe bla-blaurile cu designul nou si rapiditatea. Cam asta mi-a ajuns pe la urechi relativ la Windows 8: 1. (ca neplaceri) smiorcaielile pitipoancelor ca nu mai au programele in start si ca au ramas blocate in interfata si nu puteau ajunge la partitii sa-si vada pozele; 2. (ca beneficii) rapiditatea. Conteaza si rapiditatea, insa 2-3 minute pierdute sau castigate la start, nu e mare lucru. Reinstalarea de Windows insa ma ducea la intarziere de cateva zile la proiectele in care eram implicat. Unul ca mine, care face grafica 2D, 3D, film, visuals, muzica si altele, are computerul ca un copac plin de fructe care risca sa se rupa din cauza greutatii. Uneori parca ii simt truda. :) De asta am scris acest articol, ca sa stie oamenii si sa nu le fie frica de reinstalare.

Desigur, cei cu experienta de la Windows 98 isi aduc aminte de chinurile reinstalarilor. Am perceput mereu reinstalarea de Windows ca pe un fel de inmormantare. O epoca din viata de termina. Abia dupa o saptamana aveam curajul sa strig „regele a murit, traiasca regele!”. Am pierdut o carte scrisa in partitia C , care a trebuit formatata odata cu reinstalarea de Windows. Mai am hardul, sper sa o recuperez odata, cand o sa imi fac timp de el. Multe informatii s-au pierdut asa, omul salvand in C unele documente din lipsa de spatiu pe celelalte partitii. Windows Vista (parca) a fost primul care n-a mai formatat C-ul, avand posibilitatea de pastrare a datelor intr-un folder separat, celebrul Windows.old.

Apoi, compania producatoare a oferit un fel de a doua viata pentru Windows, prin acea optiune de Repair. Eu de pe la XP am inceput sa o folosesc. Repair-ul insa, ne-aducem aminte, era mai curand un avertisment ca in scurt timp Windows-ul va pica, si ca e bine sa ne salvam documentele altundeva decat prin C. Unii aveau coloanele de CD-uri, noroc ca au aparut DVD-urile. Odata cu problemele de pastrare a informatiilor in timp, si acestea au cam devenit istorie.

A mai existat un programel care se ocupa el de reinstalari si tu puteai sa te duci sa iei o gura de aer. Eu l-am folosit doar o singura data. Dezavantajul era ca trebuia sa-l setezi inainte de a pica Windows-ul. Functiona ca un fel de testament. La varsta mea, cum naiba sa ma gandesc la testament!? Asa de bine mergea Windows-ul dupa instalare incat credeam ca nu va mai muri niciodata! Clar ca niciodata nu-l setam bine. Tot mi-au mai ramas programe care trebuiau instalate manual. Mi-a dat si o eroare la unul dintre ele si atunci am renuntat la el.

Ulterior am preferat sa instalez aceste programe in partitia D sau E intr-un folder special, de genul „Program Files D”. A mers treaba pentru cele mai multe programe. Dar, din pacate, unele dintre ele aveau nevoie de „My Documents”, „User” si alte foldere in care programul se desfasura. Nu m-am lasat eu cu una cu doua! Am vrut sa scap de chinul reinstalarilor si, mi-am facut cateva DVD-uri cu „My documents” & stuff pe care le copiam mura in gura dupa reinstalare in C, putand sa ies la o gura de aer proaspat dupa lupta cu monstrul. Mai ramaneau unul sau doua programe care nu mergeau nici asa. Le instalam zilele urmatoare cand doliul se mai atenua.

Odata cu Windows Vista insa s-a vazut luminita de la capatul tunelului. Unele programe mergeau pe noua copie de Windows direct din folderul Windows.old. Destule. Si astazi am pe Windows 8 programe instalate acum 7-8 ani prin Vista si luate din Program Files. Merg ca noi. Altele n-au putut tine pasul. Dar n-am renuntat la ele atata timp cat si-au facut si isi fac treaba. Am preferat sa imi multibootez computerul decat sa renunt la aceste vechi si parfumate aventuri de soft. Nu merg pe 8 sau Vista? Nu-i nimic. Ne logam in XP si ne intoarcem in timp. Toata istoria Windows de la XP incoace e pe desktopul meu tunat si pe laptop. :)

Iata ca, dupa atatea aventuri cu reinstalarile, aceasta optiune de a pastra programele mi se pare o adevarata revolutie. Ca 8-ul nu mai are Start-ul cum ne obisnuise, ca uneori ne intra in fata interfata si nu mai gasim calea catre fisiere, nu mai conteaza. Nu stiu daca acest „Refresh” este doar reclama sau chiar este o adevarata reinstalare cu pastrarea datelor initiale. Nu stiu daca vor aparea probleme cu reinstalarile de Windows. Vad ca deocamdata nu sint plangeri pe internet. Vom vedea.

Bai astia de la celebra corporatie! Stiti foarte bine ca pentru astia ca noi, cosmonautii, ati facut si Windows.old si treaba asta cu pastrarea programelor! Lasati naiba reclamele birocratoide facute din carti! Lasati-l naiba de design si alte minuni! Ba voi stiti ce-ati facut cu asta? Aur ba! Ne-ati scapat de inmormantarile ritualice. Spuneti ba asa! Sa stim.

PS. Odata cu aceasta noutate, si virusii s-au adaptat. Nu mai sint virusi care iti ataca Windows-ul. De ce sa dai bani pe antivirus daca iti poti reinstala in 40 de minute totul, odata cu acest Windows 8? Exista doua tipuri de virusi de tip encrypter, care iti corup fisierele, cerandu-ti apoi bani pentru oferirea cheii de decriptare a lor. „Citroni” este cel mai aprig dintre ei. Are un an de zile si deocamdata nu are antidot. Adica, ori platesti pentru cheia de decriptare, ori nu poti folosi fisierele. Asa ca mai bine faceti-va copii la fisiere.

Capul lui Motoc vrem?

Zilele astea televiziunile fac audienta pe baza arestarilor membrilor fostei Puteri. Trebuie sa recunosc ca si eu am fost fermecat pentru ceva vreme de o astfel de „schimbare”. Nu m-am putut feri de afluxul de bucurie venit de la familie, amici sau colegi relativ la acest subiect. Escrocii si infractorii care fac legile si decid viitorul acestei tari isi primesc, iata, rasplata! Am si facut cateva desene pe tema asta http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/2015/01/microsoft-windows-2015.html . Oricum ar fi, atunci cand politicienii fac ilegalitati, acestea se repercuteaza multiplicat in societate. Asta pentru ca ei pot influenta prin actiunile lor un intreg angrenaj soci-economic. O societate unde infractorii au asemenea putere este o societate aflata in pericol de grave turbulente sociale. O Romanie care devine mai echitabila, mai occidentala este in beneficiul tuturor, chiar daca, democratiile occidentale sint ele insele destul de inechitabile.

Asadar sint motive sa credem ca ultimele luni de arestari constituie un pas inainte in tara noastra. Numai ca situatia s-a transformat destul de rapid intr-un circ. Cred ca ni se serveste discret o noua iluzie: cea a unei (alte false) revolutii. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost povestea reaganiana a „Rapirii din Irak” a jurnalistilor romani de care a beneficiat Basescu (la inceput de prim mandat). Cu alte cuvinte, imi cam pare ca relatia dintre SRI, Iohannis (la inceput de prim mandat) si arestarile din ultimele luni este cam aceeasi cu cea dintre SRI, Basescu si rapirea acelor jurnalisti in 2005. Si Reagan in 1981, si Basescu in 2005 si, iata, Iohannis in 2015 beneficiaza de o explozie a popularitatii ca urmare acestor „mici” detalii.

S-ar putea spune ca eu am trecut prin ceva mai multe „revolutii” in politica Romaniei in ultimii 25 de ani incat sa ma faca un pic sceptic relativ la aceasta noua „schimbare”. „Revolutie” in 1989, „revolutie”.in 1996, „revolutie” in 2004... Sint satul de aceste false revolutii! Dupa fiecare dintre aceste false revolutii, nivelul de trai a scazut sensibil. Stiu care e replica la aceasta opinie, anume ca lucrurile s-au schimbat, demnitarii au inceput sa fie condamnati, un fost prim-ministru a fost condamnat la inchisoare, etc. , etc. Societatea romaneasca s-a schimbat, desigur. Insa aceste „schimbari” nu s-au facut in sensul promis de cei care au cerut girul pentru a le incepe.

Din pacate, multi cred ca pedepsirea celor care au bagat mana adanc in fondurile comunitare, si le-au folosit in interese proprii, ar rezolva problema societatii romanesti. Nu o rezolva. Si tocmai exuberanta justitiara a ultimelor saptamani arata cat de naivi suntem. Din pacate, per total, sintem cam la fel de naivi pe cat eram in decembrie 1989, in 1996 sau in 2004. Ca popor sintem asemenea unui adolescent indragostit care crede ca daca va trai sub acelasi acoperis cu persoana iubita, atunci va fi mantuit si istoria umanitatii se va termina. Desigur, nu sintem singurul popor care gandeste asa. Americanilor li se serveste de 50 de ani astfel de revolutii si tot nu s-au trezit.

Pentru mentalitatea „Muri-ar capra vecinului!” condamnarea vechilor oficiali inseamna o adevarata binecuvantare. Multi isi compenseaza in aceasta poveste propria dorinta reprimata de a-si pedepsi seful, in situatia in care conditiile de lucru ale romanilor sint critice, iar stresul de la locul de munca este foarte mare. Multi si-au gasit astfel fericirea in aceste ultime saptamani conform acestei dorinte. Numai ca fericirea este, in general, una fantasmatica. Realitatea are alte legi decat cele ale fantasmelor noastre. Pentru progresul societatii romanesti, aceste arestari nu sint ce par a fi. Afirmatia asta are la baza doua argumente, unul juridic si altul sociologic. Cel juridic se refera la cele doua mari principii ale pedepsei in drept, respectiv restauratia unui prejudiciu initial si prevenirea unui prejudiciu in viitor. In ceea ce priveste restauratia prejudiciului facut de politicienii ce au incalcat legea, practic este imposibil de realizat atat in ceea ce priveste pedeapsa inchisorii cat si in cea a confiscarii averilor dovedite a proveni din ilegalitati. Despre aceasta a doua masura se vorbeste mai intens in media independenta si mai putin in media de mainstream. Ea, oricum, nu pare sa fie luata in considerare de cei abilitati, ceea ce atesta faptul ca acest circ mediatic este un praf in ochi, o mascarada. Ne putem imagina ca, peste ani, dupa ce furia traditionala a poporului pe Lenuta se va diminua, si va fi uitata, ea va iesi din inchisoare pe usa din dos, nevazuta de nimeni.

Dar chiar si daca averile lor si a rudelor apropiate ar fi confiscate, tot nu s-ar rezolva mare lucru. Aceste averi sint, in mare, niste case de lux, nise masini de lux si niste afaceri pe care omul simplu nu stie cum sa le faca sa functioneze. Numai simpla confiscare a acestor afaceri le scade valoarea, din acest motiv. Si, oricum, comunistii au mai incercat o astfel de confiscare catre „popor” a bunurilor claselor instarite, fara succes. Aceste bunuri au ajuns la noii chiaburi comunisti iar poporul n-a beneficiat de mare lucru. Asadar, averea condamnatilor ar ajunge tot la unii de teapa lor. Vazand cum „merg treburile”, deja muti romani se gandesc la noile oportunitati de „afaceri”: intri in politica, furi 3-4 ani, mai faci cativa de inchisoare si apoi iesi „jupan”… Vorbim aici despre aceeasi mentalitate a vinderii organelor sau copiilor, existenta la romani. Mai in gluma mai in serios, cineva propunea la protestele din anii trecuti ca anii de inchisoare de final de mandat sa fie acordati la pachet pentru orice demnitar, ca parte din proces.

Cam asta este limita pentru ideea justitiei ca restauratie, in cazul acestor arestari. In ceea ce priveste ideea de justitie ca prevenire a unor pericole sociale, astfel de masuri sint inutile. Cei arestati nu mai au Puterea; deci ei nu mai pot aduce prejudicii in viitor societatii. Daca s-ar dori intr-adevar prevenirea unor astfel de acte ilegale, atunci tuturor politicienilor li s-ar elimina imunitatea si ar raspunde in fata legii la fel ca orice alt cetatean. Imunitatea care li se da in prealabil politicienilor este, din start, un avantaj care ii incurajeaza sa faca ilegalitati. Daca principiul „egalitatii in fata legii”, asa ceva nu ar trebui sa existe in nicio tara. Ea li se acorda politicienilor doar pentru un singur beneficiu pe care ei il aduc sistemului: increderea care au reusit sa o extraga de la electorat. Aici e punctul critic: poti sa furi oricat, dar sa-i tii cu gura cascata pe gura-casca! Atata timp cat ai pierdut increderea electoratului si sistemul nu te mai poate folosi pe post de negociator pentru renuntarea la drepturi, esti luat la intrebari cu privire la ilegalitatile comise. Cand poporul are un pic de simpatie pentru tine, ti se ofera un post de politician in sistem. Daca, dupa ce ai primit aceste beneficii, ai devenit antipatic si poporul te vrea pedepsit, atunci poporului i se va da asta. In fond el plateste pentru acest circ. Veselia si optimismul lui din aceste doua saptamani se regasesc in valoarea produsului intern brut.

In ceea ce priveste argumentul sociologic, lucrurile nu stau mai bine. Din pacate, in aceasta foame de justitie se ascunde o mentalitate intarziata de sorginte patriarhala. Este mentalitatea opresiunii din care deriva o constitutie psihica nevroticista. Aceasta, de fapt, intareste o societate oprimatoare. Ne putem bucura acum ca ne vedem fostii calai dupa gratii insa, in timpul acesta, noii calai deja s-au instalat pe pozitii. Este un fel de poveste fara sfarsit. Solutia umanizarii societatii noastre nu este una justitiara. Justitia nu rezolva probleme ci doar le amana in viitor. Cu cat legile sint mai aspre cu atat numarul de criminali va creste dupa cum reprimarea psihica produce mai curand simptom psihopatologic decat o anihilare totala a continutului reprimat. Criminalul de cele mai multe ori nu face crime pentru ca ar avea nevoie vitala de avantajul obtinut in urma savarsirii ei. Criminalul comite crima pentru ca il seduce ideea comiterii ei. In acelasi fel, constient ca va pierde scaunul, politicianul va incerca sa comita ilegalitati din disperare fata de privilegiile pe care le va pierde.

Asadar, nu pedepsirea mai aspra a criminalilor rezolva problema crimelor ci o armonizare a tensiunilor sociale. Ori, daca tu, ca simplu cetatean, ai mentalitate oprimatorie, atunci si societatea va fi una opresiva. Ai nevoie de un mediu social ecologic. Ai nevoie de conditii umane de munca si nu de sclavie. Solutia e tot la omul simplu, la demnitatea si onestitatea lui care sa transforme intreaga societate. Atata timp cat tu, ca simplu cetatean te comporti ca un sclav umil la locul de munca si esti incapabil sa-ti ceri in mod demn drepturile, vei avea un mediu social toxic. Tu esti cel care lasi capul in jos si faci ciocul mic la locul de munca si, din pacate, apoi te comporti megalomaniac in trafic sau cu inferiorii, ca sa-ti refaci mandria. Desigur, ca urmare a acestei stari de lucruri, vor exista si unii care iti vor exploata aceasta slabiciune si te vor face sclav. Si, la fel, va exista un sistem opresiv care sa te puna la punct in momentul in care protestezi impotriva a ceva ce initial nu te-a deranjat. Bucuria pe care o afisezi tintuit in fata televizorului este semnul care arata cat de naiv esti si in ce masura poti fi pacalit.

 

Realitatea sociala insa nu poate fi carpita de aceasta cacialma. Ne ducem aminte de atitudinea onesta si „transparenta” pe care recent condamnatii la ani grei de inchisoare o afisau cand detineau functii importante in stat. Ca sa afisezi aceste figuri inocente dar, in acelasi timp, sa fii implicat in afaceri ilegale iti trebuie intr-adevar curaj si chiar talent de escroc veritabil. Oameni ca acesti infractori de lux sint realmente piloni ai sistemului. Nu sint ei abandonati asa usor de fratii lor aflati acum la butoane! Sistemul are mare nevoie de astfel de escroci precum cei plimbati in ultimele saptamani pe la DNA. Ei sint cei care conving omul simplu sa renunte la drepturile lor „garantate” prin cartulii cum sint constitutia sau legile ordinare. Clasele oprimatorii au de profitat de pe urma abilitatilor acestora de a minti, fura si convinge ca sint curati ca lacrima.

Acest val de arestari nu se datoreaza caracterului mesianic al echipei lui Iohannis, careia i se face imagine de salvatoare a Romaniei de coruptie. Cu acest circ, sistemul vrea sa isi refaca increderea pierduta in fata cetatenilor. El e pus in fata unei situatii destul de asemanatoare cu cea din „Alexandru Lapusneanul”. Cetatenii au inceput sa protesteze in strada si nu mai ies la vot, constienti de nulitatea lui originara. Fostii corporatisti* esuati de criza o cotesc spre activism politic si ecologic. Pur si simplu, sistemul social romanesc actual si-a atins limitele abuzurilor asupra cetatenilor. El ar fi parut mult prea oligarhic daca doar Nastase ar fi fost condamnat, dintre toti maharii ilegalitatilor si escrocheriilor realizate in ultimii 25 de ani, in timp ce capii protestelor din 2012 si 2013 sint si la aceasta ora hartuiti si tarati prin tribunale doar pentru ca si-au exercitat drepturile prevazute in constitutie. Ei bine, asemenea lui Lapusneanul, si sistemul trebuie sa isi sacrifice o parte din tovarasi pentru a-si reface imaginea de sistem onest si echitabil. Poporul vrea capul lui Motoc si, motocii sint scosi cu catuse si fanfara in fata televiziunilor. Ratingul a explodat. Televizoarele au aparut in cele mai neasteptate locuri asa cum apar ciupercile dupa ploaie sa ne convinga cum „fiecare e egal in fata legii” si ca fiecare poate ajunge dupa gratii daca a calcat stramb.

Nu! Nu datorita lui Basescu si a DNA-ului, au fost condamnati acesti mahari! Ci datorita unor cetateni care a iesit in strada impotriva unor intentii ale politicienilor. Sint convins ca daca poporul ar fi stat in case in 2012 si 2013, si ar fi acceptat politicile dubioase propuse de acestia, acum nu mai era atata zarva pe la DNA. Ramane de vazut cati se declara multumiti cu acest circ. Cei care au comis ilegalitati in acesti 25 de ani si s-au aflat la carma statului sint mult mai multi decat Nastase, Videanu, Udrea, Mitrea si alti cativa. O parte din popor sare in sus de bucurie, intr-adevar. Dar sint destui nemultumiti doar cu „capul lui Motoc”. Eu sint unul dintre ei.

* Eu sint unul dintre ei. Chiar daca nu am aderat niciodata la o mentalitate corporatista, totusi am lucrat in sectorul privat si am fost eu insumi sedus de mentalitatea „Visului American”.

Gabriel Baldovin

Nightcrawler, sau despre razbunarea Hollyoodului pe paparazzi

N-am sa scriu prea multe despre acest film, nu mi s-a parut vreo capodopera. Daca n-as fi vazut „Mad city”, „Wag the dog” sau, mai ales „The Truman Show” pentru „Corruption Story” , si daca nu mi-ar fi placut atat de mult, probabil ca n-as fi facut un articol despre „Nightcrawler”. In fapt „Nightcrawler” este un „The Truman Show” in miniatura atat in ceea ce ii priveste pe actorii protagonisti cat si pentru ambitiile sale. Povestea filmului consta in evolutia profesionala a unui tanar ambitios si cinic in televiziune, trecand prin stadiul de delincvent neangajat, cautator de joburi pana la cel de ucigas. Personajul principal, Louis Bloom (interpretat de Jake Gyllenhaal) intercepteaza comunicarile radio ale politiei pentru a filma accidente rutiere si crime sangeroase pe care apoi le vinde televiziunilor. Lipsit de scrupule si de spirit comunitar, el e interesat mai curand in a filma imagini cat mai socante care sa atraga atentia telespectatorilor decat sa ajute pe cei aflati in situatii critice.

Daca „Mad city” sau, „Wag the dog” aratau clar cum manipularea si minciuna sint valori primordiale in societatea actuala, „Nightcrawler” scoate din ecuatie factorul politic, ciopartind practic ideea initiala si reducand-o doar la concurentul principal al Hollywoodului, respectiv presa de scandal. Sint anumite motive pentru care acest film ar putea fi interpretat ca o contraofensiva din partea factorului politic pentru a camufla o astfel de usturatoare dezvelire a mecanismelor obscure ale stabilimentului politic. Insa el mi se pare mai curand o razbunare a Hollyoodului pe paparazzi. Acest film mi se pare o incercare la fel de perfida a Hollywoodului de a pune presiune pe factorul politic pentru a nu mai permite presei de scandal sa ii bazaie, si de a lua masuri impotriva paparazzi-lor. Sint convins ca filmul ar fi avut mai multe bonusuri daca, la final, personajul principal trecea spre o cariera politica din cea de jurnalist. Pe la noi, la fel ca si prin alte tari ca a noastra, s-a practicat frecvent o astfel de „adormire” a telespectatorului mai intai cu articole „iluminatoare” in presa pentru recoltat popularitatea, iar apoi cu pasul spre politica. Tocmai faptul ca nu au trecut in granita politicii ma face sa cred ca au cerut masuri de protectie acolo dupa principiul „fii om cu mine ca sa fiu om cu tine!”.

Politicienii insa au nevoie de paparazzi, pentru spionarea vedetelor. Pe timpul actoriei lui Reagan existau niste sindicate ale actorilor in care activau turnatori ai comunistilor, care, fireste nu mai primeau de lucru odata aflati. Astazi, eventualele excese ale vedetelor sint supravegheate de paparazzi. Paparazzi sint ca niste superagenti de „servicii” secrete, care au si avantajul de a fi neplatiti de stat pentru asta. Politicienii au numai de profitat de pe urma lor si nici nu pot fi trasi la raspundere pentru initierea unor masuri draconice de supraveghere. O parte din Hollywood stie despre aceasta intelegere tacita si din cauza asta mai scoate cate un film ca Matrix, „The Truman Show” sau „Lenny” (cu Dustin Hoffman). Asa ca, din start filmul e plecat pe o pista fara izbanda in privinta asta.

Razboiul dintre Hollywood si paparazzi va continua si fiecare parte isi va toci nervii in el, spre deliciul meu, care cred ca astfel de manipulatori au ceea ce merita unii de la altii, la fel cum razboinicii isi primesc rasplata prin schilodire fizica si mentala in razboaiele in care se implica. Acest razboi Hollywood - paparazzi are o miza foarte importanta. Paparazzi atenteaza direct la cascavalul de la Hollyood, practic vanzand „la negru” iluzii reale publicului indragostit de povestile hollywoodiene de ametit naivii. Dupa cum am aratat aici http://baldovin.blogspot.ro/2012/09/am-terminat-primul-episod-din.html , industria Hollywood se bazeaza pe indragostirea unor oameni fragili emotional, mai mult sau mai putin isterici, fata de niste chipuri frumoase pe care inginerii de la Hollywood ii transforma in actori si, ulterior, staruri. Ei platesc biletul pentru a-si vedea idolul pe ecran sau isi ofera memoria ca spatiu de depozitare si raspandire a mesajelor din reclamele existente in aceste filme. Acesti oameni confunda (mai mult sau mai putin constient) planul real cu cel imaginar. Pentru ei filmul continua cu insasi viata actorului pe care vrea sa o soarba cu nesat. Ei bine, Hollywwood vrea sa profite de pe aceasta sete erotomaniaca de apropiere a naivilor de actori la urmatoarele filme. Nu e dispus sa ofere gratis ceva din viata actorilor sai. Aici vine presa de scandal care ciupeste si ea cate ceva din aceasta imagine si arunca la insetatii consumatori de figuri proiectate pe peretii pesterii (Platon!) la fel ca si crocodilii hraniti pentru distractia turistilor.

Si Hollywood si presa de scandal concureaza pentru aceeasi masa naiva de platitori de bilet sau depozitari si raspanditori de mesaje din reclame. De aici si razboiul lor. Iata ca Hollywood a raspuns cu o injuratura pe masura! Practic, in acest film paparazzi sint facuti ucigasi, cinici, delicventi, tradatori, criminali si incapabili de a face altceva decat presa de scandal. Nu m-a incantat cu povestea in sine insa am ras in hohote de modul in care producatorii au fortat povestea catre acest sens. La fel fac si copiii cand se parasc intre ei. Zicala „Rade ciob de oala sparta” se potriveste perfect acestui film. Avand cea mai inocenta fata de la Hollyood, Jake Gyllenhaal nu-i deloc convingator in acest film. Jim Carrey, Brad Pitt sau Tom Cruise l-ar fi jucat mult mai credibil. Dar tocmai alegerea acestui actor cu figura inocenta arata in mod hilar cat de avida e razbunarea Hollywoodului pe paparazzi. E delicios acest razboi! Recomand filmul.