2.13. Alte prevederi pe care Garcea legislatorul le-a conceput prost

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.13. Alte prevederi pe care Garcea legislatorul le-a conceput prost

Legislatia are caracter temporar. Ea e menita sa rezolve probleme specifice unei anumite perioade. Odata ce tehnologia, mentalitatile si starea sociala se schimba, si legislatia face la fel. Se poate spune ca e imperfecta din start. Codul rutier este cel mai predispus la schimbari. Ritmul in care automobilele s-au schimbat s-a regasit in schimbarea regulilor de circulatie rutiera. Insa exista numeroase cazuri in care legislatia rutiera este prost redactata. Probabil ca autorii ei au avut pareri diferite fata de anumite detalii ale anumitor situatii. Alteori prevederile sale sunt desuete, ramanand la realitatile unor perioade anterioare. Alteori ea da senzatia de lipsa de unitate, de complicare inutila a prevederilor.

Nu de putine ori precizarile din codul rutier stabilite de unii ca Garcea legislatorul mai mult incurca cu formularile sale stupide, desi ele sunt initial menite sa ajute. Una dintre acestea este cea a interzicerii stationarii dar permiterii opririi in dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice. Desigur, legislatia a stabilit aceste prevederi pentru a-i facilita proprietarului folosirea caii de acces si de a-l scuti de anumite neplaceri din partea neatentiei si nepasarii altor soferi care pot bloca intrarea. Pentru simplificare, in mod normal ambele trebuie interzise. Oprirea este considerata o stationare de maxim 5 minute: de ce sa astept eu cineva 5 minute dupa un sofer plecat sa-si ia cafea ca sa pot sa ies din curte? O astfel de situatie practic este o blocare a drumului chiar si pentru maxim 5 minute. Nu vad care ar fi motivul pentru care un sofer ar fi nevoit sa opreasca la 2 metri in afara unei astfel de intrari. Poate doar existenta unor magazine foarte mici si apropiate; dar aici intervin alte reguli care pot rezolva aceasta potentiala problema.

Dar aceasta prevedere poate sa devina un pic mai simpla, mai flexibila si mai eficienta pentru a-l multumi mai mult pe proprietar. Legislatia ar trebui mai curand aduce niste exceptii logice la o astfel de interdictie, cum ar fi, de exemplu acordul proprietarului al carui drum se blocheaza, sau o situatie de urgenta. Oricum, un astfel de acord al proprietarului pentru stationare practic face inutila inclusiv interdictia stationarii. Sa presupunem ca un proprietar descarca niste marfa cu un camion chiar in fata drumului sau de acces: o sa vina vreun politist sa-l amendeze pe sofer pentru ca i-a adus proprietarului marfa si stationeaza acolo la cererea acestuia pana cand o va descarca? Ar fi absurd sa se intample asa. Noroc insa ca nu toti politistii sunt Garcea si unii inteleg absurditatile legii sau incapacitatea ei de a rezolva anumite situatii iesite din comun.

HG 1391/2006, actualizata 2014 privind circulatia pe drumurile publice are la Art. 147 urmatoarea prevedere:

„Conducatorul de autovehicul sau tramvai este obligat:
…
3. Sa verifice functionarea sistemului de lumini si semnalizare, a instalatiei de climatizare, sa mentina permanent curate parbrizul, luneta si geamurile laterale ale autovehiculului, precum si placutele cu numarul de inmatriculare sau inregistrare ale autovehiculului si remorcii.”

Toate aceste verificari previn posibile consecinte negative asupra celorlalti participanti la trafic sau vidul in controlul traficului rutier, cu exceptia instalatiei de climatizare. Ce treaba are legislatia cu instalatia mea de climatizare? Pe cine afecteaza ea? De ce sa fiu eu obligat sa o verific in conditiile in care nu toate masinile au asa ceva? Pe de alta parte cum poti sa verifici si sa penalizezi tu ca legiuitor pe cel ce n-a verificat-o? Iti poti da seama ca luminile nu functioneaza, sau ca numarul de inmatriculare nu se vede sau ca parbrizul/luneta sunt prea murdare. Pentru acestea exista si pedepse. Dar cum iti dai seama ca soferul X n-a verificat instalatia de climatizare? Şi ce fel de pedeapsa ii aplici pentru asa contraventie in conditiile in care doar ai lansat o astfel de precizare dar nu ai dus-o si pana la capat cu posibilitatea de pedepsire? Iata ca o astfel de prevedere nu are nici o noima.

Alteori exprimarile din codul rutier sunt anacronice. Iata la Art. 78, alin 2, punctul b) din codul rutier o exprimare tipica a la Garcea chestionatorul :

„ linia continua dubla, pentru separarea sensurilor de circulatie cu minimum doua benzi pe fiecare sens, precum si la drumuri cu o banda pe sens sau in alte situatii stabilite de administratorul drumului respectiv, cu acordul politiei rutiere.”

O astfel de exprimare suna ca „va ploua in estul, vestul si restul tarii”. Ea incalca regula enumerarii si clasificarii pe baza aceluiasi criteriu de generalitate al notiunilor din logica. Poti sa spui mai exact ca linia continua dubla serveste drept ax central al drumului fie el cu una sau mai multe benzi pe fiecare sens. Sau poti spune ca se foloseste in general pe drumurile cu minimum doua benzi pe fiecare sens, cu unele exceptii „stabilite de administratorul drumului respectiv, cu acordul politiei rutiere”. Dar daca imparti notiunea mai generala de „drum public” in doua notiuni mai putini generale, respectiv „drum public cu o singura banda pe sens” si „drum public cu mai multe benzi pe sens” trebuie sa faci diferenta intre ele in ceea ce priveste modul de aplicare a regulii. In caz contrar atat gandirea dar si exprimarea care o ambaleaza sunt aiurea. Nu exista argumente pentru nefolosirea notiunii mai generale in acest caz. Daca exprimarea nu foloseste notiuni mai generale pentru o clasa de obiecte cu aceleasi proprietati, atunci ea devine prolixa. De aceea folosim notiunea de „afara partii carosabile” si nu enumeram la nesfarsit notiuni ca „trotuar” + “iarba” + “padure de Stejar” + “padure de brad” +“padure de plop”, etc.

Alteori legea se contrazice pe sine. In art. 83, (3) din codul rutier se spune:

„Marcajul format dintr-o linie in zig-zag semnifica interzicerea stationarii vehiculelor pe partea drumului pe care este aplicat. O astfel de linie completata cu inscrisul "Bus" sau "Taxi" poate fi folosita pentru semnalizarea statiilor de autobuze si troleibuze, respectiv de taximetre.”

Pentru cei nefamiliarizati cu legislatia rutiera mentionez ca stationarea este o oprire mai mare de 5 minute. Asadar, legea permite imobilizarea masinii in acest spatiu pe o durata mai mica de 5 minute. Iata ca acest aliniat 3 permite oprirea dar nu stationarea. Problema este ca Art. 142, g) [sau 174 g) in alte surse, (n-am inteles de ce)] spune:

” Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: in statiile mijloacelor de transport public de persoane, precum si la mai putin de 25 m inainte si dupa acestea;”

Iata ca acest articol intra in conflict cu art. 83 si interzice si oprirea voluntara. Contradictia consta in faptul ca art. 83, (3) permite oprirea in spatiul carosabil marcat in zigzag si imobilizarea voluntara a vehiculului pentru maxim 5 minute, in timp ce Art. 142, g) o interzice total. Pentru ajustarea celor doua articole e nevoie fie de schimbarea cuvantului „stationarii” din art. 83 (3) cu sintagma „opririi voluntare”, fie de schimbarea sintagmei „oprirea voluntara” cu cuvantul „stationarea” in art. 142 g) . Cum ne-am obisnuit pana acum, aceasta confuzie legislativa se regaseste in urmatorul chestionar auto:

Garcea chestionatorul a ales varianta A, specifica art. 83, (3). Dar, conform Art. 142, g), varianta corecta este pe jumatate B, respectiv cea referitoare la oprirea voluntara. In acest caz el nu mai poate fi acuzat decat ca nu a evitat acest subiect unde legea se bate cap in cap.


O combinatie intre mentalitatea medievala placata cu tehnologie moderna si poate fi vazuta, de exemplu, la titulatura indicatorului „Refugiu rezervat depanarii”. Precizarea in cauza mi se pare absolut imbecila. Inca nu s-au nascut masinile destepte care sa faca pana tocmai la acest semn. Parca si vad vreo alarma de bord cu avertizarea „Pana in maxim 30 minute”… Nu are absolut nici o logica sa nu extinzi scopul acestui indicator la orice situatie de urgenta. Stationarea poate fi impusa de alte circumstante decat cele ale depanarii. Poate mi-e rau, poate vreau sa schimb ordinea bagajelor de pe bancheta din spate, poate se aude ceva ciudat in portbagaj, etc. Daca am oprit acolo nu inseamna ca vreau sa depanez. Depanarea e una dintre multiplele situatii de urgenta pentru care se poate folosi refugiul. Daca tot ai facut un astfel de spatiu acolo, de ce sa nu-l foloseasca cei care au nevoie de o oprire, indiferent de natura opririi.

O astfel de precizare artificiala ii poate permite lui Garcea politistul sa ma amendeze daca sunt „prins” ca stationez pe refugiu si nu umblu la motor sau la roata. Desigur, am aratat, asta e si scopul lui Garcea guvernantul aflat in intelegere tacita cu Garcea legislatorul. Ca poate sunt colegi de partid...

Mai mult decat atat, parerea mea este ca un astfel de spatiu nici macar n-ar trebui sa fie semnalizat. Eventual doar el ar putea fi doar presemnalizat cu un indicator de genul „Refugiu la 3 km”, ceea ce ar putea ajuta soferii sa isi planifice oprirea din timp.

Poate ca precizarea acestui lucru nu ar conta prea mult la nivelul legislatiei. Dar, profitand de lipsa unei astfel de precizari, Garcea chestionatorul a amplificat gogomania intr-un chestionar facut dupa chipul si asemanarea sa:

Raspunsul variantei B este dat incorect de Garcea chestionatorul. Singurul raspuns corect acceptat de el este doar varianta A. Este remarcabila explicatia video pentru acest chestionar din site-ul scoalarutiera. Inceputul ei suna astfel „Indicatorul se numeste refugiu rezervat depanarii…” Doar ca intrebarea, dupa cum se vede, se refera la semnificatia lui si nu la denumire. Probabil ca cei de la site-ul acesta au inteles si ei absurditatea situatiei si au incercat sa o dreaga cumva fara sa-si supere seful…

Consider ca un astfel de refugiu trebuie sa fie accesibil si pentru situatiile de opriri voluntare, nu doar pentru cele de urgenta. Un sistem social care chiar ar avea grija de integritatea morala a cetatenilor sai ar trebui sa creeze mai multe astfel de spatii de relaxare in timpul calatoriei. Din pacate capitalismul in general creeaza o mentalitate grabita, un fel de „fast-life” care conduce, paradoxal, la scurtarea vietii cu toate ca cel care e infestat de ea vrea sa traiasca cat mai mult si cat mai repede. Accidentele rutiere care urmeaza acestui hedonism capitalist al grabei implica una dintre multiplele fete ale scurtarii vietii ca urmare a acestei mentalitati de „fast-life”. Toata lumea e grabita sa ajunga mai repede. Profesionistii in transporturi se grabesc pentru a comercializa mai multe. Cei aflati in concediu se grabesc pentru mai multe ore de relaxare, in conditiile in care toata viata or e un stres si o agonisire disperata. Daca capitalismului chiar i-ar pasa de viata „supusilor”, atunci ar creste numarul acestor refugii si ar inlocui mesajele din reclame (fast-life), aflate pe marginea drumurilor cu mesaje de genul „Priveste cerul!” sau „Luati o pauza! Lucruri minunate pot fi vazute si aici”. Insa capitalismul are nevoie de sclavi grabiti si nemultumiti, nu de oameni demni si independenti.

Cred ca legislatia trebuie sa precizeze o situatie in care incalcarea marcajului continuu trebuie sa fie permisa. HG 1391/2006, actualizata 2014 privind circulatia pe drumurile publice spune la Art. 120 (1):

„Se interzice depasirea vehiculelor:
i) cand pentru efectuarea manevrei se incalca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si partial, pe sensul opus, ori se incalca marcajul care delimiteaza spatiul de interzicere;”

O incalcare a acestuia poate fi justificata in cazul aparitiei unui obstacol pe drum. E absurd ca un sofer sa stea in spatele unui astfel de obstacol situat pe o portiune de drum cu marcaj continuu pentru ca legea nu permite incalcarea lui. Asadar legea trebuie sa precizeze o astfel de exceptie.

O alta problema este existenta a doua categorii de indicatoare pentru limitarea vitezei maxime numit „Limitare de viteza”; care arata asa:

si pentru limitarea vitezei minime numit „Viteza minima obligatorie”, care arata asa:

Din nefericire pentru mintea lui creata exista cazuri de limitare minima de viteza, Limita superioara nu e singura limita. Limita este si cea inferioara, dupa cum e cea de 50 km/h sub care nu se poate cobori pe autostrada. Pornind de la aceasta ambiguitate, chestionarul de mai jos are situatii in care nicio varianta nu este adevarata.

Dupa Garcea chestionatorul Raspunsul corect este A. Raspunsul A insa este valabil doar in cazul in care exista limitare maxima de viteza. In cazul acesta varianta A nu mai este valabila; depasirea se poate face doar cu o viteza mai mare de 50 km/h.

O alta problema este numele urmatorului indicator :

El se numeste „organizarea traficului pe benzi de circulatie”. Dupa cum se vede, e destul de intuitiv. El semnifica obligarea circulatiei vehiculelor de trafic greu doar pe banda 1. Un astfel de semn e specific perioadei dictaturii comuniste. Logica existentei lui se justifica in trecut: masinile mari ce transportau diferite marfuri mergeau mai incet. Autoturismele romanesti facute pe timpul comunismului erau mult mai incete decat cele occidentale. Dar cele mari erau mai incete decat ele, fiind chiar mai proaste decat ele. Pentru a nu incurca circulatia, se vede ca masinile mari erau restrictionate pe prima banda pe unele drumuri.

Intre timp, a devenit o regula pentru toata lumea sa circule pe prima banda si sa foloseasca restul de benzi doar la depasiri sau cand e neaparata nevoie. Asa ca el a cam devenit inutil. Nu stiu daca mai este pe undeva acest panou. Apoi, in zilele noastre masinile mari merg acum cu aceleasi viteze precum autoturismele. Oricum, chiar si in trecut masinile occidentale, stim bine, au fost mereu la inaltime si n-au avut probleme cu viteza prea mica precum cele din Romania de pana acum 15-20 de ani. N-am gasit un panou similar in indicatoarele rutiere occidentale, asa ca am dedus ca la ei nu au existat astfel de reglementari ale folosirii benzilor in functie de tonajul vehiculelor. Probabil ca din cauza asta denumirea acestui indicator e cam nepotrivita. Notiunea desemnata de numele ei este mult prea larga fata de aria indicatorului de aplicare doar la vehiculele mari. Eu unul as fi numit indicatorul de fata „interzicerea iesirii de pe banda 1 pentru masinile lente sau de mare tonaj”. Dar, repet, probabil ca mai bine ar fi eliminat din randul indicatoarelor pentru ca este inutil.

O alta problema este indicatorul rutier pentru „distanța de siguranța dintre vehicule, pentru viteze mai mari de 60 km/h”, cu care ne-am intalnit mai sus.

Iata cum arata el!

Vi se pare ca spune ceva despre viteza si distanta? Sunt doua masini ce merg pe axul drumului. Poate fi interpretat ca reglementare privind depasirea. Poate fi interpretat si ca permisivitate de merge pe axul drumului. Abia dupa ce ii aflam semnificatia, incepem sa-i deslusim si tainele. Cele doua fragmente de linie discontinua a axului drumului inseamna recomandare pentru viteze mai mici de 60 km/h, iar cele trei fragmente inseamna viteze mai mari de 60 km/h. E ca si cum ai invata o limba noua din alt grup de limbi decat cea nativa si intai memorezi cuvinte, fara legatura directa cu vreo semnificatie anume. Pentru ce mai pui un astfel de semn pe marginea drumului daca el nu e in stare sa devina un simbol pe care sa-l inteleaga toata lumea?

Acest semn este oligofrenic copiat dupa cel din Franta care arata astfel:

Panneau routier pour garder la distance entre les véhicules

Observam nu doar ca grafica e foarte intuitiva, dar si exista si text aditional care clarifica si mai mult semnificatia. Garcea legislatorul a preluat exact ceea ce este neexplicit din acest semn, dupa cusurul romanesc deja traditional de a importa cele mai negative lucruri ale occidentului. Nu mai exista artisti sau designeri in Romania care sa faca un semn intuitiv, care sa comunice o idee nu o tocire de informatie? Putea gasi, cu siguranta. Doar ca Garcea legislatorul a preferat sa le faca el, ca de, si el desena la sfarsitul caietelor inainte sa se apuce de tocire pentru a intra la drept. Mitul „mortii caprei vecinului” se regaseste in aceste lucruri marunte care au tras si inca vor trage mult timp de acum incolo Romania inapoi. Noroc ca soferul stie ca trebuie sa pastreze distanta si numai graba il poate face sa incalce aceasta regula.

Iata cum arata semnul in Marea Britanie:

asa arata in Spania:

aici in Islanda

In Romania nu. Noi suntem cei mai ezoterici europeni. Veniti aici de luati hermeneutica, europenilor care sunteti voi europeni! Intrebarea mea e simpla: cum dracu’ sa nu fii ultima tara din Europa cu o astfel de atitudine? Ori esti atat de prost incat nu poti sa comunici, ori nu vrei sa comunici si lucrurile vor merge cu intarziere. Rezultatul il putem vedea.

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

Fagaras – august 2016

De mult timp ma gandesc la o retragere calugareasca (noncrestina ) in munti pentru a-mi curata viata de ceea ce mincinos se cheama „civilizatie”. Si am inceput treptat, la fel cum se incepe cu dusurile scotiene: la inceput trebuie alternezi apa calda cu cea calaie, abia dupa o perioada treci la apa rece. Daca o faci din prima risti sa nu te mai incalzesti deloc. Eu am tot urcat pe munte, mai ales iarna la schi. Dar nu se compara cu urcatul vara. La schi te urca masina/telecabina/teleschiul. Vara urcatul pe munte cu masina sau telecabina nu-ti arata decat o mica parte din el. Pana acum, cel mai mult am stat 2 zile pe munte, cu innoptare la cabana. De data asta iata-ma urcand in muntii Fagaras dinspre tinutul Fagaras-Voila-Sambata de Sus, cu cortul in spate.

Trebuie s-o spun, n-am fost niciodata cu cortul. Iesirile mele pe munte de pana acum s-au finalizat cu innoptari la hoteluri, pensiuni sau cabane. Dupa ce m-am aprovizionat cu alimente, rucsacul meu cantarea la plecare nu mai putin de 14,7 kg. Povara asta mi s-a parut uneori insuportabila. In primele zile faceam popas de 30-40 minute la fiecare 2-3 km. Dupa masa chiar trageam un pui de somn delicios de o ora, direct pe iarba. Dupa ce am mai mancat din provizii, rucsacul s-a mai usurat. Insa chiar si la finalul calatoriei l-am lasat jos din spate tot mai simteam ca plutesc… Un turist cu state vechi pe munte si cu perioade mult mai lungi de o saptamana pe munte poate zambi ironic. Dar eu nu-s obisnuit sa car. Imi place doar sa …ma car din locuri in care nu ma mai regasesc.

Prima innoptare a fost foarte stresanta. Am ajuns la cabana Sambata pe la 4 pm. Am mancat si dormit si s-a facut 5.30-6. Se insera pe la 9. Nu puteam sa stam 3-4 ore degeaba la cabana, desi unii au facut-o, intinzandu-si inca de pe atunci corturile si cufundandu-se in priveliste. Daca am lua-o de la capat am decide sa ramanem si noi. Dar atunci am decis sa „ne caram”. Peste o ora eram deja in preajma unei stane ce parea parasita. 2 miei telelei, un miros de hoit atipic pentru aerul montan si la 100 m o catea cu un catel de vreo 2-3 saptamani erau cam singurele semne ale unei activitati mioritice in zona.

Ne-am oprit sa luam apa si am continuat urcarea pe o portiune de cativa km ceva mai abrupta, prin padure, pana la iesirea pe creasta. Pe la jumatatea urcusului ne-am intalnit si cu turma de oi manata de 2 ciobani simpatici de pe creasta jos la innoptare. Vazandu-ne, oile au ramas incremenite ca in legenda. Am fi putut sa le tinem un discurs politic sau ceva dar nu arau cabine de vot prin zona asa ca am lasat-o balta. Apoi ciobanii ne faceau semne sa ne dam la o parte sau sa fim prietenosi cu ele ca sa le dam incredere sa treaca. Dupa ce au trecut am si schimbat cateva vorbe cu ciobanii despre viata lor acolo, amintiri din copilarie, una alta.

O tema ne-a ramas acut in minte: ursul. Ciobanii ne-au spus ca cu cateva zile inainte trecuse pe la stana si omorase cateva oi. Am insistat pe detalii. Mirosul hoitului de jos incepea sa aiba si imagine si sunet… Deja regretam ca ne-am lacomit la cateva ore, plecand de la cabana. Tocmai ne-a fulgerat in minte gunoiul depozitat de noi ad-hoc intr-o punga de plastic. Iar punga de plastic – in rucsac. Se remarca in acel gunoi o cutie de conserva plina de sos cu miros de peste. Oh, Doamne! In momentul acela tot ce puteam sa speram era ca ursii carpatini sa nu aiba experienta cu somonii ca aia de pe Animal Planet. Deja incepusem sa simtim miros de peste pe noi…

Unii turisti pe care i-am intalnit ulterior ne-au zis ca ciobanii fusesera rai, ca au incercat sa ne faca sa innoptam la ei, speriindu-ne. Dar ei insisi au recunoscut ca nu dorm niciodata cu mancarea in cort de teama ursului. Nu stiu daca ciobanii au facut misto de noi, dar ne-au dat o bricheta sa facem focul ca sa speriem ursul cu faclia precum Bear Grylls. Ahhh Nuu! Nu trebuia sa ma gandesc la Bear Grylls. Deja imi suna in minte Bear Girls. Bear Women. Bear mother with little cubs. Bear mother defending her cubs….

Am ajuns pe la 8 30 in creasta, intr-un soi de minidepresiune in care mai campasera si altii. Iarba tavalita, cateva cutii ruginite de conserve de cativa ani ascunse intre niste stanci si niste lemne umede arse doar pe jumatate intr-o vatra improvizata din pietre erau indiciile unei comunitati cortifere montane. Cum n-am mai intins niciodata cortul, l-am gresit de cateva ori. Avea mai curand fata de balon esuat. Si afara incepuse sa se intunece. Nu facusem focul. Simteam cum ursul isi privea ceasul din boscheti sa se sune si sa ne atace…

In fine, l-am lasat asa si am trecut repede la etapa cu focul. Iarba era umeda si paiele nu luau foc nici rugate frumos. Am decis sa trecem repede la planul B. Toata hartia igienica din rucsacuri afara! Hai ca facem focul cu ea! Hai,hai! Ca daca vine ursul oricum nu ne ajunge … Si mai eliberam si din greutate. Si tampoanele, va rugam! Alea, alea, da. Hai, ca vine ursu’! Plus ambalajele de la ciocolate & stuff. Gasisem lucruri cu care sa aprindem focul, ne mai trebuiau lemne pentru a-l intretine. Eram in creasta si padurea era deja la 30 de minute in jos. Imi lua peste o ora sa ma intorc cu ceva lemne. Am decis sa rup niste arbusti de pe creasta. Erau mici si subtiri. Norocul e ca ardeau rapid, fiind plini de rasina contra frigului. Ghinionul e ca ardeau rapid, fiind plini de rasina contra frigului. Trebuia sa mai pun o gramada la fiecare 30 de minute. Si nu stransesem destule…

A trebuit sa ne gandim la planul B. Am gasit prin zona un indicator abandonat de traseu, o teava metalica de vreo 2-3 metri. Bun. Cu asta ii dam ursului in ochi daca intra peste noi in cort. Hai si cu planul C ca pe Discovery! Ne-am gandit sa depozitam pietre in locuri diferite si sa-l atacam pe urs ca pe timpu’ lu’ Homo Erectus, tatucu’ lu’ Homo Sapiens. Vorba zicalei: „Ursus erectus homo pietris torentus”. Eram gata sa rapun ursul si sa iau si eu Oscarul ca di Caprio. Iata cum mi-am pierdut subit principiile ecologice in favoarea propriei supravietuiri!

In fine, dupa cateva iesiri odata la 30 minute si alimentat focul cu arbusti urmate de insulte directe la adresa ursului, pentru care imi cer scuze, am zis ca ar cam fi cazul sa si adormim. Era miezul noptii. A inceput vantul. Foaia de corp nu era chiar fixa din cauza lipsei noastre de talent. A inceput sa se frece de cort sub presiunea vantului. Nu stiu cum dar frecatul asta suna exact ca mirositul ursului. A venit ursul!!!!??? Ne miroase. Parca si limba se auzea halpaind in timp ce ne mirosea… Stiam ca era vantul, dar suna atat de real a mirosit de urs incat parca auzeam si mormaiturile… !!!

In fine, ne-am linistit si am adormit pana la urma. Am mers pe mana logicii. Un urs care miroase o ora si nu trece la actiune nu merita frica noastra. Ala e un las, nu un urs. S-o fi oprit si vantul, nu stiu. Dimineata ne-am trezit sanatosi si intregi. Am mai exersat din loviturile antiurs, dupa cum se vede in imagine. Dar am decis sa campam noptile urmatoare cu mai multi turisti intre mai multe corturi, daca se poate pe la mijlocul lor asa… Pe principiul ca ursul ar putea obosi sau s-ar satura pana ar ajunge la noi.

In fine, am strans cortul si am continuat urcarea. Am ajuns la refugiul de la baza varfului Moldoveanu undeva pe la 3 dupa amiaza. A trebuit sa ne scoatem hainele groase pentru ca temperatura era cam sub 10 grade acolo. Norii invaluiau varful asa ca am decis sa asteptam sa se insenineze.

Am mancat, ne-am tras ceva mai zgribuliti puiul de somn de dupa masa si pe la 6 am urcat pe cel mai inalt varf din Romania. A meritat. N-am putut ajunge si la Negoiu, ramane pe viitor.

O singura peripetie spectaculoasa precum asta am mai avut in acest sejur, respectiv la coborare. Caci, dupa cum se vede, am amanat ideea cu retragerea calugareasca pentru alta-data si ne-am indreptat inapoi spre civilizatie. Am decis sa coboram in Arges. Rocile sunt mai moi in sud decat in partea muntilor dinspre Transilvania. Asta implica doua lucruri. Mai intai ca varfurile sunt mai mici, apoi ca lungimea lor este mai mare si se termina cu dealuri. Din Voila pana la baza muntelui erau cam 15 km de teren intins ca in palma. Drumul forestier (de la baza muntelui pana la inceputul traseului de picior) era de vreo 10 km. Cu astfel de distante eram eu obisnuit. In Parang are cam 8 km, in Bucegi, dinspre statiunile din valea Prahovei e chiar scurt, 3-4 km in Busteni si Azuga, 1 km in Sinaia si Predeal. De la Durau pana la traseul de picior din Ceahlau e tot cam 3-4 km. La fel e din Lupeni la telescaunul de la Straja. Ei bine, drumul forestier pe partea de sud de Fagaras are vreo 60 km pana la prima localitate, respectiv Slatina (de Arges). Noi ne asteptam la maxim 15 km, ca in celelalte cazuri. Facusem un traseu de dimineata pana pe la 2 pm, in coborare. Eram deja obositi asa ca am decis sa coboram cu prima masina dintre numeroasele parcate la capul drumului cu care venisera turistii dinspre Arges. Au trecut cateva pline ochi. Am putut sa ne urcam doar in remorca acoperita a unei dube medii care cara afine. Cam cateva zeci sau poate o suta kg. Oricum, ocupau cam 15 % din spatiul remorcii plus o roata de rezerva pe care am sters-o tacticos de praf cu servetele umede, si pe care ne-am asezat. Spatiu era si pentru noi si pentru bagaje.

Am avut o mica strangere de inima vazand praful de dinauntru. Dar am zis ca nu murim noi eroii montani pentru 10-15 km care se fac in 10-15 minute. Ne-a zguduit duba timp de mai mult de o ora intr-un praf gros de pe drumul neasfaltat si plin de gropi de ne-am facut clatite. Sau omleta. Din cauza socurilor nu puteam sta jos nici macar pe acea nenorocita de roata. A trebuit sa stam cumva pe vine si sa ne tinem de tevile peretii remorcii. Pozitia asta mai atenua din socuri. Initial am ridicat copertina sa admiram peisajul. Dar, din cauza prafului ce intra din spate inspre noi conform curentilor, a trebuit sa o lasam in jos. Chiar si asa, ne facusem negri de praf. Atunci chiar am avut un sentiment de vacanta ratata. M-am simtit ca evreii deportati in vagoane in timpul razboiului.

Am vrut sa ne oprim si sa coboram. Insa nu puteam comunica cu soferul dinauntru. Asa ca am tot sperat ca se va termina drumul in curand. Pana la urma a trecut o ora si am ajuns. Dar aventura nu s-a terminat aici. Atat de mult doream sa coboram odata incat nu am bagat de seama ca s-a desprins cortul din rucsac, ochelarii au sarit de pe tricou si sapca mi-a zburat din cap. Am sarit din masina aia ca soldatii, de parca ne-a dus la adevarat razboi, lasand pe podeaua remorcii fara suflare rucsacul, ochelarii si sapca. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne spalam si sa ne dezmeticim in raul care deja era de vreo 20 de ori mai mare decat in locul de unde izvorase, de la care plecasem. Dupa ce ne-am facut din nou oameni, am zis sa-mi pun si ochelarii. Care, surpriza, nu erau nicaieri. Am inceput sa cant melodia celor de la Vama Veche cu versurile un pic modificate : „iar cortul, ochelarii si sapca mea/ Nu-s pe calorifer/ Nu-s pe calorifeeeeeeer” Da’ unde-s?

Norocul nostru a fost ca soferul nu s-a dus departe dupa ce a oprit, ci in carciuma. Desi trecusera 20 de minute de cand ne lasase, am putut sa-l gasesc acolo si sa-mi recuperez obiectele pierdute. Pe cand ma intorceam cu lucrurile recuperate, vad in iarba de langa strada o husa. Dau sa o iau si vad ca in ea era un telefon de valoare medie. Primul gand a fost sa-l iau. Dar apoi m-am gandit ca mai am vreo 3-4 pe acasa care stau degeaba. Si eu am pierdut cateva telefoane in trecut si as fi fost fericit sa le primesc inapoi. Plus contactele si pozele ... Daca era o fita de telefon il pastram. Pe principiul ca ori esti pitipoanca/pitiponc ce investesti jumatate din averea ta intr-o fita sa te dai arogant, ori ca esti bogat si, ca majoritatea bogatilor, ai facut averea pacalind saracii. Iar, in urma ultimelor evenimente, eu ma simteam ca un sarac; asa ca eram gata sa-l pastrez. Am trecut repede peste dilema asta si am sunat la primul numar din agenda, care era sotia posesorului. Asa cum mi-am gasit si eu rucsacul/ochelarii/sapca, am returnat si eu karmant telefonul. Oricum daca ramaneam eu cu el dar fara cele de mai sus, eram in pierdere. Asa ca chiar mi-a venit bine aceasta karma. Erau din Bucuresti asa ca am stabilit o intalnire de returnare in care am mai aflat o poveste pe care o redau pe scurt: din cauza caldurii tatal isi luase cei 2 fii si plecase pe munte. Mama ramasese in Bucuresti cu cel de-al treilea copil, nascut de curand. Pacat sa se piarda pozele.

S-au intamplat mult mai multe dar acesta e un articol de blog si nu o nuvela. In afara de latura amuzanta, pentru mine muntele are o latura religioasa. Turistii vin pe cele mai inalte varfuri cam ca la un lacas. Unii chiar se opresc pe la chiliile calugarilor cunoscuti. Si bine fac. Sa lase varfurile altor credinciosi. Cum muntele e inalt, sentimentul urcarii pe el e unul celest, spiritual. Varful Everest e un fel de Mecca al traseistilor montani. Dincolo de aspectul latitudinii, insisi oamenii sunt mai poetici, cam la fel cum sunt fondatorii religiilor. Am vazut situatii cu mancare lasata pentru necunoscuti sau cu rucsacuri lasate pentru cateva ore bune in refugiu, nesupravegheate. Nimeni nu le-a furat. O societate in care proprietatea cuiva nu e violata din proprie convingere, fara amenintari din partea fortelor opresive sau garduri cu porti incuiate e cam ceea ce-i lipseste societatii umane. Recunosc ca de multe ori mi-am dorit niste scari rulante care sa ma duca odata in varf. Dar, mi-am dat seama ca insusi efortul fizic si motivatia de a pleca din multime face o astfel de selectie. Prefer niste idealisti obositi de efort decat niste scari rulante in care ei sa fie camuflati de pantofi si fond de ten.

Gabriel Baldovin

2.12. Garcea legislatorul si mentalitatea sclavagista

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.12. Garcea legislatorul si mentalitatea sclavagista

Art 139 din codul rutier are la aliniatele 1 si 2 urmatoarele stipulari:

„(1) In cazul imobilizarii unui vehicul pe calea ferata, conducatorul acestuia este obligat sa scoata imediat pasagerii din vehicul si sa elibereze platforma caii ferate, iar cand nu este posibil, sa semnalizeze prezenta vehiculului cu orice mijloc adecvat.
(2) Participantii la trafic, care se gasesc in apropierea locului unde un vehicul a ramas imobilizat pe calea ferata, sunt obligati sa acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, cand nu este posibil, pentru semnalizarea prezentei lui.”

Vreau sa mentionez ca, sub aspectul pur moral, a da o mana de ajutor in aceasta situatie dramatica este un gest omenesc, comunitar. Si totusi el este cumva abuziv sub aspectul pur legislativ. Cineva nu poate fi obligat din acest punct de vedere sa faca un anumit serviciu. Justitia abunda de astfel de cazuri. Ne-am obisnuit cu astfel de obligatii bazate pe contracte nule, dar asta nu inseamna ca e si normal. Ci, eventual ne-am resemnat fata de impotenta noastra de a inlocui sclavagismul in societate. Prin acest articol se intrevede mentalitatea sclavagismului clasic de care ne desparte putin mai mult de un secol.

Sub aspectul pur juridic ar fi stupid si neconstitutional sa fie pedepsit in vreun fel acel sofer care nu se supune acestei „obligatii”. Iar daca un astfel de om nu poate fi legal penalizat pentru astfel de comportament de ignorare, asta cam inseamna ca o astfel de prevedere nu este chiar o obligatie. Legea ar trebui asadar sa schimbe conceptul de „obligatie” cu cel de „recomandare” in acest caz.

Pornind de la aceasta scurtcircuitare sclavagista specifica lui Garcea legislatorul, a venit si Garcea chestionatorul cu propria amprenta, incurcand si mai tare pe cursant, dupa ce primul l-a incurcat pe „supus”:

Art 139 citat mai sus este destul de precis in aceasta privinta, stipuland clar continutul variantei A. Cand am dat de acest chestionar pe site-ul drpciv am ales si eu doar A, fiind deja obisnuit cu stilul tendentios al autorilor,. Dar B si C nu sunt deloc gresite. C se regaseste in eliberarea platformei caii ferate, masura corecta de la punctul A. Anuntarea politiei nu este neaparat o solutie. Dar daca ramaneti cu masina astfel si „nu este posibil sa eliberati platforma caii ferate”, undeva intr-o zona pe unde n-ati mai fost si nu cunoasteti pe nimeni la care sa sunati, atunci ce faceti? Asteptati resemnat impactul doar pentru ca Garcea chestionatorul nu isi imagineaza ca B este o varianta a solutiilor lui A? Doamne Dumnezeule! Acesti oameni sunt un pericol pentru societate pusi in astfel de pozitii sociale

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

2.11. Dupa ce Garcea legislatorul n-a putut sa spuna ce e prioritatea, a venit Garcea chestionatorul cu aberatia

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.11. Dupa ce Garcea legislatorul n-a putut sa spuna ce e prioritatea, a venit Garcea chestionatorul cu aberatia

Cam toata lumea stie ce e o prioritate; te intalnesti cu semnul „Prioritate pentru vehiculele de mare tonaj” si te dai la o parte sau chiar mergi cu spatele ca sa le faci loc sa treaca; te intalnesti cu o masina ce vine din dreapta intr-o intersectie fara semafor si fara indicatoare, si atunci o lasi sa treaca prima. Prima – prioritate: nimic mai simplu. Oricine intelege. Am stiut ce e prioritatea inca dinainte de a ma apuca de studiul legislatiei. Numai ca nu poti sa utilizezi un stil colocvial pentru definirea unei notiuni intr-un corp de lege. Aici stilul de comunicare trebuie sa fie riguros, precis. De aceea, cand a fost vorba sa o definesc a cam trebuit sa-mi bat capul un pic cu ea. Codul rutier a facut si el aceeasi greseala mizand pe faptul ca in limba naturala cuvantul este destul de sugestiv si nu mai e nevoie de alte precizari. Au mai incercat si altii sa ofere o definitie stiintifica si s-au impotmolit lamentabil, tipic lui Garcea. Desi este atipic pentru stilul juridic cred totusi ca era mai bine pentru comunicare daca o explicau babeste conform descrierii de mai sus. De exemplu in urmatorul site http://www.legislatiarutiera.ro/Legislatie/Prioritatea.html, se spune:

„PRIORITATEA DE TRECERE - este dreptul potrivit caruia la o intersectie sau pe un sector de drum un vehicul trece inaintea altuia, atunci cand nu pot trece in acelasi timp doua sau mai multe vehicule.”

Desi pare exacta, aceasta definitie nu e suficient de buna. Sa luam in calcul o depasire: un vehicul oarecare chiar trece inaintea altuia; sa mai presupunem in mod normal ca cele doua (sau mai multe) nu pot trece in acelasi timp pentru ca, sa zicem, drumul se ingusteaza sau e prea aglomerat. Iata ca exista un caz in care cele „doua sau mai multe vehicule” nu pot trece „in acelasi timp” dar situatia nu implica vreo posibilitate de acordare sau primire de prioritate. Prioritatea se ofera sau se primeste in cazul intersectiilor nedirijate sau a celor cu un drum pe care se afla indicatorul „drum cu prioritate”. Cateva similaritati intre cele doua situati exista, insa diferentele sunt mult mai mari. La depasire, cel ce e depasit trebuie sa incetineasca in situatia in care manevra celui ce depaseste este prea riscanta si are nevoie urgenta de reintrare pe banda. In acest caz e nevoie si de oprire foarte rar. Dimpotriva, autovehiculul care acorda prioritate de cele mai multe ori opreste si doar rar doar incetineste.

Dar cea mai importanta diferenta este aceea ca oprirea sau incetinirea se realizeaza in momente distincte in cele doua situatii. In cazul depasirii, autovehiculul depasit poate opri sau incetini si dupa ce cel care depaseste incepe executarea manevrei de depasire. Dimpotriva, in cazul prioritatii autovehiculul ce da prioritate e necesar sa opreasca sau sa incetineasca inainte ca autovehiculul cu prioritate sa execute manevra sa. Asadar, definitia aceasta nu face diferenta clara intre depasire si prioritate. Deci definitia de mai sus e prea larga. In logica asta se cheama ca diferenta specifica a acestei definitii nu e destul de restrictiva.

Intr-un alt curs de legislatie rutiera ea este definita ca fiind:

„Dreptul unui participant la trafic de a trece inaintea celorlalti participanti la trafic cu care se intersecteaza, in conformitate cu prevederile legale privind circulatia pe drumurile publice”

Aceasta definitie e mult mai proasta decat prima. Participantii la trafic nu se intersecteaza. Poate doar daca sunt soferi cu soferite de tir. Si nu in trafic. Daca se intersecteaza in trafic, atunci povestea risca sa se termine total opus decat ca la hotel, sa zicem. Si in loc de posibila nunta avem sigur o inmormantare… Se pot intersecta doar traiectoriile. Dar si aici e o alta problema: cam toate traiectoriile in directii opuse se intersecteaza. Ce facem? Un banc cu sedinta intre Garci?

Dupa DEX:

PRIORITÁTE, prioritati, s. f. Insusirea de a fi primul in timp; dreptul de a ocupa primul loc ca importanta, ca valoare, ca demnitate; precadere, primordialitate, intaietate. ◊ Prioritate de trecere = intaietatea la trecerea printr-o intersectie nedirijata a unui vehicul in raport cu celelalte care sosesc in acelasi timp din directii diferite. [Pr.: pri-o-] – Din fr. priorité.

Este o definitie mult mai buna. DEX precizeaza ca mai multe vehicule sosesc in acelasi timp din directii diferite intr-o intersectie nedirijata. Este un mare pas pentru intelegerea prioritatii. Si totusi, inclusiv definitia aceasta din DEX sufera prin faptul ca nu este suficient de precisa, desi aici se aduc cateva precizari importante. Problema ramane in faptul ca totusi aceste vehicule nu intra in acelasi timp intr-o astfel de intersectie nedirijata. Pentru ca, daca ar intra, la fel ca mai sus, ar face accident. Desigur, lingvistii DEX nu sunt specialisti in legislatie rutiera si par sa omita prioritatea din afara intersectiei, respectiv cea oferita de indicatorul susmentionat.

Solutia pentru acest impas e simpla. Trebuie neaparat precizat ca e vorba despre doi sau mai multi participanti la trafic care urmaresc sa ajunga in acelasi timp pe acelasi spatiu de trecere venind din directii diferite. Si cu aceasta precizare confuziile dispar. Ma astept ca ministrul transporturilor sa ma cheme pe la casierie...

Aceasta neclaritate cu privire la definirea prioritatii se regaseste in art. 131, (1) din codul rutier care are urmatoarea prevedere:

„La apropierea de o statie pentru mijloace de transport public de persoane prevazuta cu alveola, din care conducatorul unui astfel de vehicul semnalizeaza intentia de a iesi, conducatorul vehiculului care circula pe banda de langa acostament sau bordura este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a-i permite reintrarea in trafic.”

Observam ca in exprimarea de mai sus se evita folosirea cuvantului „prioritate”, preferandu-se ca un astfel de sofer de B „este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca”. Adica, in mare, cam ce este prioritatea. Explicatia e simpla: in legislatie prioritatea este restransa doar in perimetrul intersectiilor. Dar in cazul iesirii din alveola nu exista intersectie, desi manevra este identica cu cea a prioritatii din intersectiile nedirijate. Pam pam. Garcea legislatorul nu s-a gandit ca, decat sa carpeasca legislatia aici mai bine extinde notiunea de „prioritate” cam la ce este ea in limba naturala, cu unele precizari in plus, specifice pentru domeniul specializat. Soferii (neafectati de garcism) folosesc cuvantul prioritate in mod natural si in acest caz. Au auzit formulari colocviale de genul „Autobuzul are prioritate la iesirea din statie”. In loc sa faca asta si sa fie mai precis in definirea prioritatii, Garcea a introdus acest foarte difuz „la nevoie”. Si probabil ca datorita lui se aud o gramada de injuraturi in trafic pentru ca autobuzului sau troleului nu i se da prioritate de catre soferii grabiti spre a intra inapoi pe banda. Ei considera ca nu e „nevoie” sa mai opreasca. Ce sa-i faci!? Nevoile difera de la om la om…

Precizarea clara ca odata cu semnalizarea intentiei de a iesi din alveola, vehiculele din spate trebuie sa le acorde mijloacelor de transport public pur si simplu prioritate de iesire ar fi rezolvat din start problema. Nu mai trebuie mentionat confuz ca soferul in cauza trebuie sa „reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca”. Negociind aceste nevoi, se creeaza astfel o zona de neclaritate. Legea nu precizeaza mai departe despre care si a cui nevoie e vorba. Caci daca e doar nevoia conducatorului autobuzului sau troleului atunci eu unul, daca as fi un astfel de sofer, as avea nevoie sa am strada libera si ceilalti sa stea in spatele meu. E tare placut sa ma simt ca intr-o masina oficiala. Apoi, daca eu ca sofer de categorie B ma grabesc, atunci nevoia mea e sa ajung mai repede poate sa inhibe „nevoia” de a opri. Prin urmare, la un accident datorat neacordarii de prioritate la iesirea din alveola, luat dupa textul strict al legii un sofer nu ar putea fi deloc gasit responsabil de accident. El nu a incalcat legea prost formulata. A avut „nevoie” sa ajunga mai repede. „Nevoiasa” gandire are Garcea legislatorul!

Apoi, nu este clar cat de mare e apropierea vehiculului meu fata de autovehiculul de transport public. Daca apropierea este de doar cativa metri, atunci acesta trebuie sa primeasca prioritate si deci eu trebuie sa opresc obligatoriu. Daca apropierea este mai mare atunci e suficient sa incetinesc pana cand autobuzul sau troleul reintra pe banda in asa fel incat sa nu-l lovesc. Toate acestea se pot clarifica odata cu introducerea prioritatii.

Cum este de asteptat, problemele nu se opresc aici. Aceasta hiba nerezolvata de Garcea legislatorul, este o adancita de Garcea chestionatorul in stilu-i caracteristic. Mai intai in urmatorul chestionar:

Din pacate, la primul contact cu cerinta nu este clar ce vrea. Nu exista semnalizare luminoasa a pornirii dar exista o semnalizare a pornirii prin insasi miscarea autovehiculului. Expresia „semnalizeaza pornirea” are nevoie de exercitii semantice de interpretare ceea ce nu trebuie sa fie obiectul acestui gen de teste. Daca cuvantul semnalizare s-ar referi doar la cea prin lumina intermitenta specifica sau acustica din legislatia auto, atunci as fi ales desigur si eu B, deoarece stiu ca autovehiculul de transport in comun chiar are prioritate de a intra inapoi pe banda. Exista o semnalizare vizuala data de insasi urcarea calatorilor si inchiderea usilor autobuzului sau troleului. Pe baza acestei observatii eu ca sofer pot sa incetinesc, anticipand intentia acestui vehicul de a reintra in banda. Oricum ar fi, un astfel de autovehiculul nu semnalizeaza „pornirea din statie” ci intentia de a reintra pe drum. Folosirea luminilor intermitente de schimbare a drumului sau benzilor se foloseste si in acest caz pentru reintrare pe drum. Dar nu reintru in drum/schimb banda si apoi semnalizez. Intai semnalizez si abia apoi, daca am loc, reintru in drum /schimb banda.

Asadar, nu este clar din cerinta daca autovehiculul de transport public semnalizeaza luminos intentia de a porni din alveola sau daca deja a pornit si insasi miscarea sa este o semnalizare, desigur alta decat prin luminile electrice cu care este dotat autovehiculul. Iar aici se creeaza doua situatii pentru care este valabila fie varianta b fie varianta a. Ele depind de distanta dintre autovehiculul din alveola si cel ce da potential prioritate. Daca distanta fata de respectivul mijloc de transport in comun este foarte mica, atunci e valabila varianta a. Daca aceasta distanta e mai mare atunci e valabila varianta b. Nu stiu daca Garcea chestionatorul ar fi devenit mai precis in acest chestionar odata cu precizarile legislative. E posibil sa nu. Putem sa ne imaginam la varianta b o inlocuire a formularii „reduceti viteza si, la nevoie, opriti” cu „acordati prioritate autovehiculului de transport public de persoane” si lucrurile sa nu se fi schimbat prea mult. Pana la urma asta e Garcea lasat nesupravegheat. Am scris o intreaga sectiune dedicata confuziei din jurul expresiei sale pompoase „conduita preventiva” care, dupa cate vedem, se regaseste si aici.

O a doua confuzie adaugata de Garcea chestionatorul celei din legislatie se poate vedea in urmatorul chestionar:

Eu am pus C. Conform lui Garcea chestionatorul raspunsul corect este A, folosind in mod tendentios termenul „prioritate”.

Mai intai, nu se precizeaza despre ce pietoni este vorba in acest caz. Cei care se vad in imagine nu mai au nevoie de prioritate. Si era bine daca in definitia prioritatii data de Garcea legislatorul, despre care am discutat mai sus, se regasea aceasta intuitie obosita a lui Garcea chestionatorul, care arata ca prioritatea se refera la intersectia traiectoriilor. Dar, acesta din urma a comis-o altfel, neprecizand despre ce pietoni este vorba. Poate ca vin altii din stanga. Nu se vede daca in partea stanga a realitatii surprinse de imagine sunt alti pietoni. Imaginea nu ii arata pentru ca este taiata exact inainte de acel metru de trotuar la care un sofer trebuie sa se uite mereu in apropierea unei treceri de pietoni. Iar, daca ar exista alti pietoni acolo, atunci in acest caz traiectoriile lor si cele ale autocamionului galben s-ar intersecta si el trebuie sa le acorde prioritate. De aceea C poate fi si el raspunsul corect.

Ce-i drept, presupunand ca nu mai sunt alti pietoni pe trotuarul din stanga, de cele mai multe ori variata A este cea corecta. In cazul de fata pietonii care se vad isi continua traversarea spre trotuarul din dreapta si nu mai este vorba de nicio situatie de acordare a prioritatii. Dupa cum se vede din imagine, in mod normal camionul galben trebuie sa treaca. Traiectoriile lor si ale camionului galben nu se intersecteaza; spatiul lor de trecere nu se suprapune peste spatiul de trecere al autocamionului. Si totusi exista o situatie in care camionul galben trebuie sa le dea prioritate chiar si acestora care se vad in imagine trecand spre trotuarul din dreapta. Daca ei isi schimba brusc directia, razgandindu-se in privinta trecerii si intorcandu-se pe trotuar, atunci camionul galben trebuie sa le acorde din nou prioritate. Nu conteaza daca au trecut inainte sau nu. Pe o trecere de pietoni fara semafor in functiune ca aceasta e normal ca pietonii sa aiba prioritate indiferent de numarul de treceri pe care il fac. Conform lui Garcea chestionatorul, in acest caz autocamionul galben nu ar trebui sa le acorde prioritate si sa-i calce sau sa-i claxoneze sa se opreasca. Le-a dat odata, nu? Iata ca exista cel putin o situatie in care varianta A este falsa si varianta C este raspunsul corect. Deci acest chestionar reflecta prea tare mintea lui Garcea: e nepotrivit pentru o astfel de situatie.

Folosirea tendentioasa, neclara a termenului „prioritate” se intalneste si la urmatoarea cerinta, prin acordarea de validitate variantei C de raspuns.

Desigur, am pus sigur C, deoarece vehiculele care urca au prioritate in aceasta situatie. Am pus si A pentru ca nici cele care schimba directia de mers spre dreapta intr-adevar nu beneficiaza de prioritate de trecere din partea de celor care circula din sens opus; in aceeasi masura nici celelalte nu beneficiaza de prioritate fata de acestea. Zona de acoperire a prioritatii nu implica cele doua tipuri de autovehicule asa ca regulile prioritatii nu se aplica aici.

Ne aducem aminte ca la testul anterior autocamionul galben nu trebuia sa acorde prioritate pietonilor, avand fiecare spatii diferite de circulatie care nu fac obiectul prioritatii. Iata totusi ca in acest caz, in care se repeta practic situatia, nici varianta negativa nu este declarata valida.

In acest caz suntem pusi in fata ignorarii principului bivalentei din logica. Acesta spune ca o propozitie este fie adevarata fie falsa si nu exista o a treia varianta. Iata ca mintea lui Garcea chestionatorul a conceput si pe a treia varianta. El ne spune mai intai ca propozitia

„vehiculele care schimba directia de mers spre dreapta nu beneficiaza de prioritate de trecere fata de cele care circula din sens opus”

este falsa. Dar, in acelasi timp este falsa si propozitia contradictorie ei

„vehiculele care schimba directia de mers spre dreapta beneficiaza de prioritate de trecere fata de cele care circula din sens opus”

conform aceleiasi reguli al neaplicabilitatii regulilor prioritatii in zonele unde doua vehicule nu isi disputa acelasi spatiu de trecere. Care o fi a treia varianta a principiului trivalentei inventat de Garcea chestionatorul, numai creierul lui quatrodimensional poate sti. Pana cand ne da Garcea chestionatorul lamuriri va trebui sa ne multumim totusi cu principului bivalentei si sa bifam si varianta A. 

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

In lipsa de infractori (…) politia isi face planul de amenzi cu contravenienti…

Dupa cum s-a spus prin media, un eveniment controversat a avut recent loc in Piata Unirii din Bucuresti. O doamna in varsta a trecut pe rosu. Un politist a vazut-o si a incercat sa ii dea amenda. Ea a refuzat sa se legitimeze. A venit un echipaj care a fortat-o spre sectie. In jurul lor s-au strans imediat trecatorii care au fraternizat instant cu femeia impotriva politistilor. In urma incidentului a ramas un subiect de dezbatere la care au contribuit 3 opinii. Primii sunt cei care considera ca politistii au fost prea blanzi, ca au nevoie de putere mai mare si arme comparabile cu cele ale politistilor americani. Altii care cred ca politistii au intrecut masura, ca femeia era batrana, ca nu exista o sistematizare favorabila pietonului. In sfarsit, exista si trecatorii care au fraternizat cu femeia impotriva politistilor care, teoretic, isi faceau propriuzis meseria de organizare a traficului si mentinerea obedientei fata de regulile rutiere.



Neimplicati in viata din Bucuresti, sau gandindu-se rece la necesitatea urmarii prevederilor normelor sociale, multi dau dreptate politistilor. Daca toti ar incalca aceste norme, s-ar crea un haos in societate. Asta e sigur. Dar, pe de alta parte, abuzul de reguli sociale, masluirea lor pentru a favoriza oligarhii si pentru a inchide cetatenii de rand intr-un fel de tarcuri normative, nu este semn de sanatate sociala. Pietonul bucurestean este realmente buimacit de traficul infernal mai ales din zonele centrale. Se trece pe culoare rosie si de catre soferi si de catre pietoni. Sunt unele intersectii unde si eu trec constant pe rosu pentru ca semafoarele parca au fost facute fara sa tina cont de pietoni. Peste tot in centru exista masini parcate pe trotuar, de multe ori fara a lasa acel 1 metru specificat de legislatie. De multe ori mi-am rupt hainele pentru ca incercand sa trec pe langa aceste masini parcate nesimtit m-am agatat de protuberantele de pe zidurile cladirilor sau de garduri. De multe ori am ramas blocat pe trotuar de aceste masini parcate aiurea si a trebuit sa le sar ca pe parleaz.

E clar ca normele nu mai functioneaza in aceste conditii. Ceva trebuie schimbat. Iar cel mai oportuna decizie pentru rezolvarea acestei probleme este restrictionarea sau interzicerea totala a masinilor in zonele centrale. Acolo isi au sediile acele institutii cu care cetateanul ia contact cel mai des si care este mare producator de frustrare. Pentru ca asta e stilul institutiilor in Romania. E firesc ca dupa ce stai 20 de minute la o coada, sau dupa o discutie in contradictoriu cu un functionar intr-o astfel de institutie, sa nu mai fii dispus sa te conformezi normelor rutiere. Aceste elemente psihogene sunt total ignorate de feudalii care au pus ghearele pe aceasta tara si care ii dicteaza directia. Mentalitatea lor e prepsihologica, inca dominata de dualismul religios. Ei prefera sa mai ridice cate o biserica in loc sa ia decizii in functie de armonizare sociala.

In tarile occidentale exista astfel de zone pietonale in centrele istorice ale oraselor. Multe orase din tara au instituit astfel de zone interzise circulatiei auto. In Bucuresti nu se poate. Pentru ca oligarhilor acestei tari le e lene sa se deplaseze 20-30 minute pe jos si vor sa intre cu masina chiar si in birou. Nu isi dau seama ca daca ar face-o ar fi mai sanatos si pentru ei dar si pentru intregul oras Bucuresti. Poate ca nu ar mai simiti nevoia sa iasa din vacarmul lui in vacante exotice. Eu sunt sigur ca Bucuresti-ul ar deveni astfel un oras placut. Turismul ar creste. Frumusetea oamenilor ar creste. Dar, na! Lacomia e mult mai mare. Ei sunt originea toxicitatii psihopatologice ai acestui oras. Ei l-au transformat intr-un sanatoriu psihiatric in aer liber.

O alta solutie, dar pe termen ceva mai lung, este constructia de autostrazi suspendate care sa decongestioneze traficul infernal. Din pacate in Romania exista un adevarat program al autoritatilor de indobitocire a omului simplu, iar in materie de drumuri exista interese foarte obscure, dupa cum am aratat aici

Desigur, argumentul celor prezenti la fata locului, cum ca si altii incalca regulile rutiere si nu patesc nimic, nu are consistenta. Dar cred ca nici acest zel ju$titiar inflexibil nu este solutia unei armonizari sociale. Legile sunt indispensabile. Avem nevoie de restrictii si sincronizari pentru ceilalti pentru a ne proteja proprietatea sau de a ne coordona actiunile. Asta face legislatia. Restrictiile ne sporesc de fapt libertatea. Dar atunci cand se face abuz de aceste restrictii principiale pentru a micsora libertatea unei clase sociale atunci insasi ideea de justitie se pulverizeaza. Comunitatea devine un infern datorita agresivitatii membrilor sai frustrati de un cadru legislativ oprimator. Cetatenii se simt in nesiguranta in spatiul public si cauta sa stea cat mai putin in el. Oligarhii se baricadeaza in bolizi ca in masini blindate in timp ce pietonul simplu se zbate in acest trafic infernal.

Per total Godina are dreptate, cu conditia ca mesajul sa fie transmis simplu si clar, conform cu meseria lui. Si e normal sa isi sustina colegii pentru ca, vrem nu vrem, asta e rolul politiei, de asistare a obedientei fata de lege si sanctionare a abaterilor. Eu cred ca nu ar putea fi acuzat pentru ca isi face meseria. Desi, poate ca multi ar trebui sa stie ca mafiotii care ii conduc cam fac abuz de meseria lor. Poate ca o mai mare fidelitate fata de lege ar fi trebuit aratata de politie si atunci cand a primit ordin sa apere convoaiele de tiruri cu material lemnos care au chelit muntii acestei tari. Poate ca politia ar fi trebuit sa apere legea si in fata celor care au pus aceasta tara pe butuci. Poate ca politia si jandarmeria ar fi trebuit sa apere legea si atunci cand au intrat fara mandat pe proprietatea pe care era instalat cortul protestatarilor de la Pungesti. Dar, in fine, poate ca e mai usor cu amendarea batranelor pentru a le convinge sa se conformeze normelor legale.

Insa cand Godina incepe sa se scarpine cu o mana la urechea opusa in fara pretiozitati literar-oratorico-sofistice, deja se strica. Observand modul in care il acuza pe un anumit realizator TV de accidentul facut de un coleg de-al sau, si alte elucubratii de genul asta, ma gandesc ca omul asta se transforma treptat in seful lui de care l-am scapat noi cei ce l-am sustinut si l-am facut popular. Iata ca deja se lauda cu sutele de mii de like-uri pe care le primeste pe Facebook. Acel om modest (pe buna dreptate) care dadea interviuri pe la televiziuni, si care intruchipa, vezi Doamne!, imaginea revigorarii institutionale a politiei in Romania, s-a transformat intr-un soi de vedeta aroganta. Deja a ajuns sa creada ca nu mai e politist ci un fel de superstar literar. Omul isi permite sa tutuiasca acum pe cei care nu sunt de acord cu el precum un profet care crede ca are secretul pietrei filosofale. Cam acelasi timp de argumentare avea si acel sef. E asa de usor sa te comporti ca precedentul pe care l-ai inlocuit in meserii de genul politie, jandarmerie si politica…

Gabriel Baldovin

2.10. Garcea legislatorul si problema precizarii limitelor de incetinire

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.10. Garcea legislatorul si problema precizarii limitelor de reducere a vitezei

Limita de 30 km/h in localitati si 50 km/h in afara localitatilor se impune in situatia unui iminent pericol, pentru ca soferul sa poata opri sau efectua un viraj mai larg in conditii de siguranta. Articolul 123 precizeaza un numar de 10 situatii cand viteza trebuie redusa pana la aceste limite, dupa cum se poate vedea aici: 

Unul dintre ele atrage in mod special atentia, respectiv litera i), care spune

„la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare si marcaje, cand drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietonii aflati pe trotuar, in imediata apropiere a partii carosabile, intentioneaza sa se angajeze in traversare;”

Aceasta expresie „intentioneaza sa se angajeze in traversare” are o alura perversa. Ar fi fost mult mai explicita formula „intentioneaza sa traverseze”. E drept ca in Romania nu exista o cultura rutiera bine structurata din scoala, asa cum se face prin alte parti. Exista o problema cu traversarea pietonilor care se razgandesc brusc sau asteapta la mai putin de 1 m de carosabil in fata trecerii, fara sa vrea sa treaca si facandu-i pe soferi sa creada ca vor sa traverseze. De aceea in aceasta zona se produc multe accidente. Interpretarea intentiei pietonului nu poate fi precizata de legislatie, e adevarat. Dar simplificarea in asa masura a limbajului pentru a fi mai usor de perceput se poate totusi face. O sa vedem intr-o sectiune ulterioara ca aceasta lipsa de precizare face obiectul unui chestionar dubios.

Mai sunt 3 situatii in care incetinirea este ceruta elemente exterioare traficului care impun acest lucru:
1. semnalul politistului aflat in fata si care face semne in acest sens din masina de politie (art. 88, d) ) ;
2. pozitia in spatele unui mijloc de transport in comun aflat in statie alveola care se pregateste sa reintre pe banda si caruia trebuie sa-i permitem acest lucru (art. 131) ;
3. cand deplasarea este obturata de un obstacol sau de prezenta altor participanti la trafic (art. 132).

In toate aceste trei cazuri adaptam viteza la viteza vehiculului din fata. In alte situatii se precizeaza doar reducerea vitezei dar nu se precizeaza pana la ce limita . In acest caz avem mai intai art. 136 care la punctul (1) spune ca:

„La trecerea la nivel cu calea ferata curenta, conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu viteza redusa si sa se asigure ca din partea stanga sau din partea dreapta nu se apropie un vehicul”;

apoi exista art. 114 (2) care spune ca:

”Pe timpul noptii, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati ca de la o distanta de cel putin 200 m sa foloseasca luminile de intalnire concomitent cu reducerea vitezei.”;

si, in sfarsit, exista art. 53 (2) care spune ca:

„Semnalul de culoare galbena intermitent permite trecerea, conducatorul de vehicul fiind obligat sa circule cu viteza redusa, sa respecte semnificatia semnalizarii rutiere si a regulilor de circulatie aplicabile in acel loc.”

In aceste 3 cazuri reducerea vitezei inseamna si 59 km/h in localitati de la 60 km/h, limita generala admisa, sau 79 km/h in afara localitatilor de la 80 km/h, limita generala admisa. Dar daca tu intri cu 59 km/h intr-o intersectie cu semnal galben intermitent la semafor si un alt sofer intra cu aceeasi viteza in aceeasi intersectie in acelasi timp, eu pot paria ca se produce un accident. Iata ca in acest caz legislatia esueaza in rolul ei de a preveni astfel de evenimente.

O astfel de lipsa de precizare este speculata de spiritul de porcusor isteric al lui Garcea chestionatorul in urmatorul chestionar:

Raspunsul corect dupa Garcea chestionatorul ar fi doar C. Dar, e clar ca trebuie sa fie si b conform acelei precizari de limitare sun valorile de 30 km/h in localitati sau 50 km/h in afara localitatilor. Citez aici raspunsul foarte pertinent al unui comentator cu privire la varianta presupus corecta la aceasta intrebare din urmatorul site. El spune asa:

” Mi se pare o prostie! Vizibilitate redusa sub 100 m poate insemna si vizibilitate la 5-10 m! Daca eu sunt pe un drum care trece printr-o padure, si merg printr-o ceata in care nu am vizibilitate mai mult de 7 metri in fata! Am viteza de 50 km/h si imi iese o caprioara in fata pe care n-o mai pot evita! Cine e vinovat de producerea accidentului? Plateste asigurarea? Daca eu in timp ce ma opresc sa asigur accidentul ma izbeste unul din spate?... Normal ar fi ca in asemenea conditii sa se reduca viteza pana la limita evitarii oricarui pericol!”

Dar iata-l pe Garcea chestionatorul contrazicandu-se cu nonsalanta in urmatorul chestionar pentru care declara corecte ambele variante A si B.

Lipsa de precizare a limitei de adaptare a vitezei la conditiile de drum poate crea si o alta anomalie, de data asta aflata la extrema opusa, respectiv cea a depasirii acelor valori de 30 km/h si 50 km/h. Daca nu s-a produs un accident atunci, conform principiului limitarii, viteza ar fi corect redusa, dar sa ajunga totusi peste aceste valori. In acest caz legislatia esueaza in spiritul ei preventiv: un sofer poate sa evite un accident la aceasta viteza peste aceste valori intr-o anumita situatie; insa el poate sa nu-l mai evite intr-o alta situatie. Pe de alta parte, daca conditiile de drum impun incetinire de, sa zicem, 30 km/h in afara localitatilor (ploaie sau ninsoare abundenta), atunci precizarea acestor limite de viteza este nefolositoare; poti merge cu 45 km/h si totusi sa faci accident deoarece viteza trebuia si mai mult adaptata. Iata ca posibilitatile de interpretare sunt multiple si trebuie clar evitate. In ceea ce priveste varianta de sus trebuie si legislatia si variantele sa faca o combinatie intre varianta b si c iar raspunsul corect sa fie ceva de genul : „reduceti viteza pana la limita evitarii oricarui pericol, nu mai mult de 30 km/h in localitati sau 50 km/h in afara localitatilor”

Pe de alta parte mersul cu maxim 30 km/h in localitati sau 50 km/h in afara localitatilor nu este suficient pentru evitarea unui accident. Daca intram cu 50 km/h intr-o curba periculoasa combinata cu polei vom avea foarte probabil un accident acolo. Iata ca si aici legislatia esueaza in rolul ei de a preveni accidentul. E drept ca exista acea prevedere a obligativitatii de adaptare a vitezei la conditiile de drum si fiecare stie cam cat poate. Dar n-ar strica o precizare in acest caz.

Sunt mai multe chestionare care ignora aceasta realitate si ofera raspunsuri anapoda. O sa revin la aceasta tema intr-unul dintre articolele urmatoare, in capitolul dedicat lui Garcea chestionatorul, cand ii voi analiza cu precadere ispravile sale intelectuale.

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

Independenta

O situatie inedita a avut la Jocurile Olimpice de la Rio. Kuweitianul Fehaid Al-Deehani a devenit primul independent care castiga aurul olimpic. Federatia Kuweitiana a fost exclusa de catre Comitetul Olimpic International insa i-a permis lui sa participe la Olimpiada care tocmai se desfasoara in aceasta perioada la Rio, in Brazilia.

Ma intreb oare daca sportivii romani ca Simona Halep sau diferiti atleti care se pregatesc sau s-au format pe cont propriu, fara vreun suport de la stat n-ar trebui sa faca acelasi lucru. Adica esti sportiv medaliat cu aur la Olimpiada dar ai cartea de munca ca magaziner sau paznic? Ok. Ti-ai facut „datoria” fata de tara prin jobul zilnic de 2 lei pe care sistemul t-l ofera. Aurul e al tau. E pasiunea ta.

Cam la fel e si cu fotbalul. Sistemul a creat niste clase de fotbal prin diferite licee. Dar baze sportive? Dar ceva premii pentru campioni si cei mai buni? Dar ceva mai mut decat un corn cu lapte (ironica simbolistica) ca hrana pentru copiii sportivi? Si aici e problema. Pe potentialele baze sportive s-au construit mol-uri. Si cum sa dai hrana sanatoasa la copii si sa-i indrepti spre sport caci, la ce nivel de saracie a ajuns Romania, s-ar duce toti la sporturi numai pentru hrana, cam la fel cum merg unii la inchisoare. Cam multe legende ar iesi pentru un stat mafiot care vrea in principal doar sa exploateze, nu?. Si atunci cine sa mai serveasca pe proprietarii de mol-uri?

In mod normal tu ca individ trebuie sa intorci favorurile societatii care, practic, a investit in tine. Stiind apucaturile abuzive ale statului in general, cuvantul asta „investire” suna urat de tot. Inuman. Investitie trebuie sa se faca in obiecte si nu in fiinte; nici macar in animale. Dar, un stat medieval intarziat ca al nostru confunda deliberat notiunea de „om” cu cea de „obiect”. In idealismul meu, eu vad un stat asistential care ii ofera individului conditiile pentru a da ce-i mai bun din el insusi si nu a investi in el pentru ca apoi sa-i ceara rascumpararea. O astfel de legenda sportiva, artistica, stiintifica sau tehnologica va intoarce el insusi favorul societatii fara ca vreun astfel de jupan sa vina cu jandarmii peste el.

Dar intr-un stat precum cel roman deja nu mai putem vorbi nici de acest nivel de baza al „investirii”. Statul e o armata antica plecata la jefuit. El nu investeste nimic in infrastructura diferitelor domenii de perfomare si apoi vine sa cucereasca imagine. Si atunci de ce as reprezenta eu un astfel de stat?

Gabriel Baldovin

2.9.Garcea legislatorul semnalizeaza prost

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.9. Garcea legislatorul semnalizeaza prost

Justitia are in principiile sale o tendinta mai mult sau mai putin asumata de a complica in asa fel legile incat sa devina confuze si sa-i favorizeze pe cei puternici in defavoarea celor slabi. Acestia din urma pur si simplu nu ii inteleg „limba”. Asa se intampla si cu indicatoarele rutiere. Exista multe cazuri de suprapunere a actiunii lor astfel incat unele dintre ele devin inutile si o complicare prea mare a semilogiei rutiere. In aceasta sectiune voi face o expunere a lor:

Probabil ca, inca de copil Garcea legislatorul se crede atoateputernic, ateaoatestiutor si atoatepriceput. Ca orice Garcea. Si, din pacate, nu doar la Garcea romanul. Situatia are anvergura internationala. Poate ca se descurca el in multe situatii si poate ca a trecut prin multe. Dar multe nu inseamna chiar toate. Asta ar fi trebuit sa stie el cand a nascocit urmatorul semn de circulatie.

„Sfarsitul tuturor restrictiilor” este un semn absurd. El niciodata nu inseamna ceea ce spune. De fapt este cam imposibil sa fie asa pentru ca prezenta altor masini sau altor fiinte pe carosabil implica o restrictionare anume. Pana si filosofia existentialist-depresiva recunoaste ca nu exista o libertate absoluta. Se pare ca totusi un astfel de ideal de sorginte infantila l-a pus Garcea chestionatorul legislatorul in acest semn. El este existent si in alte tari si din pacate asta arata ca Garcea chestionatorul nu e neaparat doar roman, dupa cum am precizat ca el nu e neaparat doar politist. In Romania acest semn inseamna sfarsitul a 3 restrictii, respectiv limitarea de viteza, depasirea interzisa si claxonatul interzis, cu conditia ca nu mai putin doua din aceste indicatoare sa fi fost instalate inainte. In Franta acest semn inseamna cam altceva dupa cum putem vedea aici:

Pornind de la gogomania lui Garcea legislatorul, Garcea chestionatorul a venit si el cu un chestionar in care gogomania a devenit semn de mandrie:

In toate situatiile restrictiile vizate de acest indicator ar trebui numite altfel, ca de exemplu „suplimentare” sau „auxiliare”, iar numele indicatorului ar trebui schimbat conform acestei redenumiri.

De asemenea, indicatorul „Denivelare pentru limitarea vitezei” este unul inutil, atata timp cat exista cel de limitare a vitezei maxime, respectiv cel de 30 km/h din imagine.

Asemanarea acestuia cu indicatorul „Drum cu denivelari” poate produce confuzie.

De asemenea, „Intersectie cu un drum fara prioritate” sau „Intersectie cu drumuri fara prioritate, decalate”, fiecare cu doua variante de stanga sau dreapta este iarasi inutila din moment ce exista indicatorul „Drum cu prioritate” care reglementeaza toate situatiile

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferata cu bariere sau semibariere” nu este suficient de explicit din punct de vedere semiotic. El pare mai mult un gard decat o cale ferata.

Din cate pot vedea, indicatoarele „Baliza directionala care indica ocolirea obstacolului prin stanga” si „Baliza directionala care indica ocolirea obstacolului prin dreapta” pot fi inlocuite cu cel de „Ocolire” spre stanga sau dreapta.

Indicatorul „Claxonarea interzisa” nu interzice claxonarea in general, ci doar pe cea inutila. Ceea ce e cam absurd. Si atunci aici exista doua variante de remediere: fie indicatorul se redenumeste „Claxonarea inutila interzisa”, fie claxonarea inutila se interzice prin lege si atunci si indicatorul dispare. Eu prefer varianta a doua. Legea oricum interzice claxonarea in localitati intre orele 22 – 6, asa ca se poate extinde si la aceasta prevedere.

Indicatorul „Circulatia interzisa in ambele sensuri” nu are niciun rol deoarece se suprapune peste prevederea indicatoarelor „Accesul interzis autovehiculelor si vehiculelor cu tractiune animala”, „Drum inchis circulatiei publice”, „Accesul interzis” (pus in ambele capete ale drumului) sau „Zona pietonala”. Nu este nici un motiv pentru adaugarea acestui al 5-lea indicator. Celelalte 4 reusesc foarte bine sa epuizeze toate posibilitatile de restrictionare a circulatiei in anumite zone. Se complica inutil legislatia. La fel ca si in cazul de mai sus, si practic ca in orice caz in care exista neclaritate la nivelul legislatiei, Garcea chestionatorul a dublat neclaritatea. Pornind de la aceasta imbarligatura de semne rutiere a lui Garcea legislatorul, Garcea chestionatorul a complicat si el situatia cu propria gogomanie dupa cum se vede in chestionarul urmator:

Unde raspunsul corect este C, care interzice si circulatia bicicletelor, in mod absurd. Conform Art. 99. (16) din codul rutier

„. bicicleta – vehiculul prevazut cu doua roti si pedale sau manivele, care se deplaseaza pe drum, actionat de forta musculara a utilizatorilor;”

Asadar bicicletele sunt recunoscute ca vehicule. Sau , dupa la punctul (1) se precizeaza ca:

„Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu sunt supuse inmatricularii sau inregistrarii, cu exceptia bicicletelor si a celor trase sau impinse cu mana, este permisa numai in timpul zilei.”

Aceasta definitie de asemenea sustine ca bicicleta este un vehicul, atata timp cat se face precizarea privind exceptarea ei de la respectiva prevedere.

Gogomania lui Garcea chestionatorul este ca, asa cum a prezentat el imaginea aferenta cu strada mentionata, indicatorul interzice si circulatia bicicletelor. Si totusi nu exista nici un motiv ca bicicletele sa nu circule in aceasta zona. Acest indicator este de obicei dublat de exceptiile interzicerii sale, pe care Garcea chestionatorul nu le-a mai pus deloc in respectiva imagine. Exceptiile de la interzicere trebuie sa existe, altfel nu exista nici o noima in a construi un drum si apoi a interzice total circulatia pe el. Desi, la modul in care se comporta autoritatile din Romania, orice este posibil…

De asemenea, cred ca ar fi bine atat pentru copii dar si pentru acei adulti care nu au de a face cu legislatia rutiera ca semnele sa fie dublate de text explicativ. In felul acesta s-ar invata mai usor legislatia. Dar, desigur, lipsa acestei masuri are in Romania conotatii mai speciale …

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin