3.1.2. Garcea chestionatorul lovit „nasol” in copilarie

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

3.1.2. Garcea chestionatorul lovit „nasol” in copilarie

Faptul ca a crescut intr-un mediu social dubios s-a repercutat in formarea lui ca om. In chestionarul de mai jos se poate descifra psihologic un detaliu traumatic din copilaria lui Garcea chestionatorul:

El zice ca singura varianta corecta ar fi doar B. Ce-i drept, varianta A este cam ciudat formulata. Expresia „a da capul pe spate” tinde sa iasa din limba dupa ce a fost folosita in trecut. Ea nu exprima nimic literal. Cuvantul „spate” poate lua el insusi doua sensuri in acest context: el poate desemna partea anatomica denumita popular, dar si zona aflata in partea opusa spatiului din fata, unde granita dintre cele doua este chiar perpendiculara pe linia umerilor si a ochilor nostri. In cazul primului sens capul nu poate fi dat pe spate decat intr-un context ce nu merita amintit, desi se apropie de spiritul lui Garcea. Asadar, capul nu poate atinge spatele pentru ca expresia „a da capul pe spate” sa fie corecta din punct de vedere literal. In acest caz prepozitia „pe” are functie de localizare topica, dupa cum am aratat mai sus uhgvuvkjgvjk. Iar daca cuvantul „spate” se foloseste cu al doilea sens, si insemna tot ce este inapoia noastra, atunci expresia corecta ar fi „capul inspre spate”. Probabil ca datorita impreciziei descriptive ea tinde sa si iasa din limba.

Si totusi, chiar daca sensul cuvintelor expresiei „a da capul pe spate” o face oarecum absurda sau nefluenta, limba naturala inca o foloseste. Ea circula in situatii oarecum asemanatoare cu mai cunoscuta „a da ochii pe spate”. Dar aceasta este inca expresie activa in limba dupa cum poate fi vazut in discutia din acest forum  , sau acesta, sau acesta  . Daca citim aceste mesaje, ne dam seama ca „a da capul pe spate” inseamna a arcui cumva gatul inspre inapoi. Ei bine, o astfel de pozitie chiar opreste hemoragia nazala, si adultii recomanda copiilor acest tratament ad-hoc. De fiecare data metoda cu „capul pe spate” merge.

Nu faptul ca a avut sangerari nazale e cel care mi-a oprit atentia spre acest chestionar ci faptul ca Garcea chestionatorul a refuzat sa considere asezatul pe spate cu capul in sus o solutie pentru oprirea lor. O astfel de decizie are ecouri psihopatologice, prin care strabate insasi copilaria lui. Sangerarile nazale sunt evenimente banale in copilarie cu conditia sa nu fie provocate intentionat copilului. Atunci deja vorbim deja de experiente traumatice frustrante. Una e sa-ti amintesti cu amuzament ca ai cazut din cires si ai sangerat si cu totul altceva e sa-ti amintesti ca te-a lovit tatal sau vreun golan in cartier si ai sangerat. Ei bine tocmai un astfel de eveniment (sau mai multe astfel de evenimente) i-a provocat lui Garcea chestionatorul o astfel de angoasa emotionala incat a declarat drept falsa varianta cea mai folosita popular de oprire a acestor hemoragii.

La fel ca in cazul evitarii termenilor colocviali despre care am discutat in sectiunea anterioara, si in acest caz vedem o ascundere o tentativa simbolica de evadare din aceasta situatie angoasanta. Insasi viata simpla este pentru Garcea chestionatorul o stare de insignifianta sociala in conditiile persecutiilor pe care statul (opresiv) le produce. Fenomenul de „identificare cu agresorul” din psihanaliza se regaseste aici atat la nivel de Garcea individual cat si de stat politienesc care isi asigura stabilitatea prin taierea din fasa a oricarei tendinte de nesupunere civica. Iata cum aceste vestigii medievale puternic inradacinate in mentalitatea lui Garcea impiedica evolutia statului catre o forma asistentiala onesta si-l tine prizonier intr-o forma politieneasca eminamente represiva, condamnand societatea romaneasca la subdezvoltare.

Sunt convins ca vanataile si ranile chiar erau constante si in copilaria lui Garcea. Bataile in care s-a bagat singur sau l-au bagat altii involuntar au avut ca efect si astfel de sangerari nazale. Asa ca solutia capului pe spate a fost folosita si de el in aceste situatii pana cand „s-a desteptat” si a vazut ca sangerarea se poate opri si din picioare, tinandu-si narile. Printre altele… Poate din cauza asta vrea el sa uite aceasta expresie cu datul capului pe spate. Refuzul pozitiei orizontale si acceptarea numai a pozitiei verticale poate insemna nu doar teama de inferioritate sociala ca invins in batai de strada. Din pacate ea poate insemna si molestare sexuala care se intampla din ce in ce mai des copiilor, odata cu iesirea brusca a acestui popor din Evul Mediu si aruncare inspre emancipare occidentala. Recunoastem aici „talentul” nostru maladiv de a prelua de la civilizatia occidentala cu precadere lucrurile de care lor le e rusine.

Iata cate resorturi psihogene se ascund in spatele acestei aparent banale erori! Mentalitatea sefului care se pricepe la toate este o ramasita a ideii superiorului social ce imprumuta din atoputernicia divinitatii. Identificarea cu agresorul se reflecta si in identificarea cu idealul de eu. Si iata-l pe Garcea chestionatorul luandu-si atributii si de medic si de lingvist si declarand atat expresia „a da capul pe spate” si procedura de oprire a hemoragiei nazale prin culcare pe spate cu capul in sus ca nevalide. Voi arata in sectiunile anterioare o multime de astfel de cazuri in care Garcea chestionatorul isi ia in mod ridicol atributii de guru spiritual, lingvist, matematician, psiholog, medic, etc. Am vazut ca sunt mai multe cuvinte si expresii pe care Garcea chestionatorul (dar si Garcea legislatorul) nu le intelege sensul din limba naturala, dandu-le sensuri inchipuite sau diferite, de parca ar fi fost nascuti in alta tara. Nu este asadar cazul sa decida el iesirea unor expresii din limba, oricat de neexplicite si nepotrivite ar fi ele. Nici cel mai mare specialist in lingvistica nu poate face asta, si cu atat mai putin Garcea. Limba le va scoate natural din uz cand va considera de cuviinta. Asa ca tovarasul Garcea chestionatorul ar putea sa mearga mai curand pe la psihoterapeut si sa discute acolo traumele copilariei si nu sa poceasca limba dupa propriile angoase.

Vom vedea in sectiunile ulterioare si alte exemple de cuvinte si expresii intelese anapoda, dupa ureche sau in conformitate cu „limba de balta” specifica mediului social de tip mahala din care Garcea chestionatorul provine. *

Acest articol se continua aici 

*Cred ca cititorul atent ar putea ridica obiectii referitoare la coerenta deciziei mele de a-l corecta, conform propriei mele atitudinii de respingere a corectarii pe care el a adus-o acestei expresii de mai sus. Adica, tinand cont ca Garcea devine o comunitate, chiar daca aceasta comunitate foloseste gresit o expresie, totusi ea isi poate intemeia valabilitatea ca norma lingvistica in virtutea aceluiasi principiu invocat si la comunitatea, deja minoritara, a celor care inca folosesc respectiva expresie de mai sus. Insa, trebuie observat ca eu nu l-am corectat pe Garcea atunci cand a folosit argou suburban, specific comunitatii sale. Atunci doar am scos in evidenta trecutul sau suburban ca sa stim cu cine avem de aface. Am facut corectari doar atunci cand el a folosit in mod eronat termeni tehnici sau academici auziti pe la sefi mai prosti ca el. De asemenea l-am corectat atunci cand el a omis anumite sensuri naturale ale limbii pentru anumite cuvinte, preferand doar pe unele, in intentia sa antisociala de a induce in eroare. Desigur, e posibil ca unii astfel de termeni tehnici sau academici pociti de Garcea sa ajunga intr-un final sa se impuna in limba, devenind norma. Sunt convins ca asa ceva se va intampla cu unii dintre ei. Dar procentul e totusi foarte mic. Cei mai multi vor urma calea impusa de insisi vorbitorii dezinteresati care construiesc limba. Asa ca, atata timp cat asa prostia lui Garcea inca nu a ajuns norma, este perfect justificat sa ii amendam abaterile.

Gabriel Baldovin

3.1. Cateva date biografice despre Garcea chestionatorul

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

3. Garcea chestionatorul

Am aratat pe parcursul celor doua capitole de pana acum ca Garcea nu e doar politist. Exista un Garcea legislator, un Garcea guvernant si chiar un Garcea sofer, dupa cum s-a vazut in ultima sectiune a capitolului anterior . Se poate intelege ca exista o multime de Garcea care n-au functii in zona politiei si care fie prin nepasare, fie prin lipsa de perspicacitate, le permit celorlalti Garcea sa existe. Ca si cum i-ar vota. Daca pana acum am insistat mai mult pe gogomaniile lui Garcea legislatorul si ale lui Garcea guvernantul, in acest capitol voi analiza cu precadere pe Garcea chestionatorul. Cu Garcea chestionatorul ne-am mai intalnit in al doilea capitol dedicat lui Garcea legislatorul. Toate neajunsurile sau chiar gogomaniile concepute de acesta in legislatie se dublau in chestionarele lui Garcea chestionatorul.

Se poate spune ca el a fost deja prezentat anterior. O sa fac doar o mica diferentiere speciala, introductiva intre primii si el. Ca orice Garcea, si cel (cei) ce a(au) concept aceste chestionare se vrea(vor) a fi un fel de Chuck Norris in varianta mioritica. Garcea chestionatorul mioritic e un Chuck Norris cu ifose intelectuale grave. Chuck Norris e simplu, practic si eficient. Nu tine sa uimeasca cu diplomele sale. Spre deosebire de el, Garcea chestionatorul tine sa arate tuturor cu emfaza faptul ca, intr-un final a terminat o scoala. Cam asta e diferenta principala intre el si cel legislator/ guvernant. Astia au facut scoala si au fost printre cei mai buni. Gogomaniile lor se datoreaza mai curand unor scapari, unor mentalitati sclavagiste, sau, pur si simplu, absurditatii birocratiei insasi, pe care nu au cum sa o evite.

Cu Garcea chestionatorul e altfel. El a fost mereu printre ultimii. Si asta il roade. Ii invidiaza pe primii doi pana la idolatrie. El e tipul acela de functionar de prin politie care ii inchinase o oda penalului Gabriel Oprea, care ii era pe atunci sef. Si, dupa cum orice idealizare/idolatrizare se realizeaza in urma „idealului de Eu” de care vorbeste psihanaliza, la fel si Garcea chestionatorul vrea sa se identifice cu Garcea legislatorul/guvernantul. Am facut o prima descriere generala care se potriveste ambilor, in primul capitol. In al doilea capitol am facut o descriere particulara pentru Garcea legislatorul asa ca la fel o sa fac si pentru chestionator in aceste prime sectiuni ale acestui capitol.

Nevoia de argou stiintific pentru demonstrarea statutului sau de atoate-cunoscator in domeniul metafizicii soferiei il face pe cat de penibil per atat de amuzant, precum varianta sa clasica conceputa de „Vacanta Mare” in anii 1990. Fortarea transformarii jargonului mecanico-soferistic intr-un soi de argou juridic pentru aceste teste grila confirma o combinatie „letala” de taran medieval, organ de ordine si (mandru) mafiot. Am impartit acest capitol in 5 subcapitole. In primul subcapitol am sa-i fac o introducere speciala ce consta in cateva elemente biografice descrise involuntar de el (ei) insusi (insisi). Practic acesta repeta la nivel particular primul capitol in care (omul real) Garcea era descris. Al doilea subcapitol il arata pe „Garcea chestionatorul antisocialul”, care detaliaza primul subcapitol si dezvaluie arogantele de mafiot infailibile pe care si le-a permis in construirea acestor chestionare. Al treilea subcapitol il arata pe „Garcea chestionatorul interdisciplinarul”, o supravietuire a idealurilor figurii centrale in care el a fost format, respectiv „politicianul savant de renume mondial si campion al pacii” (Sic!). In cel de-al patrulea o sa-l descriu pe Garcea chestionatorul incapabil sa foloseasca corect si precis limba romana, sau care foloseste cu predilectie formule imprecise pentru a induce in eroare. In fine, cel de-al cincilea se refera la alte absurditati, erori de judecata.

3.1. Cateva date biografice despre Garcea chestionatorul

Asadar acest prim subcapitol este dedicat descrierii particularitatilor caracterului lui Garcea chestionatorul. M-a interesat atat prezentul cat si trecutul, evolutia sa, care spune multe despre situatia lui actuala. Pentru asta am selectat anumite secrete scapate de el din greseala in continutul acestor chestionare. Avand o imaginatie rutinata, epuizata, el a facut ceva eforturi sa-si lase asociatiile mnezice libere, neinhibate. Rezultatul a fost ca el ne-a spus fara sa vrea niste lucruri despre „filosofia” sa de viata si experientele sale anterioare, nestiind ca un psiholog precum eu poate dezvalui niste lucruri pe care le credea ascunse. Situatia se apropie de fenomenul „actului ratat” (germana-„fehlleistung”, engleza- „parapraxis”) din psihanaliza. O sa vedem ca unele experiente din copilarie si stilul sau de viata se regasesc fidel in modul in care el (de fapt ei, pentru ca la aceste chestionare au lucrat mai multi) au conceput aceste chestionare. De fapt, aceste lucruri sunt usor de intuit si fara scaparile lui Garcea chestionatorul. Fiind un personaj dinspre baza clasei mijlocie, putem sa ii descriem originile si evolutia sociala chiar fara aceste scapari. S-a nascut pe timpul dictaturii comuniste, la tara sau intr-o mahala de la oras, ceea ce e cam acelasi lucru. A avut ambitii de judecator/medic/securist, etc., dar a fost mediocru spre mediu in scoala si n-a putut trece de examenele scolilor pe care ar fi vrut sa le faca. E obisnuit de mic cu smenariile, a jucat poker si barbut pe bani, si-a inceput viata sexuala la prostituate sau cu un viol in grup. Si acum iata-l ajuns un functionar oarecare facand chestionare!

3.1.1. Garcea chestionatorul suburbanul

Continui descrierea personalitatii lui Garcea chestionatorul cu descrierea mediului suburban in care s-a format, si care implicit se regaseste si in comportamentul si limbajul lui. In urmatorul chestionar se pot observa semnele de limbaj suburban-argotic:

Dupa un oarecare timp de descifrare a sensului exprimarii balbaite a lui Garcea chestionatorul ne dam seama ca cele doua roti ale osiei in cauza nu franeaza la fel. Desigur, asta este cazul derapajului. Pentru inceput n-ar strica o exprimare mai precisa prin simpla schimbarii prepozitiei „pe” cu „la”. In acest caz intrebarea ar fi mult mai fluida in aceasta forma:

„Ce se intampla atunci cand eficienta franarii este mult diferita la rotile unei osii?”

Iar pentru o precizie si mai mare s-ar putea merge mai departe cu ceva de genul:

„Ce se intampla atunci cand eficienta franarii difera la cele doua roti ale unei osii?”

Iar pentru o precizie maxima s-ar putea folosi formula:

„Ce se intampla atunci cand cele doua roti ale unei osii adera diferit pe suprafata carosabila in timpul franarii?”

Prepozitia „pe” in acest caz este sinonima cu adverbul „deasupra”, si se foloseste pentru un anumit tip de relatie, respectiv una verticala fata de un punct de referinta. In cazul de fata, roata este referinta iar „pe roata” este locul deasupra de ea. Folosirea prepozitiei „pe” in contextul de fata este incorecta pentru ca franele nu sunt plasate chiar „pe” roata, ci pe undeva spre centrul ei. Prepozitia „pe” ar fi fost mult mai precisa prin folosirea cuvantului „janta” in loc de „roata”. Franele chiar se suprapun peste janta la bicicleta sau peste discul ce face parte din ea sau e prins de ea la masini. Desigur, introducerea cuvantului „janta” in cadrul frazei de fata ar fi avut ca urmare o oarecare diluare a relatiei dintre frana si roti. Mentinerea cuvintelor „frana” si „roti” in aceeasi fraza a sporit mult factorul comunicational. Dar inlocuirea lui „pe” cu „la” ar fi sporit-o inca si mai mult. Prepozitia „la” arata o relatie mai putin precisa ca verticalitatea lui „pe” si ar fi putut fi folosita.

Am fost la cateva cursuri de lingvistica la Facultatea de Litere si am ajuns la un moment dat si la stilistica. Mi-aduc aminte acolo ca profesorul ne-a citat la un moment dat din cartea „Vietasii de pe Rahova” a lui Eugen Istodor. Cartea descrie viata si argoul detinutilor de la penitenciarul Rahova. La fel ca si in cazul argoului suburban si in cazul lor exista un fenomen de inlocuire a prepozitiei „la” cu „pe”. De aceea si are cartea titlul asta. In loc sa zica „sunt sef la etajul 3” (citez din memorie) ei ziceau „sunt sef pe etajul 3”. Se pare ca o astfel de mutatie lingvistica se datoreaza unui oarecare complex de inferioritate convertit in superioritate. „sunt sef pe” se traduce semantic prin „sunt deasupra tuturor”.

Aici se spune ca fenomenul este vizibil si in limba franceza. 

Fiind copil, foloseam expresia „frana pe spate” sau „frana pe fata” la bicicleta, asa cum o foloseau vecinii. Desigur, se poate vedea in aceasta expresie controlul pe care eu il aveam fata de roti. Expresia „frana pe roti” este parte din argoul soferilor profesionisti, destul de apropiat cu cel suburban. Aceasta expresie are si de un oarecare grad de pleonasm deoarece nu exista alt tip de frana decat prin intermediul rotilor, fie ca ea se face prin blocarea lor sau prin blocarea motorului care le ingreuneaza invartirea. Trecerea intr-o viteza inferioara conduce la o oarecare incetinire a vehiculului atunci cand circula pe plan inclinat de sus in jos (in rampa). Dar totusi asta e mai curand o incetinire decat o frana propriuzisa. Iata ca aceasta expresie a scapat in acest chestionar cu toata opozitia autorilor. Desigur argoul suburban este nepotrivit in aceste chestionare tinand cont de stilul literal pe care ele trebuie sa-l aiba. Voi arata in urmatoarele articole lkhjbfdjkfb faptul ca autorii lor au incercat sa ascunda cat mai mult acest argou de sofer, inlocuind in mod abstract unele cuvinte sau expresii cu o oarecare alura argotica insa destul de descriptive in ceea ce priveste comunicarea.

Garcea legislatorul si chestionatorul au fost „mai catolici decat Papa” in ceea ce priveste eliminarea nejustificata a oricarei forme de termeni colocviali in limbajul codului rutier si cel din aceste chestionare. Cu toate astea iata ca in acest caz au aici o scapare care, de fapt, arata sensul acestei adevarate fobii. Inlocuirea in exces a termenilor colocviali cu termeni cat mai tehnici este menit spre a le ascunde trecutul de golani (suburbani) prin. Trecutul de smenar al lui Garcea chestionatorul, (fie el ontogenetic fie filogenetic ) se poate vedea si in chestionarul de mai jos.

Aceasta intrebare este una din categoria celor dificile dar pe care Garcea chestionatorul a facut-o aproape imposibil de rezolvat in stilul lui caracteristic. Acest semn de circulatie inseamna cedeaza trecerea sau acorda prioritate. El e simplu de tinut minte. Mai greu este sa sti ca se instaleaza dupa un altul, respectiv cel de drum ingustat. Si asta vrea de fapt Garcea chestionatorul sa testeze la examinati, dar, in stilul lui la fel de caracteristic, fara talent pedagogic, nu formuleaza corect varianta de raspuns. Varianta A nu este in nici un caz varianta corecta pentru ca acest semn nu se adreseaza conducatorului de vehicul de categoria B pentru care este acest chestionar. Asadar, examinatii pentru permis de categoria B nu au nici o obligatie la intalnirea lui. Din pacate Garcea chestionatorul n-a binevoit sa o ia in calcul aceasta varianta de raspuns corect. Suntem obligati sa fim atenti pe sectorul de drum ingustat de catre semnul de circulatie care in imaginea auxiliara intrebarii nu se vede. Daca panoul de fata s-ar vedea, atunci intrebarea nu ar mai fi asa de dificila si multi ar face legatura intre cele doua semne. De asemenea, fiind atenti la semn, examinatii nu vad nici faptul ca la 6-7 metri de panou drumul se ingusteaza. Efectul de perspectiva atenueaza acest detaliu. Dimensiunile mici ale imagini din chestionar practic fac imposibila observarea acestui detaliu.

Stiind modul in care ignora Garcea chestionatorul precizia exprimarii si exemplificarii, nu te astepti ca aceste doua variante sa fie gresite din moment ce stii sigur ca prima e gresita. Pentru ca asta inseamna ca toate trei ar fi gresite, ceea ce nu e cazul cu aceste chestionare. Daca te uiti cu mare atentie timp de mai multe minute si stii sigur ca nu e nimic gresit, atunci iti dai cumva seama ca variantele B si C nu pot fi corecte. Varianta B nu poate fi corecta pentru ca panoul aditional nu inseamna ca trebuie sa aplicam semnificatia semnului initial doar la autocamioane si autobuze, ci ca li se adreseaza acestora. Varianta C nu e corecta pentru ca panoul aditional ne exclude din obligatia de a acorda prioritate. Mi-aduc aminte ca atunci cand am intalnit pentru prima data aceasta intrebare pe site-ul drpciv, ambele mi s-au parut false insa eu am pus varianta C, care parea ceva mai aproape de adevar.

Fara sa isi dea seama, si autorii si supervizorii acestor chestionare tradeaza acest trecut de golan. Acesti golani si-au pus cravata sau uniforma si au ajuns incet si sigur sa controleze parghiile statului, dupa cum putem vedea in acest caz cu chestionarele auto. Daca in primul chestionar observam folosirea suburban-argotica a prepozitiei „pe”, in cel de-al doilea chestionar Garcea joaca un fel de alba-neagra, inducand partenerul in eroare cu falsul semn si ascunzand cel mai important semn. Cine stie? Poate ca de cand alba-neagra nu mai merge s-a angajat in politie. Dar vechile apucaturi nu se uita…

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

Minciuna din sufletele noastre

Am dat astazi peste acest articol. Nasol. E vorba despre originea minciunii cum ca limba romana ar fi a doua limba vorbita la probabil cea mai mare corporatie* de IT din lume. Cel care a lansat-o povesteste cum a ajuns el in 2003 la respectiva corporatie ca jurnalist sa scrie un articol (probabil reclama ascunsa, la fel ca si acesta) despre ea. Pentru a creste prestigiul romanilor si mandria nationala cu privire la inteligenta noastra de neegalat ca natiune (locul 2 dupa americani, ai?), el a convenit cu unul din angajatii romani de acolo sa faca o exagerare cam de 20 de ori fata de realitate. Un fleac, care v-a sa zica. Adica, conform numarului de angajati vorbitori de alta limba decat engleza, romana ar cam fi pe locul 20, asa, si nu chiar pe locul 2.

Sunt convins ca in acest spatiu in care eu scriu nu intra oameni care au crezut ca limba romana chiar ar fi fost a doua limba vorbita in acea mare corporatie. Deci o dezmintire ar fi fost chiar inutila. Chiar el spune ca l-a scris in 2003, ca nici macar el insusi nu-l mai are, dar ca poate fi gasit la biblioteca. Deci nu situatia de a-i fi pana la urma descoperita minciuna l-a facut sa scrie acest articol, ci insasi succesul ei la public. Ce-i drept, pe masura ce mai toti (patr)i(di)otii se bat cu pumnii in piept despre cum a inventat Decebal computerul (wireless eventual), era timpul unei contracarari a acestei minciuni pana bulgarele nu devine prea mare. Poate ca altii mai cred in onestitate si n-ar da bine daca s-ar auzi prin alte parti si ar fi verificata. Era foarte usor de dat cateva dezmintiri pe la TV pentru a-i opri pe naivi sa o mai creada. Specialistii stiau oricum ca-i o minciuna.

Altceva m-a intrigat la acest articol. Mi se pare absolut fascinant modul in care autorul se si lauda pentru conceperea ei. Traim intr-o lume in care toata lumea minte pe toata lumea. La ce bun sa ne mai ascundem in ascunderea minciunii? Hai sa trecem la nivelul urmator! E un fel de revolutie morala. De acum ne laudam cu cine o are mai credibila. Minciuna nu mai este ceva urat de detestat in societatea noastra. Ea a devenit o virtute, cam la fel cum pirateria pe mare** era considerata de Aristotel. Ea devenit un criteriu de pozitionare sociala. Hai sa dam un premiu celui care a imaginat diversiunea teroristilor in decembrie 1989!

Minciuna e de doua feluri: una de tip isteroid prin care mincinosul vrea admiratie, dragoste sau exprimarea fantasmatica a gandurilor, emotiilor si dorintelor inhibate. Cealalta e de tip comercial si am analizat-o ceva mai detaliat in acest articol al meu . Spuneam in el ca minciuna comerciala este facuta pentru un profit mai mare decat cel justificat. Un astfel de profit este de fapt un fel de legalizare a sclaviei, dupa ce ea a fost abolita. Angrenarea servitorului modern la in contracte de fals liber schimb conduce la inselarea sa presteze un serviciu pe care in alte conditii nu l-ar presta. Minciuna isteroida e scuzabila pentru ca dragostea si admiratia sunt infinite si nu implica eforturi speciale sau pierderi din partea celui care le ofera. Dimpotriva, minciuna comerciala este o adevarata hotie pentru ca se finalizeaza cu un atac la proprietatea celui inselat.

Asadar sclavagismul salarial capitalist a inlocuit violenta sclavagismului clasic cu minciuna. Decat niste sclavi revoltati ca Spartacus, mai bine ii minti frumos ca-s liberi. Plus de asta minciuna asta implica o eficienta mai mare a sclavului clasic odata ce e transformat in muncitor. Diferenta dintre sclavul clasic din secolele trecute si muncitorul industrial e mare. Primul nu poate face decat curatenie, mancare si agricultura. Pentru celalalt treaba e mai dificila. Trebuie sa-i dai timp liber, substante halucinogene si laude pentru a face treaba. Decat sa ai rascoale ale sclavilor precum cele initiate de Spartacus sau revolte sociale precum Revolutia Franceza, mai bine folosesti minciuna pe post de selectie. Ii selectezi pe cei care pot porni astfel de miscari populare, le dai caldurica si mancarica, si le dai si lor sa guste din beneficiile sclavagismului. Si toate astea se numesc generic libertate, democratie, egalitate de sanse… Din punctul meu de vedere asta e cea mai gogonata minciuna din istorie. Cei care sunt destul de destepti pentru a „se prinde” de minciuna sunt promovati in posturi caldute in institutii. Daca sclavagismul clasic selecta sclavii pe criterii de prada de razboi sau primitivism, sclavia salariala industriala moderna ii selecteaza pe criterii de inteligenta.

Minciuna a functionat inca din societatea clasica. De fapt societatea noastra moderna este un Ev Mediu intarziat. Crestinismul este inca o ideologie oficiala; se jura pe biblie la tribunal, preotii merg sa sfinteasca armele soldatilor. Ei bine, aceasta religie se bazeaza pe doua minciuni ultragogonate. Prima zice ca Dumnezeu ar fi fost nascut de o femeie virgina. Alta e ca Papa de la Roma ar fi un fel de Hristos pe pamant, un secretar general al lui Dumnezeu. Desigur, prima e o minciuna isteroida; nimeni nu scoate bani direct din faptul ca mamica Maria ar fi fost virgina la nasterea ilustrului sau copil (fara nici o ironie fata de personalitatea exceptionala a lui Isus, care e unul dintre modelele mele in multe privinte). Imaginea superioritatii divine poate fi facuta printr-o astfel de minciuna isteroida candida. Mintea omeneasca nu poate crea de la sine insasi o suprarealitate divina decât mintind despre realitatea concreta pe care o cunoaste. E de inteles si acceptat acest lucru. Dar, cu ajutorul minciunii cum ca Papa ar fi un Dumnezeu pe pamant s-au facut averi uriase. Insasi Renasterea s-a datorat acestei minciuni care aducea Papei sume imense de bani. Ca un antreprenor veritabil, Papa a introdus sistemul de indulgente, adica comert cu „preasfintenia” sa. Faceai un pacat, si ti-l ierta marele si inegalabilul Papa X-ulescu, cu numai x galbeni! Sa traiasca finul! Chiar daca ortodoxia nu are institutia papalitatii, totusi preotul tot un fel de antecamerist al lui Dumnezeu se cheama ca e…

Occidentalii, mai destepti ca noi, s-au cam prins de minciuna indulgentelor si si-au facut propriile secte separate de Roma. Dimpotriva, pe plaiurile mioritice sistemul de indulgente functioneaza cam… la negru. Nimeni nu le recunoaste. Dar construitul de biserici dupa ce furi fabrici si vinzi la pret dublu medicamente diluate de 10, 20 100 de ori (cine mai stie?) exact asta e. Merita sa faci avere din capusirea sistemului de sanatate si apoi sa construiesti biserici in care sa te rogi pentru cei morti datorita ineficientei sale. E foarte profitabil. Dumnezeu te-a iertat si toata lumea e fericita. Inclusiv mortii pentru care te-ai rugat si le-ai facut spitale…. aaa … biserici.

In ceea ce ma priveste, am mintit si eu ca tot omul civilizat atat isteroid cat si comercial. Fiind artist, nu puteam sa nu mint isteroid. Am ceva regrete pentru minciunile comerciale facute pentru bani in tineretea postadolescentina, ca tot naivul sedus de capitalism. Desigur, nu mi-a placut si n-am putut performa pe termen lung. Am sperat la acel moment ca voi ajunge mai bun si ca voi prinde un job suficient de bun incat nu mai e nevoie sa minti. Dar situatia a fost exact pe dos. Cu cat ajungeam in joburi mai bine platite, cu atat trebuia sa mint mai mult. Orice urcare in functie presupune trecerea la un alt grad de minciuna. Ca grafic designer incepator eram platit in functie de aria de influenta a reclamei mele de incepator, care convingea un numar redus de persoane. Apoi, pe masura ce mi-am dezvoltat tehnica, s-a marit aria, m-am mutat la o firma mai mare si am luat un salariu mai bun; deja minciuna din reclama mea ajungea la o arie mai larga. Am lucrat apoi in industria jocurilor video ca modelator si texturor de obiecte 3D, prin care minteam cu voluptate ca daca iti impusti adversarul vei fi un invingator. Cand am fost promovat sa conduc o echipa, am primit si indicii despre cine e dispus sa munceasca mai mult. Nu mai era nevoie sa lucrez ci sa-l conving pe bietul credul ca lucreaza mult prea incet pentru firma asta si ca s-ar putea sa nu faca fata. In fruntea firmei statea patronul, o chintesenta a minciunii. Desi avea castiguri de milioane de dolari, ne spunea fiecaruia ca nu poate sa mai angajeze oameni deoarece ar da firma faliment. Minunat. In urma profitului asta unii s-au ales cu cancere, altii s-au sinucis, altii umbla pe strazi. De doua ori minunat…

Politica generala functioneaza pe aceleasi repere de concepere a minciunilor precum cea a acestor grupuri restranse. Ma gandesc aici la primarii sau la secretarul de judet care au ajuns apoi presedinti. La nivelul ala ei mai trebuiau sa faca ceva concret, mai o strada, mai o piata, mai un parc. Apoi ajungi presedinte si doar tii discursuri, sau te odihnesti sau esti presedinte jucator (de poker). Ca facutul propriuzis e treaba guvernului. Dar, vezi, omul simplu vrea sa aiba un conducator. Iar sistemul ii ofera aceasta minciuna. Ia tata si voteaza-ti stapanul! Dar serveste-l!

Minciuna a devenit in capitalism o industrie. Nu exista produs care sa nu fie invelit in minciuna publicitatii http://baldovinconcept.blogspot.ro/2011/01/exemple-de-manipulare-si-obedienta.html. Cele mai active doua minciuni ale capitalismului sunt aparatul politicienilor http://baldovinconcept.blogspot.ro/2012/08/institutia-electorala-un-nod-in-reteaua.html si Hollywood. In ceea ce-l priveste pe acesta din urma, el sare din sfera minciunii isteroide a artei si intra in cea a minciunii comerciale. Filmele de Hollywood ascund reclame la produse si la anumite idei politice dupa cum am aratat aici si aici

Vrei vise devenite realitate? Fii pe faza ca-ti ofera sistemul tot ce visezi! Daca nu te conving politicienii si filmele pentru adormit gura-casca, atunci gama de substante halucinogene te asteapta imbietoare. Conditia e sa nu faci abuz ci doar sa le folosesti periodic, atunci cand mintea ta chiar nu mai poate sa se autosugestioneze despre adevarul minciunilor. N-ai bani de spital cand iti crapa ambalajul? Nu-i nimic, mai ai o sansa rugandu-te resemnat la divinitate. Forma bombata a turlelor bisericilor reflecta fidel forma gogonata a minciunilor despre monopolul asupra lui Dumnezeu pe care sistemul ti le ofera. Totul e sa fi tu dispus sa crezi. Tocmai vorbeam intr-un articol pe Arte despre cum poti risca sa fi condamnat ca Socrate pentru ca nu crezi in atotputernicia statului si partidului.

Stii sa minti? Hai incoa’ si te face patronu’ project manager! Ai succes si ca project manager? Te alegem primar. Ii fraieresti pe alegatori cu un mic si o bere de ziua nationala? Ia d’aci un post de politician! Sistemul stie sa recruteze mincinosii si apoi sa le dea pensii grase pentru aportul lor la „ordinea sociala”. Nu m-ar mira ca, in ritmul asta, stra-stranepotii nostri sa auda ceva de genul: „Familie mare. Strabunica-s’u a regizat atacul de la 11 septembrie 2001 de la WTC. Un geniu!”.

Oricum, se simte ca suntem la un pas de a spune ca i-am civilizat pe negrii africani, primindu-i in probe ca sclavi atat in Europa cat si, mai ales, in America. Westernurile si alte genuri precum cel horror a prezentat indienii (americani) ca fiind un fel de bestii insetate de sange pe care europenii a reusit sa-i educe si sa-i faca oameni (sic!). Nu mai conteaza ca i-au exterminat in proportie de 95 %. Ca sa nu mai sufere de frig, civilizatia le-a prezentat eschimosilor alcoolul. De atunci nimeni nu mai sufera de frig. Majoritatea eschimosilor traiesc intr-o stare de beatitudine alcoolica...

Ma astept in scurt timp ca noile injuraturi sau ocariri sa ia forma de genul : „bai onestule, du-te draq de cinstit! N-ai furat in viata ta nimic, si vii cu pretentii…” Sau „aicea-i civilizatie ba fraiere! Vrei sa traiesti onest? Du-te tata in munti! Nu ne deranja cu idei din astea primitive cum ca trebuie sa spui adevarul!”

Partea proasta e ca tot crezand aceste minciuni ajungem sa devenim mai mult decat personaje din Mitul Pesterii. Devenim o minciuna intruchipata. Si ne trezim la batranete plini de regrete ca n-am trait. Traim in medie cam 70 de ani. O eternitate. Si totusi viata a zburat pe langa multi dintre noi in timp ce ne faceam planuri cum sa fugim de ea si sa traim in minciuna. Viata noastra e putrezita pe undeva prin libarcile antropoide de Matrix. Pai, chiar n-am trait. Ne-am mintit ca traim.

*Ea e probabil cea mai respectabila, dintre toate dar, totusi mi se pare ca nu intr-atat incat sa-i fac reclama. Si din cauza asta nu-i dau numele 
** Am folosit expresia „piraterie pe mare” pentru ca in scut timp, nu se va ma sti ce e adevarata piraterie dupa ce autoritatile i-au impus sensul de copiere de softuri. Desigur, asa ceva nu are nici o legatura cu pirateria.

Gabriel Baldovin

2.14. Cerere pentru Garcea legislatorul de a introduce pista implicita de biciclete in legislatie

Cu Garcea la luat permisul auto

Acest articol este parte dintr-un text mai amplu

2.14. Cerere pentru Garcea legislatorul de a introduce pista implicita de biciclete in legislatie

Daca pana acum i-am reprosat unor prevederi ale legislatiei rutiere absurditatea, proasta formulare si prolixitatea, in cele din urma, dar nu in ultimul rand, ii reprosez lipsa unei prevederi clare fata de biciclisti. Poate ca ii lipsesc si alte prevederi, insa tema cu biciclistii ma preocupa mai demult. Exista o ura de cocalar al majoritatii soferilor fata de biciclisti. Asta explica foarte mult din starea noastra ca natiune. Desigur, in Romania exista ura profunda cetatenilor unii fata de altii, in ciuda ipocriziei care ne da faima unui popor ospitalier. Exista si exceptii, insa per total orice aglomeratie creeaza un sentiment de respingere pentru o anumita categorie sociala. E un fapt sociologic binestiut pe care nici macar „sfintenia” si „caracterul ales” al acestui popor nu il poate contracara. De aici, exista o ura a soferilor unii fata de altii in trafic. Simtindu-si superioritatea vehicului, unii soferi au un comportament satrapic fata de biciclisti.

Invatand legislatia, am vazut ca aceasta meteahna e ignorata/nerezolvata de Garcea legislatorul. Cu lacomia lui de provincial emancipat, el nu e interesat de capitolul sport/miscare si nu merge cu bicicleta ca sa stie cum se circula. Avand burdihanul umflat, de aia si se imbolnaveste subit odata ce e trimis la parnaie, dupa ce e prins cu matrapazlacuri diverse. Insa in toate tarile occidentale (exceptand intr-o oarecare masura Anglia) exista o cultura a circulatiei pe bicicleta. In multe din centrele lor urbane circula doar masinile de aprovizionare a magazinelor, mijloacele de transport in comun si bicicletele. La noi, a merge pe bicicleta este un semn de saracie, de inferioritate sociala pentru cocalarul din trafic. Neoliberalistul de taraba isi manifesta dispretul pentru tot ce nu e fita. De aici si haosul din trafic si din sufletul Bucurestiului.

Legislatia romaneasca prevede ca n-ai voie sa claxonezi la mai putin de 25 metri de un biciclist. Si cam atat. In tarile civilizate exista mentalitatea benzii pentru biciclisti si atunci cand ea nu este marcata. Banda are cam 3.5 metri latime. Masina are cam 2 metri latime. Se poate lasa in dreapta drumului un spatiu pe unde circula biciclistii. Iata ce indicator rutier exista in Franta:

La un blocaj in trafic sau la un semafor la care s-au strans cateva sute de metri unui biciclist ar trebui sa i se faca loc de trecere. Cand esti pe bicicleta si vrei sa depasesti o astfel de coloana, cei mai multi soferi te impiedica sa treci. Mai din plictiseala asteptarii in coloana, mai din rautate, ei pozitioneaza masina cu buna stiinta spre dreapta drumului, blocandu-ti accesul fluent in fata. Tu ca biciclist esti nevoit sa faci slalom printre ei, ocolindu-i ba prin stanga , ba prin dreapta. De multe ori ei invoca riscul de a le fi zgariata masina de catre un biciclist ce trece prin dreapta. Nu neg ca ar exista biciclisti incepatori care ar putea face acest lucru din lipsa de experienta. Dar in acest caz nu e problema biciclistului ci a omului care nu-si stie limitele si intra intr-o astfel de zona. Un astfel de biciclist incepator haotic poate veni si din lateral si zgaria masina. Si un pieton poate intra cum nu trebuie si zgaria masina. Ce facem atunci? Interzicem trecerile de pietoni pentru ca unii pot zgaria masina?

Desi cand biciclistul ii depaseste pe partea dreapta nu ii afecteaza in vreun fel, multi soferi sar ca arsi. Ei invoca in mod artificial regula dupa care depasirea se face pe partea stanga. In cazul bicicletei insa o astfel de regula nu este necesara. Depasirea pe care bicicleta o poate face si pe partea dreapta pleaca de la modul normal de circulatie pe partea dreapta cu care biciclistii sunt obisnuiti. A trece prin fata masinii din spate pentru a depasi prin stanga masina din fata, si apoi a reintra pe langa bordura este impropriu insusi mersului pe bicicleta. Si este impropriu inclusiv pentru circulatia masinilor. Bicicleta are o viteza mai mica decat masinile; a iesi spre stanga pentru depasire inseamna o incetinire a fluxului rutier. Pentru ca, conform regulii depasirii unice, masinile din spate nu au voie sa depaseasca si ele bicicleta care depaseste prin stanga un vehicul stationat pe partea dreapta. Asadar, depasirea prin partea stanga mai mult ridica acest risc al zgarierii in conditiile in care, la un blocaj in trafic, masinile stau apropiate bara la bara.

A depasi pe partea dreapta este o solutie chiar de fluidizare a traficului in acest caz. Un autovehicul nu mai este nevoit sa astepte sau sa incalce prevederile depasirii a unui singur vehicul (care nu depaseste la randul lui). Pentru sustinerea unei astfel de precizari exista precedentul depasirii prin partea dreapta a autovehiculelor insele, respectiv in cazul tramvaiului sau a unui vehicul care asteapta sa schimbe drumul, atunci cand e suficient spatiu prin dreapta. Legislatia a permis depasirea pe partea dreapta tocmai pentru fluidizarea traficului: un vehicul care asteapta sa se elibereze banda de pe sensul opus ca sa o traverseze si sa intre pe alt drum, poate bloca circulatia daca legislatorul nu ii permite depasirea pe partea dreapta. In acelasi fel se poate intampla cu bicicleta care e nevoita sa faca manevre de ocolire prin stanga pentru ca Garcea legislatorul nu a precizat asta in legislatia rutiera. Si asta pentru ca el nu are experienta mersului pe bicicleta intr-un oras cu trafic infernal ca Bucurestiul. Burdihanul sau s-a creat la volan.

Un astfel de loc de trecere pe partea dreapta a drumului pe care soferii trebuie sa il faca biciclistilor presupune o constientizare a pistei implicite de bicicleta, adica una nemarcata dar subintelesa de toti participantii la trafic. Pista implicita de bicicleta se justifica pe baza faptului ca biciclistii sunt si ei participanti la trafic. Si, ca orice vehicul, si bicicleta are dreptul sa circule pe un drum public. La modul in care este tratat de legislatia rutiera din Romania, mersul pe bicicleta pare un fel de crima. Exista cateva piste de bicicleta in Bucuresti. Exista piste facute de „Dorel” care se opresc in fata unui obstacol sau il ocolesc intr-un mod nerealist pentru mersul pe bicicleta.

Exista piste care urca peste bordura, fara o trecere lina de la strada la trotuar, obligand biciclistul la smucituri si zguduituri. Exista piste care acopera fie total fie cea mai mare parte a trotuarului, punand biciclistii in conflict cu pietonii.

Si, cel mai rau caz, nu exista piste de bicicleta deloc. Pe astfel de drumuri se poate intelege ca bicicleta este chiar interzisa. Si, dupa cum s-a vazut, unii chiar se comporta astfel.


Singura pista de biciclete de care stiu eu in Bucuresti care chiar are aspect de protectie a biciclistului conform regulii pistei implicite este cea de pe Calea Victoriei. Ea este flancata chiar cu bordura in asa fel incat masinile nu pot intra usor pe spatiul ei. E facuta prin partea stanga a sensului de mers (sens unic) si functioneaza ca pista implicita din cauza faptului ca soferii intra cu riscul de a-si avaria masina trecand peste bordura. Asa ca, la un blocaj sau la o coloana in fata semaforului pista acea ramane goala, permitandu-le biciclistilor sa inainteze pe langa coloana. Aceasta pista functioneaza fizic coercitiv la fel cum s-ar intampla si in cazul instituirii legislative a pistei implicite care i-ar obliga pe soferii blocati sa faca loc biciclistilor pe partea dreapta. O astfel de pista ar trebui sa existe pe orice drum si legislatia trebuie sa o precizeze clar in prevederile sale si sa-i educe pe cocalari. Faptul ca nu e marcata nu trebuie sa fie un impediment pentru ca soferul sa nu tina seama de ea. Tot ce trebuie este ca Garcea legislatorul si Garcea guvernantul sa incerce sa-si mai abata gandurile de la smecherii, sa observe aceste realitati, si sa mai faca ceva util si pentru comunitate.

O situatie similara este si cea a mersului cu bicicleta pe contrasensul interzis, dar suficient de lat pentru a permite trecerea unei biciclete. Desigur, intr-un oras ca Bucurestiul unde masinile sunt parcate jumatate pe carosabil si jumatate pe trotuar, o astfel de pista nu poate exista atata timp cat nici masinile nu pot trece. Este cazul stradutelor de pe langa Intercontinental. E clar ca acolo astfel de piste implicite nu pot exista pentru ca nici masinile nu au loc. Dar in cazurile in care e loc, precum cel descris mai sus, legislatia trebuie sa precizeze asta in virtutea regulii participarii la trafic. Si, da, sunt destule cazuri unde e destul spatiu pentru ca sensurile unice sa aiba pista implicita pentru biciclete chiar daca ea intra pe sens opus. Trebuie spus maniacilor sensului unic, ca pista de pe Victoriei are ambele sensuri, cu toate ca drumul masinilor este de sens unic. Deci se poate.

La fel ca si in cazul depasirii blocajului pe partea dreapta, exista soferi rautaciosi care prefera sa intre cu buna stiinta pe partea biciclistului, sa incurce traficul si sa blocheze drumul. Ei isi descarca astfel frustrarea pe marele depilator, marele infractor si marele autor de carnagiu in trafic, respectiv biciclistul!!!! Inclusiv faptul ca sta si rage de 5 minute blocat cu drumul liber fata i se pare ca se datoreaza tocmai biciclistului. Si-au gasit ei in biciclist un tap ispasitor pe care sa-l ameninte cu strivirea cu bolidul lor. Au gasit in biciclist cauza pentru care ei nu sunt campioni la Formula 1. Si-au gasit pe cineva mai slab in cai putere pe care sa-si verse naduful de sclav frustrat care nu are curajul sa-i spuna in fata sefului care i-a cauzat frustrarea.

Desigur, sentimentul de a fi sofer depasit de o bicicleta este acela al motanului Tom pacalit de soricelul Jerry. Dar daca tu, sofer prostovan, dinadins te apropii cat mai mult de bordura, impiedicandu-mi trecerea, atunci esti cu mult mai prost decat motanul Tom. Logica unui astfel de comportament este acea a mortii caprei vecinului: „eu cu masina sunt blocat, stai si tu biciclistul intre noi, doar s-o ingreuna si mai mult traficul si om suferi toti mai mult”. Insa cocalarii care se comporta astfel trebuie sa inteleaga un lucru: nu din cauza biciclistului asteapta ei in acea coloana. Daca erau toti pe bicicleta se putea circula in acel moment. Macar acest minim efort intelectual l-ar putea face pentru a iesi din acest cerc vicios al frustrarii sclavagiste care ii fac pe multi sa inghita in sec la locul de munca si care apoi se revarsa pe semeni in trafic sau pe stadioane. Nu e vina lor c-au fost prinsi in aceasta capcana sclavagista. Nimeni nu s-a nascut invatat. E vina lor insa ca nu fac cateva eforturi de a-si indrepta comportamentul si a nu fi agenti ai sistemului pe care de fapt il detesta.

In acest moment mersul pe bicicleta si interzicerea masinilor in zonele centrale ale marilor orase, in special in Bucuresti, e singura solutie de rezolvare a crizei infrastructurii. Din pacate, atata timp cat in Romania nu exista o mentalitate ecologica in trafic la nivel de sofer, nici Garcea legislatorul nu se grabeste sa le ia in calcul. Totusi aceste anormalitati comportamentale ale soferilor fata de biciclisti trebuie amendate mai intai de legislatie. Pana acum Garcea legislatorul nu a facut nimic pentru a le reglementa. Cea mai buna solutie ar fi constructia de drumuri care sa absoarba acest trafic infernal care distruge vieti si minti. Din pacate statul mafiot are de profitat de pe urma acestei intarzieri a infrastructurii rutiere, dupa cum am aratat aici: http://baldovin.blogspot.ro/2015/10/spaga-din-drumurile-paradite-si-nefacute.html

Jos burdihanul din masina, Garcea legislatorule si Garcea guvernantule, si mai urcati si pe bicicleta! Poate va mai potoliti lacomia si va mai linistiti apetitul maladiv pentru hotie. Si poate scapati si de inchisoare, nemaifurand atat. Oricum, daca va ascundeti in boliduri antiglont de cetatenii frustrati, tot intr-un fel de inchisoare se cheama ca stati.

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin