Pages

May 12, 2018

Bucharest Half-marathon 2018


E sambata 12 mai si tocmai mi-am ridicat kitul pentru cursa de semimaraton de maine.


Gandurile nu sunt tocmai pozitive pentru maine. In primul rand sint inevitabilele kilograme luate de Paste, pe care nu le-am putut da jos. Apoi startul va fi la 9. 45, cand se anunta 18 grade. La 12 vor fi 21.


Prea cald si prea greu pentru a-mi bate recordul din 1 decembrie de 01. 46. Ar fi bine totusi daca mi-as bate recordul la aceasta competitie.Nu in ultimul rand, tricoul arata urat. Movul asta cu rosu ma demoralizeaza...

Actualizare ulterioara. Per total intalnirea cu mai multi alergatori veniti din toata tara, si cu alti prieteni e ocazie de bucurie. Cele doua zile de alergare prilejuite cu ocazia cursei asteia si celei din toamne sunt printre cele mai faine din an. Dupa cursa mergem la terasa, se spun glume, radem, tot tacamul. Totusi cu siguranta cursa asta nu-i cursa mea. Nu ma simt bine pe ea atunci cand caut sa-mi bat recordul. Din cauza caldurii mi s-a parut cea mai grea cursa la care am participat. Am vrut sa renunt de multe ori. Am continuat doar pentru ca oricum trebuia sa ajung la garderoba si sa-mi iau lucrurile.

Cu toate astea, la aceasta editie s-a imbunatatit timpul atat la barbati cat si la femei. Siele Patrick Kipkorir din Kenya, a inregistrat timpul 01.00.05 iar Korikwiang Pauline Chemning din Kenya a castigat primul loc, terminand cursa in 01.10.07. Nu-mi dau seama cum s-a putut asta. Probabil ca africanii sunt mai obisnuiti cu caldura. Eu am scos acelasi timp ca anul trecut 01 53 44 timpul de la start si 01 51 43 timpul real, cu acelasi istoric al cursei ca atunci, cu diferenta ca acum a fost mult mai cald. Multi cunoscuti au scos timpi slabi, invocand caldura.



M-a demoralizat un pic astfel de timp, cand eu urmaresc sa scad sub 01.46 pe semimaraton. O alta problema a fost satelitul si semnalul GPS primit de aplicatiile de tracking. La finalul celor 21 de km atat Strava cat si Runtastic mi-au aratat vreo 23… Alta ironie: sa alergi prost si aplicatia sa-ti spune ca ai o viteza sub 4 m/km…



Ghinionul a fost atat de mare cu cat, zilele precedente a fost o temperatura optima, si fara soare. Dar iata ca duminica era senin cristal, ca m-am bronzat pe fata, mai rau ca la mare de 1-2 mai, cand am prins mai mult innorat decat senin. A trebuit sa-mi dau cu crema antiarsuri solare seara. Ironia e ca dupa ora 2 temperatura a scazut atat de mult incat am inceput sa dardaim la terasa, dupa ce ne sufocasem de caldura cateva ore inainte, in cursa.

Apoi, mereu se intampla cate un lucru din afara alergarii care ma deranjeaza. La cursa asta responsabila cu uratirea evenimentului a fost jandarmeria calare. Idiotii calare au avut proasta inspiratie sa patruleze chiar pe traseu inainte de plecarea in cursa. Si uite asa s-a umplut Calea Unirii de balegi de cal. Va puteti imagina idioti mai mari? Cand alergi singur pe poiana le poti ocoli. Insa cand alergi in grup nu le poti vedea. Asa se face ca multi au calcat in ele si le-au intins pe toata strada. Jandarmeria apara imputirea. Ca au venit si ei sa arate cum reusesc sa calmeze populatia prin frica, amenzi date abuziv, fara justificare factica, pierdute pe banda rulanta in procese de contestare, eu inteleg. Asta le e menirea. Dar de ce mai e nevoie sa vina si pe cai? Se intampla batai intre galeriile de fotbal? Se sparg magazine odata cu evenimentul acesta? Nu. Mai protesteaza cate un muncitor de duminica pentru ca nu merg mijloacele de transport in comun sau pentru ca nu pot traversa timp de 10-15 minute. Dar, in rest nu se intampla vreun scandal. Politia reuseste sa rezolve fara nicio problema aceste mici incidente fara sa mai intervina jandarmeria. Si daca tot ai venit pe cai, stai dracului departe de traseu, calaretule fara cap, ce esti! Cauta infractori si bate-i si lasa-ne in pace!

Nu cred ca ma voi mi inscrie pe viitor la cursa asta, tinand cont de excesele alimentare prilejuite de vizitele de Craciun si Paste, care se lasa inevitabil cu luarea in greutate. E mai facil sa ma trezesc vara pe la 5 dimineata si sa ma antrenez pentru Bucharest International Marathon, din toamna. Ma mai inscriu la acesta doar daca va fi programata cu o luna mai devreme, pe o temperatura de 10 grade.

Dar, repet, experienta a fost una inedita. Per total sentimentul e pozitiv. Daca si anul asta as avea acelasi an precum 2017, cu baterea ulterioara a recordului personal dupa ce initial am sfeclit-o la cursa asta, as fi foarte multumit. Si ca sa inchei intr-o nota optimista, remarc impartirea cursei pe mai multe sectiuni cu staruri diferite si distantate clar in timp: cursa de 10 km a plecat la 8. 15, semimaratonul la 9. 45, cursa populara la 13. In felul asta s-a evitat imbulzeala de anii trecuti de la start, desi Bucharest RUNNING CLUB a anuntat ca au participat peste 16.000 de alergatori. Cel putin eu n-am mai fost incomodat la plecare ca in trecut. E o rezolvare interesanta a acestei probleme si sper ca si sper ca si data sa fie schimbata in viitor.



May 4, 2018

Marea in presezon



Litoralul e perceput de simturi ca sfarsitul pamantului, capatul lumii. El creeaza iluzia sfarsitului de ciclu in propria viata, care poate fi nasterea dar si moartea. In primul caz marea trezeste porniri sexuale. De asta in plin sezon litoralul devine un dezmat. Celalalt caz te obliga sa fii introspectiv. Marea vazuta in afara sezonului e altfel decat cea in sezon. Marea nu trebuie vazuta doar pentru distractie. Ea trebuie vizitata si pentru meditatie. Mai ales pentru meditatie. Marea este un templu. Eternitatea ei pare un altar de rugaciune. Nimic nu te hartuieste, la fel ca in lacasurile de cult.



Simpla absenta umana schimba totul. Izolat de tantarii cotidieni ai atentiei, contemplatorul marii e un rege al infinitului. In acel moment el are acel sentiment de stima de sine, prin punerea umanitatii si in insasi persoana sa, dupa cum spune o parte din descrierea Imperativului Categoric al lui Kant. In acel moment esti doar tu si universul. Infinitul de cer si apa are nevoie de tine, precum tu te contopesti in el. Contemplarea imensitatii de ape este o topire a insignifiantei fiintei umane in metafizica eterna a Universului.

Cerul si apa sunt transfigurari ale universului in spatii accesibile perceptiei umane. Esti gata sa crezi? Esti gata sa te rogi? Atunci mergi la ea! Daca vrei doar sirene sau printi poseidonici, atunci te va palmui. Multora le place si asta. Altii se lasa chiar inecati de latura ei seducatoare.

Filosofi sau prozaici, toti se simt atrasi de litoral. Eminescu chiar si-a declarat deschis spre a face pasul catre eternitate prin portile marginii marii.

„Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.”

Pentru fi Catalin Crisan marea e un simplu leagan care-i aminteste, desigur de mamica.



Nu sariti cu mistocareala! Nu-i putin lucru. Maternitatea e sensul sublimat si la metafizici. Pe el marea il leagana. Pe filosofi ii ridica de la pamant. Dar tot mamica se cheama a fi si acolo.

Fie perceputa ca o mama buna, fie ca un tiran, marea pare un monstru. Viu si necrutator. Zgomotul valurilor sale seamana cu respiratia. Uneori ea respira calm, echilibrat, alteori furios sau chiar furtunos: „Va geme de patemi / Al marii aspru cant...”, zice poetul. Intalnirea cu acest monstru si supravietuirea de dupa, iti da un sentiment de atotputernicie, de om mandru aflat in varful lantului trofic. Eu am surprins-o rosie de furie, dupa ce initial a muscat malul dintre Vama Veche si 2 Mai.


Si nu s-a lasat pana cand l-a pisat si a facut apa din acel pamant pe care l-a vanat.