În gura presei” este una dintre f. puţinele emisiuni din mass-media românească la care eu mă uit. De obicei o fac dimineaţa înainte să plec la job, în timp ce mănânc. În ediţia de acum 2 seri pe care eu am văzut-o parţial în reluare ieri dimineaţă Mircea Badea spune despre homosexali că nu ar trebui să aibă posibilitatea de adoptare a copiilor pentru că instinctul lor este de la început pervertit, adică unul împotriva maternităţii în general
Mircea Badea are umor, le zice uneori profund însă le şi stâlceşte în multe cazuri. În cazul de faţă el confundă instinctul matern cu cel sexual care nici la animale nu au acelaşi organ. S-o simţi el orgasmul în tot corpul însă nucleul său se afla mai la periferia organului sexual femeiesc pe când organul procreativ propriuzis e uterul şi extrema cealaltă… Ele sunt legate unul de altul foarte strâns dar nu sunt unul şi acelaşi lucru. De exemplu dacă eu mă excit sexual nu înseamnă că vreau să mângâi un copil în acelaşi moment aşa cum se manifestă instinctul matern. Cele două instincte se amestecă destul de mult după legi proprii ale psihicului astfel că binecunoscutul sărut din preludiu este o reactualizare a perioadei maternităţii de sugere a sânului. Ne sărutăm partenera/partenerul pentru că în el proiectăm propria maternitate infantilă pe care ne-o dorim realizată în prezent prin finalitatea sexualităţi înşişi. Relaţia dintre parteneri se poate răci treptat dacă perspectiva procreaţiei nu se întrevede la un moment dat. Dar asta ţine mai mult de libido iar dorinţa de a avea copii ţine mai mult de maternitate. Lucrurile sunt un pic confuze pentru că în psihologie nu e ca în fizică unde un obiect e unul şi acelaşi. Psihicul este ca o acuarelă unde fiecare tuşă/pulsiune este influenţată de cea vecină şi de cea din care a provenit. Din această cază există o pedofilie care amestecă foarte mult atracţia maternă pentru copii pe care o avem toţi cu atracţia sexuală faţă de un partener anume.
Oricum, cultura occidentală în special a plasat cele dă comportamente, respectiv cel sexual şi cel matern la extremă unul de altul. Maternitatea e nucleul religiei creştine şi nu numai iar exacerbarea ei a fost încurajată şi răsplătită în timp ce sexualitatea a fost acceptată doar în cantităţi moderate, orice exces fiind condamnat. De asta s-a auzit de „mame eroine” însă prostituatele au ajuns eroine abia după ce s-au căit pentru trecutul lor…
Iată că dreptul de a înfia copii al parafilicilor nu poate fi interzis ca urmare a orientării lor libidinale. În ceea ce mă priveşte cred că există destui gay care ar putea fi mult mai buni părinţi decât sunt heterosexualii astăzi. Faţă de ororile care se întâmplă în satele din România uitate pe la Evul Mediu mulţi gay sunt adevărate modele şi de viaţă nu numai de creştere a copiilor. Însă o bună parte din ei sunt extrem de instabili în ceea ce priveşte relaţiile iar creşterea uni copil poate intra la n moment dat sub semnul abandonului în lumina unui astfel de comportament. Însă n stil de viaţă conservator şi o situaţie materială bună pot fi oricând argumente solde pentru ca un copil să fie crescut de persoane gay în mod legal. Pentru că, fiţi siguri, sunt foarte multe cazuri de persoane gay care îşi cresc copiii foarte bine dar nimeni nu ştie de orientarea lor sexuală.
O altă idee de combătut în cele expuse de el este şi aceea a faptului că cineva ar putea deveni gay ca urmare a „modei”. Este o idee destul de veche şi rejectată în psihologie dar care poate, iată, supravieţui inconştient şi reluată astfel. Mai multe despre subiect aici:
http://www.members.lycos.co.uk/gabald/texte/psihologia_pentru_copil_10_ani.htm
Nici cu acuzaţia pe care Bada a formulat-o despre gay cum că ar avea „ceva la cap” nu am fost de acord. Aşa ceva ţine de preistoria psihiatrei şi de civilzaţia de acum câteva secole care iată supravieţuieşte exact acolo unde te aştepţi mai puţin…
May 27, 2008
Birocratia pentru omul de rand e o crima sociala
Fraier mai sunt că nu plec din ţară…
Recent am aflat că am o amendă de 500 ron. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost cea de la jandarmerie pentru „armata e gunoi” de acum aproape 2 ani şi nu îmi puteam imagina o altă amendă. Dacă aş fi ştiut sigur că e de la jandaHARMerie nu m-aş fi obosit să mă interesez de provenienţa ei însă la modul în care funcţionează instituţiile în ţara asta te poţi aştepta la orice, poţi lua amendă din orice şi fără a fi anunţat. Aşa că m-am dus să văd despre ce-i vorba.
Birocraţia specifică unei viziuni totalitariste despre funcţionarea instituţiilor se simţea la fiecare secundă. Nu găseşti biroul de informaţii pentru că nu are scris pe uşă, mare, pentru cel care nu a mai călcat pe acolo. Intri prin 2-3 birouri doar ca sa afli unde sunt informaţiile. Funcţionarii discută între ei şi abia dacă observă că eşti un „client” care le plăteşti salariile gata oricând să se încrunte pentru că ai îndrăznit să le tulburi investigaţia metafizică. Probabil că au dat concurs (!!!) pentru acel post de tăietori de frunze la câini şi încearcă să îl onoreze cât mai bine conform spiritului care i-au adus în acest post. Să te ferească D-zeu să ai vreo problemă la primărie că se rezolvă doar dacă sari du „dreptu’”. Logica lor e simplă: şi ei au plătit dreptu’ la alţii mai sus puşi, acum e rându’ lor să colecteze…
Am trecut de la o clădire la alta pentru că în sectorul 3 impozite şi taxe, amenzi, administraţie şi nu ştiu câte alte instituţii stau unele pe lângă altele în vreo 5-6 clădiri din zona Costin Georgian. Până am ajuns la cea care mă interesează pe mine am trecut prin 3 astfel de clădiri şi niciuna nu avea rastel de biciclete. Aşa că dacă mergi cu bicicleta nu ai decât să o urci după tine pe scări pentru că nu ai un rastel de care să o legi.
În fine, am ajuns la biroul în cauză şi am aflat că era aceea de acum 2 ani. Numai că eu am contestat în instanţă procesele verbale ale jandarmeriei în urma cărora am fost amendat şi am şi câştigat. Asta le-am spus funcţionarilor dacă tot mă aflam acolo. La care ei aproape că m-au somat să aduc „dovada” de la tribunal! Ce vorbeşti? Adică eu trebuie să arăt că sunt nevinovat. Dacă un poliţist are chef să te ia la secţie pentru furt tu eşti trebuie să dovedeşti că nu ai furat, nu? Deci nu autorităţile trebuie să demonstreze că eşti vinovat ci tu trebuie să arăţi că eşti nevinovat.
Adică totalitarnostalgicii fac nişte gogomănii în relaţia cu cetăţeanul, se dovedeşte că acţiunea lor e gogomaniacă dar situaţia rămâne în coadă de peşte, nu fac nimic pentru a-şi corecta gogomănia. Scrisoarea trimisă de jandarmerie în urma pierderii procesului, cu scuzele de rigoare şi cu precizările despre „binele cetăţeanului” şi respppectul pentru el îs aşa nişte chestii venite de la ăia de mai sus. Fără cunoştinţă despre „cum merg lucrurile” de fapt. Jandarmeria are tupeul să îţi trimită acasă scuzele pentru acel incident dar să informeze primăria despre faptul că amenda pe care ei au trimis-o imediat nu au mai anulat-o. Nu este astfel o ipocrizie fără margini?
Iată cum instituţiile statului român în general şi jandharmeria în special funcţionează după legea prezumţiei de vinovăţie specifică timpurilor predecembriste. În loc să vadă dacă omul contestă în tribunal constatările lor şi abia apoi să trimită la primărie decizia. Că deh… în armată ordinu’ se execută nu se discută. Într-o astfel de instituţie nu funcţionează revocările, contestaţiile şi altele de acest gen şi asta se vede şi în relaţia cu cetăţeanul.
Fireşte că dintr-o astfel de experienţă nu poţi să ieşi cu părerea că mai bine stai deoparte, laşi de la tine decât să intri în contact cu instituţiile statului de gen poliţie sau jandarmerie, pentru că drumurile pe care trebuie să le faci în urma acestor întâlniri „amicale”, pierderea de timp este una dintre consecinţe. Majoritatea oamenilor o fac cu adevărat şi sper să ajungă să o facă în aşa fel încât justificarea funcţiei lor în stat să rămână doar aceea de a fi câine al politicienilor.
Pa tu! Hai că ne vedem la vot ;)
Recent am aflat că am o amendă de 500 ron. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost cea de la jandarmerie pentru „armata e gunoi” de acum aproape 2 ani şi nu îmi puteam imagina o altă amendă. Dacă aş fi ştiut sigur că e de la jandaHARMerie nu m-aş fi obosit să mă interesez de provenienţa ei însă la modul în care funcţionează instituţiile în ţara asta te poţi aştepta la orice, poţi lua amendă din orice şi fără a fi anunţat. Aşa că m-am dus să văd despre ce-i vorba.
Birocraţia specifică unei viziuni totalitariste despre funcţionarea instituţiilor se simţea la fiecare secundă. Nu găseşti biroul de informaţii pentru că nu are scris pe uşă, mare, pentru cel care nu a mai călcat pe acolo. Intri prin 2-3 birouri doar ca sa afli unde sunt informaţiile. Funcţionarii discută între ei şi abia dacă observă că eşti un „client” care le plăteşti salariile gata oricând să se încrunte pentru că ai îndrăznit să le tulburi investigaţia metafizică. Probabil că au dat concurs (!!!) pentru acel post de tăietori de frunze la câini şi încearcă să îl onoreze cât mai bine conform spiritului care i-au adus în acest post. Să te ferească D-zeu să ai vreo problemă la primărie că se rezolvă doar dacă sari du „dreptu’”. Logica lor e simplă: şi ei au plătit dreptu’ la alţii mai sus puşi, acum e rându’ lor să colecteze…
Am trecut de la o clădire la alta pentru că în sectorul 3 impozite şi taxe, amenzi, administraţie şi nu ştiu câte alte instituţii stau unele pe lângă altele în vreo 5-6 clădiri din zona Costin Georgian. Până am ajuns la cea care mă interesează pe mine am trecut prin 3 astfel de clădiri şi niciuna nu avea rastel de biciclete. Aşa că dacă mergi cu bicicleta nu ai decât să o urci după tine pe scări pentru că nu ai un rastel de care să o legi.
În fine, am ajuns la biroul în cauză şi am aflat că era aceea de acum 2 ani. Numai că eu am contestat în instanţă procesele verbale ale jandarmeriei în urma cărora am fost amendat şi am şi câştigat. Asta le-am spus funcţionarilor dacă tot mă aflam acolo. La care ei aproape că m-au somat să aduc „dovada” de la tribunal! Ce vorbeşti? Adică eu trebuie să arăt că sunt nevinovat. Dacă un poliţist are chef să te ia la secţie pentru furt tu eşti trebuie să dovedeşti că nu ai furat, nu? Deci nu autorităţile trebuie să demonstreze că eşti vinovat ci tu trebuie să arăţi că eşti nevinovat.
Adică totalitarnostalgicii fac nişte gogomănii în relaţia cu cetăţeanul, se dovedeşte că acţiunea lor e gogomaniacă dar situaţia rămâne în coadă de peşte, nu fac nimic pentru a-şi corecta gogomănia. Scrisoarea trimisă de jandarmerie în urma pierderii procesului, cu scuzele de rigoare şi cu precizările despre „binele cetăţeanului” şi respppectul pentru el îs aşa nişte chestii venite de la ăia de mai sus. Fără cunoştinţă despre „cum merg lucrurile” de fapt. Jandarmeria are tupeul să îţi trimită acasă scuzele pentru acel incident dar să informeze primăria despre faptul că amenda pe care ei au trimis-o imediat nu au mai anulat-o. Nu este astfel o ipocrizie fără margini?
Iată cum instituţiile statului român în general şi jandharmeria în special funcţionează după legea prezumţiei de vinovăţie specifică timpurilor predecembriste. În loc să vadă dacă omul contestă în tribunal constatările lor şi abia apoi să trimită la primărie decizia. Că deh… în armată ordinu’ se execută nu se discută. Într-o astfel de instituţie nu funcţionează revocările, contestaţiile şi altele de acest gen şi asta se vede şi în relaţia cu cetăţeanul.
Fireşte că dintr-o astfel de experienţă nu poţi să ieşi cu părerea că mai bine stai deoparte, laşi de la tine decât să intri în contact cu instituţiile statului de gen poliţie sau jandarmerie, pentru că drumurile pe care trebuie să le faci în urma acestor întâlniri „amicale”, pierderea de timp este una dintre consecinţe. Majoritatea oamenilor o fac cu adevărat şi sper să ajungă să o facă în aşa fel încât justificarea funcţiei lor în stat să rămână doar aceea de a fi câine al politicienilor.
Pa tu! Hai că ne vedem la vot ;)
May 13, 2008
Ce este un blog/Ce este Facebook
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a emis in urma cu ceva vreme urmatoarea parere despre bloguri si blogosfera. Am auzit idei asemenatoare si la alti jurnalisti . Nu sunt de acord. Nu sunt de acord nici cu ideea blogului ca jurnal on line. Or fi si astea, poate ca de la asta s-a plecat insa sensul blogului este altul si anume comunicarea (interactiva). Cum mie imi place sa despart firul in 4, am sa fac o mica paranteza aducand in discutiile vechile forme de comunicare la distanta , vechea posta.
Si atunci lucrurile devin ceva mai clare: am avut scrisori (pe hartie) si telefon si inainte de internet. Insa el faciliteaza un anumit tip de rapiditate cu costuri minime. Se poate folosi direct telefonul prin conectare la anumite siteuri ajutat de o pereche de casti si microfon pentru discutii cu persoane intime fata de care nu trebuie sa-ti cauti cuvintele. Insa poti folosi internetul ca telefon si pentru a fi sigur ca mesajul tau este sigur receptat de cine trebuie auzindu-i clar vocea. Sau poti folosi messengerul si chatul pentru discutii un pic mai controlate si mai lungi. Insa nu sti daca cumva partenerului i-a cazut reteaua si s-a intamplat sa nu primeasca ultimul tau mesaj. Discutiile in timp semireal cu ajutorul chat-ului mai au discomfortul ca fiecare dintre cei 2 interlocutori poate vedea o anumita directie de decurgere a discutiei astfel incat raspunsurile pot parea dialog al surzilor. Iata un exemplu:
Iata ca a aparut o confuzie: A se refera la y si B la x... Deja comunicarea ia o latura usor haioasa.
E clar ca niste probleme un pic mai complicate, cu raspunsuri mai complexe ar da peste cap toata discutia. Si atunci poti folosi e-mailul prin care trimiti mesaje unui amic. Ajung mai tarziu si fiecare are timp sa l citeasca. Diferenta fata de scrisorile pe care si le trimiteau buncicii si rasbunicii consta doar in rapiditatea livrarii "scrisorilor" care intrece posta clasica. Dar daca cineva vrea sa citeasca mesajele celor 2? Eventual sa intervina? Atunci baietii din spatele netului au inventat "listele de discutii" de genul "yahoo groups" unde fiecare lista fie e libera fie are un administrator care modereaza comentariile.
Neajunsurile grupului de e-mail sunt 3. Primul este ca te poate enerva un membru din lista si nu poti sa scapi de el pt. ca moderatorul nu il da afara. Al doilea e ca lista poate deveni atat de mare incat sa iti pierzi o gramada de timp stergand mesajele trimise cu duiumul de toti membrii. Apoi, daca pleci in vacanta se intampla sa ti se blocheze casuta postala cu mesaje necitite si sa nu mai poti primi mesaje mai importante. Si atunci baietii de la IT au inventat forumul care e un site special in care intri si citesti mesajele fara sa te trezesti ca ti se blocheaza casuta postala.
Din pacate si la forum au aparut probleme. Nevazand omul in fata, fiecare proiecteaza pe neve in celalalt tot felul de figuri de la inger la diavol. Si asa au inceput certurile asa ca forumul poate foarte usor degenera in mahala. Daca nu sunt certuri sunt spamuri sau mesaje troll menite doar sa incurce discutia si nu sa o construiasca. Moderatorii pot sterge mesajele sau pot da afara utilizatorii insa ei pot intra cu nickname-uri. Acum apare problema cu bietii moderatori care trebuie sa faca ceea ce faceai tu cu lista de discutii. Si nu stiu cum se face ca mai toata lumea e nemultumita de moderator. Ba ca e dur, ba ca e prea ingaduitor. Si atunci fiecare se hotaraste sa fie moderator, fuge de pe forum si isi face blog.
Problemele blogului sunt cam aceleasi ale forumului. RSS Feed-urile sunt in masura sa iti anunte noile mesaje (comentarii si articole) la fel cum poti fi anuntat de pe forumuri sau cum le vezi in lista de discutii. Cu cat mesajele sunt mai multe cu atat esti mai putin atent la ele. Cu cat il izolezi mai mult cu atat sansele de evolutie si a unui dialog constructiv sunt mai reduse.
Iata ca blogul nu este neaparat un jurnal. Poate fi un jurnal daca evenimentele din viata ta devin subiect de interes pentru o comunitate anume. Dar trebuie inteles ca blog nu inseamna un jurnal pe care tu il tii asa cum se tine jurnalul in adolescenta ascun de restul familiei sau de restul celor ce te cunosc face to face. Chiar daca oferi posibilitatea comentarii insemnarilor tale, asta nu inseamna ca ai blog. Pentru a avea blog trebuie sa comunici cu alti blogari. Daca ai pretentia ca ei sa vina si sa te asculte fara crincet ai facut, eventual un site cu aspectde blog, atunci trebuie sa faci si tu acelasi lucru. Pana si companiile "serioase" au activitate retroactiva on line. Asta inseamna bloggingul mai mult decat o intimitate pe care incerci s-o protejezi de curiozitatea celorlalti.
Chat-uri, mailuri, liste de dicutii, forumuri si bloguri: toate acestea sunt menite sa reduca distantele dintre oameni. Toate acestea sunt modele de comunicare mai familiale , mai intime sau mai specializate si mai formale.
Actualizare 2013. Toate acestea au fost combinate intr-un mod subtil de catre Facebook. Majoritatea retelelor de socializare de dinainte de 2010 aveau avantajul ca combinau intimitatea blogului care risca sa se izoleze cu deschiderea spre noi cititori asa cum o facea forumul. In locul moderatorului s-a plasat insusi userul care decide cat sa iasa in public, cu ce informatii si cat e decis sa dezvaluie din intimitatea sa.
Aceasta combinatie a fost intrevazuta de Zucker boy. Dar initial Facebook era cu mult in spatele altor retele de socializare de acelasi gen din anii 2000. Explozia a avut loc dupa anii 2010. Zucker boy a reusit sa convinga autoritatile americane sa-i dea niste bani cu care sa creeze acest megaportal cu alura de megaforum. Singur baiatul de zahar nu putea face acest lucru. Facebook e un gigant. Numarul utilizatorilor este colosal. Serverele care ar suporta un astfel de megaforum costa imens. De unde sa plateasca baietasul de zahar? Din 2-3 reclame cea par firav in dreapta paginii? Nu prea cred? Cred in schimb ca autoritatile americane vor sa faca din Facebook o noua baza de date cu privire la identitatea cetatenilor. Facebook este noul ID. Si de aceea i-au dat bani domnisorului. Autoritatile americane au preferat riscul de a raspandi parerile reale ale oamenilor si nu cele impuse prin mass-media traditionala in schimbul unui anumit tip de spionaj in viata personala a cuiva. Pentru ca, din pacate, din cateva like-uri date pe Facebook, un psiholog iti poate creiona personalitatea. La o adica, libertatea de intrunire oferita de Facebook (garantata de Constitutiile statelor dar sufocata subtil de catre actiunile reale ale autoritatilor) poate fi controlata prin alte metode. Una este cea a postacilor platiti, probabil membri de periferie ale (de)serviciilor secrete. Ei contracareaza anumite opinii „periculoase”. Alta este cea pe care am observat-o concret aici: http://baldovin.blogspot.ro/2013/08/facebook-incearca-sa-blocheze.html . Si , desigur, mai sint si altele de acest gen. Deocamdata, de dragul comunicarii cu prietenii aflati la distanta mare sau a intalnirii unor oameni cu acelasi pasiuni sau opinii despre anumite subiecte, multi dintre noi am acceptat acest nou tip de ID. Facebook e de departe cea ai populara retea de socializare. Ramane de vazut pana cand.
Si atunci lucrurile devin ceva mai clare: am avut scrisori (pe hartie) si telefon si inainte de internet. Insa el faciliteaza un anumit tip de rapiditate cu costuri minime. Se poate folosi direct telefonul prin conectare la anumite siteuri ajutat de o pereche de casti si microfon pentru discutii cu persoane intime fata de care nu trebuie sa-ti cauti cuvintele. Insa poti folosi internetul ca telefon si pentru a fi sigur ca mesajul tau este sigur receptat de cine trebuie auzindu-i clar vocea. Sau poti folosi messengerul si chatul pentru discutii un pic mai controlate si mai lungi. Insa nu sti daca cumva partenerului i-a cazut reteaua si s-a intamplat sa nu primeasca ultimul tau mesaj. Discutiile in timp semireal cu ajutorul chat-ului mai au discomfortul ca fiecare dintre cei 2 interlocutori poate vedea o anumita directie de decurgere a discutiei astfel incat raspunsurile pot parea dialog al surzilor. Iata un exemplu:
- "A: ce parere ai despre x?
- B: asa si asa...
(intre timp ii mai vine o idee si continua sa scrie pe tema x in timp ce A ii mai trimite un mesaj) - A: dar despre y?
- (B deja scrisese mesajul si il trimite fara sa se refere la ultimul mesaj al lui A --care nu apruse cand se apucase sa-l conceapa--ci la penultimul )
- B: pacat ca e un pic fandosit in rest e ok."
Iata ca a aparut o confuzie: A se refera la y si B la x... Deja comunicarea ia o latura usor haioasa.
E clar ca niste probleme un pic mai complicate, cu raspunsuri mai complexe ar da peste cap toata discutia. Si atunci poti folosi e-mailul prin care trimiti mesaje unui amic. Ajung mai tarziu si fiecare are timp sa l citeasca. Diferenta fata de scrisorile pe care si le trimiteau buncicii si rasbunicii consta doar in rapiditatea livrarii "scrisorilor" care intrece posta clasica. Dar daca cineva vrea sa citeasca mesajele celor 2? Eventual sa intervina? Atunci baietii din spatele netului au inventat "listele de discutii" de genul "yahoo groups" unde fiecare lista fie e libera fie are un administrator care modereaza comentariile.
Neajunsurile grupului de e-mail sunt 3. Primul este ca te poate enerva un membru din lista si nu poti sa scapi de el pt. ca moderatorul nu il da afara. Al doilea e ca lista poate deveni atat de mare incat sa iti pierzi o gramada de timp stergand mesajele trimise cu duiumul de toti membrii. Apoi, daca pleci in vacanta se intampla sa ti se blocheze casuta postala cu mesaje necitite si sa nu mai poti primi mesaje mai importante. Si atunci baietii de la IT au inventat forumul care e un site special in care intri si citesti mesajele fara sa te trezesti ca ti se blocheaza casuta postala.
Din pacate si la forum au aparut probleme. Nevazand omul in fata, fiecare proiecteaza pe neve in celalalt tot felul de figuri de la inger la diavol. Si asa au inceput certurile asa ca forumul poate foarte usor degenera in mahala. Daca nu sunt certuri sunt spamuri sau mesaje troll menite doar sa incurce discutia si nu sa o construiasca. Moderatorii pot sterge mesajele sau pot da afara utilizatorii insa ei pot intra cu nickname-uri. Acum apare problema cu bietii moderatori care trebuie sa faca ceea ce faceai tu cu lista de discutii. Si nu stiu cum se face ca mai toata lumea e nemultumita de moderator. Ba ca e dur, ba ca e prea ingaduitor. Si atunci fiecare se hotaraste sa fie moderator, fuge de pe forum si isi face blog.
Problemele blogului sunt cam aceleasi ale forumului. RSS Feed-urile sunt in masura sa iti anunte noile mesaje (comentarii si articole) la fel cum poti fi anuntat de pe forumuri sau cum le vezi in lista de discutii. Cu cat mesajele sunt mai multe cu atat esti mai putin atent la ele. Cu cat il izolezi mai mult cu atat sansele de evolutie si a unui dialog constructiv sunt mai reduse.
Iata ca blogul nu este neaparat un jurnal. Poate fi un jurnal daca evenimentele din viata ta devin subiect de interes pentru o comunitate anume. Dar trebuie inteles ca blog nu inseamna un jurnal pe care tu il tii asa cum se tine jurnalul in adolescenta ascun de restul familiei sau de restul celor ce te cunosc face to face. Chiar daca oferi posibilitatea comentarii insemnarilor tale, asta nu inseamna ca ai blog. Pentru a avea blog trebuie sa comunici cu alti blogari. Daca ai pretentia ca ei sa vina si sa te asculte fara crincet ai facut, eventual un site cu aspectde blog, atunci trebuie sa faci si tu acelasi lucru. Pana si companiile "serioase" au activitate retroactiva on line. Asta inseamna bloggingul mai mult decat o intimitate pe care incerci s-o protejezi de curiozitatea celorlalti.
Chat-uri, mailuri, liste de dicutii, forumuri si bloguri: toate acestea sunt menite sa reduca distantele dintre oameni. Toate acestea sunt modele de comunicare mai familiale , mai intime sau mai specializate si mai formale.
Actualizare 2013. Toate acestea au fost combinate intr-un mod subtil de catre Facebook. Majoritatea retelelor de socializare de dinainte de 2010 aveau avantajul ca combinau intimitatea blogului care risca sa se izoleze cu deschiderea spre noi cititori asa cum o facea forumul. In locul moderatorului s-a plasat insusi userul care decide cat sa iasa in public, cu ce informatii si cat e decis sa dezvaluie din intimitatea sa.
Aceasta combinatie a fost intrevazuta de Zucker boy. Dar initial Facebook era cu mult in spatele altor retele de socializare de acelasi gen din anii 2000. Explozia a avut loc dupa anii 2010. Zucker boy a reusit sa convinga autoritatile americane sa-i dea niste bani cu care sa creeze acest megaportal cu alura de megaforum. Singur baiatul de zahar nu putea face acest lucru. Facebook e un gigant. Numarul utilizatorilor este colosal. Serverele care ar suporta un astfel de megaforum costa imens. De unde sa plateasca baietasul de zahar? Din 2-3 reclame cea par firav in dreapta paginii? Nu prea cred? Cred in schimb ca autoritatile americane vor sa faca din Facebook o noua baza de date cu privire la identitatea cetatenilor. Facebook este noul ID. Si de aceea i-au dat bani domnisorului. Autoritatile americane au preferat riscul de a raspandi parerile reale ale oamenilor si nu cele impuse prin mass-media traditionala in schimbul unui anumit tip de spionaj in viata personala a cuiva. Pentru ca, din pacate, din cateva like-uri date pe Facebook, un psiholog iti poate creiona personalitatea. La o adica, libertatea de intrunire oferita de Facebook (garantata de Constitutiile statelor dar sufocata subtil de catre actiunile reale ale autoritatilor) poate fi controlata prin alte metode. Una este cea a postacilor platiti, probabil membri de periferie ale (de)serviciilor secrete. Ei contracareaza anumite opinii „periculoase”. Alta este cea pe care am observat-o concret aici: http://baldovin.blogspot.ro/2013/08/facebook-incearca-sa-blocheze.html . Si , desigur, mai sint si altele de acest gen. Deocamdata, de dragul comunicarii cu prietenii aflati la distanta mare sau a intalnirii unor oameni cu acelasi pasiuni sau opinii despre anumite subiecte, multi dintre noi am acceptat acest nou tip de ID. Facebook e de departe cea ai populara retea de socializare. Ramane de vazut pana cand.
May 12, 2008
Drogatii: noile vrajitoare ale Evului Mediu
Pe langa cunoscutul caz al rapperului Shishu, a carui tinerete este serios pusa la indoiala de autoritati (represive), pentru consum, detinere si comercializare, recent alti artisti, printre care DJ-ul Rosario Internullo, au fost interceptati de anorganele de politie & co, pentru posesie de droguri.
Practic, invinuirea de comercializare poate oricand fi inventata ad-hoc in functie de „muschii” celui care ancheteaza. Nu ai cum sa probezi contrariul. Modul in care niste oameni care vor sa isi traiasca viata asa cum cred ei de cuviinta, si nu in interiorul abatoarelor de productie, este fireste foarte neprofitabil pentru autoritati (represive), care au si trecut la fapte marete.
Parca rupt din scenele din filme de genul "Salvati soldatul Ryan" combinate cu cele din "Cel mai iubit dintre pamanteni", ofizzerii antidrog puneau intrebari de genul: "ce ai aici?", "Profesia?", "De unde ai drogurile?", la care bietii oameni raspundeau cat se poate de calm, in contrast cu masinismul acestor asasini. Probabil ca se plictiseau si au gasit momentul sa-si arate devotamentul fata de tara pe care o paraziteaza sistematic impreuna cu omologii (de profesie) si prietenii lor (de mentalitate), infractorii milionari. Pentru ca doar cei milionari le sunt prieteni. Gainarii sunt prea fraieri.... nu au fatza de "profesionalismul" lor intarit de spagile (cadou) oferite de cei milionari.
Unele tari, printre care se remarca Olanda, au legalizat drogurile usoare. Dar, sa fim seriosi, asta e "depravarea" occidentala (sic!)... Societatea noastra imaculata nu isi permite astfel de masuri. Adevarul este ca avem o societate atat de curata incat politia nu ar mai avea ce face daca nu s-ar ocupa de drogati (sic!)…
In orice caz, inclusiv legalizarea drogurilor usoare este o masura de minima responsabilitate sociala pe care Occidentul civilizat a luat-o. In plan istoric, momentul coincide cu libertatea folosirii tutunului sau alcoolului pe scara larga. Totusi ramane in continuare problema drogurilor severe care atesta ipocrizia autoritatilor.
Consumul de droguri este foarte aspru pedepsit pentru ca euforia (fie ea si provizorie) produsa consumatorului bate clar iluziile produse de cultura contemporana si traditionala omului de rand pentru a-l convinge sa intre in fabrica. Evident ca un drogat nu mai pune botul nici la reclame nici la povestile cu evolutia si cu "American dream", si astfel nu mai e profitabil ca sclav (modern) pentru autoritati (represive). Nu mai consuma si nu mai imbogateste corporatiile. Tot ce consuma el sunt drogurile si nu mai are nevoie de nimic. Nu e bine deloc. Pai cum mai poate el fi parazitat? Pe ce bani sa mai organizeze autoritatile (represive) summituri si intalniri mitologice demne de "stapanii inelelor", daca sclavii evadeaza din sfera iluziilor moderate in cele ale iluziilor radicale?
A pune presiune pe noile generatii inca din cea mai frageda varsta sa intre in masinaria dezumanizanta a corporatismului, competitia acerba incurajata din scoala intre copii, are menirea de a-i forma in carne de tun pentru corporatism, cand vor deveni adulti. Insa, daca o astfel de practica inumana isi are reversul in evadarea in lumea drogului, atunci vampirii iau atitudine sub pretextul ipocrit si demoralizator al grijii fata de individ. De fapt aceasta grija exista, intr-adevar. Insa ea este similara celei pentru obiecte sau pentru animalele de la abator. Nu sufletul drogatului ratacit in iluziile consumului este cel ce intereseaza pe autoritati (represive) ci forta sa de munca si de productie "menita" sa le creeze lor o viata de paraziti.
Iata ca drogatii trebuie neaparat demonizati, trebuie asociati cu criminalitatea si ilegalitatea. Masurile incredibil de dure luate, hartuirea permanenta a celor implicati in producerea drogurilor, face ca pretul lor sa fie foarte mare, mult prea mare fata de costurile efective de productie. Orice produs din lumea asta devine foarte scump odata ce autoritatile, mafia sau piratii (diferentele dintre aceste grupuri sociale sunt destul de mici, de aceea imi cer scuze de eventuala eroare de disjunctie) influenteaza negativ piata. Daca, de exemplu, autoritatile decid ca consumul de carne si sacrificarea animalelor este interzisa, atunci pretul carnii de vita va exploda. Chiar asa s-a intamplat inainte de 1989 la noi, cand micii producatori erau nevoiti sa isi sacrifice pe ascuns animalele, care trebuiau de fapt predate la stat si exportate dar nu consumate. Multi au facut puscarie pentru treaba asta la fel cum risca astazi cei ce consuma droguri. Evident ca multi dintre cei ce consuma droguri puternice vor comite infractiuni pentru a-si putea procura doza zilnica de drog, in conditiile in care actiunile autoritatilor (represive) mentin pretul ridicat al acestor substante. Si iata cum drogatii ajung sa fie tratati ca posedati de diavol, la fel cum in Evul Mediu erau considerate unele femei nevrotice si pedepsite pentru vrajitorie. In ce secol traim? In ce era traim?
A le face drogatilor (severi) spatii speciale, departe de comunitate unde sa evadeze din lumea asta, este un mod mai bun de a-i readuce inapoi decat cel al masurilor medievale. Oricum, pentru combaterea dependentei de drog, comunitatea cheltuieste sume la fel de mari. Substantele de substitutie, pe care fiecare internat in aceste centre trebuie sa le ia pentru a combate dependenta fizica, au si ele costurile lor.
Sa fie clar: consider ca drogurile reprezinta un esec al civilizatiei. Personal detest orice urma de dependenta. Insa consider ca dependenta de droguri e mai sanatoasa, si psihic si fizic, decat cea de capitalism. Macar drogatul se retrage inofensiv in lumea lui si isi traieste camusian iluziile. Dependenta de corporatism te face sa pornesti in razboaie (cele mai profitabile afaceri), sau, cel putin, umilirea si mutilarea spirituala a semenilor. Fireste ca orice dependenta este o slabiciune. Insa decat sa fii slab si sa faci pe puternicul mai bine iti arati dependenta. E mai bine si pentru tine si pentru specie. Exista un curent in medicina psihosomatica contemporana dupa cate toate bolile necauzate direct de virusi sau mediu toxic sunt de fapt BOLI PSIHOSOMATICE. Te intrebi atunci la ce bun sa carpesti o viata care oricum se va termina cu un cancer, un infarct sau mai nu stiu ce? Doar pentru a fi carnea de abator a autoritatilor? Fireste ca ele au nevoie de astfel de carpeli si investesc in psihoterapia eficientei si randamentului, insa, daca privesti lucrurile mai profund iti dai seama ca nu e ok. Lumea e plina de spitale in care ajung peste 90 % dintre cei parazitati, dintre cei aflati in clasele de jos. Pentru ei nu exista civilizatie.
Din pacate, si in Occident si, mai ales, la noi, inca se crede ca se poate face ceva cu bata. Parca nimeni nu isi da seama ca dorinta de a trai si de a renunta la droguri nu depinde de pedepsele instituite de autoritati (represive) ci de propria vointa si motivatie. Atunci cand vezi ca statul te trateaza cu formule de genul „e spre binele tau sa stai la parnaie”, iti dai seama ca esti tratat ca un iresponsabil, ca un minor incapabil sa se maturizeze si mereu luat ca o fiinta inferioara, lipsita mai mult sau mai putin de vointa si atodeterminare. Ti se anuleaza dreptul de a trai in contemoraneitate si ti se spune in fata ca esti un sclav. In acel moment ti se anuleaza un drept fundamental la libertate si civilizatie cu care autoritatile (represive) bat moneda. Gandindu-te ca te poti infrupta doar limitat din valorile civilizatiei, chiar ca nu merita sa te mai agiti si renunti pur si simplu la lumea asta fie cu un glont in creier, fie mai ocolit, pe o perioada de cateva decenii, prin dependenta de droguri. Poate ca depresia care a inceput sa puna stapanire pe civilizatia occidentala, si care va exploda in viitor, va fi mai mica chiar si cu un procent infinitezimal daca tu, ca potential depresiv, iti manifesti repulsia fata de constitutia ta ereditara depresiva prin astfel de masuri radicale. Nu e bine sa fii radical, e adevarat, insa nu tu te-ai facut radical, ci ei te-au facut astfel prin batjocura asupra ereditatii tale.
May 8, 2008
petitie pentru Myanmar
Dupa ce au aratat un dispret visceral fata de "populatia" de oameni pe care ii paraziteaza sistematic guvernul militar din Myanmar nu permite ajutoarele internationale pentru cei afectati de devastatorul uragan ce a produs cel putin 30 000 de morti.
Semneaza petitia aici
Semneaza petitia aici
