Pages

May 23, 2009

Ipocrizia salvează (pseudo)democraţia

Am primit pe una dintre listele culturale la care sunt abonat un link către un cunoscut ziar cu câteva fotografii cu nişte muncitori care cică 2 munceau şi 4 stăteau.

Seara, la singura emisiune romaneasca la care ma uit, Mircea Badea spunea si el despre cum nu se mai construieste nimic în Romania ultimilor 20 de ani, ca romanii nu au vocatia construirii etc. Ei na? Pai cam cine au ajuns sclavii Europei în acest moment? Esticii si romanii cu preponderenta. Doar ca parca e un pic mai bine sa fii sclav de secol 21 în Occident decat sclav de secol 18 în Romania.

Impresia pe care ti-o da un astfel de articol este cum ca lucrurile merg prost în tara asta pentru ca niste muncitori ca aceia din imagine nu ar munci destul. În nici un caz nu te face sa crezi ca mii de favorizati ai sistemului bat apa în piua si dorm pe ei în parlament pentru salarii colosale pentru cat castiga un muncitor astazi în Romania.

Atitudinea unui astfel de ziarist care scrie un astfel de articol e profilul de mercenar de care vorbeam eu în articolul „Stapanii, mercenarii, sclavii" de pe concept. Acesta este de fapt rolul mercenarului: anume de a convinge sclavul ca traim în cea mai buna lume posibila si ca nu avem alternative. Tare se mai crizeaza jurnalistii cand vad pe aia mai puternici ca ei ca fac tot felul de inginerii pentru a se îmbogati! Însa cu cei slabi situatia e alta.

Îmi imaginez cum au negociat ei la casa lor cu niste amarati de muncitori si cum au fost nemultumiti de prestatia lor. Poate ca au si ei firme în particular si angajati platiti de mizerie. Despre cum ei se raporteaza la acei angajati în aceeasi maniera în care miliardarii din cealalta categorie se raporteaza la ei nu au nimic de spus. Vor egalitate dar nu pentru catei!

Care-i problema voastra ma vreti sclavi care sa munceasca bine pe salariu de mizerie? Bai, cum va mai puteti ma suporta? Daca sunteti atat de buni observatori voi ziaristii si realizatori de emisiune ce sunteti, de ce nu va duceti voi ma sa puneti acoperisul acelei cladiri si sa faceti voi autostrazi? Lasati ironiile si malitiozitatea gratuita la adresa unor oameni care îsi risca viata pentru ca voi sa o duceti bine. Duceti-va ma voi si faceti ca de comandat stie oricine. Hai ca cu spicuiri din astea de prin ziare si facut sinteze, cu fotografii si reportaje care surprind magarii ale autoritatilor se pricepe oricine. Si tocmai de asta trusturile la care lucrati au facut siteuri pe care se pot uploada astfel de materiale de „amatori" pe gratis, eventual cu publicarea numelui anonimilor.

Aveti mare noroc ma ca e înca activa o generatie careia i-a lipsit televizorul în timpul lui Ceausescu si care acum beleste ochii la voi. Altfel probabil ca ati face si voi ceva util pentru comunitate si nu doar sa faceti reclama perpetua „statului de drept".

1 comment:

  1. nu am vazut niciodata nici un ban. Norocosii fac cateva sute de mii de lei vechi pe un text. Un job in sistem (muzee, universitate) incepe cu salarizarea pe la 3-4 milioane de lei vechi. Cei mai multi tineri din domeniu pe care ii stiu si care au ramas in Romania sunt intretinuti de parinti pana dupa 30 de ani. Al doilea motiv e ca in scoala modelele care se impun dintre profesori nu mai sunt mari critici de arta, cum erau acum 30 de ani Ion Frunzetti, Eugen Schilleru, Dan Haulica, etc.; modelele de acum sunt cele ale excelentei de tip academic, de genul Anca Oroveanu sau Ruxandra Demetrescu. Si aici ajungem iar la primul motiv: cu cercetarea de biblioteca cu bibliografii se poate manca o paine in occident sau aiurea cu o bursa, doua; din cronica la ziar, nu. Sa se schimbe vremile si mai vorbim.

    ReplyDelete

Keep calm and say something smart!