Avatar: un film anacronic

19 ian 2010

S-a ‘nebunit lumea dupa „Avatar” in ultimul timp. Nici n-a aparut bine pe piata şi deja e dat cel mai tare SF of all times. Şi hai ca m-am dus şi eu la mall sa-l vad. Sala a fost plina ochi. Pentru mine au fost cele mai scurte 3 ore din viata mea. Filmul e extrem de dinamic şi prezinta o sumedenie de detalii realiste despre o lume fantastica. Aproape ca nu ai timp sa anticipezi desfaşurarea actiunii ca eşti surprins o alta scena cu cadre extrem de spectaculoase care cocheteaza de multe ori cu ceea ce Kant numea „sublim dinamic”. S-a lucrat foarte mult la un astfel de film iar resursele folosite se pare ca au batut toate recordurile. Intr-adevar efectele speciale sunt foarte realist facute. Animatiile, obiectele, personajele au avut nevoie de foarte multi şi foarte buni profesionişti pentru a fi facute. Unele par uşor trase de par in ceea ce priveşte iluzia de realitate insa tinand cont de cat s-a lucrat la ele şi de ceea ce vor sa redea cred ca 3 D iştii şi-au facut foarte bine treaba. Sunt absolut convins ca 3 D-ul e cea mai puternica parte a filmului.

Ca inovatie de subiect filmul nu aduce nimic nou ci preia tema colonialismului regasita in filme ca „Dansand cu lupii” sau „7 ani in Tibet”. In Avatar civilizatia umana e prezentata in conflict cu o civilizatie diferita, de data asta una extraterestra. Omenirea are tehnologie superavansata cum ar fi posibilitatea de teleportare a sufletului intr-un alt organism, calatoria pe o alta planeta, roboti umanoizi pe post de vehicule in care omul sta protejat şi care ii imbunatatesc performantele de control al realitatii exterioare etc. Pe de alta parte civilizatia extraterestra locuieşte pe un fel de satelit au unui fel de Jupiter albastru şi e prezentata din punct de vedere tehnologic la nivelul arcului dar puteri paranormale specifice genului fantasy. Civilizatia umana vrea un material ce se gaseşte pe teritoriul nativilor care insa lupta feroce pentru apararea acestuia şi a culturii lor. Se simte o oarecare reverberatie politica fata de razboiul din Irak. Personajul principal e teleportat intr-un corp de nativ spre a negocia cu aceştia insa se indragosteşte de o nativa şi ii tradeaza pe civilizati ramanand in trib.

Conflictul asta dintre lumea SF şi cea Fantasy se prelungeşte inclusiv in structura imanenta a filmului. Ca filosofie filmul e mediocru, sub ceea ce exista in „Matrix” 1 sau „Stapanul inelelor”. Se foloseşte o conceptie antica despre migratia sufletului şi entropie. Teoriile moderne asupra „Eului” şi „conştiintei” nu mai vad sufletul şi trupul in mod dualist aşa cum se poate vedea in film. Pentru cine nu a avut timp sa le studieze şi se multumeşte cu cele mai „demodate” se poate ca filmul sa para intr-adevar cel mai bun din toate timpurile. Pentru mine insa care nu subscriu la aceste teorii mai noi filmul mi se pare lipsit de consistenta. Nu subscriu nici la reintoarcerea la lumea primitiva propusa pentru prima data in filosofie de cincii antici, remixata de J.J. Rousseau şi reluata de altii mai noi pana cand a ajuns sa mai fie odata propusa şi de acest film. Consider ca nu e nevoie sa ne intoarcem noi la spiritul primitiv ci e de ajuns sa renuntam simplu la escrocheriile noastre morale şi religioase pentru a convinge sclavii sa ne serveasca putregaiul. E de ajuns atat.

Personal umana mi se pare puerila propunerea etica şi filosofica a filmului pentru desavarşirea şi implinirea. Odata cu reincarnarea finala personajul principal practic a nimerit din lac in put. Fiind olog ca om avantajul ar fi pentru el ca şi-a recuperat picioarele odata cu reincarnarea in alt corp. Dar la cat este de agresiva lumea in care s-a reincarnat se pare ca cumva şi le va pierde iar. Eu vad intr-un astfel de film insele reclamele care ii promit omului civilizat o noua viata, o schimbare radicala dar care pana la urma produsul lor nu schimba nimic in viata lui. Practic in decizia morala a mentalitatii „avatar” de a evada in alta lume se resimte cultura de masa care inca casca gura spre a se lasa manipulata cu gogoşi despre „schimbare” şi „american dream” servite de autoritati. Aici vad diferenta fata de claritatea mentalitatii existente in Matrix 1 şi Avatar. In Matrix 1 situatia era clara; ai ales sa vezi realitatea, refuzi iluzia şi ceea ce iti ramane e sa ii trezeşti şi pe ceilalti pentru a pastra natura umana. In Avatar, dimpotriva nu se insista pe deconstructia iluziilor civilizatiei ci pe schimbare formala. Matrix presupune cu adevarat o „neincredere fata de metanaratiuni” prin recursul la o viata normala, neafectata de iluzii in timp ce Avatar propune o alta metanaratiune : reintoarcerea la un alt tip de primitivism. E la fel cum sistemul propune imaginea unor alti politicieni pentru a şi-o spala pe a lui.

Pentru cel care e mai introspectiv şi mai circumspect in ceea ce priveşte gogoşile societatii Matrix 1 e deasupra lui Avatar. Pentru omul ocupat cu problemele zilnice, care inghite cam tot ce sistemul ii ofera şi fara apetit pentru tipul asta de analiza Avatar este mai bun. Chiar daca şi la Matrix 1 se simte influente comerciale (ca introducerea calugarului intelept sau a luptei cu armele de foc) totuşi parca sunt facute mai superficial, mai de fatada pe cand agresivitatea şi razboiul sunt parte din mentalitatea echipei de la „Avatar”. Asta e! Probabil ca unii dintre ei s-au imbogatit facand jocuri video de tip shooter, simulatoare etc, etc subventionate mai mult sau mai putin direct de catre stat (semipolitienesc). Le ramane sa se duca in biserica sau intr-un templu semiprimitiv pentru a-şi reculege sufletul dupa ce au inspirat in prealabil mii de oameni sa se inroleze in armata cu shooterele lor spectaculoase.

Mie personal nu imi plac fantasy-urile pentru ca atesta un spirit mult prea dualist, incapabil de a fi ferm şi de a se organiza teoretic. Fantasy-ul e o proiectie a unei tehnologii mai mult organice intr-o lume traditionala ce atesta nehotararea intre promisiunile SF ale tehnologiei şi ramaşitele mitice ale unei lumi trecute. Rezultatul e o strutzocamila. O astfel de mentalitate este cea a soldatului care face cand pe victima cand pe calaul cand pe ambele deodata. Din pacate o astfel de emotionalitate se regaseşte aproape identic in mentalitatea corporatista. Pot vedea in acest film pe omul care accepta un job stresant sau umilitor in schimbul banilor şi care apoi işi linge ranile prin repulsia fata de civilizatie, prin apetitul pentru paseism. Un astfel de personaj resimte dureros presiunile superiorilor dar sa-l vedeti cu ce voluptate e dispus sa umileasca şi el la randul lui pe subalternii sai! Pentru mine amestecul acesta nedecis de lucruri ma trimite cu gandul la omul care una zice/crede şi alta face, care lasa „ciocul mic” fata de autoritati şi de implicarea in problemele sociale contemporane.

Imi vine sa il intreb pe fatezist: baaaaa!!!! Vrei sa te intorci la o viata primitiva sau sa sari in viitor şi sa ai nişte maşini ultrabengoase? Nu le poti pe ambele dintr-o data! Ştiu ştiu, intreaga istorie a culturii s-a facut pe baza unor astfel de evadari. Dar parca astazi constrangerile sunt ceva mai discrete şi daca ai avea intr-adevar nerv in tine ti-ai putea aduce lucrurile bune din viata primitiva aici in contemporaneitate. Daca tot ai destula minte incat sa poti sa cochetezi cu tehnologia de ultima ora totuşi nu poti sa faci un efort ceva mai mare incat sa ieşi de sub indoctrinare şi sa te ridici un pic? Ştiu, sufletul insuşi e un amestec de epoci stilizate semantic prin moştenire genetica. Doar ca mie mi se cam taie atunci cand regasesc şi ambitii colonialiste intr-un astfel de vector afectiv. Nu e stilul meu de viata. Fantezistului ii place dualismul. Ok. Mie nu.

Totuşi, ceea ce mi-a atras in mod special atentia la acest film este lehamitea omului simplu fata de societate. Un astfel de film nu se face aşa cu o idee care ii vine unuia pe chelie. Se fac studii de piata la fel ca in cazul reclamelor. E show biz şi scopul e sa aiba cat mai multi spectatori şi sa se scoata cati mai multi bani. Ei bine repulsia fata de autoritate şi societatea dezvoltata care poate fi gasita la acest public ar trebui sa dea de gandit unora. Sentimentul cu care ramai din acest film e acela ca ceva nu e in regula cu societatea. Daca intri intr-o companie sau intr-o institutie dintr-o tara civilizata eşti cucerit de amabilitatea oamenilor, de zambetul şi entuziasmul creator al fiecaruia. Şi totuşi un astfel de film arata ca asta e o minciuna. Sufletul omului contemporan e un suflet deprimat al carui prim ideal e acela de a parasi civilizatia şi de a-şi incerca refacerea vietii.

Dintre filmele de mare succes la public probabil ca „avatar” este cel mai subversiv. Imaginea proasta care i se da tehnologiei in general şi armatei in special atesta gustul publicului de-a dreptul obosit şi rejectiv pentru nesfarşitele razboaie in care civilizatia se tot baga şi pentru promisiunile inca neonorate ale tehnologiei care se pare ca mai mult creeaza probleme noi decat le rezolva pe cele vechi. La fel ca şi Matrix filmul nu incearca deloc sa salveze imaginea institutiilor şi civilizatiei prin scoaterea la suprafata a „opozitiei” care salveaza lumea de personajele malefice. Parabola fata din razboiul din Irak pornit de administratia Bush e clara: „We will respond the terror with terror” spune comandantul militar la un moment dat la fel cum spunea fostul preşedinte american. Intr-adevar filmul speculeaza discrepanta politice dintre majoritatea cetatenilor şi directiile politicienilor luate sub interesele corporatiste pe care ei le apara. Administratia Bush a fost cu adevarat un dezastru pentru increderea omului simplu in sistem. Omul contemporan are o din ce in ce mai mare neincredere in sistem insa Bush a reuşit sa duca aceasta nemultumire la apogeu. Numai un as caştigator al scoaterii primului preşedinte negru a mai putut salva cate ceva din aceasta poveste.