De la „Top Gun” incoace manipularea prin Hollywood nu se mai face atat de vizibil. Nu da bine ca omul de rand sa stie ca a fost pacalit cu lugu lugu povestilor de adormit copiii. De ce sa spui tu povestea filmului „Top Gun”, despre cum a fost el menit sa atraga tinerii catre cariera militara dupa ce odata cu perioada Vietnam lumea se saturase pana peste cap de razboi si armata? Suna a manipulare si asta nu e vazuta bine in societatea civilizata contemporana desi manipularea este fundamentul functionarii ei. Mai bine o faci mai subtil. "Lions for Lambs" este un astfel de „Top Gun” reloaded, un „Top Gun” al sfarsitului anilor 2000.
Centrul de greutate al filmului consta intr-o discutie ce se desfasoara de-a lungul intregului film intre un senator interpretat de Tom Cruise si o jurnalista interpretata de Meryl Streep. Tema discutiei vizeaza diferentele de opinie fata de razboiul din Irak. Jurnalista are idei antirazboi iar senatorul are odei pro. Intalnirea lor are loc deoarece senatorul vrea sa o convinga pe jurnalista sa prezinte o noua strategie de razboi in Orientul Mijlociu. La o prima vedere se pare ca filmul prezinta obiectiv divergentele fata aceasta tema in societatea americana, in special in ultimii ani ai domniei lui George Bush al II-lea. Dar la o analiza mai atenta se poate vedea ca "Lions for Lambs" prezinta discret superioritatea punctului de vedere sclavagist/corporatist/razboinic fata de punctul de vedere umanist/anticorporatist/pacifist.
Este clar ca discutia libera si amicala pe care Hollywood-ul o prezinta reporterita si senator este asa ceva ideal. Ea niciodata nu se intampla intre guvernanti si majoritatea antirazboi. Ca in film senatorul ia o pozitie democratica asta e „reclama” la democratie. In realitate lucrurile sunt mult mai parsive. Pe internet exista o multime de filme cu oameni ce brutal sunt dati afara de fortele de ordine pentru ca protestau in cladirile unde cate un oficial tinea cate un discurs favorabil campaniei din Irak.
Mai mult decat atat, oamenii din presa si din alte institutii au ajuns si acolo hartuiti daca nu sustineau politica lui "axa raului" si declarati nepatrioti si simpatizanti cu terorismul daca tindeau sa arate fapte abominabile ale unor soldati americani sau daca erau impotriva razboiului pur si simplu. Legislatia americana si a mai multe state civilizate poate permite acuzatii concrete de „terorism” pentru cei ce nu subscriu la ideea „axei raului”. Daca in antichitate Socrate era condamnat la moarte sub acuzatia ca nu credea in zei iata cum in societatea contemporana ai sanse sa ajungi in inchisoare pentru ca nu crezi in … diavol. Noroc ca societatea contemporana mimeaza democratia, tine cont de opinia majoritatii si astfel ca inchisoarea pentru ce nu credeau in „axa raului” a trebuit sa fie pusa deoparte odata ce razboiul din Irak si Afganistan a devenit nepopular. Dar pana atunci unii dintre cei ce erau antirazboi au fost discret tarati prin tribunale pentru „nepatriotismul” lor. Altii au fost dati afara din diferite institutii si companii care nu au in statut promovarea expresa a politicii Puterii pentru ca s-au declarat impotriva ei. Sub George Bush, America s-a intors cu cel putin 100 de ani in urma in materie de democratie. Iata un exemplu care arata cam care este soarta protestatarilor antirazboi, cu agentii care te anihileaza eficient:
Cam astea sunt realitatile dezbaterii problematicii razboiului in SUA si nu cosmetizarea pe care acest film o prezinta pentru gura casca:
Iata un alt exemplu despre cat de „democratic” se poarta politia „celei mai mari democratii din lume” cu un om care crede ca 11 septembrie a fost orchestrat din interior (min. 17)
Daca fortele de ordine au un astfel de comportament fata protestatarii antirazboi ne putem imagina ca tentaculele caracatitei merg pana la angajatori. A avea un job intr-o companie sau intr-o institutie presupune discret a fi avocatul politicii razboinice a guvernului. Iata cum teoriile despre apolitizarea institutiilor sunt de fapt vorbe goale menite sa il convinga pe omul de rand ca e liber, ca traieste intr-o democratie si ca isi alege singur destinul. In realitate multi dintre americani au recurs la vechea ipocrizie asumata, de fapt scopul esential al ipocriziei in genere. Acasa sustineau oprirea razboiului pe masura ce prietenii si cunoscuti piereau in Orientul Mijlociu iar la job erau de acord cu „seful”.
Iata cum aceasta drama individuala a asumarii ipocriziei sustinerii razboiului este prezentata sumar in cateva minute intr-o discutie ce pare amicala dintre jurnalista si seful sau. Nu imi dau seama cu cat tupeu se poate prezenta ca amicala o astfel de discutie atata timp cat jurnalista e amenintata evident cu somajul daca nu sustine teoria razboiului. Multi americani au trait si inca traiesc aceasta drama si refuza sa vorbeasca despre ideile lor intime fata de razboi si fata de sistemul social neosclavagist contemporan la fel cum in totalitarism oamenii se ascundeau sa critice partidul si conducatorul departe de urechile mascate ale vreunui ofiter de securitate acoperit. Sub domnia lui George Bush al II-lea foarte multi americani au trait pe pielea lor romanul „1984”. In realitate acest subiect al revoltei omului de rand fata de directia in care George Bush si corporatistii au dus America pana in 2008 a facut obiectul spectacolului si „revolutiei Obama”. Acesta nu e un subiect de cateva minute iar ingineria imaginii lui Obama arata ca profesionistii PR-ului guvernantilor se gandeau serios la aceasta „revolutie”. Daca nu i se promitea revolutia care intre timp s-a transformat intr-o noua dezamagire, absenteismul de la vot in SUA risca sa ajunga la cote record. Sa vedem daca revolutia „Hilary Clinton” care se pregateste abil de pe acum poate contracara acest fenomen al absenteismului care arata in cel mai clar mod cu putinta in ce mod ceea ce se numeste astazi „democratie” este o escrocherie la nivel macrosocial. Institutiile statului de drept contemporan sunt fabrici de manipulare si propaganda iar "Lions for Lambs" ca multe altele de fapt are exact aceasta menire pe caile ocolite ale neodogmatismului manipularii si propagandei prin cultura consumista.
Daca argumentele prorazboi care au fost expuse si supraexpuse pe toate canalele de media sunt reluate obsesiv aproape identic si in acest film, dimpotriva, contraargumentele sunt doar pe jumatate expuse si chiar usor trunchiate. De fiecare data senatorul are ultimul cuvant iar jurnalista nu continua argumentatia anti. Plus de asta nu sunt prezentate elementele hardcore ale opiniei antirazboi iar cea mai importanta este teoria mainii din interior fata de evenimentele de la 11 septembrie. De asemenea nu se spune nimic despre un alt reper al argumentatiei antirazboi: petrolul negociat mai ieftin daca controlezi statul iarakian. Caracterul tendentios, mincinos si escrocant al acestor argumente reflecta de fapt statutul clasei politice si clasei privilegiatilor social a caror pozitie e sustinuta prin escrocherie, minciuna si razboi.
La minutul 27 se vorbeste intr-un mod de o ipocrizie rara despre cum stau acolo trupele americane pentru a intampina sperantele afganilor pentru o lume mai buna. Ca sa vezi ce grijulii sunt politicienii americani fata de propriul popor si fata de oamenii din afara spatiului SUA! De parca acolo unde se intampla cate o nedreptate oriunde in lume imediat vine cate un soldat american ca un superman sa faca dreptate! Nu stiu pe cine vor astfel de mizerabili sa prosteasca. Ei au impresia ca noi suntem atat de idioti sa nu ne dam seama ca pentru ei omul e un simplu instrument. Ei cred ca nu stim ce inseamna capitalismul si cum trateaza el omul de rand! Ei au impresia ca pot sa mascheze milioanele de saraci din propria lor tara! (Pentru cei care poate n-au luat contact cu realitatea capitalismului lansez invitatia de a vedea documentarul „Capitalismul: o poveste de dragoste” , printre multe alte documentare de acest gen.)
La min. 25. 29 se spune ceea ce a tot spus George Bush si clanul sau pana la saturatie relativ la originea razboiului din Afganistan si Irak: "am fost atacati". Dupa cum am mai spus, eu nu prea cred. 11 septembrie 2001 cam miroase a mana din interior dupa cum, de asemenea, fortele militare si mafiile isi justifica eficienta. Dar hai sa zicem ca ai fost atacat. Daca asa s-a intamplat cum spui tu atunci te duci te razbuni sau faci dreptate pe aia care te-au atacat nu pornesti un razboi mondial din asta. Raspunsul disproportionat, pedeapsa supradimensionata este o crima ce poate fi mai abominabila decat crima pe care vrea sa o repare. Daca de la o astfel de situatie tu te duci sa pui mana pe petrolul irakian atunci cine sa mai creada ca tu insuti nu ti-ai inscenat „paguba” ca sa iei apoi „asigurarea”? Dar, ce sa o lungim, a raspunde disproportionat la crime minore sau chiar inventate de mafiotii castelelor aristocrate pentru omul de rand este un reflex al societatii clasice pentru a-si justifica crima sclavagista.
Pe de alta parte, chiar dupa spusele oficiale, nu Afganistanul si nu talibanii au provocat 11 septembrie. Eu stiu ca inainte de a incepe ofensiva americana talibanii au declarat sec ca n-au nici un amestec in evenimente si ca le condamna. Chiar legatura cu Bin Laden e o mistificare guvernamentala. Daca cei prezentati de autoritati ca fiind autorii atentatelor sunt cu adevarat autorii lor atunci nu inteleg ce treaba are Afganistanul si Irakul cu ei. Ei au fost crescuti/dezradacinati in spirit occidental. Terorismul alternativ* insusi este o realitate specifica civilizatiei occidentale care s-a manifestat inainte prin organizatii de tip IRA si ETA. Arabii abia de curand l-au descoperit dupa ce au inceput sa se occidentalizeze. Dar oricum nu a venit nimeni din Afganistan si Irak sa intre cu avioanele in WTC. Ca unii dintre ei au fost prezenti in Afganistanul talibanilor o perioada e adevarat. Dar asta nu inseamna ca talibanii insisi sunt in spatele acelor atacuri. Conform acestui argument si Germania ar fi trebuit atacata deoarece acolo au locuit o perioada mai lunga de timp acei prezumtivi teroristi.
Nu in ultimul rand, chestia cu raspunsul la atacuri si cu apararea e o minciuna specifica neosclavagismului contemporan prin care se justifica si aparatorul sau cel mai fidel: armata. La fel se justifica si actorii implicati in spirala violentei. In realitate e greu sa ne mai dam seama cine a inceput primul acest razboi dintre lumea occidentala si cea oriental-mijlocie. Pe timpul lui Herodot grecii se bateau constant cu persii. Apoi au venit macedonenii si au cucerit acele pamanturi. Deci cei care au atacat primii par tot occidentalii. Apoi romanii le-au cucerit. Apoi au coborat arabii. Imperiul bizantin (roman de rasarit) a inceput sa piarda din teritorii pana Constantinopolul a cazut de tot. Cruciadele, razboaiele intre greci si turci care au durat pana in secolul al XX-lea… Nu se mai stie cine a inceput acest razboi intre civilizatii. „am fost atacati” e doar cel mai recent episod pe care fiecare dintre parti il vede diferit! Cert este ca acesti reprezentanti de seama ai Evului Mediu si ai antichitatii in perioada contemporana – corporatistii – tin cu tot dinadinsul ca acest film sa continue. Au observat ca sclavul de acasa munceste de 2 ori mai bine daca e amenintat cu razboiul si inrolarea. De aceea corporatistii fac presiuni asupra guvernelor sa de-a drumul la razboaie care sa le umple lor buzunarele. Traim intr-o lume absolut mizerabila!
Dupa 6 ani de razboi in Irak se spune in film ca talibanii pe care i-au inlaturat de la putere au devenit de 2 ori mai puternici. Ceeee? Pai atunci de ce dracu mai te duci acolo? Te-ai dus sa aduci pacea si democratia dar dupa 6 ani fortele razboinice si antidemocratice si teroriste si-au dublat potentialul? Din 2002 pana astazi s-au cheltuit 1.087 trilioane de dolari pe razboaiele din Irak si Afganistan in conditiile in care in America numarul de saraci este de 39.1 millioane (dupa wikipedia ) la un numar total de 308 milioane de oameni. Pai mai bine plateai omului de rand din Afganistan cate 100 de dolari decat sa dai atatia bani pe un razboi care nu numai ca nu rezolva problemele pe care se presupunea ca le rezolva ba chiar le amplifica. Daca tot tii atat la viata si "speranta de libertate" a bietilor afgani poate ca ai putea sa tii un pic si la viata soldatilor americani care au pierit in acest razboi fraudulos. Pare logic. Doar ca nu viata afganilor sau a soldatilor americani este interesul principal al cyborgilor din varful piramidei Puterii ci petrolul din Irak. Povestea cu slavarea milioanelor de afgani din ghearele talibanilor e o chestie de propaganda. Asta e si sensul acestor bani ce par aruncati pe fereastra nesabuit. Ei sunt nesabuiti pentru omul simplu care nu are mai nimic de castigat dintr-o astfel de afacere, ba chiar poate pieri in razboi. Insa pentru corporatisti acesti bani sunt o investitie in viitor pentru colonizarea corporatista a acestor spatii geografice cu resurse importante de petrol.
La min 26 se spune: „luptam impotriva unui rau pentru care ultimii 1300 de ani inseamna erezie.” Hai nu ma innebuni! Si ce inseamna ultimii 1300 de ani? Axa binelui? Ce inseamna cruciadele, sclavagismul, inchizitia, colonialismul si acum neocolonialismul corporatist? Inseamna cumva binele coborat cartezian pe pamant exact pe maduva spinarii lui George Bush? Ma indoiesc. Nu stiu ce o ajunge civilizatia. Poate o sa readuca la viata dinozaurii si speciile pe care omul le-a exterminat intre timp. Poate o sa aduca apa in desert si sa faca acolo jungla. Poate ca o sa colonizeze alte planete si o sa le faca locuibile dezvoltand acolo viata. Nu stiu. Asta ar fi intr-adevar un triumf al civilizatiei si al vietii in general. Dar ce a facut pana acum este un rahat: avem o societate (inca) sclavagista. Crestinismul a promis ca cei din urma vor fi cei dintai dar s-a vazut cum sclavagismul a atins cote inimaginabile pana si fata de sclavagismul antic (impotriva caruia a luptat initial) pana acum 100 de ani. Doua mii de ani de minciuni care mai de care mai gogonate si mai nesimtite a caror nerusinare atinge cote absolut infioratoare. Avem un om care nu mai poate sa se bucure de viata decat daca se refugiaza in iluziile drogului. Avem un om civilizat care si-a pierdut increderea in toate si tot? Avem un om depresiv si o multime de specii disparute si pe cale de disparitie. Avem poluare si distrugere a mediului. Am facut o minunatie de civilizatie in ultimele 2 milenii, nu? Ma lipsesc de tot progresul tau si de societatea ta civilizata amice ca esti doar un salbatic barbierit si parfumat! Asta nu e civilizatie ce ai creat, asta e adevarata anarhie pe care tu o arati cu degetul fata de cei ce nu o accepta. Spala-te cu el pe cap numai lasa pe altii sa traiasca cum vor. Nu le impune tu stilul de viata pentru ca apoi sa devina dependenti de el si sa poti tu sa ii inrobesti! Nu, nu! Nu vreau sa spun nici pe departe ca civilizatia clasica a lumii arabe ar fi ideala. Dar ce propui tu e o falsa solutie. O minciuna care rezolva o problema si aduce in loc doua probleme noi. De fapt tu vrei doar sa ii inrobesti cu tehnologia ta mincinoasa si sa le subtilizezi bogatiile naturale. Canta la alta masa!
Pe de alta parte care e faza? Daca fundamentalistii aia cred ca civilizatia occidentala e o erezie tu le arati contrariul nimicindu-i? Foarte democratic, ce sa zic! Asa de bine se vede (sic) „diversitatea ideilor” si „toleranta fata de puncte diferite de vedere” intr-o astfel de atitudine!
In acelasi fel la min 27 18 se argumenteaza si un posibil razboi nuclear care s-ar putea isca daca SUA si-ar retrage trupele din Irak si Afganistan. Atunci "vom avea un Irak distrus, un Afganistan fara speranta si un Iran nuclear" se spune prin gura lui Tom Cruise. Corporatistul sugereaza ca prin eventuala retragere a trupelor s-ar isca un razboi nuclear catastrofal. Vai de capul meu ce grija ai tu! Asa de rau iti merge tie in razboi de ce sa zic! Parca nu am sti ca politicienii isi consolideaza puterea in timpul razboiului si ca nu-i mai freaca nimeni la cap si toti fac cum le dicteaza ei pentru ca altfel cei din opozitie risca sa fie impuscati ca tradatori. E rau (sic) in razboi pentru politicieni, nu? Cat de mizerabil poate fi un astfel de argument! Dupa ce ai vandut arme in Africa si in Afganistan, dupa ce ti-ai facut o „industrie de armament” in functiile de interesele si vanzarile de moment fara sa te gandesti la viitor si la dezastrele produse de ele acum invoci iminenta unui razboi nuclear! Cat de trunchiat poate fi un astfel de argument! Adica tu care ai arme nucleare te scoti in evidenta cu faptul ca nu incepi un razboi emfazand o moralitate superioara. In schimb „axa raului” este din start deposedata de orice fel de calitate morala fiind prezentata ca gata sa porneasca oricand un razboi nuclear ce poate distruge planeta odata ce arma nucleara ar ajunge in mainile lor. Tu esti reprezentantul lui Dumnezeu iar ceilalti sunt reprezentantii diavolului (sic)! Ca sa vezi cum cei ce poseda armele nucleare sunt dintr-o data posesorii pietrei filosofale a eticii in schimb numai incercarea de a o procura face din ceilalti niste vinovati pe neve pentru un razboi nuclear! Interesanta logica!
Dar cel mai mizerabil la o astfel de atitudine este situatia Coreei de Nord care ani de zile a tot amenintat cu testele nucleare si care a si realizat cateva. Raspunsul SUA a constat mereu din cateva declaratii goale ale unui politician sau altul si nici un fel de represalii armate. Dimpotriva o tara ca Irak sau Iran care declara ca NU poseda arme nucleare devin dintr-o data un obiect de interes intr-un potential razboi. De ce nu raspunzi cu aceeasi moneda si Coreei de Nord? N-are petrol? Pai tu vrei sa ma prostesti pe mine si sa-mi spui ca pornesti si continui razboiul din Orientul Mijlociu ca sa opresti un posibil razboi nuclear?! Sa i-o spui lu’ Mutu!
Filmul face apel si la mitologia figurilor politice ale trecutului. La un moment dat senatorul pleaca sa raspunda la un telefon in timp ce jurnalista admira mobilierul. Intr-un tablou statea scris un citat din Roosevelt: "Daca trebuie sa aleg intre dreptate si pace, aleg dreptatea". Hm…! Dreptatea: o alta escrocherie a sistemului sclavagist!
Dar desi argumentele prorazboi sunt expuse cu grija obsesionala totusi apelul la „logica inimii” este cheia filmului in cauza pentru ca am vazut ca argumentele antirazboi sunt mai puternice. Majoritatea covarsitoare a celor ce activeaza in domeniile umaniste de la profesori universitari pana la filosofi si savanti s-au declarat impotriva razboiului. Tocmai de aceea filmul prezinta un conflict intre logica si „inima” unde, fireste, in mod populist „inima” invinge. De aceea cred ca filmul reia discret tema din „Top Gun” pentru ca pe langa interviul dintre reporterita si senator sunt inserate alte doua actiuni separate. Una este povestea a altor doi tineri care abandoneaza facultatea si se inroleaza in razboi. Cei doi sunt prieteni de sange desi unul e alb iar celalalt negru reprezentand noua politica antirasista a spiritului american. In lipsa argumentelor si logicii dar cu ajutorul multelor zerouri venind de la autoritati filmul aduce sentimentalismul lacrimogen al patriotismului celor 2 care pur si simplu nu se lasa prizonieri si prefera sa moara. Spartani adevarati! Mentalitate antica.
Cealalta este cea a unei discutii intre un profesor si un student prezentat ca supradotat ce pare sa treaca printr-o criza de identitate. El are profunde dubii fata de societate si numeroase idei anticorporatiste. Discutia e pretentioasa rau! Profesorului i se da o alura de profet pe pamant care reuseste sa le insufle tinerilor patriotismul si cultura „jertfei pentru tara” (in traducere – jertfa pentru imbogatirea si mai mare a corporatistilor) prin atitudinea lui ezoterica, misterioasa! Copiind superficial atitudinea paradoxala si frazele celebre ale unor personalitati din domeniul culturii (in care eu personal am recunoscut pe Picasso si pe Sartre de exemplu) profesorul reuseste sa ii schimbe studentului sceptic atitudinea fata de lume catre foamea pentru „ceva maret”. Filmul ne prezinta un cadru de cateva secunde in care studentul sceptic vede niste stiri la TV si ochii i se umplu de lacrimi a revolta lasandu-ne sa credem la final ca si acesta se va inrola in armata si va merge pe front. Parca acelasi lucru trebuia sa il faca si Top Gun in anii 1980, nu?!
Si tocmai aici consta manipularea subtila realizata prin Hollywood. Exista fara indoiala cateva cazuri de revoltati anticorporatisti care au intors macazul devenind patrioti si inrolandu-se in armata. Dar astea sunt totusi foarte rare. Filmul nu prezinta faptul ca cei mai multi dintre anticorporatisti raman astfel toata viata. El prezinta doar pe cei care si-au schimbat subit si paradoxal atitudinea. Pe de alta parte cazul cu jurnalista amenintata cu pierderea locului de munca daca refuza sa relateze versiunea autoritatilor despre razboi este trunchiat. Ni se prezinta o jurnalista care are o discutie aprinsa cu seful sau care o ameninta ca isi poate pierde slujba. Dar nu se spune exact pentru ce. Iata cum, cu ajutorul manipularii un fapt general este mascat si necomunicat celor care nu il cunosc indeaproape iar un fapt improbabil sau foarte putin probabil este prezentat ca regula de moralitate si exemplu. Noroc ca omul de rand a cam inteles cum e si cu patriotismul si o astfel de perspectiva are o probabilitate de 0.001 %.
Ce nu pot sa inteleaga un cowboy ca George Bush si niste mecanici ca banda lui de jefuitori ai poporului american este ca omul nu este un animal sau o masina. Nu il poti extermina pur si simplu. Nu il poti dezasambla si baga la retopit. Daca te duci acum cu tehnica ta militara sa ii speri pe acei oameni o poti face doar pe moment insa arunci problema in spatele generatiilor urmatoare. Ura rezultata in urma acestor operatiuni este alimentata de nevoia ancestrala de supravietuire. Inconstientul nu uita! Mai devreme sau mai tarziu acei oameni se vor razbuna prin urmasii lor. Si se vor razbuna pe copiii si nepotii nostri care poate ca n-au nici o vina ca noi suntem lacomi, vrem petrol mai ieftin sau vrem sclavi mai profitabili si mai putin pretentiosi proveniti din lumea a treia. Societatea occidentala face astfel un imprumut pe care copiii ei il vor plati mai tarziu atunci cand urmasii sclavilor ademeniti spre fericirea consumista se vor arunca in aer din cauza lipsei de sens a vietii pe care o vor resimti din ce in ce mai pregnant. Epuizarea mentala este o realitate specifica dezradacinarii provocata de societatea de consum.
Pe mine nu m-ar deranja daca guvernul SUA ar fi jandarmul lumii asa cum ar scrie la carte sa fie un jandarm. Adica sa apere pe cei fara aparare. Din pacate la fel ca si armata, principalul scop al unor astfel de institutii este inrobirea si nu apararea de abuzuri. Astea sunt elemente de mascare, spalare si justificare a acestei crime originare pe care o au „fortele de ordine”. Armata intoarce rapid armele impotriva demonstrantilor intr-o situatie de revolta sociala. O astfel de situatie arata o diferenta minima intre statul de drept contemporan civilizat si cea a Romei de pe timpul lui Spartacus de mai bine de 2000 de ani in urma. Armata SUA nu merge sa apere pe ruandezii care se macelaresc intre ei dupa ce tarile „civilizate” au vandut acolo arme (printre care si SUA, iar tipul de arme folosite in acel genocid atesta acest lucru). Guvernul SUA merge sa aduca "binecuvantarea" democratiei mincinoase acolo unde are interes economic – cum ar fi spatiul arab. Pentru asta e in stare de orice sacrificii, desigur. Din Somalia s-a putut retrage ca nu e nimic de ciugulit insa cu Afganistanul si Iraqul e alta poveste...
* numesc terorism alternativ pe cel facut de organizatiile teroriste neguvernamentale (gen ETA sau IRA) si recunoscut ca atare de autoritati spre deosebire de terorismul oficial al autoritatilor insele care este nerecunoscut ca terorism. Mai multe detalii despre aceasta tema se pot gasi aici: http://baldovinconcept.blogspot.com/2010/02/terorismul-ca-pilon-al-functionarii.html
Pages
▼
September 18, 2010
September 3, 2010
Michael Jackson.11.5. Epilog
Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
11.5. Epilog
Abolirea sclaviei clasice s-a facut pe undeva in urma cu un secol in SUA. Daca sclavii Romei si martirii Crestinismului timpuriu ar fi stiut ca dorinta lor de a fi respectati ca oameni egali va fi declarata legala abia peste 2 milenii si, mai ales, ca de multe ori o astfel de prevedere este doar o bucata goala de hartie fara prea mari corespondenta in realitate atunci eu personal nu cred ca s-ar mai fi lasat prada martiriului si idealurilor crestine. Caci in ciuda unor declaratii mincinoase specifice politicienilor sclavagismul cu care s-a facut civilizatia clasica nu a disparut total. Doar s-a vopsit in culori vesele. Masinile si robotii nu au inlocuit total munca sclavului dupa cum visa in antichitate Aristotel. Prin urmare e imposibil sa fi disparut sclavagismul. In locul sclavagismului clasic al amenintarii cu moartea avem un neosclavagism al manipularii cu minciuni si false idealuri dupa cum deja am aratat. Rezultatul acestui neosclavagism este identic cu cel al sclavagismului clasic: unii petrec si se distreaza iar altii isi distrug viata muncind pana la epuizare. Abolirea sclaviei este o vorba propagandistica a „statului de drept”, la fel cum este insusi dreptul Partea de beneficii pe care le ofera tuturor legislatia nu se aplica din cauza faptului ca e… ”prea abstracta”!! Atunci insa cand este vorba de drepturi acordate doar unora ea devine dintr-o data „concretă”. Nu e nici o minune aici, nu e nici un fenomen supranatural: avem in fata reteta completa a sclavagismului fie el clasic, agrar, fie el modern, industrialo-digital. Propaganda – Reclama – Inselatorie – Minciuna: acestea sunt ingredientele noului sclavagism.
Falsul discurs despre democratie si libertate al societatii contemporane a creat un neosclavagism care, in anumite situatii, este mult mai mutilant psihopatologic decat sclavagismul medieval. Sclavagismul clasic a ajuns chiar sa fie adorat de neosclavii contemporani care, in ciuda „libertatii de alegere”, se vad prinsi in mrejele corporatismului pe toata perioada in care nu dorm. Unii insa si in visele nocturne nu se pot elibera de aceste mreje contemporane ale inrobirii prin manipulare si advertising. Macar sclavii clasici efectuau munci agricole pe zi lumina. Astazi iluminarea electrica a creat situatia absolut aberanta a muncii mult peste limita naturala a zilei lumina si in conditii de stres incomparabil cu ritmul lent al muncilor agricole ale sclavilor clasici. Lucrul epuizant in fabricile/companiile/institutiile „civilizatiei democratice” este dublat de goana epuizanta dupa gratificari narcisice in timpul liber care sa ii acopere si sa ii contracareze umilinta primei perioade. „Daca Martin Luther (King) ar fi trai atunci nu ar fi permis asa ceva”. Un sistem social umanist nu ar trebui sa permita asa ceva.
In trecut ipocrizia morala a preotilor si principilor irita spiritele umaniste. Insa, odata cu „abolirea” moralei si „descoperirea libertatii”, privilegiatii social au intrecut orice masura. Relativismul moral le-a eliminat si ultima picatura de constiinta civica ce se manifesta in ipocrizia morala a epocii clasice. In urma unor astfel de practici nu numai ca omul simplu a ajuns labil psihic dar inclusiv mediul se imbolnaveste pe zi ce trece in ciuda comisiilor, ministerelor, si mincinoaselor declaratii ecologiste marturisite propagandistic de autoritati din nevoia de a mai justifica niste fonduri cheltuite pentru propriile interese ale privilegiatilor social si maladive pentru restul lumii.
Epuizarea morala a spiritului occidental in incercarea sa disperata de a se ridica deasupra compromisurilor „dureroase” pe care le-a facut cu diferitele sisteme sociale are efect exact opusul ei dupa cum refularea libidoului creeaza simptomul nevrotic in care se regasesc paradoxal premisele libidoului excentric. Cruciadele, inchizitia si colonialismul, evenimente care i-ar umili pe anticii asirieni in ceea ce priveste cruzimea cu care s-au pus in practica, s-au facut dintr-o incercare nevroticista a societatii clasice occidentale de a se curata moral si cu acompanierea religioasa a Bisericii (crestine). La fel ca si in cazul compulsiilor nevrozei obsesionale care se manifesta ca forte „irationale” opuse celor rationale si care provoaca disconfort interior daca nu sunt puse in act, de fiecare data aceasta transfigurare morala a devenit un paradoxal reper in decaderea fiintei umane in situatii de un grotesc nemaiintalnit in istorie. Asa s-a intamplat si cu abolirea sclaviei care a atras obsesional parca un sclavagism si mai inuman.
Din alt punct de vedere este clar ca tendintele antisociale care se dezvolta ca replica a psihicului omului simplu la aceste presiuni opresive ale sistemului nu fac decat sa intareasca represiunea sociala si astfel spirala violentei isi gaseste astfel originea. Spirala violentei terorismului restrans (de genul celei existente intre Israel si Palestina) pe care ideologia oficiala il recunoaste ca singurul terorism, este doar varful aisbergului. De fapt un astfel de razboi psihologic functioneaza activ si amenintator in toata lumea civilizata si institutiile de reprimare ca politia si armata sunt direct responsabile de oportunitatea lui sclavagista. Acesta este terorismul extins pe care autoritatile se prefac ca nu il vad si care, pentru camuflarea lui, creeaza institutii speciale la fel de mincinoase si ipocrite din nevoia de a-si infrumuseta imaginea.
Aroganta blamatoare a functionarului public, a corporatistului si a militarului sunt comportamente specifice sclavagismului clasic care supravietuiesc nestingherite in neoscalavagismul contemporan al „statului de drept”. Desi se prezinta ca seriozitate si profesionalism, un astfel de comportament reactualizeaza dualismul social clasic al inferiorizarii sclavului si justificarii parazitismului social al jefuitorilor militari originari transformati in aristocrati cu maniere elegante. Teoria „dreptului divin” care justifica in Evul Mediu (si in perioadele de dupa Evul Mediu) existenta stapanilor si a sclavilor a fost exprimata ceva mai discret si in antichitate si functioneaza la fel de discret si in „democratia” contemporana.
Dupa ce initial se comporta amenintator si arogant fata de omul simplu sistemul promite in mod parsiv atingerea raiului pentru cei care sunt dispusi sa lupte, sa munceasca din greu pentru a se ridica din aceasta stare blamabila. Iata cum abolirea sclaviei clasice care functiona cu amenintarea directa a fost inlocuita cu neosclavia promisiunilor mincinoase si etern neonorate ale fericirii ridicarii in rang social. Ca multi dintre urmasii sclavilor clasici si Michael Jackson a cazut prada acestei capcane culturale si n-a mai putut sa se opreasca.
Sistemul i-a promis marea cu sarea si chiar el insusi a ajuns sa aiba marea cu sarea dar toate acestea nu i-au putut repara frustrarile si ranile suferite pe drumul de ajungere in acest punct. Banii si marfurile au ajuns raiul noii ordini contemporane asa cum Raiul din Crestinism a fost marfa Evului Mediu care au convins sclavul „sa munceasca, sa munceasca incontinuu zi si noapte”. Nu a stiut de ce, a simtit ca lumea e fericita si ca il iubeste daca munceste incontinuu zi si noapte. A facut-o pana la epuizare. Pe langa el milioane de alti semisclavi contemporani se epuizeaza intr-o transa mutilanta a acumularii si imbogatirii oarbe a corporatiilor si privilegiatilor social. In urma acestei batalii cu armele nevazute ale manipularii raman victime la fel de tacute si nevazute. Copii ignorati sau abuzati de parinti nerabdatori sau absenti vor cauta si ei la randul lor un parinte suprem care sa le ofere dragostea suprema. Dumnezeu, celebritatea, dragostea infinita, nemurirea sunt astfel de compensatii pentru o viata de-a pururi bolnava.
Dar dincolo de asta, oare fanii insisi ar fi fost pregatiti sa vada un Michael Jackson banal? Daca ar fi pusi in situatia de a alege intre un Michael Jackson mutilat in copilarie/ereditate dar care devine apoi productiv si superstar si un Michael Jackson educat umanist dar fara „rezultate remarcabile in campul muncii” oare ce ar alege ei? L-ar alege pe primul, din pacate. Si aici sta intr-adevar realul caracter „ucigas” al dragostei lor de care el se temea constant dincolo de proiectiile tipice ale psihicului sau despre care am analizat pe parcursul acestui text. [O astfel de perspectiva ma face sa ii dau din ce in ce mai mare dreptate lui Freud cand la sfarsitul vietii a inclus instinctul sexual in interiorul „Instinctelor Mortii” (Thanatos) si nu in celalalt grup (Instinctele Vietii)]. Umiliti in bagajul spiritual ereditar si de educatia inca salbatica a civilizatiei contemporane fanii au nevoie de idolul lor pentru certitudinea evadarii din sclavagism intr-o entitate supraumana. Religiile moderne (cele formate de dupa anul 0) insele au concretizat divinitatile lor in functie de aceasta predispozitie esentialmente psihologica spre evadare din sclavagismul clasic. Din pacate Dumnezeul crestin care a promis sclavilor si soldatilor romani eliberarea si certitudinea „celor din urma ce vor fi cei dintai” a ajuns sa creeze un sclavagism care de multe ori se arata mult mai inuman decat cel antic.
Neosclavagismul contemporan a folosit tocmai aceste nevoi transgenerationale de evadare ale urmasilor sclavilor clasici ca o capcana in robia manipularii si dependentei de obiecte. Aceasta perspectiva nu se reduce doar la faptul ca fanul a cumparat materialele idolului. Fanul a incercat sa isi imite idolul nu neaparat in muzica ci mai ales in activitatea cotidiana in care s-a format, pe „plantatiile” companiilor si institutiilor contemporane esuand astfel in intentia culturala a stramosilor sai de a evada din starea umilitoare a robului. Cu cat isi pregateste cat mai chibzuit evadarea intr-o lume diferita de cea actuala cu atat sclavul contemporan – fanul in acest caz – se afunda si mai adanc in ea. Rezultatul este o bizara legatura afectiva in care dragostea si ura se impletesc paradoxal si dramatic. Iata cum Destinul lui Sisif care spera sa urce odata bolovanul in varful muntelui nu se mai termina niciodata. Evadarea promisa e minciuna gogonata. De aceea sistemul social l-a atacat pe Michael Jackson in momentul in care nu a mai facut o muzica eroica menita sa motiveze publicul in campul muncii, refugiindu-se intr-o muzica depresiva si lenta. Astazi, cand lumea vede in paparazzi si presa ca fiind principala cauza a mortii sale imaginea lui este discret reparata pentru ca presa sa nu isi piarda total din incredere. Ea trebuie sa poata fi folosita la urmatoarele campanii electorale la fel de umplute de false idealuri si promisiuni de evadare ca intreaga propaganda capitalista. Dar aceasta intoarcere catre reidolatrizarea defunctului Michael Jackson mi se pare grotesca.
Evolutia muzicii si mentalitatii sale este evolutia idealurilor sale, plictisirea treptata de ele si eterna sa cautare de altele noi. A visat sa fie celebru si a ajuns. A visat sa fie rege si a ajuns. A visat sa fie alb si a ajuns. Orice ideal atins a devenit in final pentru el un ideal detestat, abandonat. Si el si-a dorit ca propria imagine sa fie nu doar o strategie ci o revolutie in cele mai intime detalii.
Michael Jackson a fost un om al timpului sau. Destinul sau este destinul tuturor celor lupta din greu pentru a se ridica pe scara sociala. Nu ai cum sa ramai normal dupa ce sistemul te mutileaza psihic in asemenea hal timp de mii de ani. Cei care isi cresc copiii in spirit pseudorevolutionar corporatist al muncii din greu pot vedea pe parcursul acestui text care sunt consecintele unei astfel de mentalitatii. Din cele vazute pana acum este foarte evident ca pulsiunile pedofile ale lui Michael Jackson erau foarte proeminente. Sunt constient de faptul ca e foarte greu pentru un fan orbit de imaginea lui sa accepte acest lucru. Lui insusi i-a fost greu sa le accepte si sa le recunoasca iar atunci cand a dorit o dezicere totala de ele si de stilul de viata de la Neverland, atunci cand a refuzat sa mai locuiasca acolo lumea lui s-a prabusit total.
Cel mai trist lucru din acuzatiile de pedofilie pe care societatea sau o parte din ea i le-a adus nu este faptul ca el ar fi fost acuzat pe nedrept ci acela ca ea, societatea insasi face pe fecioara neprihanita mimand cu o ipocrizie absolut revoltatoare grija pentru copii. Este absolut incredibil cu cata perfidie pe de o parte e banuit ca nu poate concepe copii si nu poate intretine relatii sexuale normale cu o femeie iar pe de alta parte e acuzat de molestare sexuala a minorilor. In primul rand e recunoscut drept impotent iar in cel de-al doilea un violator. Chiar nimeni nu poate vedea ca intre cele doua banuieli exista contradictie si ca nu poti fi si violator si impotent in acelasi timp? Nu. Pentru ca presa a urmat ordinele tacite si subtile venite de la sponsorul ei principal ascuns si discret – guvernul – cu propaganda sa specifica. Guvernul a vrut sa abata ura traditionala a omului simplu fata de parazitismul social (pe care guvernul si politicienii in general il reprezinta prin definitie) catre elemente traditionale de interes. Si cu ajutorul presei a reusit.
Din punctul meu de vedere mult mai periculoase pentru structurarea mutilanta a psihicului infantil sunt reclamele mincinoase care folosesc erotismul agresiv, violenta de strada, si educatia salbatica pentru a contribui la formarea robilor sociali. Publicitatea torentiala ii creeaza artificial atat copilului cat si adultului asteptari foarte inalte despre o fericire edenica nemaivazuta promitand mincinos o astfel de fericire celui care accepta sa isi mutileze timpul si psihicul in joburi care mai de care mai stresante si umilitoare. Violenta de strada este tolerata in mod parsiv si chiar sprijinita de autoritati in anumite limite de catre sistemele „democratice” tocmai pentru ca inlocuieste teroarea profesionista a dictaturii practicata prin statul politienesc totalitar. Scoala in care activeaza clase cu 20-30 de elevi (6 elevi fiind numarul normal pentru o educatie umanista) este in masura sa creeze unui procent din ei sentimente de inferioritate si marginalizare care se pot „vindeca” cu joburi care sa ii imbogateasca si mai mult pe borfasii societatii capitaliste.
Nu putem stii sigur daca Michael Jackson ar fi intretinut relatii sexuale cu minori. Este cert insa ca a incercat sa isi reprime astfel de pulsiuni cu o indarjire fantastica. Pentru un novice in materie de psihopatologie asta ar putea insemna perversitate. Pentru mine asta e adevarata lui demnitate. Asta nu poate decat sa ne arate faptul ca a fost cu adevarat un om bun, un om ce a incercat sa faca bine si nu s-a lasat purtat de lacomia oarba asa cum fac borgii care controleaza societatea astazi si care lasa in jurul lor saracie, boli si distrugerea mediului. Sa ne gandim insa la acele momente din adolescenta traite de fiecare dintre noi in care unii am fost pe punctul de a comite anumite crime pentru a ne satisface curiozitatile sexuale neexperimentate si traite cumva obsesiv, specifice acelei perioade. Poate ca pentru multi astfel de momente sunt de mult date uitarii, angoasa negocierii interioare cu ele este acoperita de implinirile erotice si sociale ulterioare. Dar hai sa facem un efort de amintire a acestora si sa comparam! Sa ne gandim ca el a trebuit sa le traiasca toata viata. Cum ar fi daca comportamentul heterosexual recunoscut ca normal astazi ar fi recunoscut dintr-o data drept incriminatoriu si pasibil de pedeapsa? Nu cred ca ar fi foarte placut si atunci poate ca aceasta nevoie justitiara de a-l condamna sub acest aspect si-ar pierde intr-o viziune emancipata despre aceasta victima care este omul cu tulburari psihice. Din pacate celebra lucrare a lui M. Foucault „Istoria nebuniei in epoca clasica” nu s-a terminat. Ea continua sub ranjetele parsive ale statului care se bucura ca are de unde sa isi racoleze robii cei neemancipati in materie de spirit si ca ii poate inhama la a-i intari bogatia.
Pedofilia este doar o fila in cartea imensa a psihopatologiei. Michael Jackson a avut astfel de tendinte. Altii au altele. Multi dintre bogatii actuali sunt in aceeasi situatie ca si Michael Jackson insa nu se rezuma la dragoste pentru a-si acoperi aceste tulburari ci la posesiuni si putere. Dezumanizarea la care au ajuns pe parcursul „luptei eroice” pe drumul imbogatirii ii face sa nu mai stie ce inseamna bucuria simpla de a trai in armonie cu natura si cu semenii. Vocea propriei genealogii sclavagiste este contracarata bovaristic de un sevraj al bogatiei inutile al carei unic scop este acela de a reda respectul de sine batjocorit sistematic timp de secole si chiar milenii. Vor din ce in ce mai mult, nu le mai ajung posesiile pe care poate nu le-au vazut decat o data sau de 2 ori. Din pacate insa, cu puterea lor au ajuns sa modeleze societatea insasi dupa propria constitutie psihopatologica. In acest caz ei sunt niste agenti transmitatori ai unei realitati salbatice ce salasuieste in psihicul lor profund si care e mostenita de la o realitate sociala diferita de cea contemporana. Asta este imaginea de ansamblu a tulburarii psihice in general.
Fiecare dintre noi care facem pact cu acest sistem ipocrit si mincinos vom avea mai devreme sau mai tarziu soarta lui Michael Jackson. In relatia stapan-sclav nu doar sclavul se alege cu tulburari psihice. Stapanul devine si el din ce in ce mai izolat, mai cinic, mai mizantrop, mai avid de sadism si de distrugerea naturii in favoarea propriilor certitudini de varf in lantul trofic. Acest ideal clasic il face insa mai prizonier al unei mentalitati antiumaniste, mai deprimat si avid de satisfactii. Cu cat se ascunde mai tare intr-o gandire dualista de dreapta, cu cat dispretuieste mai tare omul simplu cu atat devine mai izolat si mai rupt de specia umana. Corporatistul anesteziat de perspectiva profitului maxim incapabil sa isi accepte concetatenii ca egali ci doar ca subordonati nu va reusi sa comunice suficient cu familia iar copiii sai il vor ignora si vor cauta, la fel ca Michael Jackson, o dragoste de milioane de ori mai mare ca aceea simpla ce ar fi trebuit oferita la momentul oportun. Si cu toate atatea framantari si zbateri o astfel de dragoste tot nu poate acoperi golul lasat de disperarea ce reiese din aceste experiente.
Si toate astea pentru ce? Pentru ca vrem ca sclavii sa misune in jurul nostru si sa ne satisfaca poftele? Pentru ca nu suntem in stare sa ne facem singuri patul? Pentru ca nu suntem in stare sa ne multumim cu o mancare naturala si simpla? Pentru ca vrem ca altii sa stea drepti in fata noastra si sa ne serveasca hoitul? Intr-un fel meritam frustrarile astea. Dar parca generatiile viitoare, care sunt mutilate dupa modul nostru de gandire, nu merita asta. O societate cu adevarat umanista va trebui in viitor sa ia masuri pentru ameliorarea acestor stari psihopatologice. Dupa mai bine de 2 milenii si jumatate de sclavagism specia umana trebuie sa isi puna intrebari fundamentale legate de aceste practici daca nu vrem sa ne distrugem mintile intr-un razboi psihologic nesfarsit si nemilos.
Civilizatia si mentalitatea corporatista trebuie sa accepte o realitate psihologica independenta de vointa si capriciile personale ale cuiva anume. In momentul in care faci presiuni asupra cuiva sa devina productiv si sa creeze lucruri uimitoare atunci sa te astepti si la ciudatenii si la revolte si la atentate din partea lui. Pentru ca destinul omului nu e acela de a servi hoiturile parazitilor ci de a-si cauta propria implinire. Daca cineva incearca sa se interpuna pe dezvoltarea naturala a unui om asa cum s-a intamplat cu genealogia lui Michael Jackson atunci acel cineva sa se astepte si la reactii furibunde de aparare impotriva acestor mutilari la care e supus.
Toate acestea inca nu se vad decat la omul care si-a epuizat idealurile si nu mai are energie pentru a-si crea noi fantasme spre evadare din acest razboi psihologic dezumanizant. Omul contemporan inca e hranit cu idealuri de sistemul neosclavagist si isi ascunde disperarea in speranta unui Rai al imbogatirii si eliberarii promisa cultural. Orbit de aceste idealuri cu nevoia de a le atinge, el isi poate inhiba angoasele postand o fatada de om echilibrat. Mai devreme sau mai tarziu acestei mentalitati i se va spune adevarul sau il va vedea ea insasi asa cum s-a intamplat cu Michael Jackson. Traim la limita unei noi revolutii tehnologice, in scurt timp bunurile o sa fie fabricate de roboti, nu va mai fi nevoie de sclavi mutilati pentru a le produce si vor fi oferite gratis pe strada. In acel moment va disparea si propaganda idealurilor motivante. Vor disparea si armatele si amenintarile iar ce s-a ascuns sub pres va iesi la suprafata. Cu ce vor ramane acesti oameni? Ce le va mai putea contracara disperarea interioara acumulata de mii de ani? Cum vor putea copiii si nepotii nostri repara ceea ce stramosii nostri cei nesabuiti si chiar noi astazi am mutilat construind civilizatia sclavagista si neosclavagista? S-a spus ca secolul 20 este secolul tulburarilor psihice insa abia atunci, abia cand psihicul se va manifesta liber vom constata inmarmuriti ce dezastru mental am produs timp de cateva mii de ani. Poate ca nu mai putem face mare lucru insa fiecare dintre noi ar trebui sa adoptam o atitudine social ecologica pentru a usura in viitor urmasilor nostri impactul cu acest soc psihopatologic. Interventia hotarata a statului pentru protejarea omului simplu de excesele corporatiste care cultiva acest tip de neliniste este imperios necesara pentru o societate cu adevarat umanista. Toti trebuie sa ne gandim ca fiind ipocriti si ascunzandu-ne dupa vorbe goale pur si simplu amanetam echilibrul mental al propriilor nostri urmasi.
sfarsit
11.5. Epilog
Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior
Abolirea sclaviei clasice s-a facut pe undeva in urma cu un secol in SUA. Daca sclavii Romei si martirii Crestinismului timpuriu ar fi stiut ca dorinta lor de a fi respectati ca oameni egali va fi declarata legala abia peste 2 milenii si, mai ales, ca de multe ori o astfel de prevedere este doar o bucata goala de hartie fara prea mari corespondenta in realitate atunci eu personal nu cred ca s-ar mai fi lasat prada martiriului si idealurilor crestine. Caci in ciuda unor declaratii mincinoase specifice politicienilor sclavagismul cu care s-a facut civilizatia clasica nu a disparut total. Doar s-a vopsit in culori vesele. Masinile si robotii nu au inlocuit total munca sclavului dupa cum visa in antichitate Aristotel. Prin urmare e imposibil sa fi disparut sclavagismul. In locul sclavagismului clasic al amenintarii cu moartea avem un neosclavagism al manipularii cu minciuni si false idealuri dupa cum deja am aratat. Rezultatul acestui neosclavagism este identic cu cel al sclavagismului clasic: unii petrec si se distreaza iar altii isi distrug viata muncind pana la epuizare. Abolirea sclaviei este o vorba propagandistica a „statului de drept”, la fel cum este insusi dreptul Partea de beneficii pe care le ofera tuturor legislatia nu se aplica din cauza faptului ca e… ”prea abstracta”!! Atunci insa cand este vorba de drepturi acordate doar unora ea devine dintr-o data „concretă”. Nu e nici o minune aici, nu e nici un fenomen supranatural: avem in fata reteta completa a sclavagismului fie el clasic, agrar, fie el modern, industrialo-digital. Propaganda – Reclama – Inselatorie – Minciuna: acestea sunt ingredientele noului sclavagism.
Falsul discurs despre democratie si libertate al societatii contemporane a creat un neosclavagism care, in anumite situatii, este mult mai mutilant psihopatologic decat sclavagismul medieval. Sclavagismul clasic a ajuns chiar sa fie adorat de neosclavii contemporani care, in ciuda „libertatii de alegere”, se vad prinsi in mrejele corporatismului pe toata perioada in care nu dorm. Unii insa si in visele nocturne nu se pot elibera de aceste mreje contemporane ale inrobirii prin manipulare si advertising. Macar sclavii clasici efectuau munci agricole pe zi lumina. Astazi iluminarea electrica a creat situatia absolut aberanta a muncii mult peste limita naturala a zilei lumina si in conditii de stres incomparabil cu ritmul lent al muncilor agricole ale sclavilor clasici. Lucrul epuizant in fabricile/companiile/institutiile „civilizatiei democratice” este dublat de goana epuizanta dupa gratificari narcisice in timpul liber care sa ii acopere si sa ii contracareze umilinta primei perioade. „Daca Martin Luther (King) ar fi trai atunci nu ar fi permis asa ceva”. Un sistem social umanist nu ar trebui sa permita asa ceva.
In trecut ipocrizia morala a preotilor si principilor irita spiritele umaniste. Insa, odata cu „abolirea” moralei si „descoperirea libertatii”, privilegiatii social au intrecut orice masura. Relativismul moral le-a eliminat si ultima picatura de constiinta civica ce se manifesta in ipocrizia morala a epocii clasice. In urma unor astfel de practici nu numai ca omul simplu a ajuns labil psihic dar inclusiv mediul se imbolnaveste pe zi ce trece in ciuda comisiilor, ministerelor, si mincinoaselor declaratii ecologiste marturisite propagandistic de autoritati din nevoia de a mai justifica niste fonduri cheltuite pentru propriile interese ale privilegiatilor social si maladive pentru restul lumii.
Epuizarea morala a spiritului occidental in incercarea sa disperata de a se ridica deasupra compromisurilor „dureroase” pe care le-a facut cu diferitele sisteme sociale are efect exact opusul ei dupa cum refularea libidoului creeaza simptomul nevrotic in care se regasesc paradoxal premisele libidoului excentric. Cruciadele, inchizitia si colonialismul, evenimente care i-ar umili pe anticii asirieni in ceea ce priveste cruzimea cu care s-au pus in practica, s-au facut dintr-o incercare nevroticista a societatii clasice occidentale de a se curata moral si cu acompanierea religioasa a Bisericii (crestine). La fel ca si in cazul compulsiilor nevrozei obsesionale care se manifesta ca forte „irationale” opuse celor rationale si care provoaca disconfort interior daca nu sunt puse in act, de fiecare data aceasta transfigurare morala a devenit un paradoxal reper in decaderea fiintei umane in situatii de un grotesc nemaiintalnit in istorie. Asa s-a intamplat si cu abolirea sclaviei care a atras obsesional parca un sclavagism si mai inuman.
Din alt punct de vedere este clar ca tendintele antisociale care se dezvolta ca replica a psihicului omului simplu la aceste presiuni opresive ale sistemului nu fac decat sa intareasca represiunea sociala si astfel spirala violentei isi gaseste astfel originea. Spirala violentei terorismului restrans (de genul celei existente intre Israel si Palestina) pe care ideologia oficiala il recunoaste ca singurul terorism, este doar varful aisbergului. De fapt un astfel de razboi psihologic functioneaza activ si amenintator in toata lumea civilizata si institutiile de reprimare ca politia si armata sunt direct responsabile de oportunitatea lui sclavagista. Acesta este terorismul extins pe care autoritatile se prefac ca nu il vad si care, pentru camuflarea lui, creeaza institutii speciale la fel de mincinoase si ipocrite din nevoia de a-si infrumuseta imaginea.
Aroganta blamatoare a functionarului public, a corporatistului si a militarului sunt comportamente specifice sclavagismului clasic care supravietuiesc nestingherite in neoscalavagismul contemporan al „statului de drept”. Desi se prezinta ca seriozitate si profesionalism, un astfel de comportament reactualizeaza dualismul social clasic al inferiorizarii sclavului si justificarii parazitismului social al jefuitorilor militari originari transformati in aristocrati cu maniere elegante. Teoria „dreptului divin” care justifica in Evul Mediu (si in perioadele de dupa Evul Mediu) existenta stapanilor si a sclavilor a fost exprimata ceva mai discret si in antichitate si functioneaza la fel de discret si in „democratia” contemporana.
Dupa ce initial se comporta amenintator si arogant fata de omul simplu sistemul promite in mod parsiv atingerea raiului pentru cei care sunt dispusi sa lupte, sa munceasca din greu pentru a se ridica din aceasta stare blamabila. Iata cum abolirea sclaviei clasice care functiona cu amenintarea directa a fost inlocuita cu neosclavia promisiunilor mincinoase si etern neonorate ale fericirii ridicarii in rang social. Ca multi dintre urmasii sclavilor clasici si Michael Jackson a cazut prada acestei capcane culturale si n-a mai putut sa se opreasca.
Sistemul i-a promis marea cu sarea si chiar el insusi a ajuns sa aiba marea cu sarea dar toate acestea nu i-au putut repara frustrarile si ranile suferite pe drumul de ajungere in acest punct. Banii si marfurile au ajuns raiul noii ordini contemporane asa cum Raiul din Crestinism a fost marfa Evului Mediu care au convins sclavul „sa munceasca, sa munceasca incontinuu zi si noapte”. Nu a stiut de ce, a simtit ca lumea e fericita si ca il iubeste daca munceste incontinuu zi si noapte. A facut-o pana la epuizare. Pe langa el milioane de alti semisclavi contemporani se epuizeaza intr-o transa mutilanta a acumularii si imbogatirii oarbe a corporatiilor si privilegiatilor social. In urma acestei batalii cu armele nevazute ale manipularii raman victime la fel de tacute si nevazute. Copii ignorati sau abuzati de parinti nerabdatori sau absenti vor cauta si ei la randul lor un parinte suprem care sa le ofere dragostea suprema. Dumnezeu, celebritatea, dragostea infinita, nemurirea sunt astfel de compensatii pentru o viata de-a pururi bolnava.
Dar dincolo de asta, oare fanii insisi ar fi fost pregatiti sa vada un Michael Jackson banal? Daca ar fi pusi in situatia de a alege intre un Michael Jackson mutilat in copilarie/ereditate dar care devine apoi productiv si superstar si un Michael Jackson educat umanist dar fara „rezultate remarcabile in campul muncii” oare ce ar alege ei? L-ar alege pe primul, din pacate. Si aici sta intr-adevar realul caracter „ucigas” al dragostei lor de care el se temea constant dincolo de proiectiile tipice ale psihicului sau despre care am analizat pe parcursul acestui text. [O astfel de perspectiva ma face sa ii dau din ce in ce mai mare dreptate lui Freud cand la sfarsitul vietii a inclus instinctul sexual in interiorul „Instinctelor Mortii” (Thanatos) si nu in celalalt grup (Instinctele Vietii)]. Umiliti in bagajul spiritual ereditar si de educatia inca salbatica a civilizatiei contemporane fanii au nevoie de idolul lor pentru certitudinea evadarii din sclavagism intr-o entitate supraumana. Religiile moderne (cele formate de dupa anul 0) insele au concretizat divinitatile lor in functie de aceasta predispozitie esentialmente psihologica spre evadare din sclavagismul clasic. Din pacate Dumnezeul crestin care a promis sclavilor si soldatilor romani eliberarea si certitudinea „celor din urma ce vor fi cei dintai” a ajuns sa creeze un sclavagism care de multe ori se arata mult mai inuman decat cel antic.
Neosclavagismul contemporan a folosit tocmai aceste nevoi transgenerationale de evadare ale urmasilor sclavilor clasici ca o capcana in robia manipularii si dependentei de obiecte. Aceasta perspectiva nu se reduce doar la faptul ca fanul a cumparat materialele idolului. Fanul a incercat sa isi imite idolul nu neaparat in muzica ci mai ales in activitatea cotidiana in care s-a format, pe „plantatiile” companiilor si institutiilor contemporane esuand astfel in intentia culturala a stramosilor sai de a evada din starea umilitoare a robului. Cu cat isi pregateste cat mai chibzuit evadarea intr-o lume diferita de cea actuala cu atat sclavul contemporan – fanul in acest caz – se afunda si mai adanc in ea. Rezultatul este o bizara legatura afectiva in care dragostea si ura se impletesc paradoxal si dramatic. Iata cum Destinul lui Sisif care spera sa urce odata bolovanul in varful muntelui nu se mai termina niciodata. Evadarea promisa e minciuna gogonata. De aceea sistemul social l-a atacat pe Michael Jackson in momentul in care nu a mai facut o muzica eroica menita sa motiveze publicul in campul muncii, refugiindu-se intr-o muzica depresiva si lenta. Astazi, cand lumea vede in paparazzi si presa ca fiind principala cauza a mortii sale imaginea lui este discret reparata pentru ca presa sa nu isi piarda total din incredere. Ea trebuie sa poata fi folosita la urmatoarele campanii electorale la fel de umplute de false idealuri si promisiuni de evadare ca intreaga propaganda capitalista. Dar aceasta intoarcere catre reidolatrizarea defunctului Michael Jackson mi se pare grotesca.
Evolutia muzicii si mentalitatii sale este evolutia idealurilor sale, plictisirea treptata de ele si eterna sa cautare de altele noi. A visat sa fie celebru si a ajuns. A visat sa fie rege si a ajuns. A visat sa fie alb si a ajuns. Orice ideal atins a devenit in final pentru el un ideal detestat, abandonat. Si el si-a dorit ca propria imagine sa fie nu doar o strategie ci o revolutie in cele mai intime detalii.
Michael Jackson a fost un om al timpului sau. Destinul sau este destinul tuturor celor lupta din greu pentru a se ridica pe scara sociala. Nu ai cum sa ramai normal dupa ce sistemul te mutileaza psihic in asemenea hal timp de mii de ani. Cei care isi cresc copiii in spirit pseudorevolutionar corporatist al muncii din greu pot vedea pe parcursul acestui text care sunt consecintele unei astfel de mentalitatii. Din cele vazute pana acum este foarte evident ca pulsiunile pedofile ale lui Michael Jackson erau foarte proeminente. Sunt constient de faptul ca e foarte greu pentru un fan orbit de imaginea lui sa accepte acest lucru. Lui insusi i-a fost greu sa le accepte si sa le recunoasca iar atunci cand a dorit o dezicere totala de ele si de stilul de viata de la Neverland, atunci cand a refuzat sa mai locuiasca acolo lumea lui s-a prabusit total.
Cel mai trist lucru din acuzatiile de pedofilie pe care societatea sau o parte din ea i le-a adus nu este faptul ca el ar fi fost acuzat pe nedrept ci acela ca ea, societatea insasi face pe fecioara neprihanita mimand cu o ipocrizie absolut revoltatoare grija pentru copii. Este absolut incredibil cu cata perfidie pe de o parte e banuit ca nu poate concepe copii si nu poate intretine relatii sexuale normale cu o femeie iar pe de alta parte e acuzat de molestare sexuala a minorilor. In primul rand e recunoscut drept impotent iar in cel de-al doilea un violator. Chiar nimeni nu poate vedea ca intre cele doua banuieli exista contradictie si ca nu poti fi si violator si impotent in acelasi timp? Nu. Pentru ca presa a urmat ordinele tacite si subtile venite de la sponsorul ei principal ascuns si discret – guvernul – cu propaganda sa specifica. Guvernul a vrut sa abata ura traditionala a omului simplu fata de parazitismul social (pe care guvernul si politicienii in general il reprezinta prin definitie) catre elemente traditionale de interes. Si cu ajutorul presei a reusit.
Din punctul meu de vedere mult mai periculoase pentru structurarea mutilanta a psihicului infantil sunt reclamele mincinoase care folosesc erotismul agresiv, violenta de strada, si educatia salbatica pentru a contribui la formarea robilor sociali. Publicitatea torentiala ii creeaza artificial atat copilului cat si adultului asteptari foarte inalte despre o fericire edenica nemaivazuta promitand mincinos o astfel de fericire celui care accepta sa isi mutileze timpul si psihicul in joburi care mai de care mai stresante si umilitoare. Violenta de strada este tolerata in mod parsiv si chiar sprijinita de autoritati in anumite limite de catre sistemele „democratice” tocmai pentru ca inlocuieste teroarea profesionista a dictaturii practicata prin statul politienesc totalitar. Scoala in care activeaza clase cu 20-30 de elevi (6 elevi fiind numarul normal pentru o educatie umanista) este in masura sa creeze unui procent din ei sentimente de inferioritate si marginalizare care se pot „vindeca” cu joburi care sa ii imbogateasca si mai mult pe borfasii societatii capitaliste.
Nu putem stii sigur daca Michael Jackson ar fi intretinut relatii sexuale cu minori. Este cert insa ca a incercat sa isi reprime astfel de pulsiuni cu o indarjire fantastica. Pentru un novice in materie de psihopatologie asta ar putea insemna perversitate. Pentru mine asta e adevarata lui demnitate. Asta nu poate decat sa ne arate faptul ca a fost cu adevarat un om bun, un om ce a incercat sa faca bine si nu s-a lasat purtat de lacomia oarba asa cum fac borgii care controleaza societatea astazi si care lasa in jurul lor saracie, boli si distrugerea mediului. Sa ne gandim insa la acele momente din adolescenta traite de fiecare dintre noi in care unii am fost pe punctul de a comite anumite crime pentru a ne satisface curiozitatile sexuale neexperimentate si traite cumva obsesiv, specifice acelei perioade. Poate ca pentru multi astfel de momente sunt de mult date uitarii, angoasa negocierii interioare cu ele este acoperita de implinirile erotice si sociale ulterioare. Dar hai sa facem un efort de amintire a acestora si sa comparam! Sa ne gandim ca el a trebuit sa le traiasca toata viata. Cum ar fi daca comportamentul heterosexual recunoscut ca normal astazi ar fi recunoscut dintr-o data drept incriminatoriu si pasibil de pedeapsa? Nu cred ca ar fi foarte placut si atunci poate ca aceasta nevoie justitiara de a-l condamna sub acest aspect si-ar pierde intr-o viziune emancipata despre aceasta victima care este omul cu tulburari psihice. Din pacate celebra lucrare a lui M. Foucault „Istoria nebuniei in epoca clasica” nu s-a terminat. Ea continua sub ranjetele parsive ale statului care se bucura ca are de unde sa isi racoleze robii cei neemancipati in materie de spirit si ca ii poate inhama la a-i intari bogatia.
Pedofilia este doar o fila in cartea imensa a psihopatologiei. Michael Jackson a avut astfel de tendinte. Altii au altele. Multi dintre bogatii actuali sunt in aceeasi situatie ca si Michael Jackson insa nu se rezuma la dragoste pentru a-si acoperi aceste tulburari ci la posesiuni si putere. Dezumanizarea la care au ajuns pe parcursul „luptei eroice” pe drumul imbogatirii ii face sa nu mai stie ce inseamna bucuria simpla de a trai in armonie cu natura si cu semenii. Vocea propriei genealogii sclavagiste este contracarata bovaristic de un sevraj al bogatiei inutile al carei unic scop este acela de a reda respectul de sine batjocorit sistematic timp de secole si chiar milenii. Vor din ce in ce mai mult, nu le mai ajung posesiile pe care poate nu le-au vazut decat o data sau de 2 ori. Din pacate insa, cu puterea lor au ajuns sa modeleze societatea insasi dupa propria constitutie psihopatologica. In acest caz ei sunt niste agenti transmitatori ai unei realitati salbatice ce salasuieste in psihicul lor profund si care e mostenita de la o realitate sociala diferita de cea contemporana. Asta este imaginea de ansamblu a tulburarii psihice in general.
Fiecare dintre noi care facem pact cu acest sistem ipocrit si mincinos vom avea mai devreme sau mai tarziu soarta lui Michael Jackson. In relatia stapan-sclav nu doar sclavul se alege cu tulburari psihice. Stapanul devine si el din ce in ce mai izolat, mai cinic, mai mizantrop, mai avid de sadism si de distrugerea naturii in favoarea propriilor certitudini de varf in lantul trofic. Acest ideal clasic il face insa mai prizonier al unei mentalitati antiumaniste, mai deprimat si avid de satisfactii. Cu cat se ascunde mai tare intr-o gandire dualista de dreapta, cu cat dispretuieste mai tare omul simplu cu atat devine mai izolat si mai rupt de specia umana. Corporatistul anesteziat de perspectiva profitului maxim incapabil sa isi accepte concetatenii ca egali ci doar ca subordonati nu va reusi sa comunice suficient cu familia iar copiii sai il vor ignora si vor cauta, la fel ca Michael Jackson, o dragoste de milioane de ori mai mare ca aceea simpla ce ar fi trebuit oferita la momentul oportun. Si cu toate atatea framantari si zbateri o astfel de dragoste tot nu poate acoperi golul lasat de disperarea ce reiese din aceste experiente.
Si toate astea pentru ce? Pentru ca vrem ca sclavii sa misune in jurul nostru si sa ne satisfaca poftele? Pentru ca nu suntem in stare sa ne facem singuri patul? Pentru ca nu suntem in stare sa ne multumim cu o mancare naturala si simpla? Pentru ca vrem ca altii sa stea drepti in fata noastra si sa ne serveasca hoitul? Intr-un fel meritam frustrarile astea. Dar parca generatiile viitoare, care sunt mutilate dupa modul nostru de gandire, nu merita asta. O societate cu adevarat umanista va trebui in viitor sa ia masuri pentru ameliorarea acestor stari psihopatologice. Dupa mai bine de 2 milenii si jumatate de sclavagism specia umana trebuie sa isi puna intrebari fundamentale legate de aceste practici daca nu vrem sa ne distrugem mintile intr-un razboi psihologic nesfarsit si nemilos.
Civilizatia si mentalitatea corporatista trebuie sa accepte o realitate psihologica independenta de vointa si capriciile personale ale cuiva anume. In momentul in care faci presiuni asupra cuiva sa devina productiv si sa creeze lucruri uimitoare atunci sa te astepti si la ciudatenii si la revolte si la atentate din partea lui. Pentru ca destinul omului nu e acela de a servi hoiturile parazitilor ci de a-si cauta propria implinire. Daca cineva incearca sa se interpuna pe dezvoltarea naturala a unui om asa cum s-a intamplat cu genealogia lui Michael Jackson atunci acel cineva sa se astepte si la reactii furibunde de aparare impotriva acestor mutilari la care e supus.
Toate acestea inca nu se vad decat la omul care si-a epuizat idealurile si nu mai are energie pentru a-si crea noi fantasme spre evadare din acest razboi psihologic dezumanizant. Omul contemporan inca e hranit cu idealuri de sistemul neosclavagist si isi ascunde disperarea in speranta unui Rai al imbogatirii si eliberarii promisa cultural. Orbit de aceste idealuri cu nevoia de a le atinge, el isi poate inhiba angoasele postand o fatada de om echilibrat. Mai devreme sau mai tarziu acestei mentalitati i se va spune adevarul sau il va vedea ea insasi asa cum s-a intamplat cu Michael Jackson. Traim la limita unei noi revolutii tehnologice, in scurt timp bunurile o sa fie fabricate de roboti, nu va mai fi nevoie de sclavi mutilati pentru a le produce si vor fi oferite gratis pe strada. In acel moment va disparea si propaganda idealurilor motivante. Vor disparea si armatele si amenintarile iar ce s-a ascuns sub pres va iesi la suprafata. Cu ce vor ramane acesti oameni? Ce le va mai putea contracara disperarea interioara acumulata de mii de ani? Cum vor putea copiii si nepotii nostri repara ceea ce stramosii nostri cei nesabuiti si chiar noi astazi am mutilat construind civilizatia sclavagista si neosclavagista? S-a spus ca secolul 20 este secolul tulburarilor psihice insa abia atunci, abia cand psihicul se va manifesta liber vom constata inmarmuriti ce dezastru mental am produs timp de cateva mii de ani. Poate ca nu mai putem face mare lucru insa fiecare dintre noi ar trebui sa adoptam o atitudine social ecologica pentru a usura in viitor urmasilor nostri impactul cu acest soc psihopatologic. Interventia hotarata a statului pentru protejarea omului simplu de excesele corporatiste care cultiva acest tip de neliniste este imperios necesara pentru o societate cu adevarat umanista. Toti trebuie sa ne gandim ca fiind ipocriti si ascunzandu-ne dupa vorbe goale pur si simplu amanetam echilibrul mental al propriilor nostri urmasi.
sfarsit