De ce tace Basescu?

Dupa ce a provocat scanteia revoltelor care e foarte probabil sa ii aduca mai repede sfarsitul mandatului iata ca Basescu a luat vacanta. Nu mai e de gasit desi forfota de la Cotroceni parca se aude si in mijlocul protestatarilor. Se asteapta cateva vorbe de la presedinte mai mult decat de la papa dupa inscaunare. Dar el tace. De ce tace Basescu? Sunt doua motive. Primul tine de imaginea personala iar celalalt de presiunea din partea aliatilor.

In primul caz eu cred ca presedintele tace pentru ca vrea sa vada cum vor evolua protestele. Este caracteristic pentru modul lui de lucru. Daca ele iau amploare el va ridica palaria ca un erou spunand ca nu se cramponeaza de putere si ca a venit sa serveasca democratic si ca a asteptat sa se manifeste majoritatea, ca la inceputul protestelor era doar o minoritate, ca respecta, iubeste si chiar se inchina (sic!) la vointa poporului, bla, bla bla. Ca a gresit cand l-a demis pe Arafat, ca stresul, ca criza mondiala, capra, lantul etc… Daca protestele vor deveni banalitate si lumea se va plictisi de ele (vad ca posturile TV se intrec in a oferi interviuri in preponderenta cu analfabeti si someri) va iesi cu un ras hahait zicand ca orice are dreptul la proteste dar ca ele nu au reprezentat majoritatea, drept pentru care nu a demisionat. Va demite seful jandarmeriei care a savarsit abuzurile din aceste zile si pe politicienii care i-au facut ciumpalaci, nevrotici, viermi etc. pe protestatari. Parca il si aud zicand: „acesti oameni n-au inteles nimic din lupta mea cu mafia, din votul uninominal” bla, bla bla.



Cele doua atitudini se contrazic total iar daca face o declaratie acum si ulterior lucrurile evolueaza inspre directia opusa atunci va cadea prost. Evident ca daca iese acum cu una dintre cele doua variante compromite pe cealalta. Desi este un oportunist si nu un om consistent, Basescu are un oarecare simt al coerentei in asa fel incat nu vrea sa isi compromita credibilitatea cu ramasitele celeilalte. Daca protestele vor lua amploare atunci el nu va mai putea iesi cat de cat onorabil din scena, riscand sa fie primul presedinte demis in perioada postdecembrista si cel mai aproape de a fi linsat ca si Ceausescu in 1989. In acest caz toata familia lui va trebui sa se ascunda de ochii publici macar o perioada suportand corvoada de a avea membru un presedinte care a dus Romania probabil cel mai aproape de dictatura dintre ceilalti 2. Vorbim aici de imaginea sa care se apropie destul de mult cu cea a lui Nixon, a liderilor dubiosi din tarile semidemocratice si a dictatorilor in toata regula. E cam greu sa iesi dintr-un asemenea stigmat. El risca faptul ca insisi nepotii sai sa isi doreasca un nume ceva mai frumos. E cam clar ca lumina zilei ca prietenii se vor duce naibi si la batranete singurele consolari vor fi vechiul sau tovaras Iliescu si, probabil, cu catelul. Asa s-a intampla in SUA unde dupa ce intre Clinton si Bush cel batran au existat tensiuni in campania electorala din 1992 totusi odata ce au iesit ambii de pe scena si, mai ales dupa ispravile lui Bush cel tanar intre cele doua clanuri s-a format o stransa legatura. S-a cam dus naibi respectul din partea coomunitatii si lumea intreaba despre cladirea 7 cand ies ei in public sa vorbeasca. O adevarata corvoada viata de fost presedinte. Asemenea marginalilor fie ei bolnavi, saraci, drogati etc. si expresedintii nu au o viata prea usoara in zilele noastre. Mai toti au cate o ceva de ascuns. Pana si un Reagan, unul dintre cei mai respectati si iubiti presedinti ai SUA s-a vazut tarat pe la tribunal pentru declaratii in dosarul ostatecilor… De aceea, dupa spusele lui W, Clinton a ajuns un membru al familiei, hanging around pe langa casa Bush. Asa ca o batranete de jucat remi cu Iliescu protejati de agentii secreti de furia multimii nu prea i-ar surade.

Iata ca modul in care iese din scena nu e tocmai de neglijat. Probabil ca acum il intelege pe Emil Constantinescu care s-a retras la timp dupa criza sociala de la sfarsitul anilor ‚90. I-a ramas totusi reputatia de presedinte slab insa finut. E mare lucru. Ca poti sa-ti administrezi gresit bunurile e iertabil si de inteles. Dar ca nu ai onoare, demnitate si, mai ales ca nu esti „un domn”, nu prea. A cazut el Emil in fund mai rau ca un copil de 3 ani incercand sa suteze intr-o minge insa greutatea sa pare sa fi stat mai mult la ultimul etaj si nu la mijloc asa cum e cazul lui Basescu. Degeaba danseaza Basescu pe masa, degeaba se baga la o miuta in curtea scolii sau o bere pe litoral dupa cum degeaba si un G. W. Bush s-a imbracat in comandor dand impresia ca piloteaza un avion US Army. Imaginea de tantalau care nu nimereste usa la iesire tot i-a ramas in ciuda filmelor si a biografiei scrise de scriitori platiti pentru a i-o reface. Daca lui Basescu ii va ramane imaginea de ciuflingar cu alura de dictator nu-i deloc convenabil. Pana si Iliescu a stiut sa manipuleze mai bine societatea si sa dea impresia de bunicuta. O bunicuta un pic isterica ce tresare la unele cuvinte rusesti, o bunicuta care a avut o perioada de „plecare de acasa” in tinerete, e adevarat, dar totusi o bunicuta. Multi zic ca, in ciuda saraciei din primii ani de dupa revolutie totusi democratia a fost deplina (majoritatea fiindu-i sustinatori). Iliescu nu s-a cramponat parca atata de putere, a refuzat un al treilea mandat si a zambit cat de cat credibil cand a pierdut alegerile in 1996 felicitandu-se pentru ca a reusit sa implementeze schimbul amiabil de putere. Daca Basescu se comporta ca un machit scotand pistolul sa-si apere femeia acum pe final de mandat asta nu-i de-a buna.



Basescu are mari sanse sa ramana in istoria Romaniei ca presedintele care le-a produs romanilor lehamitea fata de democratia reprezentativa. Asta nu e neaparat vina lui. Trendul democratiei directe e in toata lumea. Incepand din Antichitate puterea este din ce in ce mai fragmentata si mai cedata poporului. Scurtele regresii dictatoriale ale secolului 20 sunt totusi exceptii care par sa se orienteze dupa cursul istoriei. Acceptand sectorul privat, practic guvernul din China cedeaza patronilor cate ceva din puterea concentrata in partid. In SUA entuziasmul popular fata de democratia clasica reprezentativa a fost surescitat de scoaterea pe tapet a unui negru pe care cetatenii l-au indragit la inceput dar pe care mai nou il cam indracesc. S-a incercat si o alta extravaganta: prima femeie presedinte din istoria SUA care in momentele cheie a stiut bla bla bla desi se cam pare ca lehamitea fata de politica e mai mare decat dragostea pentru inteleapta Hillary Clinton …

Sunt convins de faptul ca in acest moment Basescu nu isi negociaza neaparat soarta ci insasi imaginea sistemului pe care il reprezinta: capitalismul salbatic cu miliardari facuti in cativa ani pe baza speculatiilor preturilor imobiliarelor, a diferitelor matrapazlacuri si tepe date statului cu acordul fin si parsiv al conducatorilor sai. Bancile au putut dubla si chiar tripla ratele convenite initial cu clientii lor incalcand astfel principiul juridic al contractului punand in spatele clientului obligtii pe care acesta nu le-a stiut si la care nu a consimtit. Joburile au devenit extrem de stresante inclusiv in sectorul de stat iar starea mintala a cetatenilor a inceput sa se inrautateasca. Etc. etc. etc. Nu e deloc de mirare ca in piata se striga „Niciodata nu vom fi/colonie FMI” sau „Jos sclavia salariala” Sustinatorii lui Basescu au ajuns minoritari desi multi, printre care si eu (desi mai mult impotriva tiranilor parlamentari) l-am sustinut in 2007. Cei care il sustin acum sunt paradoxal insisi mogulii pe care ii detesta odinioara. Protestatarii au intentii diferite. Unii vor democratie directa, altii vor venirea regelui, altii un guvern neolegionar, altii sa aiba voie sa se bata pe stadioane, altii alegeri anticipate si venirea noului PP la guvernare. Cert este ca protestatarii nu mai sustin partidele si politicienii de pana acum ceea ce cam incurca afacerile, contractele si intelegerile unora intre care se afla si moguli. Foarte multi sunt dezorientati insa experienta lui Columbeanu si Orban in Piata in care au fost huiduiti si aproape linsati rejudeca relatiile dintre vechile razboaie transformate in aceste zile in aliante.

Daca protestele din Piata Universitatii îl dau jos e de rau pentru cei aflati la fraiele capitalismului salbatic. În cel mai bun caz daca noul PP va castiga eventualele alegeri anticipate va dura mult timp pana sa se lase corupti si acestia. Într-un alt caz daca clasa politica dispare, daca se va implementa o democratie directa asa cum vor intelectualii din Piata, adica daca se vor vota proiecte si nu oameni care promit si nu se tin de promisiuni atunci însusi capitalismul salbatic al televiziunilor si corporatiilor are sa aiba de pierdut. „Nu mai vrem guverne/conduse de concerne” e un slogan care le taie macaroana si lui Basescu si lui Voiculescu deopotriva. Cum se face ca dupa ce i-a facut cu ou si cu otet în trecut mogulii acum parca au intrat în pamant în loc sa se razbune un pic pe marinar? Nu scoate unul o vorba. De ce? Sa fie ei niste filosofi? Hahaha! Sa fie ei niste sfinti pe pamant? Deja rad cu lacrimi. Ce si-ar mai da ei drumul la razbunare dulce razbunare însa de fapt au enorm de pierdut daca sclavul nu sta cuminte în banca lui si îsi face treaba. Daca as fi mogul nu as avea curaj sa-mi amenint acum angajatii înfierbantati sa fie mai productivi. Daca as fi banca nu as avea curaj sa sun restantierii în zilele astea si sa îi amenint cu executarea silita. În ambele cazuri avantaj sclav - dezavantaj patron care nu mai scoate atata profit.

Daca sclavii Romaniei vor obtine mai multe drepturi toti oligarhii vor avea de pierdut nu numai Basecu si claca lui. Daca revolutia reuseste atunci nici Voiculescu nu va putea sa mai tina angajatii într-un regim de munca infernal din care sa scoata suficient profit pentru a plati apoi showurile de la televiziunile sale. Acest show tine sclavul aproape de TV gura casca al a primi pe gat reclame si nevoi în plus de consum. Televizorul cu reclamele sale care îi supraexcita sistemul psihodinamic îl face pe sclav sa consume. Consumand el are si nevoie de bani pentru a cumpara, ceea ce îl face sclav si mai tare dorind fie un job mai greu fie una alt job pe langa cel existent pentru nevoia de bani în plus.. În ograda cui? A oligarhilor. Intre care intra si mogulii trusturilor de presa. De aceea nu se spune nimic la TV despre intelectualii remarcabili care se afla zilele astea în piata - poeti, filosofi, eseisti, artisti etc. din noua generatie care concep un nou tip de societate si un nou tip de relatie patron-angajat. Libertatea ingineriilor sociale si a manipularii cu ajutorul mass-media în favoarea proiectelor dubioase care produc scindare sociala (vezi Rosia Montana) nu va mai fi aceeasi ca pana acum în viziunea acestor oameni.

De aceea Pietei Universitatii i se face imaginea unei adunaturi de ultrasi de galerie cu drogati si boschetari. Se vede de la o posta ca presa nu vede cu ochi buni nici noile idei idei despre democratia directa lansate prin manifeste si nici ideile extremiste lansate de unele grupuri. Desi pe termen scurt televiziunile au audiente record odata cu protestele totusi ele se afla în aceasta dilema a termenului lung care le taie încet si sigur creanga de sub picioare. Daca evenimentele vor evolua catre un scenariu postbasescian dramatic, cu iesiri în strada a celor cu intentii diferite care se vad în însasi diversitatea Pietei atunci vor fi tulburari sociale nefavorabile pentru modul în care s-au facut afacerile pana acum. Fie capitalismul manipularii prin marketing politic si comercial nu va mai fi atat de feroce ca pana acum fie lupta grupurilor care se vor razboi între ele pentru putere va duce la tulburari sociale cel putin la fel de serioase ca în aceste zile.

Iata ca angrenajul e extrem de complicat. Iata cum Basescu de fapt nu-si poate parasi postul asa dintr-o data. El trebuie sa faca si curatenie in urma. El trebuie sa dea impresia ca traim in liberate si democratie iar ca abuzurile din primele zile ale protestelor sau cele de dinainte de inceperea lor sunt niste accidente. Poate ca si-ar dori sa plece acum insa mogulii il ameninta cu campanii de presa nimicitoare daca ii lasa pe toti sa se scufunde.. Insa chiar si asa, tacerea asta a lui, cu cat se prelungeste cu atat seamana mai mult cu tacerea lui Hitler de dupa prima infrangere majora din Rusia in 1942.

Gabriel Baldovin