Am terminat primul episod din Corruption Story

In acesti ani am scris cateva articole in care am analizat din punct de vedere politic, social sau moral diferite filme facute la Hollywood, „amenintand” cititorul cu un film ce urmeaza in urma acestui demers. In sfarsit, am terminat primul episod din Corruptiun Story despre care am tot vorbit in acele articole. As fi vrut ca intreaga poveste sa fie cuprinsa intr-un singur film insa, dupa aproape 4 ani de extras secvente din filmele celor implicati, m-am trezit cu material pentru 3 episoade. Puteam sa mai sterg din detalii si sa reduc trilogia la un singur film insa ele mi s-au parut haiose si, pana la urma, am decis sa le pastrez. (M-ar ajuta un feedback de la cititori pe tema asta: am facut bine ca l-am lasat lung?; pauzele de visuals si muzica dintre partile sale merita efortul sau mai bine le evitam? Sau altceva) Pentru cei care nu l-au vazut deja pe baldovin arte ( http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/ ) acesta este filmul:






Dupa ce i-am creat suportul teoretic in acest articol (http://baldovinconcept.blogspot.ro/2012/08/institutia-electorala-un-nod-in-reteaua.html ), iata ca a venit timpul sa ii spun si povestea facerii lui. In anul 2008 spre 2009 mi-a ajuns prin fata ochilor acest film http://www.youtube.com/watch?v=olpCyDA4kYA care ii indeamna pe tinerii americani sa iasa la vot. Un astfel de indemn poate parea inocent in situatia in care are aspect de anunt: in data de x vor avea loc alegeri pe teritoriul cutare. Toata lumea e informata despre aceasta data pentru a nu exista dubii cum ca dreptul la vot il au doar unii. Numai ca lucrurile sunt ceva mai complicate decat atat. Insistenta obsesionala a indemnului la vot ce se poate remarca atat in acest film, dar si in alte canale de „comunicare”, are implicatii mult mai profunde, dupa cum am aratat in articolul citat mai sus. Votul actual este mai putin o recunoastere a drepturilor politice ale cetateanului, in sensul puterii de a-si decide singuri viitorul, cat mai mult un sondaj de opinie. Cine crede ca votul este o cale a statului de a asculta si de a se subordona vointei majoritatii cetatenilor nu are legatura nici cu acest film si nici cu acest text. Votul (electoral), asa cum il stim, este un mod parsiv al sistemului de a afla disponibilitatea majoritatii cetatenilor de a suporta conditiile sociale impuse de o elita corporatist-financiara lacoma. Atunci cand cetatenii voteaza acelasi politician, pentru sistem e un semn ca ei sunt multumiti si ca standardul de viata mai poate fi scazut in favoarea profitului corporatiilor si angajatorilor in general, fara riscul unor eventuale revolte de strada. Politica devine mai de dreapta, cu impozite mai mici si protectie sociala mai redusa.

Institutia electorala este unul din multele instrumente de temperare a furiei sclavului contemporan si amanare a unei posibile revolte ce urmeaza acestei furii. Scoaterea la rampa a posibilitatii schimbarii politicianului, publicitatea ce se face inlocuitorului sau inca din timpul mandatului, este menita sa converteasca aceasta furie a sclavului intr-un alt set de noi sperante. Propulsarea politicianului spre atentia sclavilor se face dupa acelasi principii ale marketingului si publicitatii despre care am discutat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2010/05/publicitatea-ca-varf-de-lance-al.html
Ca si sclavul clasic, sclavul contemporan are mintea scurta. Propulsarea politicienilor in mintea supusilor nu se face doar cu televiziunea, nu se face doar cu pomparea de imagini monotone in care apar politicienii. Asta este specifica dictaturilor. Popularizarea "democratica" avansata se face cu instrumentele Hollywood-ului, cu glume, cu scenarii politiste, revolutionare si chiar cu parti anatomice feminine. Guvernul face realmente comenzi politice la Hollywood pentru a face prin produsele sale propaganda unei idei favorabile mentalitatii sclavagiste ce supravietuieste discret si camuflat in "institutiile democratice" ale statului contemporan. Pentru un pic de distractie pe parcursul unei zile obositoare, sclavul consumator de divertisment inghite si acesti cai troieni ai manipularii.

Foarte interesanta mi se pare ducerea la extrem a acestei situatii unde actorul si politicianul devine acelasi om. La fel ca si in cazul filmelor cu priza, aparitiile presedintilor in showuri TV, sau diferite alte ocazii mediatizate, sunt atent regizate la fel ca si audienta aplaudaca. Glumele lor sunt atent scrise de scenaristi profesionisti platiti pentru asta, la fel ca si la Hollywood, asa ca, din cand in cand, presedintele mai face si ceva numere de ... stand up comedy. Politicienii apar chiar in spectacolele de varietati care au mare priza la public. De exemplu, "Dean Martin Celebrity Roast - 1973" este un astfel de spectacol cu Ronald Reagan. Reagan a fost un actor care apoi a mancat o paine popularizand idei mai putin populare prin intermediul circului Hollywood pana cand fortele ascunse ale guvernarii l-au cumparat cu totul, punandu-l presedinte. Placandu-l pentru ca are talent de orator sau pentru ca are freza chic sau un zambet atragator, multi dintre cetateni cred ca aleg un om capabil pentru a lua decizii sociale in favoarea lor. Realitatea este ca un astfel de presedinte este o marioneta a lobbystilor si corporatiilor iar votul insusi este o cacialma.

Cine e inca sceptic cu privire la simbioza dintre aceste doua institutii poate vedea urmatorul film. La min 5. 55 se vorbeste despre cum e bine sa iti "servesti tara" si sa te alaturi razboiului "antiterorist" din Irak:



Iata cum, asemenea unei reclame, o astfel de fufa adoarme mintile naive pentru a-i ademeni sa se inroleze in armata si sa urmeze cauza corporatiilor petroliere in urma careia s-a inceput acest razboi neocolonialist. Vrajit de zambetul parsiv si lipsit de umanism al acestei vrajitoare, un tanar naiv se trezeste in mijlocul unei lumi in care creierul ii este spalat. Schiloditii razboaielor neocolonialiste sunt adevarati donatori de organe ale axei petrolului. In schimbul acestui sacrificiu, care converteste viata si sanatatea psihica umana in petrol si bogatie, sistemul a imaginat onoarea militara, mandria si apoteoza. Am scris deja in articolul http://baldovin.blogspot.ro/2010/03/taking-no-chance.html dedicat filmului "Taking Chance" despre aceasta tema.

Principalul argument ca Hollywood este sponsorizat discret de guvern este prezenta reclamelor in interiorul filmelor. De aici putem deduce ca daca niste corporatii sponsorizeaza astfel productia unui film sau a unei industrii, atunci insusi guvernul isi impune opiniile politice masei de gura-casca in acelasi fel in care corporatiile isi impun interesele comerciale consumatorilor. Practic guvernul este „miscarea sindicala” creata de aceste corporatii, in sensul formarii unei inselatoare idei ca ar apara cumva drepturile cetateanului. La fel cum sindicatele au fost creatia patronatului pentru a manipula din umbra muncitorii, guvernul insusi este creatia corporatiilor care sponsorizeaza campaniile electorale. In acest moment fiecare poate întelege de ce magnatii finanteaza campaniile electorale pentru ambii adversari aflati în competitie electorala.

Publicitatea TV este destul de diferita fata de cea de Cinema, desi la inceputul filmului de sala există reclame specifice primului caz. In mod tipic televiziunile opresc filmul si trec la publicitate insa Hollywood da impresia ca filmul continua fara ca spectatorul sa inteleaga ca este obiectul unui proces de inceptie. Am observat aceste reclame in primele filme pe care am inceput sa le vad pentru acest proiect si initial le-am si notat. Dupa aceea am putut sa le vad de atatea ori incat am considerat inoportun sa le mai si notez. Acum cred ca exista foarte putine filme in care sa nu se faca reclama la ceva. Reclame evidente facute diferitelor companii pot fi vazute in filme ca :

„Kramer vs. Kramer” (cu Dustin Hoffman) min. 01 21 04 - reclama la McDonalds

„Erin Brockovich” (cu julia Roberts) min. 00 22 50 - reclama la Harley Davidson

THE_PELICAN_BRIEF (cu julia Roberts) min. 01 14 22 Reclama la Marriott

Dying Young (cu julia Roberts) min 00 29 50 - Reclama la playboy

Pret-a-Porter (cu julia Roberts) min. 00 48 32 reclama la Philips masina de barbierit

Blade Runner (cu Harrison Ford) min. 00 22 47 reclama la Coca Cola

Apocalypse Now (cu Harrison Ford) min. 01. 00. 13. Reclama la Sony (magnetofon)

Vanilla Sky (cu Tom Cruise) min. 00 03 20 - reclama la Ferrari

Risky Business (cu Tom Cruise) min. 00 38 09 Reclama la Porsche


Asadar, putem intelege din acestea ca, dupa cum Hollywood face reclame unor marci comerciale introduse subtil in desfasurarea filmului, in acelasi fel el se poate implica in marketing metapolitic. Experimentul „Mananca popcorn si Bea Coca Cola” din 1957 al lui James Vicary se spune ca a fost o farsa. E posibil ca rezultatele lui sa fi fost intr-adevar exagerate. Dar asta nu inseamna ca el a fost total o farsa, asa cum chiar insusi autorul lui a afirmat ulterior, si ca intentiile cuiva nu ar fi putut fi realizate astfel prin mesaje subliminale. Asa ceva poate fi oricand un instrument de manipulare pe fondul scaderii vigilentei spectatorului furat de peisajul povestii.

Mi-aduc aminte exact, fiind copil, de reactia mamei si bunicii la „invierea lui Bobby” in Dallas. Ambele si-au facut cruce de parca invierea cu pricina s-ar fi intamplat in realitate. Ceea ce pentru producatorii filmului era o simpla strategie de marketing, pentru mama si bunica era un miracol. Omul simplu e incapabil sa faca distinctia asta. Mai mult decat atat, chiar si un om atent si sceptic este uneori furat de peisajul filmului uitand de judecata critica. Desi omul de rand stie ca actorii joaca in filme, ca se prefac, totusi in strafundul mintii lor si a fiecaruia dintre noi strabate ideea primitiva cum ca evenimentele intamplate in film sunt parte din viata actorului.

Iar producatorii de la Hollywood cunosc aceasta situatie. Faptul ca se fac filme cu subiecte legate de viata concreta a actorului nu e un lucru intamplator ci foarte atent studiat de inginerii minciunii. De exemplu, faptul ca tatal lui Harrison Ford este catolic irlandez se regaseste in rolul din filmul "The Devil's Own", unde chestiunea irlandeza este tema centrala a filmului. Faptul ca Tom Cruise a fost casatorit cu Nicole Kidman nu este intamplator pentru niste filme ca „Top Gun” sau „Eyes Wide Shut”. Aceeasi situatie exista si intre Kevin Bacon si Kyra Sedgwick pentru filme ca „Lemon Sky” sau „Cavedweller”. Halle Berry, crescuta de parinti albi ce au infiat-o, a jucat in „The Wedding” unde realitatea din viata ei personala se regaseste si in film. Inclusiv premiul Oscar pe care l-a primit în 2002 pentru filmul „Monster's Ball” (aparut în 2001) are legatura cu un alt film aparut cu 2 ani inainte, respectiv „Introducing Dorothy Dandridge”. In acest film Halle Berry joaca rolul unei cunoscute actrite si cantarete din anii 1950, prima actrita de culoare nominalizata pentru premiul Oscar, pe care nu l-a primit. Ma indoiesc ca ea ar fi fost chiar si nominalizata la premiul Oscar pentru cea mai buna actrita pentru prestatia din „Monster's Ball”, daca nu ar fi fost mai intai asociata cu chestiunea Dorothy Dandridge.

Iata cum subtil inginerii manipularii forteaza limita dintre realitate si imaginatie tocmai pentru a-si implementa mai eficient minciunile: urmeaza reclame comerciale si politice pe care gura-casca-ul din fata televizorului le inghite apoi nerumegat seara dupa o zi de munca. Aceste detalii sunt menite sa dea credibilitate mai mare minciunii in randul spectatorului naiv caruia ii este indusa impresia ca descopera niste adevaruri ezoterice. De fapt el dezleaga un rebus de dificultate usoara sau medie, crezandu-se astfel un soi de Oedip ce poseda piatra filosofala.

Arta se poate intr-adevar juca cu realitatea si o poate prezenta contorsionat in functie de nevoile de catharsis ale psihicului. Atunci insa cand aceasta realitate este manipulata in scopul unei escrocherii, ea e mai mult "arta hotiei" decat arta ca atare. Pana la urma orice film de Hollywood este acompaniat de cate o reclama si, prin urmare, de cate o hotie mai mare sau mai mica. Ceea ce pare inocent si pura arta este de fapt o strategie de captare a atentiei publicului pentru ca apoi sa ii fie implementata o reclama. Nu conteaza alte pretiozitati decat gustul publicului larg si platitor de bilet, sau de pret general, pentru un produs sau altul. Succesul financiar implica succesul productiei artistice de tip Holywood. Intreg angrenajul averilor starurilor Hollywood trece prin industria reclamei care, la randul ei, trece prin insasi realitatea marketingului comercial si al celui politic. De fapt, dupa cum am amintit deja, cele doua nu sunt deloc separate ci sunt strans conectate. Imaginea noului presedinte este direct proportionala cu entuziasmul muncitorului (sclavului) contemporan care se regaseste in cresterea productiei companiei la care lucreaza. Cresterea productiei presupune mai multi bani si mai mare consum din partea lui. Hollywoodul si intreaga industrie de divertisment este scanteia care aprinde acest absolut hidos angrenaj psihotonic al neosclavagismului contemporan.

Politician – corporatii – razboi – neosclavagism: iata adevarata axa a raului in societatea contemporana! Corporatiile contemporane refac structurile vechilor armate pentru ca au mare nevoie de frica produsa in grosul comunitatilor de evenimentele traumatice ale razboiului. Amenintat de perspectiva razboiului si a somajului, obiectul lor esential de profit – muncitorul – va munci mai cu spor si le va aduce profit mai mare. Acesta este scopul razboiului pe care ele il doresc cu ardoarea descentatului. Ele finanteaza tacit si parsiv conflicte in diferite parti ale lumii prin aprovizionare cu arme si alte tehnici de manipulare si escaladare a acestor conflicte. SUA investeste enorm in imaginea unui jandarm planetar menit sa faca pace in lume insa ce nu spune divertismentul este ca SUA este un mare, probabil cel mai mare exportator de arme din lume.

Totusi un razboi de genul celui de-al doilea razboi mondial, Vietnam sau Iraq nu apare in fiecare zi si, de aceea, sistemul social nu isi permite sa mentina permanent activa o armata decat intr-un sistem dictatorial unde amenintarile cu represaliile asupra sclaviilor sunt mult mai puternice si mai frecvente decat cele din sistemele „democratice”. In acest ultim caz, soldatii sunt repede lasati la vatra dupa terminarea conflictului si reconvertiti la statutul de sclav (productiv). Ei se angajeaza in alte meserii, se obisnuiesc cu acest stil de viata si refuza sa mai lupte in viitor. De aceea, odata cu aparitia noilor conflicte, soldatii se recruteaza din randul vagabonzilor, somerilor si infractorilor stradali care au comportament oarecum dubios. Obisnuiti cu puterea si agresivitatea, dupa terminarea razboiului multi dintre cei concediati intra intr-o stare de depresie odata ce s-au intors la stilul de viata de cetatean civil. Unii chiar se sinucid, neputand accepta o astfel de schimbare a stilului de viata iar altii se dedau la acte sociale reprobabile care contribuie la pierderea increderii comunitatii in armate si in valorile eroului.

Rolul divertismentului, in general, si a acestor filme, in special, este, la un prim nivel, acela de a reface imaginea morala a acestor oameni implicati in aceasta diabolica axa a lacomiei. Politicienii sunt doar o parte a acestui intreg. Specificul lor nu este doar convingerea atragerii cetatenilor în angrenajul grotesc al cacialmalei politicianiste. In astfel de filme vedem femei sexy care se uda la aparitia soldatilor, de parca n-au mai vazut barbati in viata lor (sic!!!). Barbati singuri si marginalizati isi vor face din servirea in armata un scop in viata, gandindu-se la starurile de fim care au o astfel de reactie fata de militari. Un astfel de sot isi va neglija familia sau se va purta urat cu ea mai tarziu, comparandu-si sotia cu o astfel de diva care, odata, l-a convins sa se inroleze in armata sau intr-o corporatie. De asemenea, vedem situatii in care militarii se comporta ca niste oameni cu inalta tinuta morala, exact opus stilului lor barbar de cazarma. In plan global, rolul acestor filme este sa contracareze valorile contemporane ale pacii si libertatii raspandite larg in societate si sa refaca valorile vechi ale eroului si razboiului, valori care il mai seduc pe omul contemporan din strafundurile sufletului insa care si-au pierdut in mare parte sensul.

Asadar, dupa ce vedem aceste reclame nu putem sa nu mergem mai departe si sa nu intrebam: daca companiile isi fac reclama prin cultura de masa promovandu-si produsele de ce nu ar face si guvernele la fel promovandu-si deciziile sau chiar mentalitatea. In urmatorul articol, pe care il voi publica dupa ce voi lansa episodul 2 din Corruption Story, am sa aduc exemple de filme unde se simte mana guvernului.

Gabriel Baldovin