Cum era si firesc, o noua dezbatere a acaparat Romania, si intreaga lume, dupa cel mai recent atentat terorist de natura religioasa din Paris. Am vazut ca exista doua tipuri de argumente, unul care apara libertatea de expresie si altul care deplange agresiunea fata de lucrurile sacre. Ambele atitudini folosesc argumente umaniste. Libertatea de expresie este o valoare fundamentala a lumii occidentale civilizate. Pe de alta parte, religia a constituit si inca constituie o buna parte a umanismului. Asa ca ne aflam in fata unei adevarate aporii morale si politice relativ la rezolvarea unor situatii ca acelea care au condus la masacrul de la Paris de ieri.
De aici decurg doua atitudini diferite fata de rezolvarea acestei probleme. Din tema libertatii de expresie se pot deduce atat atitudini cumpatate dar si atitudini extremiste, cum ar fi propunerea de daramare a moscheilor. Din cea a respectului fata de sacralitate se pot deduce idei extremiste de gasire de scuze si argumente in favoarea pastrarii prin forta a demnitatii religioase, indiferent de forma respectivei religii. Iata ca ambele atitudini au si fundament umanist dar si supape de dezvoltare extremista. Absurditatea consecintelor ambelor variante danseaza nestingherit cu logica pe care fiecare dintre ele o are. Invocarea libertatii de expresie si luarea de masuri clare pentru protejarea ei implica retroactiv anularea altor drepturi la fel de importante, cum ar fi libertatea religioasa sau libertatea de libera circulatie. Inasprirea controalelor pentru depistarea teroristilor, in numele protejarii libertatii de expresie, implica pierderea sau inabusirea altor libertati.
Recent s-a si pus in practica una dintre aceste absurditati in numele dreptului la libera exprimare. Cei care au declarat ca teroristii au fost indreptatiti sa faca ce au facut la Paris au fost condamnati la inchisoare. Prin aceasta practic autoritatile au raspuns cu aceeasi moneda cu care insisi teroristii au actionat. Asa cum teroristii au aplicat o pedeapsa disproportionata si din registru diferit,respectiv moarte contra desen si text, la fel si autoritatile au aplicat o pedeapsa disproportionata si din registru diferit, respectiv inchisoare contra idee.*
Parerea mea este ca o astfel de situatie depaseste puterea de rezolvare politica si teoretica a societatii actuale. Cred ca I. Kant se zvarcoleste in mormant de suparare ca n-a scris si o dialectica a intelectului pur care are si el aporiile lui, nu numai ratiunea pura. Fiecare dintre argumentele de mai sus are si o antiteza. De exemplu pe de o parte avem nevoia de respectare a sacrului, ca tendinta autentica a spiritului uman. Dar, pe de alta parte, invocarea oricarui argument de respectare artificiala a sacrului, in numele umanismului, implica de asemenea crearea unei scuze pentru o crima. Chiar daca ea s-a dorit a fi o corectie, aplicarea ei a fost profund disproportionata. Greseala caricaturistilor nu este atat de mare incat sa merite o astfel de pedeapsa. Caricaturistii au atacat cu condeiul iar teroristii cu gloantele.
Apoi, pe de o parte avem argumentul ca aceasta greseala are valabilitate doar in spatiul clasic, nu si in cel in care s-a si intamplat, respectiv unul civilizat, al Frantei. Conform legislatiei acestui spatiu social, ei nu au comis absolut nici o crima. Chiar si in limitele spatiului social clasic, fapta lor este o pedeapsa mult prea aspra, devenind ea insasi o crima prin proportiile sale. Daca cineva imi provoaca un oarecare disconfort si eu il ucid, atunci nu ma mai aflu in limitele civilizatiei (la care a pus umarul si religia), ci intr-o zona a barbariei. Religia nu a fost conceputa de spiritul omenesc pentru a crea crime ci pentru ca omul sa se armonizeze cu semenii si cu natura. Pildele religioase propuse de diferiti sfinti sau profeti, care ulterior au condus la altceva decat armonizare, au fost treptat excluse sau uitate din corpul religiilor.
Antiteza acestei idei sta in faptul ca, desi acei caricaturisti nu au incalcat legea in Franta, totusi asta nu inseamna si ca ei n-ar fi incalcat legea intr-un spatiu social clasic pe care ei l-au luat ca subiect. Spatiul real si spatiul mental nu sint clar delimitate pentru mentalitatea primitiva si clasica asa ca „imaginatia” caricaturistilor nu este perceputa ca un joc de astfel de culturi. Si in Europa civilizata „vrajitoarele” au fost arse pe rug timp de peste 1000 de ani.
Iata ca ne aflam in fata unei dileme politice fara sorti de izbanda. Niciuna dintre solutiile oferite de sistemul social actual nu este viabila, nu functioneaza, ceea ce atesta nevoia de reformare a insasi societatii in care traim. Asanumitul „razboi impotriva terorismului” propus de gasca lui G.W. Bush s-a vazut ca nu este o solutie pentru rezolvarea acestei probleme. Inlaturarea lui Saddam Hussein a aruncat Irak-ului din dictatura in haos si astazi iar ISIS este o consecinta a acestei greseli medievale facuta de administratia americana a anilor 2002-2008. Pe de alta parte noi, ca occidentali, nu ne putem sacrifica libertatea de expresie castigata cu sange timp de mii de ani pentru a le proteja imunitatea religioasa a celor care nu pot iesi din coconul medieval. Si nici nu putem asista pasivi cum atentatele religioase (in special islamice) se intampla.
Aceasta dilema depaseste cu mult tema conflictului dintre libertatea de expresie si demnitatea religioasa. Ea vizeaza o realitate mult mai crunta, cea a migratiei economice despre care am scris detaliat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2015/01/emigratia-si-problemele-sociale-ce.html .
* Cel putin o persoana dintre condamnatii la inchisoare a adus cuvinte jignitoare sau acuze nefondate nefericitilor jurnalisti ucisi sau publicatiei cu pricina. Dar, oricum, nimeni dintre cei pedepsiti nu a fost condamnat pentru acuzatiile de ofensa sau calomnie care, oricum, constituie clar o pedeapsa disproportionata.
