Zilele astea televiziunile fac audienta pe baza arestarilor membrilor fostei Puteri. Trebuie sa recunosc ca si eu am fost fermecat pentru ceva vreme de o astfel de „schimbare”. Nu m-am putut feri de afluxul de bucurie venit de la familie, amici sau colegi relativ la acest subiect. Escrocii si infractorii care fac legile si decid viitorul acestei tari isi primesc, iata, rasplata! Am si facut cateva desene pe tema asta http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/2015/01/microsoft-windows-2015.html . Oricum ar fi, atunci cand politicienii fac ilegalitati, acestea se repercuteaza multiplicat in societate. Asta pentru ca ei pot influenta prin actiunile lor un intreg angrenaj soci-economic. O societate unde infractorii au asemenea putere este o societate aflata in pericol de grave turbulente sociale. O Romanie care devine mai echitabila, mai occidentala este in beneficiul tuturor, chiar daca, democratiile occidentale sint ele insele destul de inechitabile.
Asadar sint motive sa credem ca ultimele luni de arestari constituie un pas inainte in tara noastra. Numai ca situatia s-a transformat destul de rapid intr-un circ. Cred ca ni se serveste discret o noua iluzie: cea a unei (alte false) revolutii. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost povestea reaganiana a „Rapirii din Irak” a jurnalistilor romani de care a beneficiat Basescu (la inceput de prim mandat). Cu alte cuvinte, imi cam pare ca relatia dintre SRI, Iohannis (la inceput de prim mandat) si arestarile din ultimele luni este cam aceeasi cu cea dintre SRI, Basescu si rapirea acelor jurnalisti in 2005. Si Reagan in 1981, si Basescu in 2005 si, iata, Iohannis in 2015 beneficiaza de o explozie a popularitatii ca urmare acestor „mici” detalii.
S-ar putea spune ca eu am trecut prin ceva mai multe „revolutii” in politica Romaniei in ultimii 25 de ani incat sa ma faca un pic sceptic relativ la aceasta noua „schimbare”. „Revolutie” in 1989, „revolutie”.in 1996, „revolutie” in 2004... Sint satul de aceste false revolutii! Dupa fiecare dintre aceste false revolutii, nivelul de trai a scazut sensibil. Stiu care e replica la aceasta opinie, anume ca lucrurile s-au schimbat, demnitarii au inceput sa fie condamnati, un fost prim-ministru a fost condamnat la inchisoare, etc. , etc. Societatea romaneasca s-a schimbat, desigur. Insa aceste „schimbari” nu s-au facut in sensul promis de cei care au cerut girul pentru a le incepe.
Din pacate, multi cred ca pedepsirea celor care au bagat mana adanc in fondurile comunitare, si le-au folosit in interese proprii, ar rezolva problema societatii romanesti. Nu o rezolva. Si tocmai exuberanta justitiara a ultimelor saptamani arata cat de naivi suntem. Din pacate, per total, sintem cam la fel de naivi pe cat eram in decembrie 1989, in 1996 sau in 2004. Ca popor sintem asemenea unui adolescent indragostit care crede ca daca va trai sub acelasi acoperis cu persoana iubita, atunci va fi mantuit si istoria umanitatii se va termina. Desigur, nu sintem singurul popor care gandeste asa. Americanilor li se serveste de 50 de ani astfel de revolutii si tot nu s-au trezit.
Pentru mentalitatea „Muri-ar capra vecinului!” condamnarea vechilor oficiali inseamna o adevarata binecuvantare. Multi isi compenseaza in aceasta poveste propria dorinta reprimata de a-si pedepsi seful, in situatia in care conditiile de lucru ale romanilor sint critice, iar stresul de la locul de munca este foarte mare. Multi si-au gasit astfel fericirea in aceste ultime saptamani conform acestei dorinte. Numai ca fericirea este, in general, una fantasmatica. Realitatea are alte legi decat cele ale fantasmelor noastre. Pentru progresul societatii romanesti, aceste arestari nu sint ce par a fi. Afirmatia asta are la baza doua argumente, unul juridic si altul sociologic. Cel juridic se refera la cele doua mari principii ale pedepsei in drept, respectiv restauratia unui prejudiciu initial si prevenirea unui prejudiciu in viitor. In ceea ce priveste restauratia prejudiciului facut de politicienii ce au incalcat legea, practic este imposibil de realizat atat in ceea ce priveste pedeapsa inchisorii cat si in cea a confiscarii averilor dovedite a proveni din ilegalitati. Despre aceasta a doua masura se vorbeste mai intens in media independenta si mai putin in media de mainstream. Ea, oricum, nu pare sa fie luata in considerare de cei abilitati, ceea ce atesta faptul ca acest circ mediatic este un praf in ochi, o mascarada. Ne putem imagina ca, peste ani, dupa ce furia traditionala a poporului pe Lenuta se va diminua, si va fi uitata, ea va iesi din inchisoare pe usa din dos, nevazuta de nimeni.
Dar chiar si daca averile lor si a rudelor apropiate ar fi confiscate, tot nu s-ar rezolva mare lucru. Aceste averi sint, in mare, niste case de lux, nise masini de lux si niste afaceri pe care omul simplu nu stie cum sa le faca sa functioneze. Numai simpla confiscare a acestor afaceri le scade valoarea, din acest motiv. Si, oricum, comunistii au mai incercat o astfel de confiscare catre „popor” a bunurilor claselor instarite, fara succes. Aceste bunuri au ajuns la noii chiaburi comunisti iar poporul n-a beneficiat de mare lucru. Asadar, averea condamnatilor ar ajunge tot la unii de teapa lor. Vazand cum „merg treburile”, deja muti romani se gandesc la noile oportunitati de „afaceri”: intri in politica, furi 3-4 ani, mai faci cativa de inchisoare si apoi iesi „jupan”… Vorbim aici despre aceeasi mentalitate a vinderii organelor sau copiilor, existenta la romani. Mai in gluma mai in serios, cineva propunea la protestele din anii trecuti ca anii de inchisoare de final de mandat sa fie acordati la pachet pentru orice demnitar, ca parte din proces.
Cam asta este limita pentru ideea justitiei ca restauratie, in cazul acestor arestari. In ceea ce priveste ideea de justitie ca prevenire a unor pericole sociale, astfel de masuri sint inutile. Cei arestati nu mai au Puterea; deci ei nu mai pot aduce prejudicii in viitor societatii. Daca s-ar dori intr-adevar prevenirea unor astfel de acte ilegale, atunci tuturor politicienilor li s-ar elimina imunitatea si ar raspunde in fata legii la fel ca orice alt cetatean. Imunitatea care li se da in prealabil politicienilor este, din start, un avantaj care ii incurajeaza sa faca ilegalitati. Daca principiul „egalitatii in fata legii”, asa ceva nu ar trebui sa existe in nicio tara. Ea li se acorda politicienilor doar pentru un singur beneficiu pe care ei il aduc sistemului: increderea care au reusit sa o extraga de la electorat. Aici e punctul critic: poti sa furi oricat, dar sa-i tii cu gura cascata pe gura-casca! Atata timp cat ai pierdut increderea electoratului si sistemul nu te mai poate folosi pe post de negociator pentru renuntarea la drepturi, esti luat la intrebari cu privire la ilegalitatile comise. Cand poporul are un pic de simpatie pentru tine, ti se ofera un post de politician in sistem. Daca, dupa ce ai primit aceste beneficii, ai devenit antipatic si poporul te vrea pedepsit, atunci poporului i se va da asta. In fond el plateste pentru acest circ. Veselia si optimismul lui din aceste doua saptamani se regasesc in valoarea produsului intern brut.
In ceea ce priveste argumentul sociologic, lucrurile nu stau mai bine. Din pacate, in aceasta foame de justitie se ascunde o mentalitate intarziata de sorginte patriarhala. Este mentalitatea opresiunii din care deriva o constitutie psihica nevroticista. Aceasta, de fapt, intareste o societate oprimatoare. Ne putem bucura acum ca ne vedem fostii calai dupa gratii insa, in timpul acesta, noii calai deja s-au instalat pe pozitii. Este un fel de poveste fara sfarsit. Solutia umanizarii societatii noastre nu este una justitiara. Justitia nu rezolva probleme ci doar le amana in viitor. Cu cat legile sint mai aspre cu atat numarul de criminali va creste dupa cum reprimarea psihica produce mai curand simptom psihopatologic decat o anihilare totala a continutului reprimat. Criminalul de cele mai multe ori nu face crime pentru ca ar avea nevoie vitala de avantajul obtinut in urma savarsirii ei. Criminalul comite crima pentru ca il seduce ideea comiterii ei. In acelasi fel, constient ca va pierde scaunul, politicianul va incerca sa comita ilegalitati din disperare fata de privilegiile pe care le va pierde.
Asadar, nu pedepsirea mai aspra a criminalilor rezolva problema crimelor ci o armonizare a tensiunilor sociale. Ori, daca tu, ca simplu cetatean, ai mentalitate oprimatorie, atunci si societatea va fi una opresiva. Ai nevoie de un mediu social ecologic. Ai nevoie de conditii umane de munca si nu de sclavie. Solutia e tot la omul simplu, la demnitatea si onestitatea lui care sa transforme intreaga societate. Atata timp cat tu, ca simplu cetatean te comporti ca un sclav umil la locul de munca si esti incapabil sa-ti ceri in mod demn drepturile, vei avea un mediu social toxic. Tu esti cel care lasi capul in jos si faci ciocul mic la locul de munca si, din pacate, apoi te comporti megalomaniac in trafic sau cu inferiorii, ca sa-ti refaci mandria. Desigur, ca urmare a acestei stari de lucruri, vor exista si unii care iti vor exploata aceasta slabiciune si te vor face sclav. Si, la fel, va exista un sistem opresiv care sa te puna la punct in momentul in care protestezi impotriva a ceva ce initial nu te-a deranjat. Bucuria pe care o afisezi tintuit in fata televizorului este semnul care arata cat de naiv esti si in ce masura poti fi pacalit.
Realitatea sociala insa nu poate fi carpita de aceasta cacialma. Ne ducem aminte de atitudinea onesta si „transparenta” pe care recent condamnatii la ani grei de inchisoare o afisau cand detineau functii importante in stat. Ca sa afisezi aceste figuri inocente dar, in acelasi timp, sa fii implicat in afaceri ilegale iti trebuie intr-adevar curaj si chiar talent de escroc veritabil. Oameni ca acesti infractori de lux sint realmente piloni ai sistemului. Nu sint ei abandonati asa usor de fratii lor aflati acum la butoane! Sistemul are mare nevoie de astfel de escroci precum cei plimbati in ultimele saptamani pe la DNA. Ei sint cei care conving omul simplu sa renunte la drepturile lor „garantate” prin cartulii cum sint constitutia sau legile ordinare. Clasele oprimatorii au de profitat de pe urma abilitatilor acestora de a minti, fura si convinge ca sint curati ca lacrima.
Acest val de arestari nu se datoreaza caracterului mesianic al echipei lui Iohannis, careia i se face imagine de salvatoare a Romaniei de coruptie. Cu acest circ, sistemul vrea sa isi refaca increderea pierduta in fata cetatenilor. El e pus in fata unei situatii destul de asemanatoare cu cea din „Alexandru Lapusneanul”. Cetatenii au inceput sa protesteze in strada si nu mai ies la vot, constienti de nulitatea lui originara. Fostii corporatisti* esuati de criza o cotesc spre activism politic si ecologic. Pur si simplu, sistemul social romanesc actual si-a atins limitele abuzurilor asupra cetatenilor. El ar fi parut mult prea oligarhic daca doar Nastase ar fi fost condamnat, dintre toti maharii ilegalitatilor si escrocheriilor realizate in ultimii 25 de ani, in timp ce capii protestelor din 2012 si 2013 sint si la aceasta ora hartuiti si tarati prin tribunale doar pentru ca si-au exercitat drepturile prevazute in constitutie. Ei bine, asemenea lui Lapusneanul, si sistemul trebuie sa isi sacrifice o parte din tovarasi pentru a-si reface imaginea de sistem onest si echitabil. Poporul vrea capul lui Motoc si, motocii sint scosi cu catuse si fanfara in fata televiziunilor. Ratingul a explodat. Televizoarele au aparut in cele mai neasteptate locuri asa cum apar ciupercile dupa ploaie sa ne convinga cum „fiecare e egal in fata legii” si ca fiecare poate ajunge dupa gratii daca a calcat stramb.
Nu! Nu datorita lui Basescu si a DNA-ului, au fost condamnati acesti mahari! Ci datorita unor cetateni care a iesit in strada impotriva unor intentii ale politicienilor. Sint convins ca daca poporul ar fi stat in case in 2012 si 2013, si ar fi acceptat politicile dubioase propuse de acestia, acum nu mai era atata zarva pe la DNA. Ramane de vazut cati se declara multumiti cu acest circ. Cei care au comis ilegalitati in acesti 25 de ani si s-au aflat la carma statului sint mult mai multi decat Nastase, Videanu, Udrea, Mitrea si alti cativa. O parte din popor sare in sus de bucurie, intr-adevar. Dar sint destui nemultumiti doar cu „capul lui Motoc”. Eu sint unul dintre ei.
* Eu sint unul dintre ei. Chiar daca nu am aderat niciodata la o mentalitate corporatista, totusi am lucrat in sectorul privat si am fost eu insumi sedus de mentalitatea „Visului American”.
