Spaga din drumurile paradite si nefacute

De 6 ani de cand suntem in UE s-ar fi putut accesa bani europeni pentru construirea de autostrazi interregionale sau suspendate in orasele superaglomerate ca Bucurestiul. Din cauza lipsei drumurilor soferii isi erodeaza zilnic nervii si sanatatea blocati in trafic. Problema asta nu-i deloc prioritara pentru guvernanti care, dupa cum vedem, apeleaza la coloana oficiala atunci cand au nevoie. Vacantele nu si le fac in Romania de frica unor represalii din partea poporului. Au largit strada Berzei ca sa faca o banda pe care ei se poata merge fara probleme de la Palatul Victoria la Casa Poporului. Aici s-a putut, atata timp cat au avut un interes clar. Interesul lor fata de celelalte drumuri e mai curand invers.

Modernizarea restului drumurilor sau construirea altora acolo unde cele vechi nu mai fac fata nu sunt deloc un interes pentru ei. De fapt interesul lor este ca „prostimea” sa se imbulzeasca pe aceste drumuri. Lipsa de drumuri civilizate este de fapt cheia pentru o noua taxa ce se ia soferilor prin amenzi. Majoritatea dintre cei care cumpara combustibilul superaccizat de la pompa isi pot permite si o astfel de taxa in plus. Asta ii diferentiaza de cei care nu o pot plati si care nu circula. Unii dintre ei circula si prin strainatate. Dupa ce circuli pe strazi decente din Occident e foarte greu sa reduci viteza pe drumurile din Romania si, desigur, incalci mai devreme sau mai tarziu legea. Nu am experimentat asta inca, insa e la mintea cocosului ca asa se intampla.

Amenzile date de politie rotunjesc in mod cinic bugetul de stat, la fel ca accizele. Insa, dincolo de acesti bani cat de cat vizibili, mai exista si unii negri care justifica pastrarea drumurilor in paragina: spaga dat politistilor. Din pacate politia e un fel de tarfa a guvernantilor corupti in masa. Pur si simplu politisti sunt realmente scosi la produs pe soselele tarii, dupa cum fiecare ii poate vedea in trafic. Exista control de trafic si in strainatate insa nu cu o asemene densitate ca in Romania. E trist si ca ei accepta sa faca o astfel de treaba dar si ca noi nu luam pozitie pentru a le apara statutul de aparatori ai legii si nu de instrumente de rotunjire a bugetului sau de spagii.

La cate echipaje de politie sunt zilnic pe drumurile tarii, parerea mea e ca vorbim in acest caz de milioane de mii de euro spaga anual. Ei bine, acesti bani ajung discret la sefi si, de aici, la insisi guvernantii dupa modelul pe care il stim deja:


Regula e simpla: noi guvernantii nu facem drumuri pentru ca voi politistii „sa prindeti peste” pe soselele tarii fie „legal”, fie ilegal. Din pacate, pe langa stoparea economiei nationale si intoxicarea cu coruptie a sistemului, din cauza drumurilor proaste in Romania mor zilnic oameni care ar fi putut trai daca aceste drumuri ar fi fost facute. Conform wikipedia, suntem pe antepenultimul loc in Europa in privinta mortilor in accidentele auto, cu 11.1 per mia de locuitori. Doar Albania cu 12.7 si Moldova cu 13.9 ne depasesc in acest trist clasament (!!!).

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_traffic-related_death_rate

Bulgaria are un procent mai bun, cu 10.4. Ca sa ne dam seama unde suntem noi, Germania are 4.3 ‰, Franta , 4.9 ‰ ,Finlanda , 4.7 ‰ , Spania cu 3.6‰ , Regatul Unit cu 3.5 ‰, Danemarca 3 ‰. Cea mai scazuta rata este in San Marino cu 0 3 ‰, desigur cu zero morti in 2010, cand s-a facut acest studiu.

In conditiile astea, politia pare ca tine sub control numarul mortilor prin nenumaratele echipaje care „vegheaza” la siguranta traficului. Insa, in ansamblu, ea este parte a unui cerc vicios infestat de coruptie. Cu cat masinile devin mai multe cu atat si spagile sunt mai multe. De aici e usor de facut o crunta analogie: cu cat drumurile sunt mai proaste si mai „inexistente” cu atat spagile si amenzile sunt mai multe. Vorbim aici de guvernanti de tip capuse care in loc sa serveasca binelui national pur si simplu profita de pe urma nenorocirii altora la fel ca si pradatorii, si fac tot ce le este in putinta ca lucrurile sa mearga rau. Din pacate asta este functia politicianului, in general in societate. Lucrurile bune se fac la initiativa societatii civile.

Din punctul meu de vedere, toti ministrii transporturilor care nu au facut documentatie pentru accesarea de bani europeni dupa 2009 pentru autostrazi interregionale sau urbane suspendate sau ar trebui condamnati pe baza neglijentei in serviciu. Crima lor s-a soldat cu mii de morti in accidente pe drumurile publice din Romania. Dar, cine sa-i condamne? Tentaculele spagii drumurilor au ajuns mult prea departe iar interesele sunt prea mari.

Gabriel Baldovin

Meditand la Ion Iliescu si la Piata Universitatii din iunie 1990

Piata Universitatii este oglinda propriei mele vieti. A o analiza este un fel de a-mi face autobiografia, desi eram mic si nu traiam in Bucuresti in 1990. Dupa ce am auzit de anuntul redeschiderii dosarului mineriadei in care e implicat Ion Iliescu am stat aproape toata noaptea tot gandindu-ma la acesti ani asemenea unui alcoolic care isi ineaca amarul amintirilor in alcool.

Mult timp am crezut ca fenomenul Piata Universitatii 1990 a insemnat o trezire a constiintei noastre nationale. Aproape ca am venerat demnitatea acelor oameni, fie ea si doar una temporara. O sa raman un admirator al eforturilor celor care au protestat si in 1990 si in 2012-2013 de a deveni mai buni si de a face o lume mai buna. Insa premiza de la care s-a plecat e mult prea joasa fata de aceste idealuri. Analizand ceva mai atent fenomenul, mi-am dat seama ca Piata Universitatii este de fapt kilometrul 0 al deziluziilor noastre nationale. Nu ei au facut „revolutia”. Ei doar au fost masa de manevra. Au fost manipulati. Am analizat in acest articol in detalii sociologice fenomenul Piata Universitatii si modul in care Securitatea a stabilit politica acestei tari timp de vreo 50 de ani. Dupa o astfel de analiza mi-am dat seama ca fenomenul Piata Universitatii 1990 este mult prea mistificat. „Eroii” pietei erau niste bieti naivi pe care Securitatea ii juca pe degete. Ei nu intelegeau mai nimic nici din realitatea proxima si cu atat mai putin din realitatea capitalismului pe care il doreau implementat in Romania. Si-au depasit conditia, insa e prea putin.

Situatia nu e specifica Romaniei. (Ser) viciile secrete trag sforile din umbra in toate tarile puternice. Partea lor buna este aceea ca impiedica ajungerea la putere pe cale democratica a unor dictatori precum Hitler. In tarile dezvoltate astfel de (ser) vicii secrete impiedica astfel de personaje carismatice cu tendinte dictatoriale sa castige puterea. Insa blestemul existentei lor este acela ca impiedica aceasta lume sa fie una onesta. Nu poti sa fii un om liber si demn atata timp cat o institutie te supravegheaza si te manipuleaza ca pe un cobai prin tentaculele ei raspandite in intregul stat. Din start esti o molusca.

In Romania din pacate blestemul e de doua ori mai mare in conditiile in care toti capii de institutii sunt niste mici dictatori. Singurele lor limite sunt ceilalti dictatori ce conduc alte institutii. Securitatea in Romania si-a pierdut functia ei benefica, atat cat e ea in spatiul Occidental. Din punctul meu de vedere, manaria pe care aceasta institutie a facut-o in aceasta tara de 50 de ani incoace e cel mai sinistru episod din istoria Romaniei. Trecutul Securitatii in Romania este definitoriu pentru modul in care ea opereaza astazi. Totul pleaca de la niste baieti cu pofta de putere si dominanta care au invatat pe la Moscova filosofia marxist-leninista alaturi de arta spionajului, filajului, torturii si controlului. Cand au pornit pe acest drum, ei si-au dorit sa fie niste eroi politici precum figurile noastre istorice de gen Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu. Isi sublimau nevoia de faima sau statut social prin deja rutinata intentie de a apara „poporul” de cotropitori.

Dincolo de teorie, practica arata ceva mai rau. Ceausescu nu le permitea afirmarea eroica. El vroia dinastie si, prin urmare, taia din fasa orice incercare a unui subordonat de a iesi inainte. Asa a aparut politica rotirii cadrelor. Securistul lacom de ambitii eroice a primit si alte lovituri. De exemplu, agentul Matei Pavel Haiducu a fost realmente scos la produs de asasinat politic in Occident contra dizidentilor politici. Mandria lor de James Bond donquixotesc era destul de clar afectata de astfel de ordine venite de la centru.

Apoi , „maturizarea” i-a facut sa inteleaga ca doctrinele comunismului erau un soi de gargara goala si ca lumea comunista se desfasoara dupa aceleasi principii ale fortei si dominantei, la fel ca si cea capitalista impotriva careia jurasera solemn sa lupte. Si uite asa Securistul de rand a ajuns sa iubeasca dusmanul. Treptat, a schimbat macazul. Acest tip de oscilare are state vechi in Romania. Asa se face ca, in decembrie 1989 Securitatea a aranjat confuzia de la mitingul organizat de Ceausescu, manipuland multimea sa-l deteste si sa il dea jos de la putere.

Cam asta este pe scurt descrierea fortei politice principale in Romania ultimilor 50 de ani. Mai departe o sa analizez materialul ei de lucru, masele. In 1990 in Romania erau doua tipuri de cetateni. Primul era cel majoritar, constituit din clasa de mijloc formata din muncitori si tarani. Celalalt consta in minoritatea democratica format din intelectuali si nonconformisti. Primii voiau doar schimbarea Ceausescu si pastrarea comunismului. Ceilalti erau toti de dreapta si voiau renuntarea si la comunism. Raportul dintre aceste forte era de 80% contra 20%, exact procentul cu care Iliescu a castigat alegerile. Primii erau mai docili si mai inactivi politic. Ceilalti erau mai visatori si extrem de indarjiti sa schimbe regimul. Ei au iesit in Piata Universitatii in 1990. Multi dintre ei voiau izolarea totala a celor care au lucrat in sistem. Si aici Securitatea era prima vizata. Idealul acesta era unul foarte indraznet, insa puterea Securitatii era mult mai mare.

Protestatarii nu puteau sa lupte contra acestei umbre de groaza. Ne-om fi batut cu pumnul in piept si ne-am aratat „sangele de roman” in fata dictaturii, odata ce stiam ca Moscova nu se baga in a-l apara pe Ceausescu si ca zidul Berlinului cazuse. Dar, analizand acum la rece, nu putem compara acum la rece cu ungurii sau cehoslovacii. Cam ce au facut ei se poate numi eroism national. Ei au iesit impotriva comunismului in momentul de maxima opresiune. Noi ne-am ascuns in pesteri, ca de obicei.

Stiu, nu se putea altfel, Securitatea era prea opresiva. Pentru ca mii de ani in acest spatiu geografic izolat s-a trait bine, departe de angoasele imperialiste occidentale … Noi suntem mai mamaligosi, si pot accepta asta chiar cu mandrie. Pentru ca aceasta atitudine mioritic hamletiana e interconectata direct cu toleranta noastra traditionala si cu umanismul nostru proverbial ca romani. Decat o natiune eroica dar plina de evenimente de gen Revolutia Franceza.

E ingrijorator insa atunci cand ne umflam in pene si amenintam in gol ca vom exploda in conditiile in care putem doar fasaim. Si aici nu-s deloc ironic vorbind la plural. Ma regasesc total in aceasta descriere. Trebuie sa intelegem ca nu-i nici o nenorocire daca nu putem fi ca natiune copilul teribil al istoriei universale. A fost bine ca o parte din noi au avut constiinta atunci, chiar si asa manipulati. Dar in acele zile trebuia actionat cu moderatie si mai putin cu acel histrionism de natiune aleasa. Nu ei au facut revolutia. Daca nu era diversiunea Securista la mitingul organizat de Ceausescu in 21 decembrie 1989, eroii guralivi de dupa inghiteau in continuare in sec. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca ce s-a intamplat in 1989 nu e tocmai o revolutie

Asemenea proverbului „dupa razboi, multi viteji se aduna”, iata-ne si pe noi in ultimele zile ale lui 1989 la facut revolutie. Am ramas cam ultimii prin Europa de Est. Am facut-o cum ne sta noua bine, pe alergatura, la final, dorind parca sa nu ne prinda revelionul cu ea nefacuta. Mai ca strigau ceilalti din jurul nostru: „hai ba iesiti ca e liber!”. Imi vine in minte celebrul meci al selectionatei noastre cu Olanda din Campionatul European de Fotbal 2008. Olanda era calificata si vroia sa piarda meciul cu noi pentru a scapa de Italia din fazele urmatoare. Olandezii au bagat rezervele si totusi, chiar si asa, am pierdut cu 2-0.

Dar, in ciuda acestei ipocrizii (inerente sistemului in care ne-am format) de a ne asuma „Revolutia”, eroii din 1989-90 ar fi putut schimba cu adevarat ceva in bine in tara asta. Cu lustratia pe care o propuneau, acesti oameni aveau o strategie buna. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara care interzicea „dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate”, ar fi fost intr-adevar un punct de cotitura in istoria noasta recenta. Singura prin care tara asta ar fi putut ajunge departe. Din pacate exact aici a fost punctul nostru slab ca natiune. Nu am stiut sa ne luam cu calm fraiele destinului in maini. Am intrat in panica mimand niste valori pe care inca nu le stapaneam.

Din pacate, acei vizionari ai Pietei Universitatii 1990 n-au stiut sa comunice mai bine cu masele. Marian Munteanu, liderul studentilor si unul dintre liderii protestatarilor parea un zevzec. Mircea Dinescu, un alt disident foarte activ in acele zile, a ramas in constiinta publica mult timp drept un surescitat dubios. Corneliu Coposu, in ciuda suferintelor sale demne, parea un fel de Frankenstein venit sa suga sangele poporului. Ion Ratiu cu papionul sau bizar si cu un discurs politologic paradoxal avea aspect de patron viclean venit sa vanda averea poporului.

Nu s-a gasit un om providential. Nu s-a gasit un intelectual genial care sa contracareze manipularea media. Asta le-a lipsit acelor oameni pentru a reusi macar mai tarziu. Din pacate, aceasta sciziune ireconciliabila intre popor si elite ne-a impiedicat sa devenim o natiune importanta in Europa. Poate ca nu-i nevoie sa fi devenit una, in conditiile in care acest spatiu geografic a fost mai izolat si mai intarziat. Oricum, acest tip de stratificare feudala a fost o frana puternica in emanciparea noastra ca natiune. In iunie 1990, manipularea media, controlata de vechii activisti PCR, a ruinat imaginea acestor oameni in ochii opiniei publice. Cu cateva luni in urma, in decembrie 1989, Securitatea lansa zvonuri despre teroristi pentru a justifica eliminarea fizica a singurului om care le periclita planul: insusi Ceausescu. In 1990 ea a lansat zvonuri despre droguri, alcool si prostitutie care s-ar practica in randul protestatarilor. La fel ca si in 2012, intre protestatari, s-au infiltrat instigatori, dupa vechea formula, care s-au dedat la devastari de masini si magazine in conditiile in care in Romania nu a existat niciodata o miscare anarhista vizibila. Emisia TV s-a intrerupt creand iluzia unei stari de urgenta specifica razboiului. Sa ne aducem aminte cum arata ziarul „Adevarul” in acele zile:

Iata ce fel de manifeste circulau prin Galati in acele zile:

Astfel de manipulari descurajeaza intentia celor bine intentionati de a face ceva bun pentru comunitate. Nu mai poti sa continui atunci cand vezi agentii de Securitate camuflati in anarhisti ca pornesc un razboi filmat atent de masinaria de propaganda a mass-media. Nu mai poti sa continui atunci cand vezi ca cei din pestera cred ce vad la TV la fel cum cred ca mama lui Isus era chiar virgina si dupa ce l-a conceput si dupa ce l-a nascut. Sa fie clar: nu poti sa faci Revolutie cu astfel de mentalitate de medieval.

Am vazut ca circula opinii dupa care obiectivul Pietei Universitatii ar fi fost gresit pentru ca protestatarii voiau sa dea jos un presedinte ales de o majoritate. Acesta nu este insa un argument viabil. Si Hitler a fost ales de o majoritate. Interventia fortelor de ordine de dinaintea venirii minerilor a fost una nelegitima deoarece dreptul la protest pasnic trebuia sa fie garantat in noul regim. Majoritatea protestatarilor, fiind oameni educati, au cam inteles ce li se pregateste. Imaginea care li se facuse ii speriase si pe ei insisi asa ca multi au renuntat la protest. La ajungerea minerilor in Bucuresti, Piata Universitatii era aproape goala. Dar nu era suficient doar curatirea Pietei Universitatii. Securitatea vroia sa dea o lectie dura pentru a-i face pe demonstranti sa uite definitiv de ideea aplicarii punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Un astfel de demers politic putea sa ii coste nu numai ruinarea proaspetelor lor idealuri capitaliste, dar chiar si mizeria marginalizarii si incriminarii. Occidentului trebuia sa i se serveasca imaginea ca romanii au incredere in unii membri ai fostului regim. Opozitia trebuia anihilata. Si cine sa faca treaba asta? Nici sefii armatei si nici "cei ai politiei nu au vrut sa-si asume riscul de a da ordine dubioase de evacuare a Pietei. Riscau apoi sa fie trasi la raspundere. Seful politiei chiar a disparut subit in acele zile.

Si atunci s-a apelat la cei mai naivi dintre „revolutionari”: minerii. Si ei voiau sa fie vazuti si recunoscuti ca eroi. Si ei voiau sa demonstreze ceva. Si ei voiau sa arate ca conteaza in ecuatia sociala. Tinand cont de revolta din 1977, se considerau pionieri in doborarea lui Ceausescu. Si ei aveau foame de glorie supradimensionata la fel ca insisi protestatarii manipulati de la Bucuresti. Conditiile lor subumane de lucru le-a creat o nevoie acuta de a li se confirma ca conteaza intre alti oameni. Complexele lor teribile de inferioritate s-au convertit in binecunoscutele mineriade incercate de mai multe ori in anii 1990. Asta au vrut sa demonstreze in felul lor care se regasea in modul in care munceau: cu bata. Sa zicem mersi ca n-au venit cu tarnacopul!

Nevoia lor acuta de emancipare sociala a fost de asemenea punctul lor slab. In lipsa unor organe ultraspecializate de raspandire a terorii in protestatari, asa cum sunt astazi, minerii au primit ad-hoc aceasta functie. Usurinta cu care au fost manipulati in iunie 1990 este de-a dreptul infioratoare. Ei au fost adevaratele oi bipede. Li s-a trasat ordine clare: bat orice „occidental” intalnesc. Au fost condusi discret la sediile partidelor de opozitie. Restul il stim. Teroarea pe care au raspandit-o intre cei care ar fi putut schimba ceva in tara asta le-a facilitat drumul catre jaf al agentilor de Securitate care au pus incet si sigur mana pe economia Romaniei. Drama e ca insele minele in care lucrau au ajuns pana la urma sa fie inchise tocmai de cei care au profitat de pe urma lipsei unei reforme politice reale in spatiul romanesc.

Din pacate Iliescu, minerii si revolutionarii au fost toti deopotriva papusile acestei institutii pentru spectacol grotesc pentru cei din fata TV-ului. Securitatea a folosit aceste papusi pe post de os de dat la caini cu rol simbolic de ameliorare a frustrarilor majoritatii. Intre timp, dupa 15 ani de capitalism feroce, multi au ajuns sa creada ca Ceausescu si, in parte Iliescu, au fost adevaratii eroi care au incercat ceva pentru acest popor fata de angoasele capitaliste. Acum Securitatea e in mare criza de idei dupa ce in jur de 80 % din cetateni au ajuns nostalgici ai comunismului. La tara procentul ajunge la peste 90%. L-am auzit inclusiv pe fostul disident anticomunist Mircea Dinescu vorbind cu jind despre ideea unui partid comunist. Celelalte figuri importante a luptei anticomuniste au devenit foarte absente in ultimul timp.

Iata ca experimentele facute de cei doi ciobanei, cel vrancean si cel ungurean, ajunsi in Securitate au atins o culme dramatica. Dupa ce timp de 26 de ani a dirijat jaful din aceasta tara, Securitatea vrea acum sa repare oalele sparte. Disperarea cu care isi sacrifica vechii tovarasi, trimitandu-i in judecata si apoi condamnandu-i, atesta un echilibru social foarte fragil la care s-a ajuns. Din cand in cand arunca poporului ca la caini cate un os, reprezentand cate un colaborator sacrificat. Ce i-a mai ramas poporului acum este dorinta ineficienta si inutila de razbunare. Si, conform principilui paine si circ, Securitatea scoate din cand in cand cate o astfel de papusa pe post de „Motoc” pentru o da la TV. Am tot scris in acest spatiu despre acest circ incat ma intreb daca ar mai trebui sa mai abordez subiectul pe viitor. Vorbim despre aceleasi prosteli pe care masele le inghit pe principiul „a spus la TV”.

Securitatea umbla acum dupa suport la vechii activisti ajunsi intre timp in letargie politica si regret. Dupa ce l-au folosit pe Iliescu pe post de vitel de aur, pentru a atrage naivii in sustinerea matrapazlacurilor lor, iata ca acum il folosesc si pe post de carpa pentru iluzia unei echitati sociale. Eu unul nu consimt la asa ceva. Nu ma pot amagi cu o noua promisiune a „normalitatii”. E putin. E prea putin pentru 26 de ani de „democratie”. Eu nu cred in onestitatea acestei acuzari a lui Iliescu si nici in eficienta ei structurala. Pedeapsa are sensul stoparii repetarii crimei. Acest om nu mai are nici o functie publica pe nicaieri deci nu mai poate comite crime. Asa ca sensul functiei justitiare a pedepsirii infractorului este total ratat in cazul sau. Apoi, nu cred ca regimul sau de detentie in cazul in care va fi condamnat va fi acelasi ca al omului simplu.

Solutia reintoarcerii la lucrurile lasate neterminate in 1990 e singura care ne poate readuce demnitatea nationala. Chiar si la 26 de ani de atunci inca n-ar fi tarziu sa o luam de la capat cu mai multa luciditate. Fenomenul Islanda e un exemplu de urmat. El ar putea fi repetat cu succes aici conform acelor idealuri din 1990 aplicate la realitatile actuale. Din pacate, intre timp, nimeni nu mai vorbeste de punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Iar despre Islanda nimeni n-a auzit si presa deja a scos acest cuvant din dictionar. Jurnalistii de prime-time il intreaba pe Marian Munteanu daca a participat la mineriade...


Dupa un sfert de secol cine mai stie si cui ii mai pasa de arhive? Multi dintre vechii pioni ai dictaturii deja au predat fraiele ucenicilor. S-ar putea modifica un fel acel curajos punct 8 incat sa fie atinsi si acestia. Dar, intre timp, luciditatea noastra nationala e mult mai intunecata decat atunci. O astfel de proclamatie ar putea adaptata la momentul actual. Averile ar putea fi chestionate si, desigur, – cum altfel ? – confiscate. Demnitatea nationala ar putea fi trezita daca ar exista. Dar nu exista, din pacate. Si, in lipsa ei, Securitatea face in continuare experimente pe acest popor sa cum n-a facut nici un imperiu cotropitor vreodata in istorie. Pe langa o mass-media total imbecilizata, corporatismul pare sa fi indobitocit masele mult sub nivelul din 1989. Acum ni s-a servit pe Ion Iliescu. Vazand entuziasmul multora pentru ca Iliescu ar putea sa-si schimbe domiciliul, imi inec amarul in nostalgia anilor 1990. E trist.

Dar parca totusi as termina articolul acesta intr-o nota oarecum comica, cu un banc. Il recomand in iz negru:

Cica vulpea intalneste in padure pe iepuras care studia ceva

– Ce faci ma acolo?

– Am un capitol care se cheama: „Ghid pentru impaierea vulpilor pentru uzul iepurilor”.

– Cum adica? Vulpi impaiate de iepuri…

– Daca nu ma crezi, hai la mine in vizuina sa-ți arat, o infrunta iepurasul.

Vulpea a intrat, dar nu a mai iesit. La fel au patit, pe rand, și sacalul, și Lupul. In cele din urma, din vizuina iepurasului iese Ursul și zice:

– Ei, gata? Mai avem pe careva?

– Nu, șefu’, asta-i tot.

Morala: Nu conteaza ce scrii in lucrarea de licența, ci conteaza cine e indrumatorul.

Gabriel Baldovin

Iarta-ne, Gica Popescu!

Mistificarea fiscala in Romania

E la moda reclama la ANAF „Romania functioneaza cu taxele platite de tine”. Asta e o propaganda goala. Numai faptul ca pe panourile destinate publicitatii produselor este prezenta o institutie de stat care nu vinde nimic, trebuie sa dea de gandit. Reclama asta la ANAF este de fapt propaganda precum cea de genul „Traiasca Partidul (…)” de pe timpul dictaturii comuniste. E clar ca e o propaganda desteapta, in sensul ca-i convinge pe multi. Dar ea e falsa, in sensul ca nu se suprapune cu realitatea concreta.

A plati taxe la stat este o expresie si o practica a economiei fiscale abstracte, care traduce o relatie naturala de schimb intre membrii societatii. Ea are sens la nivel microsocial. Daca esti copil neajutorat sau treci prin momente dificile fizic si psihic, atunci societatea te ajuta direct sau indirect sa te ridici. Dupa ce te ridici ii ajuti si tu pe cei nevoiasi. Atata timp cat traim in spatii sociale, toti beneficiem de societate si, deci, toti trebuie sa o sustinem cu activitatea noastra, intr-un fel sau altul. Societatea functioneaza exact ca principiul motorului clasic. Asta inseamna concret sa platesti taxe la stat.

Numai ca la nivel macrosocial, lucrurile sunt ceva mai complicate. Iar economia romaneasca e un caz aparte. Ca orice propaganda, si aceasta fata de ANAF se adreseaza unui public care nu cunoaste realitatile economice. Un economist stie ca Romania nu poate supravietui prin taxele cetatenilor, pentru ca importurile sunt mult mai mari decat exporturile. Fara banii UE Romania nu poate functiona. Propaganda de mai sus a taxelor platite de romani pentru a sustine statul sunt doar parte dintr-o retorica neoscolastica de forma sociologica menita sa-i convinga de salarii cat mai mici si munca cat mai multa  . Impozitele pe care cei cu castiguri mari le platesc e o strategie de pacalire a noului sclav  . Castigi o suma x, dar de fapt ea e jumatate din x in realitate. Sistemul social inselator ne indoctrineaza cu o astfel de propaganda mincinoasa prin reclame pe panouri ce seamana al dracului de mult cu propaganda facuta de dictatura predecembrista.

Mai mult decat atat, sistemul social global nu functioneaza conform cu taxele pe care cetatenii le platim la stat. Nu. Asta e o poveste de adormit naivii. El functioneaza cu entuziasmul sclavilor de a crede ca au facut o mare afacere primind niste hartii (sau vreun statut social ) dupa ce au executat anumite ordine. Statul tipareste bani in functie de disponibilitatea lor de „a-si urma visul” si de a accepta sa intre intr-o ierarhie economica, in care sa accepte sa execute niste ordine. Aceasta este reteta sclaviei moderne despre care am vorbit mai detaliat in articolul acesta  .

Practica impozitelor are o logica in contextul economiei fiscale. Evaziunea fiscala este cumva echivalenta cu tiparirea de moneda falsa. Evazionistul nu-si poate permite sa o foloseasca in spatiul in care activeaza pentru ca ar batea prea tare la ochi. Statul nu stie de aceasta cantitate de moneda pe care evazionistul o poate ascunde o perioada sau o poate transforma intr-o valuta la un pret prea mic. In ambele cazuri sistemul financiar nu se poate folosi de ea. Evazionistii atenteaza la planurile pe termen lung de manipulare a valorii monedei care se realizeaza conform principiilor enuntate aici

 

Gica Popescu condamnat pentru o crima inventata

Ei bine, pe aceasta mistificare josnica a fost condamnat unul dintre cei mai demni si mai de succes romani din istorie, fotbalistul Gica Popescu. Pentru ca nu a declarat sumele intregi primite pe transferul unor fotbalisti ca impresar la diverse cluburi din strainatate si nu a platit „taxele de protectie” catre acesti mafioti , Gica Popescu a fost acuzat de evaziune fiscala si condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare in regim inchis, anul trecut. La prima vedere, pedeapsa pare dreapta, in contextul toti trebuie sa platim impozite. Ma rog, si acest „trebuie” e cu dezbatere el insusi, dar asta e o alta discutie.

Urmand aceasta mistificare perfida, ni s-a inoculat ideea ca din cauza lui Gica Popescu ne merge noua prost. Adica nu s-a deschis larg iluzia ca daca el nu si-a platit taxele, prin urmare a facilitat evaziunea fiscala, si astfel a facilitat blocajul financiar si salariile noastre mici. Si noi am muscat. Si, daca suntem idioti, chiar credem asta. Si, din pacate, multi romani cred… Adica multi sunt unii atat de idioti incat cred ca banii nedeclarati ai patronilor de fotbal, luati in urma vanzarii jucatorilor in strainatate, ar fi explicatia pentru nivelul de trai scazut . Li s-a inoculat ideea ca din cauza acestui fapt statul ar ramane fara bani.

Dar Gica Popescu si toti cei care nu au declarat sumele reale din transferuri nu au comis nici o crima nici in sistemul actual de valori. Banii pe care el nu i-a declarat la stat veneau din afara tarii, de la cluburi din strainatate. Nu erau banii Romaniei. Aceeasi logica se aplica majoritatii patronilor de cluburi de fotbal care nu declarau statului intregile sume. Banii pe care el ca impresar, si toti ceilalti, i-au obtinut prin vanzarea de jucatori se datoreaza exclusiv priceperii lor la acest fenomen, capacitatii lor de a negocia cu cluburile carora au fost vanduti. Statul nu a contribuit cu nimic la formarea acelor jucatori. El a lasat in paragina totul si nu a investit nimic in formarea noilor generatii de fotbalisti.

Cum poti sa spui tu, stat represiv, ca Gica Popescu si patronii inchisi ar fi devitalizat cluburile cand tu insuti nu ai investit nimic in fotbalul romanesc de 25 de ani? Pai daca acesti oameni care, cum necum, au mai tinut cat de cat stacheta acestui fotbal, merita inchisoare, atunci , conform proportiei, tu ca stat meriti pedeapsa cu moartea plus suplicii medievale. Pentru ca tu esti primul care ai devitalizat cluburile prin taierea robinetului financiar si redirectionarea banilor catre posete si bijuterii la curve. Intr-adevar, fotbalul profesionist contemporan nu trebuie sustinut de stat. Asa e in toata Europa civilizata. E nevoie de patroni care sa le faca profitabile.

Mie mi s-ar parea normal ca acesti patroni care aduc bani in tara sa fie scutiti o perioada de la plata de impozite. Ei trebuie sa se dezvolte si sa aduca si mai multi. Ei ii reinvestesc apoi in afaceri personale si acolo poti sa aplici impozite normale conform regulii. Pe de o parte noi ne plangem de evaziune fiscala din partea capilor din fotbal, desi acei bani nu sunt bani comunitari. Dar nu mai zicem nimic despre ruperea milioanelor de euro de la bugetul primariei pentru a sustine o echipa de fotbal la Craiova, dupa ce echipa lui Mititelu a fost falimentata. Iar aceste fonduri sunt chiar bani comunitari. Asa ceva contravine regulilor europene in general, dar iata ca la noi se fac astfel de derogari experimentale… Adica il acuzam pe Gica Popescu de devitalizarea bugetului national ca nu plateste impozit pe sumele nedeclarate,dar permitem ruperea de zeci de milioane de Euro pentru a sustine U Craiova din banii comunitari ai Primariei… Si Craiova nu e singurul caz. La Iasi, la Timisoara, la Voluntari, la Medias, la Calarasi si in multe alte locuri zeci de milioane de Euro sunt irosite pe salarii de jucatori de valoarea Ligi 1 in loc sa fie investite in infrastructura, inclusiv de fotbal. Pai chiar ca suntem un neam de idioti…

Devitalizarea societatii romanesti ca politica de stat

Partea absolut tulburatoare a acestei povesti este ca unul ca Gica Popescu ar fi bagat acei bani in fotbal la fel cum face si Hagi si la fel cum fac si altii pentru care acest sport e viata lor. Gica Popescu nu a fost obisnuit cu infrangerile. El, si majoritatea investitorilor din fotbal, au vrut mandrie. Probabil ca asta a si deranjat in pactul facut de capii mafioti ai statului cu umilirea acestei natii. Ei au vrut un fotbal la nivelul cu care ei insisi au fost obisnuiti. Fratii Becali sau Cristi Borcea au mai avut excese stupide de risipa, insa Gica Popescu e chiar un om onest si pasionat. Acei bani nedeclarati nu ar fi mers la curve si excursii exotice, acolo unde se ascund acesti sobolani de furia populara cand vor sa se relaxeze.

Oameni ca Hagi si Gica Popescu sunt deja bogati. Ei au dorit ridicarea moralului acestei natiuni prin cateva rezultate ale cluburilor lor. Si, cu cluburile, insasi zona geografica s-ar fi ridicat din punct de vedere economic. Numai ca, da, asta contravine interesului general de a avea niste romani umiliti si docili, numai buni de a ajunge sclavi la occidentali. Dupa noua ordine mondiala, tarile periferice trebuie sa treaca printr-un regim draconic de umilire. Un fotbal ridicat care sa creasca stima de sine in tarile periferice nu este de dorit de catre acest plan. E nevoie de sclavi docili si obedienti care sa fie deportati discret  in locuri in care e nevoie de munca lor. Iar pentru asta se foloseste pe scara larga umilirea nationala.

Gica Popescu a avut ghinionul sa fie victima colaterala a unui plan marsav fata de Romania. Ne aducem aminte cum „economisti de elita” ne prosteau in anii ’90 cu idei despre cum trebuie sa distrugem noi marile fabrici comuniste neperformante, pentru a face loc IMM-urilor. Ei bine, de cativa ani ni se spune invers. IMM-urile sunt supuse unei prigoane draconice, pentru a nu face concurenta companiilor straine. ANAF-ul pur si simplu a inventat datorii de ei stiute acestor mici companii, pentru a le falimenta. Amenzile curg necontenit pentru a le devitaliza capitalul. Dupa ce un prim contingent de sclavi au fost trimisi in Occident in anii ’90, dupa ce s-au pus pe butuci „mamutii economici” ai comunismului, acum se vrea a fi trimisi acolo un al doilea contingent provenit din angajatii IMM-urilor puse pe butuci.

Ia spune statule cum e cu privatizarile frauduloase in urma carora romanii au emigrat in masa! Ia spune statule cum e cu mega-companiile straine care duc sute de miliarde de euro in off-shore si fac o evaziune fiscala de 1000 de ori mai mare  . Pe astia i-ai protejat, statule tradator de neam, ce esti! Voi mafiotilor de lux, l-ati gasit pe Gica Popescu dusmanul natiunii! Rusine sa va fie, traficanti de lux de persoane, care lucrati in aceste institutii de dezmembrare a Romaniei!

De aceea trebuie spus raspicat: Gica Popescu nu a facut parte din mafia care a ruinat aceasta tara. Nu din cauza lui Gica Popescu au iesit romanii in strada din 2012 incoace. In afara de circul cu DNA-ul facut cu vechi figuri politice retrase unde sunt ceilalti mafioti? De ce nu se face o evaluare a originilor averilor, daca vrem cu adevarat dreptate in tara asta? Eu stiu raspunsul: pentru ca insisi mafiotii care au ajuns sa controleze totul in aceasta tara stau si in spatele DNA. Doar nu pot sa-si taie creanga de sub picioare, nu?

Distrugerea fotbalului si sportului de performanta ca politica de stat

Din pacate, acest proiect diabolic de distrugere a IMM-urilor a afectat si sportul de performanta. Probabil ca cineva a fost deranjat de faptul ca, cum necum, in Romania ajungeau niste sume importante de bani, nu doar din transferuri, dar si din participarea la principalele competitii europene intercluburi, respectiv Champions League si Europa League. Asa ca pur si simplu a inceput prigoana. Distrugerea fotbalului, putinele motive de mandrie nationala, este parte dintr-un astfel de plan. Dupa cum s-a practicat distrugerea deliberata a economiei nationale, mafiotii care carmuiesc acest stat au trecut la prigoana impotriva fotbalului. Iar Gica Popescu a fost prins la mijloc in acest vacarm.

Pusi in situatia sa isi riste averile si libertatile in fata lacomiei fiscului si altor institutii din jurul lor, patronii echipelor de fotbal s-au retras total sau partial din a mai investi. Jucatorii de valoare au fost vanduti si nu s-au mai cumparat altii in loc. Rezultatul este uluitor: nici o echipa romaneasca in grupele cupelor europene. Exact de acum un an, de cand capii fotbalului romanesc au fost arestati, acest sport pur si simplu a intrat in coma. O multime de cluburi au intrat in insolventa. Altele s-au desfiintat.

Multi suporteri au cazut in aceasta capcana si i-au acuzat pe patroni de diferite astfel de chichite. Infiltratii din institutiile de spionaj  au lansat zvonuri de discreditare a lor. Dar, fara ei, cluburile de traditie au colapsat. Cel mai concludent exemplu este cel al lui Copos. Dar, dupa ce l-au injurat ani de zile pentru ca a vandut jucatorii, multi rapidisti il regreta acum, cand echipa a intrat in insolventa si se zbate prin ligile inferioare. La fel s-a intamplat si cu Dinamo. Nationala traieste cel mai negru moment din istorie.

Politica tratarii evaziunii fiscale din fotbal in Europa

In strainatate cluburi mari practica nestingherite acest tip de evaziune fiscala. In visteria FC. Barcelona si Real Madrid (mi-e greu sa recunosc, ca sunt fan) intra bani negri cu duiumul. Si sunt miliarde de Euro nedeclarati oficial. Si UE stie de treaba asta, dar inchide discret ochii din ratiuni politice. Fotbalul tine multe tari unite, pe fondul unor tendinte separatiste puternice. „La Liga” spaniola tine provinciile impreuna in Spania. Fiecare dintre ele nu se mai identifica cu spaniolii. Ele accepta sa ramana in Spania si sa nu se separe doar pentru a arata ca sunt mai bune la fotbal decat restul provinciilor spaniole. Si, pentru intarirea credintei lor, UE le tolereaza finantarile dubioase.

Dar la noi nu, ca na, suntem mai fraieri. Pai daca la acel nivel se face astfel de evaziune fiscala, de ce n-am face si noi la fel? Cum poti pleca cu aceeasi sansa in competitia cu astfel de cluburi? Nu poti concura cu ele daca tu ai un regim mai draconic. In schimb, la noi cateva milioane luate din Europa si nu de la bugetul de stat, devin motiv de impacientare pe motiv ca nu sunt bani la buget.

In tarile civilizate sportivi legendari au fost avertizati pentru evaziune fiscala. Leo Messi, fotbalistul Barcelonei, a fost cercetat si chiar condamnat cu suspendare pentru asa ceva. La fel si celalalt caz, Cristiano Ronaldo (Doamne iarta-ma, ca-s fan!). Dar noi suntem „eroi”. Noi am mers pana la capat. Noi, care suntem „patridioti” l-am ostracizat pe Gica Popescu, care ne ia el noua painea de la gura… L-am bagat la inchisoare.

Dar, inainte sa fie condamnat, el a depus impozitul pentru banii nedeclarati. La fel cum s-a intamplat cu Messi si Ronaldo. Ultimii nu au patit nimic. Gica Popescu da. Ca suntem „patridioti”. In schimb, un mogul de presa precum Dan Voiculescu, face doar 2 ani de inchisoare din cei 10 la care a fost condamnat, si nu returneaza statului banii pentru care a fost condamnat. Si ca el sunt multi.

Dar, in fine, hai sa zicem ca Gica Popescu si ceilalti au gresit. Macar ai fi putut tu cap de stat mafiot cere ceva mai clar, de genul „Bai, sclavule Popescu! Noi vrem mai multe excursii luxuriante in strainatate si mai multe posete si bijuterii pentru tarfele noastre! Mai scoate pe masa din valuta aia proaspata adusa in tara!” Practic asa s-a procedat cu Messi si Ronaldo. O somatie de acest gen cu siguranta ca ar fi fost un pic mai umana. Si s-ar fi supus bietul om… Ce sa faca in fata unor mafioti care au tancuri si mijloace sofisticate de interceptare si supraveghere! „Luati ma pentru voi si curvele voastre!”. Caci, cu siguranta acei bani nu ar fi ajuns la spitale si scoli.

Nu e normal sa il inchizi in celula pe acest om, (la fel ca si pe ceilalti arestati in „dosarul transferurilor”) de parca ar fi fost ucigas in serie. Care este ratiunea unei astfel de pedepse? Pentru ce izolezi un astfel de om de societatea careia i-a facut atatea servicii si care il iubeste si il respecta? Ce pericol social inseamna el? Probabil aceea de a ridica un pic moralul acestei natii prin rezultatele viitoare la fotbal, nu? O astfel de masura este identica cu aceea de a-i desparti pe doi indragostiti doar pentru ca esti tu gelos, cap de stat corupt si isteric. Vrei sa-ti arati sadismul tau despotic camuflat in institutii democratice? Ti-e teama de concurenta sau vrei sa-i smulgi increderea politica?

Un plan si mai pagubos de revitalizare a sportului, prin pompare de popularitate catre politicieni

Scopul unei astfel de masuri de condamnare este si acela de a taia aripile popularitatii prea mari a acestor sportivi legendari. Aceasta popularitate, desigur, e proprietatea statului. Daca sportivul se asociaza cu vreun politician si ii cedeaza acestuia din ea pentru a sustine sistemul politic, atunci e sustinut. Daca nu, atunci trebuie persecutat. La fel facea si regimul de dinainte cu legendele. Formatia Phoenix n-a mai avut voie sa concerteze pentru ca a refuzat sa-i faca oda „Tovarasului”…

Principala vina a lui Gica Popescu este aceea ca nu l-a interesat politica. Nu a vrut sa contribuie cu popularitatea lui la intarirea imaginii vreunui politician pentru a atrage pe suporterii naivi la urne . Si nici n-a finantat vreo campanie electorala asa cum face cu voiosie unul ca Tiriac. Daca le facea pe asta si o lasa mai moale cu fotbalul, cu siguranta ca scapa de inchisoare. Dar, a avut un defect: nu i-au placut canaliile din politica.

Multumim statule, mafiot! Sa speram ca totusi ai mai invatat inca o lectie capitalista, dupa ce ai cotit-o de la texele marxist-leniniste studiate la Moscova. Ca de 20 de ani se pare ca ai facut aici o combinatie intre ce-i mai prost din capitalism si ce-i mai prost din comunism. Acum tu trebuie sa dai bani pe la primarii ca sa investeasca in echipele de fotbal pentru a nu se inchide de tot Liga 1. Ca de, asta e. Fotbalul e „circul” modern. Trebuie cumva tinut moralul sus sclavilor, ca altfel se revolta. Nu le poti pune chiar pe toate pe butuci! Si, de 3 ani romanii au cam invatat sa iasa la proteste de strada.

Dar priceperea la a face un fotbal de stat este aproape 0. La o adica de ce sa avem un fotbal condus de Gica Popescu si membrii generatiei de aur? Adica de oameni profesionisti. Ei deja si-au castigat „cascavalul”. Nici nu mai pot sa alerge, nu mai sunt buni de nimic. Hai sa-l punem pe nea Nae primarul sa se ocupe de echipele de fotbal, ca e de-al nostru, nu? Adica cream artificial increderea populatiei in politicieni cu fotbalul, pentru ca apoi ei sa faca matrapazlacuri ce devitalizeaza si mai mult tara. Avem aici dosarul unui securist cu hobby fotbalistic. Un tocilar cu grade pe la new secu  . Se vede pe fata lui ca nici in poarta nu-l poti pune. Isi da cu stangul in dreptul. E definitia antifotbalului numai dupa felul cum arata. E mai bine sa organizeze Olguta Vasilescu fotbalul romanesc? Se pricepe mai bine decat Gica Popescu?

Iarta-ne pentru ca suntem niste mojici si nu am avut sange in vene pentru a te apara asa cum si tu ai aparat onoarea acestei natii, scuipandu-ti plamanii pe toate continentele! Iarta-ne pentru ca ai vrut sa ne faci sa ne simtim mandri ca suntem romani iar noi suntem niste viermi. Poate ca chiar esti vinovat ca ai vrut sa ne facem sa parem oameni cand noi suntem niste viermi. Poate ca Tutea a avut dreptate. Poate ca suntem un popor de imbecili. Iarta-ne pentru ca suntem niste fraieri care nu putem gandi cu capul nostru ca nu din cauza ta spitalele si scolile stau sa se prabuseasca! Iarta-ne pentru ca suntem atat de prosti inca nu intelegem ca ai fost victima unei farse sociale!

Gabriel Baldovin

Aventuri la scoala de soferi. Episodul 3 – Parketul

Daca pana acum am privit cu umor cele doua episoade ale acestei povesti, respectiv asta si asta . Acest episod 3 nu prea mai e amuzant. Nici celelalte n-au fost amuzante traite pe viu, ba chiar au fost stresante, dar ulterior m-am putut detasa de le si le-am putut vedea cu alti ochi. De data asta insa lucrurile au devenit serioase si au reverberatii dramatice ce priveste coloana noastra vertebrala ca natie. Si se pare ca respectiva scoala va afla pe pielea ei cat de serioase si dramatice. Eu n-am vrut sa se ajunga aici, pentru ca povestea asta imi intarzie un pic planurile in legatura cu permisul. Dar modul de lucru al lui Gollum, patronul a condus la aceasta situatie.

Scoala asta de soferi are mai multe probleme. Eu am observat simplu cateva dintre ele, consultand cateva portaluri-uri de pe internet. Una dintre ele este ca folosea „instructori” care nu aveau drept de practica. DRPCV are un barem de acordare a licentelor pentru instructorii auto. Daca procentul de promovati ai unui instructor nu este de cel putin 60% atunci acel instructor isi pierde licenta, dupa cum se poate vedea aici:

http://www.i-drpciv.ro/scoala-de-soferi/

Nici pertuistul si nici Asterisc-ul nu aveau acest procent. Cu toate astea, cu un tupeu nemasurabil, „nea’ Gollum” imi spusese la un moment dat ca pertuistul ar fi cel mai bun intr-un astfel de clasament. Una dintre nenumaratele lui minciuni. Lista tuturor instructorilor auto din tara se poate consulta de oricine pe internet. O postez aici pentru cei aflati in situatia mea si a vedea ce competente au instructorii lor:

http://www.topinstructoriauto.ro

Chiar si numai a incerca o smecherie de genul celei prezentate in articolul precedent, linkat mai sus, stiind ca ai atatea probleme, mi se pare un risc nebunesc. Un risc pe care eu ca partener nu eram dispus sa mi-l asum in conditiile in care stim ce responsabilitate implica sa conduci o masina. Asadar, dupa discutia din biroul sau, odata ce am parasit sediul scolii, un lucru era clar pentru mine: nu voi mai lucra nici cu Asterisc nici cu seful lui. Daca ne intelegeam acolo omeneste puteam sa strang un pic din dinti si sa-i suport glumele de santier si sa continuam pana la final. Puteam sa trec peste niste lucruri: a incercat sa ma fraiereasca, nu i-a mers, m-am prins, asta e. Acum tot ce trebuia sa faca era sa dea putin inapoi si sa accepte si niste reprosuri din partea mea. Asa e cand risti; poti sa castigi dar poti sa si pierzi. Ar fi fost cu adevarat fairplay sa recunoasca barbateste asta. Dar, el a continuat cu copilariile. In loc sa-si faca onest mea cupa, a dat-o intr-un risc si mai mare, lasandu-ma sa plec de acolo cu gand clar de a-l actiona in instanta, si continuand sa ma prosteasca cu acoperirea sa „actele”.

Singura solutie pe care o aveam atunci in minte in cazul in care s-ar fi razgandit si ar fi acceptat rezolvarea amiabila a problemei era sa angajeze un alt instructor, pe care de data asta il alegeam eu, cu care sa continuam intr-un fel colaborarea. La vreo 20 de minute de la plecare, am primit un telefon de la Asterisc care imi propunea sa ma intorc si sa continuam. Vazand ca nu joc la cacialma si chiar sint decis sa merg mai departe, probabil ca „nea’ Gollum” ii daduse instructiuni sa ma „imbuneze”. Acesta era un semn ca ar fi gata sa continuam „negocierea”. Sint un bun negociator, si am avut de profitat de pe urma asta. Am avut si de pierdut datorita unor negocieri prea dure. Dar, per total, pentru ca am pus piciorul in prag si am stiut sa folosesc bine argumentele, am castigat din negocieri. Cu toate astea, mie nu-mi place sa negociez. Negocierea mi se pare unul dintre cele mai urate lucruri din lume. Ce mai era de renegociat? Am negociat odata la inceputul contractului, nu stam pe tot parcursul derularii lui sa tot negociem. Experienta mea cu diferitele companii la care am lucrat m-a invatat macar acest lucru.

Oricum, in acel moment i-am raspuns lui Asterisc la telefon. I-am spus ca nu mai pot avea incredere in el si ca nu vom mai lucra pe mai departe. A incercat sa ma induplece dar degeaba. Am terminat conversatia politicos dar scurt. I-am spus ca e ultima data cand mai vorbim si ca nu vom mai colabora. A mai sunat de vreo 3-4 ori dar n-am mai raspuns. Dupa alte 10 minute ma suna chiar „nea’ Gollum” patronul in persoana. Nici lui nu i-am raspuns pentru ca nu mai avea rost. Deja nu mai voiam ce ii cerusem in sediu. Voiam banii inapoi. Peste alte 10 minute mi-a trimis un SMS ce suna cam asa: „Va invitam la sediul nostru pentru rezolvarea restului de ore”. Nu zau! Ca sa vezi cum functioneaza unii oameni! Trebuie sa fi amenintat cu justitia pentru a respecta niste obligatii asumate intr-un contract.

Oricum, deja era tarziu. „Nea’ Gollum” se pare ca functiona cu intarziere ca Internet Explorer. N-am raspuns nici de data asta pentru ca trebuia sa gandesc clar cererea pe mai departe. Si acum trebuia sa fiu mai ferm. Mi-am sunat avocatul si m-a informat ce trebuia facut: plangere la OPC si la Inspectoratul de Stat pentru Control in Traficul Rutier. Eventual la DNA, dar asta poate intarzia mult dosarul preluat pentru cercetari. De OPC stiam pentru ca am tot facut apel la ei. Pe moment as fi vrut sa-i dau o lectie nu neaparat acestui escroc cat mai mult cutumelor acestea balcanice care ne dau permanent tarcoale. De pe urma lor suferim toti romanii, pricopsindu-ne cu imagine de oameni neseriosi. Dar, am vrut sa termin mai repede povestea asta asa ca m-am limitat la primele doua. Cum dintre acestea fiecare au adresa online, le-am trimis imediat.

Nu stiu daca e doar o simpla coincidenta, insa in acele zile am primit un telefon de la un numar necunoscut cum ca pizza e gata si sa-i dau adresa unde sa o aduca. Eu stiu ca inainte sa comanzi pizza spui si adresa, sa nu mai fie cazul sa mai sune delivery boy-ul odata. In fine, poate alte firme au alta politica si asta a fost doar o coincidenta ciudata. Cert e ca n-am vrut sa profit de lipsa de memorie a bietului baiat si i-am raspuns clar ca n-am comandat nici o pizza.

Ei bine, acum era momentul sa formulez din nou cererea, de data asta mai neconvenabila pentru ei. I-am scris intr-un stil juridic precis ca vreau fie banii inapoi fie transferul dosarului la alta scoala cu o oferta buna pentru mine, pentru ca intre timp avocatul mi-a spus ca se poate si astfel. In caz contrar, ii voi actiona in instanta. I-am dat termen de o saptamana sa imi raspunda. Eu n-am facut calculul banilor pe care trebuia sa mi-i returneze sau a negocierii cu alta scoala pentru ca asta cam era sarcina lui. Adica el a declansat mizeria asta, el trebuia sa o curete si ma asteptam la un raspuns clar in sensul acesta. I-am lasat si libertatea de a se intelege cu o alta scoala ca lucrurile sa fie cat mai simple pentru toata lumea.

Dupa vreo 3 zile m-a sunat la telefon si m-a intrebat cand vin sa iau dosarul. I-am raspuns ca il voi anunta cand voi veni, dar ca vreau un raspuns in termen pe e-mail si s-a angajat ca mi-l va da. Eram ocupat si nici nu puteam atunci discuta detalii. Un astfel de raspuns putea fi mult ma usor o proba in instanta pe cand inregistrarea vocala a convorbirii telefonice e mai ambigua. Avocatul mi-a spus clar ca „Nea’ Gollum” patronul are intentia acum de a sustrage acte din dosar, cum ar fi de exemplu acel tabel cu cei 22 de km facuti 4 ore. In felul asta nu mai putea fi acuzat de nimic si putea spune ca nici nu m-a vazut decat odata cand am platit si ca m-as fi razgandit. Desigur, atunci „Nea’ Gollum” chiar era acoperit de lipsa „acte” iar eu puteam mai greu dovedi ca m-am intalnit vreodata cu el.

A-mi pune dosarul in mana era o rezolvare de vis pentru el in conditiile date. Eu ma asteptam sa-mi raspunda clar pe e-mail ce solutii financiare imi ofera, si nicidecum sa ma atraga pe teritoriul lui si sa negocieze cu mine de pe pozitii favorabile lui. Nu de data asta. Era ideal pentru el sa ramana si cu banii si sa si scape de dosar. Dar, dupa cele intamplate, trebuia sa-si dea seama ca nu trebuie sa se lacomeasca. Trebuia sa faca calculul sa scada ce m-a invatat si sa-mi comunice. Dar in loc de raspuns la problema actuala, el a continuat sa riste, oferindu-mi raspunsuri la oferte deja expirate. Mizand pe faptul ca eu am o alura de naiv, a crezut ca printr-un simplu telefon poate rezolva atat raspunsul la doleantele mele ulterioare dar si stergerea urmelor dosarului. Ce-i drept, l-am vazut pe el si pe scoala lui drept profesori interesati ca eu sa reusesc in a invata. N-am stat prea mult sa ma uit la formalitati de genul rubricilor cu ore din acel registru, preferand sa-mi concentrez atentia pe invatarea stapanirii masinii. Am fost in acel moment cam naiv, intr-adevar Numai ca el nu stia un lucru: atunci cand sint motivat atentia mea devine mai mult decat tubulara; devine microscopica. Si eu devin maniac. S-a inselat mizand pe faptul ca m-ar mai putea pacali cu ascunsul rubricii cum a facut Asterisc, instructorul. Asta a fost a doua greseala a lui. Nu si a mea.

N-am stat sa-mi pierd timpul sa-i explic la telefon niste lucruri pe care el deja le stia. Am zis sa-i arat in alt fel ca stiu ce vrea sa faca. Am asteptat expirarea timpului de o saptamana si am revenit cu o lovitura si mai puternica daca n-a inteles nici in ceasul al 12-lea sa se lase de matrapazlacuri cu mine. De data asta am facut si plangere la DNA si am revenit cu un al doilea e-mail in care ii faceam practic treaba: ii calculam banii pe care trebuie sa mi-i inapoieze, respectiv dupa ce din cei initiali se scadeau cele 8 ore de practica si 2 de teoretica facute cu scoala lui. De data asta restransesem oferta doar la returnarea banilor, urmand ca eu sa ma ocup singur de transferul la o alta scoala. Am avut grija sa-i amintesc ca pe moment nu ii cer onorariul avocatului, desi tot el ar trebui sa-l plateasca. Insa, daca vom ajunge in instanta, sa se astepte ca va suporta aceste cheltuieli. Adica chiar daca as parea eu naiv, dar are si naivitatea mea o limita, nu? 

A doua zi am primit reply la acel e-mail in care mi se spunea clar ca e de acord cu ce cer numai sa vin odata sa-mi iau dosarul. Intre timp OPC le-a facut o vizita. La cateva zile am primit un e-mail de la ei care ma anunta ca „Nea’ Internet Explorer” e de acord sa-mi returneze chiar toti (toti) banii in schimbul chitantelor in original pe care el le cam ignorase pana atunci. Printre numeroasele „scapari”, chitantele astea era o alta astfel de scapare in planurile lui. Adica nu prea putea sa stearga orice urma de dosar si sa demonstreze ca nici nu ne-am intalnit vreodata; chitantele erau scaiul…

Intre timp se pare ca si ISCTR le-a facut o vizita usturătoare.

Iata ca proverbul „lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste” se potrivea aici. In acest moment returnarea tuturor banilor ii parea o varianta viabila lu’ „Nea’ Gollum”. Se dusesera pe apa sambetei „actele”! Numai ca sindromul Internet Explorer cu raspunsurile intarziate a „lovit” din nou. Deja trimisesem scrisoarea la DNA. Din pacate acum avem amandoi de pierdut. Eu pierd timpul, iar el ca risca sa fie dat exemplu de institutiile abilitate despre cum se indreapta societatea romaneasca. Ca sa-i arat 100% ca nu se mai poate bizui pe naivitatea mea i-am spus clar ca stiu ca vrea sa sustraga acte din dosar si sa iasa basma curata insa: 1. nu pe banii mei, si 2. fara sa ma trezesc eu in imposibilitatea de a dovedi cele reclamate la DNA. Nu din vina mea s-a ajuns aici ci datorita incapatanarii lui si a riscarii peste limita rezonabila. Daca era mai rational probabil ca acum si eu aveam carnetul luat dar si el avea mintea libera pentru alte proiecte.

Din pacate nici in ceasul al 12-lea „Nea’ Ciupeala” nu a inteles sa lase ciupelile si mojiciile cu mine. In vine in minte vorba latinului „Errare humanum est, sed perseverare diabolicum”. Sau „Oamenii se impiedica din cand in cand de adevar. Cu toate astea se ridica si merg mai departe”. Desi ii spusesem clar in acel e-mail ca nu voi ridica dosarul pana nu va fi cercetat de organele abilitate, totusi in cea de-a doua zi dupa raspunsul meu am primit o serie de telefoane de la nevasta-sa in care a incercat sa (re)negocieze cu mine situatia, folosind pista emotionala. Ca barba’-s’u ii bolnav, ca s-a pierdut cu firea, ca scuze, ca lugulugu-uri, ca delicateturi, numa’ sa-mi retrag dosarul. Era cam tarziu pentru a fi impresionat de lacrimogenisme. N-am stat prea mult la discutii. De fiecare data i-am cerut sa-mi raspunda doar pe e-mail. Aveam eu o vaga banuiala ca telefonul era pus pe speaker si „Nea’ Gollum” dirija gestual si facial discutia conform descrierii din episodul doi al acestei povesti. Imi imaginez si injuraturile de tip Asterisc pe care le primeam dupa ce se incheia conversatia. Ca doar vorbim de aceeasi tagma, nu?

In ultima conversatie cu ea a schimbat tonul, acuzandu-ma cu nonsalanta ca vreau sa fac rau unor sarmani. Uaaaat? Cum adica vreau eu sa fac rau? Adica tu ma furi falsificand niste acte si fortandu-ma sa scot niste bani in plus, eu ti-i cer inapoi si pentru asta tu interpretezi ca vreau sa-ti fac rau? In ce lume traiti oameni buni? Nu cumva va uitati la prea multe filme cu gangsteri? Vad ca in stilul asta, „Nea’ Ciupeala” vrea sa ajunga la inchisoare. Asta e.

Nu vreau sa fac pe eroul, stiu ca metehnele balcanice nu vor disparea prea curand din tara asta. Si, la drept vorbind nici n-am timp in acest moment pentru asa ceva. Se pare ca pe undeva prin iarna o sa-mi iau masina asa ca nu ma grabesc prea tare nici cu carnetul. Deci mai poate astepta un pic si acel dosar pana cand va fi cercetat de cine trebuie. Dar nu am nici un chef sa risc sa pierd timpul pe la DNA incercand sa demonstrez ceea ce am declarat.

Din pacate, de la acest nivel pleaca situatia in tara noastra. Stiu in ce consta apararea acestor metehne. „Ce sa facem si noi, ne taram pentru o bucatica de paine. Statul nu ne ofera nimic. Politicienii ne fura”. Asa e. Dar asta se intampla tocmai datorita faptului ca la nivelul de jos ne furam caciula unul altuia. Majoritatea ii tolereaza si ii intelege pe hotii de la nivel inalt. Se regasesc si se sustin in ei. Majoritatea se distreaza la televizor la glumele usoare cu tema hotilor din capul statului, pentru ca se imagineaza cu bucurie in locul lor. „Asta inseamna sa fii mafiot” a ajuns o expresie de mandrie nationala pe internet. Nu, dragi compatrioti care o folositi! Voi nu sunteti mafioti. Voi sunteti doar fraierii de la care adevaratii mafioti colecteaza taxele de protectie. In imnul national e un vers din care se poate invata „Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina, Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost' pamant!”. Desigur, nu mai e cazul sa mori eroic in lupta in acest moment al istoriei. Dar un pic de demnitate poti sa iti pastrezi. Daca invatam ceva de la acest vers atunci toti vom fi respectati in lume ca natiune!

Gabriel Baldovin

Selfie cu Parascheva

De supărare că nepotul a fugit de acasă cu restul de la pâine, o pensionară i-a luat şi ea laptopul băiatului să facă felsie… pardon, selfie înpreuna cu cuvioasa Parascheva.

Scene ireale la pelerinajul de la Iasi. O femeie se pozeaza la moastele Sf. Parascheva cu laptopul: "Hai, ma, mergi!".

La ironiile reporterului, bătrâna i-a răspuns tăios: „Hai mă! Mergi!”

Gabriel Baldovin

Inima de politician si corporatist

Andreea Paul Vass, politiciana corporatista care si -a programat nasterea pentru sambata si nu pentru luni (pe motiv ca luni are treaba) a declarat recent ca isi congeleaza bebelusul pana la concediul de sarbatorile de iarna deoarece nu are timp sa se ocupe suficient de micut. Femeia a mai adaugat ca vrea sa fie o mama model si ca nu se gandeste sa cedeze copilul institutiilor abilitate si ca nici nu are incredere in bone

Gabriel Baldovin

Marathon Bucharest octombrie 2015

Cam asa arata echipamentul pentru cursa de maine.

Daca lucrurile merg bine si nu am vreo problema fizica ma astept sa-mi bat recordul. In primavara am facut 01. 50 si 30. (Am oprit trackerul la 01 50 48 pentru ca am stat sa fac si poze la timpul oficial si sa opresc aplicatiile de pe telefoane. )

Asa ca maine o sa fac o actualizare a acestui articol cu povestile alergarii.

Actualizare 04 10 2015.

Partea buna e ca, intr-adevar mi-am batut recordul asa cum speram. Mi-am imbunatatit timpul cu peste 2 minute. Cea mai putin buna e ca n-am reusit sa cobor statistic sub 5 minute pe km, scotand in medie 5 si 2 secunde. Cel mai mult m-au tras in jos cele 5 pante ale traseului. Pe pante eu nu alerg in general bine. De asemenea, pe la Km 19 a trebuit sa merg la toaleta si am pierdut cam 30-40 secunde. Am zis sa beau mai multa apa ca sa nu mai opresc pe la „boxe” pentru alimentare, dar uite ca apoi am oprit de-a binelea. A fost o strategie proasta. Km 18 l-am facut cu 5.09, cel 19 cu 5.47 iar cel 20 cu 4.58. Un alt kilometru lent a fost cel de-al 17-lea, cu 5. 20. Cel mai rapid a fost kilometrul 2, desigur, odata cu coborarea din jurul Casei Poporului, cu 4. 31.

Dupa timpul oficial (net) am avut 01 48 14 , dupa cum se vede in acest print-screen luat de pe siteul cu timpii fiecaruia:

O alta problema ce m-a incetinit a fost ordinea la start. Pana acum fiecare se aseza unde stia ca-i e locul, cu exceptia incepatorilor care se bagau tacticosi in fata. „Trisorii” erau repede depasiti de toata lumea si pana la urma abandonau dupa cativa kilometri. Apoi ei incurcau pe cei foarte rapizi din fata si probabil ca de aia s-a si schimbat strategia. La aceasta editie au existat voluntari care permiteau accesul intr-un anumit sector al startului doar in functie de numar. Cred ca anul asta s-a facut un top in ordinea inscrierilor. Eu m-am inscris abia vineri asa ca am pornit din spate. A fost incomod. Pana am ajuns la linia de start, se facusera deja 4 minute de la pornirea cronometrului. In primul kilometru am luat o gramada de coate si umeri de la lenti. Pana si in kilometrul 6 a trebuit sa fac slalom printre ei. Am pierdut multa energie ocolindu-i ca la rugby. Sistemul primul venit – primul pozitionat are si el dezavantajul infiltrarii lentilor intr-o pozitie incomoda pentru ceilalti, chiar daca mai reduce numarul lor. Alergatorii de elita, cei care sunt inscrisi la diferite cluburi, au prioritate pentru numere mici si pleaca din fata. Dar cred ca organizatorii ar trebui sa fixeze pozitia la strat si la ceilalti competitori in functie de timpii scosi la competitiile anterioare. Acesti timpi se gasesc online. Eventual, daca treaba asta nu se poate face automat, la inscriere poate veni fiecare cu hartie doveditoare sau cu aplicatia de tracking de pe telefon. Cred ca s-ar reduce si mai mult numarul „trisorilor”.

O alta problema este cea a competitorilor din scaune cu rotile. Am fost impiedicat de unul dintre ei care concura cu un fel de bicicleta pe la jumatatea cursei. Puteam sa cad si sa ma julesc. Era mai rapid decat alergatorii simplii si banuiesc ca a intarziat. Vehiculele lor le permit viteze mai mari decat ale alergatorilor obisnuiti. Din poza asta se vede ca ei pleaca primii, intr-adevar, cu cateva minute inaintea restului de alergatori:

Daca intarzie nu ar mai trebui sa li se permita intrarea in cursa pentru ca ei nu pot vira brusc la depasire asa cum un face un alergator simplu pentru a nu se lovi de ceilalti. Daca pleaca inainte, atunci nu pot incurca plutonul de alergatori, iar cei care ii prind vor avea spatiu sa ii ocoleasca. Eventual masina cu cronometru poate face loc pentru alergatorii cei mai rapizi fara sa fie incomodati.

Eu unul as fi preferat traseul de anii trecuti pentru ca prefer alergarea pe plat. Banuiesc ca organizatorii au dorit sa aduca o schimbare si sa faca un tur al orasului, ceea ce e un lucru bun. Ar fi bine totusi sa existe o distanta mai lunga pana la prima panta. Cand s-a facut dreapta pe langa casa poporului deja alergatorii formasera un zid asemanator cu cel al antilopelor Gnu la traversarea unui rau plin de crocodili. Multi erau deja sufocati de sprint si acum se tarau desi eram abia la kilometrul 1. A trebuit sa trec pe partea cealalta si sa-i ocolesc prin boscheti. Cred ca o iesire inapoi pe bulevardul Unirii si apoi cotire la stanga in Piata Unirii spre Magheru e o solutie mai buna cel putin in privinta latimii strazii.

Si nu in ultimul rand remarc pretul cam mare la inscriere. Cam 40 Ela semimaraton si 80 la full. Inca de la inscriere am fost intrebat daca sunt de acord ca o parte din bani sa mearga la nu stiu ce fundatii. Nu mi se pare in regula. Fac sport, si eu ar trebui sa fiu incurajat sa imi mentin sanatatea si sa ii conving si pe altii sa si-o mentina pe-a lor. Daca fac sport asta nu inseamna ca trebuie sa sustin nu stiu ce fundatii prin pretul marit la inscriere. Dar, ma rog, asa se intampla cand te asociezi cu anumite „branduri” ce, in acest caz, fac parte dintr-o megaescrocherie internationala. Probabil ca in viitor din cauza asta voi inceta sa mai particip la astfel de competitii. Oricum, pe moment m-am multumit cu faptul de a nu le face deloc sa reclama, punandu-mi numarul invers si acoperindu-le sigla de pe tricou.

Per total ramane experienta alergarii, care e un lucru pozitiv. Si ca sa accentuez partea pozitiva remarc un lucru nou si foarte bun fata de editiile anterioare, respectiv aparitia vaselor cu apa rece din care iti puteai arunca rapid pe fata si in cap. Pentru temperaturile neobisnuit de ridicate din aceasta perioada au fost ca o binecuvantare. Ar fi bine sa se repete pe viitor chiar daca temperaturile ar fi mai mici.

Gabriel Baldovin