Ani de zile am fost suparat pe lipsa de comemorare concreta pe care cetatenii ar fi trebuit sa o arate in aceste zile fata de cei care au murit in decembrie 1989. Zilele astea inca par niste zile normale. Dar ele trebuie traite altfel. Revolta populara din 1989 a fost prima din istoria Romaniei care a adus schimbari de regim. Acestea s-au tot facut in Romania, dar nu pornite de la popor. Comunismul, venit la putere dupa 1945, n-a fost optiunea populara ci a fost impus de sovietici, ca peste tot in estul Europei. Nu mai conteaza ca dupa 1989 la putere au ramas aceeasi oameni si ca Securitatea a tras in continuare itele. Toti au trebuit sa se schimbe. Iar asta inseamna schimbare de regim la presiunea populara. Asta este sensul democratiei.
Era mult mai bine daca si oamenii ar fi fost schimbati cu altii noi iar Proclamatia de la Timisoara ar fi fost pusa in practica. Dar, stim prea bine, aici cultura politica a fost mai rudimentara. A trebuit sa invatam cu totii din mers. Poate noile generatii o vor pune la un moment dat in practica, actualizata la zilele noastre. Pana la urma Romana a ajuns o democratie occidentala in acest sfert de secol. Si, in definitiv, asta si-au dorit cei ce au murit in 1989. Stiu ca, daca ar fi trait atunci, foarte multi dintre cei ce au iesit atunci in strada ar fi stat acasa. Multi s-au lasat vrajiti de mirajul capitalist frumos cosmetizat in filme. Dar, asta e!; viata e un pic diferita decat scenariile uneori siropoase din filme.
Se poate spune ca de cativa ani, mai precis din 2012, Romania se indreapta usor usor catre normalitate. Cetateanul nu mai e privit doar ca o vaca de muls (sau un bou) , ci treptat s-a ajuns sa se tina cont de parerile lui. Glumele cu ieftinirea produselor in timp de proteste sociale, sau cu impartirea „gratuita” de amenzi catre protestatari, care apoi sunt contestate si castigate in justitie de cei ce li s-au adresat, nu mai merge. Europa are interes sa ia din acest spatiu geografic sclavi cat mai docili. Dar totusi nu-si poate permite sa nu respecte principiile statului de drept pe care ea insasi e fondata. Asa ca, or avea ei vechii securisti instrumente de supraveghere si manipulare, dar mai puternici sunt „securistii” europeni cu experienta democratica seculara care ii urecheaza. Desi sunt in continuare exclusi de la detaliile politicii, totusi in aproape 4 ani cetatenii au reusit sa invinga politicienii corupti in cateva chestiuni foarte importante in aceasta tara:
1. Impiedicarea distrugerii Rosiei Montana
2. Impiedicarea poluarii rezultate din exploatarea gazelor de sist prin tehnica fracturarii hidraulice
3. Stoparea defrisarilor
Si, de ce nu?, 4. Demiterea celor responsabili de dezastrul din clubul de trista amintire.
Sunt chestiuni politice importante la care cetateanul a avut un cuvant greu de spus. Si asta inseamna aproximativ acelasi lucru pe care revoltatii din 1989 l-au facut. Chiar daca fenomenul DNA este in buna masura „circ”, totusi avalansa de condamnari a aratat ca cetateanul nu este subordonatul politicienilor ci invers. Daca suntem suficienti de demni incat sa ii facem sa constientizeze ca nu pot intinde coarda fara riscul de a ajunge macar si pentru cateva luni dupa gratii, sau ca nu pot intimida cu fortele de ordine nemultumirea populara, atunci putem spune ca suntem pe deplin europeni.
Multi au fost dezamagiti de „dezumflarea” protestelor de dupa tragedia de la club, si i-au perceput pe protestatari drept lasi pentru ca n-au dus la capat ce au inceput, respectiv crearea unei noi clase politice. Va spun din proprie experienta ca nu a fost un gest de lasitate: pentru mine pur si simplu durerea a fost prea mare ca sa pot continua. A trebuit sa ma izolez o perioada si m-am rupt de orice informatie altfel riscam sa intru in depresie. Multi au facut asa. Si e normal. Asta este comportamentul de doliu, cristalizat de sute de mii de ani in cultura umana.
Asa ca, dragi eroi, ucisi fie supravietuitori acelor clipe negre din 1989, vreau sa va spun ceva: nu fiti dezamagiti! Curajul vostru a fost rasplatit. Asta e calea. O societate mai buna la care voi ganditi instinctiv nu exista. Sau, cel putin, nu exista in raport cu cultura politica a cetateanului roman. Este maxim din ceea ce s-a putut realiza.
Stiu ca printre voi sunt si nostalgici fata de sistemul pe care l-ati doborat. Am fost suparat mult timp sa va aud vorbind asa. Intr-un fel e de inteles. Dar asta e lumea moderna: se schimba. Voi, dar si ceilalti nostalgici conservatori, nu ati fi putut opri asta fie ca ati fi facut o contramanifestatie de sustinere a lui Ceasescu in 1989. Ironic, nu? Dictatura ar fi cazut oricum asa cum a cazut in tot estul Europei. Din pacate, in Europa (si in piata occidentala in general) economia nu poate functiona fara concurenta. Iar sistemul capitalist e singurul care o faciliteaza intr-o piata cat de cat libera. Ramane obiectivul de viitor de a face aici un capitalism uman si nu unul de cumetrie, asa cum s-a construit pana acum din 1989. Pentru mine nu-i de ajuns nici acesta dar, asta e, eu sunt mai idealist asa, datorita profesiei... Daca voi va doriti asta, si eu voi trage alaturi de voi pentru a va indeplini idealul.
Noi care am fost copii in 1989 si chiar dupa aceea, si n-am stiut sa va pretuim eroismul si nici sa vedem frustrarile vietii din dictatura, va multumim acum la ceas aniversar! Vom incerca sa mentinem vii idealurile de dreptate, libertate si demnitate, oricat de utopice ar parea ele. Pentru voi revolutionarii dezamagiti, dar si pentru nostalgicii conservatori, am un mesaj: capul sus! Cereti-va drepturile si pastrati-va demnitatea! Nu lucrati in conditii de stres! Nu lucrati cu cei care nu va respecta! Exista alternativa, va jur. Petreceti-va timpul mai mult cu familia si prietenii decat cu seful/sefii! Si asta e de ajuns pentru a fi puternici si a face o tara puternica de care sa fiti mandri, uitandu-va inapoi la sacrificiile pe care le-ati facut. Hai ca putem!
