Zeul uliu

In week-endul ce tocmai a trecut mi s-a indeplinit un vis din copilarie, acela de a atinge o pasare rapitoare mare. Am fost fascinat de zborul maiestuos al acestor pasari, de privirea lor, de atitudinea lor sfidatoare, puternica. Nu-i de mirare ca aceste pasari reprezinta regalitatea, forta innascuta in simboluri heraldice, la fel ca si leul.

Cand eram mic si mergeam in padure incercam impreuna cu ceilalti copii sa imitam sunetul uluilui. Era un fel de mieunat foarte puternic cu accentul pe „i” si nu pe „u”, cum e la pisica.

Eram la alergare si, cum alergam pe malul unui parau, sesizez o miscare la cativa metri de poteca. Ma uit instinctiv si vad ca e o pasare, fazan, bufnita, uliu. Trecusem deja cu 2 metri, dar m-am intors si, da, era un uliu.

Cand eram mic am gasit un corb in gradina de varza care m-a muscat de deget precum nimic altceva. De data asta m-am apropiat si l-am abordat cu atentie. L-am mangaiat usor si i-am verificat ghearele. Alea sunt cele mai periculoase. Au cam 1 cm lungime si sunt foarte ascutite. Le foloseste pentru a orbi prada sau pentru a-i strapunge inima. Din pacate la el erau semiamorte. Ciocul la fel. Putea sa caste amenintator, dar nu putea sa stranga.

Norocul meu. L-am ridicat si am facut pozele astea cu el. Mi-am ferit pe cat posibil ochii de un eventual atac, desi era destul de lent. Chiar daca ar fi fost zdravan in picioare, as fi preferat sa-mi faca rani la maini dar sa fac totusi o poza cu el.

Din pacate, dupa cum se vede, pentru el ziua asta e foarte probabil sa fi fost una dintre ultimele. Nu avea nimic rupt in el, putea sa dea din aripi si sa alerge cativa metri pe jos. Putea sa stranga ghearele insa destul de slab fata de forta in picioare a acestor pasari. Penele nu pareau desfirate pentru a fi batran. E posibil sa fi fost prea tanar pentru a putea vana, gandindu-ne la primavara intarziata de anul asta si la posibilitatea ca parintii sa-l fi parasit inainte de a fi complet matur. Si totusi, nu parea subnutrit. Era destul de gras. Nu existau motive sa nu zboare. Cel mai probabil era bolnav. E posibil sa fi mancat ceva otravit, poate vreun soarece, pentru ca l-am gasit aproape de comunitate.

Daca l-as fi gasit la parinti, cu siguranta ca l-as fi dus la veterinar, in ciuda protestelor lor. Dar intamplarea s-a produs pe la Cluj, asa ca am decis sa nu intervin in cursul naturii de data asta.

Am fost de cand ma stiu fanul animalelor de prada. De fapt al majoritatii animalelor. Dar animalele mari de prada m-au fascinat mereu, exceptand hienele si cainii africani. Pasari rapitoare, feline, canide, reptile, pesti: toate sunt dragele mele creaturi. Si omul e un animal preferat de mine, de fapt cel mai iubit de mine. Numai ca de la el am mai mari pretentii pe masura puterii pe care am acumulat-o. Asa ca momentan sunt cam suparat pe el si prefer animalele.

Gabriel Baldovin