Stiam ca are o latura diabolica ce ma putea sageta nemilos. La propriu. Nu stiu cine mi-a spus sa ma feresc de partea asta intunecata a ei, dar nu m-a ranit niciodata. Si mi-a ramas in amintire ca o fiinta foarte draga. A fost zana mea.
Nu reuseam sa-i scot decat suveica. Restul era un mister vizual, dar un teren familial tactil. Am invartit la pedala ei incat, daca era bicicleta, faceam cu ea ocolul pamantului. Scotea un sunet de roti de tren. Ii stiam maruntaiele precum o jucarie pe care o dezmembram cu pasiune intruziva. O cunosteam precum hainele din sifonier printre care ma ascundeam. La fel se ascundea si ea in ea insasi si devenea masa.
Am crezut ca o stiu ca pe mine insumi insa a avut un secret pe care nu mi l-a spus niciodata: cum functioneaza. Nu mi-as fi putut inchipui ca de fapt functionarea era insasi sensul existentei ei.
Deci asta facea acea suveica cand nu dormea in palmele mele...
N-am mai vazut-o demult si nu stiu ce mai face.
I really like what you guys tend to be up too. This type of clever work and exposure!
ReplyDeleteKeep up the excellent works guys I've incorporated you guys to my own blogroll.
I'm amazed, I must say. Rarely do I encounter a blog that's
ReplyDeleteboth educative and entertaining, and without a doubt, you've hit the
nail on the head. The issue is something too few people are speaking
intelligently about. I am very happy that I came across this during my hunt for something regarding this.