M-a amuzat îndemnul voalat al lui CeTePe, la postul UMDigi24, de înrolare Pentru Apărarea Patriei, sau denunţarea refuzului la „apărarea” României, într-o ipotetică stare de război. Tema a fost adusă într-un context la fel de ipotetic, anume pentru a acuza de nepatriotism pe majoritatea dizidenţilor, cei care am ţinut fruntea sus în aceşti doi ani în faţa absurdităţilor măsurilor de combatere a plandemiei . Dar, la emisiunea de săptămâna următoare, CTP s-a dat de gol la minutul 17. 30 , că o astfel de acuză vine din proiecţia propriilor frământări personale , faţă de obedienţa pe care a afişat-o în timpul dictaturii comuniste. Dacă ne uităm la atitudinea sa cu privire recunoaşterea, observăm nu doar lipsa regretului, ci chiar o oarecare bravadă a recunoaşterii laşităţii, de parcă o astfel de ar fi un gest moral. De fapt în această reacţie se manifestă ruşinea contracarată în bravadă, care repetă acea situaţie în zilele noastre, în ceea ce priveşte poziţionarea lui faţă de măsurile aberante ale ultimelor 2 ani.
Invocarea lipsei de patriotism a adversarilor ideologici vine după ce un an întreg CTP însuşi a hulit „sălbăticia” românilor pentru că nu se vaccinează. De zeci de ani el îşi arată dispreţul faţă de compatrioţi diverşi prin diatribe zeflemiste, fiind un fel de gumpy cat umanoid! Cei cărora au ajuns ţinta atacurilor lui au meritat în bună măsură dojana, dar şi el i-a căutat cu predilecţie. Nu şi-a arătat latura caldă faţă de cei nevinovaţi de acuzele lui, pentru că omului nu-i plac oamenii în general. Faptul că e pus în situaţia de a fi patriot, în sensul că vrea să ajute un grup social defavorizat, îl pune în încurcătură. De aceea tema patriotismului vine cu astfel de neconcordanţe emoţionale, iar pozatul în patriotism probabil că e cea mai nefirească postură pe care o poate afişa. Nu l-am auzit să zică ceva despre amărâţii aia din Ferentari sau Călăraşi, killăriţi de Poliţia Română când au ieşit în 2020 să facă rost de mâncare, pe timpul carantinei. Nu l-am auzit să zică nimic despre bietul om pus jos de jandarmerie la metrou, pentru că avea masca sub nas, deşi călătorii stăteau înghesuiţi ca sardinele, iar masca era inutilă. În schimb, l-am auzit cu urechile mele la începutul anului, după ce ofensiva vaccinistă a eşuat, cum şi-a manifestat dezgustul faţă de „poporul medival”, care nu acceptă acest tratament experimental. Faptul că, în câteva luni, a devenit subit un iubitor de patrie pare o glumă proastă, în acest context.
Acum că mascarada s-a terminat, în atitudinea lui CTP se simte o urmă de regret pentru ocara adusă poporului, mai ales că nu a scos bani din asta mai mult decât un salariu. O fi un salariu umflat dinspre pompările zecilor şi sutelor de milioane de Euro pe care spionajul civil internaţional (via guverne) pompate în sistemul sanitar şi cel dezinformaţional din presă. Da, odată ce populaţia a înţeles în mare măsură ce înseamnă presa, salariul său o să tot scadă, din lipsă de audienţă. Pe lângă asta, ieşitul fizic în public e cam riscant. Oricum, CTP-ul se deghiza într-un macho cu ochelari de alergător profesionist când ieşea în public; l-am văzut odată astfel pe strada Eminescu, tocmai pentru a nu fi recunoscut. Dar acum riscul e şi mai mare. Aşa că, pragmatic vorbind, are o urmă de regret că s-a pus rău cu „mahalagii conspiraţionişti”.
Dincolo de asta, ideea sacrificiului pentru ţară ţine mai curând de o mentalitate medievală, de mercenari. În perioada antică sau medievală, când armata era un loc de muncă, aşa ceva are sens. Astăzi acest gen de mentalitate e perimat. Ce-i drept, abuzurile nu mai sunt atât de brutale încât să fie nevoie de sacrificii (deşi sunt mai multe ca atunci). Dar dacă e să facem sacrificii, ne sacrificăm pentru familie şi prieteni, atunci când e cazul. Ne sacrificăm pentru salvarea copiilor noştri, conform instinctului matern natural. Dar nu ne sacrificăm pentru necunoscuţi, chiar dacă vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi.
Personal sunt un luptător pentru drepturile defavorizaţilor şi marginalilor. Faptul că scriu împotriva abuzurilor, şi îi atenţionez pe cei predispuşi spre a ieşi de sub jugul manipulării (care e de fapt jugul înrobirii), e o dovadă în acest sens. Dacă e să-i apăr pe defavorizaţii acestui sistem, se vede prea bine că am fost printre cei mai patrioţi, prin ce am făcut ca activist civic şi teoretician. Mi-am sacrificat o carieră universitară sau recunoaşterea oficială ca teoretician al artei (cu revizuirea teoriei imaginii aşa cum n-a făcut-o nimeni de la Itten până acum ), filosof şi sociolog tocmai pentru că am crezut şi voi crede până ce inima mi se va opri în valoarea inestimabilă a vieţii celui mai sărman dintre oameni (Imperativul Categoric). Fireşte că aşa ceva nu este pe placul noului sclavagism , care foloseşte omul ca pe o unealtă, nu poate accepta aşa ceva. Războiul duce la creşterea indicelui Dow Jones şi la profitul . Primeşti recunoaştere în lumea lor ipocrită dacă le recunoşti şi tu la rândul tău dreptul de a ucide femei şi copii . Aşa că eu unul ajut pe cât pot spre a ilumina pe cei ameţiţi de bezna manipulărilor. Dar nu am să îmi sacrific viaţa pentru a-i salva pe ei. Trebuie să facă şi ei un efort în acest sens, şi să nu aştepte salvarea mură în gură.
De fiecare dată când am fost atacat nu am ţinut în mine frustrarea, ci am răspuns cu aceeaşi monedă. În acelaşi fel, dacă o să am o armă şi un războinic o să vine să-mi atace proprietatea, familia şi comunitatea, am să o apăr, după modelul elveţian. În Elveţia, ţară cu raport echitabil între stat şi cetăţeni, omul de rând are arma în casă. Dacă e atacat, acesta o poate folosi. În România nu s-a putut acest model pentru că, datorită hoţilor de lux, probabil că eram de mult în război civil. În acest moment strategia românească de luptă, aceeaşi cu cea de la primul război mondial, de a epuiza muniţia adversarului pe soldaţi prost echipaţi, pentru că politicienii vremii au furat din visteria statului, nu prea e pe placul meu. A lupta cu AK47 împotriva unor drone teleghidate prin satelit , este o prostie la care eu nu aş participa nici dacă nu aş fi pacifist.
Aşa că, dacă prin patriotism CTP înţelege apărarea instituţiilor din ţara asta, atunci da, mă poate considera un adevărat trădător. Păi pe cine să apăr? Să apăr banca ce mi-a distrus familia , în timp ce statul român o asista tacticos? Să apăr mafioţii care mi-au furatul maşina, asistaţi de statul român . Să apăr statul român să mă mai fure de câteva ori, sau cum? , trebuie să fiu chiar idiot să apăr un astfel de stat. Statul e exact mafia, după cum am spus-o în melodia cu acelaşi nume Sau poate ne aducem aminte cum ţăranilor oropsiţi de acum 150 de ani, stă-străbunicii noştri, li s-a promis împroprietărirea dacă participă la războiul de independenţă contra imperiului otoman, în 1877. Li s-a dat pământuri atunci, da, după care li s-au luat înapoi de statul mafiot. Romanul „Ion” încă se studiază în şcoală. Asta e cauza pentru care în 1907 ţăranii răsculaţi au fost măcelăriţi de patri(di)oata armată română. Acest stat să-l apăr eu? Să mă alătur acestei armate, care, acum 32 de ani, alături de miliţie şi Securitate au ucis 1500 de români în mascarada din 1989? Niciodată.
Fiind exponentul propagandei oficiale al acestui sistem, desigur că unul precum CTP are interes să îl contrazicem şi să ne umflăm în pene despre cum apărăm noi „patria”. Dar ce este patria? Patria nu înseamnă palatele SRI-iştilor şi sediile instituţiilor ocupate cu indivizi care îşi fac concedii şi merg la spitale în străinătate. De ce ei n-au „patriotismul” de a se trata în România? Patria nu e Casa Poporului şi nici sediul guvernului. Păi cei ce activează în ele sunt agenţi dubli într-o ierarhie militară internaţională de informaţii, şi eu trebuie să-i apăr de propriul plan de a produce tragedii în rândul omului simplu ? Nu. Am zis „arză-le-ar focul!”, şi, dacă ar fi să fie atacate, nu aş mişca un deget să le apăr. „Noroc” că, fiind ţinte protejate, un eventual război nu le-ar atinge cu un glonţ, asemenea centrului Tokyo şi a Palatului Imperial, în cel de-al doilea război mondial, în timp ce periferia a fost realmente rasă de pe faţa pământului de bombe, la fel ca şi oraşele mai mici, Hiroshima şi Nagasaki. Pentru că, da, ţinta războiului din pacific a fost în primul rând industrializarea populaţiei prin eliminarea ţăranilor japonezi şi apoi a samurailor naţionalişti. La acest plan au lucrat înşişi industriaşii globalişti japonezi, prin instigarea acelui război devastator. Ne putem da seama ca naţionalizarea practicată de comunism pentru industrializarea ţăranilor a fost floare la ureche pe lângă această crimă, cea mai mare crimă din istorie, aşa cum se va numi următorul meu documentar.
Cât despre apăratul Ucrainei, lucrurile nu sunt chiar aşa cum se dau la TV. Dacă ucrainenii erau atât de „patrioţi” precum insinuează CTP, n-ar fi plecat niciunul, şi nu mai era nevoie de legea aia, aproape la fel de criminală precum iniţiatorii războiului, cum că bărbaţii n-au voie să părăsească ţara. Nu deplâng aici lipsa de fals patriotism, ci chiar anti-umanismul acestei măsuri care despart familiile şi lasă femeile în mâna pribegiei şi nesiguranţei. Dar, ceea ce nu se spune la argaţii CTP-ului de la Digi24 este că Ucraina însăşi e o ţară divizată. În 2014 ucrainenii pro-ruşi s-au împuşcat cu cei pro-occidentali. Vorbim de un adevărat război civil în această ţară, înainte ca armata rusă să inflameze acest conflict la nivelul actual. Aşa că povestea cu naţionalismul ucrainean lansată în toată mass-media oficială nu prea ţine. În locul unei societăţi patriotic-radicale, cu alură medievală, cu indivizi programaţi ca roboţii, asemenea albinelor din stup, prefer o societate a dialogului şi găsirii punctelor comune mai curând decât aceste pusee sălbatice de a convinge pe cineva să facă ceva prin violenţă, sau a eugeniei post-natale. Pare o adevărată sinucidere să nu bagi la închisoare un criminal periculos, şi totuşi ţările nordice aşa şi-au făcut o societate echitabilă iar criminalitatea este foarte scăzută acolo. Niciodată n-o să apăr valorile unei societăţi infracţionale şi genocidale, indiferent ce ţară ar fi, nu doar România. Nu merg la război pentru că sunt convins că armata, şi instituţiile represive în general, reprezintă răul civilizaţiei. Când spun rău, nsu mă refer la un rău necesar, aşa cum sunt obişnuiţi paraziţii care activează în aceste domenii, ci la răul absolut. Armata şi restul de armate, reprezentate de poliţie , ju$tiţie , JeanDa`nMaria şi, nu în ultimul rând, SeRvItutea din spionajul civil . „Armata e gunoi”, am afirmat-o încă de la începuturile anilor 2000, şi pe marginea căreia am făcut următoarea acţiune de stradă . Am spus-o de mai multe ori, şi o voi spune până cât mi se va opri inima. Deci, e imposibil pentru mine să mă alătur cumva acestor instituţii.
