Pages

May 26, 2025

4 indicii că războiul din Ucraina e blat.



Am făcut un prim video pe această temă, dar tiktok mi l-a dat jos, aşa că am încercat să fiu mai explicit cu câteva vido-uri mai scurte şi mai bine argumentate, fiecare constituind câte un indiciu că războiul din Ucraina e blat. Primul indiciu se referă la legăturile economice dintre oligarhii ruşi şi cei occidentali, care nu permite un război pe bune. Cel de-al doilea indiciu este bâlbâiala ruşilor în aplicarea loviturii de graţie Ucrainei spre a câştiga războiul. Cel de-al treilea indiciu constă în faptul Rusia este o dictatură modernă, adică ceea ce propagandistic se cheamă „democraţie liberală” în Occident, nu o dictatură clasică, imperialistă, deci că ea doar simulează imperialismul clasic, practicând însă de fapt pe cel modern, capitalist. Cel de-al patrulea indiciu este însăşi dependenţa sistemului capitalist de război, care a fost inflamat şi pentru a îngropa mediatic minciunile despre pandemia COVID. În continuare le prezint în variantă de video-uri, pentru ca la final să inserez şi varianta de text simplu.

Video-ul şters de Tiktok este acesta

rumble



youtube



facebook



instagram



archive.org



Video-ul cu primul indiciu că războiul din Ucraina e blat (pus doar pe Tiktok):

tiktok




Video-ul cu cel de-al doilea indiciu că războiul din Ucraina e blat, încărcat pe:

rumble



youtube



facebook



tiktok




instagram



archive.org



Video-ul cu cel de-al treilea indiciu că războiul din Ucraina e blat, încărcat pe:

rumble



youtube



facebook



tiktok




instagram



archive.org



Video-ul cu al patrulea indiciu că războiul din Ucraina e blat, încărcat pe:

rumble



youtube



facebook



tiktok




instagram



archive.org



Varianta de text simplu pentru video-ul şters de Tiktok este acesta:

„În urmă cu vreo 10-15 ani noi comunitatea dizidenţilor îi criticam pe politicienii, pe liderii ăştia ai vremii de atunci, George Bush, Angela Merkel şi alţii, care se întâlneau şi se pupau cu Putin. Erau prieteni cu Putin. Şi noi încercam să înţelegem cum e posibil aşa ceva, să vorbiţi, să staţi de vorbă cu un astfel de dictator. Că în Rusia dictatura asta, aproape de dictatura clasică, nu e nouă, nu-i din 2019, de când au început aşa micile râci între Putin şi Occident. Până atunci s-au pupat, au fost prieteni la cataramă. Şi dintr-o dată nu ne mai place de Putin. Hai să ne delimităm de el! Adică le-a trebuit cumva 10 ani ca să adopte ideile noastre dizidente, şi să facă din ele propriul lor proiect politic, propria lor agendă. După ce 10 ani n-au catadicsit să spună ceva despre ziariştii care dispar, despre oamenii din sistem care cad subit de pe la etaje, şi alte lucruri din astea – au tăcut mâlc, s-au înţeles, au bătut palma – ei bine, acuma au schimbat macazul. De ce? Pentru că e nevoie ca să atragă din 2022 atenţia de la minciunile care s-au spus despre pandemie de prin 2020. Că ne aducem aminte de panica aia de atunci. Unii au avut COVID, unii au fost la spital, au trecut prin momente mai grele. Dar realitatea generală este că, conform datelor oficiale din Worldometers – uitaţi-vă în web-site-ul Worldometers! – acest COVID nu a avut mai multe victime decât cele ale gripei sezoniere. Deci că ei ne-au speriat în 2020 că vine Gripa Spaniolă, „Vai domnule!”, „Staţi în casă!”, „Hai că terminăm într-o săptămână-două!” – şi am stat doi ani la închisoare – ei bine, minciunile astea au fost ascunse de acest Putin şi războiul lui. Şi eu în 2022 am scris un articol despre legăturile marilor industriaşi şi bancheri ruşi, primii mari oligarhi, primii cinci, cu economiile occidentale; să vedeţi ce legături din astea incredibile sunt acolo cu firmele şi cu companiile occidentale, cum sunt legaţi unii cu alţii. Păi voi credeţi că râca asta, lupta asta între Putin şi Occident e altceva decât o cacialma? E o cacialma. Nu vă lăsaţi furaţi de ea!

Iar cei care au uitat agenda românească, şi au numai războiul în atenţie, şi vorbesc numai de război, păi ei probabil sunt oamenii CIA. E simplu pentru ei, că, na, sînt protejaţi. Dar noi românii nu putem să ne luptăm cu ruşii. Uitaţi de acest război şi de cei care vi-l bagă pe gât! Pentru că, dacă vă instigă chiar vă duceţi dincolo. Slavă, Domnului că nu s-au dus prea mulţi români! Unii s-au dus acolo ca mercenari, că s-a vorbit despre ei. Dar există riscul pe viitor, în special prin acest Călin Georgescu, să fim atraşi în acest război. Desigur că şi Lasconi a declarat că „Hai să ajutăm Ucraina!”, şi care tot cam pe acolo înseamnă. Deci ambii sunt dubioşi. Unul pentru că creează o dictatură; şi a declarat că vrea să facă serviciul militar obligatoriu. Deci asta înseamnă că ne întărim militar. Şi evident, deşi el zice acum că nu vrea să atragă România în război, spre aşa ceva se duce. Deci ambele direcţii se duc spre asta. Aşa că mai bine staţi acasă şi nu votaţi! O zi bună!”

Varianta de text simplu pentru primul indiciu că războiul Ucraina este un blat:

„Vă salut! Mi-a şters Tiktok o postare în care afirmam că războiul dintre Ucraina şi Rusia este o cacealma din partea Rusiei. Adică, cumva, Rusia urmează nişte ordine venite din altă parte ca să înceapă acest război. Eu o să fac o serie de video-uri mai scurte să vedem ce nu le-a convenit celor de la Tiktok. Pentru că n-am încălcat standardele comunităţii, nu am spus mesaje de ură, nu am spus mesaje antisemite, şi toate cele. Nu le-am încălcat. Asta e pur şi simplu o opinie. Nu am făcut altceva decât să fiu practic un comentator politic, un analist politic acolo. Şi, prin urmare, o să-l împart în mai multe, să vedem ce nu-i convine lui Tiktok de şterge… de mi-a şters acest mesaj. Înainte de a continua, aş vrea să vă sugerez să nu vorbiţi despre războiul de din Ucraina, să rămână aşa …un fel de problemă ascunsă, un fel de temă pusă aşa deoparte. Poate mergeţi prin Turcia, poate mergeţi prin alte locuri, şi vă întâlniţi cu ruşi sau cu ucraineni. Dar mai bine să rămâneţi neutri şi din punctul ăsta de vedere! Că oricum nu aveţi niciun fel de putere ca să opriţi acest război; doar dacă răspândiţi la prieteni ideea că acest război ar fi o cacialma, şi eu am scris un articol în 2022 pe care îl pun din nou, să vedem dacă-l mai şterge odată Tiktok-ul. Şi o să revin cu alte video-uri pe această temă, cu mai multe argumente. În ceea ce priveşte articolul, am făcut o analiză asupra averii celor 5 mari oligarhi, cei mai bogaţi oligarhi ruşi, şi ce încrengături sînt între ei şi economia occidentală, ca să vă puteţi da seama ce înseamnă acest război. O zi faină! Revin.”

Varianta de text simplu pentru al doilea indiciu că războiul Ucraina este un blat:

„Vă salut! Un alt indiciu că războiul ăsta din Ucraina este o calcealma este faptul că Vladimir Putin şi Rusia nu au făcut ce se face în mod normal în aceste situaţii pentru a câştiga războiul. Au trecut trei ani şi ei tatonează. Mai mult ţin aşa… mai mult e o…o regie pare, într-adevăr tragică, cu oraşe distruse cu morţi sute de mii de morţi poate milioane cine ştie câte sînt. Însă el nu face lucruri pentru câştigarea războiului. Pentru că dacă ne gândim ce s-a întâmplat între '94 şi '99 în Iugoslavia, cum a acţionat NATO acolo, vedem că Putin nu face acelaşi lucru. Păi ce a făcut NATO în Iugoslavia? În primul rând a distrus reţeaua de alimentare cu energie electrică. Au rămas toţi pe întuneric. După care au distrus podurile. Şi în felul ăsta societatea a fost paralizată. N-a mai putut să mai facă nimic. Presiunile din partea omului simplu să cedeze Kosovo au dus până la urmă la cedarea acestuia şi la succesul războiului.

Putin face cu totul altceva. În loc să distrugă podurile, în loc să distrugă drumurile de intrare în Ucraina, în loc să ocupe Cernobâl – pentru că centrala asta nu a fost distrusă total; doar un reactor a explodat atunci în '86. Şi sînt multe de spus aici. Căutaţi după numele Gabriel Baldovin şi vedeţi multe secrete pe care nu vi s-au spus despre Cernobâl! – Deci Cernobâl e încă activă. Dacă se duceau şi ocupau şi închideau şi celelalte reactoare, practic nu mai aveau curent, la fel ca şi în Serbia. Puteau să distrugă aeroporturile, mă rog, pistele de aeroporturi. Şi atunci se alimentau cu ce? Doar cu elicoptere pentru care puteau să aibă nişte scuturi, care să le doboare la graniţă. Foarte simplu. Şi Ucraina era în două săptămâni terminată. Dar ei n-au vrut treaba asta. N-au vrut. Ei au vrut să menţină acest război. De ce oare? Ei bine, o să răspund în următoarele video-uri la întrebarea asta. Repet ideea să nu vorbiţi cu străinii despre acest război, că e mult mai favorabil pentru dumneavoastră, şi eventual doar cu prietenii. Eventual daţi această serie de video-uri şi lor să le vadă! O zi faină!”

Varianta de text simplu pentru al treilea indiciu că războiul Ucraina este un blat:

„Vă salut! În acest video vă voi spune despre cel de al treilea indiciu asupra faptului că războiul din Ucraina este o cacialma, este o regie. Dar, înainte de a vă desfăşura aceste idei, vreau să vă sugerez, ca şi în celelalte două video-uri, să nu vorbiţi cu necunoscuţi despre această temă. Pentru că, cine ştie, poate vă duceţi prin vacanţă, vă întâlniţi cu ruşi, cu ucraineni, şi intraţi fără voia dumneavoastră la risc pe baza opţiunilor pe care le aveţi în privinţa acestui război. Fireşte că fiecare dintre noi avem o opinie, dar e bine s-o păstrăm pentru noi. Dimpotrivă, pentru amici vă recomand ca toate cele trei video-uri, cu acesta, să le trimiteţi să vadă şi ei, pentru că la televizor nu prea se spune, deşi, cei care au aşa o anumită experienţă cu dizidenţa politică cam intuiesc că acest război totuşi este o cacealma, tragică într-adevăr. Care este cel al treilea indiciu? Este faptul că Rusia nu este totuşi o dictatură clasică, este o dictatură modernă, cum este de fapt aşa numita „democraţie liberală” occidentală, numită pompos democraţie; pentru că ea nu este o democraţie, este tot o dictatură, dar făcută cu manipulare şi dezinformare, spre deosebire de dictatura clasică, făcută cu forţă, în mare parte prin forţă, prin instituţiile represive. Şi semnele că aşa ceva se suprapune peste portretul Rusiei se datorează faptului că Putin nu a declarat război, şi crede că nu e un război ce face el acum. Şi am văzut prin comentariile care mi-au fost scrise în postările mele, mulţi cred că nu este război, că sînt nişte operaţiuni speciale, şi nu ştiu ce, cum a zis însuşi Putin. Păi războiul? Care e definiţia războiului? Respectiv două armate care se înfruntă, şi în urma înfruntării reies morţi. Asta e definiţia războiului, nu alta. Că el face doar o incursiune în estul Ucrainei, asta e altă problemă, şi că nu vrea el ca să ocupe toată Ucraina, asta e altă problemă. Dar ce face el acolo este un război, atâta timp cât sunt morţi. Nu contează că sînt 70. Nu contează că sunt 700, 700 000, sau 7 milioane. Sînt morţi, şi ăsta se cheamă război. Şi ţine de trei ani. Deci cam ăsta este, în principiu, durata unui război, în general. Pot să fie şi mai scurte.

Ei bine, asta e una. Deci, iată că foloseşte dezinformarea Putin, şi alte dezinformări, nu numai atâta; a folosit dezinformarea cum că statul ucrainean sau politicienii demagogii ucraineni cu care el se luptă ar fi nazişti, şi „operaţiunea lui specială” ar fi un fel de denazificare. Păi, şi acum, ne amintim de vechile acuze pe care adversarii suveraniştilor le-au adresat lor, cum că ar fi nazişti, fascişti de fapt; dar fascismul şi nazismul e cam acelaşi lucru, în ceea ce priveşte xenofobia şi antisemitismul. În cazul ăsta, xenofobie. Ei bine, iată că i-a acuzat că sunt nazişti pe ucraineni, şi a forţat astfel în mod manipulator frica rusului de rând faţă de cea mai groaznică experienţă din istoria Rusiei, respectiv Războiul al Doilea Mondial, când au fost invadaţi de către germani. Şi acum trebuie să ştiţi că Rusia a avut cel mai mare număr de victime, undeva la 20 de milioane. Poate nu-s chiar 20 de milioane, cum se zice oficial. Dar chiar jum’ate să fie, e foarte mult. Şi din cauza asta rusul de rând e foarte fricos; a crezut chestia asta că da, într-adevăr Zelensky şi cu ai lui ar vrea să cucerească Rusia. O prostie, într-adevăr. Dar uite că frica la un moment dat anulează logica. Deci iată că el a folosit două idei dezinformaţionale, care au penetrat foarte puternic în conştiinţa rusului simplu, care are încă în inconştient suferinţele de acum aproape 100 de ani, şi traumele acelui război. Deci iată că, în loc să declare război şi să ia cu forţa populaţia rusă la acest război, populaţia masculină, să cucerească şi să facă să dreagă, el foloseşte manipularea. Şi omul simplu, rusul simplu e de acord ca ţara lui să se ducă să facă ordine cu armata pentru minoritatea rusă, de fapt care e majoritară pe acolo prin Crimeea, şi pentru care să existe o oarecare justiţie. Însă nu vrea să meargă la război. Şi Putin foarte abil a speculat treaba asta, şi foloseşte mercenari şi foloseşte populaţie din estul extrem al Rusiei, unde e mare sărăcie. Şi le promite familiilor celor care se înrolează tot felul de beneficii. Deci iată că asta este exact strategia dictaturilor moderne, adică a „democraţiilor liberale”, prost numite aşa, şi dezinformaţional numite aşa.

Deci ăsta este al treilea indiciu care arată că interesul Rusiei nu este imperialismul ăla al URSS-ului, al dictaturii clasice a URSS ului. O zi faină!”

Varianta de text simplu pentru al patrulea indiciu că războiul Ucraina este un blat:

„Vă salut! În video-ul anterior am lăsat trei subiecte în suspensie, în continuare; unul este subiectul COVID, altul este ajutorul pentru Ucraina şi, în sfârşit, ultimul, cel de-al patrulea indiciu, să-i zicem aşa, cum că războiul din această ţară este o cacealma, este o regie – ăsta nu e chiar un indiciu asupra ceea ce se întâmplă în Ucraina, ci o constantă a tuturor războaielor care se întâmplă de 100 de ani, şi care sînt începute de marile puteri militare. Toate sînt de fapt nişte regii. Şi cel mai clar, cel mai concludent exemplu este războiul din Vietnam, care a început cu o mare cacealma, cu o mare regie în golful Tonkin, în apele teritoriale ale Vietnamului, când o navă americană efectiv a pătruns în acest teritoriu vietnamez, a fost somată să se oprească, să se întoarcă, n-a vrut, a continuat înaintarea, şi evident că vietnamezii au atacat nava respectivă. Ei bine, ce s-a raportat în presa americană? Că o navă vietnameză a atacat o navă americană. Şi că în felul ăsta s-a deschis războiul, s-a declarat război în mod implicit, cum s-a întâmplat şi cu al doilea război mondial. Ceva de genul ăsta s-a întâmplat şi acolo, cu minciuna cum că Hitler ar fi declarat război şi alte chestii de genul ăsta.

Un al doilea mare exemplu este atacul de la Pearl Harbor, în urma căruia Statele Unite a intrat în Cel De-al Doilea Război Mondial. Până atunci era ţară neutră; şi majoritatea americanilor erau împotriva intrării Statelor Unite în acest război, în ciuda presei, care insista la aşa ceva, cam cum se întâmplă la noi în zilele astea, de fapt în anii ăştia, când vuvuzelele din presă dau la unison în mare parte ştiri despre Ucraina. Acum au lăsat o mai moale, dar în primul an cele mai importante ştiri erau despre războiul din Ucraina. Ei bine, la fel se întâmpla şi în Statele Unite. Şi au fost şi proteste de stradă în perioada aia, până la Pearl Harbor. Şi ăsta a fost un eveniment orchestrat. Şi, pentru detalii puteţi vedea capitolul 2 din cartea mea „Manifestul Societăţii Automatiste” în care arăt patru indicii că Pearl Harbor a fost în prealabil cunoscut de către pilonii americani. Şi cel mai important este faptul că cu 55, 50-55 – cam ceva de genul ăsta, nu e clar exact timpul – de minute înainte de atac, avioanele japoneze care au venit să atace la Pearl Harbor au fost surprinse de radar, de o singură staţie radar, care a scăpat cumva neînchisă. Că toate au fost închise. Mamă, ce seamănă cu decembrie '89 la noi! Au fost închise. Numai că un zăpăcit de soldat, unul George Elliott, n-a vrut să închidă. De fapt a închis staţia, dar după aceea a redeschis-o şi a observat că vin nişte avioane. Şi a sunat şi el mai departe, şi i s-a spus că de fapt ar fi avioane americane. Şi în felul ăsta baza de la Pearl Harbor nu s-a putut apăra. Ei bine, mai multe detalii vedeţi acolo! Nu vă zic deocamdată mai multe.

Ce e important să vedem e faptul că există o dependenţă a metaoligarhiei, a marilor bancheri şi industriaşi pentru război. Şi dacă în 1941, când a fost atacul la Pearl Harbor, s-a dat vina pe japonezi, după aceea s-a dat vina pe… eu ştiu .. atacurile de la 11 septembrie, şi alea cusute cu aţă albă. Încă o dată fac referire la cartea lui Griffin „The New Pearl Harbor”. Dacă n-aţi citit-o, uitaţi-vă pe ea pentru că nu ştiţi mai nimic despre ce s-a întâmplat atunci! Sau, după ea s-a făcut un documentar de patru ore; pe ăla îl puteţi vedea. De ce e dependenţa asta de război? Pentru că, de fapt, libertatea, cu care noi sîntem dezinformaţi în aceste secole de aşa-numita „democraţie”, e de fapt o falsă democraţie; este o formă evoluată de sclavagism, care are cam acelaşi principiu: în antichitatea clasică sclavia clasică era făcută prin ameninţarea directă a sclavului, iar acum prin ameninţări voalate, printre care şi războiul ăsta. În timpul războiului se câştigă foarte mult de către cei bogaţi. Şi există o referinţă a mea la cum a crescut economia americană în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial; e un procent de câte două cifre la un moment dat, 17-18%, ceea ce e de neconceput să crească economia în zilele noastre cu astfel de procente. Dar, evident că întâi a scăzut de la criza din 29 până în 41, când a fost atacul de la Pearl Harbor. A fost o criză prelungită în Statele Unite şi în toată lumea, ştiţi despre ea. Ei bine, războiul ăsta a adus la o predispoziţie a omului simplu de a munci mai mult, la fel ca şi sclavul clasic. Şi de asta e nevoie de război. Şi de asta se doreşte inflamarea acestui război. Pentru că, cu cât e mai mare, cu atât creşterea economică e şi mai mare. Şi de asta se caută ca noi să intrăm în acest război. O să revin cu alte detalii în următoarele video-uri. La revedere!”

No comments:

Post a Comment

Keep calm and say something smart!