Pages

August 17, 2018

Jandarmiada din august 2018: un experiment partial esuat.



De ce au fost jandarmii atat de violenti? Le-a dat cineva ordin, sau au actionat din proprie initiativa? Acestea sunt intrebarile care s-au aflat pe buzele multora in aceasta saptamana. Foarte multi au identificat o singura cauza, adica interes sau persoana pentru acest eveniment. Insa, ca de fiecare data in evolutia lucrurilor, un efect are mai multe cauze, fiecare dintre ele cu un rol mai mare sau mai mic. Eu am gasit 4 astfel de interese din partea unor resorturi sociale diferite. Am sa incerc sa gasesc raspunsurile intrebarilor de mai sus in articolul de fata. Am sa descriu brut aceste interese, folosind argumente pro si contra supozitiilor lansate in spatiul public. La acestea o adaug si pe cea care eu o consider ca fiind cea mai importanta dintre ele, dar care nu s-a auzit destul. Si o sa incep cu baza acestei ierarhii, cei care au savarsit acele acte reprobabile asupra cetatenilor pasnici, respectiv jandarmii.

Interesele implicate in reprimarea manifestantilor de pe 10 august

A. Jandarmii ar fi putut actiona violent de la sine din motivul frustrarii lucrului in week-end si in timpul noptii. Daca protestatarii ar fi ramas peste noapte atunci ei ar fi trebuit sa setea cu in Piata, in loc sa mearga acasa. Prin urmare aveau interes sa sperie multimea. Acest argument are o corespondenta certa in ceea ce s-a intamplat in trecut. Si protestele din 2017 dar si cele din ianuarie 2012 au fost reprimate exact la aceeasi ora, 11. Intr-o ora trebuie curatat totul in asa fel incat jandarmii sa mearga acasa la familiile lor. De la aceasta regula au existat doua exceptii, respectiv protestele impotriva RMGC din anul 2013, si cele impotriva guvernului Ponta dupa tragedia de la Colectiv din 2015. Atunci ele s-au desfasurat pana tarziu in noapte. Probabil ca in cazul Rosia Montana guvernul avea nevoie de o strada foarte vocala pentru negocierea cu RMGC. In cazul Colectiv opinia publica a fost foarte revoltata, iar protestul de strada a fost o cale de exprimare a doliului national ce a urmat acelei tragedii. Cert este ca in ambele situatii „au disparut” diversionistii, ultrasii, ANTIFA sau alte astfel de organizatii fantoma care „provoaca” jandarmii in scopul fortarii justificarii aplicarii disproportionate a fortei impotriva cetatenilor pasnici. In acele zile jandarmii au purtat uniforme normale si numarul lor a fost redus. Probabil ca o provocare a cetatenilor orbiti de durere sau furie prin gaze lacrimogene, ar fi adus alte tragedii din partea celor care isi puteau usor revarsa furia pe autoritati. Putinii turbulenti de la aceste doua proteste au putut foarte usor identificati si extrasi din multime fara prea mare „precizie chirurgicala”, asa cum nu s-a putut face acum sun justificarea ca, na, jandarmii nu sunt doctori...

Punctul slab al ideii ca jandarmii au actionat de la sine putere pe 10 august, fara ordine calculate venite de mai sus, consta in lipsa de demiteri ulterioare a sefilor jandarmeriei. Lovind cetatenii cu bastoanele, jandarmii au incalcat flagrant legea 550 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane, din 13.12.2004, republicata. Lovirea manifestantilor, fie ei si cei violenti, este ilegala. Procedura este izolarea, imobilizarea si intocmirea fie a unei sanctiuni contraventionale sau a unui dosar penal instrumentat apoi de procurori. Pedeapsa se ia la propunerea procurorului si decizia finala a judecatorului.

La nivelul unei ierarhii militare toate deciziile de acest gen se iau la nivel superior, de catre factorii de decizie autorizati. Cine ia decizii de capul lui intr-o astfel de ierarhie, e repede inlocuit. Am un exemplu pe care mi l-a povestit Vlad Ioachimescu: pe undeva prin 2013-2014 un sef de brigada de la jandarmerie si-a permis sa ia in duba de la sine putere niste protestatari care il mistocarisera cu scandarea „Colonelul Cascaval este un jandarm penal”. Eu n-am fost la acel protest, dar Vlad mi-a zis ca inclusiv subalternii lui radeau. Enervat la culme de situatie, el a luat decizia de la sine putere de a-i persecuta pe acei protestatari, ca razbunare. Sefii lui mai mari au aflat de isprava asta si l-au mutat pe undeva prin Teleorman. Ulterior niste protestatari s-au reintalnit cu Cascaval la un meci de fotbal in zona, intr-una dintre diviziile inferioare. Asadar fusese retrogradat de la Dinamo si Steaua la Taranoaia.

Ei bine, daca jandarmii ar fi actionat de la sine putere in cazul de fata, fara acordul factorilor politici, atunci pana in acest moment ar fi fost destituiti cativa sefi, inclusiv acei purtatori de cuvant. Acestia din urma au avut prestatii jalnice la contactul cu presa, sustinand idei ilogice si contradictorii. Daca nu au fost destituiti este pentru ca ei ar putea castiga in instanta dreptul de a fi repusi in functie, adica au executat niste ordine. Puls ca, manifestandu-se ca niste caini fideli, ei trebuie mai curand promovati, premiati i nu destituiti. Asa ca eu tind sa cred ca jandarmii au executat un ordin, si nu au facut de capul lor aceste abuzuri. Asa ca vom trece cu identificarea originii acestor ordine abuzive la urmatorul nivel, pe linia ierarhiei sociale.

B. PSD-ul avea un interes mai mare in reprimarea multimii deoarece un astfel de protest le zdruncina guvernarea. Asa ca, dupa cum crede si majoritatea protestatarilor, Dragnea ar fi avut motive sa fie in spatele violentelor din timpul protestului. Numai ca si aici exista un punct slab: nimeni nu si-a dat demisia de la guvernare pana astazi. In urma protestelor din 2015, Ponta si-a dat imediat demisia, cu intreg PSD-ul care venise la guvernare, in favoarea tehnocratului Ciolos. Numarul de protestatari de atunci a fost de doar 35 000 in toata tara. In schimb si cel din 2017 si acesta au depasit 100 000 de protestatari fiecare numai in Bucuresti, devenind cele mai mari proteste spontane din istoria Romaniei.

C. Cartelurile din serVICIILE secrete-presa-justitie au avut interes ca aceste proteste sa nu duca la alegeri anticipate si sa fie reprimate si diminuate pentru ca alegerile anticipate nu ar conduce la o alta configuratie parlamentara, PSD-ul fiind inca primul in sondaje. Am aratat ca de 50 de ani securitatea face legea in tara asta http://baldovinconcept.blogspot.ro/2015/06/mecanismele-sociale-implicate-in.html , si ca insusi Ceausescu a fost produsul lor, ridicat si sacrificat in functie de contextele geopolitice internationale. Un om ca dragnea si PSD au mai putin de sfert din puterea pe care o avea Ceausescu in 1989. Asa ca aceste carteluri l-ar putea foarte usor strivi pe Dragnea si PSD ca pe un tantar. Dar de fapt, aceste carteluri au nevoie de imaginea de tampon a lui Dragnea &co, in care romanii naivi sa-si incurce mintile. El ia asupra lui vina pentru starea deplorabila a tarii. Singura fisura a unui astfel de argument este faptul ca, nici acestea nu iau de la sine decizii atat de importante, fiind si ele parte intr-o ierarhie militara a spionajului, spre deosebire de cea a jandarmeriei care e o ierarhie militara bruta. Dincolo de aceste carteluri autohtone exista alte niveluri de decizie in aceasta complexa ierarhie politica.

D. Asa ca trebuie sa aruncam un ochi pentru identificarea factorului de decizie pentru reprimarea manifestantilor din 10 august catre un organism social situat deasupra de PSD si cartelurile de spioni infiltrati. Cititorii mei fideli cam stiu la cine ma refer. Nu e greu de ajuns acolo, trebuie sa gandim doar ca un detectiv in fata unei crime: dupa cum detectivul descopera criminalul urmand firul intereselor si a profiturilor cuiva, la fel putem facem si noi.

Nu e greu de gasit aceasta ultima sau penultima treapta superioara de decizie fata de o astfel de operatiune in spatiul european. De fapt nicio decizie capitala precum aceasta nu se ia de la Bucuresti, sau in vreo alta capitala de tara marginala, ci de la mai la centrul UE. Romania e independenta in ceea ce priveste decizii politice secundare. Nimeni nu face ce vrea el in UE. Iar UE are intr-adevar un interes major ca aceste proteste neorganizate de la ei sa fie reprimate. Am fost si voi ramane mereu un admirator al sistemelor social-politice occidentale, asa ca ma doare sa constat aceste lucruri. Dar realitatea e ca UE profita cel mai mult de pe urma crimei subdezvoltarii care se intampla in Romania dupa 1989, care se adanceste invers proportional cu munca, sarguinta si eficienta romanilor. Si tocmai ei sunt tinta. Economia occidentala are nevoie de emigranti educati si capabili din Romania si alte spatii marginale in general pentru a acoperi cu ei muncile pe care occidentalii le refuza. Iar romanii sunt un fel de chinezi ai Europei.

Reputatia romanilor de hard-workers are doua fatete. Pe de o parte ei tind sa strice piata pentru muncitorii nativi, asa cum s-a intamplat constant cu „veneticii” emigranti din zonele rurale spre centrele industriale din Renastere. Dar, pe de alta parte, ei intaresc profiturile patronilor care ii platesc mai putin pentru o munca mai eficienta. Cu cat mai multi astfel de emigranti, cu atat economia europeana e mai profitabila. Cu cat lucrurile merg mai rau in Romania, cu atat romanii se gandesc mai mult la emigrare. Daca lucrurile ar merge ca pe roate in aceasta tara, atunci romanii n-ar mai emigra la fel. De aceea, in ciuda declaratiilor, UE are nevoie de politicieni cat mai corupti care sa-si asume responsabilitatea, sau sa fie tamponul pentru subdezvoltarea din aceasta tara, care e discret dirijata de ea. Iata ca exact acolo unde ne asteptam mai putin se afla originea modului de reprimare a manifestantilor din 10 august…

Exista 3 mari indicii pentru a invoca o astfel de ierarhie, pe care le voi expune imediat

Indiciul 1: suspendarea semnalului GSM pe strazile pe care s-au comis abuzuri ale jandarmeriei

Un prim indiciu al implicarii unor forte de deasupra PSD-ului in reprimarea acestor revolte este lipsa de semnal GSM pe strazile laturalnice pe care jandarmeria opera abuzuri. In principiu, abuzurile jandarmeriei sunt scene filmate cu telefonul mobil in care oameni pasnici sunt batuti de jandarmi si apoi abandonati, si nu incatusati si trimisi spre cercetari, asa cum prevede legea 550 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane. O astfel de incalcare flagranta a legii nu trebuia sa fie observata. Suspendarea semnalului de telefonie mobila a fost o prima masura. Pana la interventia brutala a jandarmilor eu am putut gasi semnal pe undeva pe la 500 m pe Calea Victoriei. Dintr-o data, in zonele acelea semnalul a disparut subit de parca ar fi fost zona suprapopulata. Nu exista nici un live transmis de atunci de victime. Intreruperea subita a semnalului tuturor operatorilor de telefonie nu poate fi facuta de PSD si nici de guvern. Aici sunt forte mult mai mari implicate, undeva de pe la secu in sus.

Cei care au transmis scenele cu aceste abuzuri au facut-o de departe, dupa cum se vede aici:



Mai observam din acest video ca jandarmii au avut ordin clar sa distruga orice fel de inregistrare. Am vazut la TV cum insusi colonelul Paraschiv (fantoma alba) a luat telefonul unui protestatar pentru a sterge urmele acestor abuzuri, dand astfel un exemplu tuturor.

Daca ne uitam la video-ul precedent putem vedea ca exista un jandarm in civil care filmeaza de unul singur actiunea, pe cand cel ce filma ca independent a fost pus la pamant si i s-a indepartat telefonul. Astfel de scene au fost mult mai multe. Dar n-au ajuns sa fie filmate de un al treilea.

Vlad Ursulean a reusit sa filmeze celebrul abuz cu turistii israelieni, negociind practic cu jandarmii spatiul



Aici vedem un caz de filmare laterala a unui astfel de abuz care a ajuns urcat in spatiul online neobservat de jandarmi.



La fel s-a intamplat si in cazul de mai jos, cand jandarmii n-au observat ca sunt filmati:


Cazurile de gazari si loviri a unor cetateni pasnici pe care jandarmii le-au savarsit au fost facute cu telefonul mobil. Din pacate pentru vechea garda de ingineri sociali, vechile metode nu mai fac fata tehnologiei contemporane la care cetateanul are acces. Aceste abuzuri care au apucat sa fie filmate au ajuns sa fie arhicunoscute in masa, fiind difuzate obsesiv de televiziunile antiPSD-iste. Ele au fost apoi reluate si de cele proPSD-iste, cand au vazut ca redarea doar a imaginilor cu brazii arsi le-a dus la prabusirea audientelor.



Indiciul 2: Scena cu jandarmerita, un caz de manipulare esuata

Televiziunilor li s-a interzis sa mearga acolo unde jandarmii comiteau abuzuri. Nu exista nicio filmare cu abuzuri ale jandarmilor precum cele de mai sus, facute de televiziuni. In schimb scena cu jandarmerita agresata a fost pregatita minutios si prezentata pentru a fi redata in direct de toate televiziunile de stiri. Aici vedem varianta Digi24:



O astfel de regie era menita sa o sacrifice pe aceasta femeie furiei populare, care ar fi uitat apoi de abuzurile jandarmeriei si s-ar fi concentrat mai mult pe omorul savarsit de „bestiile care protesteaza”, sau eventual de desfigurarea unei femei. Am aratat mai sus ca fiecare dintre actorii implicati in aceasta poveste aveau interese personale pentru asa ceva. Sunt convins ca nu exista un ordin clar de genul „toti protestatarii vor fi batuti” sau „toti protestatarii vor fi gazati” sau „snopiti-i in bataie pe toti!” . Nimeni n-ar fi avut curajul sa dea un ordin anticonstitutional clar. Cel care ar da un astfel de ordin ar fi riscat sa fie tras la raspundere intr-un anumit moment. Insa ordinele au fost mai discrete, mai neclare, lasate la libera interpretare a celor carora li s-au adresat. Se poate da un ordin privind alerta maxima privind eventualele cazuri de violenta pe care o anumita institutie ar fi semnalat-o. Malin Bot argumenteaza ireprosabil ca exista indicii dupa care sefii din jandarmeriei ar fi lansat zvonuri cum ca anumiti jandarmi ar fi murit in timpul protestelor.



Daca e adevarat, acest lucru a dus la infierarea lor prin intarirea predispozitiei spre agresivitate. Si aici exista corespondenta cu povestea dubioasa a jandarmeritei sacrificata. Ea facea parte dintr-un grup de jandarmi care intrase in mijlocul protestatarilor, fara un scop specific acestui gen de interventie. Daca jandarmeria voia sa-i disperseze, o putea face in modul in care au si facut-o ulterior, prin tunuri de apa, gloante de cauciuc, gaze lacrimogene, grenade, si bastoane. Ce rost avea sa trimiti un astfel de grup tocmai in mijlocul protestatarilor? Pai rolul este exact acela de a sacrifica pe cineva, de a face o victima care sa justifice ulterior violenta jandarmeriei in ochii opiniei publice. Ea a fost special lasata in urma spre a fi apucata si batuta de protestatarii provocati si infuriati timp de mai multe ore in sir, inainte.

Faptul ca scena cu jandarmerita e transmisa in direct de mai multe televiziuni, arata modul tipic de operare a inginerilor sociali. Ne aducem aminte de WTC . Cei 2 jandarmi au fost sacrificati si din aceasta cauza seful fantoma alba spunea in acel video „mi-ati omorat 2 jandarmi”. Exact acesta era planul, ca manifestantii sa fie provocati constant pentru ca apoi sa faca greseala de a se razbuna pe cei 2 scosi la inaintare ca momeala. Or PSD nu poate face de la sine asa ceva, mai ales ca ei nu pot controla televiziunile adversare precum Digi24 si Realitatea TV. Ei puteau controla eventual doar pe celelalte 2. E nevoie de o „indrumare” de la factori de decizie mult mai sus pusi.

In ceea ce priveste momeala, planurile le-au fost date tuturor peste cap de catre camaradul nostru mai vechi de proteste Mihai Bumbes, care, desi uraste armata si jandarmeria din toata fiinta lui, totusi i-a protejat capul jandarmeritei de violenta infiltratilor si a celor care au picat in aceasta capcana. Si, ca Mihai Bumbes au fost multi altii. De aproape se vede ca cei mai multi nu sunt dispusi sa-si bata inamicul, ceea ce a adus probleme evidente de justificare.

Claudiu Craciun a spus pe contul lui de Facebook ca si el ar fi fost in zona si ar fi actionat pentru protejarea ei, desi nu se vede in filmarile televiziunilor. Asa ca planul inginerilor sociali a esuat lamentabil iar la final jandarmeria a iesit cu imaginea la pamant dupa acest eveniment .



Indiciul 3: Slabul ecou al derapajului autoritatilor in presa occidentala

Evenimentele din decembrie 1989 din Romania au tinut prim-planul atentiei internationale pentru vreo o saptamana. Toata lumea occidentala era interesata de „Revolutie”. Ei bine, la aproape 30 de ani de atunci lucrurile au stat exact pe dos. Presa internationala importanta a tratat evenimentul la categoria „si altele…”

Ia uitati-va cam cum a tratat Euronews evenimentele din 10 august intr-un prim reportaj video:


Asadar, vedem un video-reportaj de 1 minut si 19 secunde, in care nu se spune nimic despre abuzurile jandarmeriei, ci doar o simpla mentiune de 3 secunde ca au existat altercatii intre manifestanti si fortele de ordine.

Ulterior a facut un alt video de 58 de secunde



In primele 10 secunde se vorbeste despre cum au fost ranite cateva sute de persoane in timp ce pe fundal se vede exact contrariul, adica niste oameni plictisiti si calmi. In urmatoarele 10 secunde se vorbeste despre presedintele Iohannis care a cerut procurorului general sa investigheze abuzurile atat a protestatarilor cat si a fortelor de ordine, in timp ce pe fundal se arata incendierea arbustilor din zona de infiltrati, care nu a provocat nicio paguba majora. In schimb nu vedem in scurtul reportaj Euronews nici un exemplu de abuz din partea jandarmeriei, precum cele de mai sus. Vedem un tun care pompeaza apa in aer, fara ca jetul sa atinga pe cineva. Si totusi in realitate jetul de apa aplicat la acea ora a facut ca multi protestatari cada unii peste altii sau sa se calce in picioare.

La secunda 41 vedem un barbat in alb impins de catre jandarmi, dupa care iese din cadru si nu se observa ca ar fi cumva lovit.La secunda 47 mai vedem un grup de cetateni care par a fi gazati, dar nu par ca sufera prea tare, miscandu-se calm. Apoi, la secunda 53 mai vedem o femeie pe targa, dar care pare sa nu aiba nimic grav, totul derulandu-se cu calm. Intr-o atmosfera, de asemenea calma.

Cu ce ramane spectatorul de Euronews in minte dupa aceasta relatare video? Pai cu faptul ca niste anarhisti ar fi dat foc la masini, asa cum s-a facut imaginea anarhistilor in general care se lupta cu fortele de ordine. Iar „Romanian Riot Police”, mai neexperimentata, a dat cu tunuri de apa in aer, din lipsa de precizie si a aruncat gaze lacrimogene in directia „gresita”, tocmai spre protestatarii pasnici. O eroare fara consecinte notabile…

Asadar, nimic despre spitalizati, nimic despre ranile produse de grenade, si nimic de cei care au ajuns cu mainile in ghips dupa ce jandarmii le-au sucit la spate. Am eu o banuiala ca daca jandarmerita ar fi fost grav ranita , atunci am fi vazut pe Euronews detalii foarte concludente despre ranile ei…

Ulterior Euronews a difuzat o alta filmare, in care se intelege mai curand faptul ca multimea furioasa a atacat fortele de ordine si ca acestea au reactionat :


In realitate s-a intamplat exact invers

Pe langa cele doua materiale filmate siteul Euronews a mai publcate 4 articolase scurte si neconcludente pe aceasta tema, dupa cum vedem in acest articol de jumatate de pagina.

In stirile Reuters a avut loc si un minut despre evenimentele de la Bucuresti.


Ma da’ ce seamana cu reportajul de pe Euronews! Ia sa vedem astia de la ABC, ce zic!


Acelasi minut, aceleasi imagini. Obiectivi, domnule astia din presa occidentala... (!!!) Merg pe principiul cum ca „Adevarul e unul singur”. Si are un minut.

Imi vine in minte bancul cu cei doi elevi care au adus la scoala o compunere identica, motivand ca au scris depre acelasi subiect…

Cotidianul New York Times nu arata nicio fotografie cu protestatari raniti sau abuzati , ci doar reda declaratia presedintelui. BBC trateaza subiectul la fel. Site-ul CNN spune c-ar fi fost doar … 40 000 de oameni.

Vedem in tratarea evenimentelor din decembrie 1989 si cele de astazi un dublu standard flagrant. In 1989 era interes major ca revoltele sa fie cat mai mari si eroii cat mai multi. Era nevoie de o diabolizare cat mai vizibila a lui Ceausescu si a sistemului comunist, pentru ca izolationismul politicii sale sa inceteze. Inca de pe 17 decembrie la Europa Libera se transmiteau constant zvonurile despre miile de morti de la Timisoara, despre genocidul de la Bucuresti si Sibiu. Ulterior s-a lansat si zvonul teroristilor dintr-o fictiva brigada de mercenari drogati destinata sa-l apere pe Ceausescu. Securitatea chiar a impuscat la intamplare trecatori care s-au aflat in momente nepotrivite, pentru a face planul de victime pentru aceasta imagine.

La atatia ani de atunci, ne putem da seama ca nu nevoia de libertate si bunastare pentru poporul roman ii macina pe occidentali. Interesul lor fata de evolutia evenimentelor de aici era altul. Daca ar fi fost asa atunci astazi ar fi fost mai vocali, in special in ceea ce priveste nemultumirea populara. Dar, ce vedem? De fapt ei au tins sa musamalizeze evenimentul. Putem sa ne asiguram ca aceasta prafuire a dosarelor celor care au comis abuzuri se va intampla din nou, dupa cum s-a intamplat cu cel al revolutiei, al mineriadelor, al vinovatilor pentru mortii de la Colectiv, sau a jandarmilor batausi din 2017 si chiar si mai de devreme de aceasta data. Agitatia presedintelui si a procurorului general pe tema asta e o strategie de aburire a naivilor.

Astazi, Romania e mult mai intarziata decat in 1989, cu toata deschiderea tarii spre Occident. Singurii care au beneficiat de realinierea geostrategica au fost elitele cultural-stiintifice, cativa patroni de afaceri de succes si o masa de oligarhi corupti cu tentacule in cartelurile servicii-justitie-presa. Acestia au un stil de viata occidental. In rest, grosul populatiei a saracit sau traieste in stres, ceea ce ii ameninta grav sanatatea. Si asta e si rolul acestei oligarhii corupte care efectiv vinde poporul si tara la bucata. Interesul occidentalilor pentru sustinerea romanilor in a protesta impotriva saraciei si mizeriei de dinainte de 1989, a disparut dupa. De ce? Pentru ca acum profita ei de pe urma inapoierii poporului. Pentru ca de fapt ei asta urmareau din start cu programele de la Europa Libera sau Vocea Americii. Ei aveau nevoie de o piata de desfacere aici pentru produse pe care le platim cu emigrarea economica acolo sau cu resursele naturale. Astazi piata de desfacere e functionala si nu face nimeni concurenta produselor occidentale. ANAF-ul si Justitia are grija sa puna la pamant cat mai multe afaceri cu capital romanesc. De ce s-ar mai agita Occidentul sa arate dictatura din Romania? Dimpotriva ei au interes ca romanii sa creada ca vinovati pentru cele ce s-au intamplat in acesti aproape 30 de ani de „libertate” in Romania sunt politicienii. Si asta e rolul lor http://baldovinconcept.blogspot.com/2012/08/institutia-electorala-un-nod-in-reteaua.html , in definitiv .

Migratia economica si capcana „Visului American”

In mod paradoxal, nivelul scazut de trai ii motiveaza pe multi sa munceasca si mai asiduu pentru a iesi din saracie. Iar acest lucru se traduce prin profit superior obtinut de noii stapani  . Un nivel de trai ridicat nu-i mai motiveaza sa fie asa de profitabili. Prin urmare exista un interes global ca in anumite zone geografice, printre care si Romania, nivelul de trai sa ramana jos, pentru ca, repet, asta aduce profit. Acest profit se realizeaza in primul rand la nivel local de catre corporatiile venite in Romania pentru a beneficia de o mana de lucru calificata si ieftina. Apoi intreaga Europa Occidentala beneficiaza de emigrarea in masa a romanilor si a altor popoare marginale. Am ajuns recunoscuti drept chinezii Europei pentru workoholismul nostru. Suntem capabili, gasim solutii atunci cand nativii isi incruciseaza mainile la probleme pentru care n-au fost instruiti. Suntem un fel de fata in casa si baiatul de curte in Europa.

Prin urmare exista un puternic interes ca Romania sa ramana inapoiata si sa furnizeze sclavi Occidentului. Asa ceva e invers-proportional cu straduinta disperata a romanilor de a iesi din saracie. De fapt asta e capcana pe care capitalismul de secol 21 o intinde multora. In Franta a ajuns deja proverb ideea ca „munca in exces trebuie pedepsita”. Si, din acest proverb se deduce acolo si grija pe care statul francez o are pentru cetatenii sai. Munca excesiva conduce a depresie. Aici se vede experienta lor (si nu numai a lor) cu a doua sau a treia generatie de emigranti. Periodic, acestia fac o razmerita in suburbiile metropolelor franceze, sau sunt dependenti de substante psihoactive. Cam asta e viitorul celor imbatati de „visul American”. Asa ca nativii pot lucra in ritm din acesta relaxat acolo. Lasa-i pe emigranti sa se distruga ametiti de aburii acestor iluzii!

Si in tara se munceste pe rupte. Iar rezultatul e acelasi, ba chiar invers proportional cu stradania romanilor. Diferenta fata de experienta frantuzeasca e ca statul roman, lipsit el insusi de experienta cu emigrantii, nu tine la cetatenii sai. In orice caz, proverbul francez al muncii pedepsite se practica intensiv in Romania. Vrei sa lucrezi peste program sau in alt domeniu? Vrei venituri suplimentare? Foarte bine! Iti ia apoi ANAF-ul tot. Mai incearca, esti pe aproape! Marile corporatii nu platesc impozite conform profitului obtinut, si banii nu intra la buget. Ele il declara mai mic prin tranzitarea banilor prin off-shore. In acelasi timp orice incercare de ridicare a capului din saracie a cetateanului simplu este aspru pedepsita. Datorii mici, de care uneori cetateanul nici nu stie, conduce la blocarea conturilor de catre ANAF, si distrugerea afacerilor producatorilor autohtoni care concureaza cu marile corporatii. Intelegeti acum de ce unul ca Gica Popescu, ce „risca” sa ridice economia regionala, prin nedeclararea unor sume venite exclusiv din strainatate, a fot bagat la puscarie? Vorbiti cu cei care au avut firme si va vor spune povesti uluitoare! Rezultatul e acela ca la bugetul de stat nu se strang suficienti bani pentru dezvoltarea naturala a acestei tari. Iar asta ajuta intentia de subdezvoltare convenita cu factori de decizie de mai la vest.

Coruptia politicienilor romani este protejata dinspre cetateni de predispozitia anticomunitara a multor jandarmi. Ei sunt niste vanzatori de tara autentici, la fel cum sunt insisi politicienii pe care UE ii tolereaza discret. Altii dintre ei sunt niste sadici autentici care s-au gandit sa faca ceva bani din viciul lor, convertit intr-o „meserie”. Subordonati politicienilor, jandarmii accepta sa respinga prin amenzi abuzive, gaze lacrimogene si bastoane furia cetatenilor fata de guvernarile paguboase.

Romania in fata unui test de luciditate politica

Protestul cetatenilor este foarte ineficient pentru autoritati, fie ele nationale, fie internationale. Poporul e un fel de animal de ferma care poate zdrobi pe fermier daca ataca in turma. Fireste, fermierul are prieten care poate veni cu arme si ucide toate bovinele revoltate. Dar acesta e un scenariu de nedorit pentru nimeni. Fermierul si-a salvat viata insa a pierdut o avere. De aceea inginerii sociali ai ultimelor secole evita pe cat posibil protestele , preferand sa schimbe guvernatorii.

In ianuarie 2017 inginerii sociali au experimentat un megaprotest artificial dupa modelul metodei actiunii paradoxale din psihoterapia behaviorista. Aceasta metoda este cunoscuta si sub titulatura de „prescriptie a simptomului”. Daca clientul are un tic, atunci psihoterapeutul ii recomanda sa practice chiar constient acest tic pana cand psihicul insusi se plictiseste de el si pana la urma il evita. Protestul de atunci era promovat de mass-media si chiar de sefii din corporatii. Condicile se semnau direct in Piata Victoriei. Ordonanta 13 e un act atat de sfidator la adresa bunului simt incat este imposibil ca un partid intreg sa il sustina de la sine putere, acceptand practic acuzatia voalata de partid al infractorilor. Sunt putini care accepta ideea asta, insa Ordonanta 13 mi se pare mult prea cusuta cu ata alba pentru a fi sustinuta de cineva de la sine putere. Sistemul si-a dorit in primul rand cu acel protest sa ingroape vocile vechilor protestatari care strigau „toate partidele: aceeasi mizerie”. Si au reusit. In ziua de astazi imi dau seama ca mai toti colegii din veghea garda de protestatari sunt dezamagiti de protestele de azi. Unii au disparut din mediul online, altii au ajuns sa condamne protestele in general (Hetti Benedek,Gabriela Nanes etc.)

La protestul din 2017 jandarmii au fost amabili toata ziua. Ei au venit imbracati in uniforme pasnice si n-au existat conflicte decat pe seara. Pe langa interesul jandarmilor de a nu lucra noaptea, despre care am amintit mai sus, scopul escaladarii violentei pe seara a fost acela ca protestatarilor de strada nu trebuia sa li se permita prea mult sa creada ca ar putea decide ceva in plan politic. Protestul acela nu era predestinat celor activi politic care erau dispusi sa iasa si sa-si piarda cateva ore pe zi in piata strigand. El era dedicat mai curand cetateanului consumator de TV de acasa. Numarul urias de protestatari (peste 100 000) era menit sa-l convinga sa voteze opozitia si sa se intruneasca astfel cele 50% procente necesare salvarii ideii de democratie ca putere a majoritatii. Protestatarii au fost doar masa de manevra pentru bazinul electoral comod din fata TV-ului. Am numit acest fenomen de manipulare „paravan politic” . De aceea, in acel articol am afirmat ca ordonanta 13 a fost ireala, prin absurditatea ei. Cred in continuare ca Dragnea a fost indemnat fie direct, fie indirect, prin promisiunea lipsei de reactie, sa scoata o astfel de ordonanta tocmai pentru a crea o astfel de protest artificial al actiunii paradoxale, o momeala.

Experimentul cu protestul declansat artificial in 2017 n-a functionat. Lumea nu s-a calmat precum simptomul prescris. Mai mult decat atat, paravanul politic jucat de Dragnea si partidul sau nu se regaseste in sondaje. Majoritatea nu e decisa sa se prezinte la vot in numar mai mare decat atunci.

Cu totul altceva a fost cu acest protest neorganizat si necerut de nimeni din varful piramidei sociale. El a fost organizat aproape in totalitate pe Facebook. Televiziunile simpatizante cu opozitia nu l-au ignorat, dar nici nu l-au popularizat precum au facut-o cu cel din ianuarie 2017.

Ei bine, daca acest protest tot s-a facut fara controlul inginerilor sociali, atunci e bine de urmarit doua puncte prin care sistemul a dorit sa obtina de la el: a) o lectie servita incontrolabililor spre redisciplinare; b) testarea publica a protestatarilor si modul in care societatea se raporteaza la ei.

Consider ca in lipsa unei prezente concludente la vot, actiunea jandarmilor de vineri a luat pulsul natiunii in ceea ce priveste dispozitia de a accepta anumite politici. 1. In primul rand s-a dorit sa se testeze dispozitia jandarmilor spre abuz, si discretia, capacitatea de a nu lasa urme, de a nu se lasa filmati. S-a dorit sa se afle cati dintre ei sunt dispusi sa incalce Constitutia si libertatea cetatenilor de a protesta fata de autoritati, specifica tarilor libere si statului de drept. E posibil sa se fi testat noi arme chimice, cu reactiile lor adverse la anumite persoane, etc.
2. In al doilea rand s-a dorit care e reactia cetatenilor activi la aceste abuzuri. Sunt romanii dispusi sa le accepte ca solutie indispensabila de obtinere a ordinii publice? Sunt romanii dispusi sa inghita in continuare vechea diversiune a agitatorilor agresivi infiltrati care fac imagine negativa protestatarilor si justifica interventia in forta? Sau, dimpotriva, sunt ei capabili sa le filmeze si sa le faca virale ca abuzuri? Au audienta televiziunile care le prezinta?
3. In al treilea rand se testeaza capacitatea romanilor de a identifica originea acestor reactii violente ale autoritatilor. Sunt ei capabili sa vada in ele erori izolate a unor jandarmi sau directive speciale venite de la factori superiori de decizie? Pe ce nivel al ierarhiei se afla originea identificata de ei?
4. In al 4-lea rand se testeaza daca ei vor gasi alte idealuri politice in care sa creada. Adica ni se pune in fata dilema : „acceptati dictatura lui Dragnea si PSD, sau mergeti la vot pentru altcineva?”, conform cu jocul de-a paravanul politic pe care l-am descris in articolul linkat mai sus

Rezultatele testului

Din cate am vazut aceste zile, urmarind intensiv evolutia discursurilor televiziunilor, am trecut primele doua teste insa le-a ratat pe celelalte doua. Jandarmii au produs violenta mare dar nu maxima. Nimeni nu a fost grav ranit. Asta arata ca nimeni nu si-a permis sa-si piarda cumpatul si sa desfigureze vreun protestatar. Fratia de breasla n-a fost suficienta pentru ca jandarmii, chiar protejati de anonimitatea uniformei cu casca, sa recurga la violenta extrema. In contrast cu mieluseii din romania, in SUA, cand politia ucide fara motiv un membru al populatiei de culoare, ulterior mai ucide si alti manifestanti deveniti foarte violenti la protestele de strada ce urmeaza.

Principalul succes al acestui protest nu este dat in nici un caz de demisiile guvernului sau a lui Dragnea, ci de faptul ca atat protestatarii cat si opinia publica nu mai pot fi manipulati cu vechea metoda a implantarii de turbulenti. Esecul de proportii a acestui plan s-a datorat faptului ca unii protestatari stiau foarte bine de el si l-au contracarat. Cat sa-l mai foloseasca si Jandameria? Ulciorul nu merge de multe ori la apa. Odata ce televiziunile au deschis canalul deconspirarii metodelor infiltrarii de agitatori violenti, lucrurile vor fi mult mai complicate. Din marea oripilare fata de protestatari indusa mediatic prin sacrificarea jandarmeritei, publicul din fata televizorului a ramas exact cu opusul, cu umanismul lor: a-ti proteja calaul, asa cum a facut Mihai Bumbes, este un gest sinonim cu marile gesturi ale lui Isus. Mitocania jandarmeriei a fost subjugata umanismului protestatarilor.

Esecul acestui protest este ca majoritatea protestatarilor nu vad inca originea violentei de dincolo de Dragnea si PSD. Protestatarii de azi sunt in mare parte suporteri ai opozitiei. Ei nu accepta ideea statului paralel, adica a unor factori de decizie care doar comanda politicienilor, fie ei „de stanga” sau „de dreapta”, in masura in care aceste concepte mai au vreo semnificatie. Apoi, foarte putini isi mai aduc aminte de protestele din Piata Universitatii din ianuarie 2012 si Pungesti din 2013 in care jandarmii s-au comportat la fel.



Majoritatea protestatarilor din ultimii doi ani n-au avut ochi pentru dramele pe care le-am trait noi din 2012 cu aceste brute. Iata ca astazi au ajuns pana la urma sa se planga de lucrurile pe care le-au ignorat in trecut la noi, in loc sa ne sprijine asa cum multi o facem acum. Faptul ca nu vad dincolo de politicieni arata ca in viitor ar putea face la fel cu protestatarii impotriva actualei opozitii care va ajunge ulterior la putere. Ei bine, nu ne luptam cu politicienii romani pentru ruina in care a ajuns aceasta tara. Ne luptam cu un trend global. Politicienii sunt doar pionii sai. Multi declara ca s-au trezit, altii canta de 20 de ani povestea asta. Insa realitatea e ca multi nu reusesc sa vada dincolo de politicieni. Si asta inseamna ca doar ne-am intors in timp si ca n-am dat dovada de perspicacitate in negocierea nivelului de trai cu Europa. Trebuie sa facem urmatorul pas si sa incepem sa protestam si pe la ambasadele tarilor Europene cu pondere importanta in UE, in special cea a Germaniei. Am fost de cand ma stiu si voi ramane un fan al Occidentului. Dar e timpul ca si Occidentul sa ne arate la randul sau un pic de respect. Pentru ca experimentele pe care cel putin le tolereaza (in caz ca nu le si proiecteaza), in Romania si nu numai, nu sunt in acord cu insusi spiritul European .




No comments:

Post a Comment

Keep calm and say something smart!