"Feluri de a vorbi" se numeste articollul publicat de Andrei Plesu in revista in care scrie de obicei, Dilema Veche.
Hm. Imi vine in minte clasificarile din psihopatologie facute dupa criterii exclusiv semiologice si nu si dupa cele structurale.
Dupa acest model schizofrenia catatonica, depresia si retardarea ar putea fi clasificate in aceeasi oala doar pentru ca prezinta o scadere globala a tonusului si atentiei. Si totusi cauzele lor sunt atat de diferite...
E cam rasuflata tendinta asta de clasificare a oamenilor strict dupa modul lor de actiune. Nu vad nimic principial in clasificarea lui Plesu.
Multi pot trece prin fiecare din aceste tipuri de comunicare chiar in timpul unei singure discutii.
Dispozitia cotidiana poate fi si ea criteriu pentru abordari diferite ale comunicarii cu celalalt.
Nu m-am regasit deloc in:
8, 4.
M-am regasit in:
5- 80%
6- 20%
2- 30%
1. 20 %
3- 10%
7- 20%
10- 20%
2 - 40%
9 - 30%
Pe langa asta m-as fi gasit intr-o grupa neclasificata de Plesu. Cea a impartialului care vb. putin, stie mai mult decat arata dar evita confruntarile. Remarcile sale nu au nici aura pedagocica nici metodologica , nici enciclopedica nici autoritara . Asta ma caracterizeaza pe mine in ultimul timp cam 90%.
September 28, 2007
September 26, 2007
Fecali Rex
Hagi nu e ca antrenor ce a fost ca jucător. Dar nu e neapărat un antrenor prost aşa cum crede JJ Fecali…Steaua a mers la fel de prost ca şi sezonul trecut. A făcut doar un meci sau două cu adevărat bune. Primul este cel de la Kiev şi celălalt cel de la Cluj. Nu a câştigat decât un derby important, cel cu Rapid în Giuleşti. Un meci chinuit.
Adevărul este că jucătorii şi-au cam pierdut motivaţia. Şocul european le-a arătat valoarea… Ăştia suntem… Naţionala e pe undeva între locurile 20 şi 30 parcă. Suntem pe undeva pe la periferia fotbalului European cum am fost mai tot timpul. Generaţia lui Hagi e cea care s-a dus printre primii. Da’ nu în fiecare zi e sărbătoare. Generaţiile apar mai greu. Ai două variante. Ori dai bani grei pe jucători din afară, ori stai în banca ta ca Ajax şi aştepţi o generaţie ascuţită cu care câştigi o dată la 10 ani Liga Campionilor. Becali le vrea pe amândouă şi niciuna până la capăt. El vrea să câştige Liga în fiecare an, cu jucători tineri şi ieftini pe care, dacă se poate, să îi şi vândă la Real Madrid sau la Chelsea… Omul vrea să se bată şi el cu Abramovici. Ce, n-are faţă? A băgat 10 milioane în vara asta în echipă. Cât are Chelsea bugetu’? 100 de milioane. Lasă băăă… Ori cu un zero în plus ori fără tot are echipă de cepios lig.
Adevărul este că jucătorii şi-au cam pierdut motivaţia. Şocul european le-a arătat valoarea… Ăştia suntem… Naţionala e pe undeva între locurile 20 şi 30 parcă. Suntem pe undeva pe la periferia fotbalului European cum am fost mai tot timpul. Generaţia lui Hagi e cea care s-a dus printre primii. Da’ nu în fiecare zi e sărbătoare. Generaţiile apar mai greu. Ai două variante. Ori dai bani grei pe jucători din afară, ori stai în banca ta ca Ajax şi aştepţi o generaţie ascuţită cu care câştigi o dată la 10 ani Liga Campionilor. Becali le vrea pe amândouă şi niciuna până la capăt. El vrea să câştige Liga în fiecare an, cu jucători tineri şi ieftini pe care, dacă se poate, să îi şi vândă la Real Madrid sau la Chelsea… Omul vrea să se bată şi el cu Abramovici. Ce, n-are faţă? A băgat 10 milioane în vara asta în echipă. Cât are Chelsea bugetu’? 100 de milioane. Lasă băăă… Ori cu un zero în plus ori fără tot are echipă de cepios lig.
Când văd în ce mod jonglează cu cuvintele religioase văd în ce mod credinţa este batjocorită de el. Când câştigă Steaua o face datorită Divinităţii crede el. Când pierde o face datorită oamenilor asupra cărora proiectează drăcovenia şi pe care îi dă afară. Tipul are şi încordare morală în glandă. Auziţi logică: „nu l-am dat pe Hagi afară, am aşteptat să plece singur”. După ce mai că nu l-ai trimis la spălat weceuri. Halal judecată. Din păcate nu am auzit nici un preot să se dezică de circul său religios.
Becali e acel tip de corporatist disperat care vrea să scoată totul din nimic. Nu contează preţul, nu contează prieteniile. El nu e autor de brand aşa cum sunt magnaţii capitalişti. Abia acum am înţeles că a investit în fabrici. Nu are experienţa capitalismului occidental domesticit pe care încearcă „psihologic” să-l aproprieze. Este un profitor al degringoladei vechiului sistem. A avut ceva bani încă din 1990 cu care a făcut afaceri cu terenuri. Becali nu este magnatul occidental chiar dacă e printre primii cei mai bogaţi români. Dar nu va sta mult aici. Îmi vine în minte o cursă între o motocicletă o maşină de Formula 1 şi un avion. Motocicleta pleacă înaintea avionului şi a bolidului de la start dar va fi ajunsă şi întrecută. Aşa va fi şi cu Becali.
Copos a avut şi el experienţa asta. A pus presiune puternică pe jucători şi s-a trezit că îi cam pleacă antrenorul, jucătorii, preşedinţii. După aceea trăgea de ei să nu plece. Ţara asta e plină de astfel de cazuri. Patronii exbişniţari pun presiune pe angajaţi după care fac exerciţii de pseudoumanism cu ei convingându-i să rămână. Oamenii pleacă în EU la joburi mai bune şi exbişniţarii au ajuns primii eurosceptici. Îi cunosc şi pe aceşti patroni. Ştiu cât de mult se sperie de „avioanele occidentale” care le iau materia primă şi care le demonstrează zi şi noapte că nu sunt „cei mai”. Îi roade gândul asta rău de tot.
September 11, 2007
Satul cu ministrii
Când eram prof. în Tg. Jiu aveam un amic poet, mai în vârstă ca mine dar foarte cald cu generaţiile mai noi. Pe Brâncuşi îl alinta cu apelativul „ţăranul genial”. Tg. Jiu era „satul mai mare” al judeţului. Bucurestiului îi spunea „Satul cu miniştrii”.
Viorel Gârbaciu este numele poetului. Viorel avea o emisiune de poezie la unul dintre posturile locale de radio în fiecare marţi seara şi m-a invitat şi pe mine într-una dintre ediţiile sale pentru a recita câte ceva din rarele mele spasme literare. Viorel trăieşte în continuare şi va mai trăi mult timp de acum încolo dacă destinul ţine cont de urările mele. Dacă vorbesc la trecut de el cu o alură nostalgică este pentru că privesc cu ochi oarecum îndepărtaţi trecerea mea fugitivă prin Tg. Jiu, pentru că între timp am plecat la Bucureşti.
Într-o dimineaţă mergeam la job şi am avut trăit pe viu metafora lui Viorel privind satul cu miniştrii. Stăteam atunci în P-ţa Eroilor şi mergeam pe jos până în P-ţa Unirii, locul unde lucram atunci. Mergeam pe jos oridecâteori puteam pentru a-mi mai proteja ochii de suporturile RGB dar şi pentru a-mi face plimbarea zilnică. La un moment dat am ajuns pe Bulevardul Unirii şi un ţăran cu accent ardelenesc mă întreabă direct: „Nu ştiţi unde este Ministruu’ Justiiţiei?”. Trecusem de cel puţin un an pe acolo însă nu am stat niciodată să citesc plăcuţele puse pe clădirile aşa-numitului Centru Civic. Aşa că i-am răspuns negativ şi mi-am continuat grăbit drumul. Pe drum m-am gândit la acel biet ţăran venit în Bucureşti să-şi caute dreptatea terfelită de baronii locali ai zonei sale. „Săracul…” mi-a venit în minte. Nu-şi imagina el câte cereri de audienţă şi câte formalităţi trebuie să facă pentru a sta de vorbă cu un ministru între patru ochi.
Aş fi uitat cu siguranţă întâlnirea cu ţăranul naiv care caută miniştrii pe stradă în Bucureşti. Numai că cu cine credeţi că m-am întâlnit seara la drumul de întoarcere aproximativ în acelaşi loc în care îi întâlnisem pe ţăranul ardelean de dimineaţă? Ei bine , da. Cu însăşi Monica Macovei, ministrul justiţiei la acea vreme. Cobora dintr-unul dintre blocurile pretenţioase ale Centrului Civic. Pentru că ştiam că a lucrat la APADOR, ea a fost cam singurul politician român în care am avut cât de cât încredere. Am salutat-o şi încurajat-o în lupta ei cu mafioţii din sistem care, până la urmă, i-au adus şi remanierea din funcţie. Mi-a venit apoi în minte ţăranul de dimineaţă şi abia m-am oprit să nu strig ironic la adresa situaţiei : „Auzi, da’ te-ntâlnişi cu nea cutare că te căuta de dimineaţă…” Am râs de unul singur până în Eroilor de întâmplarea asta. Închin un pahar pentru tine Viorel Gârbaciu, şi cu vorba ta de duh!
Viorel Gârbaciu este numele poetului. Viorel avea o emisiune de poezie la unul dintre posturile locale de radio în fiecare marţi seara şi m-a invitat şi pe mine într-una dintre ediţiile sale pentru a recita câte ceva din rarele mele spasme literare. Viorel trăieşte în continuare şi va mai trăi mult timp de acum încolo dacă destinul ţine cont de urările mele. Dacă vorbesc la trecut de el cu o alură nostalgică este pentru că privesc cu ochi oarecum îndepărtaţi trecerea mea fugitivă prin Tg. Jiu, pentru că între timp am plecat la Bucureşti.
Într-o dimineaţă mergeam la job şi am avut trăit pe viu metafora lui Viorel privind satul cu miniştrii. Stăteam atunci în P-ţa Eroilor şi mergeam pe jos până în P-ţa Unirii, locul unde lucram atunci. Mergeam pe jos oridecâteori puteam pentru a-mi mai proteja ochii de suporturile RGB dar şi pentru a-mi face plimbarea zilnică. La un moment dat am ajuns pe Bulevardul Unirii şi un ţăran cu accent ardelenesc mă întreabă direct: „Nu ştiţi unde este Ministruu’ Justiiţiei?”. Trecusem de cel puţin un an pe acolo însă nu am stat niciodată să citesc plăcuţele puse pe clădirile aşa-numitului Centru Civic. Aşa că i-am răspuns negativ şi mi-am continuat grăbit drumul. Pe drum m-am gândit la acel biet ţăran venit în Bucureşti să-şi caute dreptatea terfelită de baronii locali ai zonei sale. „Săracul…” mi-a venit în minte. Nu-şi imagina el câte cereri de audienţă şi câte formalităţi trebuie să facă pentru a sta de vorbă cu un ministru între patru ochi.
Aş fi uitat cu siguranţă întâlnirea cu ţăranul naiv care caută miniştrii pe stradă în Bucureşti. Numai că cu cine credeţi că m-am întâlnit seara la drumul de întoarcere aproximativ în acelaşi loc în care îi întâlnisem pe ţăranul ardelean de dimineaţă? Ei bine , da. Cu însăşi Monica Macovei, ministrul justiţiei la acea vreme. Cobora dintr-unul dintre blocurile pretenţioase ale Centrului Civic. Pentru că ştiam că a lucrat la APADOR, ea a fost cam singurul politician român în care am avut cât de cât încredere. Am salutat-o şi încurajat-o în lupta ei cu mafioţii din sistem care, până la urmă, i-au adus şi remanierea din funcţie. Mi-a venit apoi în minte ţăranul de dimineaţă şi abia m-am oprit să nu strig ironic la adresa situaţiei : „Auzi, da’ te-ntâlnişi cu nea cutare că te căuta de dimineaţă…” Am râs de unul singur până în Eroilor de întâmplarea asta. Închin un pahar pentru tine Viorel Gârbaciu, şi cu vorba ta de duh!
September 2, 2007
Baba si cavalerul...
Zilele trecute ma grabeam spre job. La un moment dat o baba cu pretentii ma intreaba cu accent sofisticat: “Mergeti incolo?” aratand spre direactia mea fireasca de mers.
Am raspuns aproape instantaneu cu absurditatea insasi a intebarii : “Nu. De fapt merg incolo.” in timp ce aratam directia opusa.
Bagajul de langa ea mi-a dat de inteles ce urma la un raspuns pozitiv : deveneam un mic hamal. Asta e. Din punctul ei de vedere trebuiam sa fac lucrul asta. N-a fost ea o viata intreaga o hamalitza ? Acum a venit randul sa mai fie si altii pentru ea hamali… Dar ce neobrazare tinerii astia care au tupeul sa o ignore !
Partea enervanta era nu atat faptul ca ea avea pretentia ca eu sa fi devenit hamalul ei momentan ci faptul ca avea pretentia de a-mi oferi o onoare sa devin membru al cercului ei de vecini. Putea sa ma roage sa o ajut in mod direct si cinstit. As fi refuzat-o oricum pt. ca ma grabeam. Poate daca s-ar fi aratat disperata as fi ajutat-o. Insa ea a vrut sa isi pastreze o falsa si kitschioasa demnitate de orasean cu pusee comportamentale rurale. Pot sa imaginez cum statea la geam si privea a suspiciune vecinii care intra in bloc si cum, la un moment dat, i-a adresat unuia rugamintea : “Vecine…daca tot mergeti incolo luati-mi si mie cutare lucru…”
Era clar ca lumina ca mergeam in partea aia. Pentru ce mai intrebi, nu vezi? Sau vrei sa aplici un test al falsificarii cunostintei dupa modelul lui K. Popper ? Jumatatea asta de masura cu jumatatea de inteligenta e marea buba. Ai doua posibilitati : ori vii la orash si te adaptezi cerintelor stilului de viata, ori stai la tzara naiv si intr-un stil de viata arhaic. Nu juca alba neagra ! Nu poti sa vii la orash si sa te comporti ca la tara ! Stai acolo cu animalele. Au trait generatii inaintea ta, parintii si strabunii tai stai si tu. Sau daca nu atunci lasa animalele si ia-ti masina cu care sa iti cari bagajele !!!
A-ti ajuta parintii si rudele aflate la batranete fireste ca e o datorie de familie. A cere insa ajutorul familial la intreaga comunitate este o mojicie romantioasa. Stiu cine e baba asta desi am vazut-o doar o secunda. Confundarea planului familial cu cel comunitar e povestea vietii ei. Cerinta de intimitati de la straini si comportamentul strain fata de membrii familiei este definitia unei generatii care a acceptat minciuna si compromisul.
Baba asta e jocul de-a alba neagra si eterna indecizie a romanului. Poate nici nu era din Bucuresti. Poate traia pe undeva pe la tara si a facut ceea ce fac babele de acolo. Ma ajuti la bagaj sau altfel iti fac reclama negativa in prima pagina la radioshantz. Nu stiu de ce cred ele babele ca lumea se invarte in jurul lor, ca ele pot pune totul la cale, ca sunt parte din sfatul batranilor ! Mi-aduc aminte o replica a unei babe in timp ce m-a rugat sa o ajut sa isi care papornitza. Eram elev la liceu la Craiova, mai purtam si plete si aveam si insigne in piept. Eram ceea ce azi se numeste trendy… Am refuzat spunand ca am treaba. Imaginati-va ca a avut tupeul sa ma intrebe sfantz : “Ce treaba ai?” Fiti atenti ce tupeu pe baba! Avea si pretentia de a-mi controla viata, de a se erija in parintele meu. Ca sa vezi unde se transfigurase Republica lui Platon cu cresele comune! Sa fii atat de redus incat sa nu iti dai seama ca un aspirant la stilul de viata urban ca mine nu ma voi cobori la unul arhaic ? Sau poate ca ea isi inchipuia ca cumva ma voi reabilita in ochii ei daca o voi ajuta ?
Cunosc prea bine eu babele astea care ma considerau un ghiavol in adolescenta pt. ca eram altfel. Replica mea a fost un mod de a le spune : “Mai tii minte babaciune cand spuneai ca nu se va alege nimic de mine ? Uite ca eu am reusit ceva totusi. Cel putin nu sunt hamal cu pretentii de diriguitor al dreptatii si valorii pe pamant. Crucea pe care ti-o faci duminica in Biserica nu inseamna nimic pentru salvarea ta. Mai ai putin de trait si tot nu vrei sa schimbi ceva la tine...”
Nu batranetea in sine mi-a produs repulsie ci mojicia. Tipul asta de om nu a stiut sa isi pastreze aproape copiii si sa faca lucrurile astea pentru ea. Sau nu a stiut sa faca ceva util in tinerete in asa fel incat sa poata plati pe cineva acum sa le faca pentru el. A stat lejer la umbra neimplicarii, a vazut cum oamenii de langa ea sunt batjocoriti sau pedepsiti de sistemul comunist pentru ca au avut intentia de a fi altfel decat majoritatea. A inchis ochii ca strutzul, a trait doar pentru sine si acum are pretentia ca un necunoscut membru al comunitatii sa aibe grija de nenorocirea ei. Pretentia cu care extragi ultima satisfactie dintr-o viata traita in minciuna si ipocrizie atesta acest tip de socialism egoist, de neimplicare sociala in obligatii dar cu pretentie de spirit comunitar atunci cand e nevoie de ajutor . O generatie care se bate cu pumnul in piept de minunile ingineresti facute la barajul Vidraru sau la tunelurile de la Bumbesti-Livezeni. Niste rahaturi in comparatie cu ce s-au facut in lume.
Si aiata ca tinerii astia au tupeul sa uite cum au muncit ei mult si prost, fara noima si cum au trait ei intr-o ironie soptita la adresa regimului dar totusi fara sa faca nimic ! Tz tz tz ! Veniti ba ratatilor si descoperiti rahaturile noastre cu care ne mandrim! I-auite ca aveti ocazia sa va las sa ma ajutati la bagaje. Ce obraznic ! Sa zica el ca merge in partea hailalta cand eu l-am vazut ca mergea in pairtea hailalalta !
Nu exista reconciliere intre generatii si mentalitati daca ai pretentia ca erorile trecutului sunt de fapt mari impliniri. Nu poate exista iertare daca esti incapabil sa iti ceri scuze. Nu poti sa te impaci niciodata cu Iliescu si electoratul lui pentru ca el nu vede unde a gresit. Nu ai cum sa-i repari.
Am raspuns aproape instantaneu cu absurditatea insasi a intebarii : “Nu. De fapt merg incolo.” in timp ce aratam directia opusa.
Bagajul de langa ea mi-a dat de inteles ce urma la un raspuns pozitiv : deveneam un mic hamal. Asta e. Din punctul ei de vedere trebuiam sa fac lucrul asta. N-a fost ea o viata intreaga o hamalitza ? Acum a venit randul sa mai fie si altii pentru ea hamali… Dar ce neobrazare tinerii astia care au tupeul sa o ignore !
Partea enervanta era nu atat faptul ca ea avea pretentia ca eu sa fi devenit hamalul ei momentan ci faptul ca avea pretentia de a-mi oferi o onoare sa devin membru al cercului ei de vecini. Putea sa ma roage sa o ajut in mod direct si cinstit. As fi refuzat-o oricum pt. ca ma grabeam. Poate daca s-ar fi aratat disperata as fi ajutat-o. Insa ea a vrut sa isi pastreze o falsa si kitschioasa demnitate de orasean cu pusee comportamentale rurale. Pot sa imaginez cum statea la geam si privea a suspiciune vecinii care intra in bloc si cum, la un moment dat, i-a adresat unuia rugamintea : “Vecine…daca tot mergeti incolo luati-mi si mie cutare lucru…”
Era clar ca lumina ca mergeam in partea aia. Pentru ce mai intrebi, nu vezi? Sau vrei sa aplici un test al falsificarii cunostintei dupa modelul lui K. Popper ? Jumatatea asta de masura cu jumatatea de inteligenta e marea buba. Ai doua posibilitati : ori vii la orash si te adaptezi cerintelor stilului de viata, ori stai la tzara naiv si intr-un stil de viata arhaic. Nu juca alba neagra ! Nu poti sa vii la orash si sa te comporti ca la tara ! Stai acolo cu animalele. Au trait generatii inaintea ta, parintii si strabunii tai stai si tu. Sau daca nu atunci lasa animalele si ia-ti masina cu care sa iti cari bagajele !!!
A-ti ajuta parintii si rudele aflate la batranete fireste ca e o datorie de familie. A cere insa ajutorul familial la intreaga comunitate este o mojicie romantioasa. Stiu cine e baba asta desi am vazut-o doar o secunda. Confundarea planului familial cu cel comunitar e povestea vietii ei. Cerinta de intimitati de la straini si comportamentul strain fata de membrii familiei este definitia unei generatii care a acceptat minciuna si compromisul.
Baba asta e jocul de-a alba neagra si eterna indecizie a romanului. Poate nici nu era din Bucuresti. Poate traia pe undeva pe la tara si a facut ceea ce fac babele de acolo. Ma ajuti la bagaj sau altfel iti fac reclama negativa in prima pagina la radioshantz. Nu stiu de ce cred ele babele ca lumea se invarte in jurul lor, ca ele pot pune totul la cale, ca sunt parte din sfatul batranilor ! Mi-aduc aminte o replica a unei babe in timp ce m-a rugat sa o ajut sa isi care papornitza. Eram elev la liceu la Craiova, mai purtam si plete si aveam si insigne in piept. Eram ceea ce azi se numeste trendy… Am refuzat spunand ca am treaba. Imaginati-va ca a avut tupeul sa ma intrebe sfantz : “Ce treaba ai?” Fiti atenti ce tupeu pe baba! Avea si pretentia de a-mi controla viata, de a se erija in parintele meu. Ca sa vezi unde se transfigurase Republica lui Platon cu cresele comune! Sa fii atat de redus incat sa nu iti dai seama ca un aspirant la stilul de viata urban ca mine nu ma voi cobori la unul arhaic ? Sau poate ca ea isi inchipuia ca cumva ma voi reabilita in ochii ei daca o voi ajuta ?
Cunosc prea bine eu babele astea care ma considerau un ghiavol in adolescenta pt. ca eram altfel. Replica mea a fost un mod de a le spune : “Mai tii minte babaciune cand spuneai ca nu se va alege nimic de mine ? Uite ca eu am reusit ceva totusi. Cel putin nu sunt hamal cu pretentii de diriguitor al dreptatii si valorii pe pamant. Crucea pe care ti-o faci duminica in Biserica nu inseamna nimic pentru salvarea ta. Mai ai putin de trait si tot nu vrei sa schimbi ceva la tine...”
Nu batranetea in sine mi-a produs repulsie ci mojicia. Tipul asta de om nu a stiut sa isi pastreze aproape copiii si sa faca lucrurile astea pentru ea. Sau nu a stiut sa faca ceva util in tinerete in asa fel incat sa poata plati pe cineva acum sa le faca pentru el. A stat lejer la umbra neimplicarii, a vazut cum oamenii de langa ea sunt batjocoriti sau pedepsiti de sistemul comunist pentru ca au avut intentia de a fi altfel decat majoritatea. A inchis ochii ca strutzul, a trait doar pentru sine si acum are pretentia ca un necunoscut membru al comunitatii sa aibe grija de nenorocirea ei. Pretentia cu care extragi ultima satisfactie dintr-o viata traita in minciuna si ipocrizie atesta acest tip de socialism egoist, de neimplicare sociala in obligatii dar cu pretentie de spirit comunitar atunci cand e nevoie de ajutor . O generatie care se bate cu pumnul in piept de minunile ingineresti facute la barajul Vidraru sau la tunelurile de la Bumbesti-Livezeni. Niste rahaturi in comparatie cu ce s-au facut in lume.
Si aiata ca tinerii astia au tupeul sa uite cum au muncit ei mult si prost, fara noima si cum au trait ei intr-o ironie soptita la adresa regimului dar totusi fara sa faca nimic ! Tz tz tz ! Veniti ba ratatilor si descoperiti rahaturile noastre cu care ne mandrim! I-auite ca aveti ocazia sa va las sa ma ajutati la bagaje. Ce obraznic ! Sa zica el ca merge in partea hailalta cand eu l-am vazut ca mergea in pairtea hailalalta !
Nu exista reconciliere intre generatii si mentalitati daca ai pretentia ca erorile trecutului sunt de fapt mari impliniri. Nu poate exista iertare daca esti incapabil sa iti ceri scuze. Nu poti sa te impaci niciodata cu Iliescu si electoratul lui pentru ca el nu vede unde a gresit. Nu ai cum sa-i repari.