Satul cu ministrii

Când eram prof. în Tg. Jiu aveam un amic poet, mai în vârstă ca mine dar foarte cald cu generaţiile mai noi. Pe Brâncuşi îl alinta cu apelativul „ţăranul genial”. Tg. Jiu era „satul mai mare” al judeţului. Bucurestiului îi spunea „Satul cu miniştrii”.

Viorel Gârbaciu este numele poetului. Viorel avea o emisiune de poezie la unul dintre posturile locale de radio în fiecare marţi seara şi m-a invitat şi pe mine într-una dintre ediţiile sale pentru a recita câte ceva din rarele mele spasme literare. Viorel trăieşte în continuare şi va mai trăi mult timp de acum încolo dacă destinul ţine cont de urările mele. Dacă vorbesc la trecut de el cu o alură nostalgică este pentru că privesc cu ochi oarecum îndepărtaţi trecerea mea fugitivă prin Tg. Jiu, pentru că între timp am plecat la Bucureşti.

Într-o dimineaţă mergeam la job şi am avut trăit pe viu metafora lui Viorel privind satul cu miniştrii. Stăteam atunci în P-ţa Eroilor şi mergeam pe jos până în P-ţa Unirii, locul unde lucram atunci. Mergeam pe jos oridecâteori puteam pentru a-mi mai proteja ochii de suporturile RGB dar şi pentru a-mi face plimbarea zilnică. La un moment dat am ajuns pe Bulevardul Unirii şi un ţăran cu accent ardelenesc mă întreabă direct: „Nu ştiţi unde este Ministruu’ Justiiţiei?”. Trecusem de cel puţin un an pe acolo însă nu am stat niciodată să citesc plăcuţele puse pe clădirile aşa-numitului Centru Civic. Aşa că i-am răspuns negativ şi mi-am continuat grăbit drumul. Pe drum m-am gândit la acel biet ţăran venit în Bucureşti să-şi caute dreptatea terfelită de baronii locali ai zonei sale. „Săracul…” mi-a venit în minte. Nu-şi imagina el câte cereri de audienţă şi câte formalităţi trebuie să facă pentru a sta de vorbă cu un ministru între patru ochi.

Aş fi uitat cu siguranţă întâlnirea cu ţăranul naiv care caută miniştrii pe stradă în Bucureşti. Numai că cu cine credeţi că m-am întâlnit seara la drumul de întoarcere aproximativ în acelaşi loc în care îi întâlnisem pe ţăranul ardelean de dimineaţă? Ei bine , da. Cu însăşi Monica Macovei, ministrul justiţiei la acea vreme. Cobora dintr-unul dintre blocurile pretenţioase ale Centrului Civic. Pentru că ştiam că a lucrat la APADOR, ea a fost cam singurul politician român în care am avut cât de cât încredere. Am salutat-o şi încurajat-o în lupta ei cu mafioţii din sistem care, până la urmă, i-au adus şi remanierea din funcţie. Mi-a venit apoi în minte ţăranul de dimineaţă şi abia m-am oprit să nu strig ironic la adresa situaţiei : „Auzi, da’ te-ntâlnişi cu nea cutare că te căuta de dimineaţă…” Am râs de unul singur până în Eroilor de întâmplarea asta. Închin un pahar pentru tine Viorel Gârbaciu, şi cu vorba ta de duh!

Gabriel Baldovin