Inainte sa adorm am zis sa fac un tur la tv sa vad daca e ceva interesant. Si am dat peste acest documentar prezentat de Explorer, facut ireprosabil despre recursul la tortura pe care autoritatile (represive) il adopta printre zambete si figuri inocente.
Pana si teroristii care rapesc persoane se poarta mai frumos cu victimele lor. Se pune cu adevarat intrebarea care sunt mai mari terorizatori: teroristii sau contrateroristii? Eu personal as prefera sa mor in atacuri teroriste decat torturat de CIA sau alte (de)servicii secrete.
Cred ca pactul tacit intre tzarile mai putin civilizate si autoritatile celor "civilizate" pentru a scoate informatii "utile" prin tortura de la suspecti e definitoriu pentru modul in care statul "civilizat" functioneaza azi. A face treaba murdara (dar utila, "necesara") cu mainile altora si a-i plati pentru a-si asuma responsabilitatea face parte din perversitatea societatii contemporane. Tu obtii profitul iar responsabilitatea este a altuia. Chiar daca faci declaratii si fapte care sa iti arate omenia si generozitatea de fapt tu esti autorul acelor acte din care iti obtii si profitul si statutul de a face astfel de declaratii si fapte.
Respect pentru canalul Explorer pentru curajul de a face un astfel de documentar. Din pacate nu am reusit sa vad decat 20 minute iar sa captez decat ultimele 10. Inca nu am aflat cum se numeste documentarul in ideea ca poate ar fi gasit pe net.
Pages
▼
August 22, 2008
August 18, 2008
2. Este violenta de strada cheia progresului? Pozitia lui Sartre si a marxismului in general.
Din pacate trebuie sa recunosc ca bruma de libertati acordate omului de rand se datoreaza in mare parte puterii omului de rand de a se revolta. In Evul Mediu nu oricine putea avea o armura sau un cal. Fierul era extrem de scump. Apoi ca sa ridici o sabie de vreo 7-8 Kg iti trebuia forta serioasa. Armura avea si ea vreo 40. Daca nu erai hranit bine de mic si daca nu aveai herghelii intregi din care sa iti alegi caii cei mai buni nu puteai fi un bun razboinic. Omul de rand cu frustrarile si mizeria in care traia nu putea aspira la a fi razboinic. Eventual i se punea o sulita in mana si luat la oaste pe post de carne de tun. Astazi situatia e radical diferita. Oricine poate face rost de o arma letala. Daca e pasionat oricine poate construi o bomba artizanala si detona. Adevarul este ca pana acum toti pasii inainte pe care democratia i-a facut s-au datorat violentei. Fireste, primul lucru ce vine in minte este cel al Revolutiei Franceze care a convins pe restul de „Louis XVI” ai Europei sa cedeze o parte din putere daca vor sa isi pastreze capul.
Pentru introducerea in scoala a unor discipline menite sa explice in amanunt functionarea statului si nu obosirea mintilor copiilor cu tot felul de discipline in asa fel incat sa ii inlature de la participarea politica si sa ii pregateasca pentru viitori sclavi. Pentru curatirea presei de implicarea ei in politica si afaceri care o face vulnerabila la comenzi politice si ii tulbura analiza independenta si impartiala e evenimentelor. Pentru separatia certa intre factorul politic si cel economic.
Dar sistemul e in asa masura facut incat cei multi sa ramana sa faca cam aceleasi lucruri toata viata si sa se lupte mereu cu supravietuirea in timp ce altii se imbogatesc mereu. Pana la urma sistemul actual este o carpire si „imbunatatire” a sistemului legii celui mai puternic asa cum el s-a consolidat de mii de ani. Eu cred ca in secolul 21 balanta dintre puternic si slab trebuie echilibrata mai mult.
Fireste, asta ar insemna cedarea de drepturi cetateanului si imbogatirea mai lenta a unora. Cine sa iasa in strada? Cei care au mentalitate medievala? Ceilalti, ceva mai rasariti la minte si-au facut firme au ajuns patroni si vor sa il ajunga cat mai repede pe Bill Gates. Ei au de profitat de pe urma prostiei celorlalti pe care ii tin fara carte de munca in firmele lor, ii obliga sa faca overtime si ii trateaza ca pe sclavi.
1. Democratia si drepturile cetatenilor. Comentariu la o maxima a lui Thomas Jefferson
Alex m-a inspirat in scrierea acestor 2 articole cu un citat din fosilatul presedinte american Thomas Jefferson si un filmulet cu Jean Paul Sartre care face apologia violentei pentru progresul social.
Am sa incep cu citatul din Jefferson: „Democratia nu este nimic mai mult decat dictatura multimii, in care 51% din oameni iau drepturile celorlalti 49.”
Nu stiu daca unul ca el ar trebui sa spuna ce e democratia tinand cont ca in lume nu prea a fost si nu prea este democratie in general. Daca acceptam distinctia facuta de Aristotel in „Politica” putem observa ca in toate sistemele contemporane exista doar anumite grade de democratie pe langa republica si multa, multa oligarhie. Inclusiv atat de fragila democratie ateniana se baza pe un numar mai mic de cetateni decat cei care nu erau considerati cetateni: sclavii. In Atena doar „cetatenii” aveau voie sa mearga in agora si sa voteze, nu si sclavii… Iata ca povestea cu “majoritatea” de 51 % e o simpla vorba menita sa ii convinga pe muncitori (sclavii contemporani) sa creada ca au putere sa schimbe ceva. In realitate, stim ca deciziile se iau la nivel de minoritate politica si ca cetateanul de rand nu ia parte la ele dupa cum nici sclavul atenian nu o facea acum peste 2 000 de ani. Din pacate democratia actuala este o imensa “Casa a poporului” asa cum a facut-o Ceausescu pentru reprezentantii poporului: dupa cum poporul insusi nu locuieste si nu a locuit vreodata in ea la fel si cetateanul international nu locuieste in oligarhia vopsita in democratie ce i se prezinta in focuri de artificii.
Cum era de asteptat, figura clasica a lui Jefferson cu alura hegeliana e menita sa dispretuiasca inca din start cetateanul dupa cum o face seniorul insusi. Ce se doreste implementat in mintea sclavului prin citatul lui e urmatorul lucru: „fereste-te tu omule de rand de semenii tai care vor sa instaureze democratia pentru ca ei sunt chiar 51% si mai bine accepta o oligarhie care e de doar maxim 10 %”. Pot vedea aici amenintarea pe care autoritatile (reprsive) o sadesc in mintea omului inca din frageda educatie. Omul este educat sa debina lup pentru semenul sau si sa il vada astfel. Uite ce bine da astfel de citat! Fereste-te cetateanule de tine insuti si accepta sclavia fata de cei care iti spun povesti frumoase si te adorm! Si iata cum prin cateva vorbe mestesugite urmatoarea idee pare mai umana: „decat 51% din cetateni sa ia drepturile celor 49% mai bine 10% sa le ia celor 90% in virtutea traditiei…”.
Fireste ca daca concepi „multimea” ca pe oligarhia politica parazitara care nu se mai opreste cu lacomia si cu luxul e clar ca cei 49% sunt total defavorizati. Daca insa concepem o comunitate unde fiecare isi aduce aportul in functie de puterile sale, unde fiecare face un serviciu celorlalti atunci ideea cu parazitarea minoritatii nu mai are nici un suport.
Daca o parte din cetateni sunt in masura ca prin diferite stratageme si inginerii politico-legislative sa impiedice cealalta parte sa aiba acces la resursele brute sau prelucrate industrial ale comunitatii atunci nu mai putem avea nici un fel de democratie. Democratia nu inseamna libertatea si traiul decent doar al unora. Cu cat comunitatea e mai polarizanta, cu cat exista contrast mai mare intre bogati si saraci cu atat pattenul clasic „sclav – stapan” este mai vizibil si mai functional la nivelul profunzimii societatii dincolo de vopseaua democratica cu care ea este poleita.
Dar ca sa intelegem direct mizeria afirmatiei lui Jefferson hai sa analizam putin conceptul de „drepturi”. Sintagma „drepturile omului” care pare asa cam ca un rasarit de soare, ca o mangaiere din partea unei zane care vine sa a alinte suferintele omului are de fapt in ea ipocrizia realitatii concrete. De fapt acest termen se afla intr-o teribila concurenta de semnificatie cu acela de „libertate”. Si aici nu am in vedere visele metafizice ale acestui concept ornamentat de filosofii idealisti care au cecitate politica si vad o ireala libertate ontologica. Nu exista decat libertate politica! Iata ca in loc sa primesti libertatea politica sistemul iti ofera „drepturi” adica surogate limitate de astfel de libertate politica. Propozitia: „politicienii isi cer drepturile in strada…” are un umor negru, nu? Asta pentru ca ei isi acorda singuri drepturi fara sa le mai ceara de la cineva. Iata cum „drepturile” sunt specifice doar omului de rand. Politicienii au depasit momentul… Nu mai au nevoie de drepturi. Drepturile se acorda sclavului; dreptul la casatorie, dreptul la viata, dreptul la libera circulatie etc. Politicienii s-au nascut cu astea, nu le simt lipsa. Asa de multe sunt drepturile omului incat totul pare o minunatie. Si totusi in multitudinea lor ele tot nu reusesc sa acopere valoarea libertatii. Faptul ca ti se pune arma la tampla si ti se fura produsele pe post de impozit din care tu nu profiti mai nimic la reimpartirea bugetara este principalul dusman al libertatii. De la acest nivel au pornit oamenii de rand in timp ce politicienii sunt urmasii celor care „colectau” produsele sclavilor cu ajutorul armelor. Dar sclavului contemporan i se par in regula si aceste „drepturi”. Poti sa te bucuri un pic de surogate de libertate oferite in forma de „drepturile omului”.
Iata ca de fapt anxietatea lui Jefferson fata de acordarea sau luarea de drepturi nu se refera fundamental la bietii sclavi care azi se pot casatori sau bucura de ceva praf in ochi din partea autoritatilor (represive) iar maine aceste „drepturi” le pot fi luate. Anxietatea lui vizeaza tocmai la acele „drepturi divine” de parazitare a claselor favorizate care pot fi profund afectate de faptul ca „dobitocul” are libertatea de a-si consuma produsele pentru care a muncit si poate ca nu mai accepta asa de usor sa vina cineva si sa ii ia produsele.
Asa ca adevarata forma a maximei lui Jefferson este urmatoarea: „democratia este «dictatura» majoritatii adica dreptul celor 51 % de a nu se mai lasa jefuiti sistematic de cei 10%”. Daca te afli printre cei 10 % asta e intr-adevar o mare problema. Viata era asa de frumoasa inainte; dobitocii cadeau pe branci muncind ca sa iti asigure tie ciripitul de pasarele si fantanile arteziene… Numai ca in momentul in care pierzi o astfel de pozitie NU ti se iau „drepturile”. Nu. Pur si simplu se face o restauratie. Se face „dreptate”. Se repara o diabolica forma de guvernamant. E o oarecare diferenta; una e sa te trezesti sclav asa cum se intampla cu societatea clasica (careia Jefferson ii face apologia) si alta este sa ti se inchida robinetul si astfel tu trebuie sa iti misti fundul un pic pentru a-ti castiga existenta, pentru a face ceva util pentru comunitate si de nu mai parazita, paraliza si mutila cultural pe ceilalti.
Ideea uzurparii de drepturi a minoritatii de 49% de catre majoritatea de 51% este absurda. Jefferson vedea democratia prin ochelarii oligarhiei si citatul cu pricina este menit sa faca lobby formei de guvernamant in care el de fapt credea. Daca gandim un sistem social in care fiecare isi aduce aportul, unde fiecare aduce diferite servicii comunitatii si nu i se baga fortat pe gat acesteia atunci lumea nu va mai parea o tiranie care paraziteaza cetateanul clasic (sclavul). Daca nu poti gandi sistemul social in afara tiraniei fireste ca pe langa tirania clasica o astfel de tiranie a majoritatii pare cu adevarat cea mai teribila dintre dictaturi. Daca insa excludem oligarhia (minoritara) din rolul de factor unilateral in luarea deciziilor politice si daca imaginam fondurile publice stranse din impozite nu ca un sac fara fund din care aceasta oligarhie sa se infrupte pe nerasuflate fara sa aduca nimic bun inapoi comunitatii atunci s-ar putea ca Jefferson sa aiba surpriza sa constate ca democratia e altceva decat un sistem de 2 sau mai multe clase subordonate unele fata de altele. Dar acest lucru e destul de greu de vazut de catre un Jefferson care s-a nascut si s-a format intr-un astfel de sistem parazitar. O democratie autentica nu inseamna luarea drepturilor unei parti din comunitate. O democratie autentica presupune cedarea drepturilor oligarhiei catre cetateanul de rand si echilibrarea si detensionarea tensiunilor dintre clasele sociale.
Dimpotriva, inscenarea de dezastre si atacuri teroriste care sa convinga cetatenii sa accepte un trai mai greu si intretinerea de armate care, sub pretextul apararii in fata atacurilor „teroristilor” se gaseste scopul de a impiedica prin forta cererea de drepturi ale omului de rand si impartirea echitabila a resurselor comunitatii atunci pielita democratica a unei astfel de comunitati devine din ce in ce mai subtire.
Am sa incep cu citatul din Jefferson: „Democratia nu este nimic mai mult decat dictatura multimii, in care 51% din oameni iau drepturile celorlalti 49.”
Nu stiu daca unul ca el ar trebui sa spuna ce e democratia tinand cont ca in lume nu prea a fost si nu prea este democratie in general. Daca acceptam distinctia facuta de Aristotel in „Politica” putem observa ca in toate sistemele contemporane exista doar anumite grade de democratie pe langa republica si multa, multa oligarhie. Inclusiv atat de fragila democratie ateniana se baza pe un numar mai mic de cetateni decat cei care nu erau considerati cetateni: sclavii. In Atena doar „cetatenii” aveau voie sa mearga in agora si sa voteze, nu si sclavii… Iata ca povestea cu “majoritatea” de 51 % e o simpla vorba menita sa ii convinga pe muncitori (sclavii contemporani) sa creada ca au putere sa schimbe ceva. In realitate, stim ca deciziile se iau la nivel de minoritate politica si ca cetateanul de rand nu ia parte la ele dupa cum nici sclavul atenian nu o facea acum peste 2 000 de ani. Din pacate democratia actuala este o imensa “Casa a poporului” asa cum a facut-o Ceausescu pentru reprezentantii poporului: dupa cum poporul insusi nu locuieste si nu a locuit vreodata in ea la fel si cetateanul international nu locuieste in oligarhia vopsita in democratie ce i se prezinta in focuri de artificii.
Cum era de asteptat, figura clasica a lui Jefferson cu alura hegeliana e menita sa dispretuiasca inca din start cetateanul dupa cum o face seniorul insusi. Ce se doreste implementat in mintea sclavului prin citatul lui e urmatorul lucru: „fereste-te tu omule de rand de semenii tai care vor sa instaureze democratia pentru ca ei sunt chiar 51% si mai bine accepta o oligarhie care e de doar maxim 10 %”. Pot vedea aici amenintarea pe care autoritatile (reprsive) o sadesc in mintea omului inca din frageda educatie. Omul este educat sa debina lup pentru semenul sau si sa il vada astfel. Uite ce bine da astfel de citat! Fereste-te cetateanule de tine insuti si accepta sclavia fata de cei care iti spun povesti frumoase si te adorm! Si iata cum prin cateva vorbe mestesugite urmatoarea idee pare mai umana: „decat 51% din cetateni sa ia drepturile celor 49% mai bine 10% sa le ia celor 90% in virtutea traditiei…”.
Fireste ca daca concepi „multimea” ca pe oligarhia politica parazitara care nu se mai opreste cu lacomia si cu luxul e clar ca cei 49% sunt total defavorizati. Daca insa concepem o comunitate unde fiecare isi aduce aportul in functie de puterile sale, unde fiecare face un serviciu celorlalti atunci ideea cu parazitarea minoritatii nu mai are nici un suport.
Daca o parte din cetateni sunt in masura ca prin diferite stratageme si inginerii politico-legislative sa impiedice cealalta parte sa aiba acces la resursele brute sau prelucrate industrial ale comunitatii atunci nu mai putem avea nici un fel de democratie. Democratia nu inseamna libertatea si traiul decent doar al unora. Cu cat comunitatea e mai polarizanta, cu cat exista contrast mai mare intre bogati si saraci cu atat pattenul clasic „sclav – stapan” este mai vizibil si mai functional la nivelul profunzimii societatii dincolo de vopseaua democratica cu care ea este poleita.
Dar ca sa intelegem direct mizeria afirmatiei lui Jefferson hai sa analizam putin conceptul de „drepturi”. Sintagma „drepturile omului” care pare asa cam ca un rasarit de soare, ca o mangaiere din partea unei zane care vine sa a alinte suferintele omului are de fapt in ea ipocrizia realitatii concrete. De fapt acest termen se afla intr-o teribila concurenta de semnificatie cu acela de „libertate”. Si aici nu am in vedere visele metafizice ale acestui concept ornamentat de filosofii idealisti care au cecitate politica si vad o ireala libertate ontologica. Nu exista decat libertate politica! Iata ca in loc sa primesti libertatea politica sistemul iti ofera „drepturi” adica surogate limitate de astfel de libertate politica. Propozitia: „politicienii isi cer drepturile in strada…” are un umor negru, nu? Asta pentru ca ei isi acorda singuri drepturi fara sa le mai ceara de la cineva. Iata cum „drepturile” sunt specifice doar omului de rand. Politicienii au depasit momentul… Nu mai au nevoie de drepturi. Drepturile se acorda sclavului; dreptul la casatorie, dreptul la viata, dreptul la libera circulatie etc. Politicienii s-au nascut cu astea, nu le simt lipsa. Asa de multe sunt drepturile omului incat totul pare o minunatie. Si totusi in multitudinea lor ele tot nu reusesc sa acopere valoarea libertatii. Faptul ca ti se pune arma la tampla si ti se fura produsele pe post de impozit din care tu nu profiti mai nimic la reimpartirea bugetara este principalul dusman al libertatii. De la acest nivel au pornit oamenii de rand in timp ce politicienii sunt urmasii celor care „colectau” produsele sclavilor cu ajutorul armelor. Dar sclavului contemporan i se par in regula si aceste „drepturi”. Poti sa te bucuri un pic de surogate de libertate oferite in forma de „drepturile omului”.
Iata ca de fapt anxietatea lui Jefferson fata de acordarea sau luarea de drepturi nu se refera fundamental la bietii sclavi care azi se pot casatori sau bucura de ceva praf in ochi din partea autoritatilor (represive) iar maine aceste „drepturi” le pot fi luate. Anxietatea lui vizeaza tocmai la acele „drepturi divine” de parazitare a claselor favorizate care pot fi profund afectate de faptul ca „dobitocul” are libertatea de a-si consuma produsele pentru care a muncit si poate ca nu mai accepta asa de usor sa vina cineva si sa ii ia produsele.
Asa ca adevarata forma a maximei lui Jefferson este urmatoarea: „democratia este «dictatura» majoritatii adica dreptul celor 51 % de a nu se mai lasa jefuiti sistematic de cei 10%”. Daca te afli printre cei 10 % asta e intr-adevar o mare problema. Viata era asa de frumoasa inainte; dobitocii cadeau pe branci muncind ca sa iti asigure tie ciripitul de pasarele si fantanile arteziene… Numai ca in momentul in care pierzi o astfel de pozitie NU ti se iau „drepturile”. Nu. Pur si simplu se face o restauratie. Se face „dreptate”. Se repara o diabolica forma de guvernamant. E o oarecare diferenta; una e sa te trezesti sclav asa cum se intampla cu societatea clasica (careia Jefferson ii face apologia) si alta este sa ti se inchida robinetul si astfel tu trebuie sa iti misti fundul un pic pentru a-ti castiga existenta, pentru a face ceva util pentru comunitate si de nu mai parazita, paraliza si mutila cultural pe ceilalti.
Ideea uzurparii de drepturi a minoritatii de 49% de catre majoritatea de 51% este absurda. Jefferson vedea democratia prin ochelarii oligarhiei si citatul cu pricina este menit sa faca lobby formei de guvernamant in care el de fapt credea. Daca gandim un sistem social in care fiecare isi aduce aportul, unde fiecare aduce diferite servicii comunitatii si nu i se baga fortat pe gat acesteia atunci lumea nu va mai parea o tiranie care paraziteaza cetateanul clasic (sclavul). Daca nu poti gandi sistemul social in afara tiraniei fireste ca pe langa tirania clasica o astfel de tiranie a majoritatii pare cu adevarat cea mai teribila dintre dictaturi. Daca insa excludem oligarhia (minoritara) din rolul de factor unilateral in luarea deciziilor politice si daca imaginam fondurile publice stranse din impozite nu ca un sac fara fund din care aceasta oligarhie sa se infrupte pe nerasuflate fara sa aduca nimic bun inapoi comunitatii atunci s-ar putea ca Jefferson sa aiba surpriza sa constate ca democratia e altceva decat un sistem de 2 sau mai multe clase subordonate unele fata de altele. Dar acest lucru e destul de greu de vazut de catre un Jefferson care s-a nascut si s-a format intr-un astfel de sistem parazitar. O democratie autentica nu inseamna luarea drepturilor unei parti din comunitate. O democratie autentica presupune cedarea drepturilor oligarhiei catre cetateanul de rand si echilibrarea si detensionarea tensiunilor dintre clasele sociale.
Dimpotriva, inscenarea de dezastre si atacuri teroriste care sa convinga cetatenii sa accepte un trai mai greu si intretinerea de armate care, sub pretextul apararii in fata atacurilor „teroristilor” se gaseste scopul de a impiedica prin forta cererea de drepturi ale omului de rand si impartirea echitabila a resurselor comunitatii atunci pielita democratica a unei astfel de comunitati devine din ce in ce mai subtire.
August 14, 2008
Rezumat la cele 6 articole despre filmul documentar „Zeitgeist: the movie” publicate pe blogul Concept
Am vazut in totalitate controversatul documentar "Zeitgeist: the movie” şi dupa aceea am şi inceput sa il analizez. Analizand filmul şi construind argumentele am observat ca textul s-a cam marit, a ajuns la 6 articole şi ca el s-ar potrivi mai mult pentru blogul concept. Am stat mult şi m-am gandit daca sa public cele 6 articole pe blogul acesta de teme cotidiene sau pe blogul concept. O astfel de dilema este una dintre multele in care am regretat ca am imparţit blogul meu in 3 pentru ca se pare ca tema e atat de analiza sociologica ceva mai detaliata (in care omul de rand şi chiar bloggerul comun nu se prea baga) cat şi de interes cotidian care il priveşte direct. El nu are timp sa judece in amanunt argumentele şi are nevoie de alte explicaţii mai simple faţa de cele oficiale in ceea ce priveşte tragedia de la 11 septembrie. Dar textul final e posibil ca el sa nu fie parcurs de cititor doar dupa o singura lectura şi e posibil sa nici nu mai revina pe blog. De aceea am decis sa public cele 6 articole pe blogul concept şi sa fac un rezumat aici in cele ce urmeaza.
Dupa ce l-am vazut in sfarsit m-am bucurat sa vad ca majoritatea ideilor din textul meu „Starpirea vampirilor” se afla in acest film si ca cei care au alte idei decat cele sustinute de oficialitati pot avea foarte multe puncte comune. Filmul are foarte multe parti bune dar si foarte multe parti pe care eu le consider neinspirate, cea despre religie fiind una dintre ele dupa cum am zis. Diabolizarea politicienilor este o problema pe care nu am rezolvat-o nici eu dar care totusi este eronata deoarece sistemul social actual are asemenea abilitati de a scuti politicianul de actele diabolice asa cum le vedem in filmele de groaza si chiar de a le curati constiintele. Diferenta dintre un sadic care ucide din placere si un politician care poate ucide si de 10, 100, 1000 sau 1 000 000 de ori mai multi oameni prin actiunile sale difuzate in interiorul sistemului este esentiala totusi chiar daca la nivel metasocial raul produs de politicieni este mult mai mare fata de cel produs de sadici. Este un paradox destul de greu de explicat. De aceea Zietgeist are probleme in demonstrarea fara dubii a teoriilor sale centrate pe viziunea conspirationista dupa care „masonii puterii” ar organiza evenimente anticetateni fie pentru a controla numarul de oameni in continua crestere, fie pentru simpla lor placere, fie pentru diferite castiguri ale castei lor. Insa aceasta a treia varianta pare destul de probabila si Zietgeist o are in vedere. Problema este in a pune cap la cap aceasta intentie lacoma cu crearea religiei. Nu doar a religiei crestine ci si a celor orientale si chiar primitive unde lacomia nu ar cotele corporatismului contemporan.
Cea mai mare asemanare intre ideile expuse de mine din „Starpirea vampirilor” si teoriile din Zietgeist cred ca constau in teoria asupra monedei care este aproape identica cu cea exprimata de mine. Abordarea este un pic diferita: eu fac o analiza principal sociologica iar autorii vin cu o analiza strict financiara, din interiorul sistemului. Consider insa ca filmul are destule exagerari si cu privire la asta am facut precizarile necesare in cele 6 articole din blogul concept.
Dupa ce l-am vazut in sfarsit m-am bucurat sa vad ca majoritatea ideilor din textul meu „Starpirea vampirilor” se afla in acest film si ca cei care au alte idei decat cele sustinute de oficialitati pot avea foarte multe puncte comune. Filmul are foarte multe parti bune dar si foarte multe parti pe care eu le consider neinspirate, cea despre religie fiind una dintre ele dupa cum am zis. Diabolizarea politicienilor este o problema pe care nu am rezolvat-o nici eu dar care totusi este eronata deoarece sistemul social actual are asemenea abilitati de a scuti politicianul de actele diabolice asa cum le vedem in filmele de groaza si chiar de a le curati constiintele. Diferenta dintre un sadic care ucide din placere si un politician care poate ucide si de 10, 100, 1000 sau 1 000 000 de ori mai multi oameni prin actiunile sale difuzate in interiorul sistemului este esentiala totusi chiar daca la nivel metasocial raul produs de politicieni este mult mai mare fata de cel produs de sadici. Este un paradox destul de greu de explicat. De aceea Zietgeist are probleme in demonstrarea fara dubii a teoriilor sale centrate pe viziunea conspirationista dupa care „masonii puterii” ar organiza evenimente anticetateni fie pentru a controla numarul de oameni in continua crestere, fie pentru simpla lor placere, fie pentru diferite castiguri ale castei lor. Insa aceasta a treia varianta pare destul de probabila si Zietgeist o are in vedere. Problema este in a pune cap la cap aceasta intentie lacoma cu crearea religiei. Nu doar a religiei crestine ci si a celor orientale si chiar primitive unde lacomia nu ar cotele corporatismului contemporan.
Cea mai mare asemanare intre ideile expuse de mine din „Starpirea vampirilor” si teoriile din Zietgeist cred ca constau in teoria asupra monedei care este aproape identica cu cea exprimata de mine. Abordarea este un pic diferita: eu fac o analiza principal sociologica iar autorii vin cu o analiza strict financiara, din interiorul sistemului. Consider insa ca filmul are destule exagerari si cu privire la asta am facut precizarile necesare in cele 6 articole din blogul concept.
August 10, 2008
Eroul care se ascunde în noi
Probabil ca in crize de subiecte M. Badea a luat la ironizat asanumitele „Chuck Norris fatcs” in emisiunea ”In gura presei”. cu pe care El le-a cataloga drept a lui „bancuri imbecile” . Orice banc poate fi imbecil pana la urma chiar si cele mai bune daca sunt spuse la infinit. Din pacate el ori nu a inteles ori s-a facut ca nu intelege ce e cu ele. Ele nu sunt de fapt bancuri, cel putin in sensul clasic al bancului. Adica ce se numeste in folclorul contemporan „caterinca”. Sunt niste simple parodii fata dupa filmele lui. Scopul lor e in principal de a le lua la misto pur si simplu. S-ar putea ca asta sa il deranjeze pe Badea tinand cont ca lui ii place boxul si, prin urmare si filmele cu cafteala. Dar s-ar putea sa nu le stie deoarece sunt chiar naspa desi, fiind om de televiziune, e putin probabil sa nu fi auzit de ele si vazut macar in treacat la ProTv asa cum am facut si eu cand eram student.
Chuck Norris a fost vizat de aceste mistouri pentru ca el nu arata a bataus notoriu. Pe fata lui Bruce Lee se vedea din start agresivitatea. Jet Lee sau cum il cheama pe asta care a facut coregrafia de bataie din „Matrix” are abilitati iesite din comun de miscare. Arnold a iesit campion la culturism. Ei bine, dintre totii batausii lumii cel mai fraier pare cu adevarat Chuck Norris. Ar mai fi Van Damme dar macar asta e cat de cat dragut la figura, mai face un spagat, mai da cu piciorul, mai una alta. Parca mai merge. Parca il intelegi ca se lupta pentru o femeie, ca e indragostit sau un mascul feroce. Dar Chuck Norris este cu adevarat o gaina karatista. Nici dragut nu e, nici musculos, nici foarte rapid in miscari si parca nu se suprapune peste tiparul hollywoodian de luptator erou. Numai acei blugi stramti pe corp parca il opresc sa ridice piciorul asa cum o face Van Damme. El in film e de fapt un biet functionar public care a avut vise de erou dar care a ramas un provincial ce se vrea fi discret si misterios. Insa dincolo de ambitiile si sperantele copilariei a ramas acel om banal. Viata lui apare doar fortat misterioasa pentru ca in oraselul lui de provincie nu se intampla nimic. Multi dintre acesti intarziati fac exercitii pe cersetori sau pe amarati crezand ca se bat cu Al Capone. De asta filmele lui Chuck Norris a avut succes la omul de rand care arata modest dar crede ca in rucsacul sau poseda bastonul de maresal.
Imi vin in minte o gramada de vecini sau colegi de camera la camin care trageau de fiare ca disperatii si tot constitutie de gaina schiopa aveau. Mi se pareau extrem de amuzanti sa ii vezi ca desi se chinuie totusi „trapezul” toracelui lor avea baza mare tot jos. Ca fapt divers, imi vine in minte ca ei numeau trapezul acel ansamblu de muschi din lateralul trunchiului care se numesc de fapt „rotunzi” si care, dupa exercitii specifice pot da forma de trapez (cu baza mare sus fireste) trunchiului. Am aflat si eu la anatomie in facultate ca de fapt muschiul trapez pare mai mult un romb si are insertia superioara undeva in vertebrele coloanei cervicale iar cea inferioara in cele ale coloanei lombare. Insertiile laterale se fac pe coaste si fibrele lui trec exact pe langa rotunzii pe care colegii mei ii numeau atunci gresit „trapez”.
Fiecare dintre noi adultii am avut o perioada de eroism in adolescenta iar aceste parodii vin de fapt sa ironizeze acea perioada in care ne credeam superman. Cam toti paream un Chuck Norris modesti dar care asteptam momentul sa salvam lumea. Ironizarea unei astfel de mentalitati poate fi perceputa ca lipsita de umor daca cumva inca mai esti prizonierul ei. Fireste cele mai multe sunt proaste, in special cele adaugate de „poetii autohtoni” in care apare si Elodia. Dar unele dintre astfel de „bancuri” sunt cu adevarat savuroase:
„ Chuck Norris a fost primul om care a reusit sa invinga zidul la tenis”
sau:
„ Chuck Norris nu doarme niciodata: el asteapta”
sau:
„Chuck Norris nu va fi niciodata clonat. Daca s-ar lupta cu propria clona asta ar insemna sfarsitul uniersului”.
„ Chuck Norris nu are tata. El se intoarce in timp pentru a se inpaterna. ”
Asta arata abilitati si ambitii personale adolescentine ale unui om care a ramas inca la acele „vise” ale copilariei unde el bat pe toata lumea si ramane in final cu gagica :)).
E posibil ca insusi Badea sa fi fost vizat. El se lauda el ca s-a luptat cu Doroftei ca nu stiu ce dar el nu are fata de boxeur. Cand aveam 9 -10 ani si voiam sa bat pe toata lumea pentru ca toata lumea ma putea bate as fi vrut sa merg si eu la box la fel cum unii dintre colegii mei (cu aceeasi problema) s-au dus. Unii au fost acceptati altii nu tocmai pentru ca aveau fata ascutita exact cum o are si M. Badea. Capetele rotunde si cu pometii iesiti mult in afara capabile sa absoarba din socurile pumnilor adversarului sunt indicate pentru box. Pai la ce arcade cerebrale are Badea se poate sa isi mai faca o a doua pereche de ochi in dreptul sprancenelor la o partida de box adevarata si nu la una unde pumnii sa vina doar in dreptul toracelui asa cum a fost cu Doroftei. Nasurile lungi si mai ales, acviline nu sunt bune pentru box. Ele oricum se acvilinizeaza ulterior. Daca mai au si nesansa sa plece ca acviline din start risca sa devina in timp cochilie de melc.
Ca de-a lungul emisiunilor tot face misto de oamenii „ceafa de porc” si totusi se declara fan al boxului asta e una dintre problemele lui personale. In fond boxeurii daca nu sunt „cefe de porc” pana la urma tot ajung astfel. Iata de ce el a luat in discutie acele „bancuri”.
Pana si Chuck Norris a inteles ca filmele sale sunt cam absurde si tocmai de asta a si pus pe site-ul personal cateva din astfel de parodii. Fireste asta nu inseamna ca vrea renunta sa mai fie Chuck Norris ... ce sa-i faci, trebuie sa isi castige si el painea cumva. Iata ca perceptia umorului nu depinde doar de inteligenta ci si de predispozitia psihica pentru un subiect sau altul. Poate ca cineva ar trebui sa ii spuna lui Badea ca ar trebui sa o lase mai moale cu bataia. Nu-i sta bine.
Chuck Norris a fost vizat de aceste mistouri pentru ca el nu arata a bataus notoriu. Pe fata lui Bruce Lee se vedea din start agresivitatea. Jet Lee sau cum il cheama pe asta care a facut coregrafia de bataie din „Matrix” are abilitati iesite din comun de miscare. Arnold a iesit campion la culturism. Ei bine, dintre totii batausii lumii cel mai fraier pare cu adevarat Chuck Norris. Ar mai fi Van Damme dar macar asta e cat de cat dragut la figura, mai face un spagat, mai da cu piciorul, mai una alta. Parca mai merge. Parca il intelegi ca se lupta pentru o femeie, ca e indragostit sau un mascul feroce. Dar Chuck Norris este cu adevarat o gaina karatista. Nici dragut nu e, nici musculos, nici foarte rapid in miscari si parca nu se suprapune peste tiparul hollywoodian de luptator erou. Numai acei blugi stramti pe corp parca il opresc sa ridice piciorul asa cum o face Van Damme. El in film e de fapt un biet functionar public care a avut vise de erou dar care a ramas un provincial ce se vrea fi discret si misterios. Insa dincolo de ambitiile si sperantele copilariei a ramas acel om banal. Viata lui apare doar fortat misterioasa pentru ca in oraselul lui de provincie nu se intampla nimic. Multi dintre acesti intarziati fac exercitii pe cersetori sau pe amarati crezand ca se bat cu Al Capone. De asta filmele lui Chuck Norris a avut succes la omul de rand care arata modest dar crede ca in rucsacul sau poseda bastonul de maresal.
Imi vin in minte o gramada de vecini sau colegi de camera la camin care trageau de fiare ca disperatii si tot constitutie de gaina schiopa aveau. Mi se pareau extrem de amuzanti sa ii vezi ca desi se chinuie totusi „trapezul” toracelui lor avea baza mare tot jos. Ca fapt divers, imi vine in minte ca ei numeau trapezul acel ansamblu de muschi din lateralul trunchiului care se numesc de fapt „rotunzi” si care, dupa exercitii specifice pot da forma de trapez (cu baza mare sus fireste) trunchiului. Am aflat si eu la anatomie in facultate ca de fapt muschiul trapez pare mai mult un romb si are insertia superioara undeva in vertebrele coloanei cervicale iar cea inferioara in cele ale coloanei lombare. Insertiile laterale se fac pe coaste si fibrele lui trec exact pe langa rotunzii pe care colegii mei ii numeau atunci gresit „trapez”.
Fiecare dintre noi adultii am avut o perioada de eroism in adolescenta iar aceste parodii vin de fapt sa ironizeze acea perioada in care ne credeam superman. Cam toti paream un Chuck Norris modesti dar care asteptam momentul sa salvam lumea. Ironizarea unei astfel de mentalitati poate fi perceputa ca lipsita de umor daca cumva inca mai esti prizonierul ei. Fireste cele mai multe sunt proaste, in special cele adaugate de „poetii autohtoni” in care apare si Elodia. Dar unele dintre astfel de „bancuri” sunt cu adevarat savuroase:
„ Chuck Norris a fost primul om care a reusit sa invinga zidul la tenis”
sau:
„ Chuck Norris nu doarme niciodata: el asteapta”
sau:
„Chuck Norris nu va fi niciodata clonat. Daca s-ar lupta cu propria clona asta ar insemna sfarsitul uniersului”.
„ Chuck Norris nu are tata. El se intoarce in timp pentru a se inpaterna. ”
Asta arata abilitati si ambitii personale adolescentine ale unui om care a ramas inca la acele „vise” ale copilariei unde el bat pe toata lumea si ramane in final cu gagica :)).
E posibil ca insusi Badea sa fi fost vizat. El se lauda el ca s-a luptat cu Doroftei ca nu stiu ce dar el nu are fata de boxeur. Cand aveam 9 -10 ani si voiam sa bat pe toata lumea pentru ca toata lumea ma putea bate as fi vrut sa merg si eu la box la fel cum unii dintre colegii mei (cu aceeasi problema) s-au dus. Unii au fost acceptati altii nu tocmai pentru ca aveau fata ascutita exact cum o are si M. Badea. Capetele rotunde si cu pometii iesiti mult in afara capabile sa absoarba din socurile pumnilor adversarului sunt indicate pentru box. Pai la ce arcade cerebrale are Badea se poate sa isi mai faca o a doua pereche de ochi in dreptul sprancenelor la o partida de box adevarata si nu la una unde pumnii sa vina doar in dreptul toracelui asa cum a fost cu Doroftei. Nasurile lungi si mai ales, acviline nu sunt bune pentru box. Ele oricum se acvilinizeaza ulterior. Daca mai au si nesansa sa plece ca acviline din start risca sa devina in timp cochilie de melc.
Ca de-a lungul emisiunilor tot face misto de oamenii „ceafa de porc” si totusi se declara fan al boxului asta e una dintre problemele lui personale. In fond boxeurii daca nu sunt „cefe de porc” pana la urma tot ajung astfel. Iata de ce el a luat in discutie acele „bancuri”.
Pana si Chuck Norris a inteles ca filmele sale sunt cam absurde si tocmai de asta a si pus pe site-ul personal cateva din astfel de parodii. Fireste asta nu inseamna ca vrea renunta sa mai fie Chuck Norris ... ce sa-i faci, trebuie sa isi castige si el painea cumva. Iata ca perceptia umorului nu depinde doar de inteligenta ci si de predispozitia psihica pentru un subiect sau altul. Poate ca cineva ar trebui sa ii spuna lui Badea ca ar trebui sa o lase mai moale cu bataia. Nu-i sta bine.