Am sa incep cu citatul din Jefferson: „Democratia nu este nimic mai mult decat dictatura multimii, in care 51% din oameni iau drepturile celorlalti 49.”
Nu stiu daca unul ca el ar trebui sa spuna ce e democratia tinand cont ca in lume nu prea a fost si nu prea este democratie in general. Daca acceptam distinctia facuta de Aristotel in „Politica” putem observa ca in toate sistemele contemporane exista doar anumite grade de democratie pe langa republica si multa, multa oligarhie. Inclusiv atat de fragila democratie ateniana se baza pe un numar mai mic de cetateni decat cei care nu erau considerati cetateni: sclavii. In Atena doar „cetatenii” aveau voie sa mearga in agora si sa voteze, nu si sclavii… Iata ca povestea cu “majoritatea” de 51 % e o simpla vorba menita sa ii convinga pe muncitori (sclavii contemporani) sa creada ca au putere sa schimbe ceva. In realitate, stim ca deciziile se iau la nivel de minoritate politica si ca cetateanul de rand nu ia parte la ele dupa cum nici sclavul atenian nu o facea acum peste 2 000 de ani. Din pacate democratia actuala este o imensa “Casa a poporului” asa cum a facut-o Ceausescu pentru reprezentantii poporului: dupa cum poporul insusi nu locuieste si nu a locuit vreodata in ea la fel si cetateanul international nu locuieste in oligarhia vopsita in democratie ce i se prezinta in focuri de artificii.
Cum era de asteptat, figura clasica a lui Jefferson cu alura hegeliana e menita sa dispretuiasca inca din start cetateanul dupa cum o face seniorul insusi. Ce se doreste implementat in mintea sclavului prin citatul lui e urmatorul lucru: „fereste-te tu omule de rand de semenii tai care vor sa instaureze democratia pentru ca ei sunt chiar 51% si mai bine accepta o oligarhie care e de doar maxim 10 %”. Pot vedea aici amenintarea pe care autoritatile (reprsive) o sadesc in mintea omului inca din frageda educatie. Omul este educat sa debina lup pentru semenul sau si sa il vada astfel. Uite ce bine da astfel de citat! Fereste-te cetateanule de tine insuti si accepta sclavia fata de cei care iti spun povesti frumoase si te adorm! Si iata cum prin cateva vorbe mestesugite urmatoarea idee pare mai umana: „decat 51% din cetateni sa ia drepturile celor 49% mai bine 10% sa le ia celor 90% in virtutea traditiei…”.
Fireste ca daca concepi „multimea” ca pe oligarhia politica parazitara care nu se mai opreste cu lacomia si cu luxul e clar ca cei 49% sunt total defavorizati. Daca insa concepem o comunitate unde fiecare isi aduce aportul in functie de puterile sale, unde fiecare face un serviciu celorlalti atunci ideea cu parazitarea minoritatii nu mai are nici un suport.
Daca o parte din cetateni sunt in masura ca prin diferite stratageme si inginerii politico-legislative sa impiedice cealalta parte sa aiba acces la resursele brute sau prelucrate industrial ale comunitatii atunci nu mai putem avea nici un fel de democratie. Democratia nu inseamna libertatea si traiul decent doar al unora. Cu cat comunitatea e mai polarizanta, cu cat exista contrast mai mare intre bogati si saraci cu atat pattenul clasic „sclav – stapan” este mai vizibil si mai functional la nivelul profunzimii societatii dincolo de vopseaua democratica cu care ea este poleita.
Dar ca sa intelegem direct mizeria afirmatiei lui Jefferson hai sa analizam putin conceptul de „drepturi”. Sintagma „drepturile omului” care pare asa cam ca un rasarit de soare, ca o mangaiere din partea unei zane care vine sa a alinte suferintele omului are de fapt in ea ipocrizia realitatii concrete. De fapt acest termen se afla intr-o teribila concurenta de semnificatie cu acela de „libertate”. Si aici nu am in vedere visele metafizice ale acestui concept ornamentat de filosofii idealisti care au cecitate politica si vad o ireala libertate ontologica. Nu exista decat libertate politica! Iata ca in loc sa primesti libertatea politica sistemul iti ofera „drepturi” adica surogate limitate de astfel de libertate politica. Propozitia: „politicienii isi cer drepturile in strada…” are un umor negru, nu? Asta pentru ca ei isi acorda singuri drepturi fara sa le mai ceara de la cineva. Iata cum „drepturile” sunt specifice doar omului de rand. Politicienii au depasit momentul… Nu mai au nevoie de drepturi. Drepturile se acorda sclavului; dreptul la casatorie, dreptul la viata, dreptul la libera circulatie etc. Politicienii s-au nascut cu astea, nu le simt lipsa. Asa de multe sunt drepturile omului incat totul pare o minunatie. Si totusi in multitudinea lor ele tot nu reusesc sa acopere valoarea libertatii. Faptul ca ti se pune arma la tampla si ti se fura produsele pe post de impozit din care tu nu profiti mai nimic la reimpartirea bugetara este principalul dusman al libertatii. De la acest nivel au pornit oamenii de rand in timp ce politicienii sunt urmasii celor care „colectau” produsele sclavilor cu ajutorul armelor. Dar sclavului contemporan i se par in regula si aceste „drepturi”. Poti sa te bucuri un pic de surogate de libertate oferite in forma de „drepturile omului”.
Iata ca de fapt anxietatea lui Jefferson fata de acordarea sau luarea de drepturi nu se refera fundamental la bietii sclavi care azi se pot casatori sau bucura de ceva praf in ochi din partea autoritatilor (represive) iar maine aceste „drepturi” le pot fi luate. Anxietatea lui vizeaza tocmai la acele „drepturi divine” de parazitare a claselor favorizate care pot fi profund afectate de faptul ca „dobitocul” are libertatea de a-si consuma produsele pentru care a muncit si poate ca nu mai accepta asa de usor sa vina cineva si sa ii ia produsele.
Asa ca adevarata forma a maximei lui Jefferson este urmatoarea: „democratia este «dictatura» majoritatii adica dreptul celor 51 % de a nu se mai lasa jefuiti sistematic de cei 10%”. Daca te afli printre cei 10 % asta e intr-adevar o mare problema. Viata era asa de frumoasa inainte; dobitocii cadeau pe branci muncind ca sa iti asigure tie ciripitul de pasarele si fantanile arteziene… Numai ca in momentul in care pierzi o astfel de pozitie NU ti se iau „drepturile”. Nu. Pur si simplu se face o restauratie. Se face „dreptate”. Se repara o diabolica forma de guvernamant. E o oarecare diferenta; una e sa te trezesti sclav asa cum se intampla cu societatea clasica (careia Jefferson ii face apologia) si alta este sa ti se inchida robinetul si astfel tu trebuie sa iti misti fundul un pic pentru a-ti castiga existenta, pentru a face ceva util pentru comunitate si de nu mai parazita, paraliza si mutila cultural pe ceilalti.
Ideea uzurparii de drepturi a minoritatii de 49% de catre majoritatea de 51% este absurda. Jefferson vedea democratia prin ochelarii oligarhiei si citatul cu pricina este menit sa faca lobby formei de guvernamant in care el de fapt credea. Daca gandim un sistem social in care fiecare isi aduce aportul, unde fiecare aduce diferite servicii comunitatii si nu i se baga fortat pe gat acesteia atunci lumea nu va mai parea o tiranie care paraziteaza cetateanul clasic (sclavul). Daca nu poti gandi sistemul social in afara tiraniei fireste ca pe langa tirania clasica o astfel de tiranie a majoritatii pare cu adevarat cea mai teribila dintre dictaturi. Daca insa excludem oligarhia (minoritara) din rolul de factor unilateral in luarea deciziilor politice si daca imaginam fondurile publice stranse din impozite nu ca un sac fara fund din care aceasta oligarhie sa se infrupte pe nerasuflate fara sa aduca nimic bun inapoi comunitatii atunci s-ar putea ca Jefferson sa aiba surpriza sa constate ca democratia e altceva decat un sistem de 2 sau mai multe clase subordonate unele fata de altele. Dar acest lucru e destul de greu de vazut de catre un Jefferson care s-a nascut si s-a format intr-un astfel de sistem parazitar. O democratie autentica nu inseamna luarea drepturilor unei parti din comunitate. O democratie autentica presupune cedarea drepturilor oligarhiei catre cetateanul de rand si echilibrarea si detensionarea tensiunilor dintre clasele sociale.
Dimpotriva, inscenarea de dezastre si atacuri teroriste care sa convinga cetatenii sa accepte un trai mai greu si intretinerea de armate care, sub pretextul apararii in fata atacurilor „teroristilor” se gaseste scopul de a impiedica prin forta cererea de drepturi ale omului de rand si impartirea echitabila a resurselor comunitatii atunci pielita democratica a unei astfel de comunitati devine din ce in ce mai subtire.
