Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.2. Inginerii sociale şi tehnici de dezinformare pentru a-l indica pe Ceauşescu vinovat de crimele din 1989
Am văzut începând de la ora 01.38 în recentul meu documentar „Eroii au murit.1989. CIA” cum o serie de 6-7 inginerii sociale au tot eşuat între 15 şi 22 decembrie, fiind reluate cu instrumente mai performante asemenea unei negocieri care plusează până la atingerea acordului. Diferenţa dintre Braşov 1987 şi decembrie 1989 constă într-o mai activă forţă dezinformaţională, pe care încă o vedem activă şi astăzi. Pentru instigarea populaţiei active politic să iasă în stradă în decembrie 1989 s-au folosit două inginerii sociale bazate pe minciuni colosale. Prima a fost uciderea de civili ce a dus la sperierea populaţiei. Cealaltă a fost manufacturarea dovezii cum că aceşti morţi s-ar fi datorat ordinului lui Ceauşescu de împuşcare a revoltaţilor.
În subcapitolul anterior am descris modul de manipulare a opiniei publice spre a o scoate din case la un protest împotriva regimului, prin vânarea neutrilor politici de către lunetişti CIA în propriile locuinţe sau pe străzi lăturalnice, dar şi prin minciuni precum existenţa a „sute de mii de victime”. În acest subcapitol voi arăta cum aceste crime au fost puse în cârca lui Ceauşescu prin tehnici complexe de dezinformare, dar şi cum conducerea statului a fost constrânsă în mod stalinist să susţină invazia.
2.2.1. Manufacturarea audio a înregistrării teleconferinţei lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie şi manipularea sa spre a ordona foc la Timişoara
Voi arăta în această secţiune cu un nivel mai mare de detaliu ceea ce am afirmat în propriul meu documentar la ora 02.24, când am analizat teleconferinţa lui Ceauşescu, datată în 17 decembrie dar pe care eu o cred datată în 20, după cum voi arăta mai jos. Arătam acolo la un nivel mediu de detaliu că Ceauşescu nu a dat literal ordin de foc în demonstranţi, ci că mai mult noi am fost manipulaţi să credem asta prin manufacturarea tehnică a fişierului audio menit să ne convingă în masă ca popor de acest ordin. Un singur autor dintre cei care au scris despre decembrie 1989 nu a fost păcălit de această minciună, Călin Cernăianu, la pagina 8 (şi reluată ulterior) din cartea sa „Diplomaţia lupilor. Erată la literatura aplicaţiei tactice din decembrie 1989”, publicată în 1997 la editura Nemira, pe care o voi analiza în detaliu în capitolul 3. Aşa ceva este foarte clar din simpla ascultare a acelei teleconferinţe sau citirea atentă a stenogramelor cu şedinţele lui Ceauşescu din 20 şi 21 decembrie. Dar puterea de dezinformare a CIA a fost atât de eficientă încât inclusiv eu, care mă consider un om cu judecată critică, am fost păcălit până acum câţiva ani de conţinutul acestor probe. Dar mă bucur că am găsit un om, fie el şi singur, care a înţeles asta încă din anii de după consumarea tragediei, când efectele dezinformării erau mult mai profunde.
În această secţiune voi aduce dovezi şi mai clare faţă de ce spuneam în documentar. Am experienţă în lucrul cu fişiere audio; compun muzică şi remixez muzica altora. Pe lângă asta am ceva experienţă în editarea audio-video în alte genuri de proiecte decât acestea. În 2009 am început lucrul la un proiect video care se numeşte „Poveste de corupţie” , cu un prim episod lansat în 2012 şi altul în 2013 . Am demarat acest proiect pentru a denunţa modul în care starurile de la Hollywood se milogeau de neutrii apolitici cinefili, cu precădere adolescenţi fără experienţă politică, să iasă la vot şi să voteze orice, nu conta, dar astfel să se cârpească ideea de democraţie ca putere a majorităţii. În acest proiect am făcut astfel un colaj de secvenţe luate din filmele acestor staruri pentru a crea o „poveste de corupţie” prin care politicienii comandau o campanie de manipulare a acelor staruri pe sute de milioane de dolari în episodul 1, care invariabil ducea la instigarea unor războaie în episodul 2. După această experienţă pot spune că am învăţat să citesc colajul media, adică falsa continuitate a unui discurs fals, cârpit din elemente luate din contexte diferite. Am aplicat această metodă dându-i onest informaţia privitorului că filmul este o ficţiune , dar care totuşi reflectă o situaţie reală, respectiv PR-ul şi publicitatea politice.
La acel moment nu m-am gândit că această experienţă îmi va folosi pentru a descoperi mai târziu dezinformarea operată de spionajul civil în privinţa unor subiecte sensibile. Am regăsit-o în alterarea dialogului 112 dintre Alexandra Măceşanu şi operatoarea telefonică, după cum am arătat în articolul meu „Noi dubii fata de varianta oficiala dupa publicarea inregistrarilor dintre Alexandra si operatorii 112” . Semnele unei astfel de editări există şi în teleconferinţa lui Ceauşescu, zisă din 17 decembrie 1989, cu oficialii de la Timişoara. Până în 2020, cât timp am lucrat eu la forma generală a documentarului meu „Sadismul în politica internaţională” , din care face parte şi recentul „Eroii au murit.1989. CIA”, am avut la dispoziţie o variantă de aproape 7 minute publicată în 2009, care se găseşte şi acum în contul de Youtube al lui Marius Mioc, sub titlul „Ceauşescu - Teleconferinţă 17 dec 89 despre Timişoara” . În 2022, a apărut o variantă nouă, în două exemplare aproape identice ale acestei teleconferinţe cu o lungime de 21 minute, în 2 conturi diferite de Youtube, respectiv TELECONFERINTA N. Ceausescu 17.12.1989 - SUNET HD + Stenograma şi şi altul intitulat „NICOLAE CEAUSESCU ORDONA FOC LA TIMIȘOARA. TELECONFERINȚA 17 decembrie 1989, REVOLUȚIA ROMANA” .
Am descoperit întâmplător această nouă variantă în timp ce mă documentam pentru recentul documentar. Din această variantă au dispărut nişte paraziţi dezinformaţionali existenţi în prima variantă pe care o ştiam de prin 2016. Acele sunete au avut rol de a ne convinge de veridicitatea presupusului ordin al lui Ceauşescu de a trage în demonstranţi. La minutul 2.21 (2.17) din varianta de 7 minute auzim o voce feminină scurtă de radio sau TV pe fundal, care se opreşte imediat, de parcă cineva l-ar fi pornit şi oprit după o secundă, sau de parcă cineva ar fi căutat posturile în mod mecanic prin rotirea unei rotiţe şi ar fi trecut mai departe la alt post, aşa cum se făcea atunci. Asta înseamnă că acea secvenţă e luată dintr-o altă discuţie, unde pe fundal era deschis un aparat de radio sau TV. Apoi, când s-a inserat în caseta finală, acel sunet se aude ca un parazit, ca o voce ce pronunţă un singur cuvânt şi apoi dispare subit. Acelaşi lucru se repetă mult mai clar la minutul 02.41, când foarte scurt pe fundal se aude un cuvânt pronunţat de o voce masculină .
Toate acestea au dispărut în noile variante, semn că de data asta s-au manufacturat digital în aşa fel încât sudarea să nu mai pară atât de grosolană. Vocea feminină intempestivă de la minutul 2.17 din varianta de 7 minute nu se mai regăseşte la minutul 06.07 (corespondent cu cel din varianta iniţială) din varianta de 21 de minute . Dar a rămas parazitul de voce masculină care se regăseşte la minutul 06.02, semn că nici generaţia actuală de dezinformatori nu sînt cu mult mai breji decât cei de acum 10-15 ani.
Apoi, la minutul 03.33 se poate vedea o diferenţă de his la o analiză a graficii sunetului. His-ul este acel sunet neutru şi constant de fundal care seamănă cu cel al unui fier încins ce intră în apă, sau cu cel scos de vechile televizoare când nu au semnal (purici). El se aude bine pe plăcile vechi de vinyl. Inclusiv înregistrările digitale de astăzi nu au putut scăpa de el. El se auzea foarte bine la convorbirile telefonice din acea dată, dar există şi la cele digitale de astăzi, dar într-un procent mai mic. Pe baza dispariţiei sale subite dintr-o scurtă secvenţă a convorbirii Alexandrei cu operatoarea 112, am ajuns atunci la concluzia că această discuţie a fost alterată şi manufacturată de STS. Acelaşi lucru îl putem vedea şi la această discuţie între Ceauşescu şi Coman cu diferenţa că de data asta nu există un spaţiu gol, tipic editării digitale, ci o diferenţă subtilă de volum al sunetului, care se traduce grafic prin grosimea variaţiei his-ului, aşa cum se vede în imaginea de mai jos. Am scalat secvenţa pentru a se vedea subtila diferenţă de volum între cele două his-uri, deşi ele par identice. Această diferenţă de volum nu ar trebui să existe dacă ar face parte din aceeaşi convorbire telefonică, deoarece his-ul este constant în orice înregistrare şi telefonare. Asta înseamnă că a existat o altă convorbire telefonică, dintr-o altă legătură telefonică cu un alt his. Diferenţa aceasta de his se regăseşte în ambele variante.
La minutul 01.15 şi apoi 03.48 din varianta scurtă auzim inserate sunete specifice scenelor tensionate din filmele de suspans. În primul caz acest sunet apare exact după ce Ceauşescu spune „unităţile de grăniceri vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe” . Această secvenţă a fost plantată aici special pentru a forţa emoţia publică în a crede minciuna că Ceauşescu ar fi dat ordin să se împuşte demonstranţii. O să revin un pic mai jos la acest moment, pentru că el ne va mai dezvălui şi alte secrete. În cel de-al doilea caz sunetul apare după ce Ion Coman declară „a început sa se tragă deja”. În cele două variante din 2022 aceste sunete de asemenea nu mai apar (la minutele 4.26 şi 8.14). Probabil că noii dezinformatori şi-au dat seama că aşa ceva e un indiciu că întreaga mascaradă din 1989 e un film prost cu final tragic în realitate.
Există şi un al treilea parazit sonor în varianta scurtă, mult mai uşor de auzit, la minutul 05.45. Acesta ar fi putut fi o eroare, o greşeală inerentă, eventual preluată din sunetul filmului de suspans de unde s-au extras şi celelalte. Am păţit-o şi eu la editarea celor 2 episoade din „Poveste de corupţie”. În acest caz se aude o melodie veselă, nu pare să fi fost pusă intenţionat acolo deoarece vocea lui Ceauşescu se putea lipi de secvenţa anterioară mult mai credibil decât cu acest sunet.
Prostovanul care a manufacturat această discuţie din varianta scurtă nu s-a gândit că în timp vor apărea instrumente de analiză a sunetului sau un potenţial psiholog al istoriei precum eu, care le va deconspira minciuna. El a avut sarcina să facă cum necum şi să-l scoată pe Ceauşescu că a dat ordin să se tragă, şi a trişat cu plantarea acestor sunete din filmele de groază, care l-au dat mai mult de gol că această teleconferinţă e mânărită. Dar, pe moment, într-adevăr efectul a fost acela că Ceauşescu a părut a fi un vampir însetat de sânge.
Un alt indiciu al manufacturării acestei discuţii constă în trecerea mult prea bruscă de la o atitudine furioasă a lui Ceauşescu, specifică finalurilor sale de discurs, cu una calmă, specifică începuturilor. Aşa ceva se poate auzi clar la minutul 05.55, când se trece dintr-o dată de la un timbru vocal rapid, ridicat şi acuzator către unul lent, jos şi neutru. E nevoie de ore întregi pentru a ieşi din starea de irascibilitate pe care el a arătat-o în secvenţa anterioară, fapt ce e un alt indiciu că această teleconferinţă e făcută de fapt din cel puţin 2 alte teleconferinţe.
Întâmplarea a făcut ca în timpul în care lucram pentru acest documentar să lucrez şi la tehnicile de dezinformare din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” pe care o public în platforma Baldovin Concept, în special la cea a manufacturării. Am văzut imediat semnele unei manufacturări de probe în ceea ce se numeşte teleconferinţa din 17 decembrie 1989. La minutul 17:40 din varianta lungă Nicolae Ceauşescu face următoarea afirmaţie:
„…acum situaţia este şi mai gravă şi trebuie să spunem clar întregului popor, întregului partid şi să luăm toate măsurile pentru a putea să respingem orice încercări de amestec în România…”
Cum se face că, deşi a precizat că trebuie comunicat cu poporul, totuşi abia în 20 decembrie a ţinut un discurs la TV despre situaţia de la Timişoara? Cum se face că a plecat în vizită în Iran deşi situaţia era recunoscută de el însuşi atât de gravă? Observând aceste plantări de probe în sunetul original mi-a străfulgerat în minte ipoteza că această presupusă teleconferinţă din 17 decembrie 1989 a avut loc de fapt în data de 20 decembrie, adică atunci când a şi ieşit cu acel discurs televizat. Asta înseamnă că abia atunci i s-a spus lui Ceauşescu despre amploarea evenimentelor de la Timişoara, după modelul în care Securitatea planta marfă înainte de vizitele sale de lucru în magazine, şi o retrăgea după plecarea sa. Conform acestei ipoteze, răspunsul la întrebarea de mai sus constă în faptul că lui nu i s-a spus despre spargerile de vitrine de la Timişoara decât atunci în 20 decembrie, undeva la prânz, în timpul sau după marele miting de la format cu muncitorii încolonaţi. Probabil că până atunci el a ştiut doar despre protestul minor al enoriaşilor împotriva relocării lui Tokes.
Organizarea unei teleconferinţe de către Ceauşescu pe 17 decembrie, când la Timişoara protestele politice erau mai mult spargeri de vitrine, dar nu şi pe 20, când s-a întâmplat marele miting, mi se pare lipsit de sens în condiţiile precauţiei sale relativ la situaţia din întregul spaţiu est-european. Căzuse zidul Berlinului, căzuse Todor Jivkov în Bulgaria şi situaţia comunismului în Cehoslovacia şi Polonia nu era deloc roză. Putem specula faptul că Ceauşescu era în alertă la orice semn de dezordine socială. E absurd ca el să nu vorbească şi de marele miting din 20 decembrie, ci doar despre distrugerile de magazine din 16 ca şi cum s-ar fi întâmplat atunci. Nu există nicio referinţă la el în discursul său de la postul TV din seara zile de 20 decembrie, când a vorbit doar de protestul enoriaşilor lui Tokes şi de distrugerile de magazine din 16-17 decembrie, realizate de spărgători profesionişti de vitrine pe care i-am descris la ora 01.50 din documentar.
Faptul că ar fi ignorat protestul din 20 decembrie de la Timişoara în contextul stării sale de alertă are sens doar în foarte probabila posibilitate de a nu i se fi spus despre aşa ceva, ci doar despre distrugerile de magazine din 16. În acea perioadă e probabil că i s-a spus doar despre protestul minor al enoriaşilor lui Tokes, pe care Securitatea îl putea rezolva uşor, în virtutea experienţei cu protestele din 1987 de la Braşov şi cele din 1977 de la Lupeni. Dar nu exclud posibilitatea ca în 16-17 decembrie de fapt să nu i se fi spus nimic despre ce se întâmplă la Timişoara.
Această lipsă de reacţie din apariţia sa televizată mă duce cu gândul la faptul că el nu a ştiut de acest miting de pe 20. Această omisiune l-a făcut să pară un fel de găină mexicană în faţa majorităţii timişorenilor. Unii văzuseră mitingul din acea zi, alţii aflaseră de el de la cunoscuţi. La mitingul din 20 nu se întâmplase nimic din cele întâmplate pe 16, iar Ceauşescu părea un mincinos notoriu pentru populaţia locală dar şi pentru cunoscuţii lor din alte zone ale ţării. Prin urmare, conform zicalei româneşti „Cine minte şi fură”, el părea şi un hoţ şi criminal, în acelaşi timp, care minte cu o naturaleţe nonşalanţă, exact cum fac capitaliştii astăzi. Două zile mai târziu întreaga opinie publică românească va fi total convinsă că el ar fi minţit cu neruşinare despre distrugerile de magazine şi ideea protestatarilor huligani, când popularul actor şi regizor Sergiu Nicolaescu îi va da replica în lipsă la singurul post de televiziune cu acoperire naţională de atunci: „Nu sîntem nişte huligani! Sîntem români patrioţi...”. Cei mai mulţi erau într-adevăr români patrioţi, doar că foarte manipulaţi. Însă Ceauşescu foarte probabil că se referea de fapt la acei spărgători profesionişti de vitrine, care numai români patrioţi nu erau...
De aici putem deduce că au existat cel puţin 2 teleconferinţe, nu doar cea zisă în 17 decembrie menţionată mai sus în două variante. El a făcut o altă teleconferinţă imediat ce a aflat noi date, şi mai alarmante, despre situaţia de la Timişoara. Ulterior acestei deducţii logice, am găsit şi confirmarea faptică a ei în timp ce mă documentam pentru propriul documentar. Mai multe surse, printre care şi cartea lui Grigore Cartianu „Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal sălbatic”, editată de Adevărul Holding în 2010, atestă că a existat o a doua teleconferinţă susţinută de Ceauşescu cu capii partidului şi instituţiilor represive din diferite centre urbane din ţară, oficial datată în 20 decembrie. În cartea lui Cartianu găsim chiar şi o a treia teleconferinţă, oficial datată în 21 decembrie, nu doar cea presupusă ca datând în 17 decembrie. Stenograma celei din 20 decembrie 1989 se găseşte la pagina 448 din această carte, iar cea a celei din 21 decembrie se găseşte la pagina 464. În ambele se precizează faptul că e vorba despre teleconferinţă şi nu de vreo şedinţă tipică, faţă în faţă, sau vreo discuţie privată. Deşi cartea acesta s-a vândut în multe zeci de mii exemplare, totuşi teleconferinţa zisă din 17 decembrie dată ca variantă audio din mediul online e mai cunoscută.
Pe lângă asta, este foarte probabil că şi el a fost dezinformat că România ar fi fost atacată de Ungaria, la fel cum au fost dezinformaţi şi militarii despre care am detaliat la ora 01.43 din documentar. La minutul 19.49 din înregistrarea mascaradei de proces din 25 decembrie 1989 de la Târgovişte din varianta intitulată „Ceaușescu - Procesul și Execuția (integral, necenzurat) • 25.12.1989” (sau la minutul 9.34 dintr-o variantă mai scurtă), Nicolae Ceauşescu vorbeşte despre armatele străine intrate în ţară. Când am re-ascultat acest pasaj m-am gândit la cum au fost minţiţi militarii cu alarma „Radu cel Frumos” în acea perioadă; această alarmă consta în minciuna cum că armate străine ar fi invadat România, şi ţara ar fi fost în stare de război. Ceauşescu însuşi ar fi putut fi minţit să creadă asta după cum au fost minţiţi şi acei militari. În acest context ordinul lui Ceauşescu ca armata să iasă cu muniţie de luptă e foarte probabil să fi fost dat pentru apărarea faţă de acele fictive armate invadatoare.
Dacă suntem atenţi exact la cuvintele lui Ceauşescu spuse la minutul 01.15 din varianta scurtă a presupusei teleconferinţe din 17 decembrie observăm faptul că acest armament era destinat pentru unităţile de grăniceri, adică pentru cei ce păzesc graniţa nu pentru militarii din oraş. După cum am menţionat mai sus, el spune literal: „unităţile de grăniceri vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe”. Acest ordin a venit în urma faptului că el fusese în prealabil dezinformat că Ungaria atacase România şi era pe cale să treacă la o invazie; prin urmare el a făcut ce face orice comandant de armată, respectiv pregăteşte apărarea.
Observăm că apoi tema discursului lui Ceauşescu se mută subit dinspre unităţile de grăniceri de dinainte de sunetul parazitar de film la alte unităţi militare şi obiective din teritoriu atacate. Iată ce spune el la minutul 01.26:
„…oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat”
Deducem de aici că i se spusese că şi restul de unităţi militare fuseseră atacate de militari îmbrăcaţi în civil. Apoi spionajul civil a manufacturat aceste cuvinte pentru a da falsa impresie că el ar fi cerut împuşcarea demonstranţilor politici, despre care de fapt nu a fost informat că există. O dovadă faptică în sprijinul acestei idei se poate intui la pagina 466, unde putem citi următoarea afirmaţie a lui Ceauşescu din teleconferinţa din 21 decembrie:
„Cine îndrăzneşte să lovească, trebuie să fie lovit şi trântit la pământ, inclusiv în întreprinderi trebuie să se facă acest lucru. Nu trebuie să se ajungă la folosirea armelor, dar trebuie folosite toate mijloacele.”
O astfel de afirmaţie confirmă ceva mai clar ceea ce am spus la ora 02.24 din documentarul meu; observăm în ea că Ceauşescu cere literal să nu se tragă în manifestanţii anti-comunişti, deşi aceştia trebuiau opriţi prin „toate mijloacele”. Există clar aici o oarecare ambivalenţă în exprimare şi chiar în gândire, deoarece în noţiunea „toate mijloacele” include şi cea a represiunii cu gloanţe. Exprimarea lui atestă puterea incredibilă de manipulare pe care o are spionajul civil, nu doar asupra lui cât şi asupra noi toţi. În urma lui, unii dintre supravieţuitorii atacului de la Pearl Harbor au ajuns să creadă că sînt realmente nebuni gândindu-se la evenimentele pe care le-au observat cu ochii lor, precum interceptarea avioanelor cu 50 minute înainte de atac, şi lipsa de alertare a bazei, sau auto-sabotajul asupra navei USS Arizona, despre care am detaliat în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”.
În acelaşi fel, la minutul 14 din înregistrarea acestui simulacru de proces de la Târgovişte, Ceauşescu spune în mod expres că nu a dat ordin să se tragă în demonstranţi şi că există dovada în teleconferinţă. Acest ordin nu există spus în mod expres nici în teleconferinţa lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie şi cu atât mai puţin în vreuna dintre cele două stenograme deja menţionate. Însă putem deduce că prin colajul unor elemente luate din cele două teleconferinţe s-a realizat cea datată din 17 decembrie, ce a fost anterior publicată. Ulterior, la pagina 471 din cartea mai sus menţionată, Grigore Cartianu prezintă o altă stenogramă , cea a şedinţei CPEx din 22 decembrie 1989, care are un pasaj şi mai clar în această privinţă. Ceauşescu zice acolo (pagina 474):
„Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele.”
Putem deduce că aceste 2 teleconferinţe din 20 şi 21 decembrie nu au fost publicate în variantă audio pentru că niciuna nu susţine mistificarea generală ce ni s-a servit timp de 35 de ani cum că Ceauşescu ar fi dat ordin să se tragă în demonstranţii politici. Nu există în mediul online înregistrările acestor teleconferinţe, tocmai pentru că, analizate atent, în special în special cea zisă din 21 decembrie, se va fi observat că de fapt Ceauşescu nu a dat ordin să se tragă în manifestanţii politici, fie ei şi de opoziţie. Publicarea lor ar fi însemnat subminarea propriului demers dezinformaţional. Însă există încă în mediul online intervenţia şefului Marelui Stat Major, Ştefan Guşă , din data de 22 decembrie de la TVR intitulată „Guşă: Poziţia mea nu se judecă acuma. TVR 22 decembrie 1989” :
„Chiar acum mă întorc de la Timişoara. Vreau să vă spun că s-a făcut o crimă cu generalul Milea, pe care-l cunosc de când eram copil. Acolo toate lucrurile s-au liniştit. Toate unităţile sînt în cazărmi. Deja de două zile am dat ordin să se intre în cazărmi (…). În toate unităţile din Banat oamenii au înţeles de două zile şi-au intrat în cazărmi (…) Toţi militarii mă cunosc. Poziţia mea nu se judecă acum, o s-o vedeţi la Timişoara cum a fost. Am reuşit să împiedicăm un măcel în masă (…)”.
Cum a ajuns la Timişoara, Guşă a fost şocat de alarma „Radu cel Frumos” despre care nu ştia nimic, după cum la fel au rămas şi ofiţerii locali pe care Topliceanu îi minţise direct sau indirect că ordinul ar fi fost dat de ministrul Milea prin însuşi şeful Marelui Stat Major. Prin urmare, el a contramandat alarma şi le-a cerut tuturor militarilor retragerea în cazărmi. Observaţi atent propoziţia „de două zile am dat ordin să se intre în cazărmi”! Asta înseamnă că el şi cu restul de ofiţeri trimişi la Timişoara, menţionaţi de Ceauşescu în acea teleconferinţă, au fost nu pe 17 aşa cum minte acea înregistrare, ci cu două zile în urmă faţă de data curentă, 22, adică pe 20, conform cu deducţia mea din discursul lui Ceauşescu. Acum înţelegem de ce Guşă a fost destituit şi marginalizat de agenţii CIA care au preluat puterea; el era dovada vie că Ceauşescu nu era vinovat de împuşcaţii de pe data de 16 şi 17 decembrie de la Timişoara, deoarece nu a ştiut nici de proteste anti-regim şi nici de alarma „Radu cel Frumos”. Lăsarea lui în funcţie de conducere şi în spaţiul public ar fi compromis manufacturarea dovezii că Ceauşescu ar fi dat ordin să se tragă în manifestanţi. Condamnarea la închisoare atât a lui Guşă cât şi a restului de ofiţeri a avut rol de intimidare stalinistă pentru a-i face să-şi ţină gura, după cum voi arăta în capitolul 4 .
Ideea cum că ar fi existat doar o singură teleconferinţă, respectiv cea zisă din 17 decembrie, aşa cum o vedem în cele două variante de mai sus, este o altă minciună gogonată, similară cu multele minciuni care ni s-au vârât pe gât în aceşti 35 de ani de către dictatura capitalistă, specialistă în manufacturarea de false probe. Dacă vor decide să ne respecte ca naţiune, CIA va da publicităţii în viitor şi această înregistrare, poate şi altele, ţinute ascunse până astăzi. Dar mă îndoiesc că CIA ar respecta vreun popor, inclusiv propriul popor, cel american, aşa că sînt sceptic în privinţa asta.
Pe tot parcursul acelei stenograme a şedinţei CPEx din 22 decembrie 1989 se vorbeşte despre reţeta cu muncitori încolonaţi folosită la Timişoara pentru formarea mitingului din 20 decembrie, pe care l-am descris la ora 02.12. Dacă e adevărat ce se spune în ea, atunci putem crede că abia atunci în 22 Ceauşescu a aflat de marele miting din 20 de la Timişoara. E foarte probabil ca acelaşi lucru să se fi întâmplat şi în 22 decembrie la Bucureşti, şi muncitorilor din marile complexe industriale să le fi fost dat liber în schimbul susţineri lui Ceauşescu la acel nou miting. Deocamdată nu am găsit mărturii în acest sens dar există filmări cu muncitorii îndreptându-se de voie spre casele lor după terminarea mitingului din 21, nefiind reîmbarcaţi în autobuze şi trimişi în fabrici. E foarte probabil ca acelaşi lucru să se fi întâmplat şi pe 22, oamenii mergând în piaţă de curiozitate. Am demonstrat în documentar la ora 02.59 faptul că mitingul din 21 a fost creat tocmai pentru a manufactura „întoarcerea armelor” împotriva lui Ceauşescu într-un fel de 23 august reloaded, ca o a doua capcană în care se va prins poporului român. Aşa că e foarte probabil ca muncitorii să fi primit liber într-adevăr în data de 22 decembrie şi că acei curioşi neutri pe care eu i-am prezentat la ora 03:02:44 erau unii dintre ei care s-au gândit să mai rămână în zonă o perioadă, să vadă ce se mai întâmplă.
Prin urmare, majoritatea afirmaţilor din teleconferinţa datată oficial pe 17 decembrie foarte probabil au avut de fapt loc pe 20, iar cele datate în 20 şi 21 au avut ambele loc în 21. Apoi, în 22, după ce spionajul civil a văzut că populaţia nu iese masiv în stradă, i s-au tăiat lui Ceauşescu total căile de comunicaţie şi au trecut la alt nivel, după cum voi arăta în secţiunile următoare. În 22 decembrie Ceauşescu n-a mai putut comunica prin aceste instrumente avansate, fapt confirmat de ieşirea lui scurtă la balcon cu portavocea. Nereuşind să comunice cu protestatarii care au aruncat obiecte spre el, Ceauşescu a fost manipulat să meargă la un alt centru de comandă, iar subordonaţii şi opinia publică a fost manipulată să creadă că ar fi fugit. Acest fapt este contrazis de el însuşi literal în simulacrul de proces de la Târgovişte dar şi din acţiunile sale în general. Voi reveni la această temă în secţiunile ulterioare.
Al doilea argument în sprijinul ideii de manufacturare a ordinului de tragere constă în faptul că stenogramele însele au fost modificate prin alterare sau chiar plantare de probe.
Un caz de plantare de probe spre manufacturare a stengoramelor este discrepanţa dintre ce spune fişierul audio al teleconferinţei şi ce spune stenograma publicată în articolul „STENOGRAMA TELECONFERINTEI din 17 decembrie 1989” din web-siteul „amintiridincomunism” . În stenogramă se spune:
„Şi nu trebuie să admitem, şi oricine, şi străinii, dar şi din ţară, care sînt prinşi că desfăşoară activitate antisocialistă trebuie loviţi fără cruţare, fără nici un fel de justificare. „
În fişierul audio auzim:
„care sînt prinşi că …, trebuie loviţi fără cruţare”
După „că” urmează o milisecundă de editare audio, în care nu intră în nici un caz grupul de cuvinte „desfăşoară activitate antisocialistă” . Acestea sînt cârpite ulterior în stenogramă cu scop dezinformaţional. Putem intui că acelaşi lucru s-a făcut cu însuşi fişierul audio, doar că atunci treaba a fost făcută mai grosier.
Există şi unele erori de convertire audio în text, care pe vremea aceea se făcea desigur cu creionul în mână şi cu căştile. De exemplu, în stenograma preluată de Grigore Cartianu în cartea sus menţionată la pagina 442, s-a transcris greşit „inadmisibile” în loc de „interminabile”. De asemenea, există câteva inexactităţi în transcriere; la aceeaşi pagină 442, regăsim „a fost pregătit din timp de agenţii din străinătate”, şi în înregistrarea audio există „a fost pregătit din timp de agenţiile străine din străinătate”.
Alteori discrepanţa dintre înregistrare şi stenograma din cartea lui Cartianu este mult prea mare, aşa cum se aude la minutul 09:14 din varianta lungă :
„Vă raportez că acuma am vorbit cu ei pentru a merge la divizie să vedem cele trei coloane. După aceea am chemat aici pe şeful securităţii, pe şeful miliţiei, care sînt lângă mine! Şi organizăm aşa cum aţi ordonat!”
În stenograma din carte acest pasaj se reduce la:
„Acum am mers cu ei şi merg să vadă cele trei coloane.”
La minutul 3.10 din varianta scurtă lipseşte propoziţia „Aceasta este prima problemă.” La minutul 3.55 lipseşte fragmentul:
„Coman vă raportează. 07:13 Nicolae Ceauşescu: Să fie-n sală, de ce n-au venit în sală? Vă rog transmiteţi-le ordinul meu! Acţionează în calitate de situaţie de luptă! Activitatea fiecăruia o judecăm ca atare.”
La minutul 5.00 lipseşte propoziţia „Generalii care au mers cu tine unde sînt?” La minutul 5.51 lipseşte propoziţia „Dacă asupra acestor probleme e vreo neclaritate? Nu?”
La pagina 170 din cartea „Decembrie 89. Lovitura de stat a confiscat Revoluţia Română”, autor Şerban Săndulescu, editată de Omega Press Investment în 1996, colonelul Stanciu afirmă că o anumită stenogramă a fost reconstituită din memorie, conform cu cele arătate mai sus. Ne putem imagina că şi anumite date puteau fi adăugate „la presiune”.
Aşadar inclusiv aceste stenograme e foarte probabil să fi fost modificate, aşa că trebuie cântărit cu mare atenţie ce este adevărat şi ce nu, la fel cum psihanalistul trebuie să facă cu pacientul care poate fabula la un moment dat. Iată cum în cele din urmă ingineria socială din 1989 a reuşit prin aceste manufacturări de text de stenograme şi de fişier audio. Spionajul civil a venit cu acest „mic ghiont” decisiv, pentru a face ca noul Braşov 1987 să reuşească, respectiv printr-o uriaşă campanie de dezinformare care, vedem, are efect până astăzi, la 33 de ani de la acele evenimente. Ştiind de existenţa trupelor de scutieri din cadrul Ministerului de Interne, Ceauşescu nu avea niciun interes să folosească gloanţele armatei în împrăştierea manifestanţilor. Aceste trupe o puteau face cu uşurinţă, pentru că în aşa ceva erau specializate. Însă, în loc să împrăştie manifestanţii, conform rolului lor, în 21 decembrie se vede că ele blocau ieşirea lor din centru, după cum se vede din filmările din sediul CC şi din hotelul Intercontinental. Curioşii care veniseră să vadă cu ochii lor ce se întâmplă, nu mai puteau părăsi zona. La Timişoara alarma „Radu cel Frumos” au ţinut scutierii departe de manifestanţi, de teama luptei cu soldaţi străini deghizaţi în civili. La Bucureşti, ordinele date lor au fost pe de-a’ndoaselea. Pe 22 decembrie ei nu s-au mai întors deloc şi sediul CC a rămas neapărat şi cu uşile deschise, invitând astfel manifestanţii să intre şi să-l ucidă pe dictator. Clădirea trebuia apărată de cineva, şi atunci Ceauşescu a cerut trupe de la MApN, convins fiind că Securitatea şi MI în general trădează. Şi iată cum s-a manufacturat un fals ordin al său de reprimare cu gloanţe a manifestanţilor. În următoarea secţiune voi descrie într-un mai mare grad de detaliu decât în documentar cum a fost manipulată opinia publică să se revolte, prin cultivarea imaginii diabolice a lui Ceauşescu .
