Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.2.3. 4 inginerii sociale majore de manipulare a instituţiilor represive să încalce Constituţia şi legile aferente în decembrie 1989 şi să-l abandoneze pe Ceauşescu
Un alt detaliu foarte interesant care nu a mai încăput în documentarul meu „Eroii au murit.1989. CIA” este modul în care instituţiile represive precum Armata, Securitatea şi Miliţia au fost manipulate să-l abandoneze pe Ceauşescu şi să încalce astfel legislaţia. În privinţa libertăţii de expresie, se ştie, regimul Ceauşescu era mai strict decât cel de astăzi. După cum am menţionat anterior, articolele 28 şi 29 din Constituţia Republicii Socialiste România spun:
„Art. 28.
Cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor.
Art. 29.
Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. Orice asociaţie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisă. Participarea la astfel de asociaţii şi propaganda cu caracter fascist sau antidemocratic sunt pedepsite prin lege.”
Observăm că articolul 29 interzicea literal opţiunile politice liberale, ca opuse celor „socialiste”. Prin urmare, un miting în care se scanda „Jos Ceauşescu!” sau „Jos comunismul!” era ad litteram unul anticonstituţional. Astăzi pare frustrant, deşi diferenţa faţă de acele vremuri este mult mai mică decât pare* . Vom vedea în următorul capitol că această diferenţă e cosmetizată să pară una mare, fapt ce a contribuit la ingineriile sociale care au manipulat poporul să iasă în stradă atunci.
Am re-postat aceste articole din Constituţia RSR pentru a arăta că toate instituţiile represive o încălcau odată cu tolerarea oricărei manifestaţii anti Ceauşescu şi anti comunism. Chiar dacă haosul din 1989 ar fi fost făcut exclusiv de KGB, aşa cum susţin în cor istoricii, tolerarea sa încălca majoritatea articolelor din legea nr.14 din 28 decembrie 1972 privind organizarea apărării naţionale a RSR . Dintre ele se remarcă jurământul militar precizat la articolul 35, care spune:
„Militarii depun juramintul militar de credinta poporului si patriei. Juramintul militar are urmatorul cuprins: "Pentru indeplinirea datoriei sacre de aparare a patriei inscrisa in Constitutie, eu........, cetatean al R.S.R., intrind in rindurile fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele socialiste. Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai ordinele comandantului suprem, cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atit in timp de pace cit si in timp de razboi. Jur sa nu-mi precupetesc singele si viata pentru a apara pamintul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei, cauza socialismului. Daca voi calca juramintul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor R.S.R.".
Acelaşi lucru e repetat la articolul 41 din Constituţia RSR:
„Apărarea patriei este datoria sfântă a fiecărui cetăţean al Republicii Socialiste România. Călcarea jurământului militar, trădarea de patrie, trecerea de partea inamicului, aducerea de prejudicii capacităţii de apărare a statului, constituie crimele cele mai grave faţă de popor şi sunt pedepsite prin lege cu toată asprimea.”
După cum am arătat încă din introducerea acestui documentar, în data de 21 decembrie contestatarii lui Ceauşescu erau undeva la 1000 de oameni, care mărşăluiau nemulţumiţi pe stradă după finalizarea mitingului cel mare făcut cu muncitori. Ei au încercat deturnarea acestui miting spre a deveni o contra-manifestaţie însă au eşuat, după cum am arătat în documentar. În mod normal, un om simplu renunţă să mai protesteze când vede că opoziţia are asemenea susţinere populară. Dar nu şi acei 1000 de infiltraţi. Pentru că rolul lor era acela de a da impresia unei revolte sociale majore împotriva lui Ceauşescu, cu concursul unei uriaşe campanii de manipulare media. Aşa cum din 60 de morţi la Timişoara CIA a făcut 60 000, la fel s-a făcut şi cu cei 1000, posturile occidentale anunţând proteste anti-regim de sute de mii de oameni. În oglindă, peste aproape 30 de ani, când în jur de 200 000 de români strigau „Jos comunismul!” pe 10 august 2018, dictatura capitalistă i-a reprimat, că doar comunismul e partenerul ideologic de bază al capitalismului, pe care să se dea vina.
Abia după ce populaţia a început să fie deportată economic în Occident au început să apară mărturii ale participanţilor la mitingul din 21 decembrie 1989; aşa au ajuns în presă informaţii despre unele inginerii sociale precum vuietul venit din altă parte a protestului sau despre anumiţi protestatari radicali cu AKM-ul sub haină care erau ofiţeri îmbrăcaţi în civili, după cum am arătat în documentar începând de la ora 01.50. Cert este că, dacă nu se ştiau parte a unui plan implacabil, cei 1000 de infiltraţi nu şi-ar mai pierdut timpul pe străzi văzând că inclusiv în Bucureşti, spaţiul cel mai occidental din România la acea dată, raportul dizidenţilor este de maxim 15%. Dincolo de ilegalitatea pasivităţii în tolerarea acelor protestatari, care atunci săvârşeau o ilegalitate, nicio instituţie represivă nu trece de partea celor 15 % în acest context.
Am arătat în secţiunea anterioară cum spionajul civil a pregătit terenul pentru falsificarea imaginii lui Ceauşescu ca dictator stalinist prin manufacturarea dovezilor incriminante la adresa lui. Alarma mincinoasă „Radu cel Frumos” l-a dezinformat că armate străine au invadat România, suficient ca să atragă ordinul său de a pregăti armata pentru ripostă în scop de apărare. Acest lucru a condus la mobilizarea militarilor în unităţile militare, fapt care a adus panică printre rudele şi cunoscuţii lor.
Mai mult decât atât, am arătat într-o altă secţiune anterioară cum înregistrarea teleconferinţei în care Ceauşescu cere pregătirea de război a armatei a fost manufacturată spre a părea îndreptată împotriva unor civili protestatari politici , deşi acest lucru nu era ilegal conform Constituţiei de la acea vreme. În urma directă a acestor manevre de inginerie socială au murit oameni. Ele au fost cauza principală a morţilor de atunci, nu cauze secundare. După cum am menţionat în documentar, au fost vânaţi în special capii protestatarilor, cei care riscau să devină populari şi să preia puterea, destinată a fi încredinţată unor inşi şantajabili sau chiar agenţi dubli. Cei mai mulţi dizidenţi au fost lăsaţi spre a deveni dovezi vii asupra autenticităţii celor petrecute atunci. În schimb, cei curioşi, neutri sau chiar ghinionişti au fost sacrificaţi pentru crearea unui cât mai mare număr de victime, care apoi să fie puse pe seama lui Ceauşescu, după modelul tehnicii de dezinformare a antecedenţei (falsei cauze) .
După cum am spus deja în secţiunea anterioară, de fapt acest plan al unui bilanţ cât mai negru ţintea însăşi armata, care apoi avea să supună şi să controleze Securitatea în intenţia de a contracara acuzaţia iniţială de ucigaşă a poporului. Astfel Securitatea a ajuns să fie legată cu mâinile la spate şi, spre deosebire de Braşov 1987, a fost paralizată în a stopa revolta.
Există patru acţiuni decisive pentru planul de manipulare a instituţiilor represive spre a „întoarce armele” împotriva lui Ceauşescu şi a ordinii de stat, încălcând astfel jurământul şi legile ţării. Prima a fost o manifacturare de probe în documente , manifestată prin acuzaţia asupra armatei de împuşcare a protestatarilor şi ameninţarea invaziei sovietice camuflată în ajutor. Celelalte două au fost a manifacturări de probe în realitatea obiectivă, respectiv uciderea generalului Vasile Milea şi desfigurarea fostului campion mondial cu echipa naţională de handbal a României, Dan Marin, care lucra în Securitate după retragere. Am să le analizez în continuare pe fiecare.
2.2.3.1. Acuzaţia implicită a generalului Nicolae Militaru asupra armatei făcută prin ordinul „Opriţi măcelul!”
Indicativul „Radu cel Frumos” a permis în primul rând manipularea lui Ceauşescu să ceară înarmarea militarilor cu muniţie de război, ce va fi apoi manufacturată ca ordin de represiune împotriva manifestanţilor politici . Apoi ea a dus la manipularea în masă a armatei să îl abandoneze şi să încalce astfel legislaţia şi regulamentele militare. Acuzaţia asupra armatei de reprimare a protestatarilor a fost formulată succint iniţial de Sergiu Nicolaescu în data de 22 decembrie în jurul orei 13 la televiziunea publică TVR, singura cu acoperire naţională. A urmat apoi o acuzaţie sistematică din partea generalului în rezervă Nicolae Militaru făcută tot la TVR, în jurul orei 14. Această acuzaţie a fost ascunsă subtil în forma unui mesaj umanist lansat, prin îndemnul „Opriţi măcelul!”. Înainte de a formula această propoziţie, Militaru a enumerat majoritatea comandanţilor forţelor armate din ţară, fapt ce promova ideea că în toată ţara ar fi avut loc proteste împotriva regimului.
Această propoziţie nu comunica atât existenţa unui măcel, fapt fals în general, cât mai ales falsa existenţă a unei revolte generalizate în România la acea dată. Nu exista niciun măcel atunci pentru că nu exista nicio revoltă generalizată. Această afirmaţie este o strategie tipică de manipulare capitalistă la care comuniştii erau începători; ei o aplicau la 10% din potenţialul ei aşa cum îl vedem în PR-ul, marketingul şi publicitatea capitaliste . După cum am arătat în documentar la ora 02.12, mitingul din 20 decembrie de la Timişoara a fost manufacturat prin ordine date pe linie ierarhică muncitorilor spre a ieşi în stradă după modelul celor manufacturate cu asistaţi sociali aduşi de PSD cu autobuzele. Am văzut apoi în subcapitolul anterior că foarte probabil morţii de la Cluj de pe 21 nu există iar cei de la Bucureşti au fost mutaţi „din pix” din zilele următoare. Absurditatea capitalismului a permis ca unii dintre ei să fi asistat la propria moarte uitându-se la televizor atunci când Militaru rostea acele cuvinte. Dar chiar şi dacă cei 80 de morţi daţi oficial în data de 21 la Cluj şi Bucureşti ar fi reali, acesta nu s-ar fi realizat prin represiunea clasică a forţelor de ordine la adresa unor manifestanţi anti-regim, aşa cum se făcuse constant în istorie, ci prin vânări de neutri politici.
Pe lângă mistificarea existenţei unei revolte generalizate, „Opriţi măcelul!” era în măsură să-i acuze pe toţi militarii care l-ar fi sprijinit pe Ceauşescu de complicitate la măcel. Majoritatea ofiţerilor ştiau că nu avusese loc niciun măcel. Ei ştiau că majoritatea acţiunilor lor fuseseră efectuate cu muniţie de manevră, cu gloanţe oarbe. Apoi ştiau că acei câţiva militari care trăseseră, o făcuseră la întâmplare. Dacă cineva fusese atins de gloanţe, atunci asta se datorase în mare măsură ghinionului, nu intenţiei de represiune. Aşa ceva nu însemna nici pe departe un măcel. Însă faptul că Televiziunea fusese ocupată de anticomunişti le-a comunicat ofiţerilor de rang înalt că procesul de înlăturare a dictatorului e o operaţie mult mai complexă decât 2-3 mii de protestatari din stradă, şi că procesul de detronare a lui Ceauşescu e ireversibil. La acea dată nu exista vreun măcel dar se putea face unul în viitor special pentru a-i acuza şi condamna pe viitor pe cei care erau dispuşi să urmeze legislaţia şi să se opună planului CIA. Cei care ar fi fost dispuşi să apere Constituţia şi pe preşedintele Ceauşescu riscau să fie astfel judecaţi în viitor ca opresori ai poporului şi să ia asupra lor crimele făcute până atunci, aşa cum erau ele exagerate în special de Radio Europa Liberă.
În acel moment, militarii analizau situaţia în intenţia de a întrevedea un deznodământ al acelor momente. Cei de rang inferior nu doreau să tragă în manifestanţi de teama de a nu fi judecaţi de un potenţial nou regim. Gloanţele capătă o amprentă unică la ieşirea de pe ţeavă, aşa că se poate identifica arma din care au fost trase. Recuperarea unor astfel de gloanţe din eventualele cadavre îi putea incrimina pe cei ce le-au tras. Dar cei de rang superior erau în mare cumpănă între a da un verdict clar privind poziţia lor. Ei riscau pedepse sau destituiri în cazul în care Ceauşescu se întorcea la putere pentru faptul că au încălcat legislaţia şi au permis proteste împotriva socialismului şi a comandantului suprem. Pe de altă parte, noua putere îi putea şi ea acuza de pact cu vechiul regim şi condamna pentru posibilele crime puse în cârca acestuia. Fiecare dintre ei voiau să vadă semnele implicării unor forţe în acele evenimente şi să calculeze riscul.
2.2.3.2. Ameninţarea armatei sovietice de invazie camuflată în ajutor.
Această manevră dibace de manipulare prin acuzaţie a fost dublată de o a doua, respectiv cererea ajutorului armatei sovietice anunţată de crainicul George Marinescu în dimineaţa zilei de 23 decembrie la TVR, după cum se poate vedea în videolul intitulat „George Marinescu anunță la TVR în 23 decembrie 1989 că s-a cerut ajutor sovietic” . Această manevră dezinformaţională a fost a doua mare acţiune menită să convingă armata să-şi schimbe orientarea politică. Nicolae Militaru fusese trecut în rezervă după ce fusese deconspirat ca agent GRU, agenţia de spionaj militar sovietic. Majoritatea ofiţerilor de rang înalt ştiau lucrul acesta şi tocmai de aceea au făcut acel protest din 1990 pentru schimbarea lui din funcţia de ministru al apărării. În anii aceia el se afişase ostentativ la ambasada sovietică, aşa că a fost văzut de foarte mulţi ce au dus apoi zvonul mai departe.
Acelaşi lucru îl făcea în oglindă spionul CIA Mircea Răceanu, prins de contraspionajul românesc cu o listă uriaşă de nume ale unor oameni din poziţii cheie în statul român care ar fi fost colaboratori CIA. Mulţi cred astăzi că acea listă ar fi fost o cacealma, menită tocmai pentru a-i convinge pe securiştii neracolaţi că apărarea comunismului e o cauză pierdută. Un singur securist dacă ar fi tras în plin în protestatarii din marile oraşe, în aşa fel încât să cadă între 5 şi 10 oameni în acelaşi timp, aşa cum se întâmplă de obicei, era suficient ca locul să se golească. Dacă lista lui Răceanu chiar a existat şi nu e vreo mistificare ulterioară, atunci ea a dus la pasivitatea securiştilor în decembrie 1989 faţă de protestatari, morţii fiind selectaţi de lunetiştii CIA între neutrii politici sau dezinformări încrucişate cauzatoare de foc fratricid.
Acelaşi rol l-a avut faţă de Armata Română imaginea cu Nicolae Militaru chemând pe cea sovietică în ajutor. Acest „ajutor” i-a paralizat pe cei care îl ştiau ca spion GRU, deoarece Armata Română nu putea face faţă unui asalt sovietic. În acest context, militarii care erau dispuşi să nu încalce Constituţia şi legile ţării, apărându-l pe Ceauşescu, erau ameninţaţi de a fi catalogaţi drept terorişti de această manevră genială de manipulare. Ca s-o spunem mai pe şleau, dârzii militari care băteau pas de defilare ameninţători precum doi masculi înainte de luptă, au făcut pe ei de frică atunci când au auzit că e posibil să vină ruşii…
Această dezinformare pare să se înscrie în tehnica consecutivităţii (a falsului efect) , prin care s-a dorit manufacturarea mistificării „teroriştilor”. Dar chiar şi dacă o facţiune din armată ar fi decis să reziste la ameninţarea cu invazia sovietică, rezultatul ar fi fost acelaşi, iar dezastrul şi mai mare. Spionajul civil plănuiseră totul în detaliu şi nu se putea ieşi din această campanie gândită timp de aproape un deceniu. Eu sînt convins că, sub interesul CIA, armata sovietică chiar ar fi intrat în România în decembrie 1989 pentru a „opri măcelul”, până când toţi militarii ar fi „fraternizat cu revoluţia”. Perspectiva unei astfel de opriri a „măcelulului” ar fi condus la un număr cel puţin dublu de morţi cu armata sovietică în ţară, prin inginerii sociale precum cea de la aeroportul Otopeni, iar militarii de carieră au simţit imediat asta. Aşa că, decât un război cu URSS care ar fi dus la acelaşi deznodământ, marea majoritate a militarilor au preferat să se supună planului şi să-l abandoneze pe Ceauşescu.
Putem admira de la distanţă acest exerciţiu de manipulare practicat de CIA pe armata română atunci, ca o manifestare a răului absolut. Credincioşii creştini pot descrie aşa ceva ca o acţiune directă a Diavolului. Prin ea nu doar că armata română a fost convinsă să-şi abandoneze principala menire, dar a manufacturat şi ideea general acceptată că la originea haosului din decembrie 1989 din România s-ar afla URSS. CIA şi-a şters astfel într-un mod aproape impecabil urmele prin agenţii dubli din KGB şi GRU, cu care bătuseră palma înainte, aşa cum am arătat în prima oră a documentarului meu.
Pe lângă aceste două manevre geniale de manipulare în masă mai există încă două, respectiv uciderea generalului Vasile Milea şi desfigurarea handbalistului de performanţă retras din activitate Dan Marin, despre care voi detalia în următorul articol.
* Astăzi nu e mare diferenţă faţă de ce era atunci nu doar în România ci în absolut toate ţările occidentale; deşi literal libertatea de expresie este garantată, la scurt timp de la începutul unui miting vin nişte băieţi în uniformă care te mint că sînt acolo ca să te protejeze dar de fapt în cel mai bun caz te intimidează cu armele lor. În cele mai rele cazuri te iau la bătaie, te arestează sau te amendează. Deşi demagogii sânt doar marionetele spionajului civil, libertatea de expresie nu are şi consecinţe politice majore. Faptul că preşedintele G.W. Bush a ajuns la o încredere populară de sub 10 % în ultimii ani ai mandatului în SUA nu a dus la schimbarea lui din funcţie, conform principiilor democraţiei. La fel nu s-a întâmplat cu toţi preşedinţii aleşi de după 1996 în România. Măcar dictatura comunistă era într-atât de onestă încât să-ţi spună verde în faţă să nu mai protestezi că nu vei obţine nimic din asta.
