Eroul care se ascunde în noi

Probabil ca in crize de subiecte M. Badea a luat la ironizat asanumitele „Chuck Norris fatcs” in emisiunea ”In gura presei”. cu pe care El le-a cataloga drept a lui „bancuri imbecile” . Orice banc poate fi imbecil pana la urma chiar si cele mai bune daca sunt spuse la infinit. Din pacate el ori nu a inteles ori s-a facut ca nu intelege ce e cu ele. Ele nu sunt de fapt bancuri, cel putin in sensul clasic al bancului. Adica ce se numeste in folclorul contemporan „caterinca”. Sunt niste simple parodii fata dupa filmele lui. Scopul lor e in principal de a le lua la misto pur si simplu. S-ar putea ca asta sa il deranjeze pe Badea tinand cont ca lui ii place boxul si, prin urmare si filmele cu cafteala. Dar s-ar putea sa nu le stie deoarece sunt chiar naspa desi, fiind om de televiziune, e putin probabil sa nu fi auzit de ele si vazut macar in treacat la ProTv asa cum am facut si eu cand eram student.
Chuck Norris a fost vizat de aceste mistouri pentru ca el nu arata a bataus notoriu. Pe fata lui Bruce Lee se vedea din start agresivitatea. Jet Lee sau cum il cheama pe asta care a facut coregrafia de bataie din „Matrix” are abilitati iesite din comun de miscare. Arnold a iesit campion la culturism. Ei bine, dintre totii batausii lumii cel mai fraier pare cu adevarat Chuck Norris. Ar mai fi Van Damme dar macar asta e cat de cat dragut la figura, mai face un spagat, mai da cu piciorul, mai una alta. Parca mai merge. Parca il intelegi ca se lupta pentru o femeie, ca e indragostit sau un mascul feroce. Dar Chuck Norris este cu adevarat o gaina karatista. Nici dragut nu e, nici musculos, nici foarte rapid in miscari si parca nu se suprapune peste tiparul hollywoodian de luptator erou. Numai acei blugi stramti pe corp parca il opresc sa ridice piciorul asa cum o face Van Damme. El in film e de fapt un biet functionar public care a avut vise de erou dar care a ramas un provincial ce se vrea fi discret si misterios. Insa dincolo de ambitiile si sperantele copilariei a ramas acel om banal. Viata lui apare doar fortat misterioasa pentru ca in oraselul lui de provincie nu se intampla nimic. Multi dintre acesti intarziati fac exercitii pe cersetori sau pe amarati crezand ca se bat cu Al Capone. De asta filmele lui Chuck Norris a avut succes la omul de rand care arata modest dar crede ca in rucsacul sau poseda bastonul de maresal.
Imi vin in minte o gramada de vecini sau colegi de camera la camin care trageau de fiare ca disperatii si tot constitutie de gaina schiopa aveau. Mi se pareau extrem de amuzanti sa ii vezi ca desi se chinuie totusi „trapezul” toracelui lor avea baza mare tot jos. Ca fapt divers, imi vine in minte ca ei numeau trapezul acel ansamblu de muschi din lateralul trunchiului care se numesc de fapt „rotunzi” si care, dupa exercitii specifice pot da forma de trapez (cu baza mare sus fireste) trunchiului. Am aflat si eu la anatomie in facultate ca de fapt muschiul trapez pare mai mult un romb si are insertia superioara undeva in vertebrele coloanei cervicale iar cea inferioara in cele ale coloanei lombare. Insertiile laterale se fac pe coaste si fibrele lui trec exact pe langa rotunzii pe care colegii mei ii numeau atunci gresit „trapez”.
Fiecare dintre noi adultii am avut o perioada de eroism in adolescenta iar aceste parodii vin de fapt sa ironizeze acea perioada in care ne credeam superman. Cam toti paream un Chuck Norris modesti dar care asteptam momentul sa salvam lumea. Ironizarea unei astfel de mentalitati poate fi perceputa ca lipsita de umor daca cumva inca mai esti prizonierul ei. Fireste cele mai multe sunt proaste, in special cele adaugate de „poetii autohtoni” in care apare si Elodia. Dar unele dintre astfel de „bancuri” sunt cu adevarat savuroase:
„ Chuck Norris a fost primul om care a reusit sa invinga zidul la tenis”
sau:
„ Chuck Norris nu doarme niciodata: el asteapta”
sau:
„Chuck Norris nu va fi niciodata clonat. Daca s-ar lupta cu propria clona asta ar insemna sfarsitul uniersului”.
„ Chuck Norris nu are tata. El se intoarce in timp pentru a se inpaterna. ”
Asta arata abilitati si ambitii personale adolescentine ale unui om care a ramas inca la acele „vise” ale copilariei unde el bat pe toata lumea si ramane in final cu gagica :)).
E posibil ca insusi Badea sa fi fost vizat. El se lauda el ca s-a luptat cu Doroftei ca nu stiu ce dar el nu are fata de boxeur. Cand aveam 9 -10 ani si voiam sa bat pe toata lumea pentru ca toata lumea ma putea bate as fi vrut sa merg si eu la box la fel cum unii dintre colegii mei (cu aceeasi problema) s-au dus. Unii au fost acceptati altii nu tocmai pentru ca aveau fata ascutita exact cum o are si M. Badea. Capetele rotunde si cu pometii iesiti mult in afara capabile sa absoarba din socurile pumnilor adversarului sunt indicate pentru box. Pai la ce arcade cerebrale are Badea se poate sa isi mai faca o a doua pereche de ochi in dreptul sprancenelor la o partida de box adevarata si nu la una unde pumnii sa vina doar in dreptul toracelui asa cum a fost cu Doroftei. Nasurile lungi si mai ales, acviline nu sunt bune pentru box. Ele oricum se acvilinizeaza ulterior. Daca mai au si nesansa sa plece ca acviline din start risca sa devina in timp cochilie de melc.
Ca de-a lungul emisiunilor tot face misto de oamenii „ceafa de porc” si totusi se declara fan al boxului asta e una dintre problemele lui personale. In fond boxeurii daca nu sunt „cefe de porc” pana la urma tot ajung astfel. Iata de ce el a luat in discutie acele „bancuri”.
Pana si Chuck Norris a inteles ca filmele sale sunt cam absurde si tocmai de asta a si pus pe site-ul personal cateva din astfel de parodii. Fireste asta nu inseamna ca vrea renunta sa mai fie Chuck Norris ... ce sa-i faci, trebuie sa isi castige si el painea cumva. Iata ca perceptia umorului nu depinde doar de inteligenta ci si de predispozitia psihica pentru un subiect sau altul. Poate ca cineva ar trebui sa ii spuna lui Badea ca ar trebui sa o lase mai moale cu bataia. Nu-i sta bine.