Michael Jackson. 11.4. Relaxarea presiunilor sistemului semisclavagist contemporan si pierderea fanilor

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
11.4. Relaxarea presiunilor sistemului semisclavagist contemporan si pierderea fanilor

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior

Adevaratul fenomen Michael Jackson a inceput cu Thriller si a tinut pana in 1993 cand au aparut primele acuzatii de pedofilie. 10 ani de stralucire maxima. Cine nu a trait acest pattern in acea perioada nu poate intelege dimensiunea acestei straluciri. Astazi mai toti muzicienii de mainstream danseaza pe scena figuri complexe specifice show-urilor sale. Insa in acea perioada el era singurul si unicul care le facea. Frumusetea lui fizica care astazi pare demodata ni se parea frumusete de zeu in acea perioada. Pe langa asta mai produsese si acea revolutie a videoclipului despre care am vorbit anterior. Agresivitatea muzicii sale, de asemenea, a fost ajunsa si intrecuta de evolutia soundului de mainstream insa la acea data era la fel de unica iar mainsteamul parea o lalaiala obosita. Doar curentele alternative situate in zona heavy-metalului sau punkului (care insa nu aveau prea mare iesire pe mijloacele mass-media) il intreceau. De fapt, odata cu „Beat it” sau „Dirty Diana”, el a fost un pilon al adoptarii agresivitatii muzicii heavy metal in mainstream. La toate astea se adauga si succesul cu adevarat major pe care l-a avut in acea perioada. Muzica lui nu era o piesa de decor pentru o discutie de cafenea asa cum este astazi muzica de mainstream. In acele vremuri, cand muzica lui se auzea totul se oprea. O astfel de situatie e paralela cu cea rubricii de desene animate care golea strada de copii. Ambele aceste fenomene, pana la urma, converg la centralizarea informatiilor specifice anilor 1980-1990, la lipsa de surse alternative si interactive de genul internetului de astazi. Acum, daca iti place o piesa o asculti 2-3 zile incontinuu pana te saturi de ea, pentru ca numeroasele gadgeturi si accesul la internet sunt realitati banale. Walckman-ul acelor vremuri nu reusea o redare cu acuratete a sunetului. Discuri de pick-up cu Michael Jackson nu se gaseau. Abia la magnetofoanele facute prin Cehia se mai putea asculta muzica redata cat mai fidel.

Toate aceste conditii social-tehnologice au conlucrat la produsele sale facute intr-un moment de maxima creativitate. Ce a facut inainte si dupa aceasta perioada e altceva. In acest timp a fost un simplu star. Aceasta ultima parte a carierei, pe care fanii mai tineri o cunosc, nu ii este specifica fenomenului Michael Jackson si, de aceea, succesul sau a scazut drastic odata ce, dintr-un rebel, s-a transformat intr-un "bunic" placid. Dar aceasta noua ipostaza nu i-a prea venit ca o manusa drept pentru care putem concluziona ceea ce poate fi vazut din simpla sa biografie, anume ca o astfel de perioada a fost specifica lui insusi si a educatiei care l-a format. Agresivitatea sa este o parte a spiritului si stilului pedagogic anilor 1980, fiind o agresivitate a tuturor fanilor de atunci pe sistem si pe autoritati.

Rigiditatea in plus pe care totalitarismul comunist o avea fata de cel capitalist a facut ca, pe la jumatatea anilor 1980 si inceputul anilor 1990, cultura Michael Jackson sa prinda foarte bine in acest spatiu. Publicul sau cel mai fanatic a fost tipul sclavului revoltat impotriva totalitarismului comunist format in rigorile acelor ani si visator la un altfel de sistem. Acesta era constant amenintat de militian, umilit de functionarii imbracati la 4 ace din institutii sau de profesorii sai din sistemul de educatie. Michael Jackson a parut o astfel de alternativa culturala salvatoare alaturi de intreaga cultura consumista occidentala. Michael Jackson reprezinta in general acel public care are o atitudine ambivalent-egala fata de autoritati: pe de o parte simte disconfort fata de sfidarea autoritatilor iar pe de alta parte raspunde foarte favorabil la invitatia de dragoste din partea acestora. Desi cel mai subversiv cantec al sau la adresa sistemului social, „They dont really care about us” a fost publicat in 1996 totusi in celebrul interviu acordat lui Basir putem vedea pe unul dintre pereti un poster cu el alaturi de Bill Clinton… Spre deosebire de rockeri si metalisti, care aveau o preponderenta de refuz si nesupunere agresiva fata de autoritati, fanii lui Michael Jackson au fost mult mai docili. Am cunoscut destui care au schimbat macazul spre agresivitatea muzicii heavy metal odata cu trecerea de la varsta de adolescent catre cea de adult. Eu m-am dus catre muzica electronica insa mi-am pastrat trendul acesta spre agresivitate in teoriile mele.

Cei mai multi dintre fani (printre care si eu) vedeam in Michael o portita pentru afirmare personala si iesire din starea de anonimat si umilinta in care scoala ne tinea. Toti ne doream faima lui, banii lui, succesul lui si frumusetea lui. Michael Jackson ne parea cel mai direct si usor mod de a le avea. Adultii ne cam luau de mucosi pentru idealurile noastre utopice si ne ironizau la orice miscare. Noi ii consideram comunisti, papagali, pensionari, insipizi si ne refugiam in iluzii. Eram fara voie prinsi in propaganda capitalismului. Bogatia lui Michael Jackson si bogatia Hollywood-ului au fost la acea vreme si au ramas inca momeli pentru a ne forma mai tarziu ca stalpi ai capitalismului. Aceste valori ale bogatiei si abundentei erau doar fatada pentru a starni visele prostimii si apoi pentru a fi convertite in imaginea politicianului. Pare distractie insa o astfel de iluzie are implicatii foarte, foarte concrete: functionarea sistemului semisclavagist contemporan. O astfel de paradigma poate fi folosita pentru intelegerea culturii in general si nu numai pentru cea Michael Jackson.

Acesta este tiparul milioanelor de adolescenti abia iesiti din copilarie in anii 1980 care cautau o portita de canalizare si sublimare a agresivitatii reiesite din contactul cu educatia salbatica. Sistemul educational umilitor si rigid al totalitarismului comunist era principalul factor al acestei ranchiune care statea sa fiarba. Aceasta agresivitate s-a temperat foarte mult la el si chiar a disparut odata cu maturizarea sa ca om.

Dar societatea insasi a evoluat intr-o pedagogie flexibila si permisiva ceea ce a schimbat radical fanul anilor 2000 fata de cel al anilor 1980. In intreaga societate civilizata s-a facut de vreo 20-25 de ani un experiment educational menit sa contracareze miscarile studentesti de dinainte de anii 1975. Acest experiment consta in „relaxarea” educatiei si practic este o consecinta oarecum fireasca a digitalizarii si robotizarii de dupa anii 1990. Noua tehnologie cerea adaptari rapide mai curand decat informatii stocate de cateva secole. Practic profesorii insisi, care predau cu zecile de ani aceleasi lucruri, si-au pierdut din autoritate in defavoarea noilor minuni tehnologice. Orice pas tehnologic al omenirii s-a regasit inclusiv in gradul de libertate cerut de omul de rand autoritatilor. Realitatea capitalismului cu falimentele si reconversia profesionala, asa cum a inceput sa se manifeste foarte vizibil dupa anii 1970, nu ar fi putut fi acceptata de un muncitor cu o mentalitate rigida formata de o scoala rigida. Acest experiment social a constat in scaderea drastica a rigorilor manifestate in scolile publice. Copiii au fost mai putin stresati si respectati mai mult. Scoala a devenit ea insasi apatica, si si-a coborat standardele in mod voit pentru a evita revoltele sociale. Inginerii sociali au putut face o corelare clara intre stresul din scoala si grevele muncitorilor specifice anilor 1960. Transformarea scolii insasi din educatie rigida in edistractie (edutainment), flexibilizarea si scaderea presiunilor asupra copiilor a condus la aparitia unor generatii mai calme, mai sigure pe sine si mai libere decat cele anterioare.

In loc sa fie bombardate cu informatii si epuizate mintal cu sisteme teoretice complexe, noilor generatii li s-a dat mai curand timp sa imbunatateasca sau sa inoveze. Ajutorul de somaj si alte astfel de masuri de ecologie sociala, dublate la randul lor de relaxarea raporturilor intre sef si subordonat, a redus practic gradul de predispozitie sociala spre revolta. Pe langa temperarea grevelor muncitorilor, miscarea studenteasca a fost si ea redusa la tacere. In locul studentilor furiosiai anilor 1970, capitalismul a format tineri care lucreaza part-time la diferite firme si care in restul timpului merg la facultate invatand despre orice dar numai despre organizarea sociala nu. Iata un mod foarte ingenios de a devitaliza miscarea studenteasca si de a opri celebrele greve ale studentilor din anii flower power. Plus de asta studentii au putut fi folositi si ca mana de lucru. A disparut astfel si acea predispozitie spre veneratie clasica pe care show-biz-ul a exploatat-o ani de zile in trecut. Adolescentii de astazi sunt mai curand apatici iar consumismul, cu revolutiile sale permanente, ii face mai putin fani „supusi” cat niste consumatori dispusi la distractie si experiente noi. Fidelitatea fata de „idol” si dragostea oarba specifice fanilor anilor 1980 sunt realitati mult reduse ca pondere pentru inceputul de secol 21. Coloana vertebrala a spiritului lui Michael Jackson s-a diluat sub evolutia pedagogiei si raportului de libertati in plus acordat omului contemporan in ultimii ani. In locul unei muzici paranoide treptat spiritul mainstream s-a regasit intr-o muzica mai dezinvolta si mai relaxata. Cu asta istoria merge mai departe iar legendele sale incet incet se prafuiesc in rafturile bibliotecilor sau in diferitele spatii de stocare de date. Lumea se reinventeaza dar, intr-un fel, niciodata nu va mai fi ceea ce a fost. Asta este si bucuria si tragedia vieţii.

Vezi urmatorul articol