De la inaltimile muntelui Athos la subsolurile racoroase ale puscariei

Putregaiul capitalismului contemporan este acela ca personaje ca Gigi Becali exista din start. Acest om este posesorul unei averi nemeritate, obtinute prin mituire, amenintari, matrapazlacuri si falsa promenada religioasa pentru inmuierea deja inmuiatului spirit de dreptate a celor care i-au permis astfel de manevre. Acest om nu a creat nimic pentru societate sa merite acest statut de multimilionar, ci doar a speculat comercial timpurile, nevoile si de multe ori naivitatea multor romani. El nu este doar escroc, ci chiar un infractor pentru simplul fapt ca a luat din societate fara sa-i dea inapoi acesteia ceva care sa o faca mai buna, mai eficienta, mai frumoasa sau mai amuzanta. Un Bill Gates, de exemplu, a perfectionat computerul si ii datoram faptul ca acest blog exista si ca putem comunica mai bine intre noi, printre multe alte beneficii date de computer. De aceea se poate spune ca Bill Gates sau altii ca el merita sa aiba statutul de milionari sau chiar miliardari. Dimpotriva, oameni ca Gigi Becali sunt ca niste capuse, ei secatuiesc societatea speculand neajunsurile retributiei membrilor sai in functie de munca prestata prin intermediul banilor. Actele de caritate ale lor sunt praf in ochi fata de dezastrul pe care il lasa in urma; ei doneaza bani pentru ingrijirea medicala a catorva insa alti sute de mii sau poate chiar milioane mor prin spitale pentru ca banii cu care ar fi trebuit sa fie tratati au fost initial subtilizati de unul ca Gigi Becali, Nastase, Basescu si altii.


Conform acestui nou tip de model, societatea romaneasca e virusata de ideea ca, pentru a avea succes, trebuie sa furi, sa inseli, sa faci ilegalitati. Cultura suburbana a manelelor si cea a unei parti a hip-hop-ului mioritic abunda in aceasta atitudine. Conform ei, lumea se imparte simplu in smecheri si fraieri; altceva nu mai exista. Simbolul acestei mentalitati este Gigi Becali, mafiotul sef, initial capul interlopilor si camatarilor dar care ulterior s-a ridicat deasupra acestor gainari de duzina, mai intai intrand in afaceri mari iar apoi facand in mod periculos pasi seriosi in politica. Trecerea de la afaceri dubioase ca simplu cetatean, la afaceri din postura de oficial, de pe scaunul institutiilor, este ceva specific in peisajul politic romanesc postdecembrist. Fostii bisnitari ai anilor 1990 si angrosisti ai anilor 2000 au ajuns corporatisti neoliberalisti in anii 2010, transformand statul roman intr-o mafie plina de personaje dubioase conform „pregatirii” lor initiale. Aceasta gloata gretoasa are o diversitate incredibila, de la personaje cu apucaturi de petrecareti pana la analfabeti si prostituate de lux.

Idol aproape a unei generatii intregi de tineri, Gigi Becali e chintesenta parvenitismului ajuns deja la scara universala. Avand stiinta de a exploata slabiciunile romanului simplu pentru fotbal si religie, Becali a pozat ani de zile in acel liant imposibil care ar lega aceste doua lucruri contradictorii. Oscilatia romanului intre a imbratisa pana la capat o atitudine de mistic religios sau una de huligan cuprins de furia pentru echipa rivala se regaseste in ceea ce este Gigi Becali. El le face cu nonsalanta in acelasi timp pe amandoua fara prea multe contorsionari metafizice. Aroganta sa religioasa uneori are pretentie paranoica. Insa el nu se de inlaturi de la a spune bancuri cu tema religioasa si de a se amuza pe baza lor. Cumva romanul simplu e bantuit de aceste directii exclusiviste de comportament, afectivitate si perceptie de sine iar Becali a devenit oglinda multora.
Romanul simplu il admira pe Becali filiera analfabetismului empatic cu care a creat o punte de comunicare narcisica. Din pacate cetateanul simplu a ajuns din ce in ce mai analfabet datorita unei politici de indobitocire comunitara pe care escrocii din fruntea institutiilor o practica constant in ultimii 20 de ani. Daca Becali ar fi ajuns cel mai bogat roman atunci as fi spus cu siguranta ca societatea romaneasca si capitalismul in general sunt drumuri absolut sigur catre pierzanie.

Oricum, nu sunt departe de o astfel de constatare. Nici unul ca Patriciu, Tiriac sau Nicolae nu sunt departe de o astfel de perspectiva. Numele fiecaruia dintre acestia parca le e predestinat rolului lor in societate; Patriciu suna a caine lenes care insa o sterge ca fidel (sic!) in cazul in care un urs ceva mai mare ataca oile. Sau suna a smenar: „a patricit statul de 1 milion de euro” e o propozitie inteligibila. Negoita suna a ceva ipocrit ce se scartaie pe sub usa conform fonemelor de final din numele sau: „Avea sa-mi dea 1 000 de euro dar ma negoiteste de 2 ani, nemernicul” iar suna cu inteles. Tiriac suna a personaj titirezic de bal mascat care sa se transforme subit intr-un Stefan Banica junior dupa ce isi da jos ochelarii si barba. Dar parca astia mai au ceva urma de decenta in ei. Parca lacomia lor are un oarecare revers comunitar. Patriciu produce cat de cat ceva. Tiriac doneaza catre nevoiasi mistretii aia vanati miseleste in tarc. Dimpotriva, Gigi Becali suna a vomitatura si atat. Fecali Rex e acea defecatie orala poleita cu aur.

Dictatura negociabila a capitalismului contemporan are totusi un avantaj important, poate chiar foarte important; acela ca a invatat in cei 70 de ani de la esecul cu Hitler sa mai comita aceeasi greseala din nou. Ea stie sa se fereasca de dictatura clasica reprezentata astazi de unul ca Becali la fel cum acum 10 ani stia sa se fereasca de unul ca Vadim Tudor. Pretul pentru o astfel de pazire este aspectul sau oligarhic sau, mai bine zis, mafiot. Perspectiva gastilor mafiote care se lupta intre ele pentru un ciolan cat mai consistent este specifica dictaturii negociabile a capitalismului. In lacomia lor, ele fac un singur bine societatii, anume acela ca ii opresc celeilalte calea spre o dictatura clasica, totalitarista.

Caci, din cate a aratat pana acum, Becali ar fi un Ceausescu anecdotic, un Ceausescu corporato-neoliberalist. Atitudinea lui mesianica ascunde doar lacomia fara limite specifica conchistadorilor sau a capeteniilor cruciadelor medievale. Perspectiva dictaturii e iminenta din partea unui om care nu intelege conceptul de diversitate culturala. Generatiile mai vechi si mai experimentate au inteles intr-o mai mare masura parvenitismul acestui personaj. Popularitatea lui Becali e data insa in mod alarmant de generatiile cu foarte multi mojici de astazi pentru care principalul interes e inselatoria sau prostitutia de lux. Pe masura ce aceste generatii mai vechi se sting si cele mai noi le inlocuiesc, Becali risca sa devina un foarte influent om politic.
Exista marele risc ca noile generatii sa se formeze total in ideea smecheriilor si smenariilor. Vorbim despre un alt tip de esec al ideii de educatie atata timp cat sistemul scapa basma curata acest gen de infractori. Daca educatia din trecut avea defectul de a mutila spiritul uman pentru a-l pregati sa fie sclav, cea actuala are defectul ca formeaza niste porcusori isterici care cred ca li se cuvine totul fara sa ofere nimic la schimb. Vorbim aici de doua extreme. Daca nu se iau niste masuri clare pentru pedepsirea celor care au comis genul de ilegalitati de tip Becali, atunci riscam sa avem generatii intregi de paraziti sociali pusi doar pe inselaciuni si total dezinteresati de producerea concreta de bunuri sau prestare de munca la schimb onest cu beneficiile cerute. Astfel de adulti vor cadea in patima drogurilor daca politica smecheriei nu va lua sfarsit. Societatea romaneasca risca astfel convulsii puternice in viitor fara acest tip de autoreglare.

Trist este faptul ca si Adrian Nastase si Gigi Becali au fost condamnati abia atunci cand romanii au cerut asta in strada, semnaland ca nu pot produce atat cat se fura. In acest caz sistemul ia masuri nu in virtutea unui principiu ci in virtutea circumstantelor fata de cum mai pot fi fraieriti unii spre a avea incredere in acest sistem corupt. Au sunat cei de la Bruxelles ca e coruptie si neaparat trebuie sa simulam ceva justitie in Romania: hai cu dosarul X. Si nu ma intristeaza neaparat lipsa de principii cat faptul ca cei care ii condamna sunt prietenii lor de suflet, au mers la vanatoare impreuna, la sprit impreuna, au primit sponsorizari de campanie impreuna si chiar s-au duelat in campania electorala impreuna. „Adriane nici nu stii cat de mic incepi sa fi!” e asa o alintare aproape frateasca ce vrea sa spuna „Hai ca ai supt destul Adriane, mai stai un pic si la racoare si dupa aia mergem impreuna in America Latina la pescuit sa ne traim batranetile”. Deciziile astea mi se par asa ca niste trageri la sorti de genul cine se duce dupa apa: „Gigi hai ca e randul tau! Uite, Adrian e baiat cuminte, s-a dus. Si maine poimaine iese pe buna purtare sau pe caz de boala. Hai ca uite n-avem ce face! Ciumpalacii tot n-au incredere”.