Cazul tortionarului Visinescu: o capodopera de manipulare macrosociala

Principiul pedepsirii sau recompensei justitiei are sensul descurajarii unor acte antisociale de catre unii membri ai unei comunitati. Justitia este un mod traditional de a produce un oarecare echilibru social prin marginalizarea sau eliminarea din randurile comunitati pe cei care nu ii accepta regulile. Nu pedeapsa in sine este interesul ei ci impiedicarea incalcarii ierarhiei sociale stabilite de puternicii comunitatii. Functionand dupa principiul reprimarii exterioare ale pulsiunilor instinctuale sau suprainstinctuale (psihice) justitia are meritul de a pastra sau spori bunastarea unora dintre membri comunitatii dar, din pacate, de a le otravi sufletul celorlalti, cei care jinduiesc la statutul primilor. Tulburarile psihice, din ce in ce mai severe (depresii in mod special) si mai raspandite in grosul comunitatii, sunt consecinta directa a acestui mod traditional de echilibrare a fortelor societatii din care justitia face parte. Nu e cazul aici pentru o constructie teoretica filosofic-etica pe aceasta tema. Am facut o astfel de trimitere doar pentru a arata neajunsurile fenomenului justitiei dar si sensul ei originar.



Tema pedepsirii tortionarului Visinescu care tine titlurile in presa de o saptamana nu are ca sens vreun act de justitie ci altceva. Daca Visinescu si ceilalti criminali ai regimului totalitar ar fi fost pedepsiti imediat dupa 1989 pentru crimele lor, in special prin daune familiilor victimelor, atunci s-ar putea ca aceasta actiune sa fi fost una principial justitiara. Acum, in 2013, la 24 de ani de dupa schimbarea de regim, o astfel de actiune nu poate fi justitiara nici macar conform principiului ei traditional de eliminare a marginalilor infractori si nici conform normelor sale insele. In primul rand tortionarul Visinescu nu mai poate tortiona pentru ca sistemul capitalist insusi instaurat dupa 1989 a renuntat la acest tip de practici. Sclavul e mai rar amenintat ci mai mult ademenit la diferite schimburi nefavorabile lui, pe care sistemul le interpreteaza ca fiid facute „de buna voie”, Prin urmare, crimele lui Visinescu sau ale altora ca el nu mai sunt posibile astazi. Intr-al doilea rand, dupa cum s-a mai spus zilele astea, justitia nu il mai poate pedepsi pe Visinescu pentru ca faptele de acum 30 - 40 de ani s-au prescris, conform propriilor legi ale justitiei. Orice functionar al aparatului general al justitiei stie acest lucru. La fel stiu si cei care au lansat aceasta tema in presa care, chipurile, vor acum justitie pentru victimele totalitarismului, la un sfert de secol dupa evenimentele din 1989. Prin urmare, sensul unei astfel de teme de dezbatere pe vara trebuie sa fie altul.

 Inchisoarea comunista de la Râmnicu Sărat

In acest ultim sfert de veac de democratie romaneasca s-au mai facut astfel de incercari de pedepsire a criminalilor vechiului regim sau de „reconciliere nationala”. Pedeapsa aplicata unora dintre vechii calai a avut un aspect mai curand de razbunare personala izolata ci nu de justitie (statala) organizata. Statul nu a facut mai nimic in privinta asta. Cazul lui Ceausescu este semnificativ; procesul lui nu a fost unul oficial, tribunalul acela a fost o formalitate lipsita de substanta. Caracterul sau provizoriu, la fel ca si executarea imediata a sentintei nu are nici o legatura cu fenomenul justitiei autentice, cu aparare, posibilitati de recurs, transparenta fata de comunitate etc., asa cum functioneaza justitia inca din antichitate. Dupa cum voi arata un pic mai jos, statul, din care justitia ca institutie face parte, nu a avut nici un interes ca acesti criminali sa fie pedepsiti. Condamnarea comunismului este o garagarita cu scop de manipulare si creare de falsa imagine benefica unor institutii si persoane.

Presa nu ar fi putut lansa de la sine putere un astfel de subiect Visinescu. Visinescu a existat si pana acum si nimeni din presa nu s-a dus cu camerele peste el sa il hartuiasca si sa ii creeze o imaginea de varcolac deghizat in om cinstit. Datele personale ca adresa si pensia nu pot fi aflate de presa decat daca mituieste anumiti functionari. Evident, aceste date au fost oferite intentionat presei. Tema Visinescu a fost comandata de cineva mai intai unui ziar care a lansat-o, iar apoi restul de ziare au urmat-o. Pana aici nimic nou. Stim foarte bine ca presa noastra cea voinica si libera primeste bani din diferite parti pentru a scrie intr-un fel si nu altul despre un subiect anume. Ce ma frapeaza pe mine insa intr-o astfel de actiune este insa tendinta de aruncare exclusiva in zona presei a acestui subiect de parca presa ar fi putut singura sa faca un astfel de demers. Asta ma face sa cred ca, pe undeva, ceva este dubios in acest scandal. Autoritatile ascund ceva aici.
Ceea ce e nou la un astfel de caz fata de celelalte cazuri de tortionari retrasi heideggerian spre pocainta prin rulote, este retributia pe care o primeste acest calau. Pensia lui Visinescu este de 6000 lei, enorm pentru Romania unde salariul brut pe economie este de 800 de lei si pensia este de 500-600 lei . De fapt tocmai asta a intrigat publicul si asta a fost si interesul: sa fie captata atentia. In fiecare dintre cei ce (sunt inca destul de naivi si) cred in echitate sociala s-a creat o dilema naturala: ce sens mai are condamnarea cu surle si trambite comunismul, ce sens mai are democratia insasi in momentul cand un criminal al vechiului regim este recompensat cu o astfel de pensie de lux? Nu doar ca un astfel de criminal nu este condamnat, dar el traieste realmente ca si cum ar fi recompensat de o astfel de pensie.

La prima vedere am putea crede ca guvernul poate vrea sa economiseasca in mod discret niste bani prin reducerea pensiilor numerosilor astfel de pensionari de lux care au facut crime, din functiile lor, in vechiul regim. Dar ceva aici nu se leaga. De ce nu iese prim-ministrul pe post sa isi aroge el o astfel de bravada revolutionara si sa mai ciupeasca cateva procente in incredere? Are el increderea prea mare si vrea sa mai lase si pe altcineva sa puncteze la acest capitol? Nu prea cred. De fapt, aici e problema: Visinescu nu va fi condamnat iar pensia nu i se va micsora nici lui si nici celorlalti tortionari. Prim-ministrul nu vrea sa fie tras la raspundere ca nu a facut ce a promis sau ca nu a actionat de bun-simt, micsorandu-i pensia grasa criminalului.

Eu cred ca o astfel de tema are in spate un mecanism foarte fin de manipulare. De fapt, mi se pare ca o astfel de tema este o capodopera in domeniu, evident initiata mai intai in vest in special in cazul crimelor facute de nazisti. Dupa cum au remarcat mai multi, in jurul acestei teme s-au creat in special doua tabere: justitiaristii naivi si nostalgicii comunisti. Primii sunt cei care vor justitie, vor pedepsirea tortionarului in virtutea unui ideal abstract al justitiei, dar nu au inteles legile concrete ale functionarii sale. Multi intelectuali abstracti (sau abstracto-naivi) au cazut in aceasta capcana. Ceilalti il vad cu blandete pe tortionar, acuzand presa de invazie barbara si provocare a bietului batranel.

Insa modul in care sistemul a reusit, printr-o astfel de tema de presa, sa ii manipuleze si pe unii si pe altii deopotriva in scopul propriului interes, este realmente uimitor. Pe primii ii atrage in sustinerea aparatului opresiv contemporan. Pe ceilalti ii sperie cu ororile si povestile individuale ale victimelor totalitarismului. Evident, dupa prezentarea concreta a cazului Visinescu, presa a adus de la sine cazurile concrete ale victimelor inchisorilor comandate de tortionari ca el. Am vazut in retelele de socializare o multime de linkuri catre articole ce prezentau cazuri cu parti de dosare sau fotografii din inchisorile politice ale vechilor dizidenti anticomunisti ca Iuliu Maniu, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu. Ei bine, aceasta insiruire de articole de presa conduce la manipularea in sens restrictiv a nostalgiilor comuniste care a cuprins cam 80 % din cetateni in aceste vremuri de criza. Nu vreau sa iau apararea nostalgicilor insa modul de spalare a creierului prin manipulare oferit de democratie e la fel de cinic. Sistemul capitalist spune practic simplu cu astfel de articol:
„Vreti comunism? Comunismul inseamna astfel de crime. Daca veti continua sa fiti nostalgici, atunci veti avea parte de astfel de tratamente”.

In felul acesta sistemul ameninta la nivel imperceptibil pe cei cu astfel de nostalgii. Cetateanul poate sa isi aleaga calaul: asta e beneficiul democratiei in general. Evident, abuzurile autoritatilor democratice prin institutia jandarmeriei par niste mici copilarii pe langa crimele odioase ale totalitarismului comunist. Iata cum o astfel de inginerie sociala reuseste sa refaca imaginea sistemului si a jandarmeriei (fidela hotiei), de asemenea. Cu o iesire la deszapezire iarna, cu astfel de campanii de presa, treptat, jandarmeria isi reface imaginea decazuta in 2012, cand si-a pierdut increderea cetatenilor, incalcand drepturile fundamentale inscrise in constitutie.

Pe de alta parte, suprema ironie a circului tortionarilor din aceste zile este ca tema Visinescu este perceputa de suficient de multi ca fiind o reclama la recrutare in aparatul represiv. 6 000 de lei pensie doar pentru ca i-a taiat cu lama pe unii si a pus sare? Cam da de gandit, nu? Dupa cum multi simpatizau cu Becali, dorindu-si soarta acestuia, multi simpatizeaza in acest caz cu sistemul represiv orientandu-se catre o cariera de tortionar. Si iata de ce cred eu ca o astfel de actiune este o capodopera in materie de macroPR capitalist. Ea a reusit sa „vanda” idei favorabile sistemului represiv si la unul si la celalalt dintre grupurile antagonice in cauza. E ca si cum ai fi un artist apreciat de adeptii tuturor stilurilor.

Pe langa aceste doua actiuni, tema Visinescu puncteaza in final magistral si la o a treia tinta. Modul in care a reusit sa polarizeze societatea este realmente impresionant. Polarizarea societatii urmate de dezbateri aprinse alimenteaza circul politic cu cat ele sunt mai aporetice. Fiecare vrea sa lupte impotriva taberei adverse. Fiecare e gata sa il pupe pe politicianul ce le sustine ideea si sa scuipe pe politicianul ce sustine ideea taberei opuse. Si uite asa, din astfel de dezbateri, apare sustinerea publica a escrocilor din institutiile de guvernamant. Sesizati smecheria? Conflictul social este esenta capitalismului in general, in ciuda declaratiilor de unitate nationala su comunitara cu care sunt cosmetizate normele sale juridice. Omul simplu crede ca cutare politician il reprezinta insa, prin complicatul angrenaj social alimentat de astfel de povesti, el ii subtilizeaza discret banii atragand votantul in cabina de vot si extragandu-si puterea. Un astfel de cetatean second hand nu a votat de fapt nimic. El nu si-a dat acceptul pentru un proiect social sau altul ci a acceptat sa ii plateasca salariul bombat de politician. Iar pe langa acest salariu, semicetateanul nostru naiv plateste alte salarii babane, printre care si acelea a celor care orchestreaza astfel de false teme de dezbatere politica. Ca la alba-neagra: daca asta n-are, nici asta n-are, care-i aia marcatoare?