Politrucii din zona rotatiei la Putere s-au trezit inca din 2012 cu un fenomen nou in istorie care a patruns si la noi, cel al democratiei participative. Un grup de cetateni au iesit in strada, in Piata Universitatii, sa isi manifeste vointa politica. Aceast fie a fost inselata de-a lungul a 20 de ani de aventuri politicianiste fara alternativa reala, fie ea nu se doreste cedata unor reprezentanti. Primul-ministru a constatat oarecum surprins acest fapt afirmand de curand:
„…nu s-au manifestat niste lideri care sa-i reprezinte”,
ramanand astfel inchistat intr-o mentalitate ce incepe deja sa apuna.
Pentru primul-ministru ar fi fost foarte simplu sa existe niste lideri. I-ar fi cumparat printr-o stratagema ce a mers o perioada. I-ar fi facut parlamentari, asa cum a facut cu un fost protestatar din 2012, Remus Cernea. Atunci, acesta a fost cooptat in coalitie impreuna cu partidul sau. Miscarea a mers doar pe jumatate. Remus Cernea n-a mai iesit in strada cu portavocea. Insa ceilalti au continuat sa iasa fara sa tina cont de o eventuala sugestie din partea lui de a renunta sa mai iasa. Presupusa autoritate pe care el ar fi avut-o in fata protestatarilor s-a evaporat in acel moment. Putem spune ca revenirea lui in Piata Universitatii i-a cam fost un prilej de umilinta dupa cum am aratat aici : http://baldovin.blogspot.ro/2013/04/remus-cernea-judecat.html . Dupa acest episod Remus Cernea n-a mai ajuns prin Piata Universitatii, preferand televiziunile si incercand sa se dea cumva liderul miscarii de rezistenta fata de proiectul minier bazat pe cianuri la Rosia Montana. In ceea ce-l priveste pe primul-ministru, solutia aceasta s-a dovedit paguboasa odata cu dezbaterea in parlament privind Rosia Montana. Remus Cernea nu si-a negat convingerile ecologiste si s-a manifestat ca o voce constanta impotriva exploatarii cu cianuri. De aceea, recent, Ponta i-a batut discret obrazul pentru lipsa de sustinere, reprosandu-i : „eu l-am facut si consilier si parlamentar”
Se poate vedea aici dedesubtul adevaratei mentalitati a reprezentativitatii si a democratiei reprezentative: gaseste un grup sau o comunitate pe care sa o influentezi sa faca ce vrem noi si noi te vom plati pentru asta. De fapt insusi primul-ministru a venit la guvernare cu un program politic prin care respingea proiectul RMGC. A ajuns la guvernare, s-a vazut cu sacii in caruta si apoi, parca scriind o teza de doctorat, primul-ministru s-a sucit la 180 de grade. Nu e primul care o face. S-au vazut cazuri mai celebre. Imediat dupa inceperea razboiului din Irak, Barack Obama a fost printre putinii politicieni care si-au exprimat dezacordul. Initial a fost supus criticii publice pentru lipsa sa de patriotism. Dar, dupa ce pe teatrele de operatiune din Afganistan si Irak situatia incepea sa devina alarmanta, lumea si-a intors privirea asupra lui ca o solutie pentru iesirea din impas. In 2008 America a trait emulatia revolutiei, alegandu-l pe Obama in speranta ca, fiind un dusman vechi al razboiului, va aduce trupele americane acasa. Si totusi, abia cu un an inainte de noile alegerile din 2012 acest lucru s-a intamplat. Mai mult decat atat, aflat in acest moment pe final de al doilea mandat, ca un vampir insetat de sange, Obama „pacifistul”, cauta nod in papura Siriei in incercarea de a convinge opinia publica americana sa plece la un alt razboi. Iata ce este democratia reprezentativa: minciuni, promisiuni neonorate si, de fapt, pierderea puterii politice pe care omul de rand o are.
De aceea sistemul politic actual nu este o democratie autentica ci o oligarho-demagogie peste tot in lume. Este oligarhie pentru ca legile si jocurile politice sunt facute de o minoritate bogata in folosul propriei imbogatiri si mai mari. Este demagogie pentru ca el se serveste de minciuni gogonate pentru a-i pacali pe naivi sa le dea girul politic, sa se lase reprezentati si, astfel, sa renunte la propriul statut politic. Numele de democratie reprezentativa este doar o cosmetizare umanista data acestei oligarho-demagogii. Dezavantajele acestui sistem politic sunt in principal cele legate de deturnarea vointei publice si a interesului cetatenilor catre interesele obscure ale unei minoritati economice ce posteaza in falsa elita umana. In Romania, aceasta falsa elita este constituita in cea mai mare parte din fosti tepari, circari de presa sau alte domenii si alti escroci. Putini sunt cei care au acoperire pentru bogatia lor.
Observand aceste incompatibilitati, o buna parte din clasa de mijloc din Romania s-a retras de ceva vreme din acest angrenaj pagubos. Boicotarea campaniilor electorale oficiale si a falsului vot oferit de democratia reprezentativa a fost solutia aleasa de majoritatea celor prezenti la proteste. „PDL si USL/Aceeasi mizerie” este sentimentul nu doar al Piatei Universitatii ci a majoritatii cetatenilor cu drept de vot din aceasta tara. Absenteismul record de la vot se datoreaza tocmai acestei pareri larg raspandite. Desi in 2012 nu se auzea in zona protestatarilor de la TNB, totusi recent, in 2013, ea s-a auzit deseori in marea majoritate a vocilor protestatarilor.
Asa se intampla cand nu faci ceva ca sa aduci macar pe acei 50% dintre potentialii votanti la urne si sa dai un sens ideii de democratie ca putere a majoritatii. Daca sistemul social ar fi fost unul dornic de echilibru social, atunci el ar fi imbunatatit viata cetatenilor sai si ar fi luat masuri mai drastice impotriva mafiotilor care au sugrumat economia, pe masura ce procentul de votanti scadea. Dimpotriva, cetatenii s-au trezit practic incoltiti de o piata de joburi din ce in ce mai nociva. Corporatiile si multinationalele au inceput sa practice exploatarea la sange. Divorturile s-au intensificat, familia a devenit o notiune relativa iar nasterile au scazut dramatic. Sa ne amintim de cazul Ralucai Stroescu, tanara care a murit de epuizare intr-o astfel de companie. In locul acestor drame nevazute se inaltau incet si sigur imperii financiare si trusturi de presa, toate fiind platite gras de la bietul buget de stat.
Iata ca functionand cu putin peste 5 milioane de voturi, ceea ce inseamna practic putin peste un sfert din totalul de aproape 19 milioane de votanti (la scrutinul din 2008), pseudo-democratia romaneasca a atins un punct critic. Cu mentalitati de baroni locali si parca rupti din iobagia medievala, politicienii s-au grabit sa contracareze o astfel de „apatie” a majoritatii prin „dotarea” fortelor de ordine cu instrumente ultrasofisticate de multe milioane de dolari si antrenamente de diversiune pentru justificarea interventiei in forta impotriva protestatarilor. Infiltrarea de agenti deghizati in roluri anarhisti violenti a fost servita la unison de mass-media la comanda autoritatilor. Din fericire, dupa cum am aratat aici: http://baldovin.blogspot.ro/2012/01/romanii-nu-sunt-prosti.html , romanii nu au inghitit pe nerumegate o astfel de stratagema de represiune. Iata ca asanumitii anarhisti violenti de acum un an si jumatate au disparut ca prin minune, la fel cum si aparusera. In protestele de anul acesta n-a mai existat niciunul. O astfel de situatie este un argument in plus pentru cele afirmate de mine in acel articol si observate de foarte multi cetateni.
Recenta declaratie a lui Ilie Sarbu este un exemplu de astfel de mentalitate. El a spus asa:
„Daca maine apare o grupare fascista cu 500.000 de oameni, devenim fascisti? Nu luam decizii sub impulsul strazii”.
La prima vedere un astfel de argument pare intemeiat. Insa la o analiza mai atenta el se arata a fi mai curand un sofism specific pledoariilor avocatesti. Lucrurile stau exact invers: daca refuzi sa tii cont de parerea celorlalti si iti impui puterea cu ajutorul mijloacelor de represiune, atunci esti prin definitie fascist. Practic nu se poate sa apara „o grupare fascista cu 500.000 de oameni” pentru ca deja exista una in insasi aparatul statului politienesc, imun la vocea poporului sau.
Unul ca Ilie Sarbu format in mentalitatea baronilor locali isi poate permite o dictatura fascista, comunista, sau de care o fi ea. Asemenea oricarui baron local, folosind politica amenintarii, poate rezolva pe termen scurt problema nemultumirilor populare. Insa, pe masura ce statul se va dovedi din ce in ce mai represiv, omul simplu, cel ce plateste taxele si face sistemul sa functioneze, s-ar putea sa nu mai are chef sa o faca. Pentru ca, la peste 20 de ani de la revolutie, cetateanul nu mai suporta gradul dictatorial de subordonare fata de autoritati, in ciuda unor nostalgii usoare. Iar cei cu mentalitatea lui Sarbu risca sa provoace nemultumiri si mai mari. Asta se traduce printr-un viitor cu si mai mari manifestatii de protest. Este o lege clara a psihologiei: cu cat inhibi un comportament cu atat el va deveni mai puternic si va risca sa sparga barajul si sa napusteasca puhoi.
Oricum, intarirea fortei represive si amenintarea tacita adresata unor potentiali revoltati nu a oprit primul val de proteste din ianuarie 2012. Ce nu inteleg cei inghetati in deja vechile structuri ale oligarho-demagogiei actuale este aceasta noutate istorica de care vorbeam mai sus. Asa-crezuta masa apatica de cetateni, care i-au boicotat pana acum, nu sunt niste apolitici asa cum credeau politicienii, orbiti de lacomia cu care isi unelteau afacerile necurate din culisele jocurilor lor murdare. Nedorind sa fie reprezentati de partide compromise si politicieni tabloidici, sau pur si simplu nedorind sa fie reprezentati de nici un fel de politician, asa cum sunt si eu, acestia si-au manifestat vointa politica inerenta speciei umane printr-un alt canal: in strada.
Iata ce afirma la un moment dat prim-ministrul referitor la o astfel de stare de lucruri:
„locul ideal intr-o democratie nu e nici inchis in mina, nici pe strada”.
Ideal pentru cine? Pentru niste escroci care tind sa atenteze la natura politica a individului? E intr-adevar ideal pentru astfel de escroci sa ii ofere platitorului de taxe o falsa posibilitate de alegere odata la 4 ani si talk-show-uri ieftine la care el, zoon politikon, sa nu poate participa. E intr-adevar ideal pentru tine ca tu, politician care controlezi trusturi de presa sa imi atenuezi mie vocea din strada si sa ti-o supradimensionezi pe a ta, transmisa prin mass-media. E intr-adevar ideal pentru tine ca tu, clasa politica corupta si cumparata de corporatii dubioase sa orchestrezi matrapazlacuri in spatele usilor inchise in timp ce nu te deranjeaza nimeni. E intr-adevar ideal sa furi fara sa nu te traga nimeni la raspundere. Dar nu mai merge. E criza. Mie, ca simplu cetatean, nu imi convine sa stau 10-12 ore pe zi la un job stresant sa te imbogatesc pe tine politician corupt, care te-ai obisnuit sa furi cu nesimtire banul public. Pentru mine, ideal NU este un parlament inchis, protejat de legi care, practic, anuleaza posibilitatea aparitiei unor noi politicieni, favorizand ramanerea la Putere, prin rotatie si falsa opozitie, a deja vechilor oligarhi ce capusesc sistemul. Eu unul tin minte cine a fost PDSR si FSN inainte de actualul PSD. De asemenea, tin minte cine a fost PD si cum s-a desprins el din FSN. Poate ca unii au uitat dar eu nu. La mine nu merge acest ermetism rotativ. Pentru mine, locul ideal intr-o democratie este insasi strada prin care pot comunica direct cu semenii mei vointa mea politica fata de un subiect concret, fara mijlocirea corupatoare a vreunui politician corupt sau vreunui trust de presa manipulator. Nu am nevoie sa ma reprezinte cineva pentru ca am eu minte in cap si gura sa imi strig direct pasul si sa mi-l afirm. Democratia insasi s-a nascut prin votul direct in strada a cetatenilor Atenei antice. Daca astazi acest spatiu pare impropriu asta se datoreaza coruptiei progresive la care a fost supus conceptul si punerea sa in practica.
Sunt de acord ca, uneori, vointa publica majoritara este gresita. Puterea acordata lui Hitler de poporul german prin alegeri libere arata ca uneori majoritatea nu face alegeri bune. Dar nu poti sa mergi nici in extrema opusa si sa spui ca strada nu conteaza si ca doar tu, guvernant ajuns acolo prin voturile a unui sfert din cetatenii cu drept de vot, detii adevarul absolut in timp ce restul cetatenilor trebuie sa asculte doar de ordinele tale. „Vox populi vox dei” nu este doar un slogan de prePR politic. In principiu, anularea dreptului insusi la libertate pentru sine si pentru altii se pare ca este singura eroare pe care majoritatea cetatenilor o poate face in chestiuni politice. Asa ca, oarecum, sunt de acord ca unii cetateni, mai ignoranti in materie de functionare a statului sa renunte la o parte din puterea lor politica si sa ii lase pe altii sa decida in locul lor. Poate ca pentru acesti oameni exista neoliberalismul. Pentru ei sunt iluziile si manipularea. Pentru ei sunt tabloidele si talk-show-urile. Pentru ei sunt campaniile electorale. Dar asta nu inseamna ca sistemul social trebuie sa faca acelasi lucru si cu mine si cu noi ceilalti care nu inghitim aceste lucruri. Pentru multi dintre noi nu functioneaza aceasta masinarie propagandistica dintre partide, corporatii si mass-media. Am stat ani de zile ascunsi sub semnul boicotului electoral dar, iata, a venit si vremea sa ne aratam prezenta.
In ceea ce priveste Piata Universitatii, foarte putini dintre protestatari au idei de represiune a libertatii celorlalti. S-or fi aciuat pe acolo ultranationalisti, ultraortodocsi sau legionari care vor restrangere libertatilor altor comunitati sau grupuri sociale. Insa ei nu sunt reprezentativi pentru Piata Universitatii 2013. Acolo exista feministe, ecologisti, anarhisti moderati, ortodocsi moderati, rockeri, punk-eri, mentalitati de stanga, mentalitati de dreapta, sustinatori ai unor sisteme politice utopice, oameni cu orientari sexuale diferite, etc. Fiecare ar vrea sa intre in detaliile privind popularizarea propriilor viziuni. Am vazut multe astfel de incercari stopate de restul protestatarilor prin lozinca principala scandata de la 1 septembrie: „Uniti/savam/Rosia montana”. O astfel de lozinca practic ii spune fiecarui astfel de vorbitor ca restul nu ii impartaseste viziunea insa i-o respecta. De aceea cred ca Piata Universitatii 2013, neafectata de agenti diversionisti acoperiti sau de alte elemente neplacute, este mult mai vie, mai matura si mai sanatoasa decat cea din 1990. Oamenii sunt mult mai frumosi ca atunci. Dezbinarile sunt practic inexistente in conditiile in care fiecare respecta individualitatea culturala si politica a celuilalt si celorlalti fara sa o condamne. Daca fortele de ordine nu intervin in forta sau nu inventeaza diferite diversiuni pentru decredibilizarea miscarii, Piata Universitatii poate deveni acea societate civila care a existat fantomatic in ultimii 10 ani, fara participare la treburile politice. Suntem diferiti insa toti avem un tel comun: recuperarea puterii politice furate grosolan de masinaria sistemului ticalosit in general si salvarea Rosiei Montane in particular.
