Mergeam intr-o zi pe Calea Victoriei de la Piata Natiunile Unite spre Universitate. Vantul sufla in rafale dublat de ploaie marunta dar rece. Tineam mainile amandoua in buzunarele gecii de primavara/toamna, mangaind insigna „Salvati Rosia Montana” ce ramasese acolo din toamna lui 2013. Priveam mai mult in jos, incercand sa ma feresc de furia vantului care ma izbea in fata cu picaturi reci. La un moment dat, subit, mi se baga sub nas un microfon albastru cu sigla PRO TV. Cum ridic capul, o pitipoanca blonda era la capatul celalalt al microfonului si un basrosan robocopuit cu o camera cu care ma tintuise ca un vanator. Pitipoanca mi-a pus rapid o intrebare. Mi-aduc aminte de vocea ei pitipongaiata insa n-am retinut nimic din tema intrebarii. In acea fractiune de secunda mi-am adus aminte cum au inchis PRO TV-ul obloanele cand am trecut prin fata sediului lor impreuna cu zecile de mii de manifestanti. Au stins atunci si luminile, refuzand sa transmita imagini cu coloana de manifestanti, asemenea unuia care e cautat pentru returnarea datoriei. Datoria in cauza era insusi statutul de presa ca putere in stat menita sa informeze corect cetatenii. Presa a ramas profund datoare in privinta asta prin incercarea de deformare a opiniei publice cu reclame (mincinoase), false dezbateri despre mineritul prin cianurare in care sa iasa RMGC in fata si refuzulde transmitere a protestelor.
In timp ce pitipoanca facea ochii mari spre mine zambind aproape lasciv, eu am scos insigna cu Rosia Montana si le-am pus-o reactiv in fata la fel cum facusera si ei cu microfonul. Rezultatul a fost asemanator cu tamaia pusa in fata diavolului sau ca lumina pusa in fata vampirului: ca doua naluci cei doi s-au risipit in clipa urmatoare asemenea gandurilor rele in urma unei rugaciuni. Piei drace!
