Conform unui dictionar sociologic sau politologic, lovitura de stat este „o rasturnare brusca si neconstitutionala a puterii legitime a unui stat, impusa prin surpriza de o minoritate …” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitur%C4%83_de_stat ). De obicei loviturile de stat de fac fie de catre cadre militare cu rang inalt care au putere de ordin asupra inferiorilor, fie de catre un grup de politicieni care spera sa atraga de partea lor fortele de ordine (si armata), pe fondul erodarii imaginii Puterii in ochii opiniei publice. Sint si alte tipuri de lovituri de stat, asa cum apar in tarile din lumea a treia, insa nu intereseaza in acest articol, a carui tema este situatia din Romania anului 1989.
Daca ne uitam cu atentie la evenimentele de atunci, vedem ca exista premisele unei lovituri de stat insa nu exista minoritatea coagulata care sa-l rastoarne pe Ceausescu. Un reper decisiv a loviturii de stat este acela ca de obicei ea se face impotriva unei Puteri democratice, care nu foloseste controlul si teroarea asupra adversarilor. De aceea o astfel de „minoritate” necontrolata de aparatul opresiv se poate dezvolta si ameninta Puterea. Ori, Ceausescu nu era reprezentantul unei Puteri democratice. El era un dictator. Loviturile de stat impotriva dictatorilor sint aproape in totalitate lovituri de stat militare; armata e singura care poate rasturna garda de corp al dictatorului.
In cazul lui Ceausescu situatia a fost mai speciala deoarece Securitatea era infiltrata peste tot. Militarii erau atent monitorizati iar parghiile politice ale adversarilor politici au fost atent retezate de Ceausescu. Daca cineva devenea ceva mai popular atunci era schimbat si trimis la uitare. Asa a patit insusi Iliescu, trimis de mai multe ori la plimbare, in functii minore. Iata ca un rival nu prea se putea dezvolta. Nimeni nu misca in front in fata lui Ceausescu si astfel nu s-a putut constitui un grup minoritar pentru ca securitatea avea spioni peste tot si taia din fasa orice tendinta de rebeliune. In acelasi fel, nici suspendarea lui Basescu din 2012 nu se poate cataloga drept tentativa de lovitura de stat deoarece nu a fost nici „o rasturnare brusca” si nici „neconstitutionala”. Au existat anumite proceduri de demitere care s-au intins pe perioada unei veri intregi.
Adevarata presiune asupra lui Ceausescu a venit tot de la mase. Mai intai de la martirii timisoreni iar apoi de la cei bucuresteni. Armata, militia si securitatea, cele 3 institutii de represiune de atunci, au avut oameni care, fie au ramas neutri in fata evenimentelor, fie l-au aparat pe Ceausescu. De aici si mortii din decembrie. Politicienii erau inca bezmetici. Abia cand masele au prins curaj, au scos capul unul ca Iliescu, Brucan si alti viitori membri ai FSN. Altii au intrat in aceasta organizatie direct de pe baricade.
Asadar nu a existat vreun plan al unei astfel de posibile minoritati politice si militare de a declansa o lovitura de stat, sau, ma rog, nu ea a actionat in decembrie 1989. Ca a existat un scenariu, cu respectiva explozie care i-a panicat pe unii adusi cu autobuzele din fabrici, si i-a facut sa tipe si sa huiduie asta e altceva. Lovitura de stat nu se aplica indirect, prin intermediul poporului care se revolta, ci direct asupra liderilor ce detin Puterea.
Fireste, sensurile cuvintelor sau sintagmelor nu sint batute in cuie. Limba evolueaza. Poate, la un moment dat, aceste diferente nu vor fi atat de semnificative pentru oamenii viitorului si conceptul se va largi, incluzand si varianta unei minoritati de politicieni neprofesionistii, asa cum au fost protestatarii din 1989 pentru Ceausescu sau cei din 2012 pentru Basescu. Dar deocamdata trebuie facuta clar diferenta intre lovitura de stat (brusca si facuta de o elita politica si/sau militara) si inlaturarea prin revolta populara a unui dictator.
Afirmand ca nu a fost lovitura de stat in 1989, as putea fi banuit ca accept cea de-a doua varianta, respectiv ca ar fi fost o revolutie. Nu. Nu cred ca a fost nici revolutie in 1989. Cred ca dilema "lovitura de stat – revolutie" este o falsa problema in teoriile politice privind situatia din 1989. Daca ne uitam atent in evolutia umanitatii observam ca revolutiile nu se fac peste noapte. Aparitia automobilului nu a inlocuit brusc caleasca. S-a facut un compromis; primele automobile fiind de fapt calesti cu motor. Nu era nevoie sa fie facute atat de inalte insa nu era nici un chip ca instaritii vremii sa cumpere un automobil mai mic decat vechea lor trasura. Degeaba a venit Copernic cu teoria sa heliocentrica daca savantii vremii nu erau dispusi sa o accepte, invocand motive dintre cele mai ridicole. A trebuit sa treaca zeci de ani pana cand teoria sa sa fie acceptata. Revolutia industriala nu s-a impus nici ea peste noapte, ci tot treptat, pe o perioada de cel putin 100 de ani. Cei 25 de ani trecuti din 1989 constituie o perioada prea mica pentru a constitui o revolutie. Cu atat mai putin in cele cateva zile fierbinti ale lui decembrie. Nu a trecut suficient timp pentru a vedea influentele acestui eveniment politic.
In realitate conceptul insusi de „Revolutie” este unul politizat, tras de par, denaturat in asa fel incat noua putere sa para total diferita de cea precedenta. Pentru ca, de obicei, revolutiile politice sint acompaniate de revolte sociale. Cel mai cunoscut caz este Revolutia Franceza, ramasa ca simbol national. Ideea unei republici (cu presedinte si/sau parlament ales) nu s-a instituit in lunile tumultoase ale lui 1789. Nebuloasa care a inceput atunci a continuat mult timp. Dupa 3 ani de teroare generalizata, Franta s-a reintors la monarhie, prin Napoleon si apoi altii. In 1848 s-a revenit la republica pentru ca, in 1852, sa se intoarca iar la monarhie pana in 1871. Abia atunci s-a revenit pentru ultima data la republica. Iata ca Revolutia Franceza a cam durat aproape un secol de cautari si asezari. Revolutia din 1848 este de fapt o continuare a celei incepute in 1789. In ceea ce priveste Romania, mai curand as inclina sa cred ca rasturnarea regelui din 1944 a fost o revolutie decat ceea ce s-a intamplat in 1989. Sau, ma rog, inceputul unei astfel de revolutii. Caderea lui Ceausescu are cam aceeasi pondere cu minirevolutia de la 1948 din Franta.
De asta nu accept nici cealalta parte a „dilemei”. Intre dictatura si democratie e diferenta doar pentru cei ajunsi in varful sistemului. Democratia este o dictatura care nu mai foloseste teroarea glontului ci teroarea tantarului. In locul unui glont (ieftin) cu care erau speriati protestatarii antidictatura, democratia foloseste mijloace (scumpe) de teroare mai greu sesizabila. Se folosesc eventual gloante de cauciuc, gaze lacrimogene si amenzi. Teoreticieni cu scaune caldute prin diferite institutii fantoma formeaza o imagine negativa protestatarilor. In locul unui lunetist din dictatura, democratia foloseste o intreaga armata de juristi, jandarmi, televiziuni, reclame, talk-show-uri, formatori de opinie cu efectul tantarului pentru inabusirea revoltei. Protestatarul nu mai moare direct rapus de glont, ci in timp, rapus de cancer sau alte boli conditionate de stres. Este si asta un pas spre umanizarea societatii, e drept. Este o evolutie. Insa insuficienta pentru a fi numita o revolutie.
Folosirea in exces al cuvantului „revolutie” printr-o artificiala delimitare fata de Puterea precedenta este o strategie de manipulare. Promisiunile facute de Puterile noi la investire sint multe. Fiecare politician nou vrea sa faca o revolutie, fiecare vrea sa ramana in istorie ca Mesia pe pamant. Unii sint chiar sinceri in intentie. Insa rezultatul e foarte putin diferit de ceea ce au inlocuit cu fanfara.
Dezbaterea asta artificiala "lovitura de stat – revolutie" are in spate altceva. Cei care sint selectati pentru a ocupa astfel de functii, desigur, vor sustine ca in 1989 a fost o revolutie, conform intentiilor tiranilor mai mici (mogulilor si capilor de corporatii) care ii platesc ca sa le spele imaginea. Cei drept, viata lor s-a schimbat radical fata de cea din 1989. Insa cei care se lovesc zilnic de abuzurile politiei, de lipsuri si de saracie, nu prea vad deloc schimbarea revolutionara.
