La multi ani 2015!

Va doresc un an 2015 la fel de luminos, de frumos si de mandru ca parcul IOR. La multi ani!

Revolutie sau lovitura de stat?

Conform unui dictionar sociologic sau politologic, lovitura de stat este „o rasturnare brusca si neconstitutionala a puterii legitime a unui stat, impusa prin surpriza de o minoritate …” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitur%C4%83_de_stat ). De obicei loviturile de stat de fac fie de catre cadre militare cu rang inalt care au putere de ordin asupra inferiorilor, fie de catre un grup de politicieni care spera sa atraga de partea lor fortele de ordine (si armata), pe fondul erodarii imaginii Puterii in ochii opiniei publice. Sint si alte tipuri de lovituri de stat, asa cum apar in tarile din lumea a treia, insa nu intereseaza in acest articol, a carui tema este situatia din Romania anului 1989.

Daca ne uitam cu atentie la evenimentele de atunci, vedem ca exista premisele unei lovituri de stat insa nu exista minoritatea coagulata care sa-l rastoarne pe Ceausescu. Un reper decisiv a loviturii de stat este acela ca de obicei ea se face impotriva unei Puteri democratice, care nu foloseste controlul si teroarea asupra adversarilor. De aceea o astfel de „minoritate” necontrolata de aparatul opresiv se poate dezvolta si ameninta Puterea. Ori, Ceausescu nu era reprezentantul unei Puteri democratice. El era un dictator. Loviturile de stat impotriva dictatorilor sint aproape in totalitate lovituri de stat militare; armata e singura care poate rasturna garda de corp al dictatorului.

In cazul lui Ceausescu situatia a fost mai speciala deoarece Securitatea era infiltrata peste tot. Militarii erau atent monitorizati iar parghiile politice ale adversarilor politici au fost atent retezate de Ceausescu. Daca cineva devenea ceva mai popular atunci era schimbat si trimis la uitare. Asa a patit insusi Iliescu, trimis de mai multe ori la plimbare, in functii minore. Iata ca un rival nu prea se putea dezvolta. Nimeni nu misca in front in fata lui Ceausescu si astfel nu s-a putut constitui un grup minoritar pentru ca securitatea avea spioni peste tot si taia din fasa orice tendinta de rebeliune. In acelasi fel, nici suspendarea lui Basescu din 2012 nu se poate cataloga drept tentativa de lovitura de stat deoarece nu a fost nici „o rasturnare brusca” si nici „neconstitutionala”. Au existat anumite proceduri de demitere care s-au intins pe perioada unei veri intregi.

Adevarata presiune asupra lui Ceausescu a venit tot de la mase. Mai intai de la martirii timisoreni iar apoi de la cei bucuresteni. Armata, militia si securitatea, cele 3 institutii de represiune de atunci, au avut oameni care, fie au ramas neutri in fata evenimentelor, fie l-au aparat pe Ceausescu. De aici si mortii din decembrie. Politicienii erau inca bezmetici. Abia cand masele au prins curaj, au scos capul unul ca Iliescu, Brucan si alti viitori membri ai FSN. Altii au intrat in aceasta organizatie direct de pe baricade.

Asadar nu a existat vreun plan al unei astfel de posibile minoritati politice si militare de a declansa o lovitura de stat, sau, ma rog, nu ea a actionat in decembrie 1989. Ca a existat un scenariu, cu respectiva explozie care i-a panicat pe unii adusi cu autobuzele din fabrici, si i-a facut sa tipe si sa huiduie asta e altceva. Lovitura de stat nu se aplica indirect, prin intermediul poporului care se revolta, ci direct asupra liderilor ce detin Puterea.

Fireste, sensurile cuvintelor sau sintagmelor nu sint batute in cuie. Limba evolueaza. Poate, la un moment dat, aceste diferente nu vor fi atat de semnificative pentru oamenii viitorului si conceptul se va largi, incluzand si varianta unei minoritati de politicieni neprofesionistii, asa cum au fost protestatarii din 1989 pentru Ceausescu sau cei din 2012 pentru Basescu. Dar deocamdata trebuie facuta clar diferenta intre lovitura de stat (brusca si facuta de o elita politica si/sau militara) si inlaturarea prin revolta populara a unui dictator.

Afirmand ca nu a fost lovitura de stat in 1989, as putea fi banuit ca accept cea de-a doua varianta, respectiv ca ar fi fost o revolutie. Nu. Nu cred ca a fost nici revolutie in 1989. Cred ca dilema "lovitura de stat – revolutie" este o falsa problema in teoriile politice privind situatia din 1989. Daca ne uitam atent in evolutia umanitatii observam ca revolutiile nu se fac peste noapte. Aparitia automobilului nu a inlocuit brusc caleasca. S-a facut un compromis; primele automobile fiind de fapt calesti cu motor. Nu era nevoie sa fie facute atat de inalte insa nu era nici un chip ca instaritii vremii sa cumpere un automobil mai mic decat vechea lor trasura. Degeaba a venit Copernic cu teoria sa heliocentrica daca savantii vremii nu erau dispusi sa o accepte, invocand motive dintre cele mai ridicole. A trebuit sa treaca zeci de ani pana cand teoria sa sa fie acceptata. Revolutia industriala nu s-a impus nici ea peste noapte, ci tot treptat, pe o perioada de cel putin 100 de ani. Cei 25 de ani trecuti din 1989 constituie o perioada prea mica pentru a constitui o revolutie. Cu atat mai putin in cele cateva zile fierbinti ale lui decembrie. Nu a trecut suficient timp pentru a vedea influentele acestui eveniment politic.

In realitate conceptul insusi de „Revolutie” este unul politizat, tras de par, denaturat in asa fel incat noua putere sa para total diferita de cea precedenta. Pentru ca, de obicei, revolutiile politice sint acompaniate de revolte sociale. Cel mai cunoscut caz este Revolutia Franceza, ramasa ca simbol national. Ideea unei republici (cu presedinte si/sau parlament ales) nu s-a instituit in lunile tumultoase ale lui 1789. Nebuloasa care a inceput atunci a continuat mult timp. Dupa 3 ani de teroare generalizata, Franta s-a reintors la monarhie, prin Napoleon si apoi altii. In 1848 s-a revenit la republica pentru ca, in 1852, sa se intoarca iar la monarhie pana in 1871. Abia atunci s-a revenit pentru ultima data la republica. Iata ca Revolutia Franceza a cam durat aproape un secol de cautari si asezari. Revolutia din 1848 este de fapt o continuare a celei incepute in 1789. In ceea ce priveste Romania, mai curand as inclina sa cred ca rasturnarea regelui din 1944 a fost o revolutie decat ceea ce s-a intamplat in 1989. Sau, ma rog, inceputul unei astfel de revolutii. Caderea lui Ceausescu are cam aceeasi pondere cu minirevolutia de la 1948 din Franta.

De asta nu accept nici cealalta parte a „dilemei”. Intre dictatura si democratie e diferenta doar pentru cei ajunsi in varful sistemului. Democratia este o dictatura care nu mai foloseste teroarea glontului ci teroarea tantarului. In locul unui glont (ieftin) cu care erau speriati protestatarii antidictatura, democratia foloseste mijloace (scumpe) de teroare mai greu sesizabila. Se folosesc eventual gloante de cauciuc, gaze lacrimogene si amenzi. Teoreticieni cu scaune caldute prin diferite institutii fantoma formeaza o imagine negativa protestatarilor. In locul unui lunetist din dictatura, democratia foloseste o intreaga armata de juristi, jandarmi, televiziuni, reclame, talk-show-uri, formatori de opinie cu efectul tantarului pentru inabusirea revoltei. Protestatarul nu mai moare direct rapus de glont, ci in timp, rapus de cancer sau alte boli conditionate de stres. Este si asta un pas spre umanizarea societatii, e drept. Este o evolutie. Insa insuficienta pentru a fi numita o revolutie.

Folosirea in exces al cuvantului „revolutie” printr-o artificiala delimitare fata de Puterea precedenta este o strategie de manipulare. Promisiunile facute de Puterile noi la investire sint multe. Fiecare politician nou vrea sa faca o revolutie, fiecare vrea sa ramana in istorie ca Mesia pe pamant. Unii sint chiar sinceri in intentie. Insa rezultatul e foarte putin diferit de ceea ce au inlocuit cu fanfara.

Dezbaterea asta artificiala "lovitura de stat – revolutie" are in spate altceva. Cei care sint selectati pentru a ocupa astfel de functii, desigur, vor sustine ca in 1989 a fost o revolutie, conform intentiilor tiranilor mai mici (mogulilor si capilor de corporatii) care ii platesc ca sa le spele imaginea. Cei drept, viata lor s-a schimbat radical fata de cea din 1989. Insa cei care se lovesc zilnic de abuzurile politiei, de lipsuri si de saracie, nu prea vad deloc schimbarea revolutionara.

21 decembrie 2014

La comemorarea celor care au fost ucisi in decembrie 1989 erau prezenti doar o mana de oameni pana prin 2011. Iata care era atmosfera in 2011 : http://baldovin.blogspot.ro/2011/12/21-decembrie.html Cea mai trista comemorare mi se pare cea din 2007, in plin apogeu al boom-ului economic cand un puhoi de gura-casca s-au ingramadit ca vitele la bradul unei banci http://baldovin.blogspot.ro/2007/12/bradul-mantuirii-neamului.html insa la comemorarea eroilor n-au fost prezenti decat vreo 30 de oameni. Mi-aduc aminte ca pe undeva prin 2005 sau 2006 pe 21 decembrie strigam neentuziasmat impreuna cu vreo 2-3 oameni „Jos comunismul!” si altele care se strigasera in 1989. La un moment dat se apropie de noi un mustacios nonconformist cu alura de fost hipiot care ne intreaba un pic iritat:

„ – Ati fost in 1989 aici?”
– „Eram mic…”, raspund eu, impaciuitor
– „Ei, eu am fost.” raspunde el ceva mai iritat si apoi continua: „Va place cum traiti?”. Am inceput atunci sa-i vorbesc despre democratie si libertate insa, dupa cateva cuvinte, el deja se departa lasand in urma urmatoarele cuvinte: „O meritam. Noi am vrut-o.”

„Uitarea” eroilor din 1989 se datoreaza unei mentalitati cinice. Cei mai multi romani, cei din clasele de jos, dezavueaza protestatarii pentru faptul ca acestia li se par niste tradatori. In ciuda cresterii evidente a nivelului de trai, a diversitatii produselor si a unei oarecare libertati de exprimare in plus fata de dictatura, majoritatea romanilor din clasele de jos considera de mult timp ca traiau mai bine pe timpul dictaturii. De asemenea, destui superiori social traiau mai bine atunci. Pulverizarea familiilor odata cu muncitorii imigranti in Occident si dificultatea de construire sau cumparare a unei locuinte pun in balanta negativa drepturile castigate dupa 1989. Dar asta nu e vina celor care au avut curajul sa se impotriveasca tiraniei. E propria noastra vina ca nu am stiut sa tinem capul sus si am acceptat umil un raport nefavorabil intre munca si banii castigati. E propria noastra vina ca nu am stiut sa iesim masiv in strada timp de 20 de ani si sa ne cerem drepturile. Si, mai ales, e propria noastra vina ca nici acum, in ceasul al 12-lea nu am fost in stare sa iesim decat vreo 20 000 de oameni (protestele antiRMGC din 2013). Ma astept sa nu iasa in strada taranul ce cultiva ogorul si are un stil de viata conservator si traditional. De el depinde viata lui. Dar tu oraseanule, cand ai decis sa traiesti in civilizatie trebuia sa sti ca de tine depinde viata ta. De modul in care tu sti sa iti negociezi munca si in care iti pastrezi vigilenta fata de cei ce tind sa iti restranga drepturile. Daca ai un stil de viata conservator mai bine te duci la tara si traiesti sanatos. Daca nu faci un efort de viata mai buna si de ridicare a fruntii, atunci nu ai ce cauta aici pentru ca te macina capitalismul.

Din fericire, acest cinism incepe sa se diminueze. In ultimul timp situatia incepe sa se schimbe. Aseara, pe la ora 19 30 erau prezenti cam 1000 de oameni. Inca foarte putini in raport cu cati ar trebui sa le multumeasca sau sa le cinsteasca eroismul de a se impotrivi tiraniei. Dar, prezentii si-au aratat adeziunea fata de idealurile lui decembrie 1989, astfel incat se poate spune ca, prin prezenta noastra, cei ce au pierit atunci s-au reintors printre noi si au retrait acele momente. Sper ca trendul sa fie ascendent si, in anii urmatori, tot mai multi romani sa fie prezenti in Piata Universitatii pe 21 si 22 decembrie. Nu ne-am putut lupta in trecut cu marile imperii care ne-au atacat. Insa din cand in cand am ripostat si noi si astfel am rezistat. Stramosii nostri s-au luptat cu tiranii straini si, in 1989, niste curajosi s-au luptat cu un tiran roman. Ne ramane noua rolul de a ne lupta cu urmatorii tirani care, din pacate, continua sa existe si sa se nasca. Daca nu ii comemoram pe curajosii din 1989 inseamna ca nu mai avem onoare si demnitate sa luptam cu tiranii prezentului. Altfel vom fi doar niste carpe ale istoriei.

Se poate face o rochie din bile magnetice?

Si atunci multe probleme de spatiu s-ar rezolva de la sine.


Si ce bani s-ar mai strange…

Stapani pentru o zi

Tema coruperii institutiei electorale m-a inspirat sa scriu acest articol: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2012/08/institutia-electorala-un-nod-in-reteaua.html si sa fac acest film:


Adevarata politica este deciderea de proiecte socio-economice. Cetateanul nu are acces oficial la votarea de astfel de proiecte. Sistemul face orice pentru a-l opri pe cetatean sa voteze proiecte tocmai pentru ca decizia politica sa fie una favorabila mafiotilor si mai putin cetatenilor. Cetateanul poate iesi insa in strada sa-si exprime parerea, cu pretul primirii de bastoane din partea mascatilor, a amenzilor si a altor metode de hartuire si amenintare din partea celor care monopolizeaza deciziile politice. Asa au patit purtatorii de portavoce de la protestele din 2012 si 2013 care si-au „asigurat viitorul” prin tribunale, contestand amenzile abuzive date de jandarmerie pentru exercitarea drepturilor normale, precizate in Constitutie.

Asanumita noastra democratie nu se deosebeste fundamental de sistemele clasice sau totalitariste existente de-a lungul istoriei. Fiecare din acestea a permis libertate unei minoritati elitiste si sclavagism pentru clasele de jos, care le-au sustinut libertatea si luxul celorlalte. Daca socialmente te situezi in clasele superioare, atunci sistemul iti pare democratic; pentru Marc Aureliu un astfel de sclavagism a fost indiciul unei lumi perfecte. Aristotel spunea ca „omul liber” n-ar mai putea fi liber si fericit daca nu l-ar servi acolo niste sclavi. Si, repet, daca am fi in locul lor, probabil ca si noua lumea ni s-ar parea perfecta, ideala.

Pentru a detensiona oarecum starea asta de tensiune intre cele doua categorii sociale, romanii aveau o sarbatoare anuala in care sclavii faceau schimb de locuri cu stapanii. Era mai mult o joaca, desigur. Sclavul, devenit stapan pentru o zi, nu putea sa-si ameninte sau sa se poarte urat cu stapanul sau de drept. Ei bine, cam la fel este si votul din democratiile contemporane: un fel de joaca prin care noii stapani mimeaza egalitatea de sanse si o societate echitabila.

Insa chemarea la urne e facuta pentru cauze neesentiale din punct de vedere politic. Alegerea de presedinte sau de alte functii din acestea artificiale, nu are legatura cu adevarata politica insa creeaza iluzia ca ar fi politica. O astfel de scamatorie e facuta mai intai pentru a-i proteja moral pe cei aflati in topul sistemului sclavagist de vreo urma de vinovatie relativ la imoralitatea sclavagismului. Aceasta vinovatie se poate intoarce apoi catre sclavii nemultumiti cu formule de genul „tu l-ai votat” sau „de ce n-ai votat?”, si astfel se poate obtine un argument in disputa pe prosperitate sociala.

Apoi, nu in ultimul rand, chemarea la urne e facuta pentru a lua pulsul credulitatii sclavului. Daca el e dispus sa mai dea o noua sansa cuiva din protagonistii circului inseamna ca e dispus si sa accepte un job mai greu. Votul este, asadar, un fel de sondaj.

A participa sau nu la acest circ depinde, fireste, de pozitia sociala si scopul pe care fiecare si l-a propus in viata. Daca esti un membru onorabil al claselor superioare, desigur ca vei dori sa votezi un politician cu un caracter mai sobru si cu aspect mai serios, care sa-ti carpeasca tie iluzia ca sclavii care iti sustin statutul o fac datorita „dreptului divin”, adica datorita superioritatii tale ancestrale fata de aceste animalute vorbitoare. Daca esti un corporatist, atunci vei sustine financiar campania electorala a celor care au sanse de castig pentru ca apoi sa-ti ofere legi favorabile sau chiar facute special pentru tine, asa cum s-a intamplat cu legea minelor dedicata special pentru RMGC. Banii pe care ii „investesti” in campanie se vor intoarce mai tarziu atunci cand legile lobitilor tai iti vor permite manevre economice specifice.

La acestia se adauga grosul pesteracilor, a sclavilor care au nevoie de acest vot ca de umbrele proiectate pe peretii pesterii prin care sa comunice si ei in lumea lor obscura, aproape anorganica. Ei voteaza convinsi ca votul lor inseamna puterea de a decide in chestiunile politice. Nu trebuie uitati unii si mai intunecati, cei care voteaza un candidat pentru ca le place zambetul lui sau nu le place fata contracandidatului. Partea proasta e ca sint destui care au pasit in afara pesterii si s-au cam ingrozit de ce au vazut. Astia nu merg la vot sau nu sustin mascarada electorala.

Intreaga mascarada politica contemporana din spatiul civilizat, indiferent de tara, se confrunta cu absenteismul. Problema e ca daca nu se strang 50% dintre votanti, „democratia” nu prea mai seamana a „poporul a ales”; poporul nu poate fi minoritar fata de numarul cetatenilor. Si atunci exista cateva variante. Una este cea de tip Halloween:

Ce coincidenta!

Alta este mita electorala. Daca esti recompensat cu o lingura de ulei si cu doua – trei bobite de zahar, poate esti convins sa-ti misti fundul si sa-ti bagi votul in urna lor. In tarile civilizate se da o zi libera pentru votanti. De fapt votul e pus in zi lucratoare. Asta e cam acelasi lucru cu cadourile pe care le primesc votantii nostri autohtoni, cu diferenta ca, acolo, litrul de ulei si kilogramul de zahar are forma de zi libera datorita bunastarii specifice sporite.

Daca la tara se dau pachete cu cadouri pentru gura-casca, exista un fel de pungi cu zahar si ulei pentru tinerii urbani care n-au avut inca experienta unui job serios, care vor sa se distreze, dar (dupa cum se poate intelege), nu prea au bani: intrarea gratis la concerte, dupa cum se poate vedea aici:


Ei sint o categorie sociala foarte importanta pentru cei implicati in aceasta masinarie a iluziilor politice: ei vor fi absorbiti in piata de munca si storsi sistematic de puteri in asa fel incat, din niste aiuriti cheflangii vor ajunge in 10 ani niste ursuzi aroganti , sau chiar niste aurolaci.

Nereusind sa-i convinga pe majoritari, iata ca noii stapani au decis sa se adreseze si scepticilor prin insulta, pe panouri publicitare , dupa cum se vede mai jos.

Cum eu nu votez, am un raspuns in special pentru varianta cu puta mica:

Actualizare 10 11 2014: Recent, intre turul 1 si turul 2 al alegerilor prezidentiale, profesorii au primit o prima surpriza de 700 Ron.

Problemele fotbalului romanesc

Am castigat cel de-al treilea meci in grupa F de calificare la Campionatul European de fotbal din Franta de peste 2 ani. Romania a invins cu 2 0 pe Finlanda, la ei acasa; avem 7 puncte , dupa 1 - 0 cu Grecia si 1-1 cu Ungaria. Un debut bun, s-ar zice. Personal, am simtit victoria asta ca pe o infrangere. Jocul nationalei arata rau. Jucatorii au dat totul pe teren impotriva unei echipe incomode si bine pregatita fizic. Pentru asta merita respectul. Insa eu nu mi-aduc aminte sa fi vazut o serie mai slaba de meciuri la nationala. E drept, am crescut cu generatia de aur. Dar se vede de la o posta ca nationala nu mai are vana. Sanmartean e cam singurul jucator care are fata de jucatorii de constructie pe care ii aveam odata. Aparatori inca avem insa de construit – slabe sperante.

Dar hai sa intoarcem putin foaia si sa privim in ansamblu! Nu cumva echipa noastra nationala a fost peste ceea ce sintem noi ca natiune in raport cu altele? Nu discut aici decat aspectul economic pentru ca cel cultural este mai greu de evaluat. (Si, oricum, noi ca natiune nu am oferit istoriei un reper major in cultura.)

Talentul nu mai e suficient pentru fotbalul modern. S-a vazut la ultimul campionat mondial in ce mod strategia germana a sters pe jos cu talentul latino-american. Franta, Belgia, Olanda, Spania (iesita din forma, dar cu acelasi potential) puteau fi in locul Germaniei. E nevoie de programe stiintifice de formare a jucatorilor , de strategii sociale de recrutare a copiilor cu potential, de investitii masive in sport. Ceea ce noi, ca natiune, nu am facut. Si ne-am supara rau pe conducatori daca ar face-o in detrimentul spitalelor, de exemplu. Simtindu-i potentialul de propaganda politica, Ceausescu a investit masiv in sport. Generatia de aur s-a creat de fapt dupa zeci de ani de constructie si investitii. Din pacate, politica lui Ceausescu a neglijat alte domenii; imi aduc aminte de dusul care se rupea odata la 2 luni. Imi aduc aminte de maracinii si albinele care ma chinuiau pentru ca eram nevoit sa joc fotbal descult dupa ce tenisii mei se rupeau la cateva saptamani dupa ce ii cumparasem. Si altele…

Nici tarile inca sarace ale Americii Latine nu fac destule investitii in fotbal, pe aceleasi motive, desi ele se afla in acest moment in plin boom economic. Personal nu as fi de acord cu baze sportive sofisticate si alte astfel de investitii in sport inaintea celor din sanatate. Astfel de investitii se fac in tarile bogate ale Europei, unde sectorul medical este bine finantat. Si s-a vazut in ce mod Europa domina de vreo 20 de ani fotbalul de nationala. Noi nu sintem inca acolo asa ca nici cu sportul nu putem sa ne laudam.

Superioritatea echipelor nationale europene, construite programatic, fata de cele latino-americane, facute in general doar din talent consta, de fapt, in superioritatea unei baze sportive coordonate de un profesor-antrenor fata de o plaja unde niste copii saraci vor sa ajunga cineva si se antreneaza haotic. La 16-17 ani, cand ii vede cineva si ii ia la un club, e deja tarziu pentru ei.



Si astfel ajungem din nou la investitii. Vrem echipa nationala? N-avem cu ce. Copiii nostri mananca parizer ieftin facut din nustiu ce animale mai mult sau mai putin vii sau din produse crescute prin laborator si testate aici. Copiii nostri mananca paine facuta din faina remacinata din paine uscata. Scolile sportive de stat au metode invechite si profesori buni mai curand in facerea de acte decat in rezultate concrete. Si, mai mult decat atat, copiii nostri se apuca de sport pentru ca nu intra la alte licee, sau e mai aproape de casa.

Din pacate, scolile serioase de fotbal costa cam mult, iar cei mai multi parinti nu isi permit astfel de costuri. Plus de asta, educatia fotbalistica programatica a fost afectata de obisnuitele cutume autohtone: locul in echipa se plateste. Nustiu ce gagiu isi duce copilul la astfel de scoala ca sa-l faca Messi. E vreun lider de galerie sau vreun patimas din asta care isi vede copilul ca pe masina si vrea sa arate tuturor ca ce are el e “ceal mai tare , frate! ”. Da bani antrenorului ca sa-l bage in echipa, desi se vede clar ca rezervele sale au randament mai bun. Stiind ca tata “sare cu banu’ ”, micul Messi nu se antreneaza suficient iar pe la 18 ani o cam lasa moarta cu fotbalul si se apuca de gainarii de-ale lui ta’-su. Cei care stateau rezerva in locul lui poate ca au lasat-o s ei moarta, considerand ca meseria de fotbalist e cam riscanta… Iata ca o baza sportiva aratoasa nu e nici ea suficienta pentru performanta.

Mergeam intr-o zi pe o strada din jurul Stadionului National. In fata mea vreo 4 pusti de vreo 15-16 ani de la Steaua (erau in echipament) mergeau spre stadion si se tineau de sotii. Vazand o masina ceva mai rasarita, unul dintre ei a zis in zeflema catre ceilalti : “Ati primi ma asa cadou la 18 ani?”. Au continuat, intrecandu-se cu mistourile. Am vrut sa-i dau o replica pe moment, insa m-am abtinut. La modul cum gandeau, ar fi putut deveni violenti. Si nu pareau prea dispusi sa mai invete si altceva decat mistocareala la adresa caprei vecinului. As fi vrut sa-i spun simplu: “de ce nu te compari tu cu Deulofeu (sau alt tanar de perspectiva din fotbalul mondial)? De ce te compari cu omul simplu care e amator? Hagi se compara cu Maradona nu cu bietul om simplu. In loc sa te gandesti cum sa-l driblezi pe nu stiu ce fundas advers, tu te gandesti sa ai o masina mai tare decat a vecinului pentru ca ti-a ramas tie nu stiu ce frustrare din copilarie pe el peste care nu poti trece…” O gramada de talente autohtone s-au pierdut pentru ca le-a lipsit capra vecinului, sau, ma rog… masina vecinului, cu care sa se compare. Exista, intr-adevar, de la o vreme incoace, scoli de fotbal manageriate de fostele glorii ca Hagi sau Gica Popescu. Poate astea vor schimba fata fotbalului romanesc in 10 -15 ani, daca cei implicati in ele se vor dovedi manageri buni.

N-as vrea sa scot din aceasta ecuatie poate cel mai important factor: publicul. La meciul cu Ungaria, tare a mai crescut nationalismul in el! Despre ciudateniile mentalitatii nationaliste am scris aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2013/12/psihopatologia-mentalitatii.html . E ciudat ca, dintre 40 000, de voci care cantau eroic “Trec batalioane romane Carpatii” nu s-au strans nici macar vreo 5 000, acum un an pentru a marsalui macar pe strazile din Bucuresti impotriva terorizarii pungestenilor de catre Chevoneria Romana! Stiu, e mai usor sa te umfli in pene in fata unui adversar mai slab. E mai usor sa aparam Ardealul acum ca nu-l mai ataca nimeni. Doar ca asta e mentalitate de mascul marginal… Masculul marginal e acela care, batut de masculul alfa pentru dreptul de imperechere, sa razbuna si el pe masculii mai tineri sau mai slabi, batandu-i cu mare aplomb, desi miza e 0. A canta “Trec batalioane romane Carpatii” si apoi, peste 5 minute, “Romania: stat plitienesc!” e parte din acest circ: pe de o parte cresc muschii pe tine gandindu-te ca-l bati pe cel mai slab, dar, pe de alta, plangi cu gura pana la urechi ca te bat jandarmii. Nu te prinzi ca “Romania: stat politienesc!” rezulta direct din “Trec batalioane romane Carpatii” ? Nu. Nu-i nimic!

PS: Recent, echipa nationala de sub 19 ani a pierdut cu 9-0 in fata celei similar a Germaniei, gratie unei prestatii excelente a portarului nostru care a reusit sa mai salveze vreo 5-6 goluri gata facute.

Cine pacaleste pe cine

Daca comunismul folosea forta bruta si crima, capitalismul foloseste escrocheria, inselaciunea pentru a mentine “ordinea sociala”. Cu alte cuvinte, in comunism iti poti privi in fata calaul in timp ce, in capitalism, nu apuci sa vezi ce te-a lovit (sau furat) pentru ca acesta se si face nevazut. Ca si pestii astia care au venit la masa insa ajung ei insisi in farfurie.

Atat de multi “smecheri” au soarta acestor piranha! Soldatii pacaliti cu falsa onoare si fals respect sa se schilodeasca in razboaie economice. Pustii pierde vara care se hotarasc sa se faca „oameni seriosi” care isi irosesc entuziasmul prin nustiu ce corporatie…

Un pisoi

Un pisoi cu toate apucaturile lui tipice. O creatura absolut minunata.

savici liviu constantin- detectiv particular

Extrasul de informatii confidentiale nu se mai face organiat ca pe timpul securitatii. Informatori epocii capitaliste au alte fete. Sint multi (poate prea multi) care practica meseria asta mai nou, in Romania, asa ca, daca-l faci pe unul public au ramas ceilalti. Totusi, am eu ambitia sa-l scot pe asta de pe piata ;)

Asa ca priviti-l cu atentie si tineti-l minte. Nu stiu daca asta e singura lui identitate, probabil ca are si altele. Are ochii albastri si cam 1.80-1.85 inaltime. Isi lasa uneori si barba. Sper ca google sa nu ascunda infromatia asta

Fiecare ne caram crucea, intr-un fel au altul…

Istoria caratului e lunga. Practic caratul e insasi istoria umanitatii. In viata asta fiecare caram ceva. Chiar biblia ne spune ca Eva a fost inventata din coasta lui Adam. Deci, cumva, fiecare dintre noi purtam o potentiala Eva in coastele noastre. Parerea mea e ca unii dintre noi (unii – nu unele) avem potential mai mult decat o Eva... Si nu chiar in coaste... Dar, ma rog, asta e o alta discutie.

Urcand pe scara istoriei, stim ca inventarea rotii a fost decisiva pentru un carat eficient. Transformarea animalelor din salbatice in domestice si, apoi, in animale de tractiune, a fost o etapa decisiva in istoria omenirii. De aici si carul (care cara - de aici si numele) lui Asurbanipal. Crudul rege asirian a avut inspratia de a se pune in postura de a fi carat de cineva, mai curand decat de a cara el insusii ceva. Cert e ca (spatiu de respiratie, caci virgula nu e corect gramatical) caratorul nu prea seamana a rege, ci mai curand a animal de tractiune. Si asta nu prea e cal... Cred ca imaginea asta spune multe despre cum e cu carausatul.

Mai departe, e de remarcat Sisif, care a ramas in istorie cu o forma inversata de carare, respectiv impingerea. Cert e ca, impingand bolovanul, Sisif chiar a batatorit cararea, inaugurand astfel un nou concept, respectiv cararea prin impingere. Stiu ca nu trebuie glumit pe tema asta, Sisif este emblema existentialismului, destinul omului modern inabusit in incertitudini si decadenta. La fel, o sa trec repede si despre un alt destin emblematic, cel al lui Isus, care a si dat titlul acestui articol.

Asadar voi face un salt la epoca industriala unde calul (natural) a fost inlocuit cu calul putere (CP). In urma acestui proces evolutiv, foarte multi am ajuns sa ne simtim niste Asurbanipali, mai ales in trafic. In loc de 2-4 cai frumosi (maxim sasa), avem mii de cai putere, da’ parca am pierdut ceva pe drum. Parca niciunul dintre aceste megaherghelii nu-si mai face treaba pe care, la o adica, chiar si o mirtoaga medievala o facea. Cantitatea a daunat calitatii si iata ca avem in lumea civilizata o scadere drastica a natalitatii.

Noroc cu cei care au ramas la stadiul arhaic.

Sau cu cei mici sub tine.

In fine, ideea, asa cum spune si titlul, ca toti caram ceva dupa noi. Chiar si atunci cand te crezi liber de parazitii supradimensionati, totusi undeva unul sta agatat de tine fara chiar a baga de seama. Cine crede ca nu poarta o cruce, se inseala amarnic. Mi-aduc amine cum, la protestele pentru Rosia Montana din toamna lui 2013, un jandarm se pricopsise cu un sticker cu Rosia Montana pe uniforma. ”Nimeni nu este mai rob decit acela care se crede liber, fara a fi cu adevarat liber” spunea Goethe, cu mult inainte de instituirea manipularii corporatiste si, fireste, a protestelor pro Rosia Montana.


Am trecut in revista, pe scurt, istoria caratului pentru a corobora cu o acest citat din Goethe si a conchide o noua etapa a civilizatiei. Aceasta e este caratul cu bicicleta. Multe a mai trebuit sa suporte si biata bicicleta, de-a lungul istoriei sau de-a latul geografiei!

Dar asta nu-i nimic! A pune ceva pe bicicleta si a cara cu ea nu e nici o brinza. In fond, insasi destinul bicicletei este acela de a-l cara pe biciclist. Noutatea consta in a o inhama la un carut. Unde sa se inventeze asa ceva decat in tara noastra, locul unde s-a si inventat roata si unde, se pare, Sisif e la el acasa.

Iata ca, dupa ce am vazut carute legate la masina, la tractor, sau masina cu motor (natural) de un cal, nu-i asa?, o noua etapa in istoria omenirii se prefigureaza: bicicleta cu carut, inventata in Romania si filmata de mine intr-o desfasurare de forta. Va invit sa va bucurati de aceasta minune:

Post by Gabriel Baldovin.

Cine stie ce e MTO, copii?

Termenul „economie” se refera la 2 lucruri: 1. ansamblul mijloacelor de productie dintr-un spatiu social anume; 2. stiinta despre productia, desfacerea, comertul si consumul produselor realizate de aceste mijloace de productie. Asa cum „democratia” vine din greaca veche si inseamna „puterea data poporului”, la fel si „economia” insemna „gospodarirea casei”. Stiinta economiei are 2 principii simple pe care le poate vedea oricine, concret, in orice piata (libera): 1. legea cererii si ofertei; 2. inventia sau inovatia de produse care le inlocuiesc pe cele aflate in uz. In primul caz vorbim de o economie teoretica , iar in celalalt vorbim de una practica. Asta este baza economiei, adica un management.

Pornind de la aceasta baza, s-a creat o economie abstracta, la fel cum insasi democratia a ajuns abstracta, unde poporul voteaza nesemnificativ. Fara prea mare legatura cu managementul propriuzis a mijloacelor de productie, economia politica a ajuns mai mult o teorie rupta de realitate, ce ascunde o realitate simpla, usor de vazut. Aceasta realitate este faptul ca statul este un vamuitor al schimbului economic, adica e interesat sa se interpuna intr-un schimb de produse intre doi parteneri comerciali, si sa-si ia si el partea. E simplu. Insa, asta e, e cam greu al naibi de recunoscut. Pentru cei ce fura – deoarece furtul e imoral. Pentru cei ce sint furati – deoarece deplangerea acestui fapt a adus cu sine si pedeapsa stapanului timp de milenii. Definitia sclavului de grecii antici e fara dubiu: „cineva care trebuia ucis, dar, pentru ca e profitabil, a fost lasat in viata”. „Gura, ca-ti pierzi painea!” sau „Capul plecat, sabia nu-l taie” sint zicale care s-au format in viata de zi cu zi.

Fireste, astazi traim vremuri noi. Vechea munca a sclavilor e facuta de masini. Ei au trebuit sa fie educati ca sa poata sa conduca aceste masini si, ai naibi, au invatat sa foloseasca armele. S-au emancipat. Nu prea mai merge cu „Gura, ca-ti pierzi painea!”. Pe cand, concepte ca „democratie” sau „MTO”… Eeeee! E altceva. Suna intr-un fel. Politicienii nu se mai pot exprima cu „presteaza sclavule!” pentru ca si-ar jigni profund gura-cascatii care ii voteaza si care, tz tz tz, de la o vreme sint din ce in ce mai putini. Si, vorba aia, ce democratie ar mai fi aia cand demosul fie nu voteaza, fie prefera sa iasa in strada si sa-si expuna optiunea politica?

Stiinta de baza a economiei s-a amestecat cu o gramada de domenii din jurul politologiei. In felul acesta ea a ajuns astfel un corp vast de strategii politice acoperite de vorbe goale. Acestea sint, de fapt, o neoscolastica. „Nu exiata bani la buget” sau „De unde scoateti 5 miliarde?” sint formule neoscolastice. Banii ca atare nu au nici un fel de realitate decat in mintea sclavilor, la fel ca propozitiile logice aplicate conceptelor religioase in Evul Mediu. Hartiile alea pot fi oricand tiparite intr-o noapte. Realitatea acestor hartii este, de fapt, insasi munca sclavului, disponibilitatea lui de a produce mai mult pentru mai putin. Sclavul nu mai vrea sa accepte o recompensa mai mica pentru munca lui. Ati vazut, s-au revoltat in 2012 si nu s-au linistit nici in 2013. „Ponto, nu forta nota, ca duci iar tara de pe fagasul ei si toti avem de pierdut!”.

In capitalism, mai nou, furtul social se face in numele „stiintei adevarate”. In Evul Mediu furtul asta se facea in numele lui Isus: „Isus te iubeste fratele meu: hai sa-ti dau o imbratisare si tu-mi dai averea”. In comunism, de exemplu, acest furt se facea in numele marelui materialism dialectic si istoric (!). Ooooooo! Hegel, Marx, Heidegger… Aaaaaa. Da’ ce sa faaaaci!!! Au devenit populari unii ca Wittgenstein, Freud, si au stricat piata… E nevoie de ceva mai concret. Pe la colt de strada inca se mai practica un furt magicist: „daca asta are si asta n-are, care-i aia marcatoare?” Ai riscat si ai pierdut. Sau n-ai stiut si ai pierdut.

Iata, deci, ca scolastica economica poate rezolva problema! Un furt pare mult muuuuult mai elegant daca e facut cu „MTO”, cu „strategii de implementare macroeconomica” sau „prudenta fiscala”. Stiti ma voi ce sint astea? Le-ati studiat ma voi la Harvard sau la Oxford sau chiar la Baia Mare? Nu? Pai sinteti niste prosti baaa! Adica, pardon: nu va pricepeti la economie, domnilor. Ia scoateti ma voi banii sa facem bugetul, (care habar-n-aveti ce e)! Forta! Forta democrata!

Sintagme sau termeni ca „deficit bugetar” sau „MTO”, sau o gramada de multe altele, sint adevarate rugaciuni pe care un credincios si le face pentru spalarea pacatelor. In acest caz, faptul ca Ponta nu a stiut o prescurtare, nu inseamna mai nimic. Poate sa nu stie nici prelungirea prescurtarii, ca tot aia e. Eventual , o astfel de logica deductiva scolastica poate intari siguranta unor intelectuali cum ca sistemul social ar fi un construct filosofic si nu o jungla unde cel puternic il suprima (manipuleaza) pe cel slab. Intentia de a da un aspect stiintific, sistematic si echitabil sistemului social, este chiar o salvare personala pentru acesti oameni, un fel de ceea ce in psihanaliza se cheama rationalizare.

Realitatea politica a scolasticii economistice e una simpla: statul. Nu sint nici pe departe omul care sa ia partea vreunui politician. Apoi, si la noi, politicienii nu mai au puterea decat formal. Cei care conduc sint corporatiile, la fel ca in Occident. A crede ca un politician ar fi mai nociv decat altul, sau mai bun decat altul, inseamna a crede ca politicienii chiar fac ce si-ar dori ei. Ei sint instrumentele magnatilor, PR-ul lor, purtatorii lor de cuvant, absorbantii urii venite dinspre sclavi.

Asa ca cred ca mai bine se pot intelege dedesubturile intalnirii celor doi din urmatorul video:

Traiasca puiul!

Am gasit de curand un pui de randunica sau mierla sau nu stiu exact ce (De fapt e drepneaua neagră, dupa cum am vazut ulterior- conform unei actualizari ulterioare). Daca ar fi sa pariez as paria pe randunica pentru ca am vazut ca are alb sub gat. Fiind copil, am petrecut ore admirand randunicile sub firele stalpilor asa ca le-am pastrat in memorie acel alb. Dar puiul acesta are ceva diferit. Mai intai, mi se pare mai mare decat o randunica. Apoi nu are tot abdomenul alb ci e negru. In fine, nu prea conteaza exact ce e, cert e ca are soarta cam pecetluita. Nu deschide ochii si are si un defect la cioc, pare o fractura sau o anomalie in asa fel incat nu poate inchide ciocul si partea de jos (corespondentul mandibulei la pasari) e un pic defazata spre dreapta (stanga privitorului).

Plus de asta, se pare ca fie a fost alungat din cuib de vreun Cain, fie a iesit de caldura, fie parintii au patit ceva si a plecat de foame. Singura lui speranta de viata e apetitul nutritiv. Daca-i bagi muste in gura pe partea stanga (dreapta privitorului), o inghite instant. In rest, pare un pui de curca inainte sa se retraga in somnul de veci. O singura data a deschis apatic un sfert de ochi. In rest ochii lui sunt inchisi ca un oracol.

Cand l-am vazut pe jos sub o punga mi-am zis: „uite material de joaca pentru pisica mea”. Cand l-am luat in mana mi-am dat seama ca nu-i bun de joaca. Mi-a venit atunci ideea sa-l salvez. Cand eram mic mai furam cate un pui de vrabie din prin cuiburile pe care le gaseam prin padure si-l duceam acasa. Mi-aduc aminte ca ma certa de fiecare data bunica-mea, baba Marita (Dumnezeu s-o odihneasca!): „du ma puiu’napoi! Tiie t’-ar conveni sa te ia cineva de acas’!”. Dar de data asta era altceva, M-am uitat in stanga si-n dreapta si n-am vazut nici tipenie de pasari adulte care sa-l revendice. Baba Marito, oriunde ai fi, trebuie sa ma intelegi: daca-l las aici n-are nici o sansa. Asa, macar a scapat de sobolani sau pisici.

Si iata-ma aducandu-l acasa. Deocamdata ii omor muste de pe la ghena, maine o sa merg in piata sa-i iau niste viermi de pescuit. Traiasca puiul!

Actualizare 13.06.2014. : Puiul arata foarte rau. Nu mai deschide deloc ochii si tremura rau. Nu de frig, mi se pare ca chiar are temperatura. Nu stiu daca il va apuca dimineata viu. Poate ca era mai bine sa-l fi lasat acolo , fara sa ma bag in treburile naturii. Singura speranta e ca inca mananca. Instinctul sau nutritiv s-ar putea sa-i fie singura ancora cu viata. Vazandu-l cum se lupta cu moartea, ma incearca un sentiment de optimism pentru noi astia sanatosii, care ne gasim deprimati cateodata. Chiar n-avem nici o problema.

Actualizare 14.06.2014. Actualizare 14.06.2014. Se pare ca a trecut peste momentul de cotitura. A deschis din nou ochii. Mananca in regula. Ciocul a este deschis si se pare ca asa va muri cu el. Ceva il opreste la a se inchide.

Actualizare 15.06.2014. Astazi l-am auzit pentru prima data cantand. Oare aude pasarile de afara si vrea sa isi faca simtita prezenta (asa cum face papagalul meu cand aude ciripit de vrabii) sau ii e dor de parinti? Pare mai viguros. Imi doresc foarte mult sa traiasca.

Actualizare 16.06.2014. L-am gasit in seara asta iar intr-o stare proasta. Iar nu mai deschide ochii. Si e mult mai absent ca pana acum. Si nici nu mai mananca. A trebuit sa ii bag fortat in cioc. Corpul ii e mult mai rece ca de obicei. Pana acum ardea. S-ar putea ca racirea brusca a vremii sa-l fi doborat iar. Ce ironie! Poate a iesit din cuib datorita caldurii , iar acum sufera de frig. L-am luat un pic in san sa-l mai incalzesc, insa nu s-au aratat schimbari prea mari. E la fel de apatic. Am o perna electrica ce se incalzeste, insa face caldura prea mare. Nu il bag in ea ca sa nu se sufoce. O sa-l bag insa in niste caciuli de lana peste noapte.

Actualizare 17.06.2014. Din pacate aventura puiului astuia pe lumea asta s-a terminat aici. Se pare ca a patit ceva traume interne la caderea din cuib (cam 30 m.) pe ciment. Penele au fost prea mici pentru a-i atenua suficient izbitura. La asta s-a adaugat si ziua mai rece de ieri. Sint foarte suparat. Mai avea asa de putin sa fie independent!

Actualizare 07.07.2017. Nu stiu ce am, n-am uitat acest pui si modul in care a murit. Mi-aduc aminte cu amaraciune toate detaliile vietii lui scurte alaturi de mine incercand sa-l salvez. Recemt am aflat ca aceasta specie se cheama "Drepneaua neagră" si ca are nevoie de ingrijire speciala in aceasta situatie. Exista si o asociatie, din cate am inteles, numita "Iniţiativa "Drepneaua neagră" România", al carei comunicat privind aceste cazuri suna astfel :

" Oricand gasiti un pui de drepnea neagra (Apus apus) pe sol, sunati la rescue center Iniţiativa "Drepneaua neagră" România. Dar NU ii mai hraniti: exista deja cazuri de cioculete rupte, de mancare administrata gresit. Cand un om cade pe strada, nu i se da o portie de mici, i se dau medicamente."

Speranta de viata a romanilor e mica datorita alimentatiei nesanatoase: romanii se mananca intre ei...

De 2 zile incoace asist amuzat la escaladarea unui conflict ceva mai profund, dar care si-a gasit o noua supapa de expresie: romanismul si Simona Halep. Pe retelele de socializare au avut loc adevarate certuri pe tema finalistei a recent incheiatului turneu de tenis Roland Garros. Nationalistii au jubilat si unii naivi s-au indragostit iremediabil de ea. Am vazut si unele mesaje cu tenta ultranationalista care au trecut in partea opusa, reprosandu-i ca nu le-a refacut onoarea dupa umilintele cu rusii sau ca nu a reusit sa demonstreze ca viata a aparut in Romania (sic!). Am vazut chiar si o reactie cu tenta xenofoboida, dupa care Simona Halep n-ar fi romanca, fiind de fapt machedoanca. Altii au acuzat-o ca se bucura de o falsa glorie.

Eu cred ca aceste opinii sunt exagerari. In acest scandal nu Simona Halep este miza, ci conflictul ideologic intre doua mentalitati. Pe de o parte sunt nationalistii si naivii iar pe de alta parte sunt unii ultranationalisti, unii boemi, unii invidiosi si mai toti haterii care vor cu tot dinadinsul să demonstreze contrariul a ceea ce e acceptat drept comun. Nationalistii isi aroga pe nedrept meritele Simonei, doar pentru ca vorbesc aceeasi limba cu ea. Naivii din clasa de jos s-au identificat cu ea de asemenea, gasind astfel o cale fantasmatica de a evada din umilintele de fiecare zi.

Multi dintre care au atacat-o in aceste 2 zile vor de fapt sa se razboiasca cu nationalismul si naivitatea primilor, gasind ca tocmai datorita acestora noi romanii suntem ramasi in urma Europei. Exista aici si un soi de invidie sau o bizara fatalista lehamite fata de spatiul romanesc, dupa care Romania e un cos de gunoi si doar atat. Interesant e ca acesti oameni sunt cumva dependenti de aceasta dispretuire de sine prin altii, nefacand mari eforturi sa plece din tara, de exemplu, sau sa schimbe ceva in propriu spatiu de trai. Am citit pe undeva o acuzatie la adresa Simonei cum ca ar fi parut ca se comporta de parca ar fi castigat openul francez. Asa ceva mi se pare un repros nedrept, tinand cont ca e numarul 3 mondial in clasamentul WTA. Cine dintre acestia se apropie de o performanta asemanatoare intr-un oarecare domeniu consacrat? Faptul ca si-ar asuma o anumita aroganta e pe deplin justificat.

Cat despre machidonismul sau, ma intreb unde am ajunge daca am judeca la fel si in alte cazuri. Daca i-am retrage si lui Hagi titlul de cel mai bun fotbalist roman? Si el a fost machedon, nu? Dar Boloni, ungurul? Nu cumva si Nichita Stanescu a fost pe jumatate rus? Iar pe Eminescu nu-l chema initial Eminovici? Parca si Victor Brauner si Tristan Tzara erau evrei…

Din alt punct de vedere, laudarosii o si vad pe Simona Halep drept cea mai mare campioana, cam la fel cum Brancusi ar fi cel mai mare sculptor. Sint destule lucruri pe care Simona trebuie sa le puna la punct, iar cel mai arzator este propriul serviciu. In setul 3 din finala cu Sharapova a atins un procentaj de numai 31 % la primul serviciu (Sharapova a avut 77%). E inca mica de varsta, abia iesita din copilarie si corpul ei inca nu s-a maturizat complet. Are sanse bune sa se puna la punct aici. Din pacate e cam scunda si rareori jucatorii scunzi pot avea un serviciu bun. Insa poate compensa prin mobilitatea pe fundul terenului si agresivitate in joc, la fel cum a facut si Nadal, si astfel poate ajunge numarul 1.

In concluzie, pentru o viata sanatoasa, e preferabila o mai mica mancatorie dar si o mai mica nevoie de idolatrie. Ar fi bine ca nici unii si nici altii sa nu gaseasca in altcineva nici calea si nici bariera pentru implinirea fericirii lor.

Primera Division – mai tare decat UEFA Champions League

Am fost suparat aseara cand Real Madrid a remizat 1-1 pe terenul celor de la Real Valladolid, pierzand astfel, in proportie de 90 % , sansa de a castiga campionatul in Spania. Pe de alta parte insa, sunt bucuros ca sunt martor la o situatie unica, la un campionat national ce nu s-a mai vazut. Sau, cel putin, eu nu am mai vazut asa ceva pana acum. Campionatul de fotbal al Spaniei, Primera Division este mai puternic decat competitia (considerata pana acum) suprema a Europei, adica UEFA Champions League, competitia care reuneste echipele de top din toate campionatele puternice ale Europei. Am fac apel la statistici pentru a-mi sustine punctul de vedere.

Intr-un total de 35 de meciuri in Primera Division, Real Madrid a facut 6 rezultate de egalitate si a pierdut 4 meciuri. Rezultatele de egalitate s-au inregistrat doar in deplasare pe 14 septembrie 2013 la Villarreal (1-1), pe 14 decembrie 2013 la Osasuna (2-2), pe 2 februarie la Athletic Bilbao (1-1), pe 2 martie la Atletico Madrid (2-2), pe 4 mai la Valencia (2-2) și aseara, pe 6 mai, la Real Valladolid 1-1). Realul a pierdut pe 28 septembrie pe teren propriu cu Atletico Madrid (0-1), pe 28 octombrie 2013 in deplasare (2-1), si pe 23 martie 2014 pe teren propriu cu Barcelona (3-4) și pe 26 martie in deplasare la FC Sevilla (2-1).

In ceea ce priveste UEFA Champions League, Real Madrid a jucat in acest sezon,12 meciuri in care a avut un rezultat de egalitate, pe 5 noiembrie 2013 in deplasare la Juventus Torino (2-2), si o infrangere, tot in deplasare, pe 8 aprilie 2014 la Borussia Dortmund (2-0). Aici trebuie mentionat ca infrangerea cu Borussia a venit dupa ce in tur galacticii castigasera cu 3-0, jucand astfel mai relaxati returul. Nu e nevoie de calcule foarte precise pentru a vedea ca pentru Real Madrid a fost mai usor cu primele echipe din alte campionate decat cu cele din Primera Division.

Pe de alta parte, Atletico Madrid, liderul la zi in Primera Division, a pierdut tot 4 meciuri ca si Real, toate in deplasare, pe 19 octombrie 2013 la Espanyol (1-0) , pe 8 februarie 2014 la Almeria (2-0), pe 23 februarie 2014 la Osasuna (3-0) si pe 4 mai la Levante (2-0). Atletico a facut 3 remize, una in deplasare pe 10 noiembrie 2013 la Villarreal (1-1), si urmatoarele pe teren propriu pe 11 ianuarie 2014 cu Barcelona (0-0), pe 19 ianuarie 2014 cu FC Sevilla (1-1) si, dupa cum am mentionat, pe 2 martie 2014 cu Real Madrid (2-2).

Atletico Madrid este neinvinsa in actualul sezon de UEFA Champions League, inregistrand 3 rezultate de egalitate, pe 26 noiembrie 2013 in deplasare la Zenit St Petersburg (1-1), pe 1 aprilie 2014 in deplasare la Barcelona (1-1) si pe 30 aprilie 2014 pe teren propriu cu Chelsea. Prin urmare, comparatia intre UEFA Champions League si Primera Division este aproape inutila in cazul Atletico Madrid.

Aproximativ aceeasi situatie se poate intalni si in cazul celeilalte mare echipa spaniola, FC Barcelona, care a avut in actualul sezon de UEFA Champions League o infrangere, pe 9 aprilie 2014 in deplasare la Atletico Madrid (1-0) si 2 remize, un in deplasare pe 22 octombrie 2013 la AC Milan (1-1) si, dupa cum am spus, cealalta pe teren propriu pe 1 aprilie 2014 cu Atletico Madrid (1-1). Avand in vedere ca acum este pe locul 2, parcursul Barcelonei in Primera Division este destul de asemanator cu cel al celelalte 2. Asadar, si Barcelona are rezultate mai bune in UCL decat in Primera Division.

Exista de-a lungul anilor cazuri de echipe care s-au concentrat mai mult pe castigarea UCL, lasand pe planul secund competitia interna. In cazul de fata este exact invers, si acest lucru nu este nou. Spania a investit mult in ultimii 10 -15 ani in fotbal, aducand jucatori pe sume exorbitante dar si crescand proprii jucatori si pastrandu-i acolo. In acest sezon, finala UCL se va disputa intre Atletico Madrid si Real Madrid, un astfel de eveniment marcand si o premiera: prima finala de UCL cu ecipe din acelasi oras. In urma cu 2 ani, finala UEFA Europa League se desfasura intre Atletico Madrid si Athletic Bilbao, la Bucuresti. In acelasi an se putea realiza o premiera inedita, cu cele 2 echipe fanion ale Spaniei si in finala UEFA Champions League. Din pacate, inainte de returul cu Bayern Munchen, respectiv Borussia Dortmund, Real Madrid si Barcelona au jucat celebrul El Clasico, decisiv pentru castigarea titlului in Spania. Cele 2 superforte ale fotbalului mondial nu s-au menajat, punand mai presus titlul in Primera decat trofeul UCL. Ambele au pierdut apoi, la cateva zile distanta, calificarea in retur in fata echipelor nemtesti dupa ce in meciurile tur facusera rezultate bune. Si Realul si Barcelona au jucat in acel retur sub nivelul aratat in El Clasico, ceea ce arata faptul ca implicarea in Primera Division a fost mult mai mare decat in UEFA Champions League. In acelasi fel, si in acest an se putea realiza o astfel de premiera cu monopolizarea spaniola a finalelor cele doua competitii continentale daca Valencia si FC Sevilla nu s-ar fi intalnit intr-una din semifinalele UEFA Europa League, oferind un spectacol de calitate in dubla mansa, mult superior celui oferit de cealalta semifinala.

Infruntarea totala pentru castigarea Primera Division (dusa in 3) este dublata de lupta pentru evitarea retrogradarii. In acest moment nu mai conteaza foarte mult locul ocupat in clasament. Dorinta codaselor de a ramane in primul esalon spaniol este la fel de mare ca si cea fruntaselor de a castiga aceasta competitie. Getafe si Valladolid au incurcat recent pe Barcelona si Real Madrid, jucand de la egal la egal cu acestea in conditii de motivare maxima a granzilor pentru castigarea campionatului. In acest moment, in Primera Division, cand joaca prima clasata cu ultima (ce are sanse de a se salva de la retrogradare) meciul ia alura de derbi. Situatia e una absolut inedita.

Desigur, scepticii au dreptatea lor, banii investiti in Primera Division si datoriile cluburilor spaniole pun mari semne de intrebare despre onestitatea pe fond a unei astfel de competitii sportive. Insa, dincolo de asta ramane spectacolul. Urmeaza ultimele doua etape absolut de poveste in Primera Division, culminand cu chiar ultima etapa ce va fi si finala campionatului, meciul direct dintre Barcelona si Atletico Madrid, pe Camp Nou. Cine castiga acest campionat merita cu prisosinta felicitarile sustinatorilor celorlalte doua. A fost un campionat cum nu vom mai vedea prea curand.

La pescuit pe strada

Sint un mare fan al ecosistemului somon-urs. Cand vad un reportaj pe tema asta las totul balta si ma uit. Ceva asemanator am vazut recent, din tren, pe undeva prin Teleorman dupa ce apele au iesit din matca din cauza ploilor. In mijlocul drumului, oamenii pestele cu galetile asteptau ca ursii americani.

Post by Gabriel Baldovin.

Din pacate s-au cam rusinat atunci cand trenul a intrat in gara si si-au intrerupt activitatea asa ca nu se vede foarte bine cum pescuiesc. Altcineva a luat un cadru de mai aproape dintr-o alta localitate:


asa ca ne putem da face o idee despre cum pescuiau cei filmati de mine

Pentru cei care nu cunosc epopeea ursilor si somonilor postez un filmulet:

Chestiunea nationalista: o tema menita sa abata atentia

De cateva zile s-a lansat o tema politica menita sa abata spiritelor slabe atentia de la faradelegile guvernarii. Cei care sunt vizati sunt oameni necititi si destul de naivi. Mintea lor este de obicei spalata cu teme de tabloide dar, in lipsa de teme recente mai consistente, li s-a servit discret aceasta pastila nationalista. In loc sa fie atenti la pericolul major pe care il implica tehnologia fracturarii hidraulice, ei se infierbanta pe marginea acestui subiect pueril al pierderii Ardealului. De parca Ardealul ar fi al lor! De parca viata lor s-ar schimba dintr-o data, devenind una feerica daca Basarabia s-ar uni cu Romania sau daca alte teritorii ar fi anexate! Pentru ei si pentru noi in general nu are nici o relevanta daca de pe tinutul secuiesc ar culege taxe guvernul roman sau cel maghiar.

Exista un anumit tip de megalomanie ce se hraneste cu credinta ca, daca apartii unui imperiu, ai fi cumva mai cu mot de parca tu, nationalistul ai fi conducatorul acelui imperiu. De asta multi se dau granzi apriori despre eroismul si patriotismul lor insa, din fericire pentru spatiul nostru mioritic cuminte, avem destui de putini astfel de lunatici. Drept dovada sta insusi razboiul transnistrean din anii 1990 la care n-a participat nici un … erou roman. Cu totul altfel sta situatia in Rusia, de exemplu, unde viata grea e indurata mai usor de sclavii rusi daca sunt hraniti cu iluzia apartenentei la un mare imperiu. Din cauza asta face acum Rusia ce face in Crimea; ostilitatea unei parti dintre ucrainieni pentru rusi e vazuta de acestia drept afront personal iar sistemul a reactionat pentru a le potoli aceasta frustrare. A impune dragostea cu forta e pueril, desigur. Insa vorbim in general de mentalitati puerile in acest caz. Despre nationalism am scris mai detaliat pe baldovin concept, aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2013/12/psihopatologia-mentalitatii.html

O scena de ras compulsiv din filmul „The Last Samurai” a fost inspirata din realitate

Desigur, toata lumea stie ca majoritatea marilor romane sunt autobiografice, ca s-au inspirat din povesti traite sau auzite de autor. Scenariile de film se fac si ele cu povesti reale, remarcabile stranse din diferite locuri. Astazi mi-a ajuns in fata ochilor o scena reala cu un prezentator TV care rade de vocea unui om cu dezabilitati. Prezentatorul se numeste Erik Hartman, iar emisiunea s-a facut pe undeva prin anii 1990. Omul e fair play, incearca din rasputeri sa se abtina, din respect pentru drama interlocutorului, insa pur si simplu e coplesit de un ras compulsiv dupa cum se vede in filmul de mai jos (de la minutul 01 40 incolo).



Varianta originala a avut multe milioane de vizualizari , iar o varianta incarcata in 2006 are deja aproape 12 000 000 (http://www.youtube.com/watch?v=5X1VIyZe3Ws ). Probabil ca succesul acestei scene a facut ca producatorii si regizorul filmului „The Last Samurai” (din 2003 cu Tom Cruise) sa o introduca aproape identic in film la minutul 07 56 :


http://watch32.com/movies-online/the-last-samurai-2003-2976

Am recunoscut imediat aceasta scena pentru ca ea mi-a dat multe batai de cap in al doilea episod din proiectul meu "Corruption story" ( http://www.youtube.com/watch?v=iJdn1E4IDcY ). Am vrut sa introduc si eu scena asta la min 21 dupa replica unei victime „we’ve got our rights”. Ar fi mers foarte bine un astfel de ras insa, pana la urma, am decis sa n-o mai folosesc, data fiind si lungimea filmului, dar si faptul ca replica cu Kevin Bacon („what was that? what was that?”) a permis o mai coerenta continuare a povestii mai curand pe linia amenintarii decat pe cea a parodiei.

Rosia Montana: talismanul meu

Mergeam intr-o zi pe Calea Victoriei de la Piata Natiunile Unite spre Universitate. Vantul sufla in rafale dublat de ploaie marunta dar rece. Tineam mainile amandoua in buzunarele gecii de primavara/toamna, mangaind insigna „Salvati Rosia Montana” ce ramasese acolo din toamna lui 2013. Priveam mai mult in jos, incercand sa ma feresc de furia vantului care ma izbea in fata cu picaturi reci. La un moment dat, subit, mi se baga sub nas un microfon albastru cu sigla PRO TV. Cum ridic capul, o pitipoanca blonda era la capatul celalalt al microfonului si un basrosan robocopuit cu o camera cu care ma tintuise ca un vanator. Pitipoanca mi-a pus rapid o intrebare. Mi-aduc aminte de vocea ei pitipongaiata insa n-am retinut nimic din tema intrebarii. In acea fractiune de secunda mi-am adus aminte cum au inchis PRO TV-ul obloanele cand am trecut prin fata sediului lor impreuna cu zecile de mii de manifestanti. Au stins atunci si luminile, refuzand sa transmita imagini cu coloana de manifestanti, asemenea unuia care e cautat pentru returnarea datoriei. Datoria in cauza era insusi statutul de presa ca putere in stat menita sa informeze corect cetatenii. Presa a ramas profund datoare in privinta asta prin incercarea de deformare a opiniei publice cu reclame (mincinoase), false dezbateri despre mineritul prin cianurare in care sa iasa RMGC in fata si refuzulde transmitere a protestelor.

In timp ce pitipoanca facea ochii mari spre mine zambind aproape lasciv, eu am scos insigna cu Rosia Montana si le-am pus-o reactiv in fata la fel cum facusera si ei cu microfonul. Rezultatul a fost asemanator cu tamaia pusa in fata diavolului sau ca lumina pusa in fata vampirului: ca doua naluci cei doi s-au risipit in clipa urmatoare asemenea gandurilor rele in urma unei rugaciuni. Piei drace!

Desi s-ar putea sa nu intre pe display-ul Iphone-ului, totusi ii scriu si eu elevei "depresive" de la simulare

Am dat si eu de textul respectivei eleve de la simularea de la bac care circula pe internet zilele astea (ce poate fi citit aici ). Scoala romaneasca si scoala in general are pacatele ei pe care insasi societatea moderna le are. Fiind parte din ea, scoala nu poate fi mai buna decat societatea. Presa a preluat masiv textul sarind ca arsa despre cum scoala distruge visele copiilor, aripile taiate, copilaria abuzata... etc., aratand un ipocrit umanism.

Cu acest articol vreau sa demontez iluzia cum ca presa ar fi floarea care ar face primavara in acest peisaj. O presa care s-a lasat cumparata aproape in totalitate de RMGC, Chevron si alte astfel de companii aducatoare de dezastre, este egala cu 0. Probabil ca cu astfel de atitudini de virgina presa vrea sa contracareze astfel de compromisuri. Am sa-i raspund si eu elevei in cauza, (si presei indirect) asa cum a facut-o si autorul blogului citat mai sus si cum au facut-o mai multi in diverse locuri.

Domnisoara! Daca dumneata in clasa a XI-a nu stii un autor comic din istoria literaturii, atunci ai o problema. Si, orice ai spune, nu am sa cred ca in cei aproape 3 ani de liceu, profesoara de limba romana nu a folosit vreodata substantivul „Caragia” la plural (sic!). Dar, vezi, probabil ca erai prea ocupata sa te amuzi pe facebook ... Ia incearca sa-ti aduci aminte! Nu cumva era tocmai acolo, la ora, atunci cand profesoara vi-a cerut sa nu mai fiti „atat de veseli”? Nu pe holuri si nu in pauza ci acolo, in clasa. Probabil ca vroia sa va vorbeasca despre unul Caragiale sau Aristofan sau Dante. Ei bine, probabil ca, in ciuda „sensibilitatii” cu care te lauzi, dumitale iti plac mai curand „Robotii” sau asta:




Iar rezultatul il vezi acum. Cand a venit vorba sa scrii la bac despre ei ti-ai adus aminte cum erati voi de veseli la orele de Romana si cum v-a persecutat profesoara trista. Parca cumva, undeva in inconstient, apar niste amintiri despre comedie, nu? Din pacate se vede ca nu prea ti-ai adus aminte decat de observatia profesoarei ca sunteti cam „veseli”. Nimic despre alt gen de umor facut in istorie … Si asta chiar la tema comica! Cam ironic, nu?

Partea proasta e tocmai aici: nu stai bine cu memoria. E imposibil sa nu fi vazut poza lui nea’ Iancu pe holurile liceului. Apoi, poate ca nu se compara „O scrisoare pierduta” cu „fazele tari” de pe net, da’ TRB S RQNSTI K si L KRGL SE RD. Poate nu te Kch pe tine cu stropi ca la „Robotii”. Da’ totusi se rade! Daca tu, domnisoara, nu-ti aduci aminte de o replica oarecare din „e-mailul sters”, probabil ca nici spatiu pe „hard-dick” n-ai destul. Si nici suficient „RAM”. Din pacate vestile proaste nu se opresc aici. Nici viitorul nu-ti surade. E foarte probabil k nici „placa de baza” nu-ti permite upgradarea de RAM... Nu o spun pentru a te umili ci doar pentru a-ti contura viitorul apropiat. Pentru ca voi oamenii de acest fel, voi oamenii pe langa care trec lucrurile importante ca uleiul pe langa apa, voi sunteti tinta.

Cu zambete veti fi capturati. Peste cativa ani o sa ajungi intr-o corporatie unde se rade mult si cu dinti de vampir. O sa te saturi de aceste false zambete chiar daca ele iti vor marca viata si le vei practica si tu inconstient, ca majoritatea celor mai slabi de memorie din care faci si dumneata parte. O sa ai un sef care o sa-ti ordone, razand amenintator sa zambesti la randul tau cu aceeasi dinti de vampir pentru a nu demotiva echipa. Daca o sa-ti mai pastrezi ceva din frumusetea copilariei care tocmai te paraseste, o sa ajungi sa-ti fie dor de profesoara trista, dar totusi sincera, intr-o lume plina de minciuna … Pauza aia de dupa 50 de minute de curs o sa fie o amintire draga. Asta e cel mai important lucru pe care te invata scoala intr-o piata a muncii unde angajatii muncesc fara pauze si peste program pana turbeaza. O sa treci pe acolo si n-o sa sti ce inseamna sa iei pauza pentru ca tu esti intr-o continua pauza. Ma rog, nu prea poti intelege asta acum, atata timp cat esti sedusa de ideea ca scoala e facuta pentru a te distra pe tine. Si aici nu sunt deloc ironic. Chiar imi doresc un sistem de edistractie (edutainment). Dar mai e mult pana acolo si asta nu depinde de scoala ci de evolutia societatii umane. E pacat ca drumul spre acest ideal se face cu cadavrele viselor voastre de adolescenti naivi, insa lipsa de sinceritate a unora dintre voi va aduce in starea asta.

Pentru ca tocmai pe voi, naivii astia care credeti ca lumea asta e tot un zambet si o distractie, o sa va loveasca realitatea cruda. Sistemul are nevoie de naivitatea voastra; mai intai va atrage sa votati zambetul mincinos al nistiucarui politician, apoi va momeste cu minciuni pentru a va atrage intr-un cerc vicios pe care il veti intelege abia atunci cand deja v-a pacalit. Voi astia cruzii sunteti ademeniti cu iluzii ca niste pesti in navod. Voua vi se creeaza false promisiuni de marire. A da, stiu replica. Vă Va credeti deja vedete de divertisment. Am o veste proasta pentru tine si pentru mai toatele autopresupusele viitoare vedete in muzica, moda, divertisment in general, ce va credeti: se munceste al dracului de mult in aceste domenii. Si se foloseste mult memoria. Ati putea eventual sa incercati asta pe propria piele. Incercati, asa de proba, sa compuneti o melodie, scenariu de film/teatru sau altceva si sa vedeti cam cat de „usor” este. Dar, vezi domnisoara, daca pe dumneata te „epuizeaza” o profesoara pentru ca nu zambeste deloc timp de „50 de minute” , nu cred ca ti-ai ales bine domeniul… Iti spun ca un patit. Am fost acolo. Si capcana e atat de eficienta incat nu m-am putut elibera total din ea. Voi credeti ca industria asta inseamna ca vine un nene cu niste haine care vi le da voua sa va imbracati cu ele si sa mergeti 3 minute pe un podium? Sau credeti ca daca veti dansa 10 minute la bara pe nu stiu ce vas de croaziera va va aduce capatuirea? Uite aici un articol luat la intamplare dintre mii de altele de gen: http://www.click.ro/news/extern/fotomodel-sechestrat-violat_chile_0_1606039427.html

Cei mai multi dintre voi traiti intr-o nebuloasa ametitoare. Insa trebuie sa va decideti cumva: vreti sa munciti pe branci pentru o cariera de entertainer sau vreti o viata normala de om normal? Daca e prima varianta, atunci treceti la treaba ca sa vedeti despre ce-i vorba si nu mai pierdeti timpul! Daca e a doua varianta, atunci fiti atenti in clasa pentru ca mai tarziu sa va obisnuiti sa sustineti o munca in urma careia sa va castigati existenta. Din pacate, cei mai multi dintre voi nu veti prinde nici un iepure fugind dupa doi deodata. E cam greu de luat o astfel de decizie, stiu, nici noi adultii nu ne-am decis. De multe ori eu insumi ma gandesc: „mama , mama de ce m-ai certat sa invat la scoala! Mai bine ma lasai sa fiu taietor de lemne!”. Dar situatia mea e datorata indeciziei mele si nu indemnurilor mamei. Ea m-a educat cum a crezut ca e mai bine pentru mine. Acum ca sunt adult ma pot oricand intoarce sa tai lemne daca vreau. Nu e mama vinovata ca eu nu vreau sau nu pot sa iau o astfel de decizie. La fel cum nici profesoara trista nu e de vina ca tu nu vei putea sta la viitorul job pentru ca-ti place sa stai mai curand pe facebook decat sa iti folosesti cat mai eficient resursele intelectuale pentru viitor.

Iti traiesti cele mai frumoase momente din viata, domnisoara. Scoala a ramas cam ultimul bastion in fata avalansei corporatiste ce smulge fericirea din oameni. Valorile umaniste au fost pur si simplu inghitite. Bibliotecile au fost si sunt transformate in spatii comerciale sau cazinouri. In afara scolii esti inconjurata de minciuna mult mai mult decat in scoala, domnisoara. Uita-te pe strada si vezi oboseala adultilor! Asta te asteapta. Crezi ca tu esti diferita de ei doar pentru faptul ca iei lucrurile in derizoriu si mistocaresti tot si toate? Asta e partea nevazuta a minciunii care a inceput sa iti otraveasca sufletul. Te plangi de depresie insa, crede-ma, nu stii inca ce-i aia. Si e foarte bine ca nu stii. Iti doresc sa nu stii niciodata. Insa, dupa cum ai pornit in viata, ma indoiesc ca o vei putea evita. Va vad pe voi adolescentii cat sunteti de entuziasti in mijloacele de transport in comun sau pe strada. Asta e bogatia voastra. Traieste-ti acum darul pe care viata ti l-a facut si accepta-ti direct si simplu „defectele”, fara a da vina pe altii pentru ele! Spune sincer si direct ca ti-a fost lene sa inveti! Esti mult mai castigata. Si iti ramane demnitatea onestitatii. Asta e mult mai importanta decat inselaciunea unui fals succes la examen. Lenea nu-i o crima. Spune sincer ca nu ai chef sa urci intr-o ierarhie mafiota pe care ti-o promite sistemul social daca inveti! Asa simte sufletul tau inca neprihanit. Si asta e frumusetea ta de care nu iti dai inca seama. Nu incerca sa furi compasiunea altcuiva cu scuze artificiale in schimbul unor castiguri facile pentru ceva ce nu poti sa faci sau n-ai chef sa faci! Fa altceva decat a facut clanul Becali si (mult prea multi) alti astfel de mafioti! Altfel, ti-ai pierdut frumusetea si copilaria.

PS: PS: S-ar putea sa te invite Teo si altii prin emisiuni sa-ti spui pasul fata de sistemul dezastros de invatamant. Ar putea fi o experienta utila. Insa ai grija! Ulterior tot televiziunile fac apoi misto de voi dupa ce initial au facut audienta pe seama voastra in emisiuni ca asta:


sau asta:


sau asta:



dupa cum vezi, e cam plin netul de asa ceva. Baga la cap!