Aventuri la scoala de soferi – episodul 2. Smecheria

Sper ca „serialul” asta sa fie cat mai scurt posibil desi, avand in vedere ca nici la jumatatea drumului n-am ajuns, nu prea sunt sanse de evitare a peripetiilor. De fapt lucrurile s-au complicat intr-atata intre timp incat probabil ca se va lungi mai mult decat speram. Chiar acum deja exista episodul 3 al acestei povesti. Prima parte poate fi citita aici: http://baldovin.blogspot.ro/2015/09/aventuri-la-scoala-de-soferi.html

Noul instructor mi-a fost un tip de vreo 60 de ani, 1 metru si 80, cu parul alb, si cu o mustata lunga, peste buza de sus, a la Asterix (amicul lui Obelix). Nu era un om educat dar dadea impresia ca se straduieste. Am apreciat lucrul acesta si am trecut cu vederea anumite lucruri care nu-mi placeau la el. Unul era faptul ca injura. M-a sunat odata din greseala in timp ce era la treaba cu alt elev. Eu am raspuns, crezand ca vrea ceva sa-mi spuna. Am asistat astfel la un limbaj foarte porno-ritualic fata de elevul sau si participantii la trafic deopotriva. Cu mine se abtinea. Totusi ii scapau destule injuraturi, in special fata de ceilalti soferi. Destul de multe manevre riscante si neregulamentare am vazut in perioada asta de cand m-am apucat de studiul legislatiei rutiere. Cand remarcam cate una din postura de manipulator al covrigului, imi dadea dreptate si mai tragea o injuratura pe sub mustata alb-verzui-galbuie, colorata astfel de la fumat. Pana la urma am ezitat sa mai vorbesc despre nereguli in ideea ca se vor mai reduce numarul injuraturilor.

Am remarcat si misoginismul sau. Injura mult mai aprins soferitele decat soferii barbati. Fie ca faceau manevre fie riscante, fie prea prudente, fie pentru simplul fapt ca conduceau o masina, femeile la volan se alegeau cu un gand porcoso-vrajitoresc la intalnirea cu supraAsterix-ul. Fireste, femeile piotonice nu puteau scapau nici ele. Dar parca gradul de ura era ceva mai redus. Nea mustata le facea doar remarci languroase. In primele sedinte nu le vedeam, din cauza stresului. Dupa aceea am inceput sa le mai observ si eu si, mai de rusine, mai de pastrare a bunei dispozitii, il aprobam. In alte conditii i-as fi spus franc: bai omule, femei suntem si noi vreo 25 %! Avem sfarcuri si orgasmul nostru masculin repeta in sens invers trauma nasterii pe care ele o au. Dorintele si idealurile noastre sunt rezultatul negocierii genetice intre masculinul tatalui si femininul mamei. Viceversa e la fel de valida: si ele au parti masculine. Dar ce sa vorbesti de mitul androginului si psihanaliza cu badea sCartan ajuns sofer de Logan! In materie de glume era chiar jalnic. Facea glume de santier. Eu radeam fortat la ele pentru ca si el radea la ale mele, pe care simteam ca unori nu le intelegea dar isi manifesta disponibilitatea de a rade, chiar daca nu la momentul care trebuia.

Concentrat sa stapanesc bestia mecanica, nu prea imi picau bine amanuntele astea. Dar, nu ma deranjau intr-atat incat sa fac caz din asta. Mi-am zis ca pot si eu sa indur un pic ca sa mentinem atmosfera relaxata, joviala. Si, trebuie sa recunosc ca cele 8 sedinte au decurs normal, per total. Dar intr-a 8-a situatia s-a schimbat brusc. Prin sedinta a 5-a, nea Aste mi-a spus ca a cam venit timpul pentru o a doua transa din plata scolii. Convenisem la 3 rate, una la inceput , alta la jumatate si alta la final. Am vazut ca nu trecusera 15 sedinte din totalul de 30, dar am zis sa accept pentru stradania lui de a vorbi politicos. Cred ca asta a fost un punct slab al meu pentru ca, si in sedinta a 6 -a si in a 7-a, a inceput sa aduca vorba despre faptul ca nu voi putea invata destul in orele ramase si ca ar trebui sa-mi mai iau altele. Eu eram destul de multumit de evolutia mea. In primele 2 sedinte am mers pe un drum din afara orasului, lipsite de trafic. Dupa aceea am mers 2 sedinte printr-o localitate cu trafic minor. Apoi am mers doua pe un drum national. Si ultimele doua le-am facut prin oras. Mai erau lucruri de pus la punct, dar eram convins ca in mai putin de 22 de ore ramase voi stapani bine volanul, maneta si pedalele. Sunt un om cu un bun control al functiilor motrice, dupa cum se vede in acest dans:


Am ignorat aceste remarci pana in sedinta a 8-a, cand a devenit foarte obsesional cu aceste ore in spus. I-am spus sa stea linistit ca sunt un fost gamer, am dexteritate in miscari si ca in urmatoarele 22 de ore o sa zburd la volan. La care el imi raspunde : „Care 22, ca mai sunt 8?” Am ramas perplex. Ceee? Cum 8 domn’e ca abia am inceput?, am replicat si eu. Am crezut ca e o gluma dar apoi am inceput sa vad escrocheria. Interesul lor era sa mai scoata niste bani de la mine facandu-ma sa iau ore „in plus”. Fireste, am protestat. Vazand ca nu ma convinge, mi-a scos din actele sale un registru in care eu semnam la fiecare inceput de sedinta. Am fost atent la faptul ca in registru erau trecuti cam 22 de km pe sedinta. Mi-a spus ca atat trebuie sa fie parcursul unei sedinte si l-am crezut. Nu mai imi trebuiau alte precizari pentru ca ora se coreleaza de la sine cu distanta parcursa. Mi s-a parut normal.

Numai ca duiosul Geppetto s-a dovedit a fi pus in practica niste apucaturi nespecifice tamplarilor. Numai ca el scria doar numarul de kilometri parcursi, nu si orele. Niciodata nu-mi arata intreg registrul ci acoperea cu mana dreapta rubrica de ore. Dupa incheierea sedintei el completa tacticos si orele, dublandu-le. Am vazut chiar si 3 sau 4 ore trecute pe 22 de km. Asa a transformat el 8 ore in 22. Mi s-a parut mie cam anormal modul in care se contorsioneaza dandu-mi sa semnez, dar nu m-am putut gandi ca ar putea pune 4 ore pe 22 km. Si, la drept vorbind, cum poti sa faci o asemenea prostie? Cum naiba sa pui chiar si numai 2 ore pe 22 km? Cine te crede? Cum poti sa mergi pe strada in afara localitatilor cu 10 km/h? Nici datele nu se potriveau. Am putut observa o sedinta pusa cand eram la serviciu.

Punandu-mi acel registru sub nas m-a intrebat sec: „E semnatura dvs.?”. Atunci s-au legat in capul meu si insistenta lui pentru cea de-a doua transa dar si atitudinea primului instructor care a vrut sa stabileasca direct din primele momente cine e seful. Probabil ca pentru primul era clar ca nu poate scoate de la mine „bonusul” si de asta s-a lasat pagubas. Nu-i chiar asa greu sa vorbesti politicos, mai ales cand sunt bani de luat. Dar vazand ca eu nu accept sa fiu luat de sus, a renuntat. E mai usor sa prostesti un om cu o atitudine supusa. Numai ca asta nu eram eu. Asa ca nu m-am lasat convins de stratagema asta cu semnatura si triplarea timpului. Nici un copil de 5 ani n-ar creade ce-a scris el acolo. La un moment dat i-am spus:

„– Domn’e eu alerg 22 km in timp mai scurt de doua ore. Dvs. imi spuneti ca eu am mers cu masina mai lent decat alerg?”

Cei drept, in prima sedinta am mers cam cu 20 km/h in primele 20 de minute. Dar dupa aceea am mers cu 40 si chiar 60 in afara orasului. In scurt timp a vazut ca situatia e fara iesire si ca nu ma poate convinge asa ca s-a lasat pagubas si m-a invitat la sediul scolii pentru a discuta cu patronul.

Patronul, o alta legenda a cinematografiei. Imaginati-va tip la vreo 60 de ani cu mai multe fire albe decat negre, cu barba crescuta vizibil dar nu foarte deasa, si cu ochelari. Acest personaj este un fel de combinatie intre Edgar din „Men in black” (1997) si Gollum din „Lord of the rings” , in special pentru dintii lui. L-am vazut de 3 ori in 2 saptamani. De fiecare data purta o sapca retro, de pe timpul lu’ Ceausescu. Nu imi amintesc daca era aceeasi. Poate ca nici nu era sapca, dar impresia mea era ca e un fel de dinozaur comunist care si-a insusit anumite libertati capitaliste. Cel mai mult mi-a ramas in minte schimonoseala de tip Edgar pe care o facea atunci cand aveam ceva de spus. Probabil ca a fost altoit in copilarie pentru ca inchidea ochii de parca s-ar fi ferit. De asemenea buzele i se ridicau a plans lasandu-i sa se vada dantura lui Gollum. Dupa ce terminam ce aveam de zis, lua o postura din nou decenta si isi spunea si el replica, dandu-ti cumva de inteles ca acele contorsionari faciale erau de fapt eforturi supraomenesti de intelegere.

Am avut o discutie aprinsa timp de vro 5 minute. Eu i-am spus ca am semnat contractul pentru 30 de ore de practica si 24 teorie. I-am descris ceva mai detaliat si povestea de data trecuta, cu vechiul instructor, despre care nu i-a spus decat partial, pentru a nu face prea multe valuri. I-am reprosat ca, pe langa faptul ca nu isi indeplineste obligatiile pe partea teoretica, acum nu-si face nici treaba practica.

El a incercat sa ma abureasca cu numarul de km si cu alte trucuri de jucator de carti dar eu n-am fost convins de argumentele lui care pareau povesti de adormit copiii. L-am si intrebat in timpul acesta: „Dumneavoastra aveti o alta durata pentru ora?” Deja nu ma mai enerva faptul ca incearca sa-mi mai scoata niste bani din buzunar intr-un mod dubios. Eram suparat pentru ca ma poate vedea atat de prost. Cine ar putea fi convins de un astfel de truc de doi bani? Nimeni n-a incercat sa ma prosteasca in asemenea hal ca acest om. N-am mai stat prea mult la discutii. L-am amenintat direct: „Daca nu va onorati obligatiile conform contractului, va voi da in judecata”. La care el mi-a raspuns sec: „Foarte bine! Am acte care justifica”. In acel moment m-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat catre afara. Dupa cum am spus chiar la inceput, episodul 3 din aceasta poveste s-a petrecut deja. Click aici pentru urmatorul "episod". 

Gabriel Baldovin

Aventuri la scoala de soferi. Episodul 1 - politetea

Fiind un ecologist convins, am ezitat sa conduc masini pana acum. Desi am avut 2 masini in familie, n-am avut curiozitatea sa conduc si nici sa invat. Desigur, nici carnet nu mi-am luat. Nici n-am avut nevoie, Bucurestiul este deja sufocat de trafic. Unul, sau doua concedii pe an le puteam face si cu transportul in comun. Ce-i drept, vizitarea rudelor aflate in locuri diferite e cam frustranta. Timpii morti de asteptare dupa trenuri sau autobuze nu-s pe placul nimanui. Recent insa mi-a cam venit de duca. Asa ca am decis sa-mi incalc un pic principiile ecologiste si sa merg la scoala de soferi, in ideea ca am sa-mi iau eu altadata cumva revansa fata de prezervarea naturii.

Si iata-ma intr-o buna zi sunand pe la diferite scoli de soferi! Ofertele erau atractive in primul moment insa, pe masura ce ceream informatii, se vedea ca sunt pline de minciunele. Pana la urma m-am decis pe una. Unele lucruri facute pentru prima oara sunt de neuitat dar cu soferitul e altceva, cel putin in cazul meu. Pe langa faptul ca imi incalc principiile ecologice, masina e o adevarata arma ce ucide zilnic mii si mii de oameni. Iminenta unui eventual accident chiar la debut ma apasa destul de clar. Apoi, sunt un om emotiv si la stres nu prea pot lucra in echipa. Dincolo de asta, informatiile noi cu privire la semne si reguli cer un anumit efort mintal si maresc stresul unei astfel de experiente. Asadar aveam nevoie de rabdare pentru imblanzirea bestiei cu motor. Am cerut sa asist la o lectie de condus pentru a vedea cum se desfasoara, daca instructorul are rabdare si alte lucruri. Foarte elegant in exprimare si comportament, el mi-a facut o impresie buna asa ca iata-ma decis spre scoala la care era angajat.

Desi debutul a fost cu dreptul, ulterior lucrurile au inceput sa scartaie incet dar sigur. Fiind absolvent de invatamant de arta, e mai greu la mine cu punctualitatea. Asa am fost mereu. Era sa ma si bata odata o fata dupa ce am intarziat la intalnire… Un dead-line presupune un disconfort pentru mine si se regaseste apoi in dispozitie proasta. Am trait cativa ani in stresul unor joburi cu multe dead-line-uri pe zi. Probabil ca reminiscenta lor ma face sa nu fiu in largul meu atunci cand trebuie sa le pun in practica. Asa se face ca la prima intalnire cu instructorul am intarziat vreo 5 minute, desi la telefon imi ceruse sa nu intarzii. Observatia ulterioara primita pentru asta nu mi-a picat bine, dar am inghitit-o cu stoicism. Nu era mult 5 minute dar, asta a fost, am intarziat. Asa ca data viitoare am ajuns cu 5 minute mai devreme. De fapt asa trebuie sa faca oricine se afla in astfel de situatie. Dar surpriza! De data aia instructorul a venit dupa 28 minute. Pam pam. Dorind sa avem lamurite lucrurile clar de la inceput, i-am atras si eu atentia de aceasta data. La care, pe un ton zeflemist mi-a raspuns ca si eu am intarziat data trecuta, ca si-a luat de data asta masuri de precautie si ca n-a intarziat chiar 28 de minute ci doar 20. Hmmmm… Initial am avut tendinta sa ii spun ca oricum, nu se compara cu cele 5 minute ale mele din prima sedinta. Insa ulterior mi-am cenzurat intentia in ideea ca va trebui sa lucram in pace urmatoarea luna si ca mai bine cedez eu. Am sperat totusi ca va intelege ca nu prea e bine sa ma ia de sus, atata timp cat, pana una alta, eu il platesc pe el.

Ezitarea mea de a continua discutia intr-o disputa nu cred ca a fost de bun augur totusi pentru ca imediat a inceput sa ma tutuiasca. Mi-am dat seama ca s-a atacat odata cu primirea observatiei, si pe moment am zis sa-l las, desi oferta actuala nu mai semana cu cea din lectia demonstrativa. Eu am continuat sa folosesc pronumele de politete, dandu-i clar de inteles ca asa vreau sa comunicam pe mai departe. Pana la urma am facut si a doua lectie de legislatie rutiera urmand ca intr-a treia sa incepem practica.

Si aici s-au acutizat angoasele mele.Tinand cont de stresul intalnirii cu covrigul ce imi seamana a gara neagra, i-am cerut instructorului sa se comporte „cat mai aproape de lectia demonstrativa” initiala. Desi nu parea batut in cap, tot n-a vrut sa priceapa aluzia cu tutuiala. Se cam vedea treaba ca incapatanarea si ranchiuna lui erau inca active de data trecuta. Ghinionul lui a fost ca si eu le am destul de intense. Desi partea cu ranchiuna mi-am mai domolit-o in ultimul timp, de data asta eram decis sa iau taurul de volan. Vazand ca nu se conformeaza, i-am spus direct of-ul meu cu privire la folosirea pronumelui de politete. Initial s-a facut ca nu intelege ce vreau, asa ca i-am explicat. Dupa care tipul a intrat treptat intr-o criza de furie inhibata, cu alura naduf. Eram deja in masina si a inceput sa faca manevre riscante scotand-o din parcare. Dupa o tacere apasatoare dialogul a urmat in felul urmator:

– Vreau sa stii ca io sunt inginer si ca sunt instructor auto doar asa provizoriu. - mi-a spus pe un ton vizibil iritat, dar inca straduitor de decenta.
– Sa stiti ca si io cand merg la piata le vorbesc taranilor cu dvs. - am replicat eu.
– Da, da’ tu n-ai anii mei. - a continuat.
– Politetea intr-un dialog dintre doi adulti nu are legatura cu varsta. - am raspuns si eu.
– Am 62 de ani pustiule, ar trebui sa-mi arati un pic de respect! - a continuat el si mai iritat vazand ca ii raspund.
– Tocmai faptul ca va vorbesc cu dvs. arata ca …
– Ba’ baiatule io am avut elevi profesori universitari.. - a continuat el pe un ton deja rastit si fara sa mai astepte si raspunsul meu.  

Mai departe s-a dezlantuit cu urlete dispuse in fuga de idei, facand deja pe pilotul de Formula 1 in trafic:

– Generatia asta a voastra de nesimtiti care nu mai stiu ce e respectul …

Era clar ca nu puteam continua in felul acesta si i-am atras ferm atentia:

– Va rog frumos sa va stapaniti comportamentul si limbajul, altfel voi intrerupe...
– Ce sa intrerupi ba, nu vezi ca io conduc!?, mi-a raspuns.
– Ok. Opriti masina, eu cobor! - am reactionat si eu deja iritat.
– Nu-i nevoie, te duc eu inapoi.
– Opriti masina!
– Nu!
– Domn’e asta e deja sechestrare. Sun la politie! - am strigat eu scotandu-mi telefonul.

Cand a auzit de politie s-a mai potolit si am putut cobori la urmatoare intersectie. Am iesit ca din pusca lasandu-l ingaimand zeflemist: „Asa, coboara la semafor!…”. M-am intors la sediul scolii si am discutat cu patronul care fusese deja informat de incident. I-a tinut partea, manifestandu-se ca si cum eu as cere ceva exagerat. Dar, fara sa fie nevoie sa pun eu piciorul in prag, mi-a dat alt instructor. I-am spus despre povestea cu emotiile si cu angoasa fata de „arma mobila”, asa ca a ramas pe data viitoare. Eram deja prea iritat sa ma pot concentra cum trebuie. La final ex-instructorul era inca in sediul scolii, la plecare. L-am salutat de ramas bun, cu aroma de adio. Patronul mi-a sugerat inainte ca ar fi bine sa-mi cer scuze, si sa continuam, pe motiv ca nu mai are alt specialist in legislatie si ca va trebui sa ma descurc singur. Am refuzat. Descarcasem deja cateva materiale de pe internet asa ca am decis sa le folosesc si sa invat auto-didact (sic!). De fapt cele mai importante lucruri pe carele stiu despre lume sunt invatate ca autodidact. Asa ca nu am avut vreo problema cu asta.

O astfel de experienta mi-a confirmat dubiile fata de caracterul nostru balcanic. Mai intai vorbim despre nerespectarea unei promisiuni. Prapastia dintre eleganta din lectia demonstrativa si haosul ulterior, e expresia acestei cutume din care advertising-ul a facut o regula, dupa cum am aratat aici:  . Apoi, asa ceva a confirmat viziunea medievala despre relatiile dintre oameni. Eu sunt mai batran sau ma aflu pe o treapta superioara intr-o ierarhie si ii tratez pe ceilalti ca pe sclavi. Noi romanii inca nu putem sa intelegem ca in civilizatia are specific relatii de parteneriat si nu de dominare sclavagista prin forta. Ce-i drept asta nu se intelege foarte bine nici in multe tari occidentale, dar parca la noi atinge apogeul. In urma cu putin timp iesea la iveala o astfel de mentalitate de supunere vasala a unui sef de la politie fata de seful cel mare de la minister. Merita revazuta aici. Mai lipseste si Vlad Tepes, cel atat de dorit de majoritatea poporului. Din pacate, ne vom intoarce la Evul Mediu cu astfel de atitudini medievale promovate direct de institutia care a decis soarta acestei tari timp de 50 de ani. Si, cu asta cred ca e clar de unde vine dorul de duca si dorinta de a vrea sa conduc o masina…

Din pacate problemele la scoala de soferi nu s-au terminat aici. Click aici pentru urmatoarea aventura! Le recomand celor care se decid sa faca o scoala de soferi sa isi aleaga instructorul de aici http://www.topinstructoriauto.ro/ . Exista un calificativ al lor care spune cate ceva despre ei din punct de vedere profesional. Dupa cum am aratat in articolul linkat mai sus, unii doar par mai ieftini decat altii, insa interesul lor este sa mai scoata niste bani ulterior dupa cursanti. Astfel ca, desi par ca practica preturi rezonabile, ei sunt de multe ori mult mai scumpi decat altii, relativ la costurile totale. Un procent mic de admisi la examenul practic de obtinere a permisului de condus este un semn ca respectivul instructor nu este cel mai indicat. Dar, mare atentie aici: instructorii cu cel mai mare procentaj sunt pentru alte categorii decat B, cea pentru masini mici. Aceia sunt pentru camioane autobuze, tramvaie etc. In acel site este specificata categoria pentru care lucreaza fiecare.

Apoi, din pacate numarul de telefon din dreptul fiecaruia nu este al lor propriuzis ci al scolii de soferi. Numerele personale se gasesc mai bine aici https://www.pdc.ro sau si aici http://www.instructori-autorizati.ro/ . Exista unii instructori care nu sunt catalogati in acest ultim site. In cazul asta recomand mergerea la sediul scolii de soferi si discutarea directa cu instructorul in cauza. Unii dintre ei au propria scoala de soferi cu preturi mai mici si colaboreaza si cu o alta cu preturi mai mari. Deci e bine sa contactati direct instructorul inainte de a merge la secretariatul scolii. Apoi, pentru a nu trece prin experienta mea, puneti-l pe instructor la test! Propuneti-i un lucru absurd! (Desigur, nu atat de absurd incat sa va creada ciutat si sava refuze) Vedeti cat e dispus sa explice! Vedeti cata rabdare are. Pe parcursul orelor de condus veti avea momente de ezitare. Nu va doriti sa tipe la dvs. cel pe care de fapt il platiti sa fie calm si rabdator. Apoi, evitati traseele lungi si plicticoase! Cereti-i sa faceti cat mai multe parcari si plecari de pe loc in rampa. Sunt cele mai importante. Cam asta e din ce pot recomanda eu.

Gabriel Baldovin

Moartea in dialog cu Vadim

Probabil simtindu-si sfarsitul, Vadim a scris o poezie cu alura premonitorie, ce poate fi citita aici.

Pentru cei care n-au chef sa acceseze acel link, voi face o scurta povestire a ei, cam ca pe un film. Asadar Vadim o invita politicos pe moarte la o cafea. In discutia ce urmeaza se intelege ca Vadim o vede pe moarte "in doliu" , " in criza de bani" , "grabita" si cu diferite caracteristici dintre cele mai umane. Parca tipic lui, dorind sa-i dovedeasca superioritatea, Vadim o otraveste cu viclenie punandu-i "soricioaica-n cafea". Cum deja stim ca moartea n-a murit, si Vadim n-a scris si de replicile ei , prezint mai jos si raspunsul acesteia:

"Mersi de invitatie, Vadime!
Inedit sa te vad manierat.
Desi, dupa cate-ti voi spune,
O sa-ti doresti sa nu ma fi chemat.

Am tot primit invitatii de la tine
Semnate de „altcineva”...
Vreau sa-ti spun ca proverbul, Vadime,
Cu groapa, se cam intampla asa.

Sa stii ca ador sa discut jovial,
Desi la asta n-am prea bun renume.
Eu insa, probabil, o sa rad la final
Iar tu s-ar putea sa faci spume...

De ce crezi ca eu suspin si oftez?
Poate crezi ca cumva m-ai sedus?
Ciudat moment sa te crezi amorez...
Hm! Ai fost si vei muri tot confuz.

Deci nu fa pe-nteleptul cu mine
Cat timp un lucru simplu nu stii!
Eu sunt moartea eterna, Vadime!
Tu esti temporar printre vii.

Sunt moartea cu parul valvoi.
Neantul imi curge prin vine.
Nu port doliu dupa nimeni ca voi.
Ci voi va-‘mbracati ca si mine.

Prea tarziu pentru o stea, Cornele draga?
Ai primit una. Dar tu ai ratat-o.
Intre timp s-a facut o gaura neagra
Odata ce-ai vrut sa devii cam «al dracu’ ».

Sau vrei Steaua lu’ Gigi Becali
Si-ai vrea sa faci vreo rocada cu el?
Degeaba Vadime. N-am probleme cu banii.
Ma uit doar la client , nu la portofel.

Si nici prea grabita nu sunt, mai Vadime.
Caci dac’-as fi fost, de mult erai dus.
Dupa cum vezi, am tot timpul din lume.
Din pacate al tau s-a cam scurs.

De data asta-i pe bune, Vadime.
Fa-ti pentru ultima data bagajul!
Apoi o sa tot radem la glume,
Da’napoi nu vei mai sari gardul.

Sa nu crezi ca-ti port pica, Vadime!
Toti o s-ajunga odata’n mormant.
Caci, in afara de sfinti si de mine,
Nu-i nimeni etern pe pamant.

De fapt tu te-ai ucis. Trebuia
Sa nu mai clocotesti precum lava!
Stiam ca-mi vei pune soricioaica -’n cafea
Dar n-ai stiut ca eu intorc tava...

.

In final, postez un stencil facut prin 2004, al carei tema este insusi Vadim Tudor.

Odihneasca-se in pace!

O incursiune psihologica in atitudinea europenilor fata de refugiatii din Orientul Mijlociu

Acest articol este o replica al celui scris de Andrei Cornea in Revista 22 . Dupa cum se poate vedea in articolul linkat, dumnealui considera ca principalul motiv al respingerii refugiatilor din Siria de catre tarile estice este un soi de invidie balcanica. Domnul Cornea ofera si o alura psihologica a acestei invidii sintetizand-o prin „frustrarea rudei sarace“.

Din aceasta explicatie se deduce ca esticii s-ar teme de refugiati pe motive de concurenta. Totusi exista cateva puncte slabe in argumentarea domnului Cornea. Unul este acela observat si de dumnealui, si tratat ca paradox, respectiv ca refugiatii insisi nu vor sa ramana in aceste tari si doar sa le tranziteze. Asadar ei nu pot concura cu est-europenii din moment ce refuza din start lupta cu acestia. Apoi, cele mai vehemente voci se aud exact la acei nationalisti care nu au nici un fel de intentie de a parasi tarile de origine pentru a lucra in cele occidentale spre a concura cu refugiatii. Alti sceptici fata de primirea refugiatilor proiecteaza asupra lor dorul fata de rudele plecate peste hotare la lucru. Pe de o parte ei stiu ca acolo au gasit o viata mai buna, dar, pe de alta, experimenteaza la fel de bine risipirea familiilor si pierderea legaturilor de sange. Opozitia vehementa fata de refugiati este o astfel de proiectie de interzicere a acestor membrii sa plece si sa dezmembreze astfel familia. Altii, ca mine asa  , sunt sceptici fata de migratia aceasta din motive morale, invocand dezradacinarea acestor oameni. Dimpotriva, punandu-se in locul lor, cei ce lucreaza in Occident sunt mult mai inhibati decat vehementii de „acasa” in a-si varsa naduful pe refugiati. Ei sunt de fapt cei care se tem de acest val de mana potential mai ieftina de lucru care ii pot inlocui. Dar teama asta nu se poate materializa in atitudine vehementa pentru ca ei insisi se afla in aceeasi ipostaza. De aceea argumentul concurentei nu se poate sustine.

De fapt nu se poate spune ca exista tari exclusiv pro sau tari exclusiv contra refugiati/emigranti in privinta reactiei omului simplu fata de ei. Exista in toata Europa la ora actuala dezbateri despre primirea lor. Aplauzele in aeroporturile si garile din Germania sunt izolate. Lumea nu iese cu flori ca nord-coreenii in fata lui Kim Jong-un. As zice ca e mai curand neutra. Argumentele xenofobe si rasiste se vad si prin forumurile sau comentariile de pe retelele de socializare in limba germana. Mai jos este un incident cu externisti atacand taberele de refugiati filmat chiar in Germania :


Aceste reactii sunt mai putine si mai putin virulente decat cele din Europa de Est, e adevarat. Dar totusi exista. Apoi exista tari civilizate din Europa ca Spania Italia sau Franta unde opozitia fata de emigranti/refugiati e la fel de vehementa ca si cea din tarile Europei de Est. Cei care au cunoscuti ce traiesc in aceste tari le pot cere detalii fata de atitudinea nativilor fata de aceasta tema. Desigur, occidentalii de rand stiu ca xenofobia si rasismul nu sunt chiar solutii de progres social. Insa, vazand cum emigrantii trag in jos piata muncii si cum salariile le scad la presiunea imigrantilor care muncesc mai mult si pe mai putini bani, aceste vorbe frumoase ale tolerantei parca nu mai par atat de stralucitoare. Desi nu o spun direct sau au unele rezerve in a o spune in fata microfonului, multi occidentali de rand privesc cu ochi neincrezatori migratia. Iar refugiatii nu au un statut cu mult mai bun, chiar daca ei sunt priviti cu mai multa ingaduinta.

Desigur, Germania are un regim extrapermisiv fata de minoritatile de orice fel intr-un mod oarecum artificial, pentru a contracara povara nationalista din prima jumatate a secolului trecut care a dus la al doilea razboi mondial. Pentru a scapa de acest oprobriu nemtii sunt probabil cei mai toleranti europeni astazi. Dar o simpatie speciala pentru refugiati vine mai mult din tarile nordice decat din Germania. Nu doar ca nordicii sunt de acord cu primirea refugiatilor in tarile lor, dar chiar vor sa ii ia acasa si sa le ofere adapost. Desi drumul e lung pana acolo, probabil ca, in cele din urma in acele zone vor ajunge multi dintre ei. Faptul ca Suedia a primit atatea cereri de azil, desi se afla la o distanta mare fata de Siria, dupa cum se vede in poza de mai jos, explica o astfel de atractie.

Iata ca nu vorbim despre o scindare Vest/Est asa cum sustine Domnul Cornea. Asa am fost noi esticii constant obisnuiti sa gandim de ceva vreme. Cred ca mai curand exista o scindare Nord/Sud in Europa Occidentala, iar explicatia sta in altceva decat anumite particularitati caracteriale. Cred ca principalul criteriu de primire a refugiatilor pentru tarile Europei Occidentale este fie vecinatatea cu zone sursa de refugiati, ca in cazul Spaniei si partial a Italiei, fie migratia din fostele colonii, ca in cazul Frantei. Rasismul si xenofobia in Franta sunt probabil cele mai inalte din Europa occidentala. Toate acestea vin tocmai in urma experientei pe care nativii le-au avut cu imigrantii sau urmasii lor timp de decenii intregi. Dupa aceste experiente nu sunt bineveniti alti imigranti.

In cazul Italiei putem vorbi si despre un alt fenomen important, respectiv angoasele seculare cristalizate in urma relatiilor tensionate cu Imperiul Otoman. Si parerea mea este ca aceasta este cheia pentru intelegerea ostilitatii est-europenilor fata de acesti refugiati. Estul Europei inca este dominat de frica invaziei. De-a lungul ultimului mileniu invaziile imperiilor atat occidentale dar, mai ales, a celor orientale (mongoli, turci, rusi) au lasat amprente traumatice in constiinta acestor oameni. Numai simpla idee de puhoi venind dinspre rasarit face ca parul est-european sa se zbarleasca pe piele. La polul opus, nordicii cei blonzi si toleranti din fire chiar au nevoie de o improspatare genetica cu rasele sudice iar acest moment este unul asteptat ca pe Mos Craciun. Nefiind confruntati cu invazii specifice Europei de Est, ei nu sunt atat de anxiosi fata de acest val migrator.

Dincolo de asta, tarile nordice se confrunta de ceva timp cu un fenomen opus acestuia, destul de ingrijorator pentru ei: migratia tinerilor spre sud. Fie din cauza frigului, fie din cauza influentei culturii consumiste care ii atrag spre un stil de viata mai palpitant, populatia tarilor nordice imbatraneste ca urmare a acestui fapt. Absorbtia imigrantilor sirieni poate contracara acest fenomen. Sper ca astfel de rocada sa fie o solutie mai buna decat cea expusa de mine in articolul meu precedent, linkat mai sus.