Pages

September 29, 2015

Aventuri la scoala de soferi – episodul 2. Smecheria



Sper ca „serialul” asta sa fie cat mai scurt posibil desi, avand in vedere ca nici la jumatatea drumului n-am ajuns, nu prea sunt sanse de evitare a peripetiilor. De fapt lucrurile s-au complicat intr-atata intre timp incat probabil ca se va lungi mai mult decat speram. Chiar acum deja exista episodul 3 al acestei povesti. Prima parte poate fi citita aici: http://baldovin.blogspot.ro/2015/09/aventuri-la-scoala-de-soferi.html

Noul instructor mi-a fost un tip de vreo 60 de ani, 1 metru si 80, cu parul alb, si cu o mustata lunga, peste buza de sus, a la Asterix (amicul lui Obelix). Nu era un om educat dar dadea impresia ca se straduieste. Am apreciat lucrul acesta si am trecut cu vederea anumite lucruri care nu-mi placeau la el. Unul era faptul ca injura. M-a sunat odata din greseala in timp ce era la treaba cu alt elev. Eu am raspuns, crezand ca vrea ceva sa-mi spuna. Am asistat astfel la un limbaj foarte porno-ritualic fata de elevul sau si participantii la trafic deopotriva. Cu mine se abtinea. Totusi ii scapau destule injuraturi, in special fata de ceilalti soferi. Destul de multe manevre riscante si neregulamentare am vazut in perioada asta de cand m-am apucat de studiul legislatiei rutiere. Cand remarcam cate una din postura de manipulator al covrigului, imi dadea dreptate si mai tragea o injuratura pe sub mustata alb-verzui-galbuie, colorata astfel de la fumat. Pana la urma am ezitat sa mai vorbesc despre nereguli in ideea ca se vor mai reduce numarul injuraturilor.


Am remarcat si misoginismul sau. Injura mult mai aprins soferitele decat soferii barbati. Fie ca faceau manevre fie riscante, fie prea prudente, fie pentru simplul fapt ca conduceau o masina, femeile la volan se alegeau cu un gand porcoso-vrajitoresc la intalnirea cu supraAsterix-ul. Fireste, femeile piotonice nu puteau scapau nici ele. Dar parca gradul de ura era ceva mai redus. Nea mustata le facea doar remarci languroase. In primele sedinte nu le vedeam, din cauza stresului. Dupa aceea am inceput sa le mai observ si eu si, mai de rusine, mai de pastrare a bunei dispozitii, il aprobam. In alte conditii i-as fi spus franc: bai omule, femei suntem si noi vreo 25 %! Avem sfarcuri si orgasmul nostru masculin repeta in sens invers trauma nasterii pe care ele o au. Dorintele si idealurile noastre sunt rezultatul negocierii genetice intre masculinul tatalui si femininul mamei. Viceversa e la fel de valida: si ele au parti masculine. Dar ce sa vorbesti de mitul androginului si psihanaliza cu badea sCartan ajuns sofer de Logan! In materie de glume era chiar jalnic. Facea glume de santier. Eu radeam fortat la ele pentru ca si el radea la ale mele, pe care simteam ca unori nu le intelegea dar isi manifesta disponibilitatea de a rade, chiar daca nu la momentul care trebuia.

Concentrat sa stapanesc bestia mecanica, nu prea imi picau bine amanuntele astea. Dar, nu ma deranjau intr-atat incat sa fac caz din asta. Mi-am zis ca pot si eu sa indur un pic ca sa mentinem atmosfera relaxata, joviala. Si, trebuie sa recunosc ca cele 8 sedinte au decurs normal, per total. Dar intr-a 8-a situatia s-a schimbat brusc. Prin sedinta a 5-a, nea Aste mi-a spus ca a cam venit timpul pentru o a doua transa din plata scolii. Convenisem la 3 rate, una la inceput , alta la jumatate si alta la final. Am vazut ca nu trecusera 15 sedinte din totalul de 30, dar am zis sa accept pentru stradania lui de a vorbi politicos. Cred ca asta a fost un punct slab al meu pentru ca, si in sedinta a 6 -a si in a 7-a, a inceput sa aduca vorba despre faptul ca nu voi putea invata destul in orele ramase si ca ar trebui sa-mi mai iau altele. Eu eram destul de multumit de evolutia mea. In primele 2 sedinte am mers pe un drum din afara orasului, lipsite de trafic. Dupa aceea am mers 2 sedinte printr-o localitate cu trafic minor. Apoi am mers doua pe un drum national. Si ultimele doua le-am facut prin oras. Mai erau lucruri de pus la punct, dar eram convins ca in mai putin de 22 de ore ramase voi stapani bine volanul, maneta si pedalele. Sunt un om cu un bun control al functiilor motrice, dupa cum se vede in acest dans:


Am ignorat aceste remarci pana in sedinta a 8-a, cand a devenit foarte obsesional cu aceste ore in spus. I-am spus sa stea linistit ca sunt un fost gamer, am dexteritate in miscari si ca in urmatoarele 22 de ore o sa zburd la volan. La care el imi raspunde : „Care 22, ca mai sunt 8?” Am ramas perplex. Ceee? Cum 8 domn’e ca abia am inceput?, am replicat si eu. Am crezut ca e o gluma dar apoi am inceput sa vad escrocheria. Interesul lor era sa mai scoata niste bani de la mine facandu-ma sa iau ore „in plus”. Fireste, am protestat. Vazand ca nu ma convinge, mi-a scos din actele sale un registru in care eu semnam la fiecare inceput de sedinta. Am fost atent la faptul ca in registru erau trecuti cam 22 de km pe sedinta. Mi-a spus ca atat trebuie sa fie parcursul unei sedinte si l-am crezut. Nu mai imi trebuiau alte precizari pentru ca ora se coreleaza de la sine cu distanta parcursa. Mi s-a parut normal.

Numai ca duiosul Geppetto s-a dovedit a fi pus in practica niste apucaturi nespecifice tamplarilor. Numai ca el scria doar numarul de kilometri parcursi, nu si orele. Niciodata nu-mi arata intreg registrul ci acoperea cu mana dreapta rubrica de ore. Dupa incheierea sedintei el completa tacticos si orele, dublandu-le. Am vazut chiar si 3 sau 4 ore trecute pe 22 de km. Asa a transformat el 8 ore in 22. Mi s-a parut mie cam anormal modul in care se contorsioneaza dandu-mi sa semnez, dar nu m-am putut gandi ca ar putea pune 4 ore pe 22 km. Si, la drept vorbind, cum poti sa faci o asemenea prostie? Cum naiba sa pui chiar si numai 2 ore pe 22 km? Cine te crede? Cum poti sa mergi pe strada in afara localitatilor cu 10 km/h? Nici datele nu se potriveau. Am putut observa o sedinta pusa cand eram la serviciu.

Punandu-mi acel registru sub nas m-a intrebat sec: „E semnatura dvs.?”. Atunci s-au legat in capul meu si insistenta lui pentru cea de-a doua transa dar si atitudinea primului instructor care a vrut sa stabileasca direct din primele momente cine e seful. Probabil ca pentru primul era clar ca nu poate scoate de la mine „bonusul” si de asta s-a lasat pagubas. Nu-i chiar asa greu sa vorbesti politicos, mai ales cand sunt bani de luat. Dar vazand ca eu nu accept sa fiu luat de sus, a renuntat. E mai usor sa prostesti un om cu o atitudine supusa. Numai ca asta nu eram eu. Asa ca nu m-am lasat convins de stratagema asta cu semnatura si triplarea timpului. Nici un copil de 5 ani n-ar creade ce-a scris el acolo. La un moment dat i-am spus:

„– Domn’e eu alerg 22 km in timp mai scurt de doua ore. Dvs. imi spuneti ca eu am mers cu masina mai lent decat alerg?”



Cei drept, in prima sedinta am mers cam cu 20 km/h in primele 20 de minute. Dar dupa aceea am mers cu 40 si chiar 60 in afara orasului. In scurt timp a vazut ca situatia e fara iesire si ca nu ma poate convinge asa ca s-a lasat pagubas si m-a invitat la sediul scolii pentru a discuta cu patronul.


Patronul, o alta legenda a cinematografiei. Imaginati-va tip la vreo 60 de ani cu mai multe fire albe decat negre, cu barba crescuta vizibil dar nu foarte deasa, si cu ochelari. Acest personaj este un fel de combinatie intre Edgar din „Men in black” (1997) si Gollum din „Lord of the rings” , in special pentru dintii lui. L-am vazut de 3 ori in 2 saptamani. De fiecare data purta o sapca retro, de pe timpul lu’ Ceausescu. Nu imi amintesc daca era aceeasi. Poate ca nici nu era sapca, dar impresia mea era ca e un fel de dinozaur comunist care si-a insusit anumite libertati capitaliste. Cel mai mult mi-a ramas in minte schimonoseala de tip Edgar pe care o facea atunci cand aveam ceva de spus. Probabil ca a fost altoit in copilarie pentru ca inchidea ochii de parca s-ar fi ferit. De asemenea buzele i se ridicau a plans lasandu-i sa se vada dantura lui Gollum. Dupa ce terminam ce aveam de zis, lua o postura din nou decenta si isi spunea si el replica, dandu-ti cumva de inteles ca acele contorsionari faciale erau de fapt eforturi supraomenesti de intelegere.

Am avut o discutie aprinsa timp de vro 5 minute. Eu i-am spus ca am semnat contractul pentru 30 de ore de practica si 24 teorie. I-am descris ceva mai detaliat si povestea de data trecuta, cu vechiul instructor, despre care nu i-a spus decat partial, pentru a nu face prea multe valuri. I-am reprosat ca, pe langa faptul ca nu isi indeplineste obligatiile pe partea teoretica, acum nu-si face nici treaba practica.

El a incercat sa ma abureasca cu numarul de km si cu alte trucuri de jucator de carti dar eu n-am fost convins de argumentele lui care pareau povesti de adormit copiii. L-am si intrebat in timpul acesta: „Dumneavoastra aveti o alta durata pentru ora?” Deja nu ma mai enerva faptul ca incearca sa-mi mai scoata niste bani din buzunar intr-un mod dubios. Eram suparat pentru ca ma poate vedea atat de prost. Cine ar putea fi convins de un astfel de truc de doi bani? Nimeni n-a incercat sa ma prosteasca in asemenea hal ca acest om. N-am mai stat prea mult la discutii. L-am amenintat direct: „Daca nu va onorati obligatiile conform contractului, va voi da in judecata”. La care el mi-a raspuns sec: „Foarte bine! Am acte care justifica”. In acel moment m-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat catre afara. Dupa cum am spus chiar la inceput, episodul 3 din aceasta poveste s-a petrecut deja. Click aici pentru urmatorul "episod". 




No comments:

Post a Comment

Keep calm and say something smart!