Pages

April 13, 2017

3.3.1.4. Garcea chestionatorul matematicianul

Cu Garcea la luat permisul auto



3.3.1.4. Garcea chestionatorul matematicianul 



Logica si matematica sunt discipline foarte apropiate. Putem sa ne imaginam ca daca Garcea chestionatorul sta atat de prost cu una dintre ele, atunci nu exceleaza nici la cealalta. Haideti sa privim urmatorul chestionar!


Varianta C de raspuns reprezinta modul pretios academic al lui Garcea chestionatorul de a spune ca mergi pe centrul drumului. De data asta intentia lui e una sincera. Un astfel de chestionar te invata sa nu fugi nici spre marginea din dreapta nici spre axul drumului in aceste conditii de vizibilitate redusa. Adica trebuie sa circuli echidistant fata de marginile partii de drum in cazul acestor conditii de drum. Daca nu circuli astfel riscul provocarii unui accident este mai mare. Poti lovi o persoana care de asemenea nu vede din cauza cetii sau poti lovi un obiect mai mare, un gard, un copac etc.

E de apreciat transmiterea unei astfel de informatii importante. Insa, in stilul lui caracteristic, pasul inainte e urmat de doi pasi inapoi, ca la hora. In loc sa se exprime simplu si precis si sa indice clar echidistanta masinii fata de marginile partii de drum, din dorinta lui arzatoare de a fi cat mai zelos, Garcea chestionatorul se exprima gogomanic. Ca de obicei. De data asta el face apel la limbajul matematicii, mai exact la cel al geometriei. Tinand cont ca n-a fost prea bun elev la scoala, rezultatul e tipic personajului Garcea. Exprimarea prin notiunile matematicii e lacunara. El ne-a dat doar doua puncte, respectiv axa drumului si marginea din dreapta a partii carosabile. Insa nu exista distanta egala doar intre doua puncte. Acela este un segment singular. Adica e doar distanta si atat. Distanta „intre axa drumului si marginea din dreapta a partii carosabile” este egala cu ea insasi, exceptand cazurile in care drumul se ingusteaza si se compara intre ele distantele de drum normal cu cele ale celui ingustat. Egalitatea intre doua distante presupune existenta unei prime distante si inca o alta cu care prima sa se compare. Pe langa primele doua puncte ale segmentului e nevoie de alte doua puncte care sa determine noul segment.

In cazul de fata distanta dintre axa drumului si marginea din dreapta a partii carosabile se poate imparti in 3 parti. Una dintre ele a fost ignorata de gandirea si exprimarea lui Garcea chestionatorul. Ea este insasi distanta dintre cele doua extremitati laterale ale vehiculului, adica latimea sa. La aceasta distanta se adauga cele doua segmente dorite a ramane egale, respectiv cel din stanga si cel din dreapta vehiculului, pana la limitele laterale ale benzii alocate din drum. La aceste distante se refera de fapt gandirea tremuranda a lui Garcea chestionatorul, experimentand profesional o compulsie la repetitie fata de trauma scolii. Asadar, varianta de raspuns trebuia sa includa si punctele extremitatilor laterale ale masinii noastre, daca tot s-a scarpinat cu mana la urechea din partea opusa si a vrut cu orice pret o exprimare complexa si exacta. Iar varianta de raspuns ar fi trebuit sa arate asa: „pastrati distanta intre axa drumului si extremitatea din stanga a masinii egala cu distanta intre marginea din dreapta a partii carosabile si extremitatea din dreapta a masinii …”.

Aducerea in prim-plan a elementului matematica pentru detalierea acestui mers central, dupa cum am spus, este nespecifica unui examen pentru obtinerea de permis auto. O astfel de formulare ne spune fie ca Garcea chestionatorul fie a chiulit fie ca facea avioane la ora de geometrie cand s-au predat segmentele, fie ca memoria l-a lasat pe „segmentul” de fata. Repet, o exprimare simpla, coerenta si concisa relativ la aceasta situatie ar fi trebuit sa sune astfel: „Mergeti pe jumatatea partii sensului propriu de mers a drumului”. Dar, asa cum ii place lui Garcea sa-si traga suturi singur incercand sa le traga altora, si de data asta a facut la fel.

In finalul acestei sectiuni voi analiza si corectitudinea variantei C de raspuns, pe care Garcea chestionatorul o declara corecta. Punctul C pare cel mai corect, intr-adevar. Dar el nu este 100% corect pentru ca exista o situatie in care aceasta regula nu se sustine. Aceasta situatie este cea a unui drum pe timp de noapte aglomerat cu cel putin doua benzi pe sens. Sa luam de exemplu cazul unui meci pe Arena Nationala care se termina dupa ora 10, cand deja soarele a apus, cu ceata afara. Dupa meci atat Soseaua Pantelimon cat si Bulevardul Basarabia se umplu de masini. Conform variantei C declarata corecta de Garcea chestionatorul, tu trebuie sa incaleci ambele benzi, cu jumatate de masina pe una si cu restul pe cealalta pentru a circula la o „distanta egala intre axa drumului si marginea din dreapta a partii carosabile”, adica exact pe delimitarea intre benzi. Ce zici Garcea?

Din pacate acest chestionar este descrierea in miniatura a realitatii societatii romanesti, in special cea contemporana. Istoria acestei tari se repeta dupa aceasta piedica pe care Garcea chestionatorul si-a pus-o lui insusi alegand calea complicata si insuficient stapanita. Fiind obisnuit cu stilul totalitar al pedagogiei, el poate sa-l zoreasca pe un elev care i-ar atrage atentia. Dar betele in roate pe care si le pune in fiecare zi se regasesc in realitatea romaneasca. Apoi aici este vorba de imposibilitatea lui tipica si totodata amuzanta de a abstractiza logic o situatie. Aici cred ca nu mai este vorba doar de incercarea de a incurca pe examinat, pentru ca raspunsul e totusi lesne de dedus. Din esecul lui de a folosi atat matematica cat si limba romana in acest caz ne dam seama ca nu a trecut de anumite examene si de asta a ajuns sa faca chestionatore auto la DRPCIV.

Am vazut de mai multe ori numeroase ambiguitati in aceste chestionare menite sa se reflecte in scaderea stimei de sine a examinatului. Eu i-am raspuns de fiecare data cu descrierea detaliata a profilului sau de spagar care trage in jos societatea romaneasca, dupa cum se vede aici . Pentru amuzament, de data asta insa il voi reduce si eu la un elev de ciclu primar care face erori elementare de aritmetica, analizand urmatoarea intrebare si variantele ei de raspuns:



Dupa el, raspunsul corect ar fi doar C. Intr-adevar, varianta C este corecta. Doar ca, daca se repeta folosirea fazei lungi noaptea la intalnirea cu ceilalti participati la trafic in asa fel incat sa se cumuleze 15 puncte, pana la urma chiar se ajunge la suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule. Se cam vede treaba ca Garcea nu stie sa adune.





No comments:

Post a Comment

Keep calm and say something smart!