Ca in fiecare an pe 21 decembrie, am trecut astazi prin Piata Universitatii. In aceasta zi de obicei eu ma rup in doua de ceva vreme. Am trait o umilinta in 2007. A fost dureros si pe 21 decembrie 2011 . Mi-a fost greu si pe 21 decembrie in 2012 . La fel si in 21 decembrie 2014 . Doar in 2015 am avut o oarecare satisfactie
Astazi insa am trait una dintre cele mai mari umilinte din viata mea. Am dat de comemorarea reprezentantilor armatei ucigase fata de victimele din 1989.
E ca si cum ucigasul cuiva ii face victimei un discurs de adio la inmormantare. Nu mi-a placut nici pana acum insa de data asta o astfel de comemorare mi-a distrus ziua si, probabil, saptamana. Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa dau de ceremonialul depunerii coroanelor de catre reprezentanti armatei. Probabil ca au venit in fiecare an, insa n-am dat eu de ei.
Desigur, probabil ca multi dintre cei angajati in armata si securitate n-ar impusca propriul popor, asa cum zice interlocutoarea mea in filmul de mai sus. Dar se complac in a-i ascunde si proteja pe cei care au comis aceste crime. Si asta ii face si pe ei complici la aceasta crima, conform criminalilor de rand.
Inteleg ca astea erau ordinele, ca, in definitiv, cam asta inseamna sa lucrezi la stat, ca cei slabi si marginali trebuie suprimati, precum in Evul Mediu sau in insasi viata salbatica. Ba, da’ nu mai fa un spectacol din asta! Nu te pricepi la politica, n-ai putut prevedea ca „huliganii” din dictatura vor ajunge eroi in democratie. Bun. Ce-a fost, a fost. As putea sa iert. Ba, da’ cere-ti scuze! Asuma-ti crima! Criminalul stiut nu vine la pomana de 6 saptamani. E o norma morala traditionala.
Eu unul nu vreau sa-i vad la inchisoare pe acesti ucigasi. Vreau ca acesti „inapti politic” sa nu mai fie decorati sau sa nu mai aiba acces la butoanele tarii. S-a tot vorbit de reconciliere. Nu poti sa ai reconciliere cand tu inca te afli intr-o ipocrita denegare a crimelor pe care le-ai comis.
Tu ca stat i-ai protejat si pe securistii si pe militarii care i-au impuscat pe acei oameni. Pentru ca de fapt tu esti ei. Criminalii au reusit in acesti ani sa ajunga la parghiile tale principale, cu cinism si fara remuscari. Dar, parca e mai decent sa spui simplu ca-ti pare rau pentru acele „scapari” care au produs aceste drame in loc sa le organizezi victimelor tale ipocrite „eterne recunostinte”.
Faptul ca nici macar nu ai ajuns in momentul de a recunoaste asta arata ca vei repeta candva isprava asta. Nu ma poti prosti in asemenea hal pe mine, tu ca autoritate. Imi insulti pur si simplu inteligenta. Armata si securitatea avea arme atunci. Nu teroristii. Pe astia i-ai inventat tu pentru a ne prosti in masa si a-ti ascunde crimele in spatele lor! Nu sunt un pion care sa-ti acopere tie mojicia, tu stat criminal ce esti!
E adevarat ca nu prea poti sa-ti ceri scuze pentru asa ceva. Crima e mult prea adanca. Pacatul e mult prea mare. Dar cand tu vii sa comemorezi alaturi de mine acest moment cu ceremonie militara, dupa ce tu armata si securitate i-ai ucis cu sange rece, imi dai impresia ca ma iei si la misto. Parca ai spune „aveti grija cu ideile revolutionare ca uite ce patesc vitejii!”.
Te urasc statule roman mai mult decat orice pe lumea asta si o sa fac orice sa ma pot dezice si delimita de tine. Mi-e rusine ca vorbesti aceeasi limba cu mine si ca amintirile mele au legatura cu tine. Perioada asta in genere e una in care mi-e cam rusine ca sunt om in general, pentru macelul porcilor. Dar, in particular, mi-e rusine ca sunt roman, pentru aceasta ascundere sub pres a istoriei.
Si partea cea mai proasta e ca grosul poporului a inceput de ani de zile sa creada ca acei idealisti frumosi, meritau macelul la care au fost supusi. Ei au fost crema morala a societatii romanesti si iata ca au ajuns sa fie ostracizati de propriul popor ajuns nostalgic fata de dictatura. N-am sa uit discutia din 21 decembrie 2014 cu un astfel de reprezentant al grosului poporului. Si aici e problema noastra ca natiune. Suntem ipocriti. Si suntem lasi. Politicienii cei corupti din parlament sunt o simpla oglinda a acestui popor. In ciuda crimelor de a trage in propriul popor in 1907 si 1989, armata e 2 institutie cea mai de incredere, dupa biserica. Nu mai pot trai in tara asta. Simt ca ma sufoc.
Mi-e greu s-o spun. Ma doare. Dar asta simt. Hai ca nemernicii care au tras in 1907 si in 1989 au fost mereu pe aceste meleaguri! Hai ca poporul, cel care a inceput sa-i blameze pe acei idealisti, pentru ca le-ar fi adus raul din democratie, e mutilat de presa! Ba da’ noi? Noi astialalti care ne credem buni? Noi nu suntem in stare sa ne strangem macar 1000 de oameni sa le dam peste bot acestor nemernici cumva de ziua nationala cand ei fac parade de bombe si tancuri, sau acum cand cinstesc eroii pe care tot ei i-au prapadit.
Dupa cum se vede pe film, am incercat sa contracarez prin sarcasm si ironie, insa sufletul mi-a fost devastat. Am decis sa plec cat mai repede din zona pentru ca am simtit ca-mi pierd mintile si nu stiu ce-as fi putut face. Mi se intampla des sa vars lacrimi. Dar de data asta am plans in hohote in spatele unui zid, nu mai stiu pe unde. Cred ca n-o sa mai merg de acum incolo pentru ca simt ca nu mai pot duce, pur si simplu. E prea dureros. E prea tragic.
E normal sa fie corectata opinia publica fata de imaginea regelui Mihai, distorsionata negativ in perioada dictatoriala. Numai ca in aceste saptamani se desfasoara o campanie de promovare a monarhiei in Romania, la unison, pe toate canalele media. Dar cu ce pret! In loc sa fie inmormantat crestineste la cateva zile dupa moarte, regele e plimbat ca ursul la circ prin diferite locatii.
Joi, 14-12-2017, Palatul regal
Asistam la o campanie la fel de grotesca precum bradul mantuirii neamului de acum 10 ani . Toate institutiile statului sunt puse la advertising pentru cei ce nu au aflat de moartea regelui si de monarhie si pentru a fixa aceasta informatie adanc in memoria „target”-ului. Media a dat-o intr-o adevarata „Cantarea Monarhiei” la unison. Am dat drumul intr-o seara la TV. M-am uitat intai dupa documentare. Nu erau. In schimb se derula un promo despre viata regelui Mihai pe un canal asociat. Apoi am cautat sa vad daca-i vreun meci pe undeva. Era un talk-show sportiv despre cum Regele Mihai i-a primit in Elvetia la resedinta sa in 1994 pe jucatorii care aveau sa faca istorie la Campionatul Mondial din SUA. Ramaneai cu impresia ca regele ar fi binecuvantat cumva echipa si hop, istorie. De aici si porecla lui Hagi regele. Din acest motiv la meciurile de fotbal se tin momente de reculegere.
Schimb canalul si da, aflu ca regele a fost un mare fotbalist. A avut o colectie impresionanta de masini de epoca si stim ca si fotbalistilor le plac masinile. Deci concluzia e ca a fost si fotbalist. Dar nu doar ca i-au placut masinile. A si concurat cu masinile. Adica ar fi fost un fel de pilot de Formula 1. Iar schimb canalul si aflu ca regele Mihai era un mare pasionat de muzica. Era si pianist. A si compus o piesa. Hai sa plangem in cor. Ne-a murit un fel de Elena Ceausescu al secolului 21… Se plange in cor la un eveniment tragic precum flash-mob-ul lacrimogen la moartea liderului nord-corean.
Un convoi oficial cu sirene zgomotoase se auzea pe bulevard. Il aducea pe regele Mihai la Patriarhie unde urma sa i se faca o slujba de inmormantare peste cateva zile. Musai sa fie si girofarurile in functiune. Sa afle toti dusmanii! Si teroristii. Si sa stea departe. Si sa se dea laoparte prostimea! Ca daca intarzie la funeralii...
Astazi, sambata, trenurile care merg pe ruta Valea Prahovei sunt intarziate din motive de securitate, pentru a-i face loc trenului regal ce il duce pe rege la Curtea de Arges, si a fi protejat de numerosii hoti de buzunare din trenuri care i-ar putea fura trupul neinsufletit… (sic!) Totul pentru manipulare , totul pentru grotesc!
Sambata 16 -12- 2017, slujba funerara in Parcul Unirii, Bucuresti, proiectata pe ecran
Resorturile ultimative de decizie au intentia de a folosi imaginea corectata a regelui de om onest si vertical pentru o reentuziasmare a populatiei cu idei monarhiste. Nu e nimic nou pentru modul de manipulare a acestor papusari. Ei sunt capabili de orice. Insa e rusinos pentru membrii familiei regale. A te injosi in acest fel, a-ti inchiria pur si simplu ruda pentru a crea un spectacol cu priza la mase pentru un viitor loc caldut intr-o Romanie monarhista, mi se pare abject. Nu m-ar mira sa aflu ca regele ar fi murit cu mult timp inainte, dar show-ul s-a deschis abia acum , de sarbatori, cand oamenii sunt mai toleranti si asociaza mental tristul eveniment cu ceva pozitiv.
E normal sa se caute crearea unei noi sperante in societatea romaneasca dupa ce increderea cetatenilor in politicieni s-a prabusit. Iar treaba asta nu da bine la economie. In democratie sclavii nu mai sunt amenintati cu moartea si bataia sa fie productivi, ci entuziasmati cu diferite iluzii. Cu cat mai fericiti si mai iluzionati cu atat mai productivi la locul de munca. Zambiti, va rog!
Ideea separarii puterilor in stat era un principiu de otel inclusiv in dictatura comunista. Dar in realitate stim ca lucrurile erau aranjate de cuplul dictatorial si securitate, pana cand securistii au batut palma cu CIA si i-au venit de hac lui Ceasca. Cei cu mintea mai scurta nu mai tin minte despre gogorita asta. Ceilalti au vazut ca lipsa de separatie a puterilor in stat functioneaza in interesul lor, in democratie, si „s-au maturizat” acceptand-o ca iminenta si necesara. Sau, cel putin, foarte profitabila.
Adevarata problema a justitiei in Romania (si in mai multe state asemenea) este faptul ca are o mostenire dictatoriala. Ea nu este deloc favorabila omului simplu in negocierea relatiilor cu institutiile si companiile. In ciuda drepturilor afirmate pe hartie, in tari precum Romania, in viata reala prevederile acestea nu se pun in aplicare pentru toti. In ciuda caracterului lor echitabil, in profunzime ele sunt esential neechitabile, mincinoase in sensul ca sunt menite sa nu fie puse in aplicare conform spiritului textului de lege pentru toti. Situatia este identica precum ce din cazul publicitatii , unde prezentarea produsului din reclama nu coincide cu ceea ce face produsul in realitate.
In Romania si alte tari mult mai evoluate, daca nu ai un avocat care sa-ti redacteze cererea de chemare in judecata conform prevederilor legale (motive de drept), poti pierde procesul, desi legea iti da total dreptate. Daca cealalta parte are un avocat sau este institutie/companie si tu nu precizezi prevederile legale in cerere, atunci pierzi. In mod normal, judecatorul nu trebuie sa se uite intr-o cerere daca cel abuzat stie legislatie. Ca absolvent al facultatii de drept, el trebuie din start sa incadreze intr-un text de lege realitatea deplansa de cel ce a chemat in judecata (motive de fapt) si sa ia decizia in spiritul legii. Judecatorii fac asta doar in cazul conflictelor dintre cetatenii aflati pe aceeasi treapta sociala. Dar nu si cu noii stapani de sclavi discret cosmetizati de „maiestatea democratica” a institutiilor si corporatiilor. In aceste cazuri judecatorii si procurorii au rol de avocati ai partii mai puternice, pe langa avocatii de facto pe care ii platesc sa le apere interesele.
Ei functioneaza dupa ceea ce in Evul Mediu se chema „drept divin”, adica dreptul de a poseda toate pamanturile si a-i exploata pe cei care, neavand unde sa se duca pentru a lucra si a trai, trebuiau sa accepte conditiile grele de munca impuse. Desigur, din aceasta sarlatanie oficiala contemporana au de profitat elitele sistemului. In dictatura, profitau cei plasati in varfurile institutiilor. In democratie au de profitat elitele financiare si, desigur, pe langa ele toata elita societatii platita direct de la buget. Toata lumea (sau aproape toata lumea dupa cum vedeti) prefera sa tina pliscul inchis in schimbul unui profit/salariu mai mare. Acesta este platit de fapt din presiunea superioara pusa pe umerii … muncitorului, sau, mai exact, a executantului modern de ordine . Acelasi lucru se intampla si in cazul sclaviei clasice. Diferenta este facuta de aceasta minciuna gogonata practicata de institutiile statului.
Ei bine, introducerea acestor proceduri de complicare a chemarii in judecata a celor ce abuzeaza este menita sa obtureze accesul la justitie a omului simplu. Pentru el legile nu se aplica. Si asta este cel mai mare abuz, dincolo de aburelile total lipsite de importanta precum cea din zilele astea, respectiv daca presedintele sau parlamentul este indreptatit sa numeste procurorul general. Justitia contemporana este menita sa acopere noua sclavie democratica. Asa ca, tu protestatarule, iesi in strada pentru a corecta acest abuz, nu pentru faptul ca procurorul general va fi numit de parlament. Cere o societate echitabila unde toti sa aiba acces liber la justitiei, conform cu articolul 21 din Constitutia Romaniei privind accesul liber la justitie! Cere curatarea actului judiciar de aceste proceduri auxiliare care impiedica in fapt accesul la dreptate a abuzatilor inferiori care n-au bani sa-si angajeze un avocat in fata puternicilor!
E bine si cu cererea independentei procurorului general pentru ca toti sa raspunda in fata legii in mod egal conform faptelor lor. Dar fii destept si invata sa o ceri pana la capat! Cere alegeri electorale pentru el! Si atunci procurorul general chiar va fi independent. Chiar nu-ti dai seama ca procurorul general numit de presedinte ii acopera acestuia matrapazlacurile trecute si viitoare, la fel cum cel numit de parlament le va acoperi pe cele ale parlamentarilor?
In zilele astea are loc un aflux al romanilor spre intelegerea unui termen politologico-sociologic, respectiv cel de „stat paralel”. Aceasta expresie a fost prima data folosita de politologul american Robert Paxton pentru a descrie un tip neoficial de organizare (statala) a unor grupuri. Ideea nu e noua in sociologie. Majoritatea sociologilor au vazut „paralele” intre statul asa cum il stim si organizarile primitive umane sau chiar societatile din randul animalelor. Ba chiar consider ca o atenta analiza a lumii animalelor ne face sa intelegem in buna masura functionarea statului actual „civilizat”. Precum insusi inconstientul din psihologie care dicteaza prin sublimare „legile perene” ale divinei ratiuni, la fel si „statul paralel” functioneaza in insusi statul oficial. El este un fel de lege a junglei care actioneaza in spatele vorbelor frumoase despre drepturile omului si echitate in Constitutia statului si legile sale ordinare.
Personal nu agreez respectiva expresie pentru ca nu e suficient de descriptiva. Geometria spune ca dreptele paralele nu se intalnesc niciodata. Prin urmare, fiind paralele, aceste structuri ale statului n-ar trebui sa se intalneasca si sa afecteze pe cele de fapt. Nu agreez ideea ca statul oficial ar fi rupt de aceste apucaturi mafiote ale „statului paralel”. Eu unul nu am nevoie de adaugarea vreunui adjectiv substantivului „stat”. Mi-e de ajuns paradigma armatei jefuitoare care subjuga o comunitate. Cam asta e schita oricarui stat, cu exceptia celor din tarile nordice si alte cateva de pe mapamond. Asadar, in loc de „stat paralel”, eu gasesc mai potrivita expresia „stat bazic”. El reflecta istoria umanitatii de acum 2 000 000 de ani de cand este consemnata aparitia omului, pana acum 10 000 de ani, de cand umanitatea a inceput sa-si traseze legi comunitare (justitie) de restrictionare a abuzurilor fata de cei slabi, altele decat restrictiile religioase. Am facut o descriere a acestui „stat bazic” in spatiul romanesc al ultimilor 50 de ani aici . Si sunt convins ca fiecare stat in care exista discrepante sociale se suprapune peste acest portret.
Nu am stat sa vad cum explica presa „expresia asta” sau daca cineva incearca s-o explice. Insa am vazut intamplator un scurt fragment dintr-un interviu luat „DJ-ului” principal care a „remixat-o”. N-a vrut sa dea detalii despre ce ar insemna, motivand ca fiecare intelege despre ce e vorba. In cazul lui, ne putem da seama despre faptul ca „statul paralel” e insasi justitia care il ancheteaza. Expresia in cauza se suprapune peste viziunea sa medievala despre stat. Acest om are impresia ca statul din subordine doar trebuie sa execute ordinele sale, fara sa-l autoregleze prin control. Mutilarea sensului ei originar dat de Paxton se explicaprin mentalitatea specifica partidului din care face parte.
Duduia reporterita care a cerut lamuriri suplimentare n-a stiut sa-i faca „o paralela” cu Robert Paxton si numeroasele inadvertente in folosirea ei in contextul iminentei sale relatii cu justitia. Si, din pacate, ca ea multi. Nu urmaresc de ani buni emisiuni politic(ianist)e, dar din cum stiu eu trusturile de presa, pot banui forma pe care ele au dat-o respectivei expresii: antenatristii identifica „statul paralel” cu o alta marioneta, respectiv G. Soros si sustinatorii sai. „Opozitia” din media a raspuns in cor fara prea multa documentatie ca asa ceva nu exista. Iata cum, in circul mediatic dambovitean expresia asta a ajuns obiectul unor titluri de genul „Statul paralel: conspiratie sau realitate?”
Marioneta politica ce a relansat expresia o foloseste cu sensul de deconspirare a pradatorilor sociali (rai), de care el s-ar delimita radical. Intentia lui e aceea de a-si crea in ochii naivilor imaginea de om bun. Reinterpretarea expresiei si a sensului sau originar dat de Paxton s-a datorat intentiei sale de excludere a lui insusi si partidului sau din aceasta descriere. „Statul paralel” ar fi un fel de atentat la insasi ordinea sociala pentru ca, zice marienoeta, ar fi ilegitim. Adica nu l-au ales cetatenii. Ce vorbesti tu? Si tu cat de legitim esti? Cati cetateni te-au ales pe tine si gasca ta de mafioti? 1/4 din cei cu drept de vot? Cat de legitim e insusi statul in general care tine cetatenii „uniti in crez si simtire” cu ajutorul armelor?
Cam la fel o alta marioneta politica damboviteana folosea expresia „sistem ticalosit” cu 10 ani inainte, in intentia mincinoasa de a se detasa de acest „sistem”. Dupa cum in acel caz aveam de a face cu o mincinoasa neapartenenta la „sistemul ticalosit”, si in cazul de fata exista o negare mincinoasa a apartenentei la „statul paralel”. Si, ca el, mai toti cei care lucreaza in institutii sau activeaza in domenii ipocrite, care sustin legea junglei sociale prin fapte, dar care se pretind a fi civilizati prin vorbe si hartii semnate si stampilate. Ca altfel o astfel de expresie nu ar fi putut avea aceasta penetrare in tintele media.
Intamplarea face sa si ajung pe pagina noului Zeu in materie de analize politice, filosofice, ezoterisme etc. , respectiv politistul Godi. Cam asa arata o postare de-a sa pe pagina personala:
Consider ca un astfel de post e chintesenta impotentei politice a majoritatii si absurditatea ideii de democratie ca „putere a poporului”. Vedem aici pe autor care se adreseaza unui presupus conspirationist psd cu acces la internet si care l-ar apara pe nea marioneta. E un portret gresit facut, pentru ca nu asa arata votantul pe ulei si faina al acestui partid. Apoi, vedem un portret gresit fata de Robert Paxton, insusi autorul expresiei.
Daca marioneta citata mai sus a deformat sensul expresiei lansate de Paxton, cealalta tabara chiar ii neaga realitatea. Fiind mai creativi decat prima tabara, cealalta a scos pe pizza media o pleiada de meme-uri si glumite despre inexistenta acestui „stat paralel”. Fireste ca daca ii iei la bani marunti , pana la urma vor admite existenta acestor forte metaoficiale care iau deciziile cele mai importante in societate. Fiecare dintre cei implicati in aceasta campanie a avut momente in care a protestat in strada sau a luat activ in calcul existenta lor in interventii publice pe retelele de socializare sau cu prietenii. E pur si simplu dezamagitor modul in care ele au disparut in acest moment subit, sub influenta miopiei politicianiste. Nu mai conteaza ca Robert Paxton e un politolog important. De fapt e mult mai important decat ei. Intentia lor de a submina tabara opusa e suficienta ca sa-l stearga din istorie. Si asta te decredibilizeaza precum le decredibilizeaza pe cele doua parti care isi schimba rolurile odata la patru ani si care dezbat pe teme nesemnificative. Personal agreez ideea protestului impotriva oricarei puteri, insa asta nu inseamna ca trebuie sa spunem ca albul e negru si ca orice sustine adversarul trebuie radical demontat. Pentru ca asa ceva seamana a prozelitism pentru „puterea din opozitie” , si am descris aici efectele unei astfel de manevre.
Si prostia asta de text citata mai sus are nu mai putin de 24 000 de aprecieri. 24 000. Oamenii astia nu vad latura obscura atat a mintii omenesti cat si a organizarii sociale. Ei sunt carnea de tun a manipularii. Pentru ca nu au habar ce inseamna manipulare, nestiind obiectul careia i se adreseaza. Ei au fost crescuti intr-un puf ideologic, cu povesti dintre prietenia dintre leu si gazela. Negarea existentei unor astfel de intentii salbatice de exercitare a puterii asupra celor slabi in civilizatia contemporana se explica prin nevoia unei stime de sine sociale, si justificare a inocentei. Am sperat in acesti ani ca Romania se va trezi. Dar m-am convins ca nu se poate. Si nu doar in Romania, ci nici in tari cu mai mare traditie „democratica”. Manipularea e mult prea puternica. Produsele de manipulare lansate prin mass-media sunt create de specialisti special platiti pentru asta. Pentru a rezista acestei supraofensive de dezinformare manipulatoare iti trebuie pregatire psihologica si timp de analiza. Practic iti trebuie un al doilea job, pe langa cel deja curent care te integreaza social. Mie mi-a luat ani buni de analiza a societatii. Si sunt convins ca sunt inca lucruri care mi-au scapat. Dar la fel de convins sunt ca am prins esentialul .
Nu poti sa ai civilizatie in conditiile in care resorturile salbatice ale societatii sunt denegate. Ei inca traiesc intr-un turn de fildes. Dar paradoxal, protesteaza impotriva legii junglei. Intr-un fel, ei nu pot fi blamati ca nu vad sau ca refuza sa vada aceasta latura a umanitatii. Creand modele pure de societate unde pradatorul si prada socializeaza inocent, ei practic isi continua mentalitatea infantila si isi retraiesc copilaria. Din pacate insa, cu o astfel de mentalitate infantilista, ad usum delphini, nu prea se poate construi o societate echitabila. Cu ei nu se poate face nici civilizatia nici politica. Ei sunt niste consumatori si nu creatori de sistem politic.
Ce mai vrem? E de-a dreptul hidos sa vezi cum o tara intreaga a gasit motiv de dezbatere pe o tema absolut artificiala, respectiv daca ar exista sau nu „statul paralel”, in conditiile in care fiecare intelege ce vrea si ce poate din expresia asta, si in conditiile in care existenta unui inconstient social (instinctual) este parte vizibila a societatii reglementate legislativ! Daca acest lucru nu suntem in stare sa-l vedem atunci traim inainte de aparitia psihanalizei. Nu putem face parte din secolul 21 cand nou traim inainte de secolul 20.
„Anticonspirationistii”, care se pretind a fi lucizi, si „conspirationistii pensionari” dezbat cu argumente stupide si lipsite de obiect aceasta tema rezolvata practic de la lansarea de autorul ei, respectiv Robert Paxton. Nu pot sa inteleg cum ar putea cei ce decid nivelul de trai in aceasta tara sa ia in serios acest popor si sa-l respecte cand el nu e in stare sa vada un lucru atat de evident. Ce sa mai zic!? In ciuda unor progrese de emancipare politica a cetatenilor acestei tari, e trist sa vezi ca timp de 10 ani mentalitatea comuna a ramas tot pe acolo. S-au schimbat doar cuvintele.
Acum 10 ani credeam ca refuzul de a iesi la vot si proasta imagine data politicienilor din toate partidele ar fi fost solutia ridicarii Romaniei din bezna. Intre timp cetatenii au adoptat aceasta idee. In momentul asta al evolutiei conceptiilor mele politice consider ca doar studiul politologiei si sociologiei poate ridica poporul spre lumina, nu numai in Romania ci in intreaga lume. Studiul lor inseamna si studiul anumitor legi favorabile cetateanului pe care el nu stie sa le foloseasca in situatii concrete.
Acum, la finalul acestui lung articol simt nevoia sa dau un sfat. Dar cui? Ma indoiesc ca cineva din aceste tabere de berbeci intra in spatiul acesta. Asa ca un mesaj direct catre ei e absurd. Totusi neavand o alta cale de comunicare cu ei, imi imaginez ca as discuta fata in fata cu ei si le transmit, fie el si la nivel de reverie asta: Ba, baieti! Voi aveti impresia ca va deosebiti prea mult fata de acel „bazinul electoral” care voteaza pe un litru de ulei si un kg de faina? Da, spre deosebire, de ei, da, voi aveti si internet, si Facebook, dupa cum vi-a spus maestrul vostru spiritual, politistul Godi Godi. Ba, da’ e cam mica diferenta, zau! Daca tot aveti acces la internet si alea alea, ia descarcati voi ceva pdf.-uri sau macar audio-bookuri sau podcasturi despre temele astea!
In week-endul ce tocmai a trecut mi s-a indeplinit un vis din copilarie, acela de a atinge o pasare rapitoare mare. Am fost fascinat de zborul maiestuos al acestor pasari, de privirea lor, de atitudinea lor sfidatoare, puternica. Nu-i de mirare ca aceste pasari reprezinta regalitatea, forta innascuta in simboluri heraldice, la fel ca si leul.
Cand eram mic si mergeam in padure incercam impreuna cu ceilalti copii sa imitam sunetul uluilui. Era un fel de mieunat foarte puternic cu accentul pe „i” si nu pe „u”, cum e la pisica.
Eram la alergare si, cum alergam pe malul unui parau, sesizez o miscare la cativa metri de poteca. Ma uit instinctiv si vad ca e o pasare, fazan, bufnita, uliu. Trecusem deja cu 2 metri, dar m-am intors si, da, era un uliu.
Cand eram mic am gasit un corb in gradina de varza care m-a muscat de deget precum nimic altceva. De data asta m-am apropiat si l-am abordat cu atentie. L-am mangaiat usor si i-am verificat ghearele. Alea sunt cele mai periculoase. Au cam 1 cm lungime si sunt foarte ascutite. Le foloseste pentru a orbi prada sau pentru a-i strapunge inima. Din pacate la el erau semiamorte. Ciocul la fel. Putea sa caste amenintator, dar nu putea sa stranga.
Norocul meu. L-am ridicat si am facut pozele astea cu el. Mi-am ferit pe cat posibil ochii de un eventual atac, desi era destul de lent. Chiar daca ar fi fost zdravan in picioare, as fi preferat sa-mi faca rani la maini dar sa fac totusi o poza cu el.
Din pacate, dupa cum se vede, pentru el ziua asta e foarte probabil sa fi fost una dintre ultimele. Nu avea nimic rupt in el, putea sa dea din aripi si sa alerge cativa metri pe jos. Putea sa stranga ghearele insa destul de slab fata de forta in picioare a acestor pasari. Penele nu pareau desfirate pentru a fi batran. E posibil sa fi fost prea tanar pentru a putea vana, gandindu-ne la primavara intarziata de anul asta si la posibilitatea ca parintii sa-l fi parasit inainte de a fi complet matur. Si totusi, nu parea subnutrit. Era destul de gras. Nu existau motive sa nu zboare. Cel mai probabil era bolnav. E posibil sa fi mancat ceva otravit, poate vreun soarece, pentru ca l-am gasit aproape de comunitate.
Daca l-as fi gasit la parinti, cu siguranta ca l-as fi dus la veterinar, in ciuda protestelor lor. Dar intamplarea s-a produs pe la Cluj, asa ca am decis sa nu intervin in cursul naturii de data asta.
Am fost de cand ma stiu fanul animalelor de prada. De fapt al majoritatii animalelor. Dar animalele mari de prada m-au fascinat mereu, exceptand hienele si cainii africani. Pasari rapitoare, feline, canide, reptile, pesti: toate sunt dragele mele creaturi. Si omul e un animal preferat de mine, de fapt cel mai iubit de mine. Numai ca de la el am mai mari pretentii pe masura puterii pe care am acumulat-o. Asa ca momentan sunt cam suparat pe el si prefer animalele.
Tocmai am ridicat kitul din Piata Constitutiei. M-am inscris la 10 km, un pas inapoi tinand cont ca anul trecut pe vremea asta alergam primul meu full maraton. Dar n-am putut sa ma antrenez pe vara din cauza caldurii. Temperatura ridicata e motivul ce m-ar determina sa alerg doar 10 km, totusi. Sint decis sa alerg un semimaraton daca va fi suficient de racoare incat sa nu simt ca ma sufoc, precum in anii anteriori.
Asta e kitul, movul asta inchis e cam bizar, dar, in fine... Revin cu completari dupa cursa
Actualizare
Asadar cursa mea de 10 km a fost la 8 dimineata. N-am ajuns la ora aia desi m-am trezit la timp. Am avut o suspriza cand am iesit din bloc; am dat de un pui de mierla (sau nu siu ce a fost) care iesise pe aleee din parculetul din fata blocului. Era ranit la cioc, si nu putea sa sustina zbor ascendent. Amintiri similare imi veneau in minte in flash-back. Instinctiv am luat pasarea cu intentia sa am grija de ea pe viitor. Eram inca somnoros. In timp ce ma intorceam cu ea acasa, mi-a veit in minte pisica. Ce fac cu pisica? Insanatosesc mierla dar frustrez pisica. Nu-i bine. Ma intorc sa las puiul la locul in care l-am gasit, cu intentia de a nu interveni de data asta in natura. Tocmai trecea o pisica pe acolo. Mai sa fie! Nu-l puteam lasa aolo. Iar ma intorc cu el acasa. Iar ma razgandesc. Decid sa-l las pe o creanga mai subtire in ideeea ca vin parintii lui dupa el si o pisica nu are tupeul sa se duca dupa el sa cada.
Am ajuns la Start pe la 8 .05. Tomai plecau ultimii inscrisi. Am zis sa mai stau un pic pentru a nu fi nevoit sa astept dupa lenti, asa cum am mai patit-o in trecut. Mi-am instalat telefonul pe stick, mi-am pornit aplicatiile de tracking pe ambele telefoane si am plecat si eu pe la 8 . 20. De data asta am alergat fara vreun obiectiv. In primul rand pentru ca eram isuficient trezit la ora aia. Apoi pentu ca nu am mi alergat 10 km la oficial si nu aveam vreun record personal de batut. Apoi la 100 m dupa start mi-a mai si cazut tipla cu carduri/abonamente din buzunarul de la colanti. A trebuit sa pierd un minut adunandu-le si punandu-le inapoi in buzunar.
Temperatura era buna pentru alergare la inceput. Dar erau semne ca intr-o ora se va incalzi si ca nu voi putea sa-mi bat recordul la semimaraton. Oricum era putin probabil asa ceva chiar si pe o temperatura favorabila. Asa ca am perferat sa fac poze cu alergatorii si sa ma bucur de ziua frumoasa de afara si de un Bucuresti aerisit de traficul de masini.
Am termint cursa in 51, 51 minute. Am pus trackerele pe pauza pentru 10 minute si apoi am continuat in cursa de semimaraton. Dupa cum am scris sambata, intenta mea a fost de a alerga pana cand se incalzeste, indiferent de kilometrii ramasi pana la atingerea sememartonului. Mi-am pastrat spiritul necompetitv de la cursa de 10 km facuta anterior. Pe traseu m-am si oprit de 2 ori sa vorbescc cu cei revoltati de faptul ca nu puteau trece dincolo. Majoritatea ne incurajau si aplaudau, dar au existat si cativa care vociferau zgomotos. Cel mai vehement dintre ei a fost un domn la vreo 60-65 de ani, la Piata Unirii. Parca tocmai coborase din studiorile Antena 3. M-am oprit sa vorbsc cu el cam 2 minute iar discutia a decurs in felul urmtor:
- Astazi e duminica. Relaxati-va!
- Ce vorbesti! Cnseamna babilonia asta?
- E normalitate. Se intampla in toate capitalele europene.
- Nu ma intereseaza ce fac strainii. Eu vreau normalitate in tara mea.
- E normal sa faci sport duminica. Haideti si dvs. cu noi!
- Ba baiatule eu am alergat la viata mea… Nu erai tu nascut…
- De ce sinteti suparat?
- Cum de ce? Ati blocat strada, huliganilor!
- In 10 minute veti putea trece.
- Ce 10 minute? Ca vreti voi?
- Unde va grabiti?
- Sa mananc.
- V-ar prinde bine un pic de cura alimentara. Traiti mai sanatos...
…
M-am mai oprit de 2 ori pentru a vorbi cu alti sarmani revoltati pentru ca nu puteau ajunge la munca. Am incercat sa-i conving sa reinvete week-endul, si sa nu mai accepte sa lucreze atunci. Muncim pentru a a trai si nu traim pentru a munci. Iata o maxima care ne poate elibera de sclavie!
Editia de anul acesta a maratonului Bucuresti a marcat suspedarea pentru o zi a jumatate de trafic in Bucuresti. Traseele adunate in acest an a continut Bulevardul Basarabia, Unirii, Natiunilor Unite , Kiseleff, Calea Vitoriei, Strada Berzei etc. Multa lume nu a vazut cu ochi buniacest lucru. Inclusiv unii alergatori au considerat un pic exagerata aceasta masura. Sint convins ca decizia de a mari numarul drumurilor inchise pentru acest eveniment a fost luata de intentia unei anumite banci si companii auto de a-si face reclama. Nu sint de acord cu asa ceva. Insa duminica e bine ca lumea sa iasa in aer liber si sa faca miscare. Macar o data la 6 luni, cand se intampla acest eveiment. Am discutat cu persoane destul de plinute are se plangeau ca merg la servciu duminica pentru ca n-ar avea ce manca. Sa fim seiosi!
Ca aspect negativ, remarc spatiul prea ingust in anumite zone, fapt ce a creat momente neplacute pentru multi alergatori, care nu-i puteau depasi pe cei lenti din fata din lipsa de spatiu. Am experimentat si eu situatia asta si stiu cat de frustranta e. De la Kogalnicenu pana la Piata Victoriei s-a alergat doar pe o singura banda de drum. Mi s-a parut iarasi ciudat cotirea traseului prin parcul Cismigiu, in conditiile in care aleile sale sint foarte inguste si parcul e plin de copii. Pot aparea accidente. Imi place ideea alergarii in natura dar nu cred ca vreun parc din Bucuresti poate prelua 15 000 de oameni. In ceea ce priveste data la care e programat, dupa cum am mai spus, cred ca ar fi ideal daca acest eveniment s-ar face mai spre sfarsitul lunii cand e mai racoare.
Am facut un experiment care a venit dupa intamplari anterioare similare: am intrebat oameni de rand din Bucuresti despre o strada ceva mai necunoscuta si mai departata de cele principale, dar cu un nume de rezonanta. Majoritatea incercau sa-mi indice locul obiectivului meu, aducandu-si aminte de numele sau de pe la scoala sau din alte parti. Si probabil ca tot de pe la scoala au incercat o ghicire aleatorie. Putini mi-au spus ca nu sunt siguri si sa mai intreb. Cei mai multi mi-au indicat directii aiurea, doar pentru ca nu au vrut sa arate ca nu stiu, de parca ar fi o rusine sa nu stii ceva in lumea asta. Toate abuzurile si hotiile din tara asta s-au pliat pe fondul acestei predispozitii romanului de rand de a lua decizii in graba si in slaba cunostinta de cauza.
In ciuda tendintelor sale bine incastrate traditional spre furtisag si ciubuc (spaga), romanul de rand are momente de justitiar inflexibil. Vlad Tepes, marele tepar al „dusmanilor”. Sau poate ca tocmai aceste cutume ii provoaca dezgust de sine, si vrea sa il contracareze prin discurs demiurgic-justitiar. E idealul lui. Cand se intampla vreo disfunctionalitate sau vreun accident, romanul de rand nu cauta rezolvarea problemei in ansamblu ci doar carpirea ei pe moment. „Gasim un vinovat si-l tragem in teapa”, asta e deviza sa. Nu mai conteaza eroarea. S-a racorit, razbunandu-se pe unul mai slab. Dupa asta trage repede o cruce si o rugaciune si apoi l-a iertat si Dumnezeu de trufie. Ambitia asta justitiarista a romanului de rand e invers proportionala cu cunostintele sale despre legislatie contemporana. De aici se intelege apetitul sau pentru o justitie de tip feudal, de genul arderii vrajitoarelor pentru ca zboara cu matura noaptea sub clar de luna. A vazut el cu ochii lui.
Cel mai celebru caz de eroare judiciara din Romania este probabil "Cazul Anca" din 1977. Povestea sa poate fi vazuta pe scurt aici :
Un alt astfel de ghinionist in fata justitiei de tip feudal a fost Marcel Tundrea, cu care am fost vecin in statul meu natal Pojogeni din judetul Gorj. Justitia l-a condamnat dupa acest principiu grosier al gasirii unui vinovat la gramada, luat cu japca, pentru violarea si apoi uciderea unei fete de 14 ani, Mioara Gherasie. Dar, dupa cum se stie, in cele din urma Marcel a putut gasi putere sa lupte si sa arate ca probele condamnarii erau cam puerile in raport cu cele care se cer in astfel de cazuri.
Eram copil cand s-a intamplat crima. Cand am auzit de condamnarea lui Marcel nu m-a surprins deoarece omul nu comunica deloc si ne cam speria pe noi copiii. Era un astenic insingurat precum poetul George Bacovia. Mai toata comunitatea a inghitit galusca servita de justitie pe baza acestei frici medievale de vrajitori, subzistente in mentalitatea rurala de astazi. Principala proba pentru condamnarea lui Marcel a fost marturia foarte dubioasa a unei batrane, care probabil ca „a cam fost convinsa” sa-l declare vinovat. Aceasta martora nu era vreo dusmana de-a lui asa ca e exclusa ipoteza razbunarii pe el in acest fel. Marcel nu avea nici prieteni dar nici dusmani. Pe patul de moarte, simtindu-si constiinta incarcata ea a negat declaratia de acuzare. Retinem de aici in acest caz acel apetit inchizitionist al insasi justitiei romane de a gasi un vinovat exclusiv pentru ochii lumii, adica a romanului de rand de care vorbeam mai sus.
O singura fisura a avut aceasta condamnare in comunitatea noastra, respectiv mama lui Marcel care si-a sustinut plangand fiul ani de zile. Ea era mai comunicativa si noua copiilor chiar ne parea rau de ea vazand-o cum se tot jelea. Ni se parea mama ideala care-si sustine fiul pana in panzele albe, indiferent ce ar face. Toti o compatimeam. Dar tot il consideram vinovat in continuare, in virtutea mentalitatii de turma. Probabil ca unii au crezut-o insa adulti din jurul nostru nu.
Dupa ani si ani, sentimentul meu fata de aceasta crima e acela ca justitia pur si simplu a tinut cu tot dinadinsul sa gaseasca un profil comun acceptabil pentru comunitate si chiar pentru intreaga tara fata de aceasta crima. Din pacate, in privinta probelor sigure, lucrurile au mers prost. E imposibil de lasat dovezi judiciare indubitabile pentru o crima dintr-un sat nemonitorizat video din anii 90. In Pojogeni - ul meu natal chiar si la mijlocul zilei sunt momente de liniste absoluta, unde se aud greierii noaptea si cantecele pasarilor ziua. Sunt zone in care nu trece nimeni pe acolo cu orele. Cine ar putea sa vada o crima ce se intampla acolo si sa depuna marturie din care sa reiasa astfel de dovezi indubitabile? Ce valoare judiciara au niste declaratii date la ore dupa intamplarea crimei? Niciuna.
Eroarea in cauza a ajuns incet si sigur la urechile mai multora iar justitia a trebuit sa-l elibereze pe Marcel. Daca n-ar fi facut-o, el era decis sa mearga sa-si ceara dreptatea la forurile europene si tot acolo s-ar fi ajuns. Absolvise studiile superioare inainte de 1989 si avea puterea intelectuala sa ceara socoteala. Si astfel, dupa cum se stie, Marcel Tundrea a fost primul caz in care statul si-a recunoscut eroarea judiciara.
Parca dorind sa se identifice cu justitia divina din cer, careia, nu-i asa nimic nu-i scapa nepedepsit, iata ca si justitia lumeasca de pe plaiurile mioritice, nu lasa totusi criminalul nepedepsit. Daca Dumnezeu nu doarme niciodata si stie tot, dimpotriva, dumnezeul lumesc din spatele pupitrului de impartire a dreptatii mai poate si gresi. Dar se poate corecta. Acest dumnezeu coborat in sala de judecata pastreaza acea siguranta carteziana a perfectiunii adevarului si a recunoasterii imperfectiunii erorii. Mai ales ca crima a ajuns celebra in toata tara. Asa ca, dupa ce Marcel Tundrea a fost in cele din urma scos nevinovat, i-a venit altcuiva randul de a cadea magareata si de a fi scos vinovat de moartea fetei. Numele lui este lui Gheorghe Avram, Gelu , cum ii spuneam noi. La fel ca si in cazul lui Marcel, si in acest caz justitia pur si simplu a negociat de ochii lumii gasirea violatorului si ucigasului fetei. Ea trebuie sa dea cu orice pret impresia potentialilor ucigasi ca, pana la urma, cu ajutorul lui D-zeu, al lui Dracu’, al spiritelor de la fosta OTV, a vrajitoarelor sau ce-or mai fi, orice hot, infractor, violator si criminal va fi prins si condamnat. Ca doar e divina si infailibila, nu? Nu mai conteaza cine. Cineva trebuie ales. Aproape ca e tras la sorti.
Sistemul l-a luat la condamnat pe Gelu din postura de a fi urmatorul la rand in lista suspectilor. De data asta Gelu nu mai are profilul intelectualului poet precum Marcel, ci de om simplu cu posibilitati intelectuale reduse. Dar, la fel ca si in cazul lui Marcel, valoarea probelor impotriva sa sunt la fel de puerile. Am vazut motivatia procurorilor cum ca ar fi folosit niste mostre de ADN care l-ar fi indicat pe Gelu drept autor. Iata cum suna un comunicat Mediafax fata de acest caz:
”Un test ADN realizat in anul 2004 a evidentiat faptul ca nu Marcel Tundrea a violat-o pe minora de 14 ani, testele stiintifice ulterioare indicandu-l pe Gheorghe Avram ca autor al faptelor respective.”
Termenii de „ADN”, „genetica” si „testele stiintifice” suna asa foarte convingator pentru cei care stau mai rau la capitolul logica si la verificarea valabilitatii cunostintelor. Pentru ca, la o analiza ceva mai lucida, se cam vede ca aceste „probe” sunt vorbe in vant. Nu stiu ce contine dosarul lui Gelu, dar asta nu e o proba solida. Personal ma indoiesc ca exista asa ceva. O proba cu adevarat indubitabila in acest caz ar fi fost o mostra de sperma prelevata de pe cadavrul si comparata cu cea recoltata de la violator. Ori asa ceva nu a existat pentru ca acest violator ucigas fie a folosit prezervativ, fie a stiut sa curete zona, fie nu a ejaculat in vaginul fetei. Cadavrul a fost gasit dupa 2 sau 3 zile, cand deja intrase in descompunere, dupa ce statuse in apa. Asa ca posibilitatea de prelevare de mostra de sperma a fost si mai mult redusa. Daca politia judiciara ar fi avut astfel de proba inca de atunci in urma autopsiei, atunci vinovatul s-ar fi gasit foarte simplu prin compararea cu mostre de sperma luate de la toti barbatii din zona.
Testul ADN din 2004 nu putea aduce nimic nou fata de cele din 1992. Genetica nu a facut pasi radicali in acesti ani. Despre ce „testele stiintifice” se poate mai poate vorbi la 12 ani de la infaptuirea crimei? Mai ramane dupa o astfel de perioada vreo urma de saliva a violatorului in cadavrul descompus? Singurele probe ADN care ar fi putut indica vreo legatura intre Gelu Avram si fata ar fi fost doar par si oase. Astea sunt singurele parti organice care nu se altereaza profund in 12 ani. Vi se pare credibil ca Gelu sa-si fi uitat vreun os prin corpul fetei care sa fi fost descoperit miraculos la exhumarea din 2004 a fetei pentru noi „testele stiintifice”? Sau vreun fir de par? Mie mi se pare o abureala totala.
Prin urmare, condamnarea lui Gelu Avram pentru violarea si uciderea fetei este identica cu ce a lui Marcel in privinta procedurilor si dovezilor. Justitia a cautat un vinovat cu un profil intelectual mai slab, pe care sa nu-l duca mintea spre a merge mai departe cu contestarea deciziilor de condamnare. Singura diferenta consta in faptul ca el e mai „credibil” in sensul ca ultimul deja era condamnat pentru uciderea uneia sau unor batrane. Nu stiu ce contine acel dosar/dosare dar ma indoiesc ca si acolo ar fi probe satisfacatoare din acelasi motiv precum cel indicat mai sus. Dar sa presupunem ca ar contine probe indubitabile. Chiar si asa, totusi acele probe din alt caz nu se pot constitui ca proba sigura in cazul mortii fetei cu pricina. Dar, desigur, probabilitatea era mult mai mare in mintea „carteziana” a romanului de rand. A gresit el inainte cu Marcel, dar iata cu Gelu e sigur.
Presa, comandata prin intermediul nenumaratilor securisti ce lucreaza sub acoperire in ea, a inceput sa vuiasca despre „adevaratul criminal”, Gheorghe Avram, „din cauza caruia a facut inchisoare nevinovat Marcel Tundrea. Iata ca prin cateva cuvinte manipulatoare, mai nou lumea il vede vinovat pe Gelu si pentru condamnarea lui Marcel, desi e clar ca principala vinovata pentru aceasta distrugere a vietii uni om este insasi Ichijustitia. Tot cu ajutorul presei corupte s-a introdus subtil in mintea oamenilor faptul ca justitia insasi ar fi prea toleranta cu acest „criminal”, eliberandu-l precum a facut si cu marii gangsteri din aceasta tara. In felul asta s-a reusit deturnarea atentiei naivilor de la chestionarea soliditatii dosarului, catre presupusa sa neverosimila indulgenta fata de marii criminali. Mai romanilor de rand, voi cei mari consumatori de presa de scandal, am o intrebare pentru voi? Nu va trece deloc prin minte faptul ca eliberarea lui Gelu Avram s-ar datora tocmai faptului ca nici in cazul lui nu exista probe suficiente? Daca sistemul a ingropat acest caz inainte ca Gelu Avram sa devina un alt Marcel Tundrea, care sa ceara si el daune morale statului roman pentru o noua condamnare gresita? Un pic de „dobitoc ergo cogito”? Nimic?
La iesirea din inchisoare Gelu a declarat presei ca e nevinovat. Daca si el a inceput aceleasi demersuri precum Marcel, iar justitia s-a decis sa arunce batista pe tambal, eliberandu-l, pentru a nu crea un alt scandal? Eu pot sa observ faptul ca presa dezinformeaza masiv in acest caz. Miros o ascundere sub pres a adevarului. Mie imi pare ca vorbim aici de o strategie de a masca aceasta a doua potentiala eroare in condamnare in acest caz. Ea consta in a alimenta gustul ichijustitiar al romanului de rand printr-o prea mare clementa in eliberare inainte de termen a „criminalului”. Prin urmare, romanul nostru de rand nu are timp sa se „dobitoc ergo cogito”, fiind orbit de revolta fata de eloberarea inainte de termen. Multi au cazut in aceasta plasa. Chiar oameni cu inclinatii conspirationiste puternice.
Daca s-ar intampla asa ceva atunci insasi ideea de justitie ar fi compromisa, realizand doua erori majore, in acelasi caz. Putem intelege ca prima a fost eroare, insa daca la fel s-a intamplat si cu a doua atunci ele cam par a fi aproape premeditate.
Un caz similar, dar mult mai cunoscut, este chiar cel al disparitiei Elodiei, in urma caruia fostul politist Cioaca a fost arestat. Tuturor ne e lehamite de el, dupa circul de la OTV. Dar chiar ma gandesc daca nu cumva asta era si planul. Si aici lipsesc probe suficiente pentru a determina cu siguranta faptul ca el si-ar fi ucis sotia. Lipsa cadavrului e cea mai importanta dintre ele. Arestarea lui e abuziva conform Codului de Procedura Penala. Acesta spune la articolul 234 ca
„Durata totala a arestarii preventive a inculpatului in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de 180 de zile.”
Sunt aproape 5 ani de cand el este arestat si poate sa mai stea dupa inca cel putin 7 ani, pana cand se vor face 15 ani de la disparitie si dosarul se va clasa din lipsa de probe. Adica exact 12 ani petrecuti la inchisoare, la fel cat a stat si Marcel Tundrea. Poate ca tocmai pe aceasta lehamite a opiniei publice fata de numeroasele scenarii a mizat sistemul atunci cand a decis arestarea lui. Romanul de rand a decis ca e vinovat. Si, ce e drept, e foarte probabil sa fie vinovat. Aici exista gelozia ca imbold al infaptuirii crimei. Asa ceva e tipic. Dar probabilitatea nu inseamna siguranta. Daca intre timp aflam ca unul dintre scenariile de la OTV s-a si intamplat in realitate si Elodia a fugit de responsabilitati…Sau ca e lesbiana si a plecat cu amanta in alta tara si n-a vrut sa arunce o pata pe obrazul copilului sau. Sau a fost ucisa de un coleg rival de-al lui Cioaca ce voia sa scape de fapt de el. Sau a fost ucisa de un violator precum cel al Mioarei din cazul Tundrea, printr-o coincidenta. I-am luat unui om 12 ani din viata pentru lipsa noastra de organizare? I-am luat…
Exista unii care cer pedeapsa cu moartea pentru astfel de „criminali”, in virtutea unei practici cu adevarat eugenice, foarte profitabile pentru mentalitatea neoliberal – corporatista, careia justitia ii este subordonata la nivel subliminal. Nu mai conteaza „Codul de Procedura Penala” sau alte legi. Statul de drept e doar un ambalaj al comportamentului feudal in aceasta tara. Si apoi, statul de drept un concept nefamiliar romanului nostru de rand care traieste intr-o lume dominata de mentalitatea inchizitiei si arderii vrajitoarelor, si aproba barbateste aceste practici. Chiar ma intreb cum naiba de nu au venit mai multi hoti in tara asta, care sa profite de naivitatea sa…?
Naivitatea poporului e una. Dar, dincolo de asta ramane sadismul celor aflati la fraiele acestor mizerii. Ichijustitia noastra cea mandra si dreapta precum demiurgul functioneaza cam ca partile din conflictul israelo-palestinian: dupa un atentat cealalta parte se razbuna pe o intreaga zona. Nu mai conteaza ca in urma pierderii unei vieti care implica razbunarea apropiatilor se pierd alte cateva vieti in tabara opusa ca urmare a razbunarii oarbe. Cineva trebuie pedepsit. Si astfel se creeaza spirala violentelor unde fiecare grupare beligeranta se arunca oarba in uciderea cator mai multi membrii ai gruparii inamice.
Cand pedepsesti un om doar in virtutea acestui principiu, fara niste probe cat de cat solide, doar dupa probabilitati, atunci asta e teroare curata. Sistemul casuna pur si simplu pe un nenorocos care se afla la locul nepotrivit in timpul nepotrivit si il distruge precum o cireada care nu-si mai recunoaste un semen, din diferite motive. Asta nu mai e justitie in sensul oficial al aplicarii dreptatii, atat cat acest concept poate fi intemeiat. Asta este o razbunare planificata, statistica.
A fost o perioada in viata mea in care am gasit scuze unor astfel de erori judiciare. Judecatorii si procurorii sunt si ei oameni si pot gresi. Si totusi exista solutii simple pentru ca atat libertatile criminalului cat si a potentialelor victime sa fie prezervate. Supravegherea constanta a celui suspect e o astfel de optiune. Daca statul nostru mafiot ar avea un minim respect fata de cetatean i-ar spune simplu in astfel de cazuri: „stii, esti principalul suspect in aceasta crima. Nu avem probe care sa te indice sigur drept autorul ei. Insa e probabil ca tu ai facut-o. Nu te arestam, pentru ca e posibil sa facem un abuz in cazul in care esti nevinovat. Insa te vom supraveghea pentru ca in viitor sa nu mai comiti asa ceva”. Mii de spioni formati de SRI si alte (de)servicii secrete taie frunze la caini prin diferite institutii sau posteaza in media mesaje favorabile mentalitatii corporatiste. Sau chiar fabrica probe false pentru dosare. La cate au facut in tara asta, nimic nu e imposibil in cazul lor. Ei bine, ei ar putea fi trimisi sa lucreze ca astfel de supraveghetori de suspecti. Si apoi, la cati romani sunt ascultati preventiv, mai bine ascultatorii in cauza ar face si ceva munca de teren in situatii temeinice precum acestea.
Cred ca oricine se poate gandi la o astfel de solutie umana pentru aceste cazuri de probabilitate de nesiguranta. Pentru asta e nevoie de o minima mentalitate umanista. Dar,din pacate, cred ca aici vorbim deja de erori planificate ale justitiei romane. Iar asa ceva e mai mult decat eroare. Asa ceva e eugenie practicata la nivel metasocial. Macar Inchizitia are scuza de a nu fi posedat niste criterii viabile ale adevarului si cunostintelor. Ichijustitia noastra le are. Si asta e cu adevarat terifiant…
Unui om i s-au furat 12 ani din viata. Si e bine ca aceste cazuri au fost mediatizate in asa fel incat nu s-au comis abuzuri si mai mari. Macar atat Marcel atunci cat si Gelu acum se pot bucura de o perioada de eliberare*. Din pacate, pe langa acestea exista mii sau chiar zeci de mii de alte cazuri nemediatizate de condamnari la gramada ce comporta inevitabil erori judiciare. Nimeni nu va da socoteala pentru o astfel de „erori planificate”. Cand o persoana particulara face ceea ce a facut sistemul cu Marcel Tundrea fapta se cheama rapire. Dar cand o face un grup de stapani de sclavi (statul) ea devine eroare judiciara justificabila. Daca judecam retrospectiv situatia la nivel istoric, nu e nimic anormal. Stapanii de sclavi si-au ucis sau mutilat constant sclavii neproductivi sau fugari pentru a baga spaima in ceilalti. 12 ani de temnita pare chiar o induiosanta umanizare a acestor odioase apucaturi clasice. Insa, analizata principial, asa ceva este o aberatie morala. Societatea noastra cea spartan[ cu cei slabi nu se ingrijoreaza prea tare atunci cand se sacrifica o parte din „prostime” pe principiul sclavului care e un fel de animal-om ce poate oricand fi sacrificat in virtutea „binelui colectiv”.
Solutia tarilor nordice de rezolvare a criminalitatii este cea mai umana dintre ele. Un mediu social mai putin draconic, cu respect fata de nevoile naturale fiecarui individ, cu neviolarea drepturilor omului este rezolvarea problemei criminalitatii. }n aceste tari se inchid inchisorile din lipsa de… infractori.
Insa, statul roman nu e unul dintre acestea. El are nevoie de infractori pe care sa-i toace marunt si sa-i arunce la gunoi. Din pacate, poporul e mai sedus de imaginea lui Gigi Becali demiurgul decat e oripilat de astfel de erori judiciare. Si tocmai el, poporul, el insusi isi sapa propria groapa din nepasare si ignoranta, pentru ca el urmeaza la rand spre a fi condamnat pe masura ce justitia epuizeaza rand pe rand suspectii in astfel de crime.
* Dar, acum la final de articol, chiar ma gandesc daca nu cumva securistii i-au facut de petrecanie lui Marcel, pentru a nu cere ulterior daune morale statului. Ne aducem aminte de zgarcenia lor in privinta trimiterii arsilor de la Colectiv in clinici dotate din Occident, si cum au fost ei lasati tacticos sa moara infectati cu diferite bacterii in spitalele insuficient dezinfectate din Romania
Multi am fost suparati pentru ca a trebuit sa ne schimbam planurile odata cu acest cod galben de furtuna de ieri. A fost neplacut. Astazi voiam sa-i dedic si o lucrare digitala primarizzei, dupa pamfletul de ieri prin care faceam haz de necaz fata de situatia creata. Insa, dupa ce m-am uitat mai atent la datele meteo, mi-am schimbat ideile. De jos dintre blocuri s-a vazut cer senin in Bucuresti la ora anuntatei furtuni. Dar realitatea vazuta din satelit arata ca deasupra zonei Bucurestiului a fost prezenta o formatiune noroasa consistenta, comparabila cu cea a furtunii din zona vestica de pe 17 septembrie, in urma careia au murit mai multi oameni.
La ora 9 (8 la ei) ea era pe teritoriile Sloveniei, Croatiei si nordul Serbiei, indreptandu-se spre sudul Romaniei.
La ora 14 ( 13 la ei) deja intrase pe teritoriul Romaniei si chiar s-a comportat ca o furtuna de cod galben. La mine la Gorj a smuls un acoperis care a avariat apoi mai multe masini.
La ora 16 (15 la ei) deja acoperise jumatatea de vest a tarii
Remarc aici similitudinea formatiunii noroase de ieri cu cea a furtunii de pe 17 septembrie:
Asadar meteorologii nu doar ca nu ar putea fi invinuiti pentru false informatii ci mai curand laudati pentru o prevedere destul de apropiata a evolutiei aceste mase noroase. Intre timp, furtuna s-a descarcat in zona vestica si centrala si n-a mai ajuns la Bucuresti. La ora 17 (16 la ei) deja formatiunea noroasa se stabilizase.
Faptul ca in 7 ore ea a venit dinspre Slovenia si s-a oprit la cateva ore de atingerea Bucurestiului e destul de greu de prevazut.
Cei mai multi am crezut ca nu era nici un fel de iminenta a vreunei furtuni, si ca politicienii doar au vrut sa atraga atentia asupra lor, falsificand astfel datele meteo. Cu siguranta ca au vrut si asta. Astfel de mizerii se practica pe scara larga de presa corupta din Romania, la presiunea companiilor de turism. De obicei se anunta vreme caniculara in septembrie si octombrie sau temperaturi sub 0 grade de Craciun si Revelion sau alte perioade din iarna pentru ca lumea sa se inghesuie in a face rezervari si plati avans la statiunile aferente, sau a achizitiona un anumit pachet turistic la pret redus. Aceasta adevarata escrocherie ii pune pe multi in situatia de a regreta ca nu si-au luat hainele groase cu ei la mare in final de septembrie, sau ca au carat degeaba schiurile cu ei in februarie, la munte. Pretul este injumatatit sau chiar la sfert, si pare un chilipir. Dar, dupa recrearea promisa, care se dovedeste in final a fi o vacanţă ratata, el e mai mult o jecmanire. Cei mai multi pleaca mai devreme acasa, uneori dupa o zi sau dou. Asa ca reducerea e mai mult o scumpire.
Desigur ca presa a avut nevoie de asocierea cu uraganele care au lovit continentul American in ultimele luni, pentru a-si face audienta. Dupa ce ieri dadeau stiri care mai de care mai panicoase despre dezastru, astazi au dat-o in mistocareala fata de eroarea autoritatilor, pe fundul unei mistocareli generale justificabile fata de prestatia politicienilor.
Dar totusi realitatea e ca o astfel de furtuna putea ajunge aici si putea aduce noi victime. Nu o simpatizez deloc pe „duamna”, dar cred ca asa ceva trebuie facut cand exista iminenta unui astfel de eveniment meteo. Cred ca numarul victimelor ar fi fost mai mic daca la stiri s-ar fi repetat obsesiv, si chiar panicos in stilul caracteristic, si pe 17 septembrie despre pericolul unei furtuni, la fel ca ieri in Bucuresti. In tarile civilizate se opreste constant activitatea outdoor atunci cand exista astfel de amenintari meteo. E normal sa se intample la fel si la noi. Si sper sa se intample la fel si de acum incolo. Din copaci oricand pot sari crengi care sa loveasca pe cineva si sa provoace nenorociri. E neplacut sa-ti vezi planurile ruinate pentru acea zi. Dar eu as prefera o astfel de zi ratata pe fiecare saptamana daca prin asta se evita alte victime pe viitor.
(Acest articol este un pamflet prin care faceam haz de necaz fata furtuna anuntata si ulterior absenta, care ne-a dat peste cap planurile zilei . Atitudinea mea la rece fata de ce trebuie facut in acest gen de situatii se poate vedea aici)
Imediat dupa tragedia de la Colectiv, autoritatile au trecut in extrema opusa interzicand accesul in localuri a unui numar de persoane mai mare decat numarul de metri patrati ai localului. Asa m-am trezit eu asteptand pe la diferite intrari din diferite cluburi din Bucuresti ca sa plece cativa petrecareti ca sa intru si eu. Mai era putin si se ajungea la aparitia listelor de asteptare, ca pe timpul cozilor epice din dictatura. Care era logica unei astfel de idiotenii? Una destul de simpla: raspandirea pe cat posibil in mentalul comun a vinei catre local si, in final catre victimele insele care, chipurile, s-ar fi imbulzit in local. Noroc ca prostia asta n-a tinut prea mult. Cineva si-a dat seama ca o astfel de masura e stupida sau ca n-are nicio sansa sa isi atinga scopul de periere a autoritatilor spagare care au permis un astfel de local fara iesire de urgenta, cu adaugiri de materiale sau spectacole neadecvate.
Acelasi lucru s-a intamplat si astazi cand au anuntat ditamai furtuna de n-a vazut Texasul la ora 5. La drept vorbind, nu cred ca autoritatile sau cei de la meteo ar putea fi acuzati de lipsa de previziunii a furtunii dezastruoase de la Timisoara. De fiecare data raman unii inzapeziti in masini intre localitati dupa ce cu cateva zile se anunta ninsori abundente. La fel si acum, cine vede furtuna trebuie sa se adaposteasca. Am intrat si eu in scara unui bloc cand eram student, alaturi de alti cetateni, cand s-a iscat o furtuna din asta infernala in Bucuresti. La Timisoara si imprejurimi au fost unele victime care nu s-au adapostit suficient de bine. Chiar si cele lovite de ghinion, nu puteau fi salvate de avertizarea meteo sau autoritati. Ghinionul e ghinion si gata.
Ei bine, iminenta furtunii la Bucuresti a adus mobilizari cu totul speciale. Ca sa arate falsa lor grija fata de cetatean, spre deosebirile de edilii timisoreni, "duamna" rea si compania au dat ordin de forta majora. Scolile si unele institutii s-au inchis ca sa nu fie surprinse de dezastrul iminent. Meciul dintre Dinamo Bucuresti - Concordia Chiajna s-a amanat de teama ca jucatorii sa ramana fara minge si echipele fara jucatori. Lumea s-a imbulzit care incotro sa ajunga acasa si sa faca un live cu dezastrul iminent, de-au blocat Bucurestiul. Telefoanele ma sunau si pe mine, marele boicotant de stiri, ca sa ma adapostesc, ca ce alaltaieri in Timisoara azi in toata tara…
M-am inscris la maratonul din octombrie si imi propusesem sa alerg in seara asta. Da’ cand sa ies si eu nu pot de uragan. Ptiu! Dupa ce nu m-am putut toata vara antrena din cauza caldurii, acum na poftim furtuna! Ce sa fac!? Stai ca am o idee: alerg pe la 3 pana cand simt ca vine tornada si apoi ma bag in casa cu un sprint de final ca sa nu ma ia tornada. Gata, asa fac. Mi-am cam schimbat planurile pe ziua asta ca sa-mi scot 2 ore de antrenament la pranz, fie ele si pe ploaie.
Mi s-a parut mie ca pe la 3 cerul era mai mult senin decat noros, dar am zis ca, stai, ca e dupa blocuri si vine ea subit. Dupa vreo 5 km de alergat am inceput sa ma sufoc de caldura. Uite ma a dracu’ furtuna ce parsiva e! Cum vine ea pe nepusa masa! Intai induce victimele in eroare sa iasa la plaja si apoi hat: tsunami! Dupa 5 km am zis sa ma odihnesc putin undeva langa tramvai, sa urc repede daca vine vijelia. Nu autobuz, nu troleibuz nu taxi. Tramvai, tata. Hai ca am mai multe sanse sa supravietuiesc tornadei in tramvai, ca-i mai greu! Stau 10 minute, stau 20… Nimic. Batea un pic vantul. Parca m-am mai racorit. Hai sa mai alerg un pic, zic, pana nu se pune urgia! Dupa 2 km iar m-am incins. Iar am gasit un loc in statia de tramvai. Iar asteptare de 20 minute, iar alergare de 2 km. S-a facut 5 fara ceva, ora Z. Bai, gata cu gluma. Se pune vijelia. Hai acasa! Cand ajung intr-o intersectie, dau sa fac niste poze, inainte sa ma baricadez in baie. Cam astea sunt:
Bai mai da-i incolo si pe astia de la stiri, imi zic! Pai sa anunti dezastru si afara sa fie cer senin! „Zapuseala acum iarna?”, vorba lui Amza Pelea… Sun incoace si incolo pe la amici, cu stirile lor cu tot, ca mi-au distrus dupa-amiaza! Pai nici alergare si nici Caspar David Friedrich reloaded! Stai ma, zic ei, stai ca vine acum!
Editare ulterioara. Stau de 5 ore si nici urma de vant!
Nicio masina pe strada. Imi vine o injuratura care incepe cu fi’r’ea... La telefon primesc acelasi raspuns. Vine, vine! Deja are alura mesianica furtuna asta. Dupa ce mi-a distrus ziua nu las eu evenimentul asta sa-mi scape. Dupa ce-am pierdut sfarsitul lumii , deja am capatat experienta: stau toata noaptea s-o prind ca pe eclipsa.
Editare ora 01, noaptea. Furtuna s-a intamplat. Dar nu aici ci în Spania. Real Madrid, echipa cu care tin, a luat bataie acasa de la Betis si a ajuns la 7 puncte in spatele Barcelonei care e lider. Sunt devastat…
Cateodata viata si lumea isi arata o latura ironic-tragica. Recent Mexicul a fost lovit de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter, exact la 32 de ani de la sumbra comemorare a unui alt cutremur devastator. Peste 220 de morti confirmati pana in acest moment, printre care si copii aflati in salile de cursuri, peste care s-au probusit scolile. Din pacate numarul lor e posibil sa creasca.
Sursa: BBC
Ironia maxima e ca autoritatile mexicane tocmai executasera o simulare de masuri pentru o astfel de situatie. Natura parca a luat alura unui criminal in serie, revenind cu o crima aniversara la aceeasi data. Din punctul de vedere al Universului s-a intamplat o coincidenta intr-o anumita zona de pe un anumit continent, de pe o anumita planeta, dintr-un anumit sistem solar. Un eveniment nesemnificativ. Pentru noi ca oameni, o astfel de intamplare ne face sa ne gandim la micimea noastra ca oameni in fata imensitatii sale. Sintem fiinte rationale, reflexia noastra asupra lumii si noua insasine este doar prin acest lucru un miracol. Cand o astfel de coincidenta se intampla in natura, ne dam seama cat de mici sintem in aceasta imensitate plata, inferioara si neempatica a Universului. Pentru omul primitiv, un astfel de eveniment implica aparitia unei alte religii, si renuntarea la cea curenta.
Asa ceva ne aduce argumente pentru ideea de destin, pe care o respingem partial in urma educatiei civilizate pe care am primit -o. Imi vine in minte marele pictor olandez Vincent Van Gogh, nascut exact la data mortii fratelui sau mai mare cu un an, numit tot Vincent. Ideea destinului a creat religii primitive si clasice si ne urmareste activ si astazi. Diogene Aeropagitul a aratat clar cum Crestinismul nu are nici un sens daca credinciosul crede in destin. Si totusi ideea de destin se regaseste inclusiv in invataturile lyi Isus. Nu putem crede nici in non-determinism, in hazard absolut, asa cum au propus existentialistii francezi. Oscilam inte cele doua mentalitati. Observand aceasta tragedie din Mexic, ne cuprinde aceasta spaima metafizica a lipsei de sens a lumii ce reiese din ideea existentei destinului. Dupa o astfel de tragica si absurda coincidenta poate ca ar trebui sa avem mai multa piosenie si respect fata de cele mai neinsemnate lucruri din natura. Sintem niste zei pentru ca avem puterea de a reflecta, dar si niste nulitati pentru ca nu putem inca intelege natura.
