Una dintre ciudateniile masurilor luate de la cele mai inalte niveluri de decizie in societate este refuzul de a folosi medicamente deja existente si instaurarea unui gen de carantina partiala absurda si ineficienta, asa cum n-a mai fost niciodata facuta in istoria umanitatii. A doua masura este cea a vaccinarii cu niste vaccinuri insuficient testate din lipsa de timp si care se indreapta periculos catre vaccinarea obligatorie.
Orice fel de actiune menita sa linisteasca populatia nu doar ca a fost respinsa dar si condamnata. Primul medic erou al planetei, francezul Didier Raoult a fost chemat la audieri in parlamentul francez dupa ce a propus hidroxiclorochina ca medicament eficient pentru a trata acest SARS-COV2. Ulterior acest medicament a disparut de pe piata impreuna cu o uriasa campanie de decredibilizare a lui Raoult. Apoi, aflam ca prin America Latina a fost folosita inca din martie 2020 Ivermectina, un medicament veterinar de deparazitare. Mai multi specialisti au aratat ca e eficienta.
Dar, ce sa vezi! Dupa aceea a urmat o campanie media impotriva acestui medicament, cu studii contrafacute prin care i se arata ineficienta si nocivitatea, cu meme-uri pe retelele de socializare, urmata de asemenea de disparitia sa de pe piata.
Orice fel de actiune menita sa linisteasca populatia nu doar ca a fost respinsa dar si condamnata. Primul medic erou al planetei, francezul Didier Raoult a fost chemat la audieri in parlamentul francez dupa ce a propus hidroxiclorochina ca medicament eficient pentru a trata acest SARS-COV2. Ulterior acest medicament a disparut de pe piata impreuna cu o uriasa campanie de decredibilizare a lui Raoult. Apoi, aflam ca prin America Latina a fost folosita inca din martie 2020 Ivermectina, un medicament veterinar de deparazitare. Mai multi specialisti au aratat ca e eficienta.
Dar, ce sa vezi! Dupa aceea a urmat o campanie media impotriva acestui medicament, cu studii contrafacute prin care i se arata ineficienta si nocivitatea, cu meme-uri pe retelele de socializare, urmata de asemenea de disparitia sa de pe piata.
Cand s-a auzit de asa ceva, televiziunile au inceput sa lanseze zvonuri contracaratoare, cum ca e medicament pentru animale si ca cine ia asa ceva risca sa se transforme in animal precum in filmele de groaza. Ne aducem aminte cum anumite antivirale precum Tamiflu au disparut de pe piata inca de la inceputul pandemiei. Antibioticele se prescrie astazi de medicii de familie doar „la pachet” cu testul COVID. Se poate vedea aici clar aceasta tendinta de a oferi doar un anumit tratament, cel al vaccinului si nu altceva.
Scandalul momentului este dat de medicul Flavia Grosan. Ea a afirmat pe profilul sau de Facebook ca nu i-a murit nici un pacient de SARS-COV2 dupa ce 1000 dintre acestia au fost tratati cu Claritromicina. Timp de 9 luni de cand a vorbit pentru prima data despre asa ceva, acest medic a ajuns sa aiba o anumita notorietate pe Facebook. Pentru a fi stopata a fost discret terfelita pe la televiziuni. Dezinformatorii oficiali ai panicardiei au venit cu o replica contracaratoare la adresa schemei doctoritei Grosan cum ca acel tratament ar functiona doar la cazurile usoare. Da? Pai atunci de ce nu il faceti universal, ucigasilor si nimeni n-ar mai ajunge in stare grava?
Nu sunt doctor. Nu stiu ce efecte au aceste medicamente. Dar pot sa vad ca se face o presiune uriasa pe medici sa nu foloseasca nici un fel de schema de tratament, alta decat cea a intubarilor pentru cei aflati in stare critica si vaccinarea globala pentru cei sanatosi. Poate unele dintre aceste medicamente nu sunt eficiente sau pot avea efecte adverse. Remarc insa tendinta de a descuraja orice fel de tratament cu ce exista pe piata. Iar asa ceva este un malparxis deliberat. Din fericire pentru cei implicati, nimeni nu va fi tras la raspundere pentru acest haos pentru ca, in mod paradoxal, acest malpraxis a dus la scaderea global a mortalitatii, in ciuda sacrificarii celor bolnavi, dupa cum am aratat in articolul precedent .
In mod normal, daca aceasta pandemie ar fi fost una grava atunci toti medicii ar fi avut nu doar liber la experimentarea unor medicamente existente pe piata dar si stimulente in cazul rezultatelor pozitive. Dimpotriva, ea a debutat cu panica generala indusa de presa si cu intubarea la mastile cu oxigen ca singur tratament.
Am fost mintiti ca SARS-COV2 e un virus nou si produce o boala noua, pentru care nu exista medicamente inca. Insa SARS-COV2 este doar una dintre tulpinile de Coronavirus care exista in lume de cateva zeci de ani. Medicii puteau gasi un tratament eficient in medicamentele deja existente. Insa orice fel de incercare de experimentare a medicilor a fost din start nu doar descurajata, dar chiar si dublata de amenintari prin angrenajul dezinformational global. Cei care voiau sa faca asa ceva au fost amenintati cu condamnarea pentru propagarea de informatii false sau zadarnicia combaterii bolilor.
Ulterior doctorita Grosan a fost pacalita sa vorbeasca la o televiziune, unde efectiv a fost linsata public de diferiti „specialisti”. Intre timp au aparut si informatii despre presupuse cazuri de „stare grava” in care pacientii sai ar fi ajuns. La fel cum a patit si Didier Raoult in Franta, Colegiul Medicilor au intentat o actiune disciplinara impotriva dumneaei pe motiv ca nu urmeaza protocolul de tratament pentru SARS-COV 2. Ea a raspuns senin ca nu urmeaza tratamentul impotriva virusului ci impotriva pneumoniei pe care acesta o produce, fapt ce i-a prins in sah pe denigratori.
Desi foloseste gresit termeni psihopatologici , Cristian Tudor Popescu a bestelit-o sistematic in aceste zile. El a judecat cu dubla masura doua situatii identice; pana acum mistocarea „specialistii de pe Facebook” pentru ca pun la indoiala ce spuneau spionitrucii din spitale, prezentati ca „specialistii”. Iata ca de data aceasta rolurile s-au schimbat si el, la fel ca multi altii au sarit sa stearga cu buretele experienta de cateva decenii in pneumologie a acestei doamne.
Daca ne uitam retrospectiv, vedem ca aceasta campanie panicarda a fost facuta exclusiv pe baza presupusei noutati a SARS-COV-2 si nu pe improvizarea unor scheme medicamentoase pentru pneumonie. Ne aducem aminte cum la inceputul pandemiei autopsiile au fost interzise, chipurile, de frica infestarii cu virusul. De fapt interesul era sa concentreze opinia publica spre lipsa de medicatie pentru SARS-COV-2 si nu pe tratamentul pneumoniei. Desigur, cuvantul „pneumonie” nu suna atat de panicard precum cel de „COVID-19”. Asanumitele „spitale COVID” au fost date in mod deliberat sub conducerea unor medici de alte specialitati decat pneumonologie tocmai cu aceasta intentie de a instiga comiterea de malpraxis si a nu oferi cel mai bun tratament pe care il putea oferi medicina astazi.
Medicul Flavia Grosan a afirmat un lucru grav relativ la modul in care aceasta pandemie a fost gestionata in intreaga lume si Romania in special. Ea a spus ca ventilatoarele au ucis deliberat pacientii in stare grava. Hiperoxia sau Hiperoxigenatia duce la ceea ce vad ca in limbajul de specialitate se cheama „toxicitate de oxigen” . Adica o prea mare cantitate de oxigen in sange e toxica. Si cam asa s-a intamplat cu intubatii de la ATI, care au murit pe capete tocmai din aceasta cauza, in ciuda aspectului SF a acestora. Intubarile au fost o solutie babeasca, ineficienta dar pompoasa prin aparatura implicata, pentru asanumita vindecare prin protocol oficial de cei ce au avut pneumonie in urma SARS-COV2. Pana acum am luat-o ca neglijenta. Insa de acum incolo ar cam trebui sa luam in calcul si varianta malpaxis-ului intentionat. Puteti sa credeti sau nu povestea cu Claritromicina. Insa daca va uitati pe internet vedeti o gramada de studii care confirma ceea ce a spus ea, dupa cum poate fi vazut aici .
Aceasta fobie oficiala fata de orice este in afara tratamentului ineficient cu intubarile lasa mult de banuit. Am tot vazut in mediul online sau chiar in media clasic intrebari pudibunde de genul „De ce ar face cineva asa ceva?” sau „Care e scopul?”. Acesta e sensul razboaielor artificiale ale ultimului secol: profit contra populatie terifiata. Am dat raspunsul in articolele scrise anul trecut aici si aici : profitul prin manipularea executantului de ordine s lucreze mai eficient si eliminarea neprofitabililor. Am facut si un vlog pe tema asta aici , poate se intelege mai bine. Sclavagismul clasic s-a schimbat doar prin ascunderea originilor amenintarilor.
In loc sa se faca o comisie internationala care sa centralizeze experimentele si rezultatele medicilor din intreaga lume, inginerii fricii care stau la baza noului sclavagism terorizeaza populatia precum erau terorizati copiii pentru energie electrica in filmul de animatie Monster Inc. Malparxisul deliberat a fost ordonat de „securistii” care activeaza in conducerea spitalelor peste tot in lume. Se doreste ca sistemul sanitar sa devina o noua arma pentru ei in manipularea si controlul populatiei, asa cum au facut cu armata sau politia. Se doreste o ierarhizare a deciziilor, o militarizare a nivelelor de comanda precum in dictatura clasica, unde nivelele inferioare nu au dreptul sa puna la indoiala ordinele. Dupa explozia celui mai salbatic capitalism tocmai in China comunista, bancherii occidentali vor sa faca un sistem similar si in Vest. Profitul lor ar fi si mai mare daca asa ceva s-ar intampla. Experimentul plandemiei din ultimul an a incercat asa ceva dar iata ca cei care nu mai cred in minciunile guvernamentale sunt din ce in ce mai multi. .
Dupa cum am aratat in documentarul meu „Sadismul in politica internationala” securistii capitalismului sunt mult mai rai decat cei ai comunismului . Bataile pe care securistii comunisti le aplicau dizidentilor sunt nimic in comparatie cu diversiunile provocatoare de genocid pe care acestia le-au produs in ultimul secol, in slujba marilor bancheri. Au incercat sa creeze si cu acest virus un genocid dar noroc ca unii ca mine au demontat mistificarea si astfel numarul mortilor e destul de mic, dupa cum am aratat in detaliu in acest articol
Pe langa malparxisul deliberat cu care spionii civili infiltrati in functii de conducere in sistemul medical a oferit o perspectiva panicarda asupra pandemiei, exista un caz in care probabilitatea unui plan se vede mult mai clar. Acesta este cazul cu presedintele tanzanian John Magufuli care anul trecut declara ca specialistii din tara sa au gasit pozitivi cu SARS-COV2 o capra, o oaie si… un copac pawpaw . In mod normal virusul nu are cum sa existe acolo. De aici putem trage concluzia ca aceste teste au fost preinfectate. Pe langa celebra conferinta de presa a virusologilor americani Dan Erickson si Artin Massihi , declaratia acestui om a fost a doua mare lovitura data acestei diversiuni. Pentru a-i inchide gura, se pare ca Uniunea Europeana l-a mituit pe acesta cu nu mai putin de 27 milioane Euro, conform TRT World (minutul 01.10) . De ce ar da Uniunea Europeana atatia bani unei tari din Africa?
Preinfectarea testelor ar putea fi o buna explicatie pentru modul in care s-a extins aceasta pandemie exact in tarile civilizate, adica acolo unde amenintarea difuza a sclavilor are un sens. In celelalte tari amenintarea se poate face si direct. Sistemul draconic din China n-a avut nevoie de asa ceva si iata ca acolo n-au fost nici un fel de restrictii! Doar cei veniti din afara au fost cumva impiedicati sa vada asta, fiind tinuti la carantina in aeroport si apoi trimisi inapoi acasa. Asa ca subiectul COVID-19 a fost lasat deoparte in aceste zone. O astfel de pneumonie nu se putea raspandi singura spre a crea o pandemie. Asa ca putem merge pe probabilitatea ca ea sa fi fost ajutata de spionajul civil dupa acelasi model al crearii marilor diversiuni din ultimii 150 de ani pe care le-am descris in documentarul linkat mai sus. Cum explica CIA si fialele sale din restul tarilor faptul ca Wuhan, epicentrul recunoscut al pandemiei, si China in general, nu au fost izolate de restul lumii , dupa modelul natural al carantinei practicat pana acum in istorie? Daca acea zona ar fi fost izolata atunci in acest moment nu mai vorbeam de pandemie. N-au stiut de existenta unui nou virus? Nu cred. Eu cred ca o populatie cu drepturi restranse e mai usor de guvernat. Pandemia le convine dupa cum insasi criza le convine. Recenta masura de inchidere a magazinelor mai devreme se pretinde a fi impusa in scopul evitarii contactelor insa de fapt, vedem, ea duce la o mai mare imbulzeala.
Si, daca testele au fost contaminate atunci e foarte probabil ca insele vaccinurile „antiCOVID” sa fie si ele contaminate cu SARS-COV2! Atentie! Mai ganditi-va inainte de a le face!
PS (7 aprilie) 1: Intre timp CNAS a dat publicitatii acest document prin care se arata ca un anumit vaccin anti-covid produce ... tromboze, adica principala cauza a deceselor "de COVID"
No comments:
Post a Comment
Keep calm and say something smart!