Pages

April 5, 2021

Proteste masive si in Romania impotriva masurilor oficiale de combatere a pandemiei

Si, pana la urma, mai taras mai grapis, romanii au iesit si ei in strada cu zecile de mii, dupa ce in celelalte tari asa ceva s-a iesit inca de acum 7-8 luni masiv. Desi nu o sa ies la proteste, am sa explic mai jos de ce, le sustin pe de-a’ntregul. Aceste proteste vin dupa ce romanul simplu, credulul din fata televizorului, a fost afectat direct de restrictiile acestei perioade. Mai tineti minte panourile publicitare cu „Totul va fi bine” cu care erau impanzite orasele spre a ne convinge ca guvernele ne ajuta? Pai asa ceva este ca si orice declaratie a unui politician: e adevarata pentru o minoritate, in general casta patronilor de corporatii. Dar nefavorabila majoritatii , cei care ii slujesc direct sau indirect pe primii. Per total aceste declaratii oficiale sunt false, raportate la procentul celor pentru care se aplica.

Campania covid-panicardista a parut initial un cadou; stam acasa nu mai lucram, ne odihnim si ne simtim ca in copilarie. Daca n-as fi intuit dezastrul economic ce urmeaza, personal as fi sustinut-o pe total. Numai ca ea a fost o momeala pentru a implementa in mintea omului simplu teroarea virusului. Insa pe termen lung carantina a dus la mari probleme sociale. Pentru cine traieste in palate si gradini largi nu e cine stie ce schimbare. Dar pentru cei care traiesc in cutiile de conserva ale blocurilor odihna a luat treptat aspect de inchisoare. Pe langa problemele domestice, ulterior au aparut problemele si la locul de munca. Totul n-a fost bine. Ghinion, ar zice unii. Nu, nu e ghinion. A fost un plan de profitabilitate maxima pentru noul sclavagism .

Fiind in majoritatea lor incapabili sa manuiasca dispozitivele de conectare online cu care sa lucreze de la distanta, oameni simpli au fost principalii sacrificati. Am auzit marturii ingrozitoare ale unor muncitori trimisi intr-un soi de somaj tehnic dar cu un salariu redus undeva la 70%, mult sub insusi ajutorul de somaj. Familii intregi sunt nevoite sa supravietuiasca cu 400-500 de lei pe luna. Am auzit o batranica ce se plangea ca nu-i e frica de COVID cat de foame. In alte tari persoanele cu venituri mici au primit ajutor de la stat. Am cateva cunostinte in Olanda, SUA si UK care mi-au spus despre aceste masuri protective.

Pai si la ce sa te astepti in aceste conditii? Era o chestiune de timp pana cand populatia va fi dat in clocot. A critica omul simplu si a-l acuza ca vrea sa supravietuiasca, asa cum au facut multi agenti de propaganda panicarda in aceasta perioada e o dovada de lipsa de inima si umanism. Nu vorbesc aici de noua adunatura de dezinformatori profesionisti adunati in partidul AUR care vor sa absoarba politicianist furia populara. Am si scris impotriva lor aici . Vorbesc de omul simplu infometat. Pai carantina instituita de primitivi pentru omul bolnav venea invariabil cu hrana zilnica oferita de comunitate. Toate tratatele de antropologie relateaza aceasta practica. Primitivii studiati astazi nu-si lasa bolnavii sa moara de foame. Sistemul actual e sub acest nivel. In fata perspectivei inanitiei care duce invariabil la moarte riscul de imbolnavire cu SARS-COV-2 este mult mai mic. Si iata-i pe oameni in strada in ciuda amenintarilor si amenzilor date de tradatorii de neam din politie si jandarmerie. Mi se pare firesc. Omul se gandeste exact la supravietuire, cea care era invocata acum un an pentru implementarea acestei crize.

 

Spre deosebire de marile crize induse de bancheri in ultima suta de ani (vezi minutul 30 din acest documentar ! ), observam ca aceasta a venit cu prosperitate si pentru o parte din clasa mijlocie, cea a medicilor si jurnalistilor. Totul a fost bine pentru trusturile de presa care au lansat mesaje panicardiste „in prima linie”. Guvernul a pompat sute de milioane de euro in ele direct sau indirect. Informatiile sunt publice. Auzim pitipoance sclifosite zambind ipocrit cu un colt de gura despre cum „tuturor ne-a fost si ne e greu”, vai vai vai…Greu rau, ce sa zic! Sa tot ai audiente mari pentru ca omul simplu n-are altceva de facut decat sa se uite la reclame, divertisment si mesaje propagandisto-panicardiste plus salarii umflate de la guvern…!

Apoi UE a oferit „stimulente” pe cap de mort „de COVID” medicilor precum faceau invadatorii occidentali ai Americii de Nord pentru capul de bizon, spre a extermina indirect populatiile indigene ce nu mai aveau ce vana. Joburile secundare aparute subit in 2020 pentru personalul medical, la care multi au aplicat si si-au rotunjit veniturile, a fost o mita discreta pentru ca medicii sa nu vorbeasca despre absurditatea carantinei partiale sau alte posibilitati de tratament decat intubarea sau vaccinarea. Cand a aparut „o nebuna” precum Flavia Grosan, care a mutat atentia de la SARS-COV-2 catre tratarea pneumoniei, pentru care au existat si inca exista tratamente adecvat, nu hiperoxigenarea prin intubare care de fapt omoara deliberat pacientii, dinozaurii de presa au sarit ca niste „caini de paza” ai neosclavagismului pentru a o face cu ou si cu otet pe aceasta doctorita, cu adevarat eroina. Cristian Tudor Popescu a sarit imediat cu diagnosticul psihopatologic (sic!) pentru ea, nostalgii de pe vremea cand dizidentii erau trimisi la psihiatrie.

Dar pentru romanul simplu nu s-au gasit fonduri spre ajutorare. Bine ca UE l-a mituit pe presedintele tanzanian John Magufuli cu nu mai putin de 27 milioane Euro, conform TRT World (minutul 01.10)  , ca sa nu zica mai multe despre cum tara sa a gasit pozitivi cu SARS-COV2 o capra, o oaie si… un copac  . In conditiile astea, acuzatiile la adresa protestatarilor cum ca raspandesc virusul si prelungesc pandemia sunt la fel de absurde precum presupusele masuri oficiale insele. Pai cum se cheama ca faci tu, stat pervers, cand restrictionezi functionarea magazinelor pana la ora 18, provocand imbulzeala? Cum se cheama cand nu interzici zborurile internationale din zona in care spui (sau minti) ca ar fi aparut virusul? Cum se cheama actiunea de retragere a medicamentelor de pe piata  ? Nu,nu, statule neosclavagist, pervers, mincinos si ucigas! Tie iti place dictatura iar pandemia asta a venit ca o manusa, daca nu cumva chiar ai produs-o tu si ai dat vina pe pangolin, asa cum ai facut cu marile orori ale ultimului secol asemenea celor 2 razboaie mondiale, genocidul din Ruanda, fosta Iugoslavie, Siria si multe altele.

Si acum ce isi doresc covido-panicarzii? Ca romanul simplu onest sa stea acasa si sa moara de foame? Cine e naiv face asta, da. Asa ceva este foarte convenient pentru guverne in general. Sa tot creezi artificial si sa intretii aceasta pandemie, nu? Foarte usor de controlat masele cu frica si ascunderea originii ei, desigur. Pana la urma asta e problema omului simplu in general: accepta nerumegat conditii sociale nefavorabile lui. Si de la credulitatea asta a lui pleaca toate necazurile tuturor pentru ca stapanii vor crea constant conditii nefavorabile care il atrag pe el in noul sclavagism. Poate ca romanul simplu ar cam trebui sa uite de fitele capitaliste si sa se orienteze pe datele realitatii mioritice, macar ca plan B fata de stilul de viata corporatist.

Dar iata in sfarsit protestele au erupt si la noi! Mai tarziu, ca de obicei in istorie, dar pana la urma lumea a iesit masiv in strada. Interesant e ca protestele nu au aparut in orasele bazine PSD, adica la asistatii sociali carora primarii le cumpara voturile in schimbul ajutoarelor. Rolul lor e altul: ei trebuie sa mai dea o oarecare umbra de democratie actualului sistem social pentru a se ajunge pe la 20-30 % procente totale a vot. Nu. De data asta au iesit in strada orasele in care PNL a castigat precum Oradea, Timisoara, Cluj sau Constanta. Unii comentatori au incercat sa faca o asociere intre proteste si PSD si Rusia lui Putin, marsand pe improbabila intentie a Rusiei de a recrea URSS. Dar iata ca socoteala asta nu se potriveste cu realitatea! Vorbim aici despre naravul capitalismului de a fi foarte curtenitor cu nehotaratii si a mictiona pe aliati. Orasele ciumei albastre erau deja convinse sa sustina guvernul in aceste masuri absurde. Asa se intampla cand ai incredere in niste escroci, asa cum au fost acesti opozanti bruti ai ciumei rosii si sustinatori ai ciumei albastre doar pentru ca mimeaza lupta cu cea rosie. Si iata ca exact acolo, exact intre acesti naivi, au fost si aceste probleme sociale!

Din cand in cand se mai poate vedea cate un nostalgic de-al lui Dragnea sau cate un purtator al steagului PCR. Dar , al naibii PCR, pare mai aproape de guvern decat de protestatari, si la propriu si la figurat. Unii probabil ca sunt infiltrati. Insa un infiltrat cu steagul PCR poate sa scape lucrurile de sub control si sa ne trezim cu scandari de genul „Ceausescu, PCR!”: la ora actuala capitalismul de cumetrie din Romania e mult mai criminal decat comunismul. Iar omul simplu a resimtit asta din plin. 

 

Partea buna e ca incercarea spionajului civil de a diversiona protestele prin infiltratii violenti a dat gres. Documentarul meu „Diversionistii”  a fost distribuit masiv in aceasta perioada asa ca insasi jandarmeria a trebuit sa dea un comunicat prin care a dezmintit ca persoanele violente ar fi acoperiti de-ai lor. Sa speram ca dupa 30 de ani de practica a acestei metode a infiltrarii, de la autobuzele lui Diamandescu in 1990 pana la maiorul Draganescu, in viitor nu se va mai intampla asa ceva in Romania, cel putin nu la acest nivel grobian!

Inginerii dezinformarii au sarjat insa pe agramatismul si incultura celor din strada. De parca dreptul la viata si demnitate sociala il au doar expertii in Hegel. Un pas mai departe decat acest nivel inseamna darwinismul social, eliminarea directa a slabilor si incultilor. Ma intreb cum de nu recurg direct la ghilotina in urma scorului mic scos la testele de inteligenta…? Ar fi mai „eficient” si mai rapid . Am vazut repostari de astfel de materiale denigratoare fata de protestatari din partea unor oameni creduli care urmeaza sa fie ei insisi sacrificati intr-o viitoare criza economica extinsa. Practic ei fac misto de ei insisi, mai ales ca obisnuiesc sa faca greseli gramaticale asemenea celor ironizati de aceste meme.  

 


In paralel cu campania de denigrare a acestor oameni imediat au si aparut semnele bune privind evolutia plandemiei. Artizanii acestui experiment social au prevazut totul atent. La primele semne de revolta sistemul apasa pe butonul „recompensa” pentru ca protestele sa nu degenereze intr-o revolta generalizata. Ne aducem aminte de experiente sociale similare in urma protestelor din anii trecuti. Televiziunile PSD-iste au sucit-o ca la Ploiesti, luand partea protestatarilor dupa ce un an de zile au contribuit la campania de panica. Primul ministru anunta crestere economica. Si atunci de ce n-ai venit cu ajutoare pentru sarmani in perioada asta, sadicule? Deja vad ca acum la TV ni se propune un alt targ: scoatem toate restrictiile daca va vaccinati. Ai sictir! Intre timp ni se spune ca ar fi scazut si rata de infectari. Al naibii virusul asta cum a scazut asa in a mai contamina, exact cand trebuie dat acolo ceva populatiei infuriate!

Dupa 9 ani de activism civic, de data aceasta nu am mai iesit la aceste proteste desi ma regasesc 90% in nemultumirile acelor oameni. Cele 10 % vin din teama mea fata de acel procent de fictiv 0.9% de decese unde SARS-COV 2 este cauza principala  (fara boli severe preexistente). Spun fictiv pentru ca inca n-am vazut un om mort in urma acestui virus fara sa fi avut anterior comorbiditati. Dar iau in calcul ca acest procent sa fie adevarat si atunci asta ma duce cu gandul la posibilitatea ca inginerii acestei plandemii sa aiba o tulpina letala careia sa-i dea drumul cand si cand, dupa cum am argumentat aici . Daca aici coroboram si declaratia cunoscutului virusolog francez Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel pentru cercetarea virusului HIV, cum ca in SARS-COV 2 ar exista o secventa de HIV, atunci lucrurile par foarte spinoase.

Daca exista o astfel de tulpina letala de SARS-COV, atunci ne e dedicata doar noua, dizidentilor radicali, nu maselor. Am demonstrat aici ca inginerii sociali nu au curajul sa o lanseze in grupuri mari de oameni tocmai pentru a nu o scapa de sub control si a produce astfel revolte generalizate de genul Revolutiei Franceze. Asa ca ei, ca protestatari incepatori, nu sunt expusi la asa ceva.

Dar chiar daca nu ar exista aceasta specifica amenintare, personal tot n-as mai iesi la proteste pana cand nu termin cele doua documentare despre al 2-ea razboi mondial si instigarea la razboi civil practicata la noi in evenimentele din 1989, care detaliaza ce am spus in documentarul meu „Sadismul in politica internationala”  , la minutele 53 si 70 . Asa ca pana nu termin aceste documentare o sa fiu ceva mai atent cu riscurile care pot atrage diversiuni. Documentarele astea fac mai mult pentru demnitatea umana decat protestul de strada. A protesta fata de un partid sau altul sau fata de un proiect politic sau altul nu mai e de mult o problema pentru capitalism. Acesta a invatat sa extraga energia protestelor si sa le foloseasca institutional. Putem vedea cum figurile importante ale protestelor acestor ani au ajuns agenti guvernamentali care implementeaza aceste masuri stupide si ineficiente.

In ceea ce ma priveste pe mine, am mers mult mai departe: am aratat ca problemele societatii nu sunt nici pe departe politicienii de jucarie pe care mimam ca ii alegem, ci sistemul subteran al spionajului civil care ii controleaza . Primul nivel al acestui control este sistemul bancar mondial care a creat insusi capitalismul, fata de care imi propun sa fac investigatii in anii ce urmeaza. Asemenea vampirilor tematori de soare, spionii civili au o fobie de a fi recunoscuti in spatele marionetelor lor de jucarie, adica politicienii de establishment. Ii cred in stare de orice, asa ca nu voi mai iesi ce putin pana cand nu termin cele 2 documentare.



E timpul sa mai iasa si oamenii simpli, cei mai afectati de pandemie si in general batjocoriti de acest sistem social in care traim. Eu am iesit destul pentru ei in strada. De data asta o sa-i sustin online….

No comments:

Post a Comment

Keep calm and say something smart!