Cele 21 de zile ale protestului truck Occupy de la Ottawa şi implicaţiile sale pe termen lung în politica internaţională

Dacă până acum capitalismul avea grijă să facă imagine de terorişti protestatarilor, înainte de a-i reprima, zilele astea acesta s-a întors către modelul dictaturii clasice, prin reprimarea directă a camionagiilor din Ottawa, Canada. Aceştia au avut o iniţiativă nemaivăzută până acum în mişcările de stradă, respectiv ocuparea cu utilaje mari, tiruri şi camioane, a unor spaţii publice, în special în jurul Parlamentului Canadian. Având ca model mişcarea „Occupy”, şi ea dezmembrată prin forţă, de data aceasta camioanele au fost impermeabile la acţiunile de ridicare din partea poliţiei, precum s-a întâmplat la începutul primului deceniu al mileniului 3. Dacă un cort „Occupy” putea fi scos de un riot-poliţist, iar membrii lui puteau fi evacuaţi de 4, un camion are nevoie de utilaje de punere în mişcare. Folosind camioanele ca pe adevărate baricade, reprimarea e mult mai clar vizibilă decât în cazul „Occupy” ; dacă vine riot-poliţia şi te ia pe sus, asta nu pare un act de agresiune. Dar dacă geamurile camioanelor sunt sparte iar şoferii sunt bruscaţi şi arestaţi, plus camioanele confiscate, asta artă mult mai clar apucăturile represive. Convoiul camioanelor a arătat mai bine populaţiei că gargara asta despre drepturile omului, libertate şi democraţie e o vorbă în vânt. Mulţi au trăit un şoc văzând cum ţara lor pe care o considerau liberă, se dedă la ala ceva, fiind obişnuiţi cu această retorică.

Iniţial protestul a părut să fi lăsat în pace, conform cu principiile protestului. Însă, pe măsura trecerii timpului, el a atras numeroşi susţinători locali, majoritatea vaccinaţi; deşi această mascaradă s-a dorit a fi un mod de dezbinare a populaţiei pe tema vaccinării, iată că truck Occupy a dus mai curând la coeziune, solidaritate şi dorinţă e luptă împotriva guvernului. Faptul că protestatarii nu au văzut sistemul bancar şi, implicit, spionajul civil , dincolo de guvern, e un neajuns. Însă faptul că nu au picat în plasa dezbinării, este un mare eşec pentru plandemie. Sprijinul popular pentru şoferi a fost superb, oamenii aducându-le mâncare, bani şi carburant. S-a iscat apoi un circ al confiscării canistrelor şi amendării celor ce-i aprovizionau, în ciuda legislaţiei care presupune sprijinul celor care se află la nevoie în condiţii de iarnă, cu temperaturi situate în jurul a – 20 grade. Dincolo de asta, mişcarea camioanelor a dat idei de protest şi altora, în întreaga lume. Aşa că iată, după 21 de zile, sistemul represiv a trecut la mijloacele sale dictatoriale clasice. Riot-Poliţia atrecut la măsuri violente. Protestatariau fost loviţi cu sălbăticie, precum cei din 10 august 2018, de la noi, sau, mai exact, precum în 13-15 iunie 1990. Poliţia călare a intrat efectiv cu caii legaţi la ochi în mulţime, călcând efectiv peste oameni. Apoi a arestat cam 100 de persoane (desigur, fără motiv), le-a ţinut ore în şir la temperaturi sub – 10 grade, după care le-a abandonat într-un câmp precum Stalin cu deportaţii în Siberia.

Arestarea protestatarilor s-a făcut doar cu motivarea protejării lor de cumplitul virus. Destul de convenabil sub aspectul dezinformaţional; în loc să creezi diversiuni de denigrare a protestatarilor, precum am descris în documentarul meu „Diversioniştii” , e mai comod să investeşti într-o echipă de microbiologi, care să creeze şi să perpetueze angoasa contaminării. Orice fel de acţiune represivă sau prădătoare poate apoi fi justificată ca acţiune de protecţie a sănătăţii publice. Protestatarii au învăţat strategia autorităţilor de a infiltra diversionisti printre ei, şi s-au delimitat net de aceştia. Pe parcursul a 21 de zile de proteste nu s-a întâmplat niciun incident care să necesite restabilirea ordinii, decât dreptul constituţional la protest, garantat şi în Canada, la fel ca în orice ţară "liberă". Spulberarea acestor drepturi a atras o escaladare a protestelor în mai multe oraşe canadiene, cetăţenii observând că restricţiile nu au urmărit sănătatea publică, ci o încercare a mării cu degetul, spre a vedea cum suportă occidentalii un regim dictatorial, şi cum poate acesta fi convertit în profit, după modelul Chinei .

La cum evoluează lucrurile, probabil că moşii din CIA, care au organizat mascarada din 1989 în estul Europei şi România în special, îşi cam rod unghiile acum, când China a reuşit o revoluţie economică, cu retorică specific comunistă. În loc să facă aici "Revoluţie" din instigare la război civil, mai bine făceau invers, aducând dictatura comunistă în Occident şi conversiunea sa în capitalism sălbatic, şi acum China avea un rival. Dar, un astfel de deziderat pare prea fantezist pentru lumea occidentală, odată cu marile greve împotriva industriaşilor din secolul 19, culminând cu celebra grevă de la Chicago din 1886. Nepoţii lor încearcă o resetare a lumii pe la jumătatea secolului 19, cu infuzie de diverstisment şi droguri într-un stil de viaţă muncitoresc draconic. Însă deja spaimele transgeneraţionale ale sclavagismului clasic străbat prin sufletul omului contemporan occidental. Acest obiectiv s-a născut aproape mort, mascarada fiind doar o simplă testare provizorie a omului simplu de a accepta târgul.

China se află în alt registru social, geografic şi, în special, demografic. China a avut nevoie de capitalism acolo pentru a reduce populaţia, scăpată de sub control în anii 1990. Capitalismul, ca instrument de reducere demografică, pare o ironie tragică a ceea ce însemnă acesta: o definiţie prin excelenţă a celui mai odios din toate sistemele sociale care au existat vreodată în istorie (comunismul a fost „parfum”, pe lângă crimele capitalismului). Scăderea natalităţii este o constantă dovedită statistic, iar diversiunile făcute pentru schimbarea regimurilor politice din Europa de est au avut şi acest scop al atragerii populaţiilor tinere spre a suplini acest dezastru demografic. Statistic vorbind, capitalismul este un genocid mocnit, unde cadavrele nu există, fiind nenăscute, parcă ascunse de capacitatea sa de a falsifica istoria.

Situaţia dramatică suprapopulării din China a putut însă fi redresată prin această otravă ; ne aducem aminte de măsurile absolut draconice de a impune familiilor limita a doar unui singur copil. Cel mai "uman" gest a fost acela de a nu-l/nu-i declara pe cel/cei "excedenţi". Dar fără acte şi recunoaştere, al doilea copil era o paria încă de la naştere, precum vechii bastarzi, cărora limbajul comun le-a şi creat o conotaţie peiorativă. Mai rău a fost când copilul, în special de sex femeiesc, era lăsat să moară, de trama represaliilor dinspre autorităţi, din cauza faptului că familiile preferau un băiat, pentru că muncea mai eficient. Oare cât de damnat să fie considerat un copil, ca al doilea născut în acea perioadă? Câte coşmaruri or fi avut copiii ilegali chinezi, cu autorităţile cotrobăind după ei prin cotloanele din gospodării precum naziştii după evrei? Şi mai rău de aşa, în China s-a putut ajunge la cazurile de infanticid dublat de canibalism , dramă pentru care această ţară a avut o oarecare notorietate în experimentele sociale prin care a trecut în secolul al 20-lea. Tot timpul în istorie viaţa umană a fost o marfă, dar aceste exemple au făcut-o marfă industrială.

Dar iată că genocidul chinez şi-a găsit un partener pe măsură şi s-a căsătorit cu capitalismul. Perechea pare făcută una pentru alta. Justificarea pentru capitalismul sălbatic, dar extrem de profitabil de acolo, a venit de deasupra politicii şi politicienilor; nimeni nu poate fi blamat pentru faptul că ţăranul chinez nu mai are pământ unde să cultive orezul sau orice altceva care aduce provizii în bucătărie. Capitalismul i-a propus ţăranului un alt stil de viaţă, singura „alternativă” la lipsa oricărei alta, în lipsă de spaţiu pentru agricultură. Pentru el alternativa era foamea sau canibalismul. Pentru demagogii chinezi , capitalismul sălbatic a fost o formă onorabilă de a guverna în faţa foametei sau canibalismului. În aceste condiţii nu mai contează ideologia, ci doar profitul. Iar acesta a explodat, în special în ultimii 10 ani. Orice guvernant îşi doreşte succesul maxim al naţiunii sale; dar să ajungi puterea numărul 1 în lume în 20 de ani de la înecarea în sânge a revoltei din piaţa Tiananmen în 1989 , e deasupra celor mai optimiste previziuni.

Occidentul nu a trecut prin aşa ceva, iar experimentul de 2 ani e în mare parte eşuat. Prelungirea mascaradei a dus la proliferarea „teoriilor conspiraţiei”, extrem de neproductive concret, în câmpul muncii. Valurile de proteste nu pot fi potolite decât cu noi zăhăreluri, care se traduc prin creşteri ale nivelului de trai pentru omul simplu. La uşă bate deja „venitul de bază”, o formă de permanentizare a ajutoarelor sociale . Iată cum, în locul scăderii nivelului de trai, ingineria socială va trebui să-l crească, după această mascaradă. La fel s-a întâmplat şi cu cele două războaie mondiale; primul a vrut să pedepsească Germania pentru gonirea familiei Rothschild de pe teritoriul său, dar a dus la şi mai multă ură faţă de ea, ceea ce a degenerat în anitsemitism, în general. Al doilea război mondial a trebuit să repare consecinţele primului, respectiv distrugerea antisemitiştilor, după cum voi detalia în documentarul la care lucrez acum. Rezultatul a fost bruma asta de „drepturi ale omului” în perioada postbelică, adică o ridicare a nivelului de trai pentru a evita revolte şi mai mari.

Toate aceste diversiuni par să fie mai curând eşecuri, dublate de crime în masă pe care aceste dinastii au reuşit să le trimită departe de ograda lor până acum, printr-un uriaş aparat de dezinformare. Aşa s-a întâmplat şi cu acest experiment. Însă problema s-a mutat în China. Membrii activi ai dinastiilor Rothschild şi Rockefeller s-au mutat în China şi, odată cu ei, cei mai importanţi strategi sociali din CIA. De acolo vor da în scurt timp ora exactă în lume. Deocamdată lucrurile par bune. Însă acumularea frustrărilor omului simplu din exces de muncă va erupe la un moment dat şi acolo, în proteste de stradă nemaivăzute. Căsătoria asta fericită dintre cei doi monştri va duce la naşterea unui monstru nemaivăzut vreodată în istorie, în viitor. Spionajul civil, cel care a instigat atâtea genociduri în ultimele 2 secole, trebuie să facă cumva să oprească acest tăvălug. Eu unul nu văd cum. Angoasa copiilor vânaţi e mai mare decât teama de moarte.

Gabriel Baldovin

Rusia versus NATO: o cacealma cu dedicaţie românească

După ce planul de a speria populaţia globală cu COVID a eşuat, şi oamenii se tratează acasă cu antivirale sau alte medicamente luate din piaţa neagră, industria terorii s-a întors la vechea îndeletnicire: războiul . E ca şi cum ne-ar spune: „Nu v-a plăcut o teroare mai soft, cu virusul, hai că vă dăm teroare hardcore, prin război clasic!” De 3 săptămâni posturile au cotit-o dinspre panica plandemistă către ameninţarea rusească.

Ca în orice temă prelungită de mass-media, şi în acest caz au apărut două opinii, respectiv Putin atacă sau că Putin blafează. Şi eu tind spre a doua variantă, deşi nu o exclud total pe prima. De fapt, războiul nu s-a terminat din 2014, când au explodat protestele la Kiev, cunoscute sub numele Euro-maidan. Trupele ruseşti au invadat anumite regiuni din Ucraina, precum Ilovaisk, care au intrat într-un război deschis cu autorităţile ucrainene, încă neterminat. De atunci există un război constant în această ţară, culminând cu autoproclamarea republicilor Luhansk şi Donetsk. Din acest punct de vedere, nu se pune problema dacă începe războiul aşa cum spune dezinformaţional mass-media, pentru că el nu s-a terminat. Aşadar, dezbaterea nu ar trebui să se refere la începerea sau nu a războiului în Ucraina, ci la păstrarea sa în stadiul actual sau la escaladarea sa într-o invazie totală, şi schimbarea regimului, aşa cum s-a întâmplat în cel de-al doilea război mondial cu ţările limitrofe.

Principalul argument pentru blafare este faptul că Putin nu a invadat Ucraina exact acum 8 ani, când protestatarii pro-europeni de la Kiev au dat jos în cele din urmă guvernul pro-rus. Atunci Rusia avea ocazia să invadeze total Ucraina, sub pretextul protejării populaţiilor ruse, dar s-a mulţumit să trimită trupe în anumite zone, pentru războaie locale, precum cel de la Ilovaisk. De ce Rusia ar invada Ucraina tocmai acum şi nu atunci? Ce e nou acum pentru a inflama zona?

Ei bine, există suficiente argumente pro-invazie; există numeroase precedente în care Rusia, ca orice super-putere militară, a produs dezastre militare în ţările vecine sub pretextul protejării populaţiilor ruseşti din ele. Cele mai cunoscute exemple sunt regiunea Nagorno-Karabah din Armenia sau Ossetia de sud din Georgia. O posibilă escaladare a unui război mai amplu în Ukraina e menit este menită să acopere ieşirea pe uşa din dos a plandemiei, în contextul protestelor din ce în ce mai ample în toată lumea împotriva restricţiilor, după cum am menţionat în primul paragraf. Explozia unui război masiv e menită să abată atenţia de la ceea ce omul simplu a simţit în mare parte în aceşti 2 ani de plandemie, anume că din cauza a câteva zile de febră şi a pierderii gustului şi mirosului, adică a unei răceli, cetăţenii şi-au pierdut o parte din drepturi. În ţările occidentale, unde cetăţenii sunt mai sceptici faţă de guverne şi demagogi, majoritatea şi-a rotunjit veniturile prin ajutoare de stat sau facilităţile lucrului online, de acasă. Dar în estul Europei, plandemia a dus la încetinirea economiei şi inflaţie galopantă, ceea ce a adus scăderea dramatică a nivelului de trai.

Pentru primii, conflictul între Occident şi Rusia poate duce în mod artificial la creşterea preţului gazului şi petrolului, deoarece Rusia supărată poate creşte subit preţul în urma sa. Aşa ceva antrenează invariabil inflaţie, pentru că şi restul produselor se vor scumpi. Observăm aici o posibilă strategie foarte deşteaptă de a le lua înapoi occidentalilor „bonusurile” date ca mită în cei 2 ani de mascaradă. Preşedintele SUA a declarat papagaliceşte de mai multe ori că vor fi serioase sancţiuni economice aplicate Rusiei, dacă acesta va ataca Ucraina. Ei, nu mai spune! Şi cam ce sancţiuni ar putea SUA intenta Rusiei? Pentru că, spre deosebire de securiştii români, tripli agenţi KGB şi apoi CIA, care au fost jucaţi pe degete de spionii occidentali şi cu cere s-a făcut cacealmaua din decembrie 1989, KGB-iştii sovietici nu au acceptat distrugerea industriei ruseşti. Da, şi acolo populaţia generală a suportat tranziţia. Da, şi acolo oligarhii au furat pe motiv de privatizare. Dar industria a mers mai departe, aşa că Rusia nu depinde de absolut nimeni pentru acoperirea cererilor interne.

Dacă Rusia vrea să vândă gaz de 5 ori mai scump în Europa, îl va vinde, pentru că gazul de şist lichefiat, pe care SUA încearcă să-l vândă în întreaga lume, costă aproximativ de 10 ori mai mult. Şi ce fel de sancţiuni ar putea aduce SUA Rusiei? Să vândă gazul ala la 100 de ori mai ieftin? Păi şi ruşii pot să-l vândă pe al lor la 200% până dă faliment tehnologia extragerii prin presiune hidraulică. Bideul vorbeşte de parcă Rusia ar depinde de produsele occidentale şi nu Occidentul de gazul rusesc. Ei bine, un război Rusia Occident poate aduce scăderea nivelului de trai şi în Occident, ca preţ pentru acceptarea minciunilor plandemiei şi a restricţiilor; după ce occidentalii au fost mituiţi cu rotunjirea veniturilor, iată că acum li se iau banii înapoi prin inflaţie, iar vinovat pentru asta e declarat Putin, care a scumpit gazul.

Pe de altă parte, cred că argumentele anti-invazie sunt mai puternice. Putin a declarat că nu e interesat de invadarea Ucrainei, şi că doar face manevre defensive pentru a se apăra în cazul unui potenţial atac al NATO, care s-a tot extins spre Est din 1990 încoace. Această declaraţie vine peste dezaprobarea ruşilor de rând faţă de un atac al unei alte ţări. După un secol de eroism romantic macabru, majoritatea popoarelor au lehamite de supraomul colonialist, indiferent de alura sa. În ton cu restul naţiunilor europene, majoritatea ruşilor au lehamite faţă de forma colonialismului rusesc, stalinismul. Ca şi în România, cei mai mulţi regretă URSS, însă dezavuează metodele prin care a fost făcută, în special invazia altor ţări. De aici şi declaraţiile lui Putin de negare totală a intenţiei de invadare a Ucrainei, de care e acuzat de teroriştii oficiali globali . El doar joacă acest rol, pentru că ştie că teroarea e benefică pentru creşterea economică, după cum am arătat cu cifre concrete la minutul 30 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Dar nu-şi permite să treacă peste lehamitea poporului rus faţă de stalinism, şi să recurgă la o manevră lipsită de sens pentru Rusia zilelor noastre. Pentru a-şi calma poporul, Putin foloseşte retorica justificării manevrelor militare de apărare faţă de un potenţial atac al NATO, fapt ce pare mai credibil pentru ruşi, încă dominaţi de propaganda anti-Occident de dinainte de 1989. Aceeaşi retorică e folosită de NATO pentru Rusia. Şi, jucând astfel de cacealma, ambele puteri întăresc productivitatea mondială prin industria terorii ameninţărilor nedefinite.

După desfiinţarea URSS, în mod normal NATO nu mai are raţiune de a exista, pentru că intenţiile expansioniste nu doar că nu s-au concretizat, dar s-au şi evaporat ca proiect politic odată cu renunţarea la economia centralizată şi adoptarea economiei de piaţă. Spionii ruşi, urmaşi ai vechilor KGB-işti, au afaceri ca şi neosecuriştii români, le prieşte mediul capitalist şi trag orice sfori de manipulare pentru ca Rusia să rămână capitalistă. De fapt, dacă însăşi China a schimbat macazul, devenind capitalistă în ciuda retoricii comuniste rostite de demagogii lor, e absurd să credem că cele mai importante forţe politice în Rusia şi-ar dori întoarcerea la comunism şi abandonarea privilegiilor economiei de piaţă.

Apoi, Rusia are cel mai mare teritoriu dintre toate ţările lumii, nu are nevoie de expansiune, aşa cum susţine ideologia de dreapta din România. Expansiunea URSS a fost o tendinţă de impunere a comunismului în întreaga lume, cu capitala la Moscova. Ce intenţie să mai aibă acum Rusia capitalistă? Aceea de a impune capitalismul în capitalism? În realitate industria terorii are ca scop creşterea economică. De fapt tot Occidentul însuşi doreşte modelul Chinei, datorită progresului tehnologic nemaivăzut vreodată în istorie, care s-a întâmplat acolo în ultimii 20 de ani. Lupta sa cu dictatura lui Putin din Rusia, şi ea încă soft faţă de dictatura clasică, e o blafare odioasă, pentru că exact asta îşi doreşte în scop de profit economic. Mascarada sanitară a ultimilor 2 ani exact asta a încercat să facă, însă Occidentul are altă conformaţie demografică decât China, aşa că experimentul a eşuat. Iată că sunt argumente pro şi contra invadării Ucrainei destul de puternice, însă eu tind să le cred totuşi pe cele contra.

Cu toate astea, un război de acest gen se poate porni în zonă, nu neapărat pentru că vrea Putin, ci pentru că CIA vrea ca ameninţările să fie mai credibile şi să aibă efect în productivitatea mondială . Această perspectivă nu-i deloc imposibilă; ne aducem aminte cum a evoluat plandemia în 2020: din martie până în iunie nimeni nu ştie pe cineva afectat de virus, în aşa fel încât mulţi au fost atraşi în capcana de a crede că acest virus nu există; din iunie până septembrie Guvidele a vizitat doar familiile alese şi influencerii; abia din septembrie membrii anturajului fiecăruia au început să facă boala, dar cu simptome uşoare, precum pierderea mirosului şi gustului , eventual câteva zile de febră cu 38-39 de grade. Morţii „de COVID” au avut diagnostic principal de boli terminale precum, cancer, diabet sau boli cardiovasculare. Morţii fără comorbidităţi au existat tot în anturajul influencerilor din mass-media. Observăm cum dovezile au venit să contracareze opinia generală. Însă, la finalul plandemiei, realitatea e că majoritatea a trăit plandemia ca pe o gripă şi atât. În acelaşi fel se poate face şi cu războiul; dacă unii ca mine nu se sperie suficient, atunci se poate încropi un război mai uşor sau sever. Capitalismul e perfecţionat arta contrafacerii dovezilor dezinformaţionale.

Dincolo de acest rol clasic al ameninţărilor generale pentru sclavagismul industrial , încordarea asta de muşchi între NATO şi Rusia e în măsură să tempereze predispoziţia spre revoltă socială care s-a întărit cu această mascaradă de 2 ani. Armatele, care stau să pornească un război „cum n-a mai fost de 20 de ani” (după cum se spune constant în mass-media), le comunică la nivel subliminal potenţialilor revoltaţi să nu încerce ceva, pentru că reacţia autorităţilor nu va fi una paşnică. Deşi retorica oficială e aceea cum că armatele statelor sunt menite spre apărarea de o agresiune exterioară, în realitate principalul lor scop este acela de a îneca în sânge o revoltă a populaţiei, aşa cum s-a făcut constant în istorie. Aceasta e şi explicaţia pentru care NATO a rămas în picioare după căderea URSS. Investirea în armată şi retorica apărării de forţe oculte exterioare este mita pe care bancherii şi industriaşii o plătesc poporului pentru a le deveni bodyguarzi, într-o eventuală revoltă. Şi acesta este şi motivul pentru care ameninţările războiului au ajuns atât de acute în aceste zile.

După cum uneltitorii plandemiei au tulpini mai severe de SARS-COV2 (sau ce-or fi) , prin care ar fi putut elimina anumite ţinte, în acelaşi fel limitele unui posibil război pot ajunge la acest ţel. CCele două războaie mondiale au fost instigate astfel, cu scopul de a permite dinastiei Rothschild de a reintra în Germania dar şi de a elimina ţăranii, în scopul urbanizării şi industrializării forţate a populaţiei. În condiţiile în care minciunile plandemiei au trezit pe mulţi la realitatea odioasă a capitalismului, un război masiv în zonă ar putea elimina anti-capitaliştii care au crescut în aceşti 2 ani de mascaradă medicală. Însă eu ştiu că ambele războaie mondiale mai curând au intensificat opiniile pe care au vrut să le elimine. Aşa că, după cum tulpinile severe nu au fost lansate în masă, nici un război sever nu se va întâmpla în Ucraina. O astfel de blafare vrea doar ameninţarea maselor să nu creadă în „conspiraţiile” anticapitaliste , că vine „babaul Putin” şi le ia. Dilema rămâne la cât de mare ar putea fi un astfel de război, în cazul în care o invazie va fi totuşi posibilă.

Scopul principal al instituţiilor represive, în special armata, este prevenirea unor evenimente precum Revoluţia Franceză, care a dus la tăierea capului regelui Louis al XVI – lea . O să arăt în detaliu în documentarul despre cacealmaua din decembrie 1989, la care lucrez acum, cum instituţiile represive, precum Armata şi Securitatea, au ucis artificial oameni în limitele instigării la revoltă şi a stopării ei spre a nu scăpa de sub control. Pe de o parte, crimele au trebuit să fie îndeajuns de numeroase pentru a-l portretiza pe Ceauşescu ca dictator mai rău decât a fost de fapt, în perspectiva scăderii bruşte a nivelului de trai al populaţiei, ce era plănuită odată cu schimbarea regimului. Dar, pe de altă parte, o astfel de inginerie socială era în măsură să sperie pe majoritatea şi să fie ţinută departe, spre a nu provoca o adevărată revoluţie, scăpată de sub control, într-o adevărată revoltă de masă. Un firicel de comunism trebuia păstrat, pe care să se dea apoi vina pentru distrugerea industriei ce era în plan, şi trimiterea populaţiei la hămălit în Occident. Ceva de acest gen s-a întâmplat cu aceste tulpini de SARS-COV2 în aceşti 2 ani, eliberate în populaţie în funcţie de disponibilitatea populaţiei spre frică productivă, dar nu spre revoltă revoluţionară.

Pentru România, NATO a fost şi o bună oportunitate de a secătui şi mai mult ţara, prin achiziţia de avioane second-hand din anii 1960-70 ( a se citi „cutii de conserve”) la preţuri uriaşe. Aderarea la NATO a contribuit la scăderea nivelului de trai şi vânzarea populaţiei ca forţă de muncă ieftină în Occident, precum comunismul a făcut cu evreii. Desigur, cacealmaua războiului are o personalizare românească, justificând investiţia de zeci de miliarde de dolari în armament, prin potenţiala protecţie faţă de ameninţările aiuristice ale lui Putin asupra României, inflamate de presă. După cum ipohondrii s-au speriat de talpinele uşoare de SARS-COV-2, care au circulat în grosul populaţiei, la fel şi fobicii se tem acum de ameninţările ruseşti, deşi, după cum am menţionat, Putin a declarat că nu e interesat de invadarea Ucrainei. Dar protecţia NATO este zăhărelul local oferit de departamentul de dezinformare al CIA, pentru a contracara euro-scepticismul şi anti-occidentalismul crescut în România, după experimentul social al acestor 2 ani. Vizita secretarului general NATO e menită să arate că această alianţă ar sări automat în apărarea României, dacă aceasta ar fi atacată de Rusia sau altceva. Aceste gesturi comunică românului eurosceptic următoarea idee: „sunteţi sătui de exploatarea occidentală? Lasă că îl chemăm noi pe Putin şi vă ia!”

Numai că personal eu nu cred că americanii o să vină să apere vreodată România, dacă ar fi să fie atacată. Mai ţineţi minte cazul Teo Peter, ucis de un militar american care n-a dat 2 bani pe regulile de circulaţie locale, deşi asta e primul lucru care trebuie să-l faci când mergi într-o ţară străină? Ei bine, aşa ne vor apăra americanii după cum s-a făcut dreptate în cazul acesta. Dimpotrivă, dacă vom fi atacaţi, CIA îi va sprijini pe atacatori pentru a provoca un dezastru umanitar şi mai mare, după cum au făcut în Siria şi în fosta Iugoslavie. Ruşii au făcut mizerii mari în România, SOV-ROMurile au fost nişte dezastre pentru economia românească. Dar pe lângă cei 30 de ani de jaf orchestrat din Occident în această ţară, acestea au fost nişte achiziţii de „cutii de conserve” la preţuri ceva mai rezonabile. Violurile ruşilor beţi şi bătăile aplicate la întâmplare trecătorilor în anii 1950 sunt nimic în comparaţie cu răpirile de copii şi adopţiile care ascund trafic de organe, orchestrate din Occident de după 1990. Evoluţia României, ca întreg, pe timpul comunismului a fost chiar cea mai rapidă din istoria acestei ţări, spre deosebire de întoarcerea sa în Evul Mediu din ultimii 30 de ani.

Gabriel Baldovin

Boicotarea spitalelor şi stoparea plandemiei

Unul dintre marile secrete/hinturi ale plandemiei este refuzul de a merge la spital, tratarea acasă cu vitamine şi banalele paracetamol şi aspirină, precum orice răceală. Majoritatea morţilor s-au întâmplat în spitale, la care oamenii s-au dus de bună credinţă şi cu speranţa că nu li seva agrava boala. Dar exact aşa s-a întâmplat cu foarte mulţi. În ciuda aspectului SF a aparatelor care ticăiau şi a beculeţelor cu aspect de computer de bord ce pâlpâiau, ATI a însemnat antecamera cimitirului, marea majoritate a celor intraţi nemaiieşind vii de acolo. Eroina acestei poveşti este bălăcărita în presă Flavia Groşan, care a atras prim atenţia de fenomenul de toxicitate prin hiperoxigenare. Telespectatorii fideli ai UM DIGI 24 vor strâmba din nas, dar o simplă căutare pe Google poate fi suficientă pentru a vedea un adevăr constant în această lume: orice fel de exces produce disconfort şi efecte adverse, iar oxigenul se află în aceeaşi situaţie.

Personal cunosc două cazuri, destul de apropiate de această descriere. Socrul unui cunoscut de-al meu a ajuns la ATI, la intubare, având încredere în sistemul medical şi autorităţi. Dintr-o anumită eroare, masca sade oxigen i s-a desprins şi nu i s-a putut pompa oxigen precum celorlalţi din salon. Nici el n-a simţit vreun disconfort în asta şi n-a semnalat situaţia. Şi bine a făcut. A doua zi toţi intubaţii scuipau sânge. O cunoscută de-a mea, ceva mai ipohondră, şi susţinătoare a plandemiei la început, cu care am avut chiar nişte contre pe această temă, mi-a povestit cum a trăit pe pielea ei schimbarea macazului. Mama sa s-a îmbolnăvit de COVID, cu simptome ceva mai urâte. A sunat la spital pentru ajutor. Iniţial i s-a cerut să o interneze, dar amica mea a avut tăria de caracter să întrebe dacă o poate însoţi pe perioada internării, măcar ziua, deşi erau destule locuri în spital pentru a rămâne şi noaptea. A fost refuzată, aşa că n-a fost de acord cu internarea, însă a cerut o butelie de oxigen pentru mama sa. La un moment dat, după intubare, femeia a început să gesticuleze agitată. Prietena i-a cerut asistentei să dea volumul de oxigen mai încet, fapt ce s-a şi întâmplat, şi femeia s-a calmat. Probabil că anumiţi doctori cu grade pe la neosecu umbla constant pe la butoanele de la secţiile de la ATI, şi de aici procentul uriaş de morţi a celor care au ajuns la intubare.

Noi românii suntem mai puţin dotat intelectual decât restul europenilor, însă compensăm cu experienţa înşelătoriilor. Aşa că imediat s-a dus vestea şi lumea a început să facă cereri de a nu fi intubaţi, după ce ajung în spital. Ştirile plătite de iniţiatorii plandemiei vorbesc despre cum au murit cei care au cerut aşa ceva. Dar realitatea a fost exact pe dos, anume că mulţi pacienţi au fost băgaţi în malaxorul ATI şi au decedat, în ciuda cererii lor iniţiale sau a familiei, de obicei ţinută la distanţă, precum s-a încercat cu amica mea, de a nu fi intubaţi . Rezultatul a fost că românii n-au mai avut deloc încredere în spitale şi nu s-au mai dus după ce au fost testaţi pozitiv. Fenomenul acesta nu e nou, pot depune mărturie cum o mătuşă de-a mea a murit de gripă în 2017, după ce a refuzat să meargă la spital de frica infecţiilor cu nozocomiale. N-am putut în nici un chip s-o convingem; a zis că mai bine moare în câteva zile de gripă decât să moară chinuită de alte boli luate de prin spital, aşa cum s-a întâmplat cu o vecină cu câţiva ani înainte.

Şi, dacă stăm să judecăm bine, chiar avea dreptate. La fel au făcut şi cei mai mulţi români. Cum a început mascarada, cum au dat buzna în farmacii să se aprovizioneze. Dar, ghinion. Medicamentele fie au fost retrase subit, fie se dădeau doar cu reţetă. Ne aducem aminte despre cum a dispărut subit din farmacii banalul Tamiflu. Pentru reţetă trebuia să mergi la medicul de familie, care iniţial te trimitea la spital pentru un test COVID, pentru a se scoate producţia de infectaţi la hectar, şi a întreţine astfel panica. Între timp probabil că mai erai pus în aşteptare pe lângă pacienţi infectaţi cu COVID, numai bine pentru a lua şi tu. Am vorbit în acest articol despre medicul Valentin Neagu, care a încercat sa izoleze o secţie de chirurgie la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, pentru pacienţii suspecţi pentru a nu-i contamina si pe ceilalţi, dar conducerea a desfiinţat secţia, asigurându-se intr-un mod dubios că pacienţii suspecţi sunt plimbaţi prin tot spitalul…

Au fost destui medici oneşti precum Valentin Neagu, însă cu recompense uriaşe sau cu ameninţări de genul celor de mai jos, mai mulţi au preferat să-şi ţină gura.

Alţii au distribuit la negru, uneori gratis, medicamente declarate ineficiente în mass-media, precum arbidolul, hidroxiclorochina sau ivermectina, deşi primul era în protocolul iniţial de tratament, dar interzis, de facto. În loc să mai meargă la spital, lumea s-a tratat simplu acasă şi astfel au lăsat plandemia fără obiect. A venit tulpina (c)Omicroană, au venit iar cifrele alarmante, numărul de infectaţi a ajuns la 100 de ori mai mare decât cel iniţial în 2020, dar lumea nu s-a mai panicat ca atunci şi au evitat cu obstinaţie spitalul.

Aşanumita vaccinare la chiuvetă, cu asistente care aruncau serul, a devenit fenomen mondial unic în istorie, ce a adus semne serioase de întrebare supra onestităţii campaniei de vaccinare sau siguranţei vaccinurilor însele. De unde eram intoxicaţi mediatic despre cum medicii ne îndeamnă să ne vaccinăm şi despre cum trebuie să „credem în ştiinţă”, aceste „scăpări” arată că „ştiinţa” însăşi nu a crezut în mistificările panicardiste induse de mass-media. Deşi veniturile cadrelor medicale în România s-au multiplicate de mai multe ori în aceşti doi ani, totuşi vedem că mulţi dintre ele nu au îmbrăţişat retorica oficială venite pe linie de agenţi de informaţii ce activează în spitale. În România, pe lângă cazul Flavia Groşan, au mai existat doi eroi care au ieşit constant în social media sau chiar în mass-media oficială, cu discursuri tranşante, precum Răzvan Constantinescu sau Vasile Astarastoae . La nivel Mondial, 2 mari cercetători au avut un rol hotărâtor pentru demascarea mascaradei, respectiv răposatul Luc Montagnier, Didier Raoult şi, mai recent Robert Malone, faţă de vaccinarea copiilor.

Aceştia au fost medicii eroi ai stopării acestei mascarade, nu cei pe care i-a indicat mass-media la începutul său, fie obedienţi faţă de şefii lor cu grade, fie cinici în a spune adevărul despre citirea statisticilor şi manipularea diagnosticelor. Rezultatul e că spitalele şi medicii au ajuns să fie văzuţi drept călăii umanităţii. O fi şters ele Facebook şi Youtube şi alte platforme video-ul cu cei doi agenţi sanitari îmbrăcaţi în combinezoane care fugăreau un pacient evadat din spital, însă amintirea lui va rămâne mereu chintesenţa acestui experiment social pe care l-am trăit în aceşti 2 ani. La fel ca libertatea în viziunea lui Sartre, sistemul medical, pentru care s-a cerut acces timp de 10 de ani, a ajuns în aceşti 2 ani un coşmar, o capcană care îţi poate aduce mai repede sfârşitul. Într-un procent uriaş, românii au ajuns să creadă că medicii sunt soldaţii reducerii populaţiei globale. De unde li se dedicau iniţial icoane de sfinţi, mai nou medicii (împreună cu poliţiştii) primesc campanii PR de îmbunătăţire a imaginii în trusturile oficiale, în fiecare zi relatându-se despre o faptă bună făcută în serviciul comunităţii.

Pare că sistemul eugenocratic a vrut prin această mascaradă să selecteze pe cei mai creduli dintre obedienţi, şi de acolo să-şi vâneze victimele pentru obiectivizarea statisticilor panicardiste. Pentru a evita valurile de plângeri penale din partea „conspiraţioniştilor” care şi-ar fi pierdut apropiaţii, în urma contaminării cu anumite tulpini letale, pilonii mascaradei le-au distribuit preferenţial pe creduli, în special în spitale. În principiu acesta e reţeta capitalismului: dacă-l venerezi, te ucide. Aşa au păţit mulţi care au crezut în el şi în majoritatea cadrelor medicale din spitale. Pilonii plandemiei ar putea-o continua cu cazuri şi mai grave, prin tulpinile şi mai severe pe care sunt convins că le au, după cum am argumentat în acest articol . Dar faptul că populaţia nu se mai teme, şi că vechii antiguvernamentalişti au revoluţionat ideea de protest, prin blocarea străzilor cu camioane, e un semn că mascarada trebuie să înceteze pentru a nu se ajunge la revolte sociale majore. Aşa că, la aproape 2 ani, în mass-media apar semnele ridicării restricţiilor şi plandemia e tratată cu pedala de frână .

Gabriel Baldovin