Mare supărare pe preşedintele Ioha-Ioha la discursul de comemorare a victimelor Holocaustului, şi apoi pe toka-toka-showerii din jurul UM Digi 24, cum că s-a intoxicat societatea românească de conspiraţii, care, chipurile, duc România în Evul Mediu! Ca să vezi! Şi eu care puteam să jur că distrugerea industriei naţionale este chiar planul general al statului român (la comenzile şefilor din alte părţi), din care acest hoţ de case face parte. Punerea României pe butuci şi trimiterea în şomaj a milioane de muncitori în aceşti 30 de ani a întors societatea românească dintr-un aflată în curs de dezvoltare înainte de 1990, într-una medievală, agrară. Eram cu 50 de ani în urmă înainte de 1990, acum suntem cu cel puţin 100. Vindem păduri, petrol brut, steril plin de metale preţioase de la Roşia Montană şi fete la prostituţie, pentru ca instituţiile represive să primească salarii babane. Aşa că nuuuuuuu, nu, infractorule! Clica voastră de degeneraţi aţi transformat muncitorul român în ţăran medieval. Cu toate crimele pe care dictatura comunistă le-a făcut, totuşi exact ea a fost care l-a scos pe ţăranul român din Evul Mediu. Şi tocmai capitalismul sălbatic al cărui exponent eşti tu, l-a trimis înapoi la sapă de lemn sau la căpşunărit/construit sau îngrijit bătrâni în Occident. În afară de instituţiile represive, cu ajutorul cărora oamenii au fost împiedicaţi să protesteze faţă de distrugerea României, toţi am fost trimişi la sapă de lemn, în Evul Mediu, fie prin salarii de mizerie, fie prin concedieri masive , fără asistenţă socială.
Apoi, însăşi democraţia reprezentativă, de pe poziţiile căreia vorbeşte caricatura cotrocită, este expresia politicii de secol 19. Dacă sistemul politic ar fi fost ajustat la democraţie directă, realizabilă, prin votarea online a proiectelor politice, şi nu a persoanelor, atunci monsieur Ioha nici măcar n-ar fi ajuns în ipostaza să-i acuze pe „conspiraţionişti” de întârziere socială, şi nici societatea n-ar fi ajuns în postura de a fi luat acele măsuri nesusţinute de majoritate, aşa cum s-au făcut în aceşti doi ani. Dar chiar şi după criteriile parlamentarismului de secol 19, conform încrederii de aproximativ 10 % în populaţie, şi cu majoritatea populaţiei care nu s-a vaccinat, Ioha-Ioha e el însuşi un impostor, nereprezentativ pentru majoritate. Aşadar, el e retrogradul în această ecuaţie, el se menţine la putere cu ajutorul unui sistem medieval, nu dizidenţii politici pe care clica sa de dezinformatori şi represivi vrea acum să-i demonizeze. De fapt pe cine demonizează el? Însuşi poporul?
Expresia asta „Teoria Conspiraţiei” înseamnă la nivel semantic, neîncrederea în naraţiunile demagogice, credinţa unei părţi a populaţiei că demagogii (numiţi eufemistic politicieni) creează crime în masă împotriva omului simplu. Dacă ne uităm la acuzele pe care demagogii şi le aduc unii altora în campaniile electorale, mai din cacealma, mai în serios, observăm că însăşi politica de jucărie se face cu astfel de conspiraţii uşoare. Spre deosebire de conspiraţiile propriuzise, care vizează acuzaţiile de genocid, acuzaţiile de care demagogii înşişi se acuză reciproc sunt de crime mai mici ca intensitate, precum incompetenţa şi hoţia. E ciudat că ei se acuză de crime minore, dar, când vine vorba de crimele în masă, se comportă de parcă acestea n-ar fi existat în istorie, tratându-le ca pe nişte conspiraţii. Păi dacă voi înşivă vă recunoaşteţi drept incompetenţi şi hoţi prin acuzele reciproce pe care vi le aduceţi, ce garanţie aduceţi că nu sunteţi şi potenţial genocidali? Faptul că sistemul nu vă permite decât exercitarea doar a 2 mandate, îndeajuns pentru a nu instaura vreo dictatură, nu e suficient. Păi genocidul se poate face şi într-un an.
Pentru cei care nu-şi mai aduc aminte de marile repere ale istoriei, o astfel de cosmetizare a anomaliei concentrării puterii politice în mâna unei minorităţi, sau chiar a unui singur om, pare firească. Însă marile crime ale istoriei, în special cele care, în mod evident coincid cu înflorirea capitalismului, n-au fost pornite de omul simplu. Masele manipulate şi dezinformate au fost doar unealta prin care aceste orori au fost duse la bun sfârşit. Dar ele au pornit tocmai de la cei care au avut puterea şi mijloacele tehnice de a le iniţia. Nu omul simplu a creat declaraţiile în cascadă de război ale ţărilor celor două puteri beligerante în primul război mondial. Nu omul simplu a iniţiat atacul de la Pearl Harbor. Nu omul simplu a aruncat bombe atomice asupra populaţiei civile la Hiroshima şi Nagasachi. Nu minoritatea Tutsi a doborât avionul prezidenţial ruandez în urma cărora membrii ei au fost acuzaţi şi apoi ucişi în masă, ci cei care aveau arme potrivite şi logistică pentru o astfel de operaţiune. Nici omul simplu sirian a avut arme să se lupte cu forţele guvernamentale, şi , mai mult decât atât, să le provoace un număr mai mare de pierderi decât cele din rândul civililor. Toate aceste orori au fost chiar făcute de cei care au aveau puterea, iar cei care au fost obedienţi faţă de aceşti instigatori de genocid le-au pus în practică. Vina maselor este exact aceea de a nu fi fost suficient de … conspiraţioniste pentru a vedea manipulările în spatele acelor proiecte politice în care s-au implicat.
Dacă îi punem pe „conspiraţionişti” în puncte cheie din situaţiile de mai sus, atunci amploarea acestor orori ar fi fost mai mică. Dacă masele ar fi avut în întregime mentalitate„conspiraţionistă”, şi ar fi fost dizidenţi faţă de politicile propuse, atunci aceste orori nu s-ar mai fi întâmplat deloc, pentru că nu ar fi avut cum să fie puse în practică. Această neîncredere în naraţiunile demagogice, e de fapt cheia pentru evitarea acestor orori în istorie. Şi, într-adevăr, omul inteligent contemporan a învăţat să privească cu suspiciune spusele puternicilor zilei. În cartea sa celebră „Conditia postmodernă” (1984), Jean Francois Lyotard, definea spiritul contemporan ca „neîncredere în meta-naraţiuni”. Această suspiciune vizează inclusiv metanaraţiunile demagogiste. Plus de asta, spiritele novatoare care produc progresul social nu sunt obediente faţă de autoritate, ci au mentalitate alternativistă. Aceşti oameni sunt vârfurile ştiinţei şi artei. Am demonstrat în lucrarea mea „Dinamica psihologiei abisale” faptul că marile revoluţii ştiinţifice au la bază acest negativism „conspiraţionist”, prin care savanţii au schimbat paradigma domeniului şi astfel l-au revoluţionat.
Deşi „conspiraţionismul” este expresia autentică a contemporaneităţii, iată că establishment-ul demagogist capitalist vrea să pună în lumină retrogradă cuvântul „conspiraţionism”. Ideologia conspiraţionistă e descrisă ca o atitudine negativă, neconstructivă a unui om excesiv de suspicios şi bănuitor, adică cel puţin paranoid, cumva demn de a fi internat la spitalul de psihiatrie. Ascunderea dizidenţilor în spitalele psihiatrice, eventual spre reeducare, era o practică comună în dictaturile clasice. „Democraţia” nu-i departe de aşa ceva; retorica bolilor psihice/tulburărilor psihice permite o arie de 70-80 % din populaţie să fie pasibilă de instituţionalizare într-un astfel de spital de psihiatrie, sub pretextul sănătăţii mentale. Deşi tulburările psihice severe sunt o parte foarte redusă din acest procent, restul fiind tulburări cu psihopatologie uşoară, totuşi există cadru legislativ pentru ca apucăturile dictatoriale din „democraţie” să poată interna pe motiv psihiatric anumiţi dizidenţi politici. De aceea a şi apărut mişcarea anti-psihiatrică în anii 80. Mai obligaţi de presiunea curentului anti-psihiatric, mai obligaţi de către evidenţa faptică, psihiatrii au înlocuit treptat sintagma de „boală psihică” cu cea de „tulburare psihică”. Realitatea ambulatorie a psihiatriei post obzeciste a permis inclusiv tulburărilor psihice severe (precum schizofrenia), tratamentul acasă, în familie, fără internarea pacienţilor. Însă în nicio lege din această lume nu se specifică faptul că tulburările psihice uşoare (95 % din procentul de mai sus) nu sunt pasibile la internare psihiatrică, aşa că o predispoziţie obsesională, depresivă sau paranoidă te poate transforma în deţinut psihiatric. Prin urmare, există lăsată o portiţă deschisă pentru internarea dizidenţilor politici, care se încadrează toţi într-una dintre aceste tulburări psihice uşoare. Desigur, având ca referinţă practicile dictaturilor clasice, în Occident aceste măsuri nu se întâmplă tocmai pentru că mai mult ar atrage atenţia publică, decât să înăbuşească discursul dizident. Dar nu e exclus ca la un moment data aşa ceva să se întâmple.
Experimentul dictatorial clasic al ultimilor doi ani, sub justificarea protecţiei sănătăţi publice, a permis multe astfel de abuzuri psihiatrice. În România a ajuns caz de presă timişoreanul internat la psihiatrie de către poliţie, pentru că l-a ameninţat cu moartea pe secretarul de stat Arafat. Medicii psihiatri de la acel spital au precizat că pacientul are una dintre aceste tulburări psihice uşoare, neinstituţionalibele. Conform fişei lor, pacientul putea fi eliberat, însă poliţia a fost de altă părere. Dacă ar fi fost condamnat penal, acel om ar fi ajuns în închisoare peste câteva luni sau chiar ani, conform procedurilor codului de procedură penală. Dar sistemul a vrut să dea un exemplu populaţiei înfuriate, practicând cu nonşalanţă această închisoare psihiatrică, comună pe timpul dictaturii comuniste. „Democraţia” ajunge mai rar la aşa ceva, însă vedem că şi ea practică „cu voioşie” ameninţarea cu instituţionalizarea psihiatrică, ceea are cam acelaşi efect de înspăimântare a celor care au tendinţe de dizidenţă. Aşa ceva se resimte după modul în care „conspiraţioniştii” sunt acuzaţi de întârziere socială sau nebunie.
Accentuarea tulburărilor psihice în societate este consecinţa directă a capitalismului sălbatic, adică a profitului maxim. Informaţiile cu ştiri negative este reţeta pentru noul tip de sclavie practicată în capitalism. Păi în condiţiile în care în fiecare zi la televizor auzi de atacuri teroriste, perspectiva războiului, recesiune economică şi ameninţarea de a-ţi pierde jobul şi casa luată pe credit imobiliar este chiar o nesimţire să te miri de ideaţie paranoidă la cetăţeni. E ca şi în bancul cu culmea nesimţirii, când cineva împinge o bătrână pe scări şi apoi o întreabă de ce se grăbeşte.
Abuzul de putere psihiatrică se regăseşte în însăşi etichetarea de „conspiraţionism”. Conform dexonline
„CONSPIRÁȚIE, conspiraţii, s. f. Uneltire secretă şi ilegală împotriva ordinei publice, împotriva statului sau a conducătorilor lui; complot, conjuraţie.”
Dacă aruncăm o privire pe modul în care funcţionează societatea contemporană, observăm simplul fapt că omul simplu, poporul nu poate face o conspiraţie precum cea stipulată de definiţia de mai sus. În primul rând, el nu are cum să facă o acţiune secretă, pentru că, fiind popor, ştie de ea. Apoi, el nu are cum să întreprindă o acţiune ilegală împotriva ordinei publice, deoarece el este însăşi ordinea; faptul că dă jos nişte politicieni/conducători nu poate fi ilegal conform însăşi ideii de democraţie; dacă poporul se revoltă împotriva guvernanţilor înseamnă că aceştia sunt ilegal în funcţie, nereprezentând de fapt poporul revoltat, cam aceeaşi poziţie pe care iniţiatorul acestei teme a lansat-o. Dar, dincolo de aceste minciuni legislative şi constituţionale, poporul nu poate de fapt da jos puterea. În astfel de condiţii poporul poate da jos doar demagogii cacealmişti. De fapt, puternicii din vârful piramidei sociale rămân constant aceeaşi, uneori chiar demagogii se schimbă între ei rotativ, în urma circului electoral.
Cuvântul „conspiraţie”, aşa cum e definit mai sus, are sens în interiorul mecanismelor politice din vârful piramidei sociale, respectiv nivelurile de putere implicate în geneza unui complot. Conform acestei definiţii a termenului „conspiraţie”, observăm că acesta implică o adevărată dialectică hegeliană a sensurilor, în funcţie de care se raportează cele două tabere ale complotului, respectiv monarhul şi complotiştii. Pentru gradul 1 de putere, liderul sistemului social, conspiraţioniştii sunt exact complotiştii care vor să-l răstoarne de la putere. Acuzaţi de conspiraţionism, gradul 2 de putere, a răspuns întorcând acuzaţia către „tiran” pentru monarhul pe care îl vor înlăturat. Observăm aici o scurt-circuitare a semanticii termenului „conspiraţie”, care, din echivalenţa cu complotul, sare către echivalenţa cu suspiciunea şi terorizarea supuşilor, bănuiţi că ar organiza un complot.
Adevărul e că, dacă nu eşti suficient de suspicios ca lider politic în societatea clasică, e foarte probabil să sfârşeşti asasinat. O ideaţie prea placidă, ne-suspicioasă te poate scurta cu un cap. Exemplu e Ludovic al XVI-lea, culmea ne-conspiraţionismului, fiind incapabil să vadă că poporul francez era pe cale să-i taie gâtul, supărat pe ordinea statală din Franţa secolului al 18-lea. Dacă ar fi fost suficient de suspicios, probabil că ar fi refuzat însăşi întronarea, preferând viaţa. Revoluţionarii nu l-ar fi bănuit că ar fi fost mai mult decât un papă lapte. Dar eroarea de a nu fi suficient de circumspect poate să ajungă şi la politicienii versaţi. Cu tot flerul său şi experienţa în guvernare, însuşi Iulius Cezar nu l-a bănuit pe unul ca Brutus de complot. Un monarh suspicios e foarte stresant pentru supuşi, dar caracterul bănuitor îi poate salva viaţa. Exemplu în acest sens e însuşi Stalin, care a folosit râvna eşalonului 3 de putere pentru a scăpa preventiv de un complot din partea gradului 2 de putere. Celor din gradul 3 li s-a promis urcarea în gradul 2 dacă vor găsi soluţii de eliminare celor din gradul 2. După o perioadă, cei care urcaseră în gradul 2 ajungeau victime ale complotului celor de gradul 3. Observăm aici o continuă situaţie de 2 contra 1; Stalin (1) şi cu gradul 3, avid de promovare, făceau echipă pentru eliminarea gradului 2, care ameninţa să-l detroneze din statutul de grad 1. În mod preventiv Stalin însuşi îi instiga pe cei de gradul 3 spre a-i elimina pe cei de gradul 2, cu promisiunea ridicării în grad. Prin Stalin, tirania a atins astfel apogeul. Dar terorizarea supuşilor nu e o reţetă de păstrare a puterii, dacă nu se foloseşte şi asasinatul. Cu toată precauţia sa de a roti cadrele, în special pe securişti, până la urmă Ceauşescu a picat tot datorită manevrelor lor dezinformaţionale, care au bătut palma cu „duşmanii” din CIA, după cum am arătat pe scurt la minutul 64 din documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , şi cum voi arăta în detaliu în documentarul despre mascarada din 1989 la care lucrez în acest moment. La procesul simulacru din decembrie 1989, soţia sa Elena îi reproşa faptul că „i-au avut în mână” şi nu i-au rezolvat când au putut pe detractorii lor. Faţă de cinismul lui Stalin, Ceauşescu a fost un fel de Ludovic al XVI-lea.
În „democraţie”, cei cu ambiţii de putere au făcut un pact să nu se mai căsăpească între ei, ci să se joace aşa de-a complotul, din raţiuni de circ demagogic, cu mare priză la public. Ei s-au înţeles să se rotească pe la putere, fiecare să-şi ia partea când îi vine rândul, şi fiecare să fie protejat de răzbunarea poporului sau de condamnări în justiţie. Monarhul tiran a dispărut, în locul său fiind numit o marionetă ce poate fi dat jos cu uşurinţă de procedurile parlamentare, dacă încearcă tirania. Dar, iată că de undeva din sânul poporului a apărut acest grup de „conspiraţionişti”, care, cu ideile lor, le anulează statutul justificabil în societate. Şi, pe lângă ei, poporul mai puţin bănuitor şi acuzator nu se mai deranjează să mai iasă la vot. Astfel că însăşi democraţia reprezentativă devine o utopie, în condiţiile în care poporul o boicotează. Spionajul civil, precum DGPI, SRI şi STS în România, mai face trafic de semnături şi pune saci cu voturi , dintr-o parte în alta. Dar cât pot să mai ambaleze şi ei? Încet şi sigur cetăţeanul simplu se prinde că „democraţia” e o fraudă şi mai mare decât dictatura, fapt ce are consecinţe nefaste asupra profitului.
Problema establishment-ului demagogist cu „conspiraţioniştii” este aceea că ei influenţează pe naivi cu ideile lor paranoide, şi astfel aceştia îşi pierd încrederea în sistemul neosclavagist specific capitalismului. Sclavagismul capitalist nu mai foloseşte ameninţarea cu bătaia sau moartea spre a convinge sclavul să muncească, ci entuziasmul său în a se înscrie într-o ierarhie de comandă, în schimbul unei anumite recompense. Dacă „conspiraţioniştii” conving tinerii naivi că pot fi păcăliţi sau chiar ucişi într-o diversiune genocidală, acest fapt îi face mai uşor de manipulat pentru a fi recrutaţi într-o ierarhie de comandă. Iar aşa ceva înseamnă profit mai mic pentru stăpâni. Aceştia, la rândul lor, pun presiune pe demagogi să aducă cât mai mult public la circ, şi astfel se cam reface ciclul suspiciunilor dintre gradul 1 şi gradul 2 de putere, pe care l-am descris mai sus.
Aşa se face că locul monarhului tiran care pune strâmbe eşalonului 2, a fost luat de acest grup de dizidenţi radicali. În lipsă de informaţii psihopatologice consistente despre tulburările psihice de formă paranoidă, mentalitatea demagogică a aplicat această predispoziţie conspiraţionistă a monarhilor la acest grup de suspicioşi extremi din societate, care reprezintă însuşi spiritul viitorului. Observăm mai întâi această deturnare a sensului „conspiraţionist” din forma sa originară de complotist în cea de suspicios extrem. Iată că acum, odată cu gargara lui Mr. Ioha, sensul se întoarce către cel de complotist, conspiraţioniştilor fiindu-le încercată o imagine de distrugători ai ordinii statale. În realitate, dizidenţii capitalismului nu au mai nicio funcţie de putere în stat. Ei au înţeles că între aşa-numita „democraţie” şi dictatura clasică e doar o diferenţă de grad, aşa că nu au curajul să înceapă vreun complot în faţa acestui uriaş aparat represiv al dictaturii cu picăţele specifică sistemului capitalist. Şi cu toate acestea, marea trompetă cotrocită, marionetă a unui discurs dez-informaţional elaborat, le conferă acestor oameni o falsă imagine de putere de a întoarce istoria.
Ce-i drept, răspândirea spiritului circumspect în grosul populaţiei, poate întoarce istoria. Creştinismul a făcut acelaşi lucru cu nesupunerea faţă de societatea greco-romană , şi a distrus sclavia clasică. Un „conspiraţionist” e mult mai greu de manipulat pentru a fi recrutat într-o ierarhie de comandă decât un naiv. Societatea occidentală riscă să aibă probleme după ce românii şi est-europenii în general nu mai vor să facă munci de gunoieri, căpşunari, constructori, prostituate sau îngrijitori de bătrâni.
Odată cu mascarada aceasta, establishment-ul are o nouă ambiţie, probabil cea mai curajoasă dintre toate, respectiv să convertească mentalitatea „conspiraţionistă” în demagogie, parlamentarizarea suspicioşilor. Ce-i drept, nu sunt departe de aşa ceva, după cum vedem la partidul şarlatAUR , care a adoptat retorica dizidenţei, şi care, mai nou, e cotat la 20% din încredere. Păcăleala nu e nouă, primul care a pus-o în practică a fost marele actor Ronald Reagan, care critica guvernarea din postura de preşedinte, adică nucleul guvernării însăşi. Donald Trump a reuşit şi el să atragă nişte „trutheri” , promiţând indirect că va face investigaţii asupra diversiunii 11 septembrie 2001 . Totul a fost o gogoriţă precum retragerea trupelor din Irak, cu care alt mincinos, Obama, a ademenit pacifiştii să îl voteze. Deocamdată George Simihoţ văd că trage şi el pentru a asocia anti plandemismul cu xenofobia şi antisemitismul, prin acea declaraţie cum că Holocaustul ar fi o problemă minoră. Sistemul îl scoate la înaintare pentru a absorbi cât mai mulţi adepţi dintre „conspiraţionişti”. Dar, până face el asta iată-l pe Ioha-Ioha, acuzându-i de spirit retrograd, deşi tocmai dacă eşti obedient, faţă de aceşti escroci de lux, rişti să ajungi gunoier, căpşunar, zidar sau îngrijitor de bătrâni, meserii eminamente medievale.
De fapt capitalismul adoră comunităţile medievale. în care vin cu comodităţile civilizaţiei însă odată cu acestea aduc segregare socială, criminalitate, alcoolism şi abuz de substanţă şi alte dezavantaje, pe care stilul de viaţă rural nu le cunoaşte. Dar perioada de tranziţie de la feudalism la capitalism a fost epoca de aur a capitalismului, când proaspătul muncitor nu apucase să experimenteze libertăţile pierdute din perioada de ţăran medieval. Diversitatea alimentară şi vestimentară, împreună cu restul de comodităţi precum transportul în compun, canalizarea şi altele i se par raiul pe pământ. E nevoie de câteva decenii până când stresul vieţii capitaliste îl va transforma într-un om lacom, agresiv şi dezamăgit. Dar, la început el este obedientul perfect pentru sistem. Asta a dorit Occidentul din România şi asta e cheia ultimelor 30 de ani. A da vina pe „conspiraţionişti” pentru acest interes parşiv al noilor de a trimite în evul mediu cât mai mulţi oameni stăpâni este una din prea multele dezinformări gândite în laboratoarele de manipulare formate din specialişti în psihologie experimentală.
