Unul dintre marile secrete/hinturi ale plandemiei este refuzul de a merge la spital, tratarea acasă cu vitamine şi banalele paracetamol şi aspirină, precum orice răceală. Majoritatea morţilor s-au întâmplat în spitale, la care oamenii s-au dus de bună credinţă şi cu speranţa că nu li seva agrava boala. Dar exact aşa s-a întâmplat cu foarte mulţi. În ciuda aspectului SF a aparatelor care ticăiau şi a beculeţelor cu aspect de computer de bord ce pâlpâiau, ATI a însemnat antecamera cimitirului, marea majoritate a celor intraţi nemaiieşind vii de acolo. Eroina acestei poveşti este bălăcărita în presă Flavia Groşan, care a atras prim atenţia de fenomenul de toxicitate prin hiperoxigenare. Telespectatorii fideli ai UM DIGI 24 vor strâmba din nas, dar o simplă căutare pe Google poate fi suficientă pentru a vedea un adevăr constant în această lume: orice fel de exces produce disconfort şi efecte adverse, iar oxigenul se află în aceeaşi situaţie.
Personal cunosc două cazuri, destul de apropiate de această descriere. Socrul unui cunoscut de-al meu a ajuns la ATI, la intubare, având încredere în sistemul medical şi autorităţi. Dintr-o anumită eroare, masca sade oxigen i s-a desprins şi nu i s-a putut pompa oxigen precum celorlalţi din salon. Nici el n-a simţit vreun disconfort în asta şi n-a semnalat situaţia. Şi bine a făcut. A doua zi toţi intubaţii scuipau sânge. O cunoscută de-a mea, ceva mai ipohondră, şi susţinătoare a plandemiei la început, cu care am avut chiar nişte contre pe această temă, mi-a povestit cum a trăit pe pielea ei schimbarea macazului. Mama sa s-a îmbolnăvit de COVID, cu simptome ceva mai urâte. A sunat la spital pentru ajutor. Iniţial i s-a cerut să o interneze, dar amica mea a avut tăria de caracter să întrebe dacă o poate însoţi pe perioada internării, măcar ziua, deşi erau destule locuri în spital pentru a rămâne şi noaptea. A fost refuzată, aşa că n-a fost de acord cu internarea, însă a cerut o butelie de oxigen pentru mama sa. La un moment dat, după intubare, femeia a început să gesticuleze agitată. Prietena i-a cerut asistentei să dea volumul de oxigen mai încet, fapt ce s-a şi întâmplat, şi femeia s-a calmat. Probabil că anumiţi doctori cu grade pe la neosecu umbla constant pe la butoanele de la secţiile de la ATI, şi de aici procentul uriaş de morţi a celor care au ajuns la intubare.
Noi românii suntem mai puţin dotat intelectual decât restul europenilor, însă compensăm cu experienţa înşelătoriilor. Aşa că imediat s-a dus vestea şi lumea a început să facă cereri de a nu fi intubaţi, după ce ajung în spital. Ştirile plătite de iniţiatorii plandemiei vorbesc despre cum au murit cei care au cerut aşa ceva. Dar realitatea a fost exact pe dos, anume că mulţi pacienţi au fost băgaţi în malaxorul ATI şi au decedat, în ciuda cererii lor iniţiale sau a familiei, de obicei ţinută la distanţă, precum s-a încercat cu amica mea, de a nu fi intubaţi . Rezultatul a fost că românii n-au mai avut deloc încredere în spitale şi nu s-au mai dus după ce au fost testaţi pozitiv. Fenomenul acesta nu e nou, pot depune mărturie cum o mătuşă de-a mea a murit de gripă în 2017, după ce a refuzat să meargă la spital de frica infecţiilor cu nozocomiale. N-am putut în nici un chip s-o convingem; a zis că mai bine moare în câteva zile de gripă decât să moară chinuită de alte boli luate de prin spital, aşa cum s-a întâmplat cu o vecină cu câţiva ani înainte.
Şi, dacă stăm să judecăm bine, chiar avea dreptate. La fel au făcut şi cei mai mulţi români. Cum a început mascarada, cum au dat buzna în farmacii să se aprovizioneze. Dar, ghinion. Medicamentele fie au fost retrase subit, fie se dădeau doar cu reţetă. Ne aducem aminte despre cum a dispărut subit din farmacii banalul Tamiflu. Pentru reţetă trebuia să mergi la medicul de familie, care iniţial te trimitea la spital pentru un test COVID, pentru a se scoate producţia de infectaţi la hectar, şi a întreţine astfel panica. Între timp probabil că mai erai pus în aşteptare pe lângă pacienţi infectaţi cu COVID, numai bine pentru a lua şi tu. Am vorbit în acest articol despre medicul Valentin Neagu, care a încercat sa izoleze o secţie de chirurgie la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, pentru pacienţii suspecţi pentru a nu-i contamina si pe ceilalţi, dar conducerea a desfiinţat secţia, asigurându-se intr-un mod dubios că pacienţii suspecţi sunt plimbaţi prin tot spitalul…
Au fost destui medici oneşti precum Valentin Neagu, însă cu recompense uriaşe sau cu ameninţări de genul celor de mai jos, mai mulţi au preferat să-şi ţină gura.
Alţii au distribuit la negru, uneori gratis, medicamente declarate ineficiente în mass-media, precum arbidolul, hidroxiclorochina sau ivermectina, deşi primul era în protocolul iniţial de tratament, dar interzis, de facto. În loc să mai meargă la spital, lumea s-a tratat simplu acasă şi astfel au lăsat plandemia fără obiect. A venit tulpina (c)Omicroană, au venit iar cifrele alarmante, numărul de infectaţi a ajuns la 100 de ori mai mare decât cel iniţial în 2020, dar lumea nu s-a mai panicat ca atunci şi au evitat cu obstinaţie spitalul.
Aşanumita vaccinare la chiuvetă, cu asistente care aruncau serul, a devenit fenomen mondial unic în istorie, ce a adus semne serioase de întrebare supra onestităţii campaniei de vaccinare sau siguranţei vaccinurilor însele. De unde eram intoxicaţi mediatic despre cum medicii ne îndeamnă să ne vaccinăm şi despre cum trebuie să „credem în ştiinţă”, aceste „scăpări” arată că „ştiinţa” însăşi nu a crezut în mistificările panicardiste induse de mass-media. Deşi veniturile cadrelor medicale în România s-au multiplicate de mai multe ori în aceşti doi ani, totuşi vedem că mulţi dintre ele nu au îmbrăţişat retorica oficială venite pe linie de agenţi de informaţii ce activează în spitale. În România, pe lângă cazul Flavia Groşan, au mai existat doi eroi care au ieşit constant în social media sau chiar în mass-media oficială, cu discursuri tranşante, precum Răzvan Constantinescu sau Vasile Astarastoae . La nivel Mondial, 2 mari cercetători au avut un rol hotărâtor pentru demascarea mascaradei, respectiv răposatul Luc Montagnier, Didier Raoult şi, mai recent Robert Malone, faţă de vaccinarea copiilor.
Aceştia au fost medicii eroi ai stopării acestei mascarade, nu cei pe care i-a indicat mass-media la începutul său, fie obedienţi faţă de şefii lor cu grade, fie cinici în a spune adevărul despre citirea statisticilor şi manipularea diagnosticelor. Rezultatul e că spitalele şi medicii au ajuns să fie văzuţi drept călăii umanităţii. O fi şters ele Facebook şi Youtube şi alte platforme video-ul cu cei doi agenţi sanitari îmbrăcaţi în combinezoane care fugăreau un pacient evadat din spital, însă amintirea lui va rămâne mereu chintesenţa acestui experiment social pe care l-am trăit în aceşti 2 ani. La fel ca libertatea în viziunea lui Sartre, sistemul medical, pentru care s-a cerut acces timp de 10 de ani, a ajuns în aceşti 2 ani un coşmar, o capcană care îţi poate aduce mai repede sfârşitul. Într-un procent uriaş, românii au ajuns să creadă că medicii sunt soldaţii reducerii populaţiei globale. De unde li se dedicau iniţial icoane de sfinţi, mai nou medicii (împreună cu poliţiştii) primesc campanii PR de îmbunătăţire a imaginii în trusturile oficiale, în fiecare zi relatându-se despre o faptă bună făcută în serviciul comunităţii.
Pare că sistemul eugenocratic a vrut prin această mascaradă să selecteze pe cei mai creduli dintre obedienţi, şi de acolo să-şi vâneze victimele pentru obiectivizarea statisticilor panicardiste. Pentru a evita valurile de plângeri penale din partea „conspiraţioniştilor” care şi-ar fi pierdut apropiaţii, în urma contaminării cu anumite tulpini letale, pilonii mascaradei le-au distribuit preferenţial pe creduli, în special în spitale. În principiu acesta e reţeta capitalismului: dacă-l venerezi, te ucide. Aşa au păţit mulţi care au crezut în el şi în majoritatea cadrelor medicale din spitale. Pilonii plandemiei ar putea-o continua cu cazuri şi mai grave, prin tulpinile şi mai severe pe care sunt convins că le au, după cum am argumentat în acest articol . Dar faptul că populaţia nu se mai teme, şi că vechii antiguvernamentalişti au revoluţionat ideea de protest, prin blocarea străzilor cu camioane, e un semn că mascarada trebuie să înceteze pentru a nu se ajunge la revolte sociale majore. Aşa că, la aproape 2 ani, în mass-media apar semnele ridicării restricţiilor şi plandemia e tratată cu pedala de frână .
