Mă uit la TV și nu pot să cred cum se minte despre 21 decembrie 1989, la fel și cum cei de dinainte de acea dată mințeau. Un minidocumentar îl prezintă pe istoricul Adrian Cioroianu mințind despre cum muncitorii de la mitingul din 21 decembrie ar fi început să-l huiduiască în masă pe Ceaușescu. Au fost o mână de securiști care au început să se lupte între ei, alături de o dubă cu niște boxe ce difuzau sunete de huiduieli de pe undeva din Calea Victoriei, după cum se vede la minutul 61 din documentarul meu "Sadismul in politica internațională" . Falsificatorii istoriei încearcă să impună această minciună, dar se vede clar cum Ceaușescu reușește să continue discursul și cum muncitorii îl susțin. Mulți am crezut minciuna asta, și credulitatea asta ne-a costat pierderea unei părți din viață, asa cum am pățit-o eu . Așa-numita revoluție n-a fost făcută de popor, ci de cel care l-au dus acum in pe făgașul dispariției, conform tendințelor actuale.
Comuniștii au fost mari mincinoși , dar ce au spus despre capitalism a fost purul adevăr. Problema comuniștilor a fost aceea că nu ne-au spus adevărul complet despre capitalism. Să ne fi spus ei despre Pearl HarborPearl Harbor, și românii ar fi ieșit în apărarea lor, așa cum sirienii au făcut față de Bashar al-Assad, împotriva căruia poporul s-ar fi recoltat.
Minciunile comuniștilor vizează idealuri imposibile, precum egalitatea în proprietate, sau despre nivelul de productivitate al economiei centralizate. Minciunile capitalismului vizează evenimente tragice in masă de eugenie socială și război, cu sute de mii și milioane de morți. Minciuna capitalistă se face in cele mai mici detalii începând de la politicieni, publicitate făcută de companii și până la profilul din social media.
Eram puşti naiv când am râs de parodia de mai jos despre sistemul comunist
Cele 7 minuni ale comunismului:
1. Toată lumea avea de lucru.
2. Deşi toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.
3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100%.
4. Deşi planul se făcea peste 100%, nu puteai cumpăra nimic.
5. Deşi nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate.
6. Deşi toată lumea avea de toate, toţi furau.
7. Deşi toţi furau, niciodată nu lipsea nimic.
Bloguri, site-uri şi social-media au repostat până la refuz cest text, care arată în mare parte că economia comunistă era inferioară celei democratice şi că sistemul era o minciună. Eram atât de convinşi cu toţii că vom intra în era prosperităţii încât astăzi ne ia pe majoritatea cu sictir dacă o mai vedem.
Acum, că am cunoscut ce este şi capitalismul, pot spune exact că ea este creată exact de cei ce au creat şi tragedia din decembrie 1989, cu peste 1000 de morţi * . Principalul lor of se pare a fi fost faptul că românii erau cam leneşi şi nu munceau în blajinul sistem comunist. Şi, hop, hai să implementăm un sistem care să extragă mai eficient munca românilor: capitalismul. La prima vedere, o astfel de măsură pare fairplay; munceşti mai mult, câştigi mai mult. Şi comuniştii aveau sloganul lor celebru „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”. Problema e că acest capitalism s-a dovedit a fi mult mai rău decât ne spuseseră ei. „Munca fără pâine” se practică în salariile mici ale românilor faţă de cantitatea de muncă extrasă de pe ei. La o treime de secol de democraţie, doar o minoritate prosperă. Majoritatea dintre cei ce fac parte din această minoritate sînt angajaţi din instituţiile represive, cu rol de a reprima revolta poporului, sau cunoştinţele lor apropiate.
Şomajul din anii 1990 i-a făcut pe mulţi să fie nostalgici faţă de vechiul regim. De ceea această parodie în 7 puncte începe chiar cu problema şomajului, satirizând faptul că, cum-necum, capitalismul a venit cu marginalizarea şomerilor şi deportarea lor prin manipulare la joburile umile din Occident. Dimpotrivă, lipsa şomajului în perioada comunistă a dus la integrare socială şi echilibru social, în ciuda totalitarismului din această perioadă.
Cele 7 puncte sînt menite să miştocărească pe nostalgici faţă de vechiul regim care, ar susţine idei contradictorii şi circulare, după cum se poate vedea la punctele 5 şi 7. Dar dacă ne uităm strict sub aspectul logic şi factual al sistemului social, vedem că cel puţin 3 dintre ele sunt absurde. De exemplu punctul 2 nu are cum să fie adevărat: dacă „nimeni nu muncea”, atunci cum naiba putea sistemul funcţiona 45 de ani? Cum au fost construite fabricile, blocurile, infrastructura şi toate cele pe care capitalismul de după 1990 încearcă să mintă că el le-ar fi creat? Şi punctul 4 e o minciună absurdă; existau lipsuri, în special în ultimii 5 ani, însă chiar nimic nu se putea să nu cumperi.
Miştocăreala ţine şi putem uita de aceste minciuni dacă nivelul nostru social ar fi fost unul semnificativ mai avansat decât cel de atunci. Da, avem tehnologia, hainele, care în mod implacabil evoluează. Dar ca naţiune am dat rău de tot în jos şi asta e o mare problemă, după cum am argumentat aici . După ce ai o experienţă ca asta , începe să nu-ţi mai sune bine miştocăreala asta, ce pare un râs a ciobului de oală spartă. Faţă de ele, min(ci)unile capitalismului par naive astăzi. Am găsit 15 astfel de min(ci)un ale capitalismului în România, care, pe lângă adevărul lor crunt şi dureros, cele 7 de mai sus să pălească:
1. În decembrie 1989 poporul român a făcut revoluţie.
2. Deşi a fost revoluţie, poporul n-a putut să dea jos pe Iliescu în iunie 1990 sau Băsescu în 2012.
3. Deşi poporul nu are putere politică , totuşi e democraţie şi putem circula liber în străinătate.
4. Deşi putem circula liber, cei mai mulţi nu o fac din cauza sărăciei.
5. Deşi sărăcia e mai mare decât înainte de 1989, acum e mai bine decât pe timpul lui Ceauşescu .
6. Deşi sistemul actual e mai bun, în 33 de ani am construit cam 5% din cât s-a construit înainte de 1989.
7. Deşi economia e pe butuci sintem liberi să ne exprimăm ideile .
8. Deşi suntem liberi să ne exprimăm ideile, jandarmeria te amendează şi te bate dacă o faci.
9. Desi jandarmeria te bate, putem alege prin vot conducătorii.
10. Deși am ales mereu altceva, mereu au ieșit comuniștii.
11. Deși mereu au ieșit comuniștii, avem stat de drept.
12. Deşi avem stat de drept, justiţia e coruptă.
13. Deşi justiţia e coruptă, Occidentul ne vrea integrați.
14. Deși Occidentul ne vrea integrați , omul simplu nu poate apela curtea europeană de justiție.
15. Deşi românii nu pot accesa curtea europeană de justiție, totuși e democrație.
Cele 7 "minuni" ale comunismului sînt un produs satiric, cu exagerările tipice. Din păcate aceste "minuni" ale "democrației" sînt realități obiective ale absurdității in care trăim. Cei 33 de ani de "libertate" sînt de fapt o fraudă ideologică și o escrocherie socială. Am cumpărat haine și mașini second hand, dar in prețul lor mic a intrat pierderea libertăților sociale pe care le-am avut înainte de 1989, si pe care le-am ignorat la vremea lor. Am fost naivi să râdem la acea satiră cu "minunile" comunismului, dar prin asta capitalismul ne-a tratat mult mai rău decât comunismul, pe baza naivității noastre de a lua de bun tot ce spun anumiți trădători de neam.
* În anii 2000 în mass-media se vehicula un număr de 2000 de morţi. Văd că între timp Wikipedia dă un număr 1 116 morţi și 4 089 de răniți. Ţinând cont că în zilele acelea Europa Liberă lansase zvonul celor 5000 de morţi de la Timişoara şi că Wikipedia este o sursă editabilă de oricine, e posibil ca în viitor numărul să scadă conform trendului.
În aceste zile avem s-a lansat cea de-a treia mare temă dezinformaţională din ultimii ani şi jumătate, respectiv aderarea la spaţiul Schengen. Ea a antrenat reacţii din toate mediile sociale, majoritatea de revoltă faţă de deciziile Austriei şi Olandei, în special a celei dintâi. O astfel de decizie e menită să arate că românii sunt o naţiune de mâna a doua în „familia europeană”, iar cei care şi-au pierdut câteva decenii muncind de 10 ori mai mult decât un european de rând, şi-au arătat frustrarea.
Aproape că m-a podidit plânsul de „emoţie” (sic!) văzând cum nişte dudui de prin Spania sau Germania despre ce mare nedreptate Austria şi Olanda i-au făcut-o României, care merita, că a îndeplinit condiţiile şi bla bla bla. Până şi preşedintele Austriei, împreună cu majoritatea politicienilor i-au criticat pe acei parlamentari care au votat împotriva României. Măi, ipocriţilor! De ce nu cereţi mă deschiderea graniţelor pentru români, să ignoraţi regulile aderării la Schengen, dacă acel vot nu reprezintă de fapt poziţia oficială a acestor ţări? Scoaterea Austriei în faţă pentru a-şi asuma rolul de „poliţist rău” al acestei decizii luate chiar mai sus de Germania, respectiv la stăpânii din CIA. CIA face din 1947 politica internaţională în special cea occidentală, dar nu numai, prin subordonaţii lor locali, din agenţiile naţionale de spionaj civil . În acest context, aruncarea unei asemenea decizii importante pe umerii a câţiva europarlamentari trecători este un act dezinformaţional care e menit să convingă naivii din România despre buna-voinţă occidentală, dar, cumva prin proceduri şi conjunctură românii nu pot primi recunoaşterea pe care o merită.
Influenţatorii din media au arătat destul de corect de ce reproşurile aduse României sunt absurde. Nu le mai repet şi eu. Am să analizez tema ipocriziei occidentale privind migraţia. În contextul prăbuşirii natalităţii locale, fără migraţie fastuoasa economie occidentală s-ar prăbuşi. Tema stopării migraţiei ilegale este o ipocriziei a Europei şi Occidentului în general; ne aducem aminte că Donald Trump a venit cu năstruşnica idee a zidului cu Mexic, care ar opri emigranţii latino americani. În realitate şi SUA şi Europa au nevoie de emigranţi pentru joburile inferioare pe are nativii nu le mai vor. Narativa cu „imigraţia ilegală”, este o gargară pentru a pune presiune şi pe cei trecuţi dincolo dar şi pe cei gata să migreze că trebuie să tragă din greu dacă vor să fie primiţi pe „tărâmul făgăduinţei”. Aşa ceva face parte din ansamblul de gogoşi ideologice ale noului sclavagism . De fapt gargara stopării imigraţiei ascunde interesul ambelor coaliţii de state de a face o selecţie între emigranţii muncitori şi cei leneşi. Narativa zidului a venit ca o mănuşă pentru justificarea faptului că SUA a anexat Texasul de la Mexic, cam în aceeaşi manieră cum a făcut Uniunea Sovietică cu anumite state. Dar uite că, spre deosebire de grobienii comunişti, gulerele albe capitaliste demonstrează clar că texanii înşişi au vrut în SUA, şi că numai zidul va fi oprit toată America de Sud să se alipească la mama SUA…
Retorica stopării imigraţiei e menită să ascundă adevăruri dureroase despre capitalism, precum acela că creează artificial războaie pentru a atrage mână de lucru ieftină dinspre imigranţii care fug din aceste războaie, aşa cum am arătat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Bineînţeles, aşa cum s-a spus în mass-media , acuzaţiile din partea acelor parlamentari austrieci în acest context sunt puerile. Şi Austria şi Olanda şi toată Europa occidentală are nevoie de imigranţi estici care să intre ilegal pe teritoriile lor, pe care apoi să-i şantajeze cu trimiterea acasă dacă nu servesc suficient. României i se reproşează la fel de absurd securizarea graniţelor după cum Ungariei i se reproşa celebrul gard de graniţă prin care erau ţinuţi la graniţă o prea mare cantitate de slujitori deportaţi faţă de câţi era nevoie. Soluţia a fost ameliorarea războiului sirian mai curând. Absurditatea situaţiei este faptul că în acest context orice ar face România, reproşurile tot nu s-ar opri. Dacă graniţele ar fi rigidizate atunci ar primi aceleaşi reproşuri precum Ungaria a primit pentru gard.
Din păcate, de 30 de ani românii au trecut prin această deportare economică şi majorităţii li s-a acrit. Aşa ceva este o problemă mare pentru capitalism. Când slujitorii de jos nu mai vor să hămălească atunci se instituie criza. Din această cauză spionajul civil internaţional a creat războaiele din orientul mijlociu, în special cel din Siria, pentru a suplimenta de acolo slujitori noi. Din această cauză s-a creat şi acest război din Ucraina . Numai că dacă românii, cei terfeliţi 30 de ani prin munci de gunoieri, căpşunari şi îngrijitori de bătrâni, se plâng, asta nu dă bine noilor slujitori. Aşa că tema respingerii la spaţiul Schengen este de fapt o testare a stării naţiunii faţă de Occident şi capitalism, privind disponibilitatea de a accepta pe mai departe statutul avut de 33 de ani .
Revolta faţă de decizia respingerii arată la nivel superficial mai curând dorinţa românilor de integrare decât cea de izolare de Europa şi capitalism. Însă în spatele ei se ascunde o oboseală pe care eu personal o cunosc foarte bine . Şi pe lângă mine sunt mulţi alţii care s-au lovit de inechităţile dictaturii capitaliste. Majoritatea (încă) vor întoarcerea la comunism. Cunosc oameni de clasă mijlocie, cu afaceri în primele două decenii de „democraţie”, care au ajuns nostalgici spre bătrâneţe. Dacă ar fi să aleg răul cel mai mic şi eu aş alege o astfel de opţiune. Însă am în plan binele cel mai mare, aşa cum îl teoretizez la cartea la care lucrez acum, „Manifestul Societăţii Automatiste”
Capitalismul are mare teamă faţă de această răzgândire bruscă a poporului faţă de cele două sisteme (care de fapt este unul singur). Aşa ceva s-a întâmplat la finalul anilor 1980, când sârbii s-au întors în masă să trăiască în Iugoslavia, mai curând decât în ţările în care lucraseră o perioadă. Acest fapt a arătat ce este clar pentru toţi care au trăit în ambele sisteme, anume că aşa-numita „democraţie” este pentru omul simplu mai rea decât dictatura comunistă. Pentru a contracara această idee, în spaţiul iugoslav au fost instigate acele războaie etnice ale anilor 1990, cu drone care trăgeau când într-o etnie când în alta, după cum am arătat la minutul 76 din „Sadismul în politica internaţională” . În ele au fost în mod special „curăţaţi” aceia care au lucrat în Occident, pentru a şterge urmele mărturiilor lor vii. La 20 de ani de la acele groaznice evenimente, majoritatea iugoslavilor, dar în special sârbii, sunt nostalgici după Iugoslavia de dinainte de 1991, cam la fel cu întreaga „cortină de fier”. Croaţii, cei primiţi în Schengen în acelaşi timp cu respingerea României, sunt printre cei mai nostalgici dintre toţi. „Democraţia” le-a ajuns segregare socială şi obturarea accesului la frumoasele plaje, la care mergeau toţi iugoslavii înainte de 1991. Preţul unei vacanţe la mare în propria ţară e comparabil cu cel al locurilor exotice din Europa precum Ibiza sau Monte Carlo. Polonia şi Ungaria au fost în ultimul an criticate pentru unele măsuri sociale care seamănă cu cele de dinainte de 1989. Iată că acest zăhărel al călătoriei libere prin Europa e menit să le mai îndulcească sentimentul de străin în propria ţară pe care capitalismul le-a adus-o.
Ei bine, exact asta încearcă Europa să evite la români, iar tema aderării la spaţiul Schengen are rol de barometru spre a cântări gradul de anticapitalism al românilor. Promovarea furiei populare în mass-media, cu instigarea la boicotare a companiilor austriece, este menită să ia acest puls, dar în acelaşi timp să ascundă interesul; dorinţa în masă a românilor de a călători în spaţiul Schengen poate fi interpretată ca dorinţa de a avea statutul europenilor, însă în ea transpare de fapt lehamitea de a fi trataţi ca europeni de mâna a doua. Prelungirea acestei stări poate duce la autoizolaţionism sau atitudine pasiv-agresivă.
La fel ca şi tema războiului din Ucraina care a ucis COVID-ul şi acum tema eşecului la Schengen a ucis pe cea a războiului. Există 1 canal TV, Digi 24, care merge pe scuzarea Austriei şi Olandei pentru poziţia lor, şi aruncarea vinei pe incompetenţa politicienilor români în a încropi dosarul de aderare. Realitatea TV e vârful de lance al revoltei susţinând naţionalizarea OMV Petrom şi „afară, afară cu Austria din ţară”, cu bănci şi totul. România TV e şi el înfierat, dar parcă la un nivel mai redus decât celeilalte. B1 TV şi TVR au mandat la o critică moderată a Austriei. Antena 3stă, care s-a înroşit de ceva timp la propriu şi a cotit-o spre CNN, iniţial nu a discutat subiectul, după care a luat aceeaşi atitudine precum România TV.
Cu toate astea, tema aderării la Schengen, cu care spaţiul public a fost inundat în ultima săptămână, este una falsă. Ea este menită să ascundă în spatele acestei decizii provizorii şi reversibile dezastrul social produs de impactul Occidentului în această ţară. Sentimentul "eşecului" aderării la spaţiul Schengen promovat în cor de mass-media oficială este oglinda naivităţii noastre ca naţiune în faţa uriaşei maşinării eugenice occidentale.
Nu susţin nici pe departe o atitudine pasivă, o acceptare necondiţionată a ceea ce CIA a decis pentru România via forumurile europene. Dar dacă această temă ne obturează să vedem ce e dincolo de ea, atunci dăm dovadă de naivitate spre prostie. Cei mai mulţi care s-au ambalat în ultima săptămână cu proteste cordiale cred că problemele se termină dacă intrăm în Schengen, la fel cum credem că problema noastră e aceea că nu am fost primiţi acolo. Dacă intrăm în Schengen asta nu înseamnă nici pe departe că nu vor mai fi blocaje pe DN1 sau că vor dispărea accidentele rutiere care ne situează pe locul 2 în Europa ca număr de morţi. E bună şi intrarea în Schengen şi e bine că protestăm împotriva distrugerii societăţii româneşti, pentru că de călătorit călătorim puţini. Dictatura comunistă interzicea călătoria pe motive politice, iar cea capitalistă o interzice pe motive economice, majoritatea românilor trăind în sărăcie. Repet, e bine că protestăm pentru ceva ce în general nu folosim, dar ar fi mult mai bine le-am cere europenilor să ne lase să construim ceva autostrăzi şi să nu pună gândacul Croitor înaintea morţilor pe drumurile inadecvate ale ţării.
Pe de altă parte, această temă vrea să testeze disponibilitatea ultraşilor occidentalişti, fani DIGI 24, de a accepta explicaţiile oficiale ale Austriei pentru refuzului aderării, şi a da vina pe România. Aşa ceva s-a întâmplat şi cu tema vaccinării anti-COVID cu a 4-a doză, care a testat disponibilitatea lor să accepte necondiţionat ce le propun stăpânii pe liniei ierarhică, deşi explozia de noi cazuri în Europa arăta că vaccinul era neeficient. Deşi politicieni din vârful statului au recomandat boicotarea băncilor austriece şi a OMV Petrom, iar un post TV a lansat chiar o petiţie pentru re-naţionalizarea ei, scăderea preţurilor la carburanţi a dus mai curând la cozi la această companie, care atestă cât de supăraţi sunt românii de fapt pe Occident. Noroc că spionajul civil a creat un coş de gunoi al descărcării frustrărilor capitaliste pe imaginea lui Putin, dictatorul….
În mod normal, după această reacţie generală controlată, CIA ar trebui să ridice un pic nivelul de trai al românilor. Însă e posibil ceva şi mai urât decât până acum, aşa că entuziasmul asta naţionalist controlat trebuie privit cu scepticism. Văd că au fost scoşi în faţă tot felul de trepăduşi care propun izolarea României faţă de Occident, în special in ultimii doi ani de mascaradă . E ceea ce îşi doreşte de fapt Occidentul după dezastrul social pe care l-a produs in această ţară, in goana sa lacomă după mână de lucru ieftină. Crearea din umbră a unei noi dictaturi clasice organizată prin Simion, Şoşoacă şi unii dizidenţi cu preferinţe nostalgice , este un vis al său pentru a şterge urmele acestui dezastru umanitar şi a arunca vina pe o potenţială dictatură clasică clădită pe naivitatea lor. Capitalismul e specialist în a provoca dezastre pentru omul simplu, şi apoi a găsi un bau-bau pe care să se dea vina pentru ele. Acestea bagă frica în supuşi şi îi face mai profitabili, după cum am arătat pe larg în multe din materialele mele, printre care şi cel mai recent documentar al meu „Cea mai mare crimă din istorie” . S-a încercat deja asta cu diversiunea COVID justificarea dezinformatorie a prăbuşirii natalităţii şi înjumătăţirea populaţiei in aceste 3 decenii de coşmar. O dictatură pe care apoi să se dea vina pentru acest dezastru social pe are îl trăim de 33 de ani ar veni ca o mănuşă.
Aşa că fiţi precauţi faţă de "noile" figuri vechi! Personal nu am încredere în acest val de euroscepticism provocat, la comandă. Da, naţionalizarea Petrom a fost un jaf la drumul mare, la fel ca majoritatea privatizărilor şi la fel cum a fost şi defrişarea pădurilor. Numai zăcămintele gazul şi petrolul românesc au depăşit de 10 ori valoarea cu care OMV a cumpărat Petrom. Unii zic că acest raport este chiar de 100 de ori. Dar naţionalizarea OMV în acest moment, când energia are preţuri astronomice, poate duce la sancţiuni din partea forurilor penale internaţionale, care poate băga România într-o criză precum au fost războaiele iugoslave pentru Iugoslavia. Chiar şi răs-cumpărarea Petrom înapoi de statul român în acest moment poate duce la o gaură imensă în bugetul naţional. Aşa ceva se va regăsi în salariile ori reduse ori rămase la acelaşi nivel (adică jos faţă de cele din EU). Prin urmare, dorinţa noastră de a nu mai arăta buletinul la graniţă va fi plătită prin această întârziere. Eu zic că nu merită. Nu, nu, nu. Înainte de naţionalizări şi izolare aşa cum cer aceşti naivi, Europa (de fapt CIA din spatele ei) ar trebui trasă de mânecă pentru refacerea economiei naţionale. În loc de naţionalizarea OMV Petrom, în care să se angajeze apoi beizadele securiştilor cu salarii de 20 000 E spre a o duce din nou în pierderi, mai bine am cere simplu creşterea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale din subsolul ţării. Şi, cel mai important, refacerea economiei naţionale distruse sub pretextul privatizării. Eu am chef să cumpăr lucruri româneşti proaste, dar pe care le pot folosi cât de cât, decât să mă uit lung la lucruri scumpe occidentale, dar pe care nu mi le permit.
Au trecut deja 2 luni de când am terminat cel mai important proiect al meu în 2022, respectiv documentarul „Cea mai mare crimă din istorie” . Dar căutarea adevărului acelor evenimente continuă, în special în ceea ce priveşte eforturile concertate ale sistemului capitalist de a ascunde adevărul asupra ce s-a întâmplat la baza americană de la Pearl Harbor în 7 decembrie 1941. Exact pe tema asta lucrez pe platforma „concept” în cartea pe care o scriu acum, „Manifestul societăţii automatiste” , aşa că mă voi îmbogăţi cu un subcapitol care se referă exact la ascunderea adevărului despre subiectul Pearl Harbor. Cei mai muţi profesori de istorie nu ştiu că avioanele venind dinspre Japonia spre Hawaii (arhipelagul în care e localizat Pearl Harbor) au fost interceptate de radar, dar că alertarea bazei a fost anulată de locotenentul Kermit Tyler, care le-ar fi confundat avioane americane B-17. Voi demonstra cu date concrete într-un viitor articol în „concept” că această poveste este o minciună gogonată.
Cei mai muţi profesori de istorie nu ştiu că un submarin japonez care spiona în zonă a fost scufundat la cu 90 de minute înainte atacul japonez de nava americană Ward. Comandantul său, locotenentul William Woodward Outerbridge, a raportat incidentul superiorilor ierarhici, dar nu se ştie cine (probabil că un altfel de Kermit Tyler) a obstrucţionat alertarea bazei. Cei mai muţi profesori de istorie nu ştiu că a existat un „Pearl Harbor 2”, în Filipine, şi anume baza americană de la Clark Field, atacată de japonezi la 9 ore de la atacul din Hawaii . Dar – a naibii coincidenţă! – prea-trâmbiţatul general Douglas Macarthur le-a ordonat subalternilor să aştepte până când avioanele japoneze au distrus aproape toată baza, neîntâmpinând decât o vagă rezistenţă spre finalul atacului (8 avioane japoneze doborâte din 200).
Cei mai muţi profesori de istorie nu ştiu că în luna mai 1940 flota navală americană a fost mutată la Pearl Harbor de la baza din San Diego, California. În contextul tensiunilor dintre SUA şi Japonia, decizia a primit critici de la comandantul bazei, amiralul James O. Richardson. Ca drept „răsplată” pentru puterea lui de a evita tragedia de la Pearl Harbor, acesta a fost înlocuit din funcţie. Detalii despre aceste 4 mari crăpături ale acestei odioase inginerii sociale pot fi găsite într-un articol din platforma „concept” , subcapitol în cartea pe care am amintit-o mai sus, pe care o public în acel spaţiu.
Încă mai credeţi că atacul de la Pearl Harbor a fost unul surpriză? Probabil că nu. Şi aşa reacţionează majoritatea atunci când află despre aceste „coincidenţe”. Din această cauză aceste informaţii nu se pun la nivel oficial niciodată una lângă cealaltă decât foarte sumar, din care omul simplu să nu înţeleagă nimic. În aproape un an de cercetări pentru acest documentar am văzut cam 100 de documentare pe tema asta , plus câteva zeci de cărţi pe care le-am citit (în afară de ce ştiam dinainte) niciodată nu am găsit aceste 4 „coincidenţe” puse una lângă cealaltă. De cele mai multe ori ele sînt tratate separat. Nu le-am găsit niciodată pe toate 4 împreună în acelaşi material. Doar câte 2 am găsit împreună, şi atunci foarte rar. De exemplu, la minutul 84 din filmul „Pearl Harbor” (2001), când se prezintă foarte pe scurt povestea radarului şi submarinului. Momentul e strategic ales, chiar înainte de atacul propriuzis, cel mai spectaculos din tot filmul, cu efecte speciale şi scene lacrimogene. Acestea sînt special puse acolo ca să împiedice întrebările despre cum e posibil o coincidenţă aşa de mare. Însă, pentru cei ce cunosc subiectul, aşa ceva este o dovadă că sistemul criminal capitalist, n-ar avea nimic de ascuns pe tema asta, deşi o mulţime de alte filme care o abordează nu spun nimic de niciunul dintre aceste indicii.
3 dintre aceste „coincidenţe” se întâmplă în mai puţin de jumătate de zi. În acest moment înţelegem de ce: pentru că sînt prea multe coincidenţe pentru ca naraţiunea oficială să pară credibilă. Dacă sînt fiecare tratate individual, retorica atacului surpriză parcă ar mai avea un oarecare aspect coerent. Însă cine află de toate cele 4 „coincidenţe”, nu mai poate crede că pilonii administraţiei americane (spionajul civil) n-ar fi ştiut de atacul japonez. Este ceea ce îmi cenzurează mie Youtube prin ştergerea oricărui comentariu care conţine tema radarului de la Opana sau submarin japonez scufundat. Am filmat modul dizgraţios în care această platformă şterge automat următorul comentariu pe care am încercat să-l scriu în aceste documentare înşelătoare :
„Credeţi că, după ce un submarin japonez care a fost văzut spionând aproape de Pearl Harbor chiar înainte de atac şi după ce semnalul radar al bazei americane de Oahu care a interceptat avioanele japoneze care veneau, Kermit Tyler a confundat într-adevăr acele avioane cu B-17 americane, fără a cere alte ordine de la nivelurile superioare de comandă? Un copil de 5 ani ar crede asta?”
Ei bine, iată cum Youtube îl şterge:
Din această cauză nu există comentarii şi chiar documentare care pun la îndoială versiunile oficiale, iar Youtube ascunde orice idee alternativă despre acele evenimente. Încă documentarul meu nu a ajuns la numărul de abonaţi ai canalului meu. La fel face şi Facebook. Deci aceste platforme de social-media le cenzurează. Dacă în căsuţa de căutare a Youtube (sau Google, pentru că e aceeaşi companie) pui „Pearl Harbor conspiracy” singura ofertă este puţin probabila variantă ca acest eveniment să fi fost uneltit de prim-ministrul Marii Britanii, Whiston Churchill, care l-ar fi atras şi pe preşedintele SUA, F.D. Roosevelt în această inginerie. O astfel de variantă a fost creată ori de FBI, ori de CIA după 1947 (când a fost înfiinţată). Scopul ei a fost acela de a arunca pe un singur om sau pe 2 vina pentru un proces la care a lucrat o armată întreagă, organizată de FBI. Aşa că documentarul meu e ascuns de Youtube (Google) Facebook sau alte platforme de social media, într-un mod destul de asemănător cu felul în care „Sadismul în politica internaţională” a fost hărţuit . Povestea cu algoritmii probabil că e adevărată pentru temele imparţiale politic. Pentru teme sensibile care arată exact ce este dictatura capitalistă, se foloseşte cenzura, aşa cum au folosit toate celelalte dictaturi. De data asta, văd că acest nou documentar al meu nu a mai fost şters, dar în ritmul acesta e posibil să dispară. Aşa că ar fi bine să-l descărcaţi, pentru că nu se ştie ce ni se pregăteşte în viitor!
După cum am arătat în articolul precedent, site-urile open sourse dedicate unor cărţi în format digital (pdf şi epub) b-ok.org , 3lib.net şi 1lib.education au ajuns şi ele cenzurate ca în dictatura clasică. Din ele m-am documentat pentru aceste două documentare pe care le-am făcut până acum.
Nu m-ar mira să aud în viitor că anumite cărţi din care am citat nu mai există, desfiinţându-le la fel cum se ardeau cărţile în trecut. Până atunci însă voi merge cu dezvăluirile mai departe, pentru că am descărcat ceva materiale din ele înainte să fie cenzurate. Aşa că staţi aproape de platforma „concept” pentru noi dezvăluiri privind această oribilă inginerie socială prin care statul american şi-a sacrificat proprii cetăţeni, pentru interesul unor mafioţi de lux ce se îmbogăţesc din războaie pe spinarea dramei celor mulţi!
Site-urile dedicate unor cărţi în format digital (pdf şi epub) b-ok.org , 3lib.net şi 1lib.education sînt de astăzi inaccesibile, după cum ne informează FBI. Dictatura capitalistă nu are nevoie de oameni culţi şi informaţi ci de nişte dependenţi de divertisment. The real book sunt înlocuite cu face-book şi alte instrumente de maculatură propagandistică.
De-a lungul anilor am urcat şi descărcat texte dizidente sau independente politic pe aceste platforme. De aici m-am documentat pentru cele două documentare pe care le-am făcut până acum, respectiv recentul „Cea mai mare crimă din istorie” şi mai vechiul „Sadismul în politica internaţională” . Cenzura devine din ce în ce mai odioasă.
Nu m-am uitat pe rezultatul recensământului care s-a făcut în această vară pentru că sunt apriori convins să e falsificat, la fel ca voturile şi majoritatea acestor date statistice. Părerea mea este că suntem 14-15 milioane cu toţii, inclusiv cei plecaţi peste graniţă. Argumentul pentru aşa ceva este numărul mare de case părăsite şi sate depărtate de căi feroviare sau rutiere care au ajuns abandonate. În principiu oraşele au rămas la acelaşi număr, însă satele s-au depopulat masiv, exceptând cele din proximitatea oraşelor, unde orăşenii şi-au făcut a doua proprietate. În casele din satele care sunt încă populate numărul locatarilor s-a înjumătăţit.
Un alt argument este apariţia unei campanii (de manipulare, desigur) prin care să se dea o explicaţie pentru scăderea natalităţii în România şi, prin urmare, a populaţiei în perioada post-decembristă. Această explicaţie este… traiul prea bun. Suntem prea bogaţi, prea graşi, şi nu mai ne împerechem. Am fi singura specie de pe pământ care, la trai bun nu se înmulţeşte, ci scade. Există câteva specii cărora domesticirea le-a afectat ciclul reproducerii, cum este cazul raţelor domestice, care nu mai clocesc. Ţăranul a tot pus ouăle de raţă sub gâscă sau cloşcă şi raţele şi-au modificat comportamentul reproductiv. De la producţia industrială de pui de găină, în ultimii 30 de ani nici găinile nu mai clocesc. (Chiar dacă puii de găină de clocitoare sunt foarte ieftini, riscăm să nu mai creştem păsări în gospodării peste câţiva ani, dacă nu mai lăsăm cloştile să clocească) .
Nu. Dimpotrivă; în realitate traiul românilor este mult mai rău decât cel de dinainte de 1989; suntem doar manipulaţi să credem altfel. Hainele, încălţămintea şi maşinile pe care le avem la un nivel mai bun decât atunci nu pot înlocui stresul pe care capitalismul ni l-a injectat în vene. Explozia de cancere, boli cardio-vasculare, diabet şi alte boli terminale este expresia directă a rolului nociv al stresului pentru individ. Pe lângă stres, hrana nesănătoasă este un alt factor al declinului populaţiei. Carnea provenită de la animale minune, ce cresc într-o lună cât la ţară cresc într-un an, cu hormoni de creştere şi câte şi mai câte chimicale, aduc anomalii incredibile. Fetiţele au ciclu de pe la 9 ani. La 30 de ani majoritatea femeilor sunt infertile. Până să ajungă la o anumită stabilitate financiară, deja şi-au pierdut fertilitatea. Am experimentat pe pielea mea timp de 10 ani această dramă a partenerelor infertile de care a trebuit să mă despart… Voi fi nevoit să caut o parteneră cu vârstă de 20 ani din motiv de lăsare de urmaşi, şi mă voi alătura corului de bărbaţi care şi-au făcut partenere de această vârstă. Da, capitalismul sălbatic ne-a întors cu 2-3 secole în urmă, când bărbatul se căsătorea în jurul vârstei de 40 de ani, când făcea suficientă avere încât să-şi întreţină familia. Era un banc pe timpul lui Ceauşescu, care a mers vreo 10 ani şi după 1989; Anunţă NASA izbirea Pământului de un asteroid mare peste 20 de ani. Toţi caută soluţii,oamenii de ştiinţă se pun pe treabă, cu excepţia celor români; justificarea : România e cu 100 de ani în urmă. Iată că a venit capitalismul sălbatic şi ne-a întors cu peste 200 de ani în istorie.
Asemenea unui război ce produce eugenie postnatală, despre care am detaliat în documentarul meu recent „Cea mai mare crimă din istorie” , capitalismul face acelaşi lucru cu românul de rând. Bolile pe care stresul le aduce duc la acest proces de triere a populaţiei. În acest moment nu mai mor de moarte naturală decât călugării şi ciobanii, în principiu cei izolaţi de influenţa nefastă a acestui sistem odios care riscă să ne distrugă ca naţiune. Mascarada cu plandemia de COVID-19 se doreşte a justifica în viitor această scădere a populaţiei şi explozie a bolilor, pe fondul ruinării spitalelor. Da, avem maşini, avem haine şi încălţăminte, dar parcă le-am cumpărat cu vânzarea organelor, deoarece ne-am distrus iremediabil sănătatea, iar singura campanie medicală serioasă din 30 de ani a fost îndemnul „staţi în case!”. Am putea să modificăm un pic sloganul spre a deveni „staţi în cavouri!”.
Ceea ce se întâmplă în România se datorează şi nouă, cetăţenilor simpli, pentru că am acceptat resemnaţi starea de continuă degradare a mediului social. Deşi avem Constituţie şi legi destul de decente, totuşi guvernarea statului şi funcţionarea instituţiilor se face cu cutume medievale, prevederile legale fiind mai mult decorative.
În mediul şcolar există două mari încălcări ale legilor, respectiv articolul 32, aliniatul 4 din Constituţia României, care spune că „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii”, şi articolul 248 aliniatul (1) punctele f) şi g) din Legea 1/2011 (Legea educaţiei naţionale), care precizează faptul că funcţia de profesor necesită „absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat în profilul postului” .
În primul caz această prevedere legală este încălcată de cutuma „fondului clasei”, adică o sumă de bani pe care părinţii trebuie s-o scoată din buzunar pentru a acoperi ceea ce UE ar trebui să facă pentru întreţinerea şi dotărilor corespunzătoare a sălilor de clasă. De asemenea, atât învăţământul teoretic dar mai ales cel practic are nevoie de materiale, precum caiete şi elemente de papetărie, sau echipamente sportive pentru clasele de profil. Toate acestea sunt absolut indispensabile învăţământului, pe care părinţii trebuie să le plătească, şi care încalcă acea prevedere constituţională.
Al doilea caz afectează în special profesorii, prin aşanumitul „serviciu pe şcoală”, unde profesorii sunt programaţi pentru a înlocui la oră o eventuală absenţă/întârziere a unui/unei coleg/e, deşi conform punctelor f) şi g din legea 1/2011, articolul 248, nu au studii conform profilul postului. Se poate întâmpla ca profesorul „de serviciu” să predea aceeaşi materie cu cea a profesorului absent, dar această probabilitate este foarte mică. Pe lângă asta, acesta trebuie să aibă şi rol de gardian, cu rol de supraveghere a elevilor în pauze, activitate nedemnă de statutul de profesor.
În ţările civilizate nu există această cutume. Şcoala/inspectoratul are o listă de profesori suplinitori/pensionari care pot răspunde la chemarea managerului şcolii în cazul unor astfel de absenţe a profesorilor angajaţi.
Am deschis recent două acţiuni în justiţie împotriva Guvernului şi chiar Parlamentului României (care a permis aceste inadvertenţe între legi), după cum arată modelele de mai jos. Din păcate, în România justiţia o face SRI , prin deja celebrele „Protocoale”, iar, ca filieră a CIA, deciziile sunt late de acolo nu de către judecător. Însă dacă părinţii şi profesorii bombardează Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti cu astfel de acţiuni de chemare în judecată, avem şanse ca marionetele din guvern să schimbe ceva. Nu vă costă nimic, decât un drum până în Piaţa Unirii, unde este Judecătoriei Sectorului 1. De asemenea, conform cu articolul 411 aliniatul (1) pct.2) din Codul de procedură civilă, nu trebuie să fiţi prezenţi la proces, deoarece judecata se poate face şi în lipsă. Aşadar nu aveţi nimic de pierdut.
De câştigat puteţi şi putem cu toţii câştiga atât avantajele fiecăruia implicat în mediul şcolar dar şi un precedent pentru a forţa pe aceşti escroci de lux din funcţiile de decizie, împreună cu păpuşarii lor din UE/CIA, să ajusteze funcţionarea conform legii nu dar a şcolii, ci a mai multor instituţii aflate în aceeaşi situaţie precum şcoala. Împreună putem cere funcţionarea statului de drept în România. Aşa că vă las câte o mostră din fiecare cerere de chemare în judecată pentru a le depune la sediul Judecătoriei Sectorului 1. Trimiteţi această postare la cât mai mulţi cunoscuţi pentru a ne cere dreptul de a trăi într-un stat de drept şi nu în Evul Mediu! Prima variantă este în special pentru părinţi:
Domnule preşedinte,
subsemnatul ………. cu domiciliul în …………. , chem în judecată Guvernul României cu sediul în Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod poştal 011791 şi Parlamentul României cu sediul în Strada Izvor 2-4, Bucureşti, cod poştal 050563.
MOTIVELE CERERII SUNT URMĂTOARELE:
În fapt şi în drept, elevii din România trebuie să plătească fondul clasei şi alte materiale necesare studiului, precum echipamente sportive pentru cei ce studiază sportul şi materiale de desen/pictură sau instrumente muzicale sau de altă natură pentru cei ce studiază arta. Acest lucru este în dezacord cu articolul 32, aliniatul 4 din Constituţia României, care spune că „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii”.
Solicit judecarea cauzei, în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin.(1) pct.2) din C. proc. civ.
În conformitate cu art.453 din C. proc. civ., solicit instanţei să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Depun prezenta cerere de recurs, în 2 exemplare, unul pentru instanţă şi celelalte două pentru pârâtă.
subsemnatul ………. cu domiciliul în …………. , chem în judecată Guvernul României cu sediul în Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod poştal 011791 şi Ministerul Educaţiei, Strada Gen. Berthelot 28-30, Sector 1, cod 010168 .
MOTIVELE CERERII SUNT URMĂTOARELE:
În fapt şi în drept, profesorii din România sunt obligaţi să facă muncă de gardian sau să predea cursuri pentru care nu nu sunt calificaţi. Prin aşa-numitul „serviciu pe şcoală” profesorilor li se cere să suplinească necalificat la curs un coleg, în cazul în care acesta lipseşte. Conform „ORDIN nr. 4183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar” articolul. 47:
„În unităţile de învăţământ, cu excepţia nivelului antepreşcolar/preşcolar, se organizează serviciul pe şcoală, pe durata desfăşurării cursurilor. Atribuţiile personalului didactic de predare în timpul efectuării serviciului pe şcoală sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.”
În acest „regulament de organizare şi funcţionare” se precizează aceste obligaţii, printre care şi acea de a ţine locul unui coleg, în cazul în care acesta lipseşte. Acest lucru intră în conflict cu Art. 248.. (1) din Legea 1. (Legea educaţiei naţionale) care precizează:
„(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 247 (…) trebuie îndeplinite următoarele condiţii minime de studii:
f) pentru ocuparea funcţiilor de profesor în învăţământul gimnazial sau profesional, profesor de instruire practică, profesor în palatele şi cluburile elevilor, profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, profesor documentarist - absolvirea cu examen de licenţă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior sau a unui colegiu pedagogic în profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat în profilul postului, cu condiţia finalizării cu certificat a programului de formare psihopedagogică de nivel I ori a îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 238 alin. (12) sau alin. (7);
g) pentru ocuparea funcţiilor de profesor în învăţământul liceal şi terţiar nonuniversitar - absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat în profilul postului, cu condiţia finalizării cu certificat a programului de formare psihopedagogică de nivel I şi de nivel II sau îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 238 alin. (12) sau alin. (7) şi finalizarea cu certificat a programului de formare psihopedagogică de nivel II.
Predarea în locul unui coleg aşa cum prevede această obligaţie a „serviciului pe şcoală”, se face fără a avea studii conform „profilul postului”.
De asemenea, conform acestei obligaţii profesorii din România trebuie să efectueze şi activitate de gardian în afara orelor de curs, să îi supravegheze în pauza dintre cursuri. Acest lucru nu este în acord cu demnitatea funcţiei de profesor, conform cu studiile aferente.
Nu există înscrisuri doveditoare , însă practica „fondului clasei” este una curentă , de notorietate, conform datelor din spaţiul public;
Obiectul cererii este obligaţia de a face;
Nu pot estima valoarea în lei a obiectului cererii şi nu cer despăgubiri pârâtelor prin acesta. Cer atenţionarea fermă a factorilor de decizie din instituţiile chemate în judecată că încalcă legislaţie.
Solicit judecarea cauzei, în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin.(1) pct.2) din C. proc. civ.
În conformitate cu art.453 din C. proc. civ., solicit instanţei să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Depun prezenta cerere de recurs, în 3 exemplare, unul pentru instanţă şi celelalte două pentru pârâte.
A murit regina Angliei, un membru al unei clase ultraprivilegiate, la o vârstă la care omul simplu ajunge rar. Osanalele nu mai prididesc de 2 zile încoace. Nu poţi să mai deschizi o reţea de socializare că-şi sar în faţă ca un pop-up ştirile despre cum umanitatea va dispărea pentru c-a murit regina. E prea mult pentru mine, mi-am oprit orice fel de acces zilele acestea la acest circ dizgraţios. Pe lângă faptul că sistemul social escroco-cratic i-a creat acestei femei şi familiei ei o viaţă de huzur, fără a aduce ceva înapoi societăţii, acum ne este vârâtă pe gât şi moartea ei.
Personal nu-mi plac preşedinţii şi politicienii în general, însă faţă de monarhie am un dezgust congenital. Detest ierarhia puterii, reprezentată esenţialmente de monarhie. Regele este urmaşul marelui jefuitor, care strângea o oaste şi pleca la jefuit comunităţi. Astfel s-a creat societatea clasică şi însăşi civilizaţia. Da, civilizaţia a fost un lucru bun, dar războaiele de cucerire pe care le-a implicat împreună cu colonialismul lor inerent îmi provoacă greaţă. Urmaşul acestor tâlhari de lux este însăşi familia regală. Probabil că la un moment dat umanitatea va putea trece peste aceste răni, aşa cum a putut trece peste rănile vieţii sălbatice; astăzi tratăm cu dragoste animalele cu care strămoşii noştri din neolitic se luptau pe viaţă şi pe moarte pentru resurse; lupii, leii, urşii au devenit simboluri ale umanităţii pierdute mai curând decât duşmani de moarte, aşa cum au fost în acele vremuri. Dar umanitatea n-a trecut de trauma colonialistă şi de marile crime ale războaielor.
Da, suntem majoritatea dintre noi urmaşii mercenarilor ce s-au angajat în armatele conduse de strămoşii monarhilor de astăzi. Dar crimele rămân crime, indiferent de cum le justificăm noi retroactiv. Sunt de acord ca familiile regale să primească o rentă viageră (de la stat), ca urmaşă a istoriei ţării, să li se dea castelele/reşedinţele sau ce-or mai avea, sau să fie ajutate să le întreţină. Sunt de acord să joace rolul de animale de zoo unde publicul să ia contact cu istoria. Dar când aceste animale devin prea lacome, şi au pretenţia că ar fi deasupra celorlalţi conform medievalului „drept divin”, mă ia cu furie. Adică vizitez istoria şi dau mâna cu urmaşii celor care au creat-o atunci în virtutea nostalgiei inerente faţă de trecut, cu relele ei dar şi cu bunele care izvorăsc automat din orice rău; pentru unii şi apoi pentru toţi (pentru că cei care au fost victima răului nu mai sunt acolo să depună mărturie). Respect familia regală aşa cum e în ţările nordice, unde membrii ei exact asta fac. Când moare un membru al familiei e un eveniment mai mult privat, mormântarea la fel, fără angrenarea întregului stat pentru asta. La noi postul tv DIGI 24, a devenit Regi 24, în această perioadă. Brusc războiul şi crimele din Ucraina au dispărut subit, precum despre minciunile spuse de ei în perioada plandemiei. Când aduceai vorba despre ele fanilor acestui post te luau despre insensibil faţă de drama ucrainenilor, de parcă drama celor ucişi prin refuz de tratament şi a celor închişi în case nu mai conta. Brusc nu mai contează nici drama ucrainenilor, c-a murit cel mai important om de pe pământ, mult mai valoros decât ei.
Da, regina/regele/împăratul/papa este o relicvă vie a istoriei, dar nu istoria readusă în prezent. Aşa trebuie să se întâmple cu urmaşii marilor genii din ştiinţă, tehnologie şi artă. Dar nepotul lui Eminescu nu înseamnă că trebuie tratat ca şi Eminescu, ci o variantă mult diminuată. Dar când tu ca sistem social încerci să mă trimiţi în Evul Mediu, pentru că ţăranii medievali sunt mult mai uşor de guvernat cu acest rahat de organizare, numită în mod fantomatic „democraţie”, atunci iau foc. Păi ce democraţie mai poţi tu să te numeşti când toate posturile TV din toate ţările deplâng monarhia, pierderea celei mai alese fiice a poporului (sic!!), savant de renume mondial, geniala între genii şi steaua între stele, regina Elisa-Veta (mi-ai furat chiuveta) a 3-a? Decid eu dacă vreau să trăiesc în Evul Mediu, nu tu. „Regina era foarte umană”, zice un papagal pe la TV. Da’ cum ai vrea să fie? Hristos pe pământ? Sau aşa s-au obişnuit aceste puşlamale de lux să fie văzute de prostime, şi apoi tu asumi că toţi ar trebui să fim la fel. Şi regii şi politicienii trebuie să se comporte ca nişte administratori şi nu ca nişte falşi Mesia. 50 de milioane de Lire Sterline este salariul monarhului în Marea Britanie!!! 50 de milioane. Cam scumpă lecţia de istorie, zic. Păi asta e taxă de protecţie religioasă.
Aşanumitele republici au intrat în acest joc de osanale pentru monarhie, pentru că înşişi politicienii lor au cam acelaşi statut: freacă menta degeaba, dau impresia că muncesc, dar rolul lor este unul de a-şi lua vina pentru politica făcută în altă parte . Acum că omul simplu începe să se prindă de acest aparat dezinformaţional, sistemul vrea să testeze disponibilitatea omului simplu de a accepta monarhia. Dar dacă politicienii mai cârpesc cumva justificarea statutului social privilegiat, printr-un proiect politic, printr-o minciună oarecare, printr-o investiţie chiar şi cu para’ndărături, monarhia (în special cea britanică) are tupeul maxim să ceară totul dar să nu ofere nimic societăţii. Absolut nimic. Rolul monarhului în dinamica politică a Marii Britanii este unul pur decorativ: de mult regele/regina nu mai decide lucruri importante în dinamica politicii britanice. Singura activitate politică a monarhiei britanice e aceea de a semna investiţia premierului. Monarhul nu se poate opune propunerii Parlamentului, aşa că e chemat să semneze investirea „ca primarul”, ca o marionetă, fără nici un fel de rol politic în acest demers. Şi atunci ce conduce regele/regina Marii Britanii? Care sunt calităţile sale pe care omenirea le-a pierdut? Are prestanţă? Are etichetă? A… deci e o actriţă bună. Păi hai să-i dăm şi premiul Oscar post-mortem şi s-o facem şi papeasă! Dacă e un fel de Dumnezeu pe pământ parcă se mai justifică faptul că regele/regina Angliei nu face nimic. Absolut nimic. Se cheamă că a făcut încă lume, care acum lucrează pentru ea. Are sens…
Ce-i drept, şi preşedintele are cam aceeaşi funcţie, spionajul civil băgându-i zilnic pe sub nas agenda ce trebuie urmată. Dar parcă se mai păstrează cât de cât aparenţele, e un program de lucru o campanie electorală, o vizită între cetăţeni, o dezbatere politic[ cu un adversar, etc.. Dar regele/împăratul îşi arogă dreptul de supra-om pe nimic. Absolut nimic. Nu cunoaşte viaţa reală, nu are contact cu cetăţenii şi se întâlneşte ca robotul cu alţii de-ai ca el. Eu un fel de pui de fermă, crescut în turn de fildeş, care n-a văzut niciodată lumina soarelui, dar în variantă umană; în loc de fermă i se face un palat. Are un simplu talent, respectiv joacă rolul viţelului de aur; atrage proştii ca un magnet care o văd ca pe un fel de Dumnezeu pe pământ. Pentru ei regele şi conducătorul reprezintă ideea de bogăţie şi de succes maxim, aşa că admiraţia lor este o tânjire grosolană după acest statut social nemeritat. Şi din vechime se strâng ei proştii pe lângă monarh ca să-i vindece, sau s-o atingă, ca la urs. Dacă ne uităm în video-ul de mai jos cu urlă gloata de gură-cască, ca la un concert al unui superstar, ne dăm seama că imbecilitatea atinge cote maxime; adică ori eşti îndoliat că a murit un om ori de ce ai fi vesel? Sau aşa a fost ordinul pe unitate , sau cum? Britanicii sunt probabil cel mai deştept popor din lume, dar aceste câteva mii de gură cască nu sunt reprezentanţii lor tipici, ci nişte conservator obtuzi iar prin spate nişte spioni civili care sunt meniţi să dea impresia că poporul britanic ar fi în doliu masiv după moartea reginei.
Capitalismul e o fraudă ce funcţionează pe înşelarea naivilor, dar monarhia e frauda absolută; ea nici măcar nu încearcă aşa ceva, dar are tupeul de a fi recunoscută drept întruchiparea demnităţii şi onoarei. E ca şi cum Al Capone ar primi premiul Nobel pentru pace, sau, în termenii dâmboviţeni, cum Elena Ceauşescu semi-analfabeta e transformată în „savant de renume mondial”.
Nu suport paraziţii sociali de lux, ale căror privilegii se regăsesc invers proporţional în drama omului simplu, ce trebuie să-i ţină în spinare. Când văd că un parvenit social primeşte atâtea onoruri pentru că a făcut toată viaţa nimic, absolut nimic, mă gândesc la miile de genii care au trăit şi încă trăiesc în mizerie, pentru ca unii ca ea sau cu o treaptă mai jos să-şi păstreze privilegiile. Şi, mai mult decât la ei, mă gândesc la mine însumi, care am munci pe brânci pentru o viaţă decentă, după care sistemul escrococrat mi-a luat absolut tot şi mi-a spus senin să mai încerc odată. 10 ani furaţi din viaţa mea pentru această clică de escroci de lux. Da – să zic mersi! – dacă trăiam în comunism aia mă ţineau 20 de ani la închisoare…
Britanicii înşişi din ce în ce mai sceptici faţă de instituţiile politice tradiţionale, în special faţă de familia regală. Aceasta înghite sume uriaşe de bani fără a întoarce ceva societăţii, tipic pentru parazitismul social. Popularitatea poveştii prinţesei Diana arată că britanicul de rând nu dă doi bani pe „eticheta” rece şi neempatică a unor familii de îmbuibaţi, ci mai mult pe umanitate. În ritmul actual, în câteva decenii se va termina şi cu monarhia,cel puţin în forma etalată de familia regală britanică. De aceea, cele câteva mii de gură cască strânşi să-l salute pe Şarlie al 3-lea, nu reprezintă nicidecum poporul englez, care înţelege pe deplin statul de ultraprivilegiată social, pe care familia regală îl are. Şi, pe lângă ea, societatea e parazitată de o armată de alţi privilegiaţi, cu rol de scut ideologic. Poporul englez a dovedit că este cel mai deştept popor din istorie. Limba pe care a construit-o s-a schimbat cel mai puţin de-a lungul secolelor şi a pătruns în cele mai diverse locuri de pe planetă, şi asta nu doar datorită colonialismului, ci a forţei sale de penetrare şi a eficienţei. Da, au şi englezii proştii lor, însă majoritatea nu acceptă disonanţa cognitivă asupra-privilegiilor aduse familiei regale, pe fondul mentalităţii echităţii sociale. Britanicii înşişi i-au tăiat capul regelui Şarli the 1-st în 1625, şi ei înşişi au deposedat monarhul de orice fel de putere politică. Iată ce baner a apărut la Manchester, ce deplânge cele 8 milioane de lire ce au fost cheltuite cu acest eveniment!
Iată şi un băiat infltrat (probabil de la MI5) care vrea să asocieze protestele anti-monarhie ale britanicilor cu suportul pentru Rusia! Observaţi că n-are tupeul să se ducă în mijloc, pentru a nu risca să fie luat la şuturi, ci stă la margine, pentru poză!
La TV ni se contracarează această percepţie a societăţii britanice cu aberaţii uriaşe. Ni se spune despre cum a reuşit ea regina să domolească tensiunile din Irlanda de Nord, ascunzând dibaci faptul că în Dublin erau chiar în acel moment proteste împotriva monarhiei. Ni se spune despre cum Marea Britanie a atins un nivel de civilizaţie nemaivăzut în istoria ei, că a avut cea mai lungă domnie ever, etc. etc. Cum, cum? Da’ cum e aia că pe timpul domniei sale imperiul britanic şi-a pierdut coloniile ? Da’, Canada , Jamaica, Australia şi altele se zice că ar face parte din imperiul britanic, dar totuşi sunt ţări independente… Şi, mai mult decât atât, sau ieşit la iveală marile crime ale colonialismului, între care şi genocidul faţă de populaţiile americane băştinaşe, care zic unii antropologi (vezi Russell Thornton) , că ar ajunge 170 de milioane de la 1492 până la 1900. Ni se ascund luptele violente de stradă dintre catolici şi protestanţi din timpul domniei sale, doar pentru că orgoliul regal a vrut să supună Irlanda de Nord.
Cică regina ar fi ţinut familia regală unită: care unită mă mercenarilor ideologici, că divorţul dintre Diana şi Şarla a ţinut ani de zile primele pagini ale ziarelor, plus alte scandaluri! Nu se vorbeşte nimic despre subiectul Diana la TV. Dacă nu ai ştii ce se întâmplă în afara cutiei cu colţuri mai mai că ai începe să devii frustrat pe Dumnezeu că şi-a permis să încheie viaţa celui mai mare monarh din istorie. Auzi tu şi la Dumnezeu, ăsta! Să ne ia nouă regina şi să ne lase fără repere morale!
Dar despre Jack Spintecătorul, celebrul sadic ucigaş, care ucidea femei cu precizie de bisturiu în secolul al 19-lea? Au început să apară voci cum că ar fi fost membru al familiei regale, de vreme ce poliţia nu l-a prins. Am arătat detaliat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” cenzurat de Youtube şi alte platforme despre dinamica psihopatologiei sadismului ucigaş; marile tratate de psihopatologie încă nu acceptă această formă extremă de sadism, limitându-se la cel moderat şi uşor, care nu duce la moarte victimei. Pentru mine regina şi familia regală reprezintă motorul acestei uriaşe probleme ale umanităţii.
În presa oficială văd imbecilităţi despre cum regina a oferit stabilitatea Angliei, dar – staţi aşa! – că de fapt a oferit stabilitate întregii lumi, fiind un monarh de rang înalt. S-a întâlnit şi cu Ceauşescu, da’ nu c-a vrut ea, ci pentru că a pus-o guvernul…, că, deşi ea e conducătorul suprem, totuşi trebuie să se supună şi guvernului, pe al cărui premier e obligată să-l investească în funcţie fără obiecţii, conform „Constituţiei” britanice…, după cum ne spune Sabin Orcan la UM Digi 24, televiziunea gulerelor albe, la minutul 20.30.
craaaack! Anglia nu are Constituţie. Aceeaşi eroare e făcută şi de alt dinozaur de presă cu state pe la neo-secu, la noul (r)O(mânia)TV, care. zicea că regina a fost un "garant constituţional" în Marea Britanie. Deşi duduia se lăuda că are vreo 2j dă ani dă presă (sau tocmai de aia, umplându-şi mintea cu balast cotidian) , nici ea nu ştie că Anglia nu are Constituţie, fapt ce ţine de ABC-ul politologiei. Ăştia au auzit de atâtea ori povestea dâmboviţeană cu preşedintele garant al Constituţiei încât o repetă papagaliceşte şi în contextul regatului britanic.
Cumva e de înţeles. Odată cu internetul şi social media, în presă au rămas agenţii dezinformatorii şi papagalii care n-au nicio meserie, ci aia de băgători de seamă, comentatori de evenimente , în majoritate fabricate de sistemul dezinformaţional internaţional. Oamenii culţi şi valoroşi ori au alte activităţi ori stau departe de presa clasică. Vechii jurnalişti s-au transformat în trompetişti pentru apărarea statutului ultra-privilegiaţilor sociali, inclusiv a monarhiei. Acum că politicienii nu mai stâng 50% din electorat, şi în România se încearcă un alt tip de „stabilitate”, reintroducerea monarhiei, iar audienţele din aceste zile reprezintă un test pentru aşa ceva.
Dar – staţi aşa! – că însuşi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a declarat printre altele că poporul britanic aşteaptă „cu speranţă” regăria fiului reginei (minutul 24.27 din videoul încastrat de mai sus), Şarla al 3-lea iubitor de România. Păi speranţă de ce, milord? N-ai zis că domnia reginei a fost una de prosperitate nemaivăzută în istoria ţării? Speranţa se referă la dorinţa de trecere de la un statut negativ la unul pozitiv. Păi ori a fost bună ori rea?. Sau te pomeneşti că britanicii de fapt or avea speranţă faţă de Şarla (Chaplin the 3-rd). Adică de fapt ei se tem să nu facă cumva din Anglia ce a făcut din propria căsătorie cu Lady Diana… respectiv speră să nu repete figura de a părăsi o fiinţă umană foarte caldă, frumoasă şi senzuală , după cum s-a dovedit în relaţia ei de după căsătoria cu el. Cu toată dragostea lui contrafăcută faţă de români şi România, dacă nu-ţi iese un mariaj cu o femeie precum Diana trebuie că eşti cam cretin. Sau poate că britanicii speră să nu ajungă pe tron beizadeaua care s-a îmbrăcat în ofiţer nazist la o petrecere, precum alde Mathăre de mai jos de Dunăre. Măcar mamaistul nostru avea scuza naţionalistă a unei foste alianţe a României cu Germania nazistă în scopul alipirii Basarabiei la Patria mamă; căci, faţă de violurile ruşilor, nemţii au fost nişte herri. Dar prinţul prostovan şi-a bătut joc prin acea apariţie de memoria unei întregi naţii terifiate de bombardamentele naziste.
Remarc în aceeaşi presă controlată de spioni infiltraţi emoţii contrafăcute despre deplângerea sorţii celui mai longeviv monarh englez. Viaţă bună, liniştită şi plină. Mai bine ne-am plânge nouă înşine, majoritarii, soarta de subprivilegiaţi social decât să o plângem regină îmbuibată şi nesimţită, care face parte din însăşi soarta noastră nenorocită, pentru ca ăi de clasa ei să aibă viaţa de huzur pe care a avut-o. Pasul următor e plângerea în cor faţă de moartea iubitului conducător, precum în Coreea de Nord. Între comunism (dictatură) şi capitalism (democraţie) există doar diferenţă de grad. Dacă facem comparaţie între urletele de ambivalentă veselie a susţinătorilor monarhiei care s-au strâns la palatul Fuckingham , şi bocitorii în masă la funeraliile lui Kim Jong-Il vedem că mai mult plânsul pare râs în primul caz decât în al doilea. Da, majoritatea nord-coreenilor se străduiesc să plângă, dar unii pare că râd de absurdul situaţiei. Ei bine, la britanici absurdul e de 2 ori mai mare, pentru că majoritatea urlă de fericire de-a binelea. S-o fi amestecat spiritul religios oriental, care plânge la naştere şi râde la moarte, ha...! Nu. De fapt, aceşti prostovani sunt aduşi acolo după modelul protestelor sau marilor manifestaţii făcute cu autobuzul la noi, în general de PSD dar şi de alte partide. Ei nu ştiu c-au ajuns la priveghi şi că, de dragul ceremoniei , ar trebui să arate reţinere decât urale. Ei se comportă de parcă ar fi la un miting electoral, de aia urlă de fericire. Dar, ce să le ceri din moment ce cel mai tare pare că râde însuşi noul Şarli King aka „capo di tutti capi” (în engleză „the biggest dickhead of all”), care în sfârşit ajunge şi el rege. Maică nu scoate un „cika laka chiki chea” dâmboviţean sau un refren tipic „Cine e jupânu’/Cine e monarhu’…”, arătâand pe braţ semnele tipice. „Mă că mult mai trăi codoaşca asta de muma” pare că îşi spune iubitorul de infinit atemporal de la noi de la Maramu…
Cam asta e diferenţa dintre dictatură şi democraţie: în dictatură îţi dai seama de absurdul situatei în timp ce în democraţie e în aşa fel împachetat încât nu-l vezi nici dacă e de două ori mai intens. Închisoarea capitalistă este doar ceva mai ornamentată cu baloane şi panseluţe decât cea comunistă.
Am spus în acest articol faptul că iniţierea acestui război din Ucraina are 2 mari interese:
1. abaterea atenţiei de la minciunile panicarde ale plandemiei, care a ajuns să aibă mortalitate sub bolile obişnuite până la urmă, cu toate manipulările transformării diagnosticului secundar în cel primar; pe lângă asta, trebuia cumva contracarată credinţa opiniei publice că o bună măsură din morţii de la ATI a fost artificial făcută, prin pomparea de oxigen în exces , sau altele, prin spionii civili angajaţi în funcţii de decizie , sau manipulatori ai lor;
2. ameninţarea cu extinderea războiului în ţările cu predispoziţie de revoltă anticapitalistă, în condiţiile în care lehamitea faţă de capitalism şi nostalgia faţă de comunism au devenit sentimente larg răspândite, în special în vechiul bloc comunist, inclusiv între cei ce aparţin subţirei membrane de privilegiaţi, ce se chinuie să arate a clasă mijlocie.
Recent am văzut şi alte interese, destul de bine acoperite de mascarada acestui război. Băiatul Zuckerboy a declarat recent că FBI i-ar fi făcut o vizită ca să-i convingă să nu promoveze pe platforma WCbook nişte ştiri negative despre fiul lui Biden , care ar fi făcut nişte afaceri necurate prin Ucraina. Explicaţia FBI a fost că această ştire ar fi fost promovată de Rusia, care s-ar fi amestecat în alegerile din SUA, l-ar fi adus pe Trump preşedinte, dar, prin eroismul lor debordant, iată că acum cenzura F..c..book ar fi împiedicat repetarea acestei implicări. O astfel de declaraţie este menită să devină un baraj pentru naivii din faţa televizoarelor, care riscă să cadă pradă „teoriilor conspiraţiei” despre cum CIA a dat jos guverne alese democratic prin America Latină, sprijinind dictatori precum Pinochet în Chile.
Unul ca mine şi mulţi alţii am ajuns la date care atestă implicarea CIA în tulburări sociale cu catastrofe umanitare mult mai odioase precum războaiele iugoslave, instigate prin agenţii lor infiltraţi precum Jovica Stanisic, mâna dreaptă a preşedintelui Slobodan Milosevic . Stanisic a fost condamnat de Tribunalul Penal Internaţional pentru Yugoslavia, şi salvat în gura mare de CIA, care a declarat că e omul lor. După ce am relatat despre acest caz în documentarul meu „Sadismul în Politica Internaţională” , la 30 de ani de la sângeroasele evenimente, procesele celor scăpaţi de CIA au fost reluate, atât pentru războaiele iugoslave cât şi pentru genocidul din Ruanda, pregătindu-se astfel o cârpire mai credibilă a acestor evenimente. Implicit, instigarea la război civil încercată în 1989 în România, este tot opera CIA; dezinformările recente prin publicarea aşanumitului „rechizitoriu al revoluţiei” care trimit la KGB sunt vorbe goale * .
Scoaterea FBI în faţă, e menită în primul rând să abată atenţia mulţimii de la aceste mizerii făcute în aproape 80 de ani de CIA. Aceste date sunt publice şi dacă cineva le caută atât în bibliotecile clasice cât şi în mult prea controlatul Goolagle, le găseşte. Aşa că mascarea CIA prin FBI e o mişcare dezinformatoare foarte dibace, menită să spele din imaginea păcatelor celei dintâi. Spre deosebire de CIA, care nu are o activitate clar profitabilă pentru omul simplu, FBI e văzut ca regulator al mafiei. Implicarea CIA în politica altor state nu e bine văzută de americanul de rând. Dimpotrivă, FBI vizează găinării ale unor gangsteri locali sau chiar internaţionali ce operează pe teritoriul SUA. Populaţia acceptă activitatea FBI, ca fiind crema poliţiei, în virtutea controlului asupra criminalităţii de lux. Această dezinformare afirmată de Ţukerboy e menită să forţeze legătura între interesele americanului simplu şi activităţile diversioniste ale acestor instituţii hidoase, cu CIA în frunte. Aşadar, ideea „conspiraţionistă” cum că CIA e implicată în marile catastrofe umanitare ale ultimelor 8 decenii, inclusiv în recentul război din Ucraina, poate fi astfel justificată prin acest „ba pe-a mă-tii” de lux, prin care aceste mizerii CIA sunt justificate de contracararea presupuselor acţiuni similare ale Rusiei.
Această temă de acoperire a CIA atestă o îngrijorare a dezinformatorilor internaţionali faţă de perceperea acestui război în rândul opiniei publice. Odată cu triplarea preţului barilului de petrol şi valurilor de scumpiri în toată Europa, omul simplu începe să-şi pună întrebări despre onestitatea sancţiunilor asupra Rusiei şi oportunitatea susţinerii Ucrainei în acest conflict. Da, când eşti neutru, poţi vedea că acest război e injust şi poţi protesta împotriva lui. Dar dacă acest protest ajunge să te coste, absorbit de mecanismele dezinformatorii ale sistemului capitalist, atunci parcă mai curând ai fi neutru. Europeni nu-s dispuşi să accepte să plătească din buzunarul propriu, prin preţuri mărite şi inflaţie, acest război. Aşa că treptat încep să ciulească urechile şi către varianta opusă. Ir cea mai la îndemână variantă e că, asemenea diversiunii planedmiei, şi acest război este un inside job, care duce mai curând la îmbogăţirea Rusiei (vezi continua apreciere a rublei de la începutul războiului) decât la sugrumarea economică a ei. Desigur, odată cu această schimbare de macaz a opiniei publice, CIA trebuie să fie cât mai bine mascată, pentru viitoarele diversiuni. Aducerea FBI în faţă este una dintre aceste strategii de dezinformare.
Pe lângă mascarea CIA, Ţukerboy încearcă prin această declaraţie să scuze grosolanele măsuri de cenzură practicate în special în timpul plandemiei, dar şi pentru tema războiului . Personal găsesc în lista de prieteni o mulţime de oameni cu opinie dizidentă, dar pe care Facebook i-a ascuns strategic, bombardându-mi zidul cu mesaje panicarede, venite de la undeva pe la 10 % din ei. Arătând acum înspre Rusia şi fantomatica ei putere de a influenţa alegerile din SUA, Ţuckă’lDraq justifică cenzura prin protecţia Americii: „da mă, gâzelor mici şi proaste, v-am cenzurat, da’-i spre binele vostru, că dacă nu o făceam ieşea iar Trump preşedinte…”.
Dar nu trebuie uitat în vedere celalalt mare trust , Goog(onat)le , o variantă la fel de mincinoasă a WC-book, care a cenzurat masiv în această perioadă plină de minciuni atât prin varianta blogger cât şi Youtube . Şi totuşi braţul lung al cenzurii marca Google vizează evenimente din trecut, ale căror scurgeri de informaţii au devenit periculoase pentru statutul capitalismului.
Google a folosit perfect acest război pentru a cenzura discret dimensiunea uriaşei catastrofe al celui de-al 2-lea război mondial, faţă de care lumea începe să-i înţeleagă în masă cauzalitatea în uriaşa diversiune a crizei din 1929, care a alimentat antisemitismul dar şi lehamitea faţă de capitalism.
Sintagma „cea mai mare catastrofă umanitară de după cel de-al doilea război mondial” a devenit o oportunitate dezinformaţională ca rezultatele căutării după „World War 2 humanitarian catastrophe” să aibă în cvasitotalitate informaţii despre războiul din Ucraina, Yemen, Siria şi altele.
Dacă ne uităm la modul în care Google redă informaţii despre cel de-al 2-lea război mondial pe toate categoriile , vedem că în prima pagină , din 9 rezultate, doar 4 sunt despre cerinţa din căsuţa de căutare, restul de 5 fiind despre Ucraina
Pe modul „imagini” nu există absolut nicio informaţie despre acest subiect
Da, războiul din Ucraina are victimele sale, dar nu se poate compara cu ce s-a întâmplat în războaiele din Coreea, cu 5 milioane de victime sau Vietnam, cu 2 milioane. Acestea au fost războaie iniţiate de SUA, din nimic, cu diversiuni tipice, pentru a schimba capitalismul rudimentar al comunismului din aceste regiuni cu capitalismul sălbatic. Pe lângă acestea, să nu uităm de catastrofa umanitara din Ruanda (800 000 de victime) , Siria (300 000 de victime) sau chiar Iugoslavia (140 000 de victime) . În Ucraina nu s-a ajuns acolo . Nu e război în întreaga ţară aşa că populaţia civilă a putut să plece din zonele de conflict. Exagerarea numărului victimelor are exact acest rol de a şterge din conştiinţa umanităţii aceste catastrofe umanitare care duc toate către CIA. Deocamdată războiul din Ucraina nu are date oficiale către aşa ceva. El pare cel mai credibil conform cu intenţiile declarate ale agresorilor, în raport cu toate marile războaie ale ultimului secol. Însă şi el are scăpările sale. Personal am scris un articol despre încrengăturile oligarhilor ruşi în economia şi societatea occidentală , aşa că nici acesta nu este o diversiune perfectă. Însă ea este mult mai credibilă decât marile catastrofe umanitare ale ultimului secol. Faptul că Putin ar fi înnebunit, sau i s-au trezit ambiţii de ţar combinat cu dictator comunist spre a deveni cea mai puternică imagine a liderilor ruşi şi a crea vechiul URSS, pare o idee destul de coerentă.
Desigur, cine mai ţine minte despre cum Rusia se străduia să pară cât mai democratică, şi cum Putin a devenit prim-ministru, pentru a arăta a democraţie autentică, cu preşedinte ales de maxim 2 mandate, îşi pune şi aici semne de întrebare. Adică de ce s-a mai chinuit să dea impresia de democrat, dacă el avea ambiţii revizioniste şi de creare a URSS? Lumea uită că tensiunile dintre SUA şi Rusia au survenit abia de câţiva ani, şi că până atunci relaţiile au fost bune, cu încrengături de afaceri precum în articolul linkat mai sus. Rusia a fost şi încă este o ţară capitalistă, cu sciziuni radicale între oligarhii ei putred de bogaţi şi săracii inerenţi ai capitalismului. Dar, na, ţinând cont că oricum Rusia a avut faimă de ţară invadatoare, dacă acum joacă rolul de cloacă colectoare pentru toate crimele ultimilor 150 de ani, poate fi semnul promisiunii unei alte revoluţii umaniste, cu drepturi în plus acordate cetăţeanului, în aşa fel încât să uite de aceste orori nemaivăzute în istoria civilizaţiei. Însă, cel mai probabil, aceste manevre dezinformaţionale fac parte din aceeaşi peşteră construită în jurul sclavuşui modern pentru a-l convinge să accepte să se supună cât mai mult.
* Faptul că la jumătate de an din decembrie 1989, protestul din Piaţa Universităţii a fost totuşi brutal reprimat, deşi „revoluţia” se presupune că ar fi reuşit, iar România ar fi ieşit de sub „tutela Moscovei”, arată că nu de la KGB au fost orchestrate acele evenimente. KGB-ul şi GRU, au fost nişte intermediari. Adică, dacă Rusia şi KGB-ul său aveau atâta putere în România încât să poată să manipuleze minerii spre a produce reprimarea din iunie 1990, de ce n-au făcut-o şi în 1989 faţă de Ceauşescu, ce, simţindu-şi sfârşitul, îl linguşea pe Gorbaciov mai mult decât Iliescu? De ce l-ai omorî pe Ceauşescu, ce era clar mult mai aproape de „interesele Moscovei”, spre a-l înlocui cu Iliescu, ce s-a adaptat la „economia de piaţă” şi a Occidentului? Sau,cum se face că, revenind apoi într-o altă mineriadă în Bucureşti, minerii au fost de data asta împrăştiaţi cu câteva focuri de armă? Am uitat cumva că Perestroika lui Gorbi, era un proiect de transformare în capitalism a URSS?
Nu, KGB-iştii fideli comunismului au fost foarte puţini în 1989, iar asta s-a văzut la puciul din 1992, când conservatorii au fost net surclasaţi, iar KGB a fost efectiv desfiinţată. Rând pe rând au agenţii KGB au bătut palma cu CIA, precum spionul Haiducu de la noi cu DGSE în Franţa, trimis să-i omoare pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma. Cei care acceptă aşa ceva au o bună părere despre capitalism, care le orbeşte percepţia. Însă vechii KGB-işti erau nişte grobieni numiţi de factorul politic, faţă de gulerele albe ale CIA, care au tradiţie încă din secolul al 19-lea (vezi bomba plantată de la Hay-Market affair, Chicago ,1886) . În nici un caz ei şi chiar urmaşii lor din actualul FSB nu pot imagina o propagandă atât de eficientă precum cea a lui Putin de convingere a ruşilor de rând să accepte acest război inutil. Nu. KGB-ul nu avea instrumentele de dezinformare precum omologii lor din CIA. Nici diversiunea aceasta şi nici cele din decembrie 1989 sau iunie 1990 nu au fost imaginate de KGB-işti înşişi, ci de şefii lor din CIA, faţă de care toate agenţiile de spionaj, inclusiv cele din Iran sau Coreea de Nord sunt subordonate.
Deşi inginerii sociali vor să ne înecăm în lacrimi pentru o catastrofă umanitară uneltită de ei fin culise , iată-mă pentru câteva zile în Grecia! În ultimele două luni am intensificat munca la documentarul "The biggest crime în history", care deja a intrat intr-a 7-a luna de lucru. Dar dintr-o dată mi s-a ivit oportunitatea acestui sejur, şi plecat am fost. Principalul obiectiv : acropola ateniană, care pentru mine înseamnă apogeul arhitecturii antice. Piramidele egiptene şi edificiile romane de după civilizaţia grecească sunt şi ele importante, însă eu pun pe primul loc ansamblul format din Partenon, Erechetion, Propilee şi altele de pe acropole. Piramidele sunt intr-adevăr impresionante, dar ele înseamnă cantitate, respectiv cuburi de 2 tone fiecare, multiplicate şi suprapuse , ce constituie corpul propiuzis al lor..
Piramidele sunt mai mult pline decât goale, spre deosebire de templele grecilor dar chiar şi cele Egiptene însele. Acestea s-au păstrat mai bine decât cele de pe acropole, în special datorită rocilor mai dure folosite în tara Nilului, spre deosebire de marmura din care au fost făcute celelalte, o roca relativ moale. Modul în care vântul cu particulele purtate a erodat marmura templelor de pe acropole este vizibil. Unele fragmente arată de parca au fost supuse unui picamăr. Miracolul grecesc desfăşurat pe parcursul unui secol, şi apoi prelungit în civilizaţia elenistica încă unul , în secolul 4 ien, n-a avut timp sa îşi dea seama ca aceste minuni arhitecturale nu vor face parte furiei lui Aeol, zeul vântului.
Romanii au inventat cimentul, şi construcţiile lor au fost mai durabile. Însă grecii au creat formele înainte, pe care romanii doar le-au preluat şi, după ei, întreaga civilizaţie umana. Nimic nu s-a mai creat nou în materie de arhitectura clasică. Iar în materie de arhitectura în general, singurele noutăţi au fost ogivele gotice şi stilizarea moderna a formelor. Dar astea au durat aproape 2 milenii. Grecii au ajuns la acele forme intr-un singur secol, minunatul secol 5 ien, atunci când arta şi arhitectura nu erau 2 lucruri separate. Da, clădirile romane sunt active şi astăzi, da, ei au creat urbanismul şi comodităţile locuinţei de astăzi. Dar ei se raportează la greci precum pictorii baroci la Leonardo şi Rafael. Grecii au găsit scânteia genială a acestor forme, romanii au găsit soluţii pentru a le prezerva în timp şi la a le aplica la nevoile utilitare.
Desigur, era greu pentru romani sa mai inoveze ceva după greci, stilul gotic apărând peste mai bine de un mileniu şi jumătate. Ei au fost nişte inovatori tehnologici, lipsindu-le frumuseţea grecilor. Dar iată ca urmele grecilor zac în ruine în spaţiul Eladei, iar cele romanilor sînt încă active în toata Europa Mediteraneana şi părţi din Asia sau Africa. Pentru un necunoscător în artă sau un om cu mentalitate utiltaristă, romanii sunt apogeul antichităţii. Fiind un sistem eminamente militar, şi eu fiind un pacifist convins, n-am sa cred niciodată asta. Dar realitatea e ca nucleul arhitecturii antice zace în ruine pe o stâncă ceva mai mare în Atena zilelor noastre, iar vestigiile romane sunt încă proaspete şi extinse mai mult vederii. Asta mi-a smuls câteva lacrimi, gândindu-mă la Van Gogh şi alţi artişti şi savanţi din toate domeniile care au inovat pe drumul lor, însă pe care publicul i-a descoperit târziu. "Cina cea de taina" a lui Leonardo s-a degradat pana la 90%, datorita experimentelor pe care el le-a tot încercat. Din punctul acesta de vedere, aceasta lucrare e ratată. Dar cu Gioconda s-a întâmplat sa-i iasă, şi astfel a revoluţionat tehnica picturii. În acelaşi fel s-a întâmplat şi cu arhitectura secolului 5 î.e.n,, care a revoluţionat templul egiptean şi sclipirea cretană.
Am pierdut câteva lacrimi şi când am văzut ca la baza acropolei încă era funcţionala o cale ferată, provocatoare de vibraţii pentru fragilul ansamblu arhitectural de sus, un cuţit înfipt şi mai adânc în inima secolului 5 î.e.n., cu fiecare micron de crăpături provocate de trecerea trenurilor.
Acest secol 5 nu e nici pe departe idealul meu de societate, deşi acolo s-a experimentat pentru prima dată în istorie democraţia directa, pe care o tânjesc astăzi. Însă, fără un popor cultivat, democraţia poate crea monştri. O mulţime de măsuri politice aberante s-au luat de către majoritatea ateniana, sub influenta unor oratori parşivi, asemenea instituţiilor contemporane de dezinformare. Cea mai mare dintre ele este probabil condamnarea la moarte a lui Socrate, sau lipsa de reacţie a majorităţii la condamnarea unui om cu adevărat fără niciun păcat, decât acela de a le atrage atenţia ca se înşeală.
Am mai suspinat , gândindu-mă la străbunicul meu, care a emigrat în România la începutul secolului 20 din Grecia. Dar cred că următorul video pe care l-am făcut direct la faţa locului e explicit în acest sens.
Dar am avut şi deziluzii. Cea mai mare dintre ele este probabil minciuna prin omisiune, răspândita prin documentare şi cărţi, cum ca turcii ar fi depozitat muniţie pe acropole şi apoi, grecii şi-ar fi aruncat singuri în aer Partenonul, pentru a avea mai puţine pierderi. Am primit informaţia asta ca elev sau student de la profesorii de "Istoria artei" pe care i-am avut, sau am citit-o prin cărţi. Apoi eu însumi le-am spus povestea asta copiilor, când am predat disciplina , după ce am ajuns profesor.
Şi acum, când am ajuns la faţa locului, n-am văzut vreo urmă de explozie veche de un secol în partea respectivă, gândindu-mă la celebrul război greco-turc din 1919-1922. Se vedeau urme de fum, am suspinat când le-am văzut pe faţada principală a Erecteionului, dar acestea păreau a fi mai vechi de 100 de ani. Chiar şi războaiele din secolul 19 ar fi lăsat urme mai clare dacă povestea cu explozia era perfect adevărată.
Dar informaţiile recente arată că această poveste cu Partenonul care ar fi rămas intact până secolul trecut, e cam falsă. Sigur e falsă măcar în privinţa celor care au fost în conflict armat cu turcii atunci când cella Partenonului a fost raportată că ar fi căzut. Nu cu grecii se luptau atunci turcii, ci cu veneţienii. Iar momentul exploziei nu a fost în secolul 20 sau 19, în timpul conflictelor armate greco -turce , ci tocmai în 1687. Ei bine, aşa mai are sens. Urmele acelea de fum pe care le-am văzut ascunse de ochiul necruţător al soarelui atenian chiar arătau de aproape 5 secole. Din cauza asta nu am văzut urme cât de cât vizibile de explozie, atunci când am văzut edificiul pe viu. Dar în aproape jumătate de mileniu de atunci, aceste urme s-au şters în bătaia soarelui şi a vântului.
Desigur, cineva care ştie ceva istorie, dar nu e profesionist în domeniu, poate uita acest amănunt, ştiind că grecii s-au luptat cu turcii. Personal nu aş fi uitat niciodată asta, ţinând cont că veneţienii au ajutat turcii la căderea Constantinopolului. Cinci cum au fost, nu e de mirare că au mai înfipt un ţăruş în inima antichităţii, de data asta în Partenon. Faptul că veneţienii au jucat acest joc viclean, fie el şi la o distanţă de 2 secole, e tipic pentru societatea lor.
Şi totuşi, în ciuda cinismului lor proverbial, veneţienii nu pot fi blamaţi nici ei pentru ruinarea Partenonului, ci înşişi atenienii secolului 5 ien, care au sacrificat duritatea perenă a granitului egiptean pentru frumuseţea plastică a marmurei. Grecii nu puteau face temple atât de elegante din granit, ci dintr-o rocă mai moale. Rezultatul a fost fragilitatea lor în timp. Niciun templu grecesc nu s-a păstrat intact. Coloanele laterale le-au prelungit durata , dar majoritatea antablamentelor lor au picat parţial sau total, iar Partenerul nu putea ieşi din această regulă. Minciuna cu perenitatea templului e menită să le arate perfecţiunea , însă trebuie să le acceptăm limitările. Oricum, perfecţiunea în artă, şi chiar în arhitectură este o convenţie, care oricum nu vizează durata în timp.
Ceva adevăr exista în aceasta poveste cu explozia din Partenon, însă ea e departe de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu acest templu. în secolul 6 a devenit biserica creştină. În 1460, Partenonul a fost transformat în moschee după cum îl vedem în imaginea de mai jos, în care recunoaştem minaretul.
Iar aici îl vedem din alt unghi, dar fără acoperişul iniţial, între fronton şi arhitrave, ci cu altul , dublu.
Asta înseamnă că antablamentul Partenonului era deja picat când turcii l-au transformat în moschee. Există o altă imagine cu Partenonul ruinat în care se vede o biserică în interiorul ruinelor Partenonului. Unii zic că asta ar fi însăşi moscheea, însă nu vedem minaretul.
În următoarea imagine la fel nu există minaret.
Ei bine, vin cu ipoteza că această construcţie este exact biserica din secolul 6, deşi stilul de lucru din imagine este net unul post-renascentist, aşadar la peste un mileniu distanţă faţă de momentul în care a fost transformat în biserică. Şi ipoteza aceasta continuă şi către aceea că cella Partenonului căzuse încă de atunci. Se vede în ea faptul că acesta era deja distrus. Mai mult decât atât, această ipoteză e menită să corecteze ceea ce ar putea fi o eroare în istoria artei, şi anume că creştinii timpurii ai imperiului bizantin ar fi distrus templele clasice pentru a-şi construi propriile lăcaşuri de cult, după modelul Colosseumului de la Roma. Din acesta s-a cărat într-adevăr piatră pentru construcţii diverse în evul mediu, fiind o construcţie inutilă momentului. De ce să distrugă creştinii templele clasice, din moment ce îşi puteau face exact acolo propriile lăcaşe? De fapt bazilica, devenită în perioada creştină construcţie de bază, a fost creată de romani. Creştinii au transformat-o simplu în biserică. La fel se putea face şi cu Partenonul, dacă ar fi fost găsit întreg.
Da, pot crede că părţi din ei au fost folosite pentru construirea bisericii (sau moscheii, dacă eu mă înşel cu ipoteza mea) pe care o vedem în imaginile de mai sus. Dar asta nu înseamnă că primii creştini sau turcii sau veneţienii l-ar fi distrus, ci natura însăşi, după cum am explicat mai sus. După ce au venit turcii probabil că au reconstruit Partenonul cu ciment, astfel că a ajuns după cum îl vedem în prima imagine de mai sus. Poate că imaginea asta e un pic romanţată, însă dacă au construit un minaret, e foarte probabil că au restaurat şi Partenonul sau l-au amenajat cumva. Dar, deşi aveau materiale şi instrumente mai bune, totuşi până la urmă Partenonul şi-a continuat deteriorarea şi în cele din urmă a fost transformat în depozit, turcii gândindu-se că mai bine încep de la 0 o altă construcţie decât să continue la nesfârşit să-l renoveze. Prin urmare războiul şi căderea cellei din 1687 a fost doar vârful aisbergului, deoarece deteriorarea e foarte probabil să fi fost mult mai timpurie.
Aşa că nu veneţienii au fost de vină pentru asta, ci cutremurele şi însuşi vântul care a măcinat marmura în timp. Partea de sus a imaginii de mai jos arată modul în care arăta Partenonul la începuturile sale, ăi partea de jos arată ce a ajuns astăzi.
Nu e nevoie să minţim pentru a justifica miracolul grec. Partenonul nu trebuie să se compare cu piramidele egiptene, după cum o femeie frumoasă nu trebuie să se compare cu un elefant. Frumuseţea feminină ţine mai puţin decât robusteţea uni elefant, dar genele ei vor merge mai departe la fiicele , nepoatele şi stră,-strănepoatetele ei. Partenonul a căzut însă el subzistă în orice fel de construcţie clasică, la fel ca şi genele babei ramolite care a fost cândva o divă. De asta am plâns pe acropole.
