La mulţi ani 2023 ! Să avem un an bun!
Îmi pare rău că n-am apucat să povestesc pe acest blog despre lucrurile frumoase pe care le trăiesc zi de zi. Ele sunt majoritare în viaţa mea în raport cu cele urîte, pe care se vede din aceste postări că le cunosc în detaliu. Nu prea apuc să le postez pentru că le trăiesc şi nu mai am timp de scris. De aceea în ultimii ani am postat în special subiecte dramatice şi tragice. 2022 a fost culmea. În acest an mi s-a accentuat lehamitea mea faţă de dictatura capitalistă, m-a îngrijorat ca niciodată modul în care spionajul civil aplică teroarea ascunsă asupra umanităţii.
Documentarul „Cea mai mare crimă din istorie” plus cercetările sociologico-istorice ulterioare mi-au furat cea mai mare parte a lui 2022 şi voi continua şi în viitor desluşirea iţelor dezinformării privind cel de-al doilea război mondial. Dar, pe lîngă ele, îmi propun pe 2023 să postez şi lucruri care fac viaţa frumoasă. Per total sunt şi sîntem pe plus în marea majoritate dintre noi. Aşa că, dincolo de aceste mizerii, vă doresc să vă trăiţi ca şi cum nu le-aţi şti! La fel fac şi eu. Adevărul e că nu putem fi fericiţi ştiind că trăim în astfel de lume. Dar, putem să ne izolăm (eventual autist) într-un colţ de lume şi să ne trăim viaţa, chiar dacă acest colţ e o închisoare. Dar realitatea e că închisoarea fiecăruia poate duce totuşi la o viaţă bună. Aşa că folosiţi aceste informaţii pe care le postez aici doar pentru cînd sînteţi tentaţi să semnaţi un contract păgubos sau o înţelegere inoportună! În rest, viaţa trebuie să meargă înainte.
Aşa că, pentru a începe pozitiv în 2023, pun nişte poze cu mine în Franţa, unde petrec anul nou. Iată-mă aici lîngă copia identică a flăcării Statuii Libertăţii din New York!
Ca să glumim cinic, a dispărut libertatea ne-a rămas flacăra … Probabil că însăşi zeiţa a aruncat-o înapoi , aşa cum am anticipat premonitoriu eu cu cîţiva ani în urmă aici:
Aici la turnul Eiffel, un fel de micul Obor, după dughene şi mirosuri de mâncare fast(uasă) food …
Şi aici la faleza Etretat, cu Marea Mânecii la reflux.
Unde a fost şi Gustave Courbet
Sau Claude Monet, care a pictat zona în zeci de tablouri, după cum se vede aici, cu marea surprinsă tot la reflux:
sau aici
Între timp istoria a oferit o mare cicatrice locului , după cum se vede în această poză cu mine în faţa unui buncăr german, vestigiu al sîngeroasei bătălii a debarcării aliaţilor din Normandia, în cel de-al doilea război mondial.
Şi iar ne întoarcem la recentul meu documentar, „Cea mai mare crimă din istorie”.
