Novak Djokovic câştiga Australian Open şi îşi ia înapoi poziţia de numărul 1 mondial furată în 2022

January 30, 20230 comentarii



Am fost şi voi rămâne un fan Rafa Nadal la tenis, în special pentru că a reuşit să întrerupă supremaţia lui Federer, care în anii 2000 juca sec; serviciu puternic şi venit la fileu cu unghi deschis la returul slab al adversarului. Zeci şi sute de meciuri a câştigat elveţianul astfel. În anii ăia nu ştiam cât de greu se serveşte cum făcea Federer, deşi totul părea floare la ureche. Între timp am văzut că elveţianul mai avea şi câte un rever în lung de linie bun, şi ceva gamă de scurte şi altele. Dar seria de serviciu şi winner care ducea la game-uri câştigate la 0 mă plictisea. Nadal a venit şi a salvat punctele câştigătoare date de Federer de la fileu , mai întâi la Rolland Garros iar apoi la alte turnee.

Djokovic iniţial mi s-a părut un Federer mai rapid aşa că nu l-am privit cu ochi buni. După ce am mai schimbat şi eu câteva mii de mingi pe terenul de tenis mi-am dat seama de cât de uriaşi sînt aceşti 3 titani ai tenisului , deşi Djokovic era cam ultimul venit în grupul ăsta. De anul trecut pe vremea asta însă pe Nole îl iubesc mai mult decât pe Nadal pentru curajul său de a pune libertatea de a alegere deasupra unei false recunoaşteri a titlului de cel mai mare tenisman din istorie. Presa mincinoasă însă spune despre el că şi-ar falsificat testele ca să fenteze regulile draconice din Australia la începutul lui 2022 ca să ajungă pe şest la Australian Open. Minciună. Omul şi-a asumat faptul că nu va fi chemat să participe la unele turnee pentru că nu doreşte să se vaccineze şi nu şi-a pus mari speranţe. CIA, prin filiala locală australiană însă a încercat să-i forţeze mâna şi să-l constrângă să se vaccineze prin arestarea lui efectivă într-un centru de azilanţi, după cum a încercat cu noi toţi, prin discriminări de tot felul. Am descris această oribilă tentativă de a forţa libertatea de alegere într-un articol publicat acum un an .



Deşi avea 2000 de puncte în faţa locului 2, prin refuzul de a-l accepta doar cu teste (precum US Open, sau (cu dedicaţie) prin nepunctarea deliberată a turneelor unde era favorit (precum Wimbledon) a ajuns la un moment dat pe locul 6. Cam asta a fost în general mascarada în acei 2 ani. Ca un erou, într-un interviu Djokovic a declarat că e dispus să renunţe la orice titlu în favoarea simplei libertăţi de a accepta sau nu un tratament medical, o libertate comună într-o societate pretins democratică.

Între timp au izbucnit proteste uriaşe la Paris, Berlin, Bruxelles şi, mai ales cel al camionagiilor din Otawa , iar mascarada a fost discret oprită din pix, la fel cum a şi început.



Ei bine, duminică Djokovic a câştigat en fanfare cel de-al 10-lea titlu la Melbourne, al 22-lea turneu de mare şlem, învingându-l pe Tsitsipas fără să forţeze cu 3-0. Cu ocazia asta, omul a revenit pe locul 1 mondial, titlu furat cu nesimţire de jigodiile de la CIA, câinii dinastiei Rockefeller, care au împânzit lumea din 1947. Poate cea mai mare revanşă împotriva acestor criminali în masă este faptul că antrenorul său este croatul Goran Ivanisevic, şi el fost mare jucător de tenis, care arată exact care este relaţia dintre cele două naţiuni, după instigarea cu drone şi alte mijloace pe care CIA a făcut-o în anii 90, după cum am arătat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” , la minutul 66.39 .



Nole câştiga Australian Open şi anul trecut şi , dacă e sănătos, îl va câştiga şi anul viitor pentru că, pe hard, e de departe cel mai bun jucător din circuit. Pe zgură Nadal şi mai nou conaţionalul său Alcarez îi mai pot ţine piept, însă pe hard şi iarbă nu are rival în acest moment. Novak Djokovic e în acest moment cel mai mare jucător din istorie. El reprezintă în tenis ceea ce este Didier Raoult în microbiologie, probabil cel mai mare disident al acestei mascarade. Aceşti doi campioni au ţinut de unii singuri piept armatelor de dezinformatori şi diversionişti mânuiţi de CIA. La coşul istoriei cu aceste jeguri!

Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved