Noua promisiune naţională este moartea lui Ion Iliescu. A murit Iliescu, se termină o eră, România intră în sfârşit pe făgaşul prosperităţii. Când ai 20 de ani aşa ceva este un „adevăr” pe care îl simţi în sânge. Ai nevoie să crezi că îţi vei schimba viaţa de copil supus în cea de adult care le comandă el celorlalţi. Ai nevoie de iluzia unui nou început. Cumva, această naivitate rămâne în noi toată viaţa, doar că oarecum cu altă formă. Tema fundamentală a religiilor este viaţa de după moarte, un alt început. Cei din casta lui Marcus Aurelius vor o continuitate a frumoasei vieţi trăite pe pământ. Ideea asta a fost apoi reluată de unul ca filosoful Hegel, sau ca mai recentul Francis Fukuyama, şi mulţi alţii. Ei cred că istoria s-a terminat şi acum aşteptăm a doua venire a lui Hristos, care urmează din clipă în clipă, pentru instaurarea „Raiului pe pământ”. O astfel de idee de fericire eternă este foarte profitabilă. Naivul munceşte cu entuziasm guvernat de ea. Bogaţii profită la maxim de pe urma ei.
De fapt tot mersul lumii este hrănit cu astfel de iluzii atent ticluite spre a atrage naivii. În secţiunea „Exemple de manipulare şi obedienţă realizate prin publicitate şi marketing” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” am arătat acest lucru în cazul publicităţii (advertising). Marketingul politic se află exact în aceeaşi situaţie, iar circul acesta cu moartea lui Iliescu îşi manifestă astăzi una dintre cele mai groteşti forme. Să crezi că ne-a mers rău până acum deoarece nu-l deconectase nimeni pe Iliescu de la perfuzii, e mai rău decât naivitate.
Mulţi afirmă că moartea lui ar fi un fel de judecată divină pentru crimele din anii 1990, deşi omul a murit natural la o vârstă înaintată. În 35 de ani nu există nicio dovadă cum că Iliescu ar fi stat în spatele crimelor de după 22 decembrie 1989 sau cele ale represiunii manifestanţilor din Piaţa Universităţii din 13-15 iunie 1990. Aproximativ 600 de victime din 1989 au fost apolitici vânaţi de lunetişti în casele lor sau pe străzi lăturalnice fără legătură cu protestele. Readuc în atenţie cazul cu Constantin Ciobanu, despre care am relatat la ora 02.52 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” , definitoriu pentru aceste crime. Pentru a le înţelege sensul nu la Iliescu trebuie să ne uităm, ci la „Dezinformările alarmiste lansate de radio Europa Liberă despre evenimentele din decembrie 1989” , despre 60 000 victime la Timişoara în data de 17 decembrie, „sutele de mii” pe 21 decembrie şi genocid pe 22 decembrie. Pentru că, da, asta se avea în plan atunci. Din fericire, laşitatea forţelor de represiune a ajutat atunci, deoarece majoritatea a schimbat macazul. Şi militarii şi miliţienii şi securiştii şi-au uitat de jurământul faţă de RSR şi Ceauşescu şi au trecut de partea „poporului”, aşa că nu mai avea cine să producă acele 60 000 victime, cu care să se acopere minciuna de la Europa Liberă.
S-au făcut apoi dezinformări încrucişate cauzatoare de foc fratiricid: unei unităţi A i s-a spus să elibereze de „terorişti” un obiectiv în care se afla o unitate B; acesteia i s-a spus că va fi atacată de „terorişti”. Rezultatul: foc fratricid instigat între cele 2 unităţi. În jur de 100 de militari şi miliţieni au murit astfel. Cărţile lui Grigore Cartianu „Crimele Revoluţiei” şi „Teroriştii printre noi” au scos la iveală în jur de 100 de astfel de cazuri de dezinformări încrucişate menite să creeze foc fratricid, dintre care 30 au dus la victime.
Nu pot să cred că Iliescu a stat la baza unei astfel de operaţiuni militare complexe, căci altfel era militar. Şi nu orice militar, ci şef pe la DSS şi DIA. Iliescu nu a avut însă această „vocaţie”. Omul credea că socialismul va continua, iar „revoluţia şi reforma” a făcut-o abia peste câţiva ani. Cei mai în vârstă îşi aduc aminte cum apăra el „idealurile comunismului ştiinţific” chiar în mijlocul zilei fierbinţi de 22 decembrie 1989, în plină „revoluţie”, în direct la singurul post TV (cu acoperire naţională) din România. Pentru cei mai tineri, asta înseamnă că toate posturile TV şi toţi influencerii şi toţi amicii să vorbească despre acelaşi lucru.
Cât despre mineriada din iunie 1990, atenţie că deja vorbesc unii de sute de morţi, luând-o pe urmele minciunilor de la radio Europa Liberă! Au fost sub 10 morţi, dintre care mai mult de jumătate nu erau protestatari. Apoi nu Iliescu i-a chemat pe mineri. Nu există nicio dovadă că el le-a cerut minerilor să vin în capitală să facă ordine. Există acele mulţumiri de pe 15 iunie, dar asta nu intră la instigare; instigarea se face înainte, nu după. Apoi, nu toţi minerii au făcut acele crime. Dacă ar fi vrut să ucidă, minerii puteau face într-adevăr măcel şi ar fi ieşit într-adevăr sute de morţi. Ei au fost puşi pe bătaie, şi am văzut cu toţii imaginile filmate. Trebuie făcută diferenţa între agresiune fizică şi omor. Se văd pe filmări că unii încearcă să-i calmeze pe cei mai înfieraţi. A fost rău ce au făcut ei atunci, însă repet că ce au făcut cei mai mulţi dintre ei nu a fost omor. Apoi, să nu uităm de adevăraţii lor instigatori, nişte infiltraţi îmbrăcaţi în miner, care i-au dus pe la sediile partidelor de opoziţie şi pe la sediile facultăţilor, de unde proveneau studenţii protestatari faţă de regim. Puţini mineri ştiau Bucureştiul, cu atât mai puţin aceste locaţii. Am pus detalii de operare a acestor instigatorii în documentarul meu „Diversioniştii” .
La fel ca şi în cazul decembrie 1989, Iliescu nu avea motive să se compromită şi să producă astfel de crime nici în iunie 1990. Fusese ales la alegerile prezidenţiale de dinainte de represiune cu cea mai mare majoritate din istoria ţării. Nu avea nevoie de aşa ceva. Asta era sarcina jandarmeriei şi a spionajului civil, numit pompos „servicii secrete”. Aici trebuie căutaţi vinovaţii. Nouă atunci ni s-a spus că odată cu „democraţia” avem dreptul la exprimare liberă. Însă, în realitate, aceste instituţii recurg la ample operaţii de represiune, după cum am arătat în documentarul de mai sus. Diferenţa dintre dictatura clasică şi acest gen de represiune este fie justificare acţiunii represive, fie pe găsirea unui ţap ispăşitor, care atunci au fost minerii. Aducerea minerilor să facă această treabă murdară a fost un fel de a ne păstra cât mai mult iluzia că avem libertate politică după 1989. Sistemul dezinformaţional i-a manipulat pe ei să vină să facă treaba pe care am văzut în 2018 cine de fapt o face în dictatura capitalistă, făcută prin dezinformare şi manipulare.
„Crimele” puse în cârca lui Iliescu seamănă şi cu cele puse în cârca lui Ceauşescu şi în cârca oricărui demagog, după cum am arătat în secţiunea „Manufacturarea audio a înregistrării teleconferinţei lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie…” din altă carte a mea, „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”
Să ajungă şi la urechile lui CTP, încă nedesprins de stalinismul judiciar care s-a tot practicat în România de când s-a născut până astăzi: justiţia nu l-a condamnat pe Iliescu pentru că nu există PROBE. Justiţia, atât cât există ea, nu judecă după bănuieli şi „teorii ale conspiraţiei”, pe care el şi alţii de teapa lui le-au proiectat asupra celor care au văzut limpede adevărul în ultimul timp. Fără probe, condamnarea este stalinism. Iliescu a fost o marionetă şi în 1989, şi în iunie 1990 şi în alte situaţii similare, la fel ca orice alt demagog în dictatura capitalistă numită pompos democraţie liberală. Nu-l mai denigraţi, că păreţi şi lipsiţi de spirit creştin!
No comments:
Post a Comment
Keep calm and say something smart!