Orgasmul sclavului inca "in functie" e aproape absent. Inutil sa spun ca sclavul intelege ca menirea lui e sa-si serveasca stapanul. Satisfactia sexuala e plina de sentimente de vinovatie la fel ca orice satisfactie deoarece il face mai putin supus. Stapanul nu tolereaza nesupunerea. Invatat asa de secole, sclavul contemporan aproape ca nu se mai gandeste la orgasm. Daca traieste intr-o tara saraca, vrea doar sa fie sigur ca are ce sa puna pe masa in viitor. Daca traieste intr-o tara bogata, atunci vrea sa imite pe stapan pentru ca stramosii lui si-au admirat mereu stapanii. E atent la sugestii si foarte docil. Daca i se spune la TV sau la cinema atunci are si el orgasm. Din pacate nu prea are timp de orgasm pentru ca trebuie sa faca shopping sau trebuie sa isi duca copilul la gradinita, scoala sa mearga la serviciu, etc.
Orgasmul sclavului eliberat e cel mai puternic deoarece hiperstenia necesara pentru sustinerea unor munci specifice sclavului se focalizeaza catre sex. Sclavul eliberat e un hedonist notoriu, vrea satisfactie cu orice pret. O fi ea placerea sexuala cea mai puternica si brutala placere naturala, insa nu poate acoperi golurile lasate neacoperite timp de generatii intregi. Ea poate deveni foarte usor nevroza si asta s-a intamplat cu burghezia secolelor 18 si 19.
In orgasmul ex-sclavului se simte foamea. E greu de facut o comparatie pentru ca omul contemporan, chiar si din Europa de Est cum suntem noi, a incercat destul de rar experienta asta. Noi nu stim ce inseamna foamea stramosilor. E greu de inteles. Poate doar cei ce au plecat de acasa pentru o perioada si au trebuit sa - si poarta singuri de grija ar putea sa compare cat de cat. Foamea potolita de un paradis mitologic este cheia intelegerii orgasmului sclavului eliberat. Paradisul asta are doua forme, fiecare specifica unuia sau altuia dintre cele doua sexe. Femeile ex-sclave vor iubire la nesfarsit impreuna cu sexul, amestecand in mod oedipian maternitatea cu sexualitatea. Barbatul copil a la Brad Pitt (sau altii) e idealul ei. O femeie bantuita de astfel de orgasm se poate indragosti ”nebuneste” de o persoana asexuata cu alura mesianica. Iubirea ei ”pura” este dramatic patata de libidoul seminevrotic polimorf pervers ce rezulta natural din amestecul maternitatii (cu sugerea sanului) si sexualitatii (aspirarea vulvara a spermei). Femeia (ex)sclava e exact ca in cantecul ”I’m a bitch/I’m a lover/I’m a saint/ I’m a mother”. De aici imense sentimente de vinovatie…
Barbatii ex-sclavi isi doresc o insula pustie populata de femei create acolo de un Dumnezeu uituc si dezordonat. Nu-l deranjeaza sa ii ia locul pentru o vreme. Nimic nu e mai excitant pentru sclavul eliberat decat o pereche de lesbiene intre care sa intre si el discret. Sau, dimpotriva, o femeie semicasta, care si-a ignorat activitatile sexuale pana la venirea lui eliberatoare, e o si mai buna tinta.
Aristocratul n-are cine stie ce orgasm. Am crezut mult timp ca aristocratul e finetea intruchipata, un fel de Casanova, un romantic care se poarta frumos cu femeile, un manierat. Nu-i adevarat. Aristocratul autentic e manierat evident, insa prea manierat pentru a avea orgasme romantice. Aristocratul nu-si face idealuri despre ”povesti nemuritoare” si alte prostii, cu insule pustii, cu paradisuri si chestii de astea. Mancarea aleasa nu inseamna prea mult pentru el si nu o cauta intr-un potential partener sexual pentru ca s-a nascut cu ea si s-a obisnuit cu ea la fel cum s-a obisnuit si cu aerul sau apa. Orgasmul aristocratului e la fel de placid ca si ritualul meselor sale.
Tot ce vrea el e securitate. Vrea mai multa putere ca sa fie sigur ca nimeni nu va veni sa-i otraveasca copilul pe care „El” l-a ales drept mostenitorul sau. Aristocratul e mult mai lucid decat (ex)sclavul in materie de emotii, dar tocmai luciditatea asta il sufoca. El stie ca e un parazit pe pamant si se asteapta la fiecare secunda ca un sclav sau vreun rival la tron, sau la alte interese, sa-i ia gatul. De asta aristocratul e mai curand cuprins de un soi de indiferenta cinica decat de pasiune reala. Uneori mentalitatea asta e seducatoare, insa ea e pe deplin golita de sens si de substanta.
Femeia (ex)sclava se poate indragosti de barbatul aristocrat si il poate iubi pe moment cu disperare ultimativista. Dar el, la fel ca oricare alt barbat din lume, nu-i poate umple golurile predecesorilor ei si se va usca incet incet langa el. Eventual va scrie o carte despre cum si-a vandut ea sufletul bogatiilor lui, si va ajunge bestseller. Daca mai are noroc sa bage in poveste si un fat frumos, care s-o salveze din ghearele insensibile ale ”manieratului”, atunci are sanse si de ecranizare la Hollywood.
+ comentarii + 2 comentarii
Deci pana la urma niciunu nui bun. Nici prea mare nici deloc tu tot nu esti multumit. Mai bine ne castram.
Castrarea nu rezolva problema. Ceea ce se castreaza furnizeaza doar o parte din energia libidoului- care implica orgasmul. Cea mai mare parte a lui e ascuns in filogeneza fiecaruia care nu poate fi castrata.
Insa intentia mea nu a fost sa arat ca orgasmul poate fi rau sau bun, ci sa arat ca orgasmul fiecaruia spune ceva despre trecutul sau, despre geneza sa.
Cat despre multumire... Sunt destule momente in care orgasmul pare raiul pe pamant. Nu ma plang. Dar nu pot sa nu observ totusi ca luat la bani marunti are cateva semne de intrebare