Cu Garcea la luat permisul auto
2.5. Garcea legislatorul, depasit de situatie si la logica si la limba romana
Conform art. 45, alin. (1) din codul rutier:
„Depasirea este manevra prin care un vehicul trece inaintea altui vehicul ori pe langa un obstacol, aflat pe acelasi sens de circulatie, prin schimbarea directiei de mers si iesirea de pe banda de circulatie sau din sirul de vehicule in care s-a aflat initial.”
O astfel de definitie are mai multe lacune. Mai intai trebuie precizat ca nu toate depasirile au in comun schimbarea sensului de circulatie. O depasire pe autostrada e imposibil sa se faca pe schimbarea sensului de mers. Acolo se schimba doar banda. Iata ca ar fi bine ca acest aliniat din textul de lege sa inlocuiasca sintagma „sens de circulatie” cu „banda de circulatie”. Se intelege apoi ca in cazul depasirii de pe drumurile cu o singura banda pe sens schimbarea temporara a benzii inseamna si schimbarea temporara a sensului de mers.
Apoi putem vedea ca o astfel de definitie nu exclude devansarea, nediferentiind depasirea de aceasta. Lipsa de claritate a lor a condus la informatii contradictorii si ambiguitati care le-au dat multora batai de cap, dupa cum se vede aici sau aici. Inclusiv o armata de Garcea se dau cap in cap incercand sa rezolve acest mister dupa cum se poate vedea aici . Constatam ca mai multi astfel de Garcea exclud posibilitatea depasirii pe autostrada deoarece reduc depasirea la orice manevra de trecere in fata altui vehicul prin intrarea pe sensul de mers opus (ceea ce nu se poate pe autostrada).
Cele doua moduri de relationare activa pe drumurile publice intre cel putin 2 vehicule sunt net diferite; depasirea este una foarte riscanta in timp ce devansarea este mai putin o manevra din partea celui ce o face ci mai mult o realitate a drumurilor cu mai multe benzi pe sens. In acest caz diferenta intre depasire si devansare consta in faptul ca cea din urma este mai ampla si se face pe drumuri cu cel putin doua benzi pe sens. Din aceasta cauza devansarea este mult mai putin riscanta decat depasirea. Practic in cazul devansarii nu trebuie sa faci nici o manevra speciala; pur si simplu esti mai rapid pe banda pe care mergi decat cei ce merg pe benzile inferioare. Din aceasta cauza devansarea nici nu trebuie numita manevra. Dimpotriva, in cazul depasirii trebuie mai intai sa micsorezi viteza, apoi sa te asiguri, apoi sa accelerezi cu o viteza mai mare decat a vehiculului depasit. Pe drumurile cu o singura banda pe sens, de multe ori se intampla ca aceasta accelerare sa fie urmata de o a doua micsorare a vitezei in cazul in care in fata Daca un sofer face acest sir de trei actiuni ( franare – asigurare – accelerare) pentru a trece in fata unuia mai lent atunci manevra sa generala se cheama depasire. Dimpotriva, daca el nu face aceste manevre si trece in fata vehiculelor mai lente de pe benzile inferioare, circuland cu aceeasi viteza, fara a incomoda alti participanti la trafic, atunci o astfel de relationare intre doua sau mai multe vehicule este devansare.
Desigur, manevra depasirii nu se reduce doar la drumurile cu o singura banda pe sens, cu intrarea pe sensul opus. Ea este posibila si pe autostrada sau pe drumurile cu mai mult de o banda pe sens. Riscul depasirii nu este doar coliziunea frontala cu un vehicul ce vine pe sens opus, ci si ce posterioara cu unul ce vine mai rapid pe banda din dreapta.
In al treilea rand e absurda precizarea „sirului de vehicule in care s-a aflat initial”. Nu pot intelege de ce a mai fost facuta. Nu toate depasirile se intampla in cazurile de sir de mai multe vehicule. Singura explicatie care imi vine in minte pentru aceasta mentionare este faptul ca Garcea legislatorul vrea sa ofere o definitie universala a depasirii care se aplica si in cazul bolizilor de Formula 1. Vrabia malai viseaza. Probabil ca el se simte pedepsit pentru faptul ca sta sa scrie legi in loc sa mearga si sa vada marele premiu. Nu stiu. Dar in acest caz nu conteaza depasirea vitezei luminii si alte fenomene de fizica cuantica la care Garcea legislatorul se gandeste intens (sic!) si de la care este distras si trimis la colt de sefi sa scrie aceste legi. Aici conteaza doar depasirea vehiculelor normale de pe drumurile publice.
Si, cel mai grav, sunt ciudate cele doua variante de disjunctie, respectiv acest sir si banda de circulatie. Disjunctia logica este compusa din doua variante care se exclud reciproc si epuizeaza o posibilitate. De exemplu notiuni mare sau mic, inchis sau deschis se afla in disjunctie exclusiva. Intre sirul de vehicule si banda de circulatie nu exista disjunctie pentru ca ele nu se afla in opozitie ca variante ale unei posibilitati. Sirul de vehicule poate merge pe banda de circulatie si, prin urmare, se afla mai curand in relatie de conjunctie decat de disjunctie cu aceasta.
In al patrulea rand exista o situatie in care „schimbarea directiei de mers, a unui obstacol aflat pe sensul dvs. de circulatie, urmata de revenirea pe acelasi sens” nu constituie depasire. Sa luam situatia in care se iese de pe drum pe un altul, eventual ocolitor, si apoi se ajunge apoi in fata vehiculelor aflate in fata la momentul parasirii drumului. Asa ceva se intampla constant in cazul drumurilor aglomerate de pe langa autostrazi. Unii soferi prefera sa faca aceasta manevra si ajung astfel mai repede la destinatie. De obicei revenirea nu se mai produce pe „acelasi sens”, deoarece autostrada conduce direct la un oras iar acolo se termina si drumul paralel cu autostrada de pe care s-a plecat initial. Dar poate exista situatia in care, dintr-un motiv sau altul, dupa cativa km sau zeci de km, soferul decide sa iasa de pe autostrada si sa revina pe drumul initial. De asemenea exista si situatii in care o astfel de decizie se face si pe un drum lateral, in cazul in care drumul initial este unul foarte rau, cand viteza de circulatie trebuie redusa foarte mult pentru a nu strica masina. In aceste doua cazuri, daca revenirea pe acelasi sens se face inaintea vehiculelor ce erau initial in fata, dupa ce s-a mers cativa km sau zeci de km pe un drum laturalnic, nu poate fi numita depasire. Cel putin nu o depasire tipica asa cum o stim din viata de zi cu zi. Sunt elemente asemanatoare; de exemplu asigurarea ca manevra poate fi facuta in conditii de siguranta. Dar sunt si deosebiri. Una dintre ele este faptul ca in cazul unei astfel de ocoliri nu te intereseaza si nu te afecteaza ce fac vehiculele aflate pe sensul opus de fata de vehiculele de langa care te-ai desprins pe alt drum. In cazul depasirii propriuzise este imperios necesar sa nu incomodezi pe cei ce vin din sens opus.
In sfarsit, in al cincilea rand, formula „schimbarea directiei de mers” este nepotrivita pentru ca cuvantul directie are doua sensuri destul de diferite. Am dedicat o intreaga sectiune analizei acestui cuvant, prin urmare nu insist acum pe el.
Am vazut ca Garcea legislatorul sta cam rau cu logica. Dar el trebuie sa-si aduca aminte de la logica, cea facuta in clasa a IX-a, faptul ca definitia este o prescurtare, un rezumat minim al unui domeniu sau a unei teorii. Nu este nevoie de introducere de detalii in definitie decat pentru a crea o diferenta specifica de alt domeniu. In cazul de fata definitia de mai sus pe de o parte trebuie sa devina mai exacta facand precizari in plus. Dar in acelasi timp ea trebuie si sa elimine alte detalii care se subinteleg sau sunt inutile. Precizarile in plus fata de cea oferita in codul rutier vizeaza pastrarea aceluiasi drum la iesirea de pe banda comuna. Daca se paraseste drumul atunci se exclude depasirea, deci regulile sunt altele. In cazul acestei ocoliri prin iesirea de pe drum pe un altul laturalnic imi pare ca este suficienta asigurarea si urmarea semnificatiei indicatoarelor plasate la iesirea si intrarea (de) pe un astfel de drum. Pe de alta parte nu este necesar sa se mai sublinieze ca se ajunge pe alta banda sau pe alt sens de mers pentru ca acest lucru se intelege din faptul ca se schimba banda. Daca se iese de pe banda proprie nu exista decat posibilitatea de a ajunge tot pe o alta banda. Prin porumb, in afara restului benzilor nu se pot depasi vehiculele aflate pe carosabil nici cu o masina de Formula 1. Poate doar cu tancul. Dar in acest caz cred ca regulile de circulatie n-ar mai conta. Prin urmare eu propun urmatoarea definitie:
„Depasirea este manevra prin care un vehicul iese de pe o banda de circulatie cu intentia de a trece inaintea unuia sau mai multe vehicule aflate la mica distanta in fata lui, dar pastrand acelasi drum.”
Datorita acestor imprecizii ale definitiei depasirii facute de Garcea legislatorul in codul rutier, Garcea chestionatorul a venit si el cu propria nebuloasa:
http://e-drpciv.ro/intrebare/1453/manevra_de_evitare_prin_schimbarea_directiei_de_mers_a_unui_obstacol_aflat_pe_sensul_dvs_de_circulatie_urmata_de_revenirea_pe_acelasi_sens_constituie
http://www.scoalarutiera.ro/intrebari-posibile-drpciv-categoria-b/1738/manevra-de-evitare-prin-schimbarea-directiei-de-mers-a-unui-obstacol-aflat-pe-sensul-dvs-de-circulatie-urmata-de-revenirea-pe-acelasi-sens-constituie
Dupa Garcea chestionatorul auto raspunsul corect ar fi B. Doar ca lucrurile sunt ceva mai complicate. Conform DEX:
„DEPAȘÍ, depașesc, vb. IV. Tranz. 1. A intrece pe cineva sau ceva care merge in același sens; a lasa in urma. 2. A trece peste o anumita limita, a intrece o anumita masura, un anumit nivel. ♦ A intrece puterile sau competența cuiva. Aceasta problema ma depașește. – Din fr. dépasser (dupa pași).”
Vedem din definitia DEX ca sensul cuvantului „depasire” e unul literal pentru 1 si altul oarecum metaforic pentru 2. In acest din urma caz el se refera la atingerea si trecerea peste o limita. In acest caz viteza poate fi sau poate nu fi implicata. De exemplu viteza este implicata atunci cand depasim o limita de viteza. Dar nu este implicata atunci cand depasim spatiul locului de parcare, sa zicem. Cuvantul „depasire” se foloseste corect in ambele situatii. Dar acest al doilea sens nu intereseaza legislatia rutiera. Dimpotriva, sensul 1 ne intereseaza pentru ca el se refera la viteza. Retinem in acest moment faptul ca sensul 1 implica o intrecere, ca ambele vehicule merg cu o viteza asemanatoare, chiar daca neaparat nu identica.
Pe de alta parte DEX precizeaza urmatoarele sensuri pentru ocolire:
„OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. T r a n z. 1. A strabate o distanța facind un inconjur; a merge de jur imprejur, a inconjura. Mic, cit un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, pe de margini, frunzișoara care-l adapostise. GIRLEANU, L. 22. Pentru ochi ca murile, Ocolii padurile. ȘEZ. VI 125. ◊ Intranz. Ocolira pe la biserica. CAMILAR, N. I 68. Ocolea așa, de bunavoie, umblind dupa turmele ciobanilor. SADOVEANU, B. 67. Ocolește in virful picioarelor casa... mai sint cițiva pași... A ajuns. BRATESCU-VOINEȘTI, I. L. 1. ♦ A evita sa atingi sau sa lovești pe cineva, ferindu-te intr-o parte, facind un mic ocol. Cind sa iasa din Badeni, in lumina farurilor, le aparu o caruța pe care Bunea o ocoli cu indeminare la numai o palma de roți. MIHALE, O. 524. La fiecare pas ocolim lucrari, eșafodagii, canale desfundate. BART, S. M. 42. ◊ Intranz. Fig. A ieși din subiect, a divaga. Moșul ocolea cu povestirea. La TDRG.
2. A evita sa intilnești (pe cineva sau ceva) sau sa vorbești (despre cineva sau ceva). Oricit o insista el, ocolește deocamdata chestia nunții. CAMIL PETRESCU, T. 1148. Ca pentru dinsul, ca-l iubesc, Parinții-n drum ma ocolesc Și m-au gonit din casa lor. COȘBUC, P. I 283. Oamenii sint ca pasarile: pe cit un arbore este inflorit, ele il viziteaza, iar cind frunza și floarea se usuca, ele zboara și-l ocolesc. BOLINTINEANU, O. 380.
3. (Rar) A pune gard imprejurul unui loc; a inconjura, a imprejmui, a ingradi. Gindeai ca toate curțile sint ocolite cu sori, așa lumina arunca. RETEGANUL, P. II 16. Ion-voda ocoli cu șanțuri platoul muntelui. HASDEU, I. V. 159. Au ocolit locul acela de lacuința. DRAGHICI, R. 52. ♦ F i g. (Invechit) A apara, a proteja, a ocroti. Fieșcare dupa a sa avere și agoniseala raspunde...; iar nu cel mare și bogat nimic, caci il ocolește puterea., și cel mic și sarac sa dea tot. GOLESCU, I. 44. De toata neputința Cea pagubitoare...le ocolește. TEODORESCU, P. P. 394. ♦ (Invechit) A incercui din toate parțile, a inconjura, a impresura, a asedia. Deodata navali O ceata numeroasa, pe rege-l ocoli. MACEDONSKI, O. II 249. Țara era ocolita de vrajmași. BALCESCU, O. II 275.”
Nu ne intereseaza sensurile 2 si 3 oferite de specialistii lingvisti care au elaborat DEX. Daca suntem atenti la nuante vedem ca DEX precizeaza ca depasirea inseamna intrecere, adica obiectul depasit este mobil iar ocolirea se refera la un obiect imobil sau mult mai lent, dupa cum DEX ofera exemplul cu caruta ocolita. Cele doua notiuni sunt in mare parte identice. De aceea ca manevra, ocolirea este aproape identica cu depasirea. Se verifica posibilitatea de efectuare a manevrei in conditii de siguranta si fara incomodarea celor ce vin din sens opus, se semnalizeaza intentia, se iese de pe banda si eventual se reintra dupa ce se trece de obstacol. Principala diferenta consta in faptul ca „obstacolul” e de cele mai multe ori imobil, iar uneori este foarte lent. De fapt conceptul de „obstacol” avut de Garcea legislatorul in minte se refera la un astfel de obiect imobil aflat pe carosabil. In general depasirea se realizeaza pentru ca vehiculul lent are rol de obstacol pentru cel rapid. Este clar ca orice vehicul lent pe care vrem sa-l depasim este in acelasi timp si un obstacol, un obstacol al fericirii noastre de a ajunge mai repede, nu stiu … Oricum, se poate spune ca depasirea este un fel de ocolire a unui obstacol mobil in timp ce ocolirea este un fel de depasire a unui obstacol imobil sau foarte lent.
Diferenta dintre obstacolul mobil si cel imobil implica alte cateva diferente ulterioare. Una este ca aceasta presupusa „depasire” a unui obstacol imobil se desfasoara pe o distanta mult mai mica decat depasirea propriuzisa a unui vehicul mai rapid. Alta este aceea ca, uneori, nu doar ca se reduce viteza, dar se si opreste la nevoie pentru a nu incomoda pe cei ce vin din sens opus, in cazul in care drumul are o singura banda pe sens.
Obstacolele imobile pe carosabil sunt mult mai rare decat depasirile. E firesc ca si accidentele datorate lor sa fie mai rare. Dar, daca in urma lor se produc accidente dese atunci codul rutier trebuie sa introduca o astfel de distinctie si sa precizeze diferenta de abordare intre cele doua tipuri de obstacole pentru evitarea acestor accidente. Ea ar fi in masura sa sporeasca atentia conducatorilor auto in cazul acestor obstacole imobile. Eu nu cunosc statistica acestui tip de accidente si nu ma pot pronunta. Oricum, pentru ambele cazuri raspunsul lui Garcea la chestionarul de mai sus este gresit. Daca nu este nevoie de introducerea manevrei de ocolire, atunci si varianta A este corecta, pe langa varianta B data de le corecta. Pentru ca, in acest caz, depasirea este si ocolire dupa cum orice depasire este o ocolire mai mare sau mai mica. Daca, dimpotriva, este nevoie de introducerea manevrei distincte de ocolire, ca o depasire a unui obstacol imobil pe distanta mica, eventual cu oprire, atunci varianta corecta este doar A.
Acest semn se numeste „Baliza directionala care indica ocolirea obstacolului prin stanga”
, dar si acesta „Ocolire” arata ca se poate de fapt ocoli un astfel de obstacol, altfel el s-ar fi numit „Baliza directionala care indica depasirea obstacolului prin stanga” sau „depasire”
Asadar mi se pare normal ca ocolirea sa fie tratata ca depasire din punctul de vedere al manevrelor de conducere in cazul in care nu se impune o diferentiere data de prevenirea unor evenimente nedorite. Dar in nici un caz ocolirea nu trebuie confundata cu depasirea din punct de vedere semantic. Asadar intrebarea lui Garcea chestionatorul ar fi trebuit sa permita un raspuns care sa precizeze daca e nevoie de manevre suplimentare in cazul celor doua situatii. Aceste sensuri ale celor doua cuvinte din limba naturala trebuie asimilate de Garcea, fie el legislator, fie chestionator si in final, politist. Imi pare rau ca ei au avut ghinionul de a fi educati nu cu cuvintele din limba ci cu cureaua de la pantaloni. Dar nu putem sa ne batem joc de limba. Nu conteaza ca avem arme letale care ne confera putere care ne dau impresia ca ne putem substitui spiritului omenesc. Faptul ca un jurist care a conceput aceste articole nu stapaneste suficient niste termeni de baza ai limbii romane este o mare problema. Poate fi scuzat absolventul din anii 1950-1960 care scria „Stefan Georgiu” in loc de „Stefan Gheorghiu”. Poate ca la editarea acestor articole au fost cooptati niste soferi care mai mult au tras de manete si fiare decat sa citeasca si sa vorbeasca conform cu cele citite. Si e de inteles, nu li se poate reprosa faptul ca nu au vazut aceste nuante. Dar de atunci au trecut vreo 60-70 de ani. La Facultatea de Drept se intra cu un examen foarte riguros la gramatica. Ma nedumereste faptul ca nu s-a gasit nimeni sa vada aceste gogomanii in textul legii.
